Vlad GHEORGHIU
Tu ai dorit să-Ţi pun la picioare
Măcar nepriceperea mea.
Şi încrederea.
O, ce frumos lucrai Tu cu acestea!
Mie-mi tremura mâna şi inima de teamă.
Şi-mi ascuţeam auzul,
Şi-mi aţinteam privirea,
Şi-mi linişteam inima
ca să-nţeleg ce doreşti să fac.
Şi Tu lucrai prin nepriceperea mea.
Iar eu mă minunam de frumuseţea Ta.
Când am început să învăţ câte ceva
Din ce vroiai Tu de la mine,
Când am aflat „priceperea“…
– Te-am pierdut pe Tine.
Şi-am învăţat atunci
Că numai Tu poţi fi PRICEPERE.
Cât caut să Te am pe Tine,
Ştiu ce vrei de la mine.
Cum mi se pare că „ştiu“ ce vrei de la mine,
Cum Te pierd pe Tine.
Şi de-aceea, acum nu mai fac nimic!
Doar mă rog ca în mine să trăieşti Tu!
Cel ce ştii ce vrei să fac eu – să fii Tu.
Şi când mă chemi să lucrez,
Eu să nu ştiu decât să-Ţi spun: Da.
Şi să mă minunez de Frumuseţea Ta.