ORBIILE ŞI LUMINA

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. „Pe când trecea Iisus, a văzut un orb… cerşetor”.

Slăvit să fie Domnul!
Scumpii mei, iubiţi fraţi şi surori! Ce binecuvântată este trecerea lui Iisus pe-acolo pe unde trece El! Ce binecuvântată este cetatea aceea pe unde trec paşii Lui! Ce binecuvântat e sufletul şi casa aceea pe unde se opreşte Iisus, pe unde trece El! Ce binecuvântare avem noi în ziua de astăzi, că trece Iisus din nou şi pe-aci, prin această cetate şi pe lângă inimile fiecăruia dintre noi! Binecuvântat să fie El în veci! El ştie unde este o suferinţă, unde este o durere, unde este o rană, El ştie, fraţii mei, El ştie… aduceţi-vă aminte că El ştie. Aduceţi-vă aminte şi spuneţi-I Lui, şi nu vă pierdeţi nădejdea niciodată când vă vor plânge ochii sau când inima vă va fi zdrobită de una sau de alta. Spuneţi-I lui Iisus, că El ştie; şi El va veni şi va trece, şi vă va aduce mângâiere şi alinare.
Trecea Iisus şi l-a văzut pe un orb. Ce stare nenorocită, iubiţilor, este starea de orbie! Ce stare dureroasă este starea aceea! Câţi, în jurul nostru, sunt în dureri şi în lipsuri, dragii mei! Câţi nu sunt atinşi de suferinţă şi noi nu ştim! Câţi nu sunt fără ochi, câţi nu sunt fără mâini, câţi nu sunt fără de picioare, câţi nu sunt în jurul nostru, atâţia şi atâţia, dragii mei, care sunt în dureri şi sunt în suferinţă…
Dar oricum, chiar dacă ar fi cineva fără o mână, dar dacă are lumina ochilor, zice: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că pot să-i văd pe cei dragi ai mei cu aceşti doi ochi.Chiar dacă n-am o mână, dar măcar am lumină la ochii mei, să văd soarele, să-mi văd copiii, să-mi văd neamurile mele, să-i văd pe cei dragi ai mei”. Şi chiar dacă cineva n-are un picior sau chiar dacă cineva nu aude cu urechile sale, dar dacă vede cu ochii săi, totuşi nu-i chiar aşa de mare durerea.
Ce stare dureroasă era starea acestui orb, dragii mei, despre care am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie care s-a citit în toate bisericile noastre! El nu era lipsit de o mână. El nu era lipsit numai de un picior. El nu era lipsit de auzul urechilor sale. Ci el era lipsit de lumina ochilor săi. Starea cea mai tristă şi cea mai dureroasă. Ce mare durere… Dacă în zilele noastre s-ar naşte un copil orb, ce ar face măicuţa lui? Ai vedea-o mergând cu capul plecat, cu ochii roşii şi la biserică, şi pe drum, şi prin târg. Şi vecinii, şi tot satul ar spune: „O, sărmană femeia aceasta, că are un copil orb; nu vede cu ochii lui lumina…”. Cât de tristă şi dureroasă este starea aceasta, ca cineva să nu vadă lumina, să nu aibă ochi să vadă lumina aceasta pe care a făcut-o Dumnezeu, prima dintre toate lucră-rile Sale.
Fraţii mei dragi, de câte ori I-am mulţumit noi lui Dumnezeu pentru lumina din ochii noştri? De câte ori am stat în genunchi şi, cu ochii înlăcrimaţi, să spunem: „Doamne, Îţi mulţumesc că mi-ai dat lumina ochilor mei! Darul acesta atât de mare şi atât de scump”? Ce-am face noi fără lumină la ochii noştri? Cine ne-ar mai putea da nouă lumină la ochii noştri? O, atât de puţini, atât de puţini sunt aceia care au ştiut să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru darul acesta mare, pentru lumina din ochi! Aşa de puţini… aşa de puţini… Aşa de puţin I-am mulţumit şi noi. Şi aşa de mult ar fi trebuit să-I mulţumim Lui, Care ne-a dat lumină ochilor noştri.
Acest orb, săracul de el, n-a văzut-o niciodată pe maica lui. El nu i-a văzut niciodată pe fraţii lui. El n-a văzut niciodată soarele, cât e de frumos. El n-a văzut niciodată izvoarele sau florile, sau culorile. El n-a văzut niciodată în viaţa lui… Şi ce stare dureroasă era starea aceea! Şedea acolo lângă vreun pod, undeva, şi cerşea, săracul. Se mai îndura câte cineva să-i arunce câte un leu şi numai din mila acelora mai trăia el.
Ani mulţi au trecut aşa. Dar într-o zi, ca ziua de astăzi, s-a petrecut altceva. Atunci a venit Cineva pe-acolo, Care n-a mai fost niciodată prin acel loc. A venit Iisus. Binecuvântat să fie El! A trecut Iisus pe acolo, fraţii mei. Şi, dacă a trecut Iisus prin locul acela, s-a făcut o minune mare cum nu s-a mai făcut niciodată pe faţa pământului. Cum n-a mai făcut niciodată nici un doctor. Cum nimeni nu mai poate face ceea ce face Iisus. Iisus a trecut pe acolo şi Iisus l-a vindecat. Iisus i-a spus să vină la El. Şi El a sărit, şi-a aruncat haina şi s-a dus la Iisus. Aşa face Dumnezeu când trece El. Aşa face Domnul Iisus când ajunge El. El ştie când cineva suferă de multă vreme şi nu-l lasă să mai sufere. A ştiut de câtă vreme acest orb a şezut lângă poduri şi a cerşit. Şi a spus: „Ajunge! Mi-e milă de el. Mă duc până acolo. Mă duc şi-l vindec. Mă duc şi-l tămăduiesc”.
Trecerea lui Iisus totdeauna are o mare binecuvântare. Iisus ştie de ce trece, iubiţilor. Şi pe unde să treacă ştie El. Ştie El unde este dorinţă arzătoare, în ce loc. Şi de aceea El vine, ca să aducă vindecare; să aducă lumină orbului, să-i aducă vedere. Dumnezeu a făcut lumina. Dumnezeu a făcut soarele, dar tot El a făcut şi ochii. Şi ce rost ar avea lumina să existe în lume, dacă omul nu are şi vederea? Sau dacă ar avea vederea omul şi lumină n-ar fi? Dumnezeu le-a făcut pe amân¬două, iubiţilor: şi lumina ochilor, şi lumina lumii, lumina zilei, lumina soarelui.
Ce mare binecuvântare pe acest nenorocit, când Iisus i-a spus: „Credinţa ta te mântuieşte!”. Când Iisus i-a spus: „Capătă-ţi vederea”. Când el a văzut dintr-o dată ce nu văzuse, prima dată el L-a văzut cu ochii lui pe Dumnezeu. Prima dată el L-a văzut cu ochii lui pe Iisus. Nu a văzut-o pe mama lui, căci nu mai era lângă el. A venit o altă dragoste. A venit o altă mamă, mai scumpă. O altă inimă, mai duioasă: Iisus. Şi când el a deschis ochii, L-a văzut pe Iisus.

Dragii mei, ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi…
Dacă astăzi nu sunt atâţia orbi cu trupul în jurul nostru, apoi, dragii mei, sunt atâţia şi atâţia orbi cu sufletul. Sunt atâţia şi atâţia orbi sufleteşte… Sunt atâţia nenorociţi sufleteşte la fiecare colţ, la fiecare casă, în fiecare cămin, în fiecare loc.
Am fost şi noi odată ca nişte orbi; pe calea lată, mergeam cu toţii la pierzare. Aduceţi-vă aminte, suflete scumpe, aduceţi-vă aminte că şi noi odată am fost orbi în păcatele noastre şi-n fărădelegile noastre. Nici noi nu vedeam lumina Evangheliei. Nici noi nu vedeam calea sfântă, ca să ne ducem pe ea. Nici noi nu vedeam altarul. Nici noi nu vedeam rugăciunea. Nici noi nu vedeam mila. Nici noi nu vedeam dragostea. Nici noi nu-i vedeam pe fraţii noştri. Nici noi nu vedeam, că eram nişte orbi. Până când, într-o zi ca astăzi, a trecut Iisus pe lângă sufletele noastre. Adu-ţi aminte, fratele meu drag! Adu ţi aminte, sora mea iubită, de clipa şi momentul acela când a trecut Iisus pe lângă inima ta şi pe lângă sufletul tău. Adu-ţi aminte când te-a chemat şi pe tine: „Vino la Mine!”. Adu-ţi aminte de clipa aceea sfântă când te-ai sculat şi tu în picioare şi ai spus: „Iisuse, vindecă-mă şi pe mine şi dăruieşte-mi şi mie vederea ochilor!”. Ce clipă sfântă a fost clipa acea pentru noi, fraţii mei, şi pentru mine, şi pentru frăţiile voastre, pentru fiecare! Nu voi uita niciodată, cât voi mai trăi pe faţa acestui pământ, că clipa aceea a fost cea mai sfântă şi fericită din via¬ţa noastră, când am auzit glasul lui Iisus şi mi-a spus şi mie şi v-a spus la fiecare dintre frăţiile voastre: „Iisus îţi dă vederea. Scoală-te şi vino la El!”. Atunci am început să vedem altcum¬va. Atunci am început să vedem lumina Evangheliei. Atunci am început să cunoaştem calea sfântă. Atunci am cunoscut calea care duce la biserică şi la rugăciune, şi la fraţi, şi la Cuvânt. Atunci am cunoscut. Atunci am văzut. Până atunci n-am văzut niciodată. Niciodată ochii noştri n-au văzut până când L-am văzut pe Iisus, într-o zi ca [aceasta de] astăzi, într-o biserică sfântă ca aceasta, într-o adunare de sărbătoare ca aceasta. Atunci L-am auzit pe El vorbind. Atunci am simţit mâna Lui că a trecut peste ochii noştri. Şi atunci ni s-au limpezit ochii şi inima. Şi de atunci Îi mulţumim şi-I vom mulţumi veşnic, căci noi niciodată n-am fi văzut, dacă Iisus n-ar fi trecut pe lângă noi într-o zi ca [aceasta de] astăzi. Ce scumpă este trecerea Lui! Ce binecuvântate-s locurile pe unde trece Iisus şi pe unde trece Dumnezeu, şi pe unde trece Cuvântul Lui! Nu este mai mare har pentru cineva, decât trecerea lui Iisus.
Dragii mei, şi astăzi, întâlnirea noastră nu este altceva decât o trecere a lui Iisus prin locul acesta. Şi astăzi Iisus trece ca atunci. El nu are hodină nici astăzi, ca atunci. Din loc în loc, umbla flămând şi desculţ, de-atâtea ori, şi pe jos. Iar noap¬tea, toată o petrecea în rugăciune. El ducea mângâiere la cei întristaţi, vestea săracilor Evanghelia şi-i vindeca pe cei cu inima zdrobită. Aşa a făcut El atunci, dar aşa face şi astăzi. Dacă n-ar fi venit El prin această cetate, prin această comună, noi n-am fi venit nici unii, iubiţilor. Şi noi am auzit că trece Iisus pe aici şi am venit şi noi să călcăm pe urmele Lui. Să trecem şi noi cu El, căci ni-e aşa de drag – de-atunci de când a vindecat ochii noştri – să fim mereu pe lângă El; să-L auzim mereu vorbind sufletelor; mereu vindecând alte şi alte suflete; mereu dând vedere altor şi altor orbi.
Dragii mei, sunt atâţia orbi cu sufletul şi astăzi. Dacă nu sunt atâţia orbi cu trupul, sunt atâţia şi atâţia orbi cu sufletul… cum eram şi noi altădată. Ei nu văd adevărul, ei nu văd Lumina, ei nu văd Evanghelia, ei nu-şi văd fraţii, ei nu văd ce-i bine. Ei binele îl numesc rău şi răul îl numesc bine. Iisus de aceea trece şi astăzi prin atâtea locuri, pentru astfel de suflete, ca să le lumineze ochii inimii lor. Ca să le lumineze ochii cei sufleteşti, ca să-L vadă şi ei pe Iisus. Ca să vadă şi ei mântuirea, ca să vadă şi ei Evanghelia. Ca să-L cunoască pe Domnul Iisus, ca să se întoarcă la El, ca să se plece la picioarele Lui, ca să arunce o dată firea stricată şi pământească, cum orbul şi a aruncat haina când L-a chemat Iisus.
Ce binecuvântare… ce binecuvântare că mai trece Iisus! Că mai trece Iisus pe lângă sufletul acesta, iubiţilor!
Toţi cei care am fost vindecaţi de Iisus ştim ce să facem când mai trece Iisus pe lângă casele noastre şi prin satele noastre, şi pe uliţele noastre. Ştim ce să facem, iubiţilor: să ne ducem la cei care ştim că sunt astăzi cum eram noi înainte de a ne fi vindecat Iisus şi să le spunem: „Veniţi, că trece Iisus pe-aici”. Să-i aducem de mână, să-i aducem la biserică, să-i aducem să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, să-i aducem la adunare, să-i aducem la Iisus. Ei nu ştiu, ei nu văd, ei nu cu-nosc.
O, voi, toţi cei care aţi fost vindecaţi de Iisus, care L-aţi cunoscut pe Iisus, care aţi fost iertaţi de Iisus, aveţi fiecare în familie, aveţi între rudenii, aveţi fiecare în vecinătate pe unii dintre aceştia [care sunt] cum eram şi noi altădată. Ei au ochii aceştia trupeşti şi văd lucrurile acestea lumeşti, dar de-atâtea ori… de-atâtea ori mai bine nu le-ar vedea, căci numai mai rău şi mai rău [este] că le văd.
Îmi aduc aminte cum spunea odată un orb care şedea lângă un drum şi cerşea şi el ca orbul din Evanghelia de astăzi. Şi cei care treceau pe lângă el spuneau, dându-i un bă-nuţ:
– O, vai de el, că nu vede, săracul! Dar el le-a răspuns dintr-o dată:
– De ce mă compătimiţi? De ce spuneţi că-i vai de mine? Nu-i vai de mine. Mie-mi lipseşte lumina ochilor trupeşti, dar am lumina ochilor sufleteşti. Nu văd nimic în această lume, nici nu doresc. Dar Îl văd pe Domnul meu şi Mântuitorul meu. Nu vreau să văd nimic pe pământul acesta, până când Îl voi vedea pe El şi voi fi cu El în Împărăţia veşnică, în vecii vecilor. Nu mă compătimiţi pe mine, dragii mei, predica orbul într-o piaţă odată. Nu mă compătimiţi pe mine. Voi sunteţi cu mult mai mult de compătimit decât mine. Voi ziceţi că vedeţi, că aveţi lumina ochilor voştri şi păcătuiţi cu vederea voastră, şi păcătuiţi cu privirea voastră. Eu stau lângă pod şi-i aud pe cei care trec pe lângă mine spunând: „Uite-l pe acela cum îi stă pălăria”; Uite-o pe aceea cum îi stă rochia”; „Uite-l pe acela cum îl scoate năluca în cale”; „Uite-i pe aceia… uite i pe aceia…”. Aşa faceţi voi cu ochii voştri, dragii mei. Atunci păcătuiţi. Eu sunt cu mult mai fericit că nu văd lucrurile acestea şi că nu mai păcătuiesc cu ochii mei cei de lut. Eu Îl voi vedea pe Mântuitorul meu. Nici nu doresc să văd nimic până când Îl voi vedea pe El.
Deci, dragii mei, e o stare cu mult mai dureroasă a celor ce n-au ochii cei sufleteşti. E o stare cu mult mai amară. Pentru că unui om care nu vede lumina soarelui, viaţa aceasta tot i se sfârşeşte. Anii aceştia se duc aşa de repede! Şi, în curând, când trece pragul veşniciei, el Îl va vedea în veci de veci pe Domnul. Va vedea în veci de veci, că acolo nu va mai fi lipsit de lumină, dacă aici el a fost credincios. Dar acela căruia i-a lipsit vederea cea sufletească, sărmanul de el, în veşnicia întreagă – care va urma după această viaţă în care spune că el are ochi, dar nu vede lumina Evangheliei – va rămâne veşnic în întuneric şi veşnic la întuneric…
Fie-vă milă, dragii mei, de aceia pe care îi ştiţi că sunt fără vederea cea sufletească. Fie-vă milă, mame dragi, fie-vă milă de copiii voştri care nu văd Evanghelia; care nu văd calea spre biserică; care văd calea spre drumuri, spre uliţă, spre locul de destrăbălare, spre crâşme şi spre alte locuri… Fie-vă milă, mame dragi, fie-vă milă şi aduceţi sufletele acestea la Iisus, să fie vindecate când trece Iisus. Când ştiţi că trece Iisus, aduce-ţi-i de mână acolo, să-i vindece Iisus. Că Iisus poate să-i vindece.
Aduceţi, surori dragi, aduceţi-vă soţii voştri, aduceţi-i când trece Iisus, aduceţi-i acolo. Aduceţi-i, că Iisus îi poate vindeca. Iisus de aceea trece prin [atâtea] locuri şi astăzi, prin sate şi pe uliţe, şi pe lângă case, şi pe lângă poduri: ca, pentru toţi cei care au lipsă de El, să fie la îndemâna fiecăruia. Şi El poate şi vrea să le aducă şi lor viaţa, iertarea, lumina, vindecarea. Numai Iisus, iubiţilor, numai El poate.

Îi mulţumim Domnului Iisus pentru că a trecut şi în ziua de astăzi prin locul acesta. Îi mulţumim din toată inima noastră că El ştie când să treacă şi pe unde să treacă. Îi mulţumim pentru ziua aceea scumpă când a vindecat şi ochii noştri şi ne putem vedea aci în ziua de astăzi, că suntem fraţi şi că L-am văzut pe El prima dată când ne-a deschis ochii. Îi mulţumim!
Facă El ca, şi astăzi, toţi cei care nu văd adevărul şi nu văd Evanghelia, şi nu văd Lumina, să o poată căpăta prin El, prin Iisus. Facă El, prin lucrarea Lui scumpă, să vină toţi la El. Să se aştearnă la picioarele Lui şi să spună: „Doamne Iisuse, fie-Ţi milă şi de mine!”, aşa cum a spus orbul de atunci. Căci să ştiţi, iubiţilor, că Dumnezeu are putere şi astăzi ca şi atunci şi, orice suflet care vine în faţa Lui şi strigă: „Fie-Ţi milă, Doamne, şi de mine şi mă vindecă şi pe mine, şi mă iartă şi pe mine!”, în clipa aceea primeşte răspunsul sfânt şi scump de la Dumnezeu: „Scoală-te, Iisus te vindecă. Du-te în pace, credinţa ta te-a mântuit”.

Lasă un răspuns


*