Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Cu cât zilele trec mai repede şi viaţa se-apropie de capăt, credinciosul iubitor de Hristos doreşte să se pregătească tot mai cu grijă pentru fericita întâlnire cu Domnul Său, cu preaiubitul sufletului său. Fericit sufletul credincios care ia seama la tot Cuvântul Domnului şi veghează, ca să se poată înfăţişa într-un chip cât mai vrednic de Domnul Său la venirea Lui sau la plecarea sa. Încă de pe drumul spre cer, credinciosul adevărat îi urează de bine de departe, mărturisind că este tot mai străin şi mai pribeag pe pământul acesta, precum spune Sfânta Scriptură. Şi-n acelaşi timp, că vede cu ochii lui tot mai limpezi, tot mai frumos, frumuseţea negrăită a cerului deschis care-l aşteaptă pe oricare dintre cei care-L iubesc pe Dumnezeu, la capătul ostenelilor iubirii sale, la capătul luptei credinţei sale, la capătul năzuinţelor şi nădejdii sale pentru Dumnezeu.
Fericit acela care are în inima lui această dorinţă, fiindcă de departe, apropiindu-se, priveşte măreţia frumuseţii cerului care-l aşteaptă deschis. Şi privind-o, se pregăteşte tot mai mult şi tot mai frumos, să poată fi vrednic să intre pe porţi în cetate şi să mănânce din pomul vieţii, potrivit făgăduinţelor sfinte ale Domnului Iisus.
Domnul să ne dăruiască tuturor această fericită apropiere şi fericită privelişte, pentru ca atunci când vom trece peste râul vieţii, peste apa morţii, să fim întâmpinaţi cu bucurie, cu izbucniri de cântece fericite de către toţi cei care ne-aşteaptă acolo. Amin.
O, cer dorit ce-mi pari departe,
de când mereu tot merg şi merg,
– cu cât puţin ne mai desparte,
mai tare-alerg, mai tare-alerg!
Cu cât mai scurt văd timpul care
mai am ca lucrul să-mi sfârşesc,
cu trupul care-ntreg mă doare,
mai mult trudesc, mai mult trudesc!
Cu cât mai slabă mi-e vederea
şi rari bătăile din piept,
şi mai pândită privegherea,
mai treaz aştept, mai treaz aştept!
Cu cât mai multă-mpotrivire
întâmpină vestirea mea,
cu-atât mai mult, mai cu-ndrăznire
nu voi tăcea, nu voi tăcea!
Cu cât e mai greu în tăcere
şi-i mai mult de lăsat zălog,
şi duhul mai curat se cere,
mai mult mă rog, mai mult mă rog!
O, cer deschis, cu cât te-apropii
şi mai cu-ardoare te doresc,
mai treji spre tine-ajută-mi ochii
să-mi aţintesc, să-mi aţintesc!…