Bogăţie

BOGATUL-NEMILOSTIVBogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii,
sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul
mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul,
îngropându-se-n păcate!

Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea
şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire,
demon groaznic – bogăţie!

Omule ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita,
prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom,
ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii,
vei găsi-o-n bucurie!

Traian Dorz, Cântările dintâi

Nicolae Steinhardt

vindecarea-indracitilor din ghergheseniFie că a fost vorba de ţinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizaţi, textul evanghelic al zilei (apare în trei variante la Matei 8, 28-34; Marcu 5, l-l9; Luca 8, 26-39) evocă, socotesc, cinci idei fundamentale.
Prima:
Sufletul unui om face mai mult decât o turmă de porci, fie ea de două mii de capete. De nespus mai mare valoare este mântuirea unui om decât orice valoare materială, oricât de însemnată.
Unii şi-au pus întrebarea: de ce oare a îngăduit Hristos demonilor să intre în porci? Oare n-a prevăzut că animalele se vor arunca în apa lacului şi vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere şi nu S-a arătat nepăsător de paguba pricinuită locuitorilor?
Răspunsul nu poate fi decât: Domnul a ştiut prea bine ce se va întâmpla. Dinadins a îngăduit pieirea porcilor pentru ca să se afirme cu străşnicie mai marele preţ al unui suflet omenesc decât acel al unor oricât de numeroase animale.
A doua:
Frica e pricină de alungarea lui Hristos. Când gherghesenii (Luca 8, 37) sunt „cuprinşi de frică mare” ce fac?
„Îl roagă pe Hristos să plece de la ei”. Aşadar, efectul dintâi al fricii este alungarea lui Hristos, lepădarea de El. | Continuare »

Părintele Constantin Galeriu

Demonizat-11Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:
Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută mai adânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău. Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpina şi astăzi – o asemenea cădere tragică a omului? Dacă noi am gândi şi ne-am cerceta în adânc, am simţi şi am recunoaşte că, într-un anume fel, fiecare este atins, puţin sau mai mult, de lucrarea celui rău, căci păcatul prin cel rău a intrat în lume. Originea răului nu e în om, ci în îngerul căzut. De aceea, cum vom vedea pe parcursul smerit al cuvântului, vom încerca să desluşim ispitele şi păcatele care vin de la noi (dar după cădere, după ispita demonului) şi cele care vin continuu şi în chip nemijlocit de la demon, aşa cum ne învaţă dumnezeieştii Părinţi.
Am ascultat cum Sfântul evanghelist Luca ne descrie: mergând Iisus pe ţărmul celălalt al lacului Ghenizaret (sau Marea Galileii), deci spre răsărit, într-un ţinut care era numit “al gherghesenilor” şi “al gadarenilor”, L-a întâmpinat sărmanul demonizat. Cum îl descrie Sfântul evanghelist Luca – şi ceilalţi evanghelişti (în Evanghelia după Matei e vorba de doi demonizaţi) – cât de înspăimântător era pentru lumea înfricoşată de tot răul! Nu mai punea haina pe el, nu mai locuia în casă, ci prin morminte… | Continuare »

Traian DORZ, din meditaţii la Apostolul din Duminica a 23-a după Rusalii

Dar Dumnezeu, Care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2, 4-5)

Moartea nu este o nimicire a existenţei, ci o întunecare a ei. Nu este lipsa vieţii, ci lipsa lui Dumnezeu din această viaţă. Nu este o încetare a fiinţei, ci prăbuşirea ei într-o stare şi într-un loc de veşnică nefericire.
Sfânta Scriptură vorbeşte de două feluri de morţi: moartea dinaintea auzirii despre Hristos; şi moartea de după această auzire.
Moartea dinainte e starea de păcat în care zac toţi oamenii şi în care zăceau înainte de auzirea Evangheliei, înainte de venirea lui Hristos în viaţa lor.
Această stare de moarte are o nădejde, are o făgăduinţă, are o înviere în clipa când sufletul aude vestea harului şi o primeşte. Clipa când priveşte la Crucea Golgotei, la Jertfa Domnului Iisus prin care au venit învierea şi viaţa mântuitoare pentru toţi cei aflaţi într-o astfel de stare.
Oricine priveşte şi primeşte această mântuire trece prin ea de la moarte la viaţă, din întuneric la lumină, din pierzare la slavă, de sub puterea lui satan, sub stăpânirea lui Dumnezeu. | Continuare »

p-semanatoruluiSă semănăm mereu Cuvântul,
în lung şi-n lat să-l semănăm
şi până va fi plin pământul,
vestirea lui să n-o-ncetăm!

Cuvântul să-l vestim
oriunde-o să trăim,
dar mai întâi să-l împlinim
noi, cei care-l vestim.

Să spunem despre mântuire
oricărui suflet întâlnit,
dar numai când de-a Lui iubire
e glasul nostru-nsufleţit.

Să cerem viaţa cea curată
oricui urmează pe Iisus,
dar numai dacă prima dată
trăim chiar noi cum lor le-am spus.

Să propovăduim iertarea
şi mila, şi curatul zel,
dar numai dacă noi purtarea
ne-o ducem în acelaşi fel.

Căci dacă noi vestim Cuvântul,
dar nu-l trăim în primul rând,
pe noi ne-nvinuim spunându-l,
iar pe-alţii-i depărtăm urând…

Traian Dorz, Cântări noi

soarice-broascaUn şoricel voia odată să treacă peste o apă, dar, neputînd, stătea amărât pe ţărm şi se uita după un ajutor.
– De ce stai aşa de trist acolo? – îi zise o broască, ieşind din apă chiar lângă el.
– Aş vrea să trec dincolo şi nu pot, zise plângând şoricelul.
– Vino să te trec eu, îi zise broasca, gândind că la mijlocul apei o să-l lase să se înece, ca să-l poată mânca. Uite-aici aţa asta, leagă-ţi lăbuţa ta cu un capăt, iar cu celălalt te voi lega eu de piciorul meu. Astfel am să te salvez, zise cu glas prefăcut broasca.
Dar la mijlocul apei, broasca ticăloasă s-a dat la fund şi pe şoricel îl trăgea după ea.
Tocmai când se lupta el cu moartea, trecu pe acolo o barză şi, văzând şoricelul luptându-se, se repezi şi îl prinse în cioc, zburând cu el.
Dar aţa o trase afară şi pe broască, iar soarta ei fu la fel cu a celui de care era legată ea.

Frate credincios, şi tu eşti legat de semenii tăi. Dacă umbli să-i mântuieşti, vei fi mântuit şi tu. Dacă umbli să-i pierzi, te vei pierde şi pe tine.

Traian Dorz, Împreună lucrători cu Dumnezeu

Dacă scriind puţin umplut-ai cu hrană bună sacii goi,
dacă din buna vistierie scoţi pietre scumpe, vechi şi noi,
dac-ai fost pom lângă izvoare cu dulce rod la vremea lui,
atunci mai nalt şi mai puternic vei străluci cu cât apui.

Dac-ai putut iubi vrăjmaşul cu toată inima iertând,
dac-ai putut s-ajuţi săracii mereu, cu glasul cel mai blând,
dac-ai ştiut tăcea la vreme, dac-ai ştiut vorbi cu miez,
atunci, cu cât te-ascunzi mai tare, cu-atât mai luminos te vezi!

Dac-ai putut cu cele slabe să biruieşti pe cele tari,
dac-ai trudit spre roada bună crescând frumoşi şi drepţi lăstari
şi dacă slujba-ncredinţată smerit şi harnic ţi-ai plinit,
atunci în Veşnicele Corturi ţi se va spune: «Bun venit!» (Traian DORZ)

pescuirea minunataTraian Dorz Strălucirea biruinţei

1. În nici o vârstă omenească,
în nicio trebuinţă, de nici un fel,
şi în nicio stare în care poate ajunge vreun om nu este ca Biblia să nu-l poată ajuta şi izbăvi pe oricine se apropie de ea şi o crede.
Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este mai îndeajuns şi mai necesar oamenilor chiar decât soarele şi izvoarele.
Nimeni nu este ocolit de harul lui Dumnezeu prin Hristos. Şi harul acesta ne este descoperit şi dăruit nouă prin Biblia Sa.

2. Biblia este ca apa mărilor, adică este a tuturor.
Nu este numai a unuia, este „internaţională”.
Însă în marginile acestor ape te izbeşti de împotrivirea celor care spun că marea este a lor.
Marginile mărilor sunt stăpânite de ţările de pe margini. La margini, nu poţi pescui decât cu autorizaţia acelora…
Dar dacă treci de limitele teritoriale ale omului, în nemărginirea apelor adânci, poţi să prinzi cât peşte vrei, eşti desăvârşit liber!

3. Ce bine este când nu eşti îngrădit şi robit!
Ce bine este când nu eşti obligat să pescuieşti totul numai pentru interesul cuiva!
Când depăşeşti limitele teritoriale ale unui interes de sectă, de partidă, de asociaţie
– şi lucrezi liber pentru bucuria tuturor, de orice neam şi de orice vârstă,
de orice stare şi de orice rang,
– în aceeaşi măsură şi cu aceeaşi dragoste cu care lucrează Dumnezeu!
Cu care El dăruieşte soarele şi ploaia, vântul şi apa tuturora.
Din luntrea ta să poţi da tuturor, dar să nu furi din luntrea nimănui pentru luntrea ta! | Continuare »

Antim IVIREANU, Didahii

„Întoarceţi-vă cătră mine, din toată inima voastră şi cu post şi cu plângere şi cu tânguire rumpeţi inimile voastre şi nu hainele voastre şi mă voiu întoarce cătră voi“, zice Domnul, la Ioil, în 2 capete.
Cine au văzut vreodinioară între zidiri atâta dragoste câtă iaste acéia ce arată soarele spre pământ, că de şi iaste luminătoriu mare al ceriului şi împărat al tuturor stélelor, iar lăsând célialalte stihii, îndrăgéşte şi iubeşte mai mult pre smeritul acesta de pământ şi spre dânsul are închinată toată pohta lui, pre dânsul luminează cu razele sale, pre dânsul împodobéşte cu de toate féliurile de copaci, pre dânsul încununează cu florile, pre dânsul îmbogăţéşte cu rodurile, pre dânsul hrănéşte cu lucrurile sale. Şi, pentru ca să nu să depărtéze de la el niciodată, face pururea o învârtejire împrejurul <lui> cu un umblet necontenit.

Asémene aceştii pohte, sau, mai vârtos să zic, mai cu mult făr de asămânare arată marele Dumnezeu, ziditoriul şi făcătoriul a toate, spre sufletul cel smerit şi păcătos al omului, măcar că are în mâinile lui céle dumnezeeşti toate marginile pământului, măcar că bunătăţile noastre nu-i trebuesc, după cum zice David, iar spre acest suflet are pusă toată dragostea lui cea dumnezeiască; pentru dânsul poartă grija să-l mântuiască, pre dânsul cearcă, pre dânsul iubéşte şi, ca cum ar avea vreo trebuinţă, de la el pleacă dumnezeiasca lui mărire şi pohtéşte dragostea lui, pohtéşte prieteşugul lui, pohtéşte să umble pururea împreună cu dânsul.
Drept acéia trimite cătră dânsul proroci, trimite dascali, îl cearcă în toate părţile pământului, îl cearcă în toate unghiurile lumii. Şi, pentru căci pohtéşte să fie pururea împreunat cu el şi nedespărţit de împărăţiia lui, îi arată calea, îi spune mijlocirea, pentru ca să se mântuiască de păcat şi să se întoarcă spre dânsul. | Continuare »

S-alergăm cu stăruinţă
către ţinta mântuirii,
ca s-ajungem la cununa
şi la slava răsplătirii.

S-alergăm, s-alergăm, s-alergăm,
să veghem, să muncim, să luptăm,
că-n curând Domnul Sfânt ne va da
plata Sa, Ţara Sa, slava Sa.

Urmele pe care mergem
sunt frumoase şi curate,
ele către cer ne-ndeamnă,
de Hristos ne sunt lăsate.

Pe aceste urme sfinte
ne-au mers fraţii şi părinţii,
şi eroii, şi martirii
spre Cununa Biruinţii. | Continuare »

În activitatea şi misiunea sa de mărturisire şi de vestire a Cuvântul Vieţii, omul lui Dumnezeu, Traian Dorz, a vorbit mereu despre sfinţenia unor înaintaşi străluciţi pe care i-a avut poporul român. Şi făcea aceasta într-o vreme când poate mulţi dintre noi abia dacă auzisem despre aceste figuri de seamă ale trecutului nostru şi, mai ales, când aproape nimeni nu îndrăznea să vorbească despre canonizarea lor…
Astăzi, când multe dintre aceste personalităţi au ajuns cu zi de prăznuire în calendar, toate referirile pe care le-a făcut fratele Traian, în urmă cu peste 30 de ani, la aceste nume de sfinţi (Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brânoveanu, mitropoliţii Andrei Şaguna, Varlaam, Antim Ivireanu, Dosoftei etc.) sunt o dovadă că ceea ce a spus el a fost adevărul. Sunt o dovadă că mesajul pe care l-a transmis în cuvântările şi vorbirile sale de-a lungul anilor a fost din inspiraţia Duhului lui Dumnezeu. Şi sunt o dovadă că învăţăturile sale sunt cale de mântuire pentru noi!

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984

… Da, pentru că în timpul acesta îndelungat, de la primii creştini până astăzi, s-au perindat peste istoria Bisericii creştine şi peste istoria poporului nostru, de la începutul lui binecuvântat până astăzi, atâtea furtuni şi atâta întuneric! De-a lungul frumoasei şi grelei noastre istorii, am trecut şi a trebuit să trecem prin atâtea tuneluri întunecoase! Dar binecuvântat să fie Numele Domnului Dumnezeului părinţilor noştri, Care, atunci când ei au strigat către El în mijlocul necazurilor lor, El i-a ascultat. Aş dori mereu să nu uităm aceste lucruri minunate.
A apărut acum, nu de mult, în librării o carte: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Cei care nu o cunoaşteţi, cei care aveţi copii, cei care n-aţi avut această carte, v-aş îndemna să o cumpăraţi. De la cel dintâi cuvânt, acest mare om, unul dintre părinţii şi strămoşii poporului nostru, îşi începe sfaturile şi învăţăturile sale către fiul său aşa: „Mai întâi de toate, iubitul meu fiu, să ştii să te închini şi să crezi, şi să lauzi, şi să binecuvântezi Numele Domnului Dumnezeului nostru, pentru că El este Acela care ne-a chemat pe noi din nefiinţă la fiinţă şi din întuneric la lumină”. Şi toată cartea, pe parcursul a sute de pagini, vorbeşte în felul acesta despre recunoştinţa şi despre adorarea care trebuie să o aducem noi Dumnezeului părinţilor noştri, Care i-a luminat pe ei, prin care ne-a luminat şi pe noi până astăzi.
Chiar dacă n-am cunoaşte Biblia şi chiar dacă n-am cunoaşte scrierile Sfinţilor Apostoli şi Evanghelişti, am mai spus-o şi altădată şi trebuie mereu să o repetăm: noi trebuie să ne cunoaştem istoria noastră şi scrierile cronicarilor noştri, care nu ne spun şi nu ne lasă nouă altceva decât ceea ce a spus Mântuitorul şi scrie în Sfintele Sale Evanghelii. Urmele înaintaşilor noştri ne vorbesc nouă despre Dumnezeul părinţilor noştri şi despre isprăvile Sale minunate. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Liebling – 24 iulie 1982

… Să nu uităm tot ce-i de valoare şi tot ce-i frumuseţe, şi tot ce-i de preţ în limba noastră, în istoria noastră, în bunele noastre obiceiuri care, în credinţa noastră, ne-au rămas de la ei. Şi numai atunci suntem cu adevărat urmaşii lor şi numai atunci preţuim cu adevărat jertfa înaintaşilor noştri, când şi noi le urmăm credinţa lor. După cum scrie: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu şi uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”.
Avem învăţăturile lăsate de la înaintaşii noştri. Nu vorbiţi altceva, decât ceea ce ne-au scris Sfinţii Evanghelişti şi ne-au lăsat nouă marii Părinţi ai Bisericii.
Aţi citit vreodată „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”?
Aţi citit vreodată scrierile cronicarilor Miron Costin, Grigore Ureche şi ale celorlalţi? Dacă le-aţi citit, ştiţi că toate scrierile acestora au referiri la Sfintele Evanghelii şi vorbesc despre credinţa părinţilor noştri în Dumnezeul nostru.

De aceea, dacă dorim cu adevărat să ne cinstim Istoria şi părinţii, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu şi să ne încreştinăm obiceiurile noastre: să înlăturăm din obiceiurile noastre băuturile îmbătătoare, jocurile destrăbălate, cuvintele porcoase, glumele urâte care se petrec până şi la înmormântări, până şi la privegheri, până în cele mai sfinte şi mai alese momente din tainele noastre, din viaţa noastră. | Continuare »

Neagoe Basarab
Începuturile învăţăturilor bunului credincios Ioan Neagoe, voievodul ţării Ugrovlahiei, carele au învăţat pre fiiu-sau Theodosie Vodă

Partea întâi. Cuvântul 1

Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi să foarte cuvine să-l slaveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au facut şi ne-au scos din-tunérec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă. O, câtă iaşte de multa mila ta, Doamne, şi gândul şi cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină şi minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale şi lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii şi să arată noao. Dumnezeu fu în ceriu şi om pre pământu şi într-amândoao desăvârşit. Si pre om şi-l facu fiiu iubit şi mostean împărăţiii sale. O, mare iaşte taina întelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Ni dar să mărim pre Dumnezeul nostru şi să strigăm dinpreună cu David, zicând: „Chiuiţi lui Dumnezeu, tot pământul, slujiţi lui Dumnezeu în veselie, intraţi înaintea lui cu bucurie şi cu veselie şi cu curăţie. Să ştiţi că acela ne-au facut, iar nu noi, şi acela iaşte Dumnezeul nostru şi noi suntem oamenii lui şi oile păşunii lui. | Continuare »

După obişnuitul început, se zice

Condacul 1
Pe cel ce a strălucit ca o lumină în toate laturile Ortodoxiei, măritul voievod Neagoe Basarab, să-l lăudăm cu inimi curate si să-l cinstim ca pe un adevărat dregător creștin și învățător inspirat de Duhul Sfânt al neamului românesc, zicându-I cu bucurie: Bucură-te Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Icosul 1
Fiu preastrălucit, ieşit din viţa nobilă a neamului românesc, Sfinte Neagoe, din fragedă copilărie ai fost hrănit cu învăţăturile cele mântuitoare şi povăţuit spre îrnplinirea faptelor credinţei celei lucrătoare prin iubire, plăcute lui Durnnezeu şi oamenilor. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, podoabă alcasă din neamul Basarabilor;
Bucură-te, veselia nespusă a bunilor tăi părinţi;
Bucură-te, copil curat întărit de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, că Domnul Hristos ţi-a pus sufletul în lumină necreată;
Bucură-te, că tinereţile tale ţi-au fost călăuzite de Sfântul Nifon;
Bucură-te, cel ce te-ai dcprins cu rugăciunca încă din copilărie;
Bucură-te, că ai sorbit din înţelepciunea înţelepţilor;
Bucură-te, harnic învăţăcel în dobândirea ştiinţelor acestei lumi;
Bucură-te, că Sfintele Scripturi ţi-au luminat viaţa;
Bucură-tc, cunoscător şi împlinitor al operelor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cinstitor al călugărilor iscusiţi şi al creştinilor râvnitori;
Bucură-te, că prin tine s-a binecuvântat neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre! | Continuare »

Ieromonah ARSENIE BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles, dacă n-am considera şi realitatea personală a demonului, a îngerilor căzuţi. Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă, dintr-o religie revelată într-o doctrină umanitară, sau, în cazul cel mai bun, într-un raţionalism protestant, fără nimic supranatural şi personal. Dar nu e bună nici extrema cealaltă, care, fie că admite răul ca principiu paralel cu Dumnezeu, fie că vorbeşte de demoni mult prea mult decât merită în realitate.

A nu admite existenţa personală a îngerilor căzuţi şi a nu recunoaşte influenţa lor asupra vieţii sufletului, asupra minţii cu deosebire, dovedeşte fie un raţionalism sec şi trufaş, fie o ignoranţă a suficienţei de sine. A admite răul ca pe un principiu paralel binelui înseamnă că ne cufundăm în adâncuri neguroase de istorie, când n-aveam o revelaţie precisă şi deplină a realităţilor spirituale. Pentru vremea noastră, cu o revelaţie completă, a mai zăbovi pe lângă elemente perimate din istoria religiilor, fireşte că dovedeşte multă îndărăptare mintală. Iar a îmblăti prea mult şi fără socoteală numele celui rău, fireşte că arată lipsă de socoteală, dacă nu chiar dezechilibrul minţii.
De aceea, socotind piedicile mântuirii la justa lor valoare, spunem că în calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acasă se mai ridică o stavilă: vrăjmaşul însuşi, puterea răului în persoană, sau îngerul rău. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său, că totuşi trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat, după zeci de ani de lupte dinlăuntru, din trup şi din suflet, atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută. Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se războiască cu noi.
De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut. | Continuare »

Traian Dorz, Dreptarul învăţăturii sănătoase

Ce spun Sfinţii Părinţi

„Crucea este Voinţa Tatălui, Slava Fiului, Bucuria Duhului, podoaba îngerilor, siguranţa credincioşilor, lauda lui Pavel.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Crucea este Fiica lui Dumnezeu şi biruirea patimilor.” (Sf. Maxim Mărturisitorul)
„Crucea este nimicirea păcatului.” (Avva Isaia)
„Crucea este toată virtutea şi fapta cea bună.” (Cuviosul Marcu)
„Crucea lui Hristos este izvorul tainelor noastre.” (Fericitul Augustin)
„Datorită Crucii lui Hristos de pe Golgota nu ne mai temem de lupul-satan, căci Îl avem cu noi pe Păstorul cel Bun, Mântuitorul sufletelor noastre.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Vezi cât de mare este puterea semnului Crucii? Crucea este mai strălucitoare decât soarele şi luna. Domnul vine spre noi purtând semnele Crucii, cum a venit spre Toma. El şi la Venirea Lui ne va arăta acest Semn, ca să vedem că El este Cel Răstignit.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Înainte şi în timpul lucrărilor noastre, intrând şi ieşind, înainte de somn şi după el, totdeauna să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci.” (Tertulian)
„Voi, maicilor, învăţaţi pe copiii voştri să-şi însemne fruntea cu crucea, iar mai înainte de a pricepe ei, însemnaţi-le voi cu mâna voastră acest semn sfânt.” (Sf. Ioan Gură de Aur) | Continuare »

inaltarea_sfintei_cruciEu eram copil, Iisuse, glasul când Ţi-am înţeles,
drumul Crucii, drumul Crucii cum ai spus Tu l-am ales.

La-nceput, când era pace, calea plină de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii era dulce şi uşor.

Dar când a venit furtuna şi-ncercarea, mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese-aşa pustiu!…

Crucea se îngreuiase, spinii sângerau amar,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese un calvar…

Am căzut… dar mâna-Ţi dulce, blând, m-a ridicat în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii mi Te-a arătat, Iisus.

Tu mi-ai arătat Golgota şi-nţelesul ei mi-ai dat,
drumul Crucii, drumul Crucii trebuia întreg urcat.

Crucea-i grea, dar ce înseamnă Tu mă faci să înţeleg.
Drumul Crucii, drumul Crucii fă să pot să-l sui întreg!…

Traian Dorz, Cântările dintâi

Sf. Ioan de Kronstadt, «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»

Sfântul-Ioan-de-Kronstadt…Crucea este în Hristos, iar Hristos este pe Cruce; Crucea este imaginea lui Hristos răstignit, Fiul lui Dumnezeu; şi de aceea semnul Crucii, chiar şi umbra ei, sunt extrem de înfricoşătoare demonilor, ca semnul lui Hristos Însuşi, ca însăşi umbra Celui Răstignit.
…Noi experimentăm de asemenea efectul nebiruitei şi divinei puteri a Crucii glorioase şi dătătoare de viaţă; prin această putere noi izgonim din inima noastră patimile rele: descurajarea, trândăvia, teama şi alte curse ale diavolului. Crucea este prietena noastră şi binefăcătoarea noastră. Spun aceasta cu toată sinceritatea, eu cred cu tărie în adevărul şi puterea a ceea ce spun.
…O, Doamne, mare este iubirea Ta! Te-ai dat morţii din iubire pentru mine.
Contemplu Crucea şi mă uimeşte iubirea Ta pentru mine şi pentru lume. Căci Crucea este semnul văzut al iubirii Tale pentru noi. „Mai mare dragoste decât aceasta ca să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi, nimeni nu are” (In 15, 13).
Tainele Tale dătătoare de viaţă, o, Doamne, sunt ca o pecete constantă şi minunată a dragostei Tale faţă de noi, păcătoşii; căci Trupul Tău dumnezeiesc se frânge pentru mine, pentru noi toţi; căci Sângele Tău se varsă pentru mine, pentru noi toţi. Doamne, măresc minunile Tale pe care le fac Sfintele Tale Taine în credincioşii pe care i-am împărtăşit; măresc aceste vindecări nenumărate ale căror martor am fost; măresc efectele lor mântuitoare asupra mea însumi. Măresc mila Ta faţă de mine, manifestată în ele şi prin ele şi puterea Ta care lucrează prin ele. Doamne, în schimbul unei asemenea iubiri, dă-mi să pot să Te iubesc din toată inima mea, să iubesc aproapele ca pe mine însumi, dă-mi să pot iubi chiar şi pe vrăjmaşii mei, şi nu numai pe cei ce mă iubesc!

Traian DORZ

Cu Tine-am învăţat să duc
frumoasa-mi cruce cu răbdare,
să izvorăsc şi să usuc
sfinţite lacrimi dulci şi-amare;
şi greul jug să-l port cântând,
şi toate să le fac mai bine,
nimic să nu simt greu nicicând,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cânt,
psaltire mi-am simţit fiinţa,
spre cerul drag, cu dorul sfânt
mereu mi-ai îndemnat credinţa;
durerea şi iubirea Ta
mi-au fost a’ harfei corzi senine,
tot ce-am putut mai sfânt cânta,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cresc
în orice loc un pom şi-o vie,
să văd ieşind izvor ceresc
din orice stâncă de pustie;
să văd uscatul loc rodit,
să-l simt ca frate pe-orişicine,
să cred etern tot ce-am trudit,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn al lui Hristos, este cinstită de creştini. Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viaţă-făcătoare; şi Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi. Multe vindecări şi alte minuni s-au făcut şi se fac atât prin Crucea Domnului, cât şi prin imaginea ei. Prin ea, Domnul păzeşte poporul Său de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Biserica Ortodoxă prăznuieşte cu multă solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-şi totodată şi arătarea Crucii pe cer împăratului Constantin. În această zi şi în alte zile închinate Sfintei Cruci noi ne rugăm lui Dumnezeu să-Şi reverse milostivirile nu numai unor persoane în parte, ci şi întregii creştinătăţi, întregii Biserici. Foarte sugestiv vorbeşte despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcătuit în secolul al VIII-lea, când prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfântul Cosma, episcopul Maiumei, a scris toată rânduiala slujbei înălţării Sfintei Cruci. | Continuare »

Când fericit trăieşti minunea,
– în tot ce eşti devii frumos
cum cântecul devine slavă
când se-mpreună cu Hristos.

Când, nalt, te pierzi în rugăciune,
– în tot ce-apari eşti luminos
cum inima se face flăcări
când se atinge de Hristos.

Când te-nsoţeşti cu Adevărul,
– în tot ce lupţi eşti curajos
cum graiul se preface tunet
când se aprinde din Hristos.

Când te inspiri din curăţie,
– în tot ce arzi eşti preţios
cum imnul se preface aur
când se-nveşmântă cu Hristos.

Când înţelegi nefericirea,
– în tot ce-mparţi eşti prietenos
cum sufletul devine lacrimi
când se-ncălzeşte din Hristos.

Când tot lăuntrul tău e-n soare,
– în tot ce-ascunzi eşti preafrumos
cum duhul se îmbracă-n raze
când se-adânceşte în Hristos.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.“ (Ioan 3, 16)

S-a Rastignire-101mai spus că nu există un mai strălucit loc ca acest verset de aur în toată Scriptura Sfântă.
Într-adevăr, cuvântul acesta cuprinde tot Adevărul lui Dumnezeu, toată Descoperirea Sa şi toată Taina mântuirii noastre. Tot conţinutul Sfintelor Scripturi este cuprins în acest singur verset strălucit! Tot ce s-a putut spune şi arăta în orice fel pentru cunoaşterea şi pătrunderea lui Dumnezeu Cel Adevărat, oricât de frumos, şi oricât de mult, şi oricât de puternic, se va cuprinde totdeauna în aceste cuvinte. Fără a le ajunge şi fără a le depăşi niciodată!

O veacuri dinainte şi veacuri din urmă, priviţi la clipa aceea în care s-a împlinit cutremurător şi înfricoşat de măreţ, Evenimentul care v-a luminat şi v-a uimit! În el s-a realizat mai mult decât tot ce-aţi nădăjduit şi ce aţi crezut voi. O oameni ai tuturor veacurilor, priviţi la Omul-Dumnezeu, mai măreţ decât voi toţi împreună. Şi Care Se dă în locul vostru al tuturor împreună! Fiindcă preţuieşte nespus mai mult ca voi toţi. O miliarde de păcătoşi, mântuiţi sau pierduţi, din ceruri şi până în iad, de la Început şi până la Sfârşit, de Dincoace şi de Dincolo de Hristos, – priviţi la Jertfa Aceasta mai înaltă decât toţi munţii tuturor păcatelor voastre!
Căci El le-a acoperit pe toate şi pe totdeauna cu strălucirea Sa.

O Univers nemărginit, priveşte la locul unde Acela prin Care ai fost creat îţi spală faţa murdărită de păcatul omului şi de păcatul lui satana, curăţindu-te cu Unicul Sânge în stare să te spele: Sângele Lui! Păcatul săvârşit de creatură îl ispăşeşte Creatorul.
Numai mărimea Jertfei dată de Hristos poate arăta mărimea nelegiuirii făptuită de oameni. Ca şi mărimea dragostei Tatălui Ceresc, Dragoste care singură a putut să întreacă nelegiuirea atât de mare pe care o răscumpăra.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea! Lumea aceasta în care eram şi tu şi eu robi vânduţi ai păcatului (Rom. 7, 14). Lumea aceasta în care eram cuprinşi şi tu şi eu sub stăpânirea legii păcatului şi a morţii. Lipsiţi de slava lui Dumnezeu, osândiţi la pierzare veşnică, drept urmare a păcatului în care trăiam (Rom. 6, 23).
Toate fărădelegile noastre erau atât de mari încât trebuiau să fie ispăşite ori de noi toţi oamenii cu o pierzare veşnică, ori de Dumnezeu cu o Jertfă nemărginită! | Continuare »

ÎNNOIRE

Cuvântul este Apa,
iar Duhul e Puterea
ce fac în om ’nnoirea spre Chipul lui Hristos,
Cuvântul spală mintea prin apa-nvăţăturii,
iar Duhul spală simţul şi inima – crezând.

O minte înnoită
şi-o inimă ’nnoită
sunt omul nou,
făptura cea nouă în Hristos.
Aceasta n-o pot face decât aceste două
puteri ce-s amândouă dumnezeieşti şi vii.

Cuvântul e sămânţa,
iar Duhul este ploaia,
El, munca
şi El, harul
unite-n orice rod,
Iubirea şi-Adevărul
ce numai împreună
desăvârşesc lucrarea dumnezeiască-n noi.

Cuvântul cu-Adevărul lucrând asupra minţii,
iar Duhul cu Iubirea în inimă lucrând
desăvârşesc armonic şi cresc spre mântuire
făptura noastră nouă născută din Hristos.

Iubire-i doar atuncea când este-adevărată
şi Adevăr e-atuncea când este iubitor, | Continuare »