Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a din Postul Mare
Cinstea de a fi un slujitor, un profet sau un preot al lui Dumnezeu, fiind o cinste deosebită de toate celelalte, nimeni nu şi-o poate lua singur… sau n-ar trebui să şi-o ia. De la chemarea şi până la alegerea cuiva pentru aceasta este totuşi un drum mai lung, ori mai scurt. Este totuşi un timp mai apropiat, ori mai îndepărtat în care nu numai el, cel chemat, dar şi cei care îl aleg trebuie să fie cu toată grija asupra alegerii sale.
Căci dacă nu totdeauna cel chemat îşi dă seama că are şi însuşirile necesare slujbei către care merge, cei care îl cheamă ori îl împing spre această slujbă trebuie neapărat să fie cu grijă la el, dacă le are sau nu le are. Fiindcă cine îşi pune cu grabă mâinile peste un nevrednic, învestindu-l cu o slujbă sfântă în Casa lui Dumnezeu, pe când se vede bine că el nu corespunde pentru slujba aceasta deloc, acela va băga în Casa lui Dumnezeu pe un tâlhar. Şi de toată prada şi dezastrul pe care acesta le va săvârşi acolo va răspunde solidar cu el.
O, cât de vinovat va fi în veci Alexandru Căldărarul, ori Imeneu şi Filet, ori Diotref şi toţi dezbinătorii lucrării lui Hristos din cele dintâi zile şi până în cele din urmă! Dar oare acei care i-au băgat pe aceştia în Lucrarea lui Dumnezeu vor fi ei scoşi total nevinovaţi de faptele acestor lucrători ai lui satan, pe care tocmai ei i-au ajutat cândva să intre în ea?
Nu ştim cum va privi Marele şi Dreptul Judecător în Ziua Marii Sale Judecăţi Drepte, această delicată şi dureroasă parte întunecată şi îndurerată a multora dintre noi. Va găsi el oare îndeajuns de îndreptăţită apărarea noastră că am avut prea puţină prevedere din cauza prea marii iubiri? Că am avut o prea mare încredere în partea cea bună din om şi prea puţină teamă de partea cea rea din el? Că îndemnul milei de a-l ajuta pe un neputincios să ajungă şi el la un rost înalt a fost mai puternic decât teama că încălzim un şarpe şi învestim pe un blestemat? Binele părea sigur, răul nici nu părea a fi.
Iar la urmă ce a ieşit din orfanul milog? Un uzurpator perfid, un compilator neruşinat, un stricător conştient şi nelegiuit, un răstălmăcitor înrăit al Adevărului celui mai sfânt şi mai scump. Ori un batjocoritor al Tainelor lui Dumnezeu, şi un desfrânat al cărnii şi al duhului. Ori un vânzător şi trădător al Lucrării şi al copiilor lui Hristos. Nişte slujitori ai lui satan în Biserica lui Hristos. Nişte tâlhari ai diavolului în Casa lui Dumnezeu.
Cine dintre cei care au ajutat cândva în vreun fel pe vreunul dintre aceştia să ajungă acolo, cine oare ar putea să nu aibă adeseori o chinuitoare părere de rău şi o necruţătoare mustrare pentru slăbiciunea lui din clipa când şi-a pus şi el prea cu grabă mâinile peste netrebnicul acela? Când a dat şi el o mână de ajutor ca acesta să ajungă acolo? Când s-a făcut şi el o scară pe care risipitorul să ajungă la vârful grămezii de unde acum nimeni nu-l mai poate împiedeca să nu împrăştie? În Casa unde nimeni nu-l mai poate opri să nu aprindă şi să nu dărâme?
O, câţi dintre aceştia nu am şi eu pe conştiinţă!… Şi nu ştiu încă tot răul pe care mi l-au făcut mie însumi. Dacă toate lacrimile pe care le-am vărsat din pricina lor, sau sângele, sau sudorile, sau foamea, sau frigul, sau arsurile, sau muncile cu care am plătit zeci de ani uşurătatea încrederii şi dragostei mele faţă de ei vor fi de-ajuns ca să mă dezvinovăţească Dreptatea lui Dumnezeu în Ziua Judecăţii Sale, pentru a nu mă face şi pe mine părtaş la nelegiuirile pe care le-au făcut şi le mai fac aceştia. Fiindcă este sigur că, dacă nu i-aş fi ajutat şi eu mai înainte de a ajunge ei cineva, nu ar fi putut face tot acest rău pe care l-au făcut după ce au ajuns.
Bine spune Sfântul Apostol Pavel fiului său, Timotei: Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă, ca să nu te faci părtaş păcatelor altora… (I Tim 5, 22). Poate că şi el avea multe astfel de experienţe amare cu unii dintre cei care îl chinuiau şi pe el acum… Şi cred că mulţi aleşi ai lui Dumnezeu au avut şi vor mai avea încă să plângă pentru astfel de pricini.
Totuşi e bine ca măcar în viitor oamenii lui Dumnezeu să ţină seama de experienţele amare ale celor din trecut. Şi, în privinţa alegerii pentru slujba sfântă a celor ce se înghesuie spre ea, să fie mai cu multă grijă şi mai cu temătoare băgare de seamă.
O, dacă ar fi o sită mai deasă şi cea care îi cerne acum pe aceia care se îmbulzesc spre cinstea şi slujba preoţiei! Cu cât ar fi mai curată Casa lui Dumnezeu! Şi mai vrednică mulţimea celor care merg acolo!…
O, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos! Tu, Slăvitul şi Vrednicul Mare Preot al mântuirii noastre, Care stai la Dreapta Slavei, mijlocind pe temeiul Jertfei Tale pentru căderile noastre. Şi pe temeiul Puterii Tale pentru slăbiciunile noastre. Şi pe temeiul Neprihănirii Tale pentru păcatele noastre, Te rugăm ai milă de noi, de toţi!
Iartă de peste noi păcatele altora şi de peste alţii păcatele noastre! Spală-ne pe toţi prin Sângele Tău şi ajută-ne să ajungem vrednici de slujba sfântă la care ne-ai chemat şi pentru care ne-ai ales.
Ca să ne mântuim şi noi şi toţi cei la care ne-ai trimis Tu, ajungând pe totdeauna în Împărăţia Ta împreună cu înaintaşii noştri şi cu urmaşii noştri.
Amin.