Traian DORZ, Cântările Roadelor
Noi fericim acuma pe cei ce-au suferit,
căci azi vedem cu groază că după lepădare
nu-i nici o izbăvire spre cel ce s-a pierdut.
Noi fericim acuma pe cei ce-au suferit,
căci, credincioşi statornici, ei au murit sperând:
– nu-i nici o osândire spre câţi sunt în Hristos!
Noi fericim acuma pe cei ce-au suferit:
nu-i tunet mai puternic decât tăcerea lor,
nici fulger să lumine ca moartea lor,
în veac.
Noi fericim de-a pururi pe cei ce-au suferit:
că nici un chip nu este mai una cu Hristos
cum este-acel al jertfei,
răbdării
şi tăcerii.
Noi fericim pe-aceia ce-au suferit şi sufăr,
că-şi curăţă viaţa şi inima, şi ochii,
fiindcă-n suferinţă e şi o ispăşire.
Noi fericim pe-aceia ce sufăr cu nădejde,
căci pe pământ credinţa a suferit oricând,
din veac a fost tot astfel,
dar nu va fi pe veci!