Despre părintele Antonie Plămădeală, înaltul arhiepiscop şi mitropolit de la Sibiu, aveam mai dinainte cea mai întemeiată convingere că este un om excepţional de înzestrat şi competent pentru locul unde a fost aşezat. Tot ce citisem din lucrările sale ori auzisem de la alţii despre dânsul m-a încredinţat pe deplin că este omul potrivit de Dumnezeu la acest loc… Este un om superior – mi-am zis. Un om înţelept şi inteligent. Şi un astfel de om nu poate fi decât bun şi drept. Un astfel de om înţelept va şti să cântărească drept valoarea unui argument, importanţa unui adevăr şi vremea unei acţiuni. Şi va găsi şi curajul unei atitudini corespunzătoare faţa de acestea.
În ziua de joi, 12 decembrie, am aflat de la Secretariatul Mitropoliei că înaltul ierarh era acasă. Am scris pe loc o cerere de audienţă, după care am fost condus de părintele secretar până sus în cancelaria mitropolitană. Prima întâmpinare mi-a făcut-o privirea severă a mitropolitului care mă aştepta singur la o masă uriaşă plină de mape şi cărţi, cu odăjdii împăturite şi aşezate pe colţuri.
După formula consacrată şi ceremonioasă a primirii, i-am prezentat lucrarea cu Maica Domnului, spunându-i că vin de la părintele Stăniloae de la Bucureşti, trimis de către dânsul cu această lucrare pentru consultare şi îndrumări. I am arătat în original scrisul caracteristic al părintelui Stăniloae din „Cuvânt de Bucurie“, pe care l-a citit dintr-o privire.
Apoi i-am amintit şi despre alte evenimente, eventuale probleme asupra cărora am avea nevoie de un cuvânt de îndrumare.
Am fost poftit să iau loc pe unul dintre cele două divanuri mari care stăteau faţă în faţă de o latură şi de alta a mesei.
Am încercat să mişc acest divan, spre a-l aşeza mai direct în faţa mesei, dar mi-a fost cu neputinţă să-l clintesc din loc.
Atunci m-am ridicat şi am trecut pe după masă la dreapta înaltului ierarh, ca să-i ajut la răsfoirea şi cercetarea textelor şi tablourilor din marele album cu Maica Domnului pe care îl adusesem şi i-l aşezasem înainte pe masa sa.
S-a uitat mai atent asupra „Cuvântului“ pe care îl scrisesem ca o prefaţă a cărţii. L-au şocat acele două fraze în care spuneam că această lucrare este adusă ca o ofrandă Maicii Sfinte de către Lucrarea Oastei Domnului care este cea mai însufleţită de trăirea cu fapta a îndemnurilor şi învăţăturii Bisericii şi Evangheliei. Că atât autorul versurilor, cât şi compozitorii melodiilor sau cei care au lucrat frumoasa grafică a acestui volum sunt devotaţi fii ai Bisericii şi membri ai Oastei Domnului. Şi că toţi doresc să aducă din dragostea lor curată acest dar şi această jertfă pentru cinstirea Maicii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
– Nu-i nevoie să scrii acest lucru, îmi zise dânsul. Nu-i nevoie să aminteşti aici despre Oastea Domnului, căci oricine citeşte aici Traian Dorz ştie că este vorba despre Oastea Domnului. Dar spune, dumneata ai venit aici acum pentru Maica Domnului, ori pentru Oastea Domnului?
– Pentru amândouă, Înalt Prea Sfinţite, pentru că amândouă sunt ale Lui.
– Ştii bine ce a păţit aici mitropolitul Bălan cu Oastea Domnului!
– Înalt Prea Sfinţite, poate că Domnul Dumnezeu V-a rânduit aici acum tocmai pentru a repara gafa care s-a făcut atunci la Sibiu. Avem şi noi o lucrare istorică în care sunt scrise acele evenimente în felul cum s-au petrecut în realitate – şi nu după cum se spunea în versiunea unilaterală şi oficială care s-a răspândit atunci şi se menţine până azi. Dacă doriţi, am putea să vă înfăţişăm aici primele două volume din această lucrare, ca să vedeţi totuşi şi să cunoaşteţi şi cuvântul nostru, al celor învinuiţi. Ar fi vremea, după cincizeci de ani de la declanşarea acelor evenimente… Şi oricine judecă şi vrea să judece cu dreptate într-o cauză trebuie odată să asculte şi „partea cealaltă“, cea învinuită. Şi nu numai partea învinuitoare.
– Despre asta vom mai vorbi. Aş vrea să cunosc şi lucrarea despre care spui. Dar despre toate acestea voi vorbi şi cu patriarhul. Şi, dacă vrei, îi voi spune ca să mergi şi la el.
– Dorim foarte mult. Şi Vă mulţumim foarte mult dacă Veţi avea bunătatea să-i vorbiţi despre noi şi părintelui patriarh.
S-a uitat mai atent la lucrarea pe care i-o prezentam, citindu-i părţi din texte şi arătându-i iconografia în care adunasem tot ce aflasem mai frumos despre reprezentarea Maicii Domnului.
– Da, tema este într-adevăr frumoasă. La fel şi textele scrise, dar iconografia în unele cazuri ar trebui neapărat îmbunătăţită… Avem şi noi în studiu o lucrare despre Maica Domnului, dar altfel. Ar fi bine să înlocuiţi unele icoane cu altele, reproduceri eventual după pictori celebri, nu de astea de factură aşa de inferioară.
– Ne vom da toate silinţele, părinte mitropolit. Dar condiţiile necesare şi posibilităţile de a ne procura aceste reproduceri sunt foarte limitate.
– Eu am văzut acele tablouri în original în marile muzee din străinătate… Dacă le-aţi putea avea, atunci într-adevăr ar fi în toate privinţele o lucrare de valoare.
– Vă mulţumim pentru toate aceste îndrumări binevoitoare. Şi sperăm că Maica Domnului ne va ajuta să aducem toate aceste îmbunătăţiri lucrării acestea. Iar când va fi gata, voi veni din nou să v-o prezint şi să ne îndrumaţi mai departe cum să procedăm. Dorim din toată inima să primim şi să urmăm orice îndrumare binevoitoare a părinţilor noştri. Dar mai am aici şi alte lucrări pe care le-am scris şi, dacă doriţi, aş putea să Vi le las ca să le cercetaţi.
Şi i-am arătat „Cântări Nemuritoare“, „Cântările Domnului“, „Osana“ şi „Biblia versificată“.
– Le primesc cu bucurie şi am să le citesc.
– Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit, îmi voi da toată silinţa să vin cât voi putea mai curând cu lucrarea gata şi, după nivelul posibilităţilor noastre, cât mai bine pusă la punct. Sper că Dumnezeu ne va ajuta, căci El ştie curăţia smerită a gândurilor noastre.
– Bine.
– Vă mulţumesc încă o dată şi foarte mult pentru bunăvoinţa arătată. Sărutăm Dreapta.
– La revedere!
Şi cu aceasta am ieşit, trecând printre două şiruri de reverenzi care aşteptau să ies, pentru a intra ei.
În stradă, plimbându-se nerăbdător de aproape două ceasuri, mă aştepta fratele Andrei, cu care venisem. Am plecat împreună, mulţumind lui Dumnezeu pentru bunul început pe care l-a avut întrevederea noastră în problemele acestea atât de frumoase, dar şi atât de grele, atât de la Bucureşti, cât şi de aici de la Sibiu.
Doamne şi Dumnezeul nostru a Căruia este această sfântă Lucrare, pentru care, iată, după atâţia zeci de ani suntem iarăşi pe drumuri şi pe la marile uşi omeneşti, Te rugăm, ajută-ne şi încununează cu un rezultat bun aceste osteneli şi lupte.
Tu eşti Dumnezeul cel Adevărat şi Atotputernic Care faci tot ce vrei în Cer şi pe pământ, Tu eşti Cel Care măsori toate lucrurile şi vremile şi Care aduci odată la îndeplinire orice trebuinţă pentru care s-au depus destule lacrimi, destule jertfe şi destule aşteptări…
Tu, Care ai măsurat zilele robiei în Egipt şi timpul umblării prin pustie, rânduindu-le şi acestora odată un capăt, ai milă şi de zilele îndurate de noi, că multe au mai fost, Doamne…
Şi grele au mai fost de peste cincizeci de ani…
Traian DORZ, ISTORIA UNEI JERTFE