Sf.TreimeTraian DORZ, din vol. Cântări Îndepărtate

Părinte-Atotputernic, din cerul Tău Preasfânt,
îndură-Te, priveşte cu milă spre pământ,
vezi câtă suferinţă şi câte chinuri iar
frământă bieţii oameni şi-i zbuciumă amar!

Vezi câtă ură zace în sufletul hain,
şi apără-l pe Abel de ura lui Cain!

Vezi cât e neadevărul în fiecare glas
şi apără-Ţi dreptatea şi cinstea pas cu pas.

Vezi câtă necredinţă în inimi s-a-ncuibat
şi apără-i pe-aceia cu sufletul curat,
vezi câtă-i fărdelegea ce-n suflete s-a pus
şi apără iubirea,
o, Tată Sfânt de Sus!
Şi apără-ne, Doamne, de tot ce-i rău, pe noi,
căci ne rugăm spre Tine din sute de nevoi!

Îndură-Te, Părinte, de cei ce-n greu se frâng,
căci numai Tu ştii singur de câte veacuri plâng,
îndură-Te de-aceia zdrobiţi de crucea grea,
măreşte-le puterea sau crucea lor o ia.
Îndură-Te cu milă de cei nemângâiaţi,
prea îndelung, Părinte, Tu nu-i lăsa-ncercaţi.
Coboară-n al lor suflet, oricând Te vor chema,
răbdarea liniştită şi până-i vei scăpa. | Continuare »

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr.1 / 1 ian. 1931, p. 1

Şi S-a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit de la Ioan botezul, pentru a ne da nouă icoană la Sine chemătoare şi de dulce nădejde dătătoare că: precum Domnul în acea clipă spălatu-S-a de tot ce e pământesc şi omenesc şi îmbrăcatu-S-a în haina darului de sus, despre care a fost vestit prin cuvintele venind din cerul deschis: „Acesta e Fiul Meu cel iubit, întru care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi!…”, aşa părtaşi ne facem şi noi aceluiaşi har, prin Botezul pe care şi noi toţi îl primim încă în pruncia noastră nevinovată.
Dar în vreme ce Iisus, Întruparea lui Dumnezeu, Şi-a păstrat – ca pildă dumnezeiască pentru noi toţi – acel har curat şi neumbrit măcar de vreo stricăciune omenească, noi îl umbrim, ba îl întinăm cu totul, îl lepădăm şi de Domnul ne depărtăm prin faptele noastre.
Spală, Doamne, din nou şi sufletele noastre în apele Iordanului Tău, ape ce şi astăzi curg în tot pământul şi care sunt: izvoraşele de lacrimi ale pocăinţei, care spală ca apele Iordanului… Şi ajută-ne apoi a rămâne şi noi curaţi, neumbriţi şi neîntinaţi, precum Tu ai rămas după Botezul Tău în Iordan, până la chemarea Ta de către Tatăl de-a dreapta Sa, în Cerul Său cel sfânt.

[…îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă]

…Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte la capitolul 4 din Efeseni, de la versetul 1 la 3, o purtare vrednică de chemarea pe care am primit-o. Iar purtarea aceasta vrednică să se arate în toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare şi îngăduinţă frăţească, în dragoste, căutând şi păstrând unirea duhului. Adică asta înseamnă ascultarea de fraţi prin legătura păcii; iar asta înseamnă: prin ascultarea de învăţătură. În versetul 4 din acelaşi capitol, ni se porunceşte unitatea frăţească a tuturor mădularelor în singurul Duh, prin care am fost chemaţi la singura nădejde, care ne este mântuirea tuturor sufletelor noastre. În versetul 5 ni se spune puternic că, după cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot aşa, pentru noi nu poate fi decât o singură credinţă, aceea pe care am primit-o prin învăţătura pe care ne-au dat-o nouă înaintaşii noştri şi în care ne-am născut noi din nou. Şi un singur botez: acela prin care am fost cufundaţi în Hristos, primind semnul Crucii Lui şi dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu.
Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament. Şi după cum, la primirea poruncii tăierii împrejur în Vechiul Testament, toţi au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeieşti, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, aşa este scris la Facere 17, 23-27 şi la Luca 2, 21), tot aşa s-a urmat şi cu Botezul Noului Testament. Căci şi cu botezul a fost tot aşa. La intrarea în creştinism, cei de la început au fost botezaţi la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creştin, tot aşa ca tăierea împrejur în poporul evreu: în primele zile după naşterea copilului. | Continuare »

ÎN ŞCOALA DUHULUI SFÂNT: DUHUL DOMNULUI ÎN PRAZNICUL BOTEZULUI

Glasul Domnului peste ape strigă grăind: „Veniţi de luaţi toţi Duhul Înţelepciunii, Duhul temerii de Dumnezeu”

În şcoala cu învăţăturile despre Duhul Sfânt, spuneam că în Biblie sunt trei simboluri principale ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa. Cu „şcoala” noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul „apei”.
Acum, de praznicul Botezului, vom spune ceva pe scurt despre simbolul „apei” care s-a arătat în acest praznic.
Duhul Sfânt şi lucrarea lui este „apa cea vie” despre care vorbesc Scripturile. Iar apa aceasta ne-a adus-o tot scumpul nostru Mântuitor. „Iar în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, stătut-a Iisus în mijloc şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele aceste despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El, căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit” (In 7, 37-39).
Iată, şi aici întâlnim jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.
„Apele cele vii”, darurile Duhului Sfânt, au început a curge în lume în clipa când pe crucea Golgotei a început a curge sângele Domnului, sângele mântuirii noastre.
„O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis: «Treci apa». Şi am intrat în apă şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urmă s-a făcut râu mare până la brâu. Şi omul mi-a zis: «Aceasta este apa iertării şi această apă va intra în marea moartă şi, vărsându-se în mare, apele ei se vor vindeca… | Continuare »

O ÎNTREBARE

O ÎNTREBARE

rintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine, pg. 335-340

„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Dragul meu frate, cunoşti tu oare pe Domnul Iisus?
Iată o întrebare asupra căreia tu trebuie să te opreşti o clipă, să te gândeşti cu toată seriozitatea şi să-ţi dai un răspuns hotărât. O, de L-ai cunoaşte cu adevărat… câtă fericire se va revărsa asupra sufletului tău zbuciumat şi frământat!… Ştiu – şi parcă te aud spunându-mi: „Desigur că-L cunosc, că doar sunt creştin!”. O, de-ar fi aşa!… Dar ia gândeşte-te bine, ce fel de cunoaştere ai tu? Nu cumva ea este numai o umbră de noapte întunecoasă?
Deschizând Cartea lui Dumnezeu, vedem că nu toţi oamenii L-au cunoscut cu adevărat. Cei mai mulţi au avut o cunoaştere cu totul greşită despre Domnul. Chiar din primele clipe ale venirii Sale pe pământ, oamenii s-au împărţit. Irod împăratul vedea în Iisus pe Acela care-i va lua împărăţia, din care cauză s-a turburat şi apoi s-a umplut de mânie, dându-se la uciderea pruncilor. (Mt 2, 16-18).
Nicodim, un fruntaş al iudeilor, vedea în Domnul Iisus un învăţător de la Dumnezeu (In 3, 2; Mt 19, 16).
Femeia Samarineancă, un iudeu oarecare sau, cel mult, un proroc (In 4, 8).
Unii dintre oameni vedeau în Domnul Iisus pe unul din proroci: Ilie sau Ioan Botezătorul (Mt 16, 14) sau chiar pe un altul (In 6, 14). Alţii vedeau pe unul din feciorii lui David (Mt 22, 42), pe fiul tâmplarului Iosif (Mt 14, 15), iar alţii, în frunte cu fariseii, vedeau în Domnul un vrăjmaş al Legii (In 5, 16), un om păcătos (In 9, 25) şi chiar un samarinean care are drac (In 8, 48), din care cauză L-au prigonit şi asuprit, iar în cele din urmă, suferinţele Lui au culminat cu răstignirea de pe cruce. | Continuare »

CEL CE BOTEAZĂ CU DUHUL SFÂNT…, – Traian Dorz

LA BOTEZUL DOMNULUI, – Sfântul Teofan Zăvorâtu

[Ori eşti pentru Hristos, ori eşti pentru Satana] – Traian Dorz

DESPRE BOTEZ ŞI NAŞTEREA DIN NOU – Viorel Bar

ÎN ŞCOALA DUHULUI SFÂNT: DUHUL DOMNULUI ÎN PRAZNICUL BOTEZULUI – Pr. Iosif Trifa

FOST-A OM TRIMIS DE DUMNEZEU…, – Traian Dorz

Predică la Botezul Domnului – Sf. Nicolae Velimirovici

SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI – Preot Iosif TRIFA

O sfeştanie românească la râul Iordanului, – Preot Iosif TRIFA

ÎN LUME-AICI -Traian Dorz

„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor”, – Ioan Marini

Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul Iisus – Traian Dorz

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului, – Pr. Iosif Trifa

AM VĂZUT DUHUL… – Traian Dorz

 Înţelegerea lucrurilor duhovniceşti – Traian Dorz

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS – Pr. Iosif Trifa

Tu cine eşti? – Traian Dorz

Predică la Botezul Domnului – Sf. Ioan Maximovici

„ŞI VĂZÂND IOAN PE IISUS, A ZIS: «IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CEL CE RIDICĂ PĂCATUL LUMII»” – – Pr. Iosif Trifa

Predică la Botezul Domnului – Pr. Constantin Galeriu

În mijlocul vostru stă Unul… – Traian Dorz

Mărturisitori cere Domnul – Traian Dorz

Aţi vrut să vă veseliţi – Traian Dorz

Restabilirea, înnoirea şi sfinţirea cosmosului prin Botezul Domnului – www.ortodoxiatinerilor.ro

Poezii în lectura autorului

Vorbirea fratelui Tăchiță Gheorghiță, Ivești, Galați, în Noaptea de Anul Nou, la 100 de ani de la întemeierea Oastei Domnului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Slavit să fie Domnul!
Noaptea aceasta este o noapte de bilanț, de trecere, de verificare, de control, de cercetare, cum spune Sfântul Pavel: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință sau nu“
Și mă gândesc… (am mai spus cuvântul asta pe care vreau să îl spun acuma). Mă gândesc la mine: ce bun e Dumnezeu, ce bun e Dumnezeu, ce desăvârșit este Domnul Iisus Hristos, în felul lui părintesc. El știe, fraților și surorilor, toate slăbiciunile noastre, El știe toate greșelile noastre și abaterile noastre și neascultările noastre. Dar în bunătatea Lui, nu ni le arată unii altora. Ce ne-am face, ce m-aș face eu să spună Dumnezeu la toți greșala mea? Ce rușine, ce înjosire, ce umilință… Nu știu ce s-ar întâmpla!
De aceea El, în grija Lui, păstrează și nu spune nimnui ce-a făcut fratele azi, sau sora, băiatul, fata, mama, bărbatul – nu spune. Am considerat că cea mai desăvârsită bunătate a Domnului Iisus Hristos este aceasta.
În seara asta, fraților și surorilor, când am văzut că s-a umplut casa noastră de suflete, așa m-am bucurat… cum știe Domnul. Dar această grădină cere lucrători, fraților. Acest răsad, acest grâu copt cere lucrători și în seara asta, cum am spus, cu trecerea de la un an la celălalt, se cere din partea noastră să fim sinceri, smeriți și drepți în lucrul nostru.
Iată deschidem Cuvântul Domnului și citim. Începem din Evanghelia de la Ioan și ne vom duce puțin și în Galateni: „Voi sunteți prietenii mei“ – aici se adresează Sfinților Apostoli atunci, iar după aceea tuturor credincioșilor, robii lui – „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu (Ioan 15, 14-16). | Continuare »

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema pe oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. Ioan câştiga suflete prin pilda vieţii sale. Însăşi viaţa lui era o predică de înfrânare şi de viaţă pusă cu totul în slujba Domnului.
Predica şi viaţa lui Ioan arată şi azi calea spre Mântuitorul. Ioan e şi azi glasul celui ce strigă – azi, mai tare ca oricând – în pustia acestei vieţi: Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul şi darul mântuirii au venit de mult. Ioan e şi azi o predică de mustrare – azi, mai aspră ca oricând – pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii şi beţii. Predica lui Ioan e şi azi o pildă că adevărul creştin trebuie spus fără cruţare, aşa cum l-a spus el fariseilor şi lui Irod-împăratul, chiar cu preţul vieţii. Minunate au fost predica lui Ioan şi botezul lui, dar totuşi predica şi botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt şi cu foc“. Acest botez s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului. | Continuare »

NUMELE LUI IISUS

Sf. Evanghelist Luca, în Evanghelia sa, la capitolul 2, versetul 21, istoriseşte despre copilăria Fiului lui Dumnezeu: „Când s-au împlinit 8 zile şi a fost să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum fusese numit de înger mai înainte de a se zămisli în pântece”.
Iisus, adică Mântuitor. Este oare sub soare un nume mai mare, mai dulce decât acesta: Mântuitor? Nume ce trezeşte nădejde în cei năcăjiţi, dă curaj celor din strâmtorări şi fericeşte pe toţi cei dornici de bunătatea lui Dumnezeu.
În acest nume sfânt încape toată dumnezeirea, pentru că mântuirea omului este lucrarea lui Dumnezeu, care îmbrăţişează întreagă lumea. Slăvit să fie Domnul că ne arată tuturor zorile fericirii şi trece cu vederea urâtul păcat al lui Adam şi al urmaşilor lui, mântuindu-ne de această nelegiuire prin scumpul Său Fiu, Iisus.
Prin puterea acestui nume, în fiecare minut, mii şi mii de suflete se trezesc din moarte la viaţă. Prin farmecul dumnezeiesc al acestui nume, păcatul întunecat se schimbă în lumină, sufletele se curăţesc şi omul se face fiu al lui Dumnezeu.
Iisus este pentru noi creştinii buciumul vieţii, din care sufletele noastre îşi trag sucul vieţii veşnice.
Purtat-a cineva dintre oameni nume cu putere aşa de mare ca numele Iisus, prin care se deschide cerul, se închid porţile iadului, învie morţii, se vindecă neputincioşii, se opresc furtunile, se iartă păcatele şi sporesc faptele bune? | Continuare »

Sfântul Vasile cel Mare

1) Rugăciunea este cererea de bunuri, adresată de cei binecredincioşi lui Dumnezeu. Însă trebuie nu numai prin cuvinte să spunem rugăciunea, ci mai ales prin dispoziţia sufletească de rugăciune. Şi trebuie să ne rugăm tot timpul, în orice stare. Rastig-55Dacă stai la masă – roagă-te; mâncând pâinea, dă mulţumire Celui ce ţi-a dat-o; întărindu-ţi neputinţa trupului cu vin, pomeneşte-L pe Cel ce ţi-a dat acest dar pentru veselirea inimii şi pentru alinarea suferinţelor. Dacă a trecut trebuinţa de hrană – să nu înceteze pomenirea Binefăcătorului. Când îmbraci paltonul – mulţumeşte-I Celui ce ţi l-a dat; îmbrăcând hainele – măreşte-ţi dragostea către Dumnezeu, Care ne-a dat acoperăminte potrivite pentru iarnă şi vară, acoperăminte ce ne apără viaţa şi ne acoperă urâciunea. A trecut ziua? Mulţumeşte-I Celui ce ţi-a dat soare pentru împlinirea treburilor zilnice şi foc să-ţi lumineze noaptea şi să-ţi slujească la celelalte trebuinţe ale traiului. Noaptea să-ţi aducă alte îndemnuri la rugăciune. Când te uiţi la cer şi îţi îndrepţi privirea spre frumuseţea stelelor, roagă-te Stăpânului celor văzute şi închină-te celui mai bun Maestru al tuturor, lui Dumnezeu, Care pe toate cu înţelepciune le-a făcut (Ps. 103, 25). Când vezi că toată natura este cuprinsă de somn, iarăşi închină-te Celui ce prin intermediul somnului şi împotriva voinţei noastre ne dezleagă de neîntreruperea ostenelilor şi prin puţină odihnă ne conduce iarăşi la vioiciunea puterilor. De aceea nu toată noaptea să-ţi fie sortită somnului – nici să îngădui ca din pricina nesimţirii din vremea somnului să-ţi devină nefolositoare jumătate din viaţă; dimpotrivă, să-ţi împărţi vremea nopţii în somn şi rugăciune. Astfel te vei ruga neîncetat fără să-ţi închizi rugăciunea în cuvinte, ci prin tot cursul vieţii apropiindu-te de Dumnezeu ca viaţa ta să fie o neîncetată rugăciune.

2) La fiecare chemare spre rugăciune să răspunzi: gata este inima mea, şi până la ultima rugăciune să fii în dumnezeiască slujbă, socotind o mare pagubă a renunţa la rugăciune. Căci, dacă, atunci când guşti mâncarea pentru întărirea trupului tău, rămâi la masă până când îţi satisfaci trebuinţele şi, dacă nu este nevoie mare, nu pleci uşor de la masă, nu trebuie cu atât mai mult să rămâi până la sfârşitul mesei duhovniceşti şi să-ţi întăreşti sufletul cu rugăciunea? | Continuare »

Sf-Vasiel-cel-Mare_21 ianuarie;  sursa: sfantulvasilecelmare

Cel între ierarhi preaales, între dascăli preaînţelept şi între toţi sfinţii preamult plăcut lui Dumnezeu, Sfântul părintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este în Capadocia, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi de Dumnezeu cinstitori. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Emilia, care a născut patru fii de parte bărbătească: pe Petru şi pe Sfântul Vasile, pentru care ne stă înainte cuvântul, pe Grigorie şi pe Navcratie, şi o fiică, al cărei nume era Macrina.
Pentru aceştia, cu adevărat s-a împlinit cuvântul lui David, care zice: Neamul drepţilor se va binecuvânta. Şi nu numai sfântul acesta a fost îmbunătăţit şi mare luminător al lumii, ci şi ceilalţi trei fraţi ai lui s-au făcut minunaţi şi purtători de semne. Căci Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi făcător de minuni. S-a sfinţit şi sora lor Macrina, după cum arată sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Însă pe toţi fraţii i-a covârşit Sfântul Vasile întru fapta bună şi întru învăţătură; căci la învăţăturile cele dintâi chiar pe tatăl său l-a avut dascăl şi povăţuitor, pe care de obşte îl avea Pontul ca dascăl al învăţăturilor şi al faptelor bune, în acea vreme.
Deci, dânsul a adus în lume o astfel de plăsmuire bună şi curată, pe care dumnezeiescul David o numeşte plăsmuire de ziuă, iar nu de noapte. De la acesta dar, a primit nu numai toată învăţătura, ce se numeşte enciclică, adică înconjurătoare, dar şi toată buna credinţă; şi, în scurt să zic, prin învăţăturile vârstei celei dintâi s-a făcut începător al desăvârşirii care avea să fie mai pe urmă.
După ce din destul a fost deprins de tatăl său în astfel de învăţături, încât dorea ca de nimic din cele bune să nu se lipsească, şi, pornit fiind prin iubirea de osteneală a albinei, care din tot felul de flori îşi adună cele trebuincioase, ca să nu rămână mai prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca să se deprindă şi cu învăţăturile ce se dădeau acolo. Zic despre Cezareea cea preavestită, care a fost leagăn de învăţături şi al Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu; unde primind toate învăţăturile, se asemăna cu unii din dascăli, iar pe alţii îi covârşea în tot felul de învăţătură, încât în puţină vreme s-a făcut slăvit şi vestit tuturor celor mai mari ai cetăţii şi la tot poporul, fiind mai mare în învăţătură decât în vârstă şi având statornicia cea mai mare; apoi s-a arătat a fi retor între retori, chiar mai înainte de a se sui pe scaunele sofiştilor, filosof între filosofi, mai înainte de a învăţa dogmele şi rânduielile ce se află în filosofie; în sfârşit, lucrul cel mai mare a fost că toţi îl aveau ca pe un preot al creştinilor, mai înainte de preoţie; şi atât de slăvit se făcuse el prin învăţătură şi prin fapta bună, încât era cinstit, cucernic şi vrednic înaintea tuturor. | Continuare »

Cuvânt despre credinţă

Ale celui întru sfinți părintelui nostru
VASILE, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei:

ASCETICELE

I
Când cu harul bunului Dumnezeu m-am încredinţat că cererea pietăţii voastre este vrednică de iubirea voastră către Dumnezeu în Hristos, prin care aţi cerut de la mine o mărturisire scrisă a credinţei pioase, la început am ezitat să răspund, cunoscându-mi umilinţa şi slabele mele puteri, dar îndată venindu-mi în minte Apostolul care spune: „îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire” (Efes. 1, 2), şi „căci cu inima se crede (cineva) spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom 10, 10), am socotit primejdios să refuz să vă răspund şi să păstrez tăcere despre mărturisirea mântuitoare, pentru că am încredere în Dumnezeu prin Hristos, cum spune Scriptura: „Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Cor. 3, 5), Care a învrednicit atunci pe Apostoli, iar acum şi pe noi pentru harul vostru, aşa încât să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai Duhului (2 Cor. 3, 6). Dar voi înşivă cunoaşteţi foarte bine că semnul distinctiv al credinciosului încredinţat cu mântuire (de bunuri) este să păstreze, spre bucuria împreuna-slujitorilor lui, fără falsificare şi fără înşelare, cele pe care i le-a încredinţat spre administrare bunul Dumnezeu. La fel se cuvine ca şi eu să vă înfăţişez, precum este bineplăcut lui Dumnezeu, în interesul comun, cele pe care le-am învăţat din Scriptura inspirată de Dumnezeu. Căci, dacă Însuşi Domnul, Căruia Tatăl I-a arătat iubirea Lui: „întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Col. 2, 3), Care a primit de la Tatăl toată autoritatea şi toată puterea ca să judece, spunea: „Tatal Mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc”, şi iarăşi: „Deci, cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12, 49-50), şi dacă Sfântul Duh nu vorbeşte de la El şi spune numai câte a auzit de la El, atunci cu atât mai mult este pentru noi pios şi totodată sigur să gândim şi să facem aceasta, (adică să vorbim) în numele Domnului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9, 27)

Stăm iarăşi în pragul noului an. Păşim iarăşi peste hotarul unui an vechi şi intrăm într-unul nou. Vremea curge mereu, iar cu dânsa ne ducem şi noi.
Viaţa noastră s-a asemănat cu multe cele: cu apa ce curge, cu iarba ce se usucă, cu ceasul, cu timpul… Dar, dintre toate asemănările, cea mai potrivită este parcă asemănarea cu călătoria. Viaţa noastră este o călătorie. Călătorim cu toţii pe drumul cel mare al vieţii. Tineri, bătrâni, săraci, bogaţi, cărturari, plugari călătorim cu toţii fără răgaz şi fără popas. Trecem cu toţii dintr-un an într-altul. Ne uităm înapoia noastră şi vedem hotarul anilor pe care i-am trecut. Ne gândim la greutăţile pe care le am biruit. Ne uităm şi înaintea noastră, dar înainte nu vedem nimic. Nu ştim pe ce păşim.
Călătoria vieţii îşi are o lege deosebită a ei. Când poate nici nu ne gândim, se iveşte în drumul nostru o piedică, o oprire, o poticnire. Nu este mare această piedică. Este o mică groapă, largă de un metru şi adâncă de doi. Dar, orice am face, orice am isprăvi, peste piedica asta nu putem trece. N-o putem nici înconjura, nu putem nici sări peste ea. Am trecut peste multe greutăţi, dar peste asta nu putem trece.
Ea strică toate planurile şi toate socotelile noastre. Săraci, bogaţi, tineri, bătrâni, împăraţi, cerşetori… cu toţii cădem şi ne răsturnăm în ea. Ea ne doboară fără cruţare, în virtutea poruncii: „plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Toţi am păcătuit, toţi trebuie să murim. Mormântul ne primeşte cu aceste cuvinte ale Domnului: „Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce“. | Continuare »

candela_4Lidia Hamza

Am ajuns acest hotar
Doamne lângă Tine
Ce-a fost dulce sau amar
Ce-a fost ger sau ce-a fost jar
Nimic nu mă ține.

Ce-a fost drag, am plâns în dor,
Strâns ca-ntre suspine,
Ce-a fost greu s-a dus ușor
Ca un cântec, ca un nor,
Doamne, lângă Tine.

Strâns e-n toamnă rodul meu
În hambar de taină
Orișicât mi-a fost de greu
Doamne, Tu mi-l faci trofeu
Cu cerească haină.

Mi-a rămas un pisc să-l trec
Cu aripi de zare.
Dă-mi putere să mă-ntrec,
Veșnicia să-mi petrec
Numa-n sărbătoare.

Dă-mi tărie, larg de zări
Să zbor pân’ la Tine
Tot ce-am plâns în sfinte stări
Să-mi deschidă în cântări
Porțile divine.

Și de mi-a rămas din drum
Pe aripe tină,
Iureșul de zbor – în scrum
Ardă tot ce-i lut acum
Și mă ia-n lumină.

OMUL CEL MAI RĂBDĂTOR

Vorbirea fratelui Popa Petru de la o adunare din Bihor – revelion 1984

(…) [Atât de mulţi s-au rugat] pentru ca voi, în această noapte, să fiţi aici şi să puteţi asculta Cuvântul lui Dumnezeu, care-i viu şi care vă poate mântui sufletele voastre. Nu ne dăm seama acum ce prilej minunat trăim noi. Odată ne vom da seama poate, când n-o să-l mai avem. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca în această seară să fiţi aci, El a avut un plan cu noi şi cu voi. El n-a vrut numai până aici să veniţi, ci să ajungeţi în cer. În locul acela fericit despre care s-a spus.
Păstorii au ascultat. S-au dus şi L-au văzut pe Iisus. Fiindcă au ascultat. Dacă ei n-ar fi ascultat, nu L-ar fi văzut niciodată pe Domnul.
Aşa de puţină ascultare este astăzi pe pământ… Aşa de puţine suflete sunt ascultătoare… Nu mai ascultă nimeni de nimeni. Tinerii nu mai ascultă de cei bătrâni, elevii nu vor să asculte de profesori, copiii nu mai ascultă de părinţi, soţiile nu mai ascultă de soţi, soţii nu mai ascultă de soţii, ba până acolo [s-a ajuns] că chiar fraţii nu mai ascultă unii de alţii.
Dragii mei, păstorii au ascultat. Vrem noi să ajungem să L vedem pe Iisus? Haideţi să fim ascultători! Ce frumos e să fii ascultător în mijlocul unor neascultători! Cum străluceşte ascultarea ta ca o lumină în întuneric!
Magii L-au văzut pe Iisus fiindcă s-au ostenit şi au venit de departe. Câtă osteneală au depus ei ca să-L vadă pe Dumnezeu, să-L afle pe Iisus, să-L afle pe Mântuitorul lor cel drag! Dacă nu s-ar fi ostenit, oare ar fi ajuns ei vreodată să-L vadă pe Iisus? Niciodată! Numai fiindcă ei s-au ostenit în urma credinţei lor, [L-au văzut]. | Continuare »

Tu, om pierdut

Saul_DamascTraian DORZ, din vol. DOINA GOLGOTEI

Tu, om pierdut pe căi străine,
ce-n valul relelor te-neci,
de ce nu vrei să vii la Mine
să ai viaţa cea de veci?

De ce te-ngropi în neguri rele,
atras de obiceiuri seci?
Primeşte darurile Mele,
să nu pierzi viaţa cea de veci!

De ce eşti gata-n orice vreme
spre fapte rele să te-apleci?
O, lasă lumea să te cheme,
tu-alege viaţa cea de veci!

Nu te-amăgi crezând, iubite,
că datini şi-obiceiuri seci,
în locul inimii-s primite, –
crezând aşa, tu pieri pe veci!

Iubite, clipa morţii vine,
curând din lume ai să treci,
de nu vrei să te-ntorci la Mine,
tu-ţi pierzi viaţa ta pe veci!

În revista «Oastea Domnului» nr. 2, din 10 ianuarie 1932, scrie:
„…Ca un răspuns la datina cea păgânească de a petrece noaptea de Anul Nou în beţii, Oastea de la Sibiu a «aranjat» o mare «petrecere» duhovnicească în noaptea de Anul Nou
Petrecerea a început în sala cea mare a Academiei Teologice, unde se ţin şi adunările Oastei. Sala este plină… Părintele Trifa rosteşte rugăciunea de deschidere şi arată rostul acestei «petreceri». Arată păgânătatea fioroasă ce se petrece în noaptea aceasta plină de beţii şi păcate. Arată obiceiul ce este aici, în Sibiu, ca la miezul nopţii toată lumea chefuitorilor să iasă în piaţa cea mare a oraşului cu strigăte de chef, de beţii şi de orgie de te ia o groază. Ca un răspuns la această păgânătate, noi ne-am strâns aici ca să petrecem noaptea Anului Nou în rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Arată apoi ce însemnătate are timpul în lucrarea mântuirii noastre. (…)
A urmat un program plin de putere, până la orele 11 noaptea, când Părintele Trifa face o propunere: Să ieşim şi noi la miezul nopţii în piaţa cea mare. În întunericul acestei nopţi, să ieşim cu lumini aprinse şi cu cântări duhovniceşti. În duhul acestei lumi şi al acestei nopţi, să ieşim cu Duhul Domnului, cu un fel de război duhovnicesc…

Propunerea place tuturor. Toată adunarea e în animaţie sfântă. Facem rost de lumânări şi ne pregătim. La amiezul nopţii, cântăm: «Zis-a Domnul, privegheaţi»… Părintele Nanu rosteşte o rugăciune de trecere în Anul Nou.
Ieşim în stradă, ne încolonăm câte cinci, aprindem lumânările, suntem un convoi lung, impunător, aproape 150 de fraţi şi surori. În acordurile cântării «O, ce dulce-i Domnul Sfânt», plecăm spre «front». Din toate părţile lumea se strânge să vadă ce este acest lucru: în Noaptea de Anul Nou, un convoi de oameni cu lumânări şi cu cântări religioase, cu trei preoţi în frunte, prin oraş… e ceva cu totul uimitor… Lumea buimăcită nu poate înţelege nimic… Lume tot mai multă se strânge în jurul nostru… ne asurzeşte huietul «frontului». | Continuare »

COPILUL MEU

COPILUL MEU

Copilul meu cu suflet bun
şi-n ochi cu dulci lumine,
e Anul Nou,
să-ngenunchem
şi să te rogi cu mine…

…Iisuse Doamne,-n faţa Ta
genunchii mei s-apleacă
şi rugăciunea mea doresc
din inimă să-Ţi placă.

Îţi mulţumesc, Iisuse bun,
că-n fiecare clipă
ai fost cu noi şi ne-ai păzit
sub dulcea Ta aripă.

Că Mâna Ta ne-a ocrotit
în noaptea fără rază,
că Tu, Iisuse bun, ne-ai fost
atât de sfântă pază.

O, eu Te rog stăruitor,
cu umilinţă sfântă,
pe-ntregul nostru viitor,
Tu bine-ne-cuvântă.

Şi-n Noul An care-a sosit,
Iisuse bun, ne-nvaţă
pe Calea Sfântă să păşim,
prin sfânta Ta povaţă. | Continuare »

CERCETAREA DE SINE

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.
Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.
Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? | Continuare »

An nou…

Cu fila cea din calendar ce le-a-ncheiat şiragul,
s-a dus un an şi altul iar ne trece astăzi pragul.

O, dacă vrei al tău amar să-l schimbi în bucurie,
pe-al vieţii tale calendar azi pe IISUS tu-L scrie.

Şi pune-ţi gând să-ntrebi mereu de El în rugăciune:
– Ce-ai face Tu în locul meu? Şi fă ce crezi c-ar spune.

Când blândul Său Cuvânt ţi-ar sta în suflet şi pe limbă,
vedea-vei tu cum viaţa ta preafericit se schimbă.

De-L vei primi sfătuitor, prieten de-L vei cere,
în greu El fi-Ţi-va ajutor, în chinuri, mângâiere.

Ce fericiţi ţi-ar fi aşa şi zilele şi anii,
n-ai vrea să-L schimbi, de-ar fi să-ţi dea tot aurul, toţi banii… (Traian Dorz)