Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput;
fie şi-nainte ca-n trecut de grea,
ea până la capăt calea-şi va ţinea.
Fii mereu, fii mereu, fii mereu,
Mare Dumnezeu, cu oştirea Ta,
oricât va lupta – să învingă,
să învingă ea, să învingă ea!
Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate prin toţi anii grei;
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.
Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost,
prin atâtea lupte, steag şi adăpost;
nevinovăţia duhului curat
i-a fost apărarea prin tot ce-a-ndurat.
Încă vor fi lupte poate şi mai mari,
vor fi şi fii vrednici, vor fi şi fugari,
vor fi şi înfrângeri, ca şi biruinţi,
dar ea îşi va ţine drumul din părinţi.
Nici se va abate, nici va lepăda
rostul care Domnul l-a avut cu ea.
De va fi să moară, va muri luptând,
urmele cinstindu-şi, steagul sus ţinând…
Traian Dorz, Cântările eterne