Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 18-A DUPĂ RUSALII, (Pescuirea minunată)

Plină de adânci învăţături sufleteşti este această Evanghelie. Vom căuta să arătăm câteva.
„Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!“ – a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului. Să luăm aminte, că un adânc înţeles sufletesc este în această cădere. Taina mântuirii noastre sufleteşti stă tocmai în această recunoaştere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la Crucea Lui.

Cea dintâi condiţie a mântuirii sufleteşti e să-ţi simţi ticăloşia sufletească în care trăieşti. Nu e pierdut cel păcătos, ci acel care nu simte păcatul. Simţirea păcatului, simţirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa, cu vorbele: „Om păcătos sunt, Doamne“. Adică „ne cunoaştem şi noi, Doamne, că suntem păcătoşi, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta“. | Continuare »

Traian DORZ

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) de la biserica din Poienile Izei, cu ocazia nunţii din 28 septembrie 1980

Pescuirea-minunata-2

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic. Dar la cuvântul Tău vom arunca mrejele.” (Din Sfânta Evanghelie de astăzi)

Iubiţii mei!
Când vă văd însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu şi când văd că Hristos coboară peste noi, aş dori să nu vă îndreptaţi privirile spre noi. Suntem doar nişte vase de lut şi noi, de care Se foloseşte Hristos. Ridicaţi-vă privirile spre Hristos, Care este în mijlocul nostru, ca să puteţi înţelege ce vrea să ne spună şi ce are de gând să facă cu noi.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a dăruit în ziua aceasta harul acesta. Vor fi martori şi morţii din morminte [împotriva] tuturor celor ce nu vor şti preţui prezenţa lui Dumnezeu astăzi aci [peste] mulţimea adunată să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a ales şi pe noi şi ne-a făcut pescari de oameni. De atunci, de mult, de când, căzuţi şi prăbuşiţi la picioarele Crucii, când Hristos a venit şi în casa noastră, am zis: „Doamne, ieşi de la noi, că suntem oameni păcătoşi”. Atunci când cu sinceritate am mărturisit: „Doamne, sunt un păcătos! Sunt cel mai păcătos om de pe pământ! Primeşte-mă…”, atunci Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a dat cel mai mare drept, prin credinţă şi prin puterea harului Său, de a ne numi şi de-a ne face copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din carne, nici din firea vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi de-atunci ne-a spus: „Duceţi-vă şi voi, de-acum sunteţi pescari de oameni”. | Continuare »

 

Text: Traian Dorz

O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit,
dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit!

Cu ce am să Te întâmpin când ai să-mi vii în zori
pe ţărmul mării mele şi-n luntre-ai să-mi cobori?

Cu fruntea asudată şi trupul tremurând
încerc şi-ncerc zadarnic de fiecare rând,

E marea agitată şi vântul mi-e contrar,
nădejdea-mi luminează din ce în ce mai rar.

… O, iată, Doamne, zorii – e vremea să Te-araţi,
mi-e inima mâhnită şi ochii-nlăcrimaţi!

Tu vii!… Şi luntrea-i goală, şi nu ştiu ce să spun
că, iată, înainte eu n-am nimic să-Ţi pun!

Dar când îmi vezi sudoarea şi trupul istovit
de nici un dar din lume n-ai fi mai mulţumit,

Căci când, cu toată truda, nu pot ce-am vrut, Iisus,
dorinţa de-a aduce e cum aş fi adus!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 24 septembrie:

„Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?“ (Psalmi 108, 11).

biblia

Dumnezeul nostru este Dumnezeul rânduielii, al ordinii, al disciplinei şi statorniciei.
El a rânduit de la Începutul Creaţiunii,
în toate lucrurile văzute şi nevăzute,
ordinea, ierarhia şi disciplina,
în chip statornic şi etern.
Când a despărţit lucrurile şi când a creat fiinţele, aşezându-le în ordine, fiecare după familia sa,
Dumnezeu arăta fiecărei familii datoria sa şi scopul său.

Orânduirile lui Dumnezeu au rămas veşnice.
Toate cele care au rămas în ascultare de El şi-au păstrat fiinţa şi mişcarea potrivit îndrumărilor Sale de la Început (Ps. 104, 5-30).
Dumnezeu a rânduit în Vechiul Aşezământ aceeaşi aşezare între seminţiile care alcătuiau poporul Său.
El a poruncit ca fiecare seminţie să-şi aibă steagul ei, oastea ei, ierarhia şi disciplina ei.
El a poruncit ca fiecare din fiii poporului Său să-şi aibă locul său statornic
şi îndrumătorii de care trebuiau să asculte,
şi steagul sub care trebuiau să lupte până la moarte.
În cartea Numeri, cap. 2, Cuvântul Domnului arată cât de amănunţit era aşezată această rânduială şi cât de întocmai era păstrată, după porunca lui Dumnezeu, în poporul lui Israel.
Nici o abatere de la această disciplină nu era permisă, ci era pedepsită cu moartea (Num. 1, 51; 3, 10; 16, 40).
Core, Datan şi Abiram vor fi o veşnică pildă împotriva oricărei răzvrătiri (Num. 16, 1-40; Rom. 1, 18; Col. 3, 6). | Continuare »

Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

TRĂGÂND MREAJA CU PEŞTII… – Traian Dorz

Cuvânt la pescuirea minunată – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit“ – Sf. Ier. Antim Ivireanul

Aruncaţi mreaja!… – Traian Dorz

„NU TE TEME, DE ACUM VEI VÂNA OAMENI”… – I. Tâlcuitor

BIBLIA ŞI VIAŢA – Traian Dorz

Despre pescuirea cea sufletească – Pr. Iosif Trifa

Oameni care „au lăsat totul“ – Părintele Arsenie Boca

„MÂNAŢI MAI ADÂNC!“ – Părintele Arsenie Boca

NOI AM AFLAT COMOARA – Traian Dorz

Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre – Părintele Constantin Galeriu

O, SUFLET CE TE-AFUNZI – Traian Dorz

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

 

 

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 23 septembrie:

„Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui: „Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura Valea Sucot;“ (Psalmi 108, 1).

biblia

Chiar dacă nu ne-ar mai vorbi Dumnezeu nici prin minunile arătate nouă, zilnic, în tot ce vedem şi auzim, vina noastră n-ar fi mai mică, fiindcă noi avem Biblia.
Chiar dacă nicăieri nu s-ar mai citi sau vesti Evanghelia, Cuvântul vorbit şi scris al lui Dumnezeu către oameni, noi toţi ştim acest Cuvânt.
Chiar dacă nici o rugăciune nu ne-ar mai fi ascultată, totuşi vinovăţia noastră n-ar scădea întru nimic, fiindcă noi nu suntem în necunoştinţă de voia lui Dumnezeu,
căci noi am auzit glasul Lui,
noi am văzut lucrările Lui
şi nouă ne este cunoscută voia Sa – aşa că n-avem nici o dezvinovăţire (Rom. 1, 20-21).

Dumnezeu ne-a vorbit de-ajuns în Trecut, iar noi toţi am auzit destul de mult şi destul de puternic glasul Său. Dumnezeu ne-a vorbit prin profeţii din Vechime, prin care ne-a încunoştinţat mai dinainte de tot planul Său spre mântuirea noastră, în multe rânduri şi în multe feluri (Evrei 1, 1).
Ne-a vorbit apoi, ca niciodată mai limpede şi mai cald, mai iubitor, mai dulce şi mai zguduitor, prin Fiul Său Însuşi, prin Iisus Hristos, Care este Cuvântul Său Întrupat. El ne-a făcut cunoscută toată voia Tatălui şi tot planul Său mântuitor faţă de noi,
într-un chip mai strălucit şi mai puternic decât orice glas,
prin vocea Sângelui Său
şi prin Jertfa Crucii Sale (Evrei 1, 2-4 şi 12, 24; Ioan 15, 15).

Dumnezeu ne-a vorbit prin înaintaşii noştri, vestitorii soliei Sale, care nu s-au ferit să ne facă cunoscut tot planul lui Dumnezeu, neascunzând nimic din ceea ce ne era de folos nouă spre mântuire (Fapte 20, 20-27). | Continuare »

Din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Călan – 22 septembrie 1985

horeacloscacrisan1784…Pe noi ne interesează cum ne comportăm noi faţă de alţii. Pe Domnul Iisus nu L-a interesat atât de mult cum s-a comportat lumea faţă de El. L-a interesat însă, în cel mai mare grad, cum S-a comportat El faţă de lume. El i-a iubit pe ai Săi şi i-a iubit până la capăt. A iubit poporul său până la capăt, indiferent unde a fost şi cum a fost capătul acesta pus de acest popor. A iubit oamenii, a iubit sufletele, a iubit tot ce era încredinţat Lui de Dumnezeu Tatăl, pentru că a avut o conştiinţă a răspunderii faţă de misiunea Sa şi faţă de Dumnezeu, Care L-a trimis.
Aşa trebuie să fim şi noi. Lumea nu ne înţelege. Lumea n-a înţeles niciodată pe binefăcătorii ei. E ciudat totdeauna cât de mici sunt contemporanii oamenilor mari. Noi îi condamnăm acum pe cei care i-au ucis pe profeţi, pe cei care L-au osândit pe Mântuitorul, pe cei care i-au alungat pe cei mai mari şi mai scumpi binefăcători ai omenirii; îi condamnăm acum şi, de multe ori, gândim că, dacă am fi fost noi în locul lor, n-am fi făcut aşa. Poate că n-am fi făcut chiar aşa… Însă adevărul ăsta este: cei care trăiesc în acelaşi timp cu marii oameni ai lui Dumnezeu, cu profeţii lui Dumnezeu, cu trimişii lui Dumnezeu, cu mesagerii lui Dumnezeu sunt totdeauna nespus mai mici şi mai înapoi decât ei. Oamenii lui Dumnezeu vestesc adevăruri pe care gloata, cei care sunt împreună cu ei le vor afla numai după zeci sau poate că sute de ani.
Cei de pe vremea celor care luptau odată pentru trezirea conştiinţei noastre naţionale i-au înţeles [pe aceştia] aşa de puţin… I-au urmat aşa de puţin… Şi, când a trebuit să-i apere cu pieptul lor şi cu viaţa lor, i-au părăsit. Bălcescu a trebuit să moară departe de patria lui… Avram Iancu a trebuit să moară nebun… Horia, Cloşca şi Crişan au trebuit să moară pe roată… Tudor Vladimirescu a trebuit să moară ucis mişeleşte… Oamenii mari sunt aşa de puţin înţeleşi de contemporanii lor… Îi însoţesc până undeva şi după aceea obosesc, se înfricoşează şi îi lasă singuri. Majoritatea celor care îi sprijinesc şi îi aplaudă câtă vreme le merge bine, îndată ce ajung la condiţia unui risc şi la răscrucea unei pagube, se ascund şi-l lasă pe omul lui Dumnezeu singur.

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 septembrie:

„Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!“ (Psalmi 108, 1).

biblia O, cât de mult sunt deosebite inimile oamenilor una de alta!
Unii au o inimă gata să facă orice, fiindcă atunci când inima este bună, ea este gata îndată să facă binele. Cel ce are o inimă rea este tot aşa de gata să facă răul.
Îndată ce i se spune, îndată ce este îndemnată, îndată ce i se arată că un lucru bun trebuie făcut, inima bună este gata să sară, să se ofere, să-l facă. Şi tot aşa este gata şi inima cea rea.
Chiar dacă mintea, mai calculată, vine şi-i spune că pentru a face acest bine se cere osteneală, pagubă, suferinţă, inima gata nu cântăreşte mult şi face.
Inima bună face binele altuia, chiar dacă prin aceasta îşi face sieşi rău.
O inimă rea, când este gata, este tot la fel! Nici asta nu stă mult să cântărească urmările: la cel dintâi îndemn rău, face răul, chiar dacă ea însăşi nu are din aceasta nici un folos, ci chiar numai răul. Şi paguba. Şi atunci când face răul. Şi după aceea, când l-a făcut.
Şi după cum inima cea bună nu ascultă de mintea sa, care mai de multe ori se gândeşte la comoditatea proprie decât la binele altuia, tot aşa inima gata la rău nu ascultă de mintea care o opreşte, înştiinţând-o despre urmări.

Dar ce minunată şi fericită este totdeauna o inimă gata să facă binele!
O astfel de inimă, deşi sângerează de multe ori,
deşi gustă cu amar durerea nerecunoştinţei şi a dezamăgirilor din partea multora pe care i-a ajutat
şi deşi se întoarce, adesea, cu răni şi cu vânătăi de pe urma binefacerilor sale,
ea totuşi nu descurajează niciodată
şi nu renunţă la facerea ei de bine.
Pentru că aceasta este fericirea ei. Ea numai când face binele se simte fericită. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 21 septembrie:

„Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului“ (Psalmi 107, 43).

bibliaÎnţeleptul cel fericit este acela care vede înainte şi care ştie mai dinainte când să meargă sau să stea.
Care ştie la timp ce şi când să facă sau să nu facă un lucru,
când să vorbească sau să tacă,
ce să ia sau ce să lepede…,
care ştie ce este vrednic şi cât să caute şi să ţină din tot ce dă sau din tot ce primeşte.
Înţeleptul cel cumpătat este acela care, la timpul său, vede şi face binele,
cunoaşte şi alege adevărul,
iubeşte şi păstrează măsura.
Înţeleptul cel învăţat este acela care din fiecare nenorocire şi din fiecare greşeală învaţă înţelesul folositor şi păstrează sufletul priceput.
El, din fiecare cădere şi din fiecare suferinţă, strânge lumină, pricepere şi cuminţenie.
Acela care din experienţele sale şi-a alcătuit un dreptar de viaţă sănătos şi temeinic, iar în mijlocul tuturor încercărilor sale, adâncindu-se în sine însuşi şi învăţând să se cunoască pe sine şi pe Dumnezeul Cel Adevărat, priveşte totul în chip mântuitor, de jos în sus.
Priveşte din smerenie spre slavă,
din Trecut spre Viitor
şi din sine spre alţii.

Acela, căpătând priceperea cunoaşterii tainelor ascunse în lucruri,
în fiinţe şi în întâmplări,
va dobândi fericirea nu numai pentru sine, ci şi pentru toţi cei care îl ascultă,
fiindcă ochii lui vor vedea nu numai ceea ce este înainte sau aproape,
ci şi în toate celelalte întinderi, mai mult decât ai celorlalţi.
Cea mai mare înţelepciune este a lua seama la toate lucrările lui Dumnezeu,
în toată desfăşurarea lor, din lumea asta văzută şi din cea nevăzută,
din cea vie şi din cea fără viaţă…,
din cea trecută şi din cea prezentă. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 20 septembrie:

„El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat“ (Psalmi 107, 12).

bibliaCine îşi cunoaşte inima sa, nu se va lăuda cu ea niciodată!
Cine ştie cât de înşelătoare este inima…,
cât de lipsită de înţelepciune, cât de nestatornică este biata inimă omenească,
cât de gata să se laude, să se umfle de mândrie, să se mânie, să se răzbune, să cadă în ispite – acela ştie că, dacă mintea sănătoasă
şi dacă duhul cumpătat nu-i pun totdeauna un frâu puternic,
inima este gata să se arunce mereu în multe prăpăstii.

Mai ales trufia este păcatul care pune cel mai des stăpânire pe inima omului.
Fie inima chiar cât de credincioasă, în ispita trufiei este gata să cadă oricând, cu plăcere.
Îndată ce a săvârşit o faptă bună
sau îndată ce a spus sau a scris un cuvânt frumos sau un gând ales,
inima este gata să se umfle de mândrie,
să se înalţe trufaşă şi să privească de sus spre alţii şi să aştepte laudă…
Ori chiar să pretindă, fără ruşine, să i se dea aceasta.
Chiar când a suferit, într-o oarecare măsură pe dreptate, prigoniri din partea vrăjmaşilor lui Hristos…
Chiar când a trecut prin încercări într-un chip jalnic de nevrednic, îndurând numai cu de-a sila, cârtind, căzând, dezgolindu-se şi târându-se tot timpul încercării,
după ce încercarea ei a trecut, inima înşelătoare este gata să se îngâmfe
şi să se laude cu „meritul“ ei, uitând cum l-a „cucerit“ acest aşa-zis merit. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 septembrie:

„Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,“ (Psalmi 107, 2).

bibliaStarea Bisericii lui Hristos în lume şi în veşnicie este o stare unică.
Sufletele alese de Dumnezeu să facă parte din ea se bucură de un har cu totul deosebit.
Prin ascultarea de Hristos, prin părtăşia şi împărtăşirea cu El, Sângele şi Jertfa Sa mântuitoare i-a răscumpărat şi sfinţit,
făcând din toţi cei aleşi un Trup Sfânt, o casă sfântă, o moştenire aleasă şi slăvită (Fapte 20, 28; 1 Cor. 6, 19; Gal. 3, 13; Evrei 9, 12; 1 Petru 1, 18-19; Apoc. 5, 9).
Toţi cei care, prin harul lui Dumnezeu dat Bisericii lui Hristos, sunt credincioşi trăitori ai voii Sale, care se bucură de dreptul de a se face copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12),
printr-o naştere ca din nou,
printr-o cotitură puternic îndreptătoare,
printr-o statornică şi evlavioasă ascultare de Cuvântul Voii Sale şi identificare cu Iisus, ei primesc numele şi starea de răscumpăraţi ai Lui (Efes. 1, 4-7; Col. 1, 13-14; Apoc. 5, 10).
Ei sunt Biserica Domnului, Mireasa Lui, Casa Lui, Comoara Lui, Trupul Lui (Efes. 5, 25-32; 1 Petru 2, 5; Apoc. 21, 2-24).

În inimile tuturor acestor aleşi ai lui Hristos, dragostea lui Dumnezeu a fost turnată prin Duhul Sfânt,
şi ea locuieşte acolo în chip statornic,
aducând rodul dulce şi sănătos al faptelor frumoase şi curate.
Iar în gurile lor, aducând neîncetat laudele Numelui Său Sfânt, pentru că bunătăţile şi îndurările Lui sunt peste ei neîncetat. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 septembrie:

„Scapă-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi strânge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt şi să ne fălim cu lauda Ta!“ (Psalmi 106, 47).

bibliaViaţa şi istoria poporului evreu, ales de Dumnezeu pentru o lucrare şi o mărturie deosebită, în timpul mărginit al Vechiului Legământ,
au o mare şi o adâncă asemănare cu viaţa şi cu lupta Bisericii lui Hristos, care a fost aleasă de Dumnezeu prin Noul Legământ, pentru o nespus mai strălucită lucrare şi o mai deosebită mărturie decât poporul evreu – şi pentru un Timp Nesfârşit.
Gândul cel scump al lui Dumnezeu cu care a ales pe acest popor încă din părintele lui, Avraam, era ca prin acest popor să-Şi facă vestit şi cunoscut între toate celelalte popoare Numele Său şi Cunoaşterea Sa (Fac. 17, 5; Rom. 4, 17).
Dorinţa cea mai mare a Tatălui tuturor oamenilor era ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoştinţa adevărului Său (1 Tim. 2, 3-4).
Iar pentru aceasta dorea să Se folosească de un popor, prin care să arate tuturor celorlalte nu numai frumuseţea unui adevăr, ci mai ales strălucirea trăirii fericite, la care poate înălţa acest adevăr pe oricine şi-l însuşeşte şi îl aplică în întreg felul său de viaţă.

Învăţătura cea desăvârşită are nevoie de o dovadă trăită, pentru ca cei care aud această învăţătură să o primească cu bucurie, văzând ce viaţă fericită dă ea celor care o îmbrăţişează…
Dar încercarea cea dintâi, a Vechiului Testament, cu vechiul popor evreu, a reuşit prea puţin.
Din cauza nesupunerii lor faţă de poruncile şi legile pe care trebuiau să le trăiască întocmai şi cu toţii, ei au zădărnicit frumoasele gânduri şi planuri ale lui Dumnezeu (Rom. 11).
Această neascultare a lor a dus la nespus mai strălucita arătare a dorinţei mântuitoare a lui Dumnezeu pentru lume, prin Noul Legământ.
La plinirea vremii rânduite mai dinainte, a venit Fiul şi Dumnezeul ascultării depline, din Coasta Căruia, o dată cu Sângele şi Apa, s-a născut neamul cel sfânt, poporul cel nou, moştenirea cea veşnică, adică Biserica lui Hristos. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI

Iată cât de frumoasă este şi această Evanghelie! Ea cuprinde tot ce trebuie să primim pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învăţăturile din ea:
„Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine…“ – zice Evanghelia. Asta înseamnă că, dacă vrei să pleci după Hristos, trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor“ (Efes. 2, 3), adică voile lui satan şi ale păcatului şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-L primeşti pe Hristos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri?“, zice apostolul Pavel (I Cor. 6, 19), ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care „v-a răscumpărat cu preţ“. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gândurile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Iisus Hristos, să le pui în slujba Lui şi în ascultare de El.
Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea, zice mai departe Evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:
„Să-şi ia crucea sa“, adică să porţi luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ţi le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. Dar, în această luptă, noi am cădea neputincioşi la cel dintâi pas dacă înaintea noastră n-am avea Crucea lui Hristos, adică Jertfa cea mare a răstignirii lui Hristos pentru păcatele noastre.
Cititorule! Priveşte icoana de alături şi-ţi dă seama că pentru tine suie Hristos Golgota. Pentru păcatele tale şi ale mele, şi ale tuturor. Crucea pe care o duce Hristos pe umerii Săi, ca să moară pe ea, este darul prin care ne-a venit iertare şi mântuire de pieirea cea veşnică. | Continuare »

crucea-bucegi_2Traian DORZ

Har şi lumină-ncunună mereu
faţa-ndreptată spre Cruce,
viaţa ascunsă-n Hristos-Dumnezeu
slavă şi pace aduce.

Sus să te-ndrepţi, spre lumină, voios,
faţa având-o spre Cruce,
suie, că-ntruna ţi-e Cerul mai jos
mâna-ţi cununa s-apuce!

Noaptea aproape-a trecut, dragul meu,
faţa mai sus către Cruce;
lanţul când arde şi doare mai greu
ceresc ca lumina străluce.

Sus să rămâi, în lumină, oricând,
faţa lucind de la Cruce,
punte de raze pe spaţii, curând,
Crucea la Cer te va duce!

[…] 4. De ce este mai înaltă Golgota decât Sinaiul?
Pentru că locul unde Dumnezeu a dat Harul este nespus mai sfânt decât locul unde El a dat Legea. Şi pentru că Legea are o margine, iar Harul nici una, şi pentru că Legea ucide, iar Harul dă viaţa, şi pentru că Legea este Judecată, iar Harul este dragoste.

5. Dimensiunea principală a Crucii nu este cea orizontală. Aceasta înseamnă: noi şi noi… Şi nu mulţimea numărului nostru, nu lărgimea sau lăţimea noastră…
– ci dimensiunea principală a Crucii este înălţimea şi adâncimea, coborârea lui Dumnezeu la noi şi înălţarea noastră spre El, dragostea Lui şi îmbrăţişarea Lui cu noi şi a noastră cu El. În sus deci, cât mai în sus spre Dumnezeu, aceasta ne înalţă duhul, ne curăţă zările şi ne sfinţeşte trăirea inimii. Aceasta ne susţine, puternică şi dreaptă, şi legătura noastră cu semenii noştri.

6. Dumnezeu vine la noi prin Cruce, iar noi mergem la El tot prin ea. Crucea ne uneşte pe noi cu El şi prin ea El Se uneşte cu noi. Prin ea merg la Dumnezeu binefacerile noastre, laudele noastre, rugăciunile noastre, împărtăşirile şi legămintele noastre, iar de Sus, tot prin ea, vin ale Lui spre noi.
De aceea tot ce începem, să începem prin Cruce: în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt. Amin. Şi tot ce încheiem să încheiem mulţumind tot prin Cruce: Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Amin. Numai atunci totul este sfinţit şi binecuvântat.

7. Dimensiunile Crucii, prelungite în cerc infinit, cuprind tot Universul, toată Creaţiunea; nu numai pământul, ci şi Cerul. Nu numai lumea văzută, ci şi pe cea nevăzută. Nu numai Timpul, ci şi Veşnicia. Iar în Centrul Crucii este El, Dumnezeu, Hristosul cel Viu şi Adevărat, Fiul Dumnezeului Tată, Susţinătorul tuturor, Izvorul şi Mişcarea, Echilibrul şi Durata, Cel prin care sunt şi prin care se ţin toate.
De aceea în ea şi în El este toată viaţa şi lumina. Şi, în afară de El şi de ea, numai moartea şi întunericul. | Continuare »

Poarta cruceaTraian DORZ

Suim plângând adesea în drum spre Ghetsimani
şi tot ţinutul parcă e-un plâns de mare jale,
dar nu ştim că la slavă s-ajunge prin duşmani
şi nici că la-nviere ieşim pe-a crucii cale.

Azi curge-n taină plânsul acelor ce sunt muţi
şi geamătul acelor ce nu pot să vorbească,
dar mâine ei cânta-vor pe vecii netrecuţi;
Hristos o să-i sărute în slava Lui cerească.

Rugaţi-vă ca ochii să vi se facă sori
cu care să pătrundeţi prin noaptea ce mai este,
ca trupu-acesta şubred să vi se-mbrace-n zori
cu trupul Nemuririi – sosită fără veste!

Noi plângem după Domnul – dar şi El, după noi,
Mireasa Lui Îl cheamă, – dar şi El cum o cere!
– o, fericită clipă: unirea Celor Doi
şi Nunta ce va-ncepe cu Prima Înviere!

[Hristos nu dă scaune moi… ci crucea]

Din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974

„Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze!”
Hristos nu dă titluri, nici scaune moi. Hristos ne dă crucea, s-o purtăm pe urmele Lui. O, voi, care aţi căutat mereu scaune şi titluri, şi întâietate în Lucrare, nu mai căutaţi în Lucrarea aceasta aşa ceva. Căci lucrurile acestea nu le poţi găsi aici. Noi nu avem aşa ceva. Vă veţi izbi de un zid puternic – Hristos – Care ca mâine vă va scoate din Lucrarea Lui. Cum i-a spus Sfântul Apostol Pavel lui Timotei: „Timoteie, păstrează credinţa şi cugetul curat pe care unii l-au pierdut şi au căzut de la credinţă. Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i‑am dat pe mâna satanei, ca să se înveţe să nu hulească”.

Vreţi voi, fraţilor care căutaţi întâietate în adunare şi scaune moi, vreţi voi să fiţi daţi pe mâna satanei? Dumnezeu poate să vă pună pe scaunul şi pe patul de durere, dacă vă ţineţi morţiş ca un spin în coasta acestei adunări. Dumnezeu ca mâine poate să vă scoată din Lucrare şi veţi sta ani de zile pe patul de durere. Dacă ai fi fost hotărât pentru mântuire, n-ai fi ajuns aşa. Dar acolo în chinuri şi în durere, Dumnezeu tot îţi va deschide inima pentru El şi pentru Lucrarea Lui. Însă e păcat, fraţilor, când Dumnezeu ne-a pregătit să avem atâtea mijloace, atâtea posibilităţi să întărim Biserica lui Dumnezeu, noi să ne credem cineva în adunarea Domnului, să-L înlocuim pe Domnul.

Cine suntem noi, de fapt? Spunea un Sfânt Părinte în Pateric că vine la stareţ şi îi zice: „Părinte mi-a venit duhul mândriei…” Stareţul zice: „Bine faci, fiule, că doar tu ai făcut cerul şi pământul…”
Mândriţi-vă şi voi, fraţilor, cei care aţi făcut cerul şi pământul. Căutaţi scaunele moi din adunări, dacă vouă vi s-a dat stăpânire peste adunări şi peste pământ. | Continuare »

inaltarea sf cruciTraian DORZ

Iisuse Drag, ce Crucea
prin sânge ai sfinţit,
fă-mi ochii s-o privească
cucernic şi smerit.

Fă-mi graiul să vorbească
tot mai adânc pătruns
de harul fără margini
ce-n ea pe veci e-ascuns.

Albeşte-mi haina vieţii
prin Sângele Curat,
ca-n clipa fericită
în care m-ai creat.

Aprinde-mi nalt iubirea
eternă, căpătâi,
ca-n clipa fericită
a dragostei dintâi.

Fă-mi mintea sănătoasă
şi duhul umilit
ca pentru slujba cărei
destoinic m-ai dorit.

HRISTOS SĂ TRĂIASCĂ ÎN NOI – Pr. Teodor Heredea

Crucea Domnului – Sfântul Luca al Crimeii

„RUPEŢI-O CU ADUCĂTORII ÎNVĂŢĂTURILOR STRĂINE” – TraianDorz

Despre purtarea crucii – Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

La picioarele Crucii se poate afla taina mântuirii sufleteşti– Părintele Iosif Trifa

HRISTOS SĂ TRĂIASCĂ ÎN NOI – pr. Teodor Heredea (Gavriş)

Acceptarea crucii lui Hristos – singurul mijloc de sfinţire şi de slavă – Traian Dorz

Crucea este Calea –  Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Unde să căutăm mângâiere de necazuri? – Sfântul Luca al Crimeii

Nu după tine cu crucea, ci după Mine – Pr. Iosif Trifa

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – Traian dorz, Meditații la Apostolul zilei

Oastea Domnului şi cele două braţe ale propriei sale cruci – Lidia Hamza

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă – Pr. Iosif Trifa

DESPRE SFÂNTA CRUCE – Traian Dorz

Poezii:

NEVOIŢI-VĂ SĂ MERGEŢI Apleacă-mă, Iisuse / Iubeşte-ţi crucea ta / Crucea-i Semnul Mântuirii / Aproape, mai aproape / Crucea-i Semnul Mântuirii /CRUCE VECHE… / SPRE DUMNEZEU ARATĂ CRUCEA / SĂ-MI IAU CRUCEA / DUMNEZEU NE CERE / O, SLĂVITĂ CRUCE ASPRĂ / De-ai lua pe umăr crucea / IA JUGUL LUI HRISTOS / CÂND N-AM PUTERI / DOAMNE, SĂ NU POT VREODATĂ / EU ERAM COPIL, IISUSE

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

14. O Doamne, ai milă33. Când n-am puteri29. Apleacă-mă, Iisuse40. De-ai lua pe umăr crucea99. Sub Crucea Ta îngenuncheat100. Ce dulce-i viaţa cu Iisus208. Pe cărarea mântuirii215. Iubire, haidem împreună267. Ia jugul lui Hristos284. O, dragi fraţi şi surori329. În fruntea luptei noastre330. Sub Crucea Ta ne-am întâlnit; 331. Iisus ne-mbie crucea332. Cruce sfântă, părăsită333. Cu Iisus de-a pururi418. Tineri dragi555. Jos, sub Crucea Ta, Iisuse609. Din tina negrului păcat624. Crucea-mi este calea625. De-aş umbla prin soare628. În căi rele648. Scumpă e comoara654. Grea-i calea crucii674. Eu eram copil, Iisuse677. După Domnul Vieţii893. Crucea-i semnul Jertfei948. Iubeşte-ţi crucea ta995. Pacea Crucii Tale

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 17 septembrie:

„…ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău şi să mă laud cu moştenirea Ta!“ (Psalmi 106, 5).

bibliaPentru adevăratul iubitor de Dumnezeu nu există o mai frumoasă privelişte pe pământ decât vederea feţelor smerite şi luminoase ale celor care Îl iubesc şi-L laudă pe Dumnezeu.
Nici o bucurie mai mare, decât a vedea că aleşii lui Dumnezeu sunt fericiţi şi liberi,
că poporul lui Dumnezeu este unit şi disciplinat, sănătos şi ascultător, rodnic şi biruitor,
urmând cu dragoste pe Hristos, Mântuitorul nostru iubit.
Pentru el nu-i nici o altă laudă pe care s-o poată spune cu atâta dragă inimă ca aceea despre moştenirea nebănuit de mare, pregătită de dragostea lui Dumnezeu şi de harul lui Hristos pentru cei care Îl iubesc şi slujesc cu credincioşie şi smerenie pe El (2 Tim. 4, 8; 1 Petru 1, 13; 1 Cor. 2, 9).

Inima adevăratului credincios nu este îngustă, egoistă şi părtinitoare,
ci ea este curată, căci doreşte fericirea tuturor aleşilor lui Dumnezeu.
Este altruistă, pentru că se poate bucura deplin numai atunci când întreg poporul său este bucuros…
Şi este nepărtinitoare, pentru că luptă şi se roagă, suferă şi doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, ajungând să moştenească binecuvântările dumnezeieşti. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 16 septembrie:

„Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham“ (Psalmi 105, 12).

bibliaCând, după răstignirea Domnului Iisus Hristos şi răzvrătirea vrăjmaşilor Lui, ucenicii Săi rămăseseră foarte puţini şi străini, atunci, în mijlocul unei lumi vrăjmaşe şi aţâţate de ură împotriva Numelui Sfânt al lui Hristos, nici chiar ei înşişi nu mai trăgeau vreo nădejde (Luca 24, 21-25; Ioan 20, 19).
Când, după Înălţarea Domnului Iisus la Tatăl, în cer, ei rămăseseră şi mai puţini, şi mai străini, şi mai prigoniţi,
atunci cine s-ar mai fi putut gândi că sămânţa lor va deveni vreodată un copac mare, în umbra căruia se va adăposti atâta pământ?

Când, sute de ani la rând, Biserica Creştină a fost supusă atâtor crunte şi sângeroase prigoniri…,
când nenumărate mii din fiii ei cei mai buni au fost chinuiţi, munciţi şi ucişi în modul cel mai sălbatic şi mai fioros,
când orice mişcare era urmărită
şi orice sâmbure era nimicit fără cruţare,
atunci cine oare şi-ar mai fi putut închipui că din lupta şi din jertfa acestor foarte puţini,
a acestor foarte străini şi foarte prigoniţi oameni,
Dumnezeu va face să se reverse peste tot pământul cele mai înalte binecuvântări,
cele mai inspirate idei,
cele mai fericite lucrări
şi cele mai dumnezeieşti trăiri?
Căci prin puterea Lui şi numai prin puterea Lui ei au putut face toate acestea! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 septembrie:

„Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;“ (Psalmi 105, 12).

bibliaNiciodată pe pământul acesta, în nici o vreme şi în nici un loc,
poporul lui Dumnezeu n-a fost o gloată foarte mare, ci, adesea, un număr foarte mic.
Mulţimea vine, uneori, numai să audă ceva mai deosebit, să vadă ceva mai neobişnuit
şi să se mire de ceva nemaivăzut.
Dar când este vorba de naşterea din nou, de luarea crucii şi de urmarea lui Hristos cu fapta, cu jertfa, cu răbdarea şi cu toată trăirea zilnică,
atunci, aceia care se aleg şi se hotărăsc să meargă după Hristos, rămân mereu foarte puţini…
Aceşti foarte puţini care se aleg să-L asculte şi să-L urmeze pe Domnul,
din clipa ruperii din mulţime,
devin celorlalţi nişte străini.
Pentru că, ceea ce fac ei, mulţimii i se pare prea de tot.
Pentru mulţime, Hristos nu este înţeles aşa.
Credinţa mulţimii este un fel de vis, care rămâne totdeauna în afara vieţii zilnice şi care n-are nimic a face cu ea.

Pentru mulţime, Dumnezeu este ceva închis cu totul într-o Casă şi într-o Carte.
Într-o Casă, în biserică, la care te duci din când în când, ca să mai auzi câte ceva sau să mai vezi câte ceva şi să mai faci câte ceva, căci aşa este obiceiul…
Şi, într-o Carte, în Sfânta Evanghelie, pe care însă nu trebuie s-o deschizi niciodată, pentru că „în ea nu-i voie să citească oricine“…

Iată credinţa sărmanei mulţimi
şi iată sărmana ei cunoaştere despre Dumnezeul Care o învăluie cu atâta bunătate
şi îi dăruieşte atâtea binefaceri,
şi Care doreşte să se apropie neîncetat de ea cu atâta dragoste şi milă, ca s-o mântuiască! | Continuare »

Crucea-IzvorI. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 37 / 24 sept. 1922, p. 3

Acum miercuri avem prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci. Praznicul acesta şi-a luat începutul astfel: pe la anul 328, împărăteasa Elena a plecat la Ierusalim, ca să afle Sfântul Mormânt şi adevărata Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos. Era un lucru greu acesta pentru că iudeii, după Învierea lui Iisus, sfat urât făcut-au, ca să astupe cu pietre şi pământ crucile de pe Golgota şi mormântul din care înviase Hristos. Socoteau că prin aceasta vor putea astupa şi adevărul Învierii. Dar adevărul nu se poate îngropa de tot niciodată. El grăieşte şi din pământ. Aşa s-a întâmplat că, la căutarea Sfintei Cruci fiind de faţă şi patriarhul Macarie, acesta a căzut în genunchi şi, cerând semn din cer pentru locul unde ar fi îngropate crucile, o stea luminoasă a căzut pe locul răstignirii lui Hristos. Şi, săpând acolo, au aflat cele trei cruci. Dar acum era o altă greutate: nimeni nu ştia care dintre cele trei ar fi Crucea lui Hristos. Şi atunci Macarie a luat cele trei cruci, le-a coborât în Ierusalim, la patul unei femei ce pătimea cumplit, de ani de zile. Când s-a atins femeia de Crucea pe care fusese răstignit Hristos, îndată s-a ridicat sănătoasă. Şi astfel, aflându-se Crucea Domnului, patriarhul şi împărăteasa au pornit cu ea să o aşeze în biserică. Dar îndată ce poporul a auzit de aflarea Sfintei Cruci, a început să alerge la biserică şi fiecare se silea să poată vedea Sf. Cruce. Atunci patriarhul Macarie a luat Sf. Cruce în mâini, a ridicat-o în văzul întregii biserici şi toţi s-au închinat ei, strigând: „Doamne, miluieşte-ne!”, preamărind Învierea lui Iisus Hristos. Întru amintirea aflării şi Înălţării Sfintei Cruci, a pus Biserica noastră praznicul de miercuri.
Ca şi pe celelalte praznice, Biserica a rânduit şi pe acesta, ca să culegem învăţături de viaţă din el. Ce putem noi învăţa în praznicul de miercuri? Multe bune şi de folos sufletesc. Crucea este nouă un semn, o aducere aminte care cuprinde tot ce-a făcut Hristos pentru mântuirea noastră şi care grăieşte despre toate datoriile noastre pentru a putea dobândi această mântuire.
1. Crucea înseamnă iubire, înseamnă iubirea cea nemărginită ce ne-a arătat-o Hristos, Care s-a lăsat bătut, batjocorit şi răstignit pentru iubirea şi mântuirea noastră. Această iubire cere ca şi noi să iubim pe de-aproapele.
Iubeşti tu, creştine, pe de-aproapele tău? Când vezi, când faci semnul Crucii, te gândeşti tu la porunca lui Iisus: „Iubiţi-vă unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit”? (In 13, 34). Dacă nu iubeşti, ci urăşti pe de-aproapele, zadarnic te apropii de semnul Sf. Cruci. Din Crucea ta lipseşte atunci un capăt, precum zice Ioan Gură de Aur. „Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său, mincinos este” (I In 4, 20).
2. Crucea înseamnă apoi suferinţă, ne învaţă să suferim aşa precum şi Hristos pentru noi a suferit înfricoşatele chinuri ale răstignirii.
Suferi şi tu? Eşti gata şi tu să suferi orice pentru Hristos, pentru sufletul tău, pentru de-aproapele tău? Îţi duci şi tu pe umeri crucea ta, adică lupta zilnică cu patimile şi păcatele? Dacă păcatele te biruie neîncetat pe tine, iată, în zadar te apropii de Crucea lui Iisus. | Continuare »

Crucea-i Ascultarea Domnului Iisus,
cea mai naltă Jertfă care s-a adus
Preţul cel mai mare, harul nesecat
pentru izbăvirea lumii din păcat.

Crucea-I Slava Sa, Crucea-I pacea mea,
– din mormânt m-a scos Crucea lui Hristos,
viaţă mi-a adus Crucea lui Iisus.
– Slavă Sus şi jos Crucii lui Hristos!

Crucea-i Biruinţa Domnului Iisus,
El a-nvins când Singur morţii S-a supus
Şi-a zdrobit vrăjmaşul când S-a umilit
– Preamărit e Mielul, fiindcă S-a jertfit.

Crucea e Iubirea Domnului Iisus,
Sângele Iertării mila ne-a adus,
Jertfa necurmată punte s-a făcut
ca să mântuiască ce era pierdut.

Crucea este Slava Domnului Iisus,
prin Ea Şi-a nălţat El Numele nespus.
Crucea Lui slăvită veşnic va-nsemna
mântuirea noastră şi mărirea Sa! (Traian Dorz)