mormant-Ioan-Marini– după Fapte 22, 20 –
Traian DORZ, la moartea lui Ioan Marini

Martor credincios al Jertfei lui Hristos,
sol al Veştii Bune, vrednic credincios,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
ai plecat la Domnul Care L-ai iubit.

Pildă de lumină ai trăit mereu,
rob al rugăciunii către Dumnezeu,
jertfă a chemării, strigăt desluşit,
suflet de apostol, frate preaiubit.

Mare-a fost credinţa care te-a purtat,
luminoasă calea care-ai arătat,
limpede cuvântul care l-ai adus,
martor sfânt al Oastei Domnului Iisus.

Drumul sfânt pe care tu l-ai arătat
duce-n Canaanul binecuvântat,
în Ierusalimul sfânt şi luminos
prin solia Oastei Domnului Hristos.

– Sus în fericirea ce-a nădăjduit,
dă-i, Iisuse Doamne, locul strălucit
lângă toţi aceia care Ţi-au urmat
şi cu strălucire i-ai încununat! | Continuare »

Martorul credincios, „fratele-învăţător” Ioan Marini

Traian Dorz, din «Fericiţii noştri înaintaşi»

Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l-au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.

După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săs­ciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.

În această situaţie, ducându-l în şcoala suferinţei, Domnul l-a ales pentru slujba şi slava Sa. Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească o Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrăţişat-o din toată inima. Şi de la vârsta de 20 de ani s-a predat şi el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:

„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau şi eu să iau parte la această luptă, Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine ca ostaş în Oastea Domnului.”

Ioan Marini, învăţător, Săsciori – Alba «Lumina Satelor», nr. 4, din 22 ianuarie 1928

Continuare aici

Sfintii-trei-Ierarhi-2din «Dreptarul învăţăturii sănătoase»

Sfinţii creştinismului sunt vitejii ostaşi biruitori ai Domnului şi Mântuitorului Hristos. Pildele lor sunt pentru noi, ostaşii Domnului, un mare îndemn şi un mare ajutor în luptele şi biruinţele noastre pentru Hristos. Iar rugăciunile lor sunt un sfânt sprijin pentru sufletele noastre.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfân­tul Grigore, ca şi ceilalţi mari sfinţi ai Bisericii şi viteji biruitori ai lui Hristos, vor fi pentru noi întotdeauna, prin cuvântul şi prin pilda vieţii şi credinţei lor, un mare ajutor în lupta mântuirii noastre.
Prin învăţătura sfinţilor înţelegem mai bine învăţătura lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Şi prin pilda vieţii lor de biruinţă ne întărim şi noi în luptele Domnului.Sfinţii sunt vrednici de toată dragostea şi cinstirea noastră şi pentru faptul că rugăciunile lor sunt de un mare ajutor pentru noi, cum erau ele şi pentru Sfântul Apostol Pavel (cf. Efes. 6, 19).
Înaintaşii credinţei noastre au spus lucruri minunate despre mijlocirea în rugăciune a sfinţilor pentru noi. Fericitul Augustin spune că mucenicii sunt mijlocitorii noştri, dar nu mijlocitori nemijlociţi, ci ei fac rugăciunile lor prin mijlocirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Care sunt strâns uniţi, cum sunt unite cele mai desăvârşite mădulare în corpul lor cu capul lor. Căci, într‑ade­văr, Iisus Hristos este Capul şi El este Singurul Mijlocitor în felul Său, căci şade la Dreapta Tatălui… De asemenea, Asterie al Amasiei, în „Cuvânt de laudă la sfin­ţii Mucenici“, spune că sfinţii au multă putere chiar şi după moartea lor din lumea aceasta, făcând bine oamenilor, precum a fost şi cu proorocul Elisei care şi după plecarea din viaţă a avut harul nemuritor şi nedespărţit al lui Dumnezeu, har care sălăşluia lângă trupul său neînsufleţit (cf. IV Regi 13, 21).
Noi avem o datorie sfântă să dăm o evlavioasă cinstire tuturor marilor oameni de care S-a folosit atât de frumos Dumnezeu. Ei sunt de o veşnică cinste înaintea Domnului şi trebuie să fie aşa şi pentru noi. (Pr. Iosif Trifa)

De aceea, oricine intră  în Oastea Domnului trebuie:
Să se socotească şi mai îndatorat decât toţi ceilalţi oameni faţă de cei care ne-au făcut bine nouă şi altora; se cuvine să-i cinstească foarte mult pe toţi sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu. Pe toţi înaintaşii credinţei noastre atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Fiindcă ei au fost vasele sfinte şi alese de care S-a slujit Domnul nostru Iisus Hristos la mărturisirea Adevărului şi la vestirea mântuirii noastre. | Continuare »

Era alt februarie… al treilea neuitat februarie al nostru.
Primul fusese al părintelui Ouatu, în 1937;
al doilea, al părintelui Iosif, în 1938,
al treilea, acesta, acum, în 1947, al fratelui Marini.

Fr-Marini…La zece zile după mama sa, în aceeaşi zi şi în aceeaşi cameră de spital, trecură la Domnul, în cel mai liniştit fel, unul lângă altul şi unul după altul, fratele Marini şi tatăl său…
Au fost duşi şi aşezaţi amândoi în două sicrie, unul lângă celălalt, în casa familială din Săsciori.
Aici s-au petrecut seara întâi şi a doua de priveghere.
Pentru slujba înmormântării însă, sicriele au fost mutate în locul mai larg al Casei Culturale, de lângă biserică.
Ce zguduitor ne-am adus aminte că, în urmă cu exact un an, aici, în Casa asta, chiar de pe locul unde este aşezat acum sicriul său, fratele Marini le vorbise atunci sătenilor săi şi nouă tuturor, cu o înflăcărare de neuitat profet, adevărurile cutremurătoare ale lui Dumnezeu.
Acum, iată, privim cu toţii la nemişcata lui pace şi la măreţia veşnică din care ne grăieşte el mai mult şi mai puternic decât cu orice cuvânt.

Era 2 februarie – sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Ce semnificaţie zguduitoare! Fratele nostru pleca fericit în întâmpinarea Domnului său, în sărbătoarea Întâmpinării Sale…
În dimineaţa aceea de 2 februarie, lângă sicriul lui am scris „Martor credincios“ – cum scrisesem înainte cu nouă ani, în 12 februarie, lângă sicriul părintelui, „Pasăre măiastră“. | Continuare »

Care haină de nuntă?

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Beiuş – 12 iunie 1982

(…) În Apocalipsa, ultima Carte a Duhului Sfânt, este scris în ultimele versete: „Şi Duhul, şi Mireasa zic: Vino!”.
Făgăduinţa venirii Domnului fiind aşa de aproape în împlinirea ei, şi Duhul Sfânt, şi Biserica cea Vie a lui Dumnezeu amintesc mereu nu numai chemarea de venire a Mântuitorului, ci şi înştiinţarea Lui de venire.
În Epistolele către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Iisus Hristos, să fie anatema” (adică blestemat). Şi adaugă acolo un cuvânt străin: „Maranata!…” (Domnul nostru vine!) Dar adevărata înţelegere a cuvântului este: „Domnul nostru, vino!”.
Nu este o înştiinţare: „Domnul nostru vine!”. Ci este o rugăciune: „Domnul nostru! Vino!”.
Aceasta este chemarea Duhului şi a Bisericii: „Domnul nostru! Vino!”. Şi cuvântul cu care se încheie Apocalipsa este: „Amin. Vino, Doamne Iisuse!”.
Aceasta este rugăciunea şi acesta este şi înţelesul acelor cuvinte pe care le-aţi auzit şi din adunarea din seara aceasta cu privire la Nunta Viitoare, cu privire la pregătirea acestui Ospăţ binecuvântat la care vor lua parte numai cei care vor fi găsiţi îmbrăcaţi în haina de nuntă.
Care haină de nuntă?
Fiinţa cea nouă, făptura cea nouă, omul cel nou, altoiul cel despre care am vorbit şi pe care trebuie să-l primească fiecare dintre noi, care facem parte cu adevărat din Biserica văzută a Domnului Iisus. Să facem parte şi din Biserica nevăzută, adică din cea duhovnicească, din cea care e găsită vrednică să moştenească Împărăţia cea nevăzută, cea nepieritoare, cea veşnică, cea nemărginită a Mântuitorului.
Seara aceasta este o seară deosebită. Momentul acesta este un moment deosebit, e un moment şi de cercetare, şi de bilanţ duhovnicesc, dar şi o ocazie deosebită de cercetare pentru fiecare dintre noi în parte, în ce fel stăm fiecare dintre noi în vremile de acum faţă de Adevărul lui Dumnezeu şi mântuirea Lui. | Continuare »

HAINA DE NUNTĂ

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Dej – 12 octombrie 1981

„Prietene, a zis el, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Mt 22, 12).

Slăvit să fie Domnul!
Şi la această nuntă, scumpii mei fraţi, e vorba de omul acesta. În alte scrieri se spune: „Cum ai îndrăznit să intri aici fără haină?”…
Era o altă nuntă despre care se vorbeşte în Evanghelie, căci nunţile noastre sunt taine. Veţi spune: Nu-i taină, frate! Uite, mirii sunt în faţa noastră.
Sunt taine, frate! Dacă nu-i taină, opriţi tinereţea, opriţi timpul, opriţi vremea, ca să ne bucurăm tot aşa şi mâine, ca în vremea de azi.
Dacă nu le putem opri, sunt taine şi visuri. La nunţile noastre, tinerii noştri dragi, mirii noştri dragi ne amintesc totdeauna, la fiecare nuntă, despre nunta aceea când împăratul a făcut o nuntă pentru fiul lui. Şi a chemat pe mulţi. Dar multora dintre cei chemaţi nici nu le-a păsat, ci s-au dus în treburile lor.
Dar între cei veniţi era unul care nu avea haină ca şi ceilalţi. Era un obicei frumos ca, la nunţi, toţi nuntaşii care veneau trebuia să treacă prin camera mirelui. Şi acolo, în acea cameră, fiecare să fie îmbrăcat. Să lase hainele lui cu care a venit până aci şi să primească din partea mirelui o haină de nuntă, o uniformă pentru toţi. Toţi să fie îmbrăcaţi la fel.
Ce frumos obicei! La nuntă, îmbrăcaţi toţi într-o uniformă, toţi îmbrăcaţi în haine albe, toţi îmbrăcaţi la fel.
Apocalipsa capitolul 7 cu versetul 14 vorbeşte aşa: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în Sângele Mielului!…”
Acei care au intrat prin această odaie, toţi au luat o haină spălată şi albită în Sânge… Nu s-a mai pomenit, de când e lumea, să se spele hainele în sânge! Fiecare îşi spală hainele şi nu le aruncă, dacă sunt murdare. Însă despre aceste haine ce s-au dat altora se spune că au fost spălate în Sângele Mielului. În Sângele Mirelui, în Sângele Împăratului. | Continuare »

O chemare la care trebuie să răspunzi

Spicuiri din cuvântarea fratelui Ioan Marini ţinută în adunarea de la Cluj, în 3 sept. 1939

„Toate sunt gata, veniţi la nuntă!” (Mt 22, 4). Sunt cuvinte care ne privesc în chip deosebit pe fiecare dintre noi. De două mii de ani, acest cuvânt a trecut pe lângă multe urechi. Mulţi au auzit această poftire, dar câţi oare i-au dat ascultare? Câţi au intrat la nuntă? Pentru câţi n-a fost zadarnică această chemare şi poftire, cum a fost şi pentru „chemaţii” din Evanghelie!
În zilele noastre, „chemarea la nuntă” este şi mai stăruitoare decât altădată. Cuvântul Evangheliei aleargă cu iuţeală mare (Ps 147, 15). Vremea e aproape şi Stăpânul stăruie să I se umple casa.
Astăzi, când în bătrâna Europă bubuie tunul, creştinii de nume, care au respins chemarea Domnului, trebuie să se gândească la marea răspundere ce vor avea purtându-se într-un chip atât de neomenesc faţă de Acela care S-a pogorât de pe tronul Său pentru a veni şi a le face o asemenea cinstire, invitându-i la masa Sa. Şi trebuie să se mai gândească la clipa când se închide uşa şi când vor vrea să intre şi nu vor mai putea.
Iubiţi fraţi, şi noi suntem chemaţi la această nuntă. Orice om este chemat. Acolo nu se aminteşte numele vreunui neam, religii sau vreunei categorii (clase) de oameni. „Chemaţi pe toţi aceia pe care îi veţi găsi” arată în chip hotărât că la această nuntă este poftit orice om, deci şi tu, şi eu, şi noi toţi.
Iubite frate şi prietene, ascultă glasul ce te cheamă, vino la nuntă, vino, căci Dumnezeu te cheamă. El te iubeşte şi de aceea vrea să te facă fericit.
Nunta Fiului de Împărat e Jertfa Crucii de pe Golgota. Mirele e Domnul Iisus Hristos, Care Şi-a dat viaţa ca să ne pregătească nouă un ospăţ, ospăţul iertării sufleteşti, moştenirea cea minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, în care vor fi strânşi toţi cei ce au intrat pe uşă (In 10, 9) şi vor purta haina albă a neprihănirii.
În pildă se vorbeşte despre unul ce nu avea haină de nuntă şi a fost dat afară. | Continuare »

Cel ce nu era îmbrăcat în haină de nuntă

Plină de învăţătura mântuirii este această pildă. Împăratul din pildă este Dumnezeu, iar „nunta“ este Împărăţia lui Dumnezeu, la care sunt chemaţi toţi oamenii. Dar pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu se cere pregătire sufletească. Viaţa noastră trebuie să fie o neîncetată pregătire sufletească pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Omul din pilda Evangheliei intrase la nuntă fără nici o pregătire. În mijlocul celor care veniseră îmbrăcaţi de sărbătoare, el s-a trezit că n-avea haină de nuntă. Intrase în haine murdare şi rupte. În faţa mustrării împăratului, l-au cuprins ruşinea şi tăcerea… A fost amarnic mustrat şi pedepsit.
Acest om nesocotit îi închipuie pe cei care îşi trăiesc viaţa în nepăsare de cele sufleteşti; îi închipuie pe cei care n-au nici o grijă de sufletul lor. Pilda lui este pusă în faţa noastră cu un strigăt de întrebare: „Cum staţi cu viaţa voastră cea sufletească? Cum staţi cu haina sufletului vostru?…
Prin Taina Botezului ni s-a dat o haină sufletească nouă şi curată. Dar această haină n-a rămas şi nu rămâne tot curată. Păcatul murdăreşte, păcatul rupe şi zdrenţuieşte haina sufletului nostru. Ea trebuie îngrijită mereu, spălată şi înnoită. Ştii tu, cititorule, cu ce se spală şi se înnoieşte haina sufletului tău? Se spală cu lacrimile cele calde de căinţă pentru păcate şi, mai ales, se spală cu Sângele Mântuitorului, cu Jertfa cea scumpă a Crucii de pe Golgota. „Sângele Lui ne curăţă de orice păcat“ (I Ioan 1, 7). | Continuare »

Un Împărat face nuntă Fiului Său Preaiubit,
ca poporul să-Şi întoarcă de pe drumul rătăcit.

Face nuntă, căci sosit-a ceasul când va cununa
pe Fiul Său cu Mireasa ce din lume-o va nălţa.

La această nuntă-i cheamă pe toţi astăzi Bibliá,
să se pregătească-n grabă căci nuntá se va ţinea;

Să-şi ’mulţească untdelemnul faptei bune, tot mereu,
cu lumină să-L aştepte pe Fiul lui Dumnezeu.

Să vegheze-n rugăciune toată vremea pe pământ,
să nu-i afle-n somnul morţii ziua Nunţii Celui Sfânt.

Şi să-şi schimbe haina vieţii, alta nouă a-mbrăca,
ca-n odaia cea de nuntă să poată cu El intra.

Ajută-ne, Doamne Sfinte, ca, în Ziua de Apoi,
la a Fiului Tău nuntă să putem intra şi noi!

Să ne veselim de-a pururi, Doamne-n veci la masa Ta
cu toţi cei ce-n bucurie slavă Ţie-Ţi vor cânta!

(Să cântăm Domnului, nr. 876)

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980

… Nunta aceasta, ca orice nuntă, este o sărbătoare, este un praznic minunat. Şi s-a spus şi se va spune mereu, făcându-se legătură între tot ceea ce se întâmplă acum şi tot ceea ce s-a întâmplat înainte, mai ales la prilejurile descrise în Sfânta Evanghelie – de care noi nu trebuie să fim străini niciodată, mai ales în împrejurări de acestea. Se aminteşte mereu despre nunta Fiului de Împărat de la Matei, capitolul 22, versetele 1 până la 15. Şi se spune acolo că la nunta aceasta a Împăratului au fost trimişi soli ce i-au chemat pe mulţi să vină. Întâi n-au fost chemaţi cei mici, ci cei din fruntea societăţii, cei mai apropiaţi ai Împăratului. Dar cei la care au fost trimişi solii să-i cheme au refuzat.
Unul a întrebat:
– Cum este Împăratul?
– Împăratul este milostiv, a răspuns solul.
– Atunci eu nu mă duc! a răspuns cel chemat. Cu cei miloşi şi cu cei care umblă mereu după milă nu mi-a plăcut să mă duc niciodată. Eu nu vreau o nuntă la care să fie invitaţi milogii, săracii, lipsiţi, cerşetorii. Eu vreau o nuntă la care să fie cei de seama mea. Şi i-a spus solului:
– Nu mă duc!
Un altul l-a întrebat pe sol:
– Cum e Împăratul?
– Împăratul este o inimă iubitoare! i s-a răspuns.
Atunci cel care ura, cel care era răzbunător, care era aspru a spus:
– Eu la o astfel de nuntă nu mă duc! Nu-mi place să se vorbească mereu despre iubire, mereu despre dragoste, despre lacrimi, despre înţelegere, despre unitate… Eu vreau dreptate! Eu vreau asprime! Nu mă duc!…
Şi nu s-a dus. Un altul a întrebat:
– Cum este Împăratul vostru?
– Împăratul nostru este darnic, spuse solul. | Continuare »


cei-chemati-la-cinaTraian DORZ

De ce rămâi departe când drumul ţi-e deschis,
de ce-ntorc fără tine câţi soli ţi s-au trimis?
De ce nu-mbraci veşmântul de nuntă dăruit,
de ce nu iei inelul cel scump, făgăduit?
De ce nu-ţi umpli vasul cu sfântul mir de nard
când candelele toate a celorlalte ard?
De ce nu iei podoaba din aur de Ofir
şi-ntârzii când te-aşteaptă al cântecelor şir,
de ce nu vrei chemarea iubirii s-o asculţi?

– O, nu mai sta departe, te-aşteaptă-atât de mulţi,
nu aştepta durerea când totul va fi-nchis,
nu-ntoarcă fără tine şi ultimul trimis!

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Ai văzut câtă deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de mai înainte şi în pilda aceasta? Ai văzut cât de mult se aseamănă aceste două pilde, dar şi cât de mult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă şi nerecunoştinţa iudeilor. Dar are ceva mai mult decât cealaltă. Vesteşte mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor.
Si este bine că pilda aceasta vine după cealaltă. Pentru că în pilda de mai înainte Hristos a spus: „Şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 22, 1-4), în pilda aceasta arată şi cărui neam se va da via; şi nu numai aceasta, ci arată iarăşi şi negrăita purtare de grijă de iudei. In cealaltă pildă se părea că numai înainte de răstignire îi cheamă pe iudei; în pilda aceasta Se sileşte să-i cheme chiar după ce iudeii L-au ucis pe Domnul. Când trebuia să le dea pedeapsa aceea prea cumplită, atunci îi cheamă la nuntă şi-i cinsteşte cu cea mai înaltă cinste. In pilda cealaltă n-a chemat întâi neamurile, ci pe iudei, în pilda aceasta la fel.
Dar după cum în pilda cealaltă atunci a dat altora via când iudeii n-au vrut să-L primească, ci chiar L-au ucis când a venit la ei, tot aşa şi în pilda aceasta, atunci a chemat pe alţii la nuntă când iudeii n-au vrut să vină. Poate fi, oare, o nerecunoştinţa mai mare ca a lor? Să fie chemaţi la nuntă şi să nu vină! Cine n-ar vrea să vină la nuntă, la nunta unui împărat,a unui împărat care face nuntă fiului său?

Poate că cineva m-ar întreba:
– Pentru ce Hristos a vorbit aici de nuntă?
– Ca să cunoşti câtă grijă are Dumnezeu de noi, cât de mult ne doreşte; ca să cunoşti câtă strălucire au cele din împărăţia Sa; că acolo nimic nu-i trist, nimic dureros, ci toate sunt pline de bucurie duhovnicească. De aceea şi Ioan Botezătorul îl numeşte pe Hristos Mire; de aceea şi Pavel spune: „Că v-am logodit unui singur bărbat (II Cor. 11, 2)”; şi iarăşi: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efes. 5, 32)”.
– Dar pentru ce spune că mireasa nu-i logodită cu Tatăl, ci cu Fiul? | Continuare »

Veniţi, creştini, la rugăciune în Casa Domnului Cel Sfânt,
veniţi, creştini, plecaţi genunchii şi fruntea voastră la pământ!

Veniţi, când clopotele sună, chemând cu glasul lor duios,
s-aducem inimile noastre naintea Domnului Hristos!

Veniţi, veniţi, vă cheamă Domnul, cei osteniţi şi-mpovăraţi;
veniţi, odihnă şi iertare şi mângâiere să v-aflaţi!

Veniţi, căci masa Lui e-ntinsă, din Pâinea Vieţii vă hrăniţi,
cu Sângele Răscumpărării şi Harului vă-mpărtăşiţi ! | Continuare »

TDorz1Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 14-a după Rusalii)

În ce grea apăsare de nedreptatea care i se făcea se găsea atunci, în faţa fraţilor din Corint, sufletul Sfântului Apostol Pavel, când nimeni altcineva de acolo nu putea sau nu voia să depună o mărturie de apărare a dreptăţii sufletului său, în faţa vinovăţiei de care îl acuzau vrăjmaşii lui care altădată fuseseră fiii săi sufleteşti, cei aduşi chiar de el la Dumnezeu.

Când nimeni nu mai vrea să-ţi recunoască dreptatea ta,
când nimănui nu-i mai pasă de învinuirile nedrepte şi murdare ce ţi se aruncă în faţă cu îndrăzneală şi neruşinare,
când nu ţi se mai ţine seamă de nici o dezvinovăţire sau îndreptăţire pe care le-ai aduce-o tu în sprijinul dreptăţii tale,
ce altă mărturie mai poate avea nevinovatul învinuit, credinciosul insultat, părintele batjocorit, decât mărturia Viului şi Adevăratului Dumnezeu, Care a văzut atât dreptatea Lui încălcată, cât şi învinuirile lor nelegiuite?
Iau martor pe Dumnezeu… Numai El mai vrea să-l apere…

Ce altă mărturie ai putea aduce acum şi tu, suflete al meu, frate al meu, soră a mea, când şi momentele şi stările prin care trebuie să trecem tu şi eu sunt asemenea cu ale acelui sfânt om al lui Dumnezeu?
Fraţii sau surorile în ochii şi în urechile cărora se aruncă murdăria învinuirilor nedrepte contra noastră tac…
Chiar dacă nu cred nimic din cele ce aud spunându-se despre noi, totuşi nu au curajul şi nu au voinţa să apere dreptatea noastră şi să-l înfrunte pe batjocoritor.
Nu au nici cinstea de a apăra dreptatea unui frate batjocorit în lipsa acestuia, | Continuare »

Ioan MARINI

Câţi nu întorc pe dos sfatul acesta ca să păcătuiască şi să nu se cutremure…Nechibzuinţa, lipsa de cugetare şi băgare de seamă trebuie să fie unul din motivele pentru care oamenii sunt atât de nebuni, încât dispreţuiesc pe Hristos şi resping cu ură harul ce li se oferă. Ah, de-ar tăcea odată patimile lor şi de s-ar linişti, pentru ca astfel înconjuraţi de liniştea solemnă, să-şi arunce privirea asupra trecutului şi să cugete la pieirea neînlăturată care îi aşteaptă! Un om care cugetă ar trebui să fie atât de înţelept, ca să recunoască prostia păcatului şi deşertăciunea tuturor poftelor lumeşti.
Stai pe loc, păcătosule nechibzuit, stai pe loc şi te gândeşte mai înainte de a face ultima săritură în pierzare. Nu arunca sufletul tău pentru un nimic! Îngăduie judecăţii şi minţii tale să-ţi vorbească. Pentru ce trăieşti pe lume? Lasă zgomotul lumii să tacă o clipă şi dă voie sărmanului tău suflet să vorbească cu tine, ca să-ţi vii în fire mai înainte ca să-i pecetluieşti soarta şi să-l arunci în pierzare veşnică. Păcătosule, opreşte-te o clipă! Gândeşte-te, cât mai este timp, la ceea ce-ţi slujeşte ţie spre pace.
Spune şi tu, cum spuneau sfinţii de odinioară: Mai degrabă moartea, dar păcatul nu! Un credincios de demult obişnuia să spună: Eu nu mă tem decât de păcat! Aruncându-ne la picioarele lui Iisus să spunem: | Continuare »

Traian DORZ

Nu-ţi pese de părerea lumii când vrei să părăseşti ce-i rău,
căci nimenea din ei nu moare, nici nu plăteşte-n locul tău.

Nu-ţi pese de mărirea lumii pe care-o pierzi pentru Hristos,
mai mare-i decât orice rege chiar cel din urmă credincios.

Nu-ţi pese de ocara celor ce râd acum de Dumnezeu,
o clipă-i râsul, dar eternă e ispăşirea lui din greu.

Nu-ţi pese nici de-ameninţarea cu orice suferinţi acum,
nu chinul clipei te-ngrozească, ci chinul veşnicului scrum.

Nu-ţi pese nici de vreo plăcere sau loc pe care le jertfeşti,
nu-s bucurii, nici stări pe lume ca bucuriile cereşti.

Nu-ţi pese de nimic, nu-ţi pese decât de voia lui Hristos,
nu-i slavă ca a Lui nici una, nici viitor mai luminos.

Tot mai întuneric pare că se face
pe Cărarea Sfântă pentru orice pace.
Oricine doreşte pacea mântuirii
are tot mai mare lupta-mpotrivirii.

Doamne, ia-ne-aminte multa-ngrijorare,
vezi ce greu ne-apasă sarcina prea mare.
ia-ne-o, ca să mergem mai uşor cu Tine,
fă-ne mai cu pace inimile pline.

Fie-Ţi scumpă viaţa fiecărui frate,
nu ne-o da în voia urii-nfuriate,
apără-Ţi Lucrarea prin a Ta putere,
singura nădejde e-n a Ta veghere.

Nu lăsa pe nimeni să se poticneacă,
nu-Ţi lăsa Oştirea să se risipească,
nu-Ţi lăsa Cuvântul fără mărturie,
vino şi-ntristarea fă-ne-o bucurie.

Orice întuneric va sfârşi-n lumină,
orice noapte neagră, într-o zi senină,
orice suferinţă, într-o mângâiere,
după orice moarte vine-o înviere. (Traian DORZ)

Vorbirea fratelui Opriş Ioan la adunarea de la Reşiţa – 1974

Scumpi fraţi şi surori iubite! Dacă mila şi dragostea lui Dumnezeu ne-a învrednicit ca în seara aceasta să ne vedem aici în această casă, Îl rugăm pe El să ne întărească, pentru ca să săvârşim câte ceva din ceea ce ne spune şi ne învaţă Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, Călăuza noastră şi a frăţiilor voastre.
În capitolul 11 din Evanghelia de la Luca, versetele 40 şi 41, citim următoarele cuvinte: „Nebunilor, oare Acela care a făcut partea din afară nu a făcut şi pe cea dinăuntru? Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru şi atunci toate vă vor fi curate.”
Aici este un capitol care îi judecă foarte mult pe cărturari, pe farisei, pe oamenii învăţaţi, pe cei cu carte multă, cu şcoală multă, şi le spune: „nebunilor…”
Eu n-aş vrea pentru nimic în lume ca aceste cuvinte să ne atingă şi pe noi. Cred că noi am trecut în rândul înţelepţilor, nu al nebunilor, aşa cum zice în Romani 13: „Să trăiţi frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine…”
Ca fiii luminii să umblaţi!… Aşa să umblăm!…
„Nebunilor, cine a făcut partea din afară, oare nu a făcut tot El şi partea dinăuntru?” Zice apoi, în continuare: „Daţi milostenie din cele dinăuntru, ca să vă fie curate şi cele din afară”
Fraţilor, avem o mare datorie, chiar dacă nu nouă ne zice „nebuni”, chiar dacă… chiar dacă nu pe noi ne atinge aici; dar o mare datorie ne revine din al doilea verset, unde ne spune: „Daţi milostenie din cele dinăuntru, ca să vă fie curate şi cele din afară…” | Continuare »

ÎNCĂ PUŢIN!

Traian Dorz

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!

Încă puţin – şi tot ce-i azi neghină şi ocară
trimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afară
şi seceriş nemaivăzut va trece peste lume
că ziua groazei a sosit tot răul să-l sugrume.

Încă puţin – şi semne mari, puteri ne-nchipuite
se vor ivi cutremurând privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii.

Încă puţin – şi Dumnezeu, Cel Viu în veci, deodată
ivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată,
încă puţin, dar pân’ atunci dureri cum n-au fost încă
vor încerca nimicitor credinţa cea adâncă.

Fiţi treji şi vă rugaţi, voi, toţi câţi mergeţi către-aceste
nemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste,
orice-aţi vedea şi-aţi auzi pe voi să nu vă-nşele,
căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele!

Primii douăzeci şi şase de ani

Data naşterii nu este cunoscută, dar anumiţi cercetători propun ca dată a naşterii anul 1731. Nici despre părinţii ei nu se ştie nimic dar, pentru că s-a căsătorit cu un colonel, se presupune că a făcut parte dintr-o familie de nobili sau de funcţionari unde a primit o educaţie aleasă.
Xenia Grigorievna rămâne văduvă la 26 de ani
Primele articole de ziar ce s-au păstrat despre Xenia datează din anul 1847 când în ziarul „Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Petersburgului” apar două articole în numerele 264 şi 272: Cu 40 de ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna…
În afara acestor două articole, scurte informaţii despre viaţa sfintei Xenia sunt oferite de epitaful de pe piatra funerară: A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani, şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici.
Momentul dramatic ce îi marchează viaţa şi îi schimbă destinul este moartea soţului cu care era căsătorită de numai 4 ani. În anul 1755 în Petersburg izbucneşte o epidemie de tifos exantematic.
Xenia este atât de afectată de moartea soţului încât a doua zi este găsită tot lipită de trupul soţului răposat dar îmbătrânită şi încărunţită.
Îşi petrece soţul la groapă îmbrăcată în hainele militare ale acestuia, imitându-i mersul în urma sicriului.
Andrei Teodorovici nu a murit – le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, în faţa voastră, el trăieşte şi va trăi mult de acum înainte, va trăi veşnic. | Continuare »

Cornel RUSU, «Casa sufletului tău»

Inima omului poate fi sau un templu sfânt în care să locuiască Domnul Iisus Hristos, sau o casă de necurăţii, o peşteră de tâlhari.
În simplitatea acestei fericiri, Mântuitorul Se referă la păstrarea sfinţeniei sufletului pe temeiul curăţiei lăuntrice a inimii. Ne atrage astfel atenţia că adevărata curăţie sufletească o au numai acei cu inima curată, pentru că întotdeauna adevărata înnoire se face dinlăuntru în afară. La o astfel de curăţenie interioară şi deplină e necesar să năzuiască şi să se silească tot creştinul…

Pe Domnul Iisus nu-L mulţumeşte să avem doar o viaţă frumoasă la suprafaţă, care să fie pricina laudelor omeneşti. El nu vrea morminte văruite frumos pe dinafară, iar înăuntru să fie pline cu oase moarte şi cu toată necurăţia (cf. Mt. 13, 27). Cei ce au doar pe buze Legea Domnului, iar înăuntrul fiinţei lor sunt plini de fiere amară, aceia sunt nişte făţarnici, care caută să placă oamenilor. Pe unii ca aceştia Mântuitorul îi mustră că se îngrijesc doar de partea din afară a blidului, dar înăuntru sunt plini de răpire şi de necumpătare (cf. Mt. 23, 25).

Toată taina mântuirii stă în a ni-L face prieten pe Dumnezeu. Dacă putem crede că e de ajuns a ne „boteza“ în apa ce ne-o oferă oamenii pretinşi credincioşi ai unor culte, fără să-I slujim Domnului cu o inimă curată în Biserica Sa cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, trăindu-ne Botezul primit în ea, atunci nu dovedim că ne-am împrietenit cu Dumnezeu şi la nimic nu ne va folosi orice altă strădanie. | Continuare »

xeniaTroparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre! | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, Biblia – Cartea Vieţii

Biblia conţine cea mai uşoară mâncare,
dar şi cea mai grea

Vom spune numai atât – pe scurt – că Biblia, fiind Cartea lui Dumnezeu, trebuie citită cu credinţă, cu rugăciune şi cu ajutorul Duhului Sfânt, Care este Autorul şi Scriitorul ei.
Pe lângă acestea, după cum s-a spus mai înainte, la citirea Bibliei trebuie să ţinem seama de un lucru: Biblia este o Carte pe care o poate înţelege oricine. Ea cuprinde o hrană uşoară, pe care o pot primi şi copiii.
În acelaşi timp însă, în Biblie sunt şi mân-căruri duhovniceşti mai grele, pe care nu le pot lua decât „oamenii mari“. Astfel de mâncăruri nu sunt pentru toţi.
De câte ori vei da peste un loc greu din Biblie, să zici: Asta-i o mâncare prea grea pentru mine! Şi să treci mai departe, căci, slavă Domnului, avem aici, în Cartea aceasta, mâncare destulă.

Însă, durere! Foarte mulţi creştini, care intră în şcoala cea mare a Bibliei, tocmai în greşeala aceasta cad: se opresc tocmai în locurile cele grele, pe care le răstălmăcesc spre pierzarea lor. Băgăm de seamă că şi aceasta este o ispită a diavolului. Eu m-am gândit în mine că astfel de creştini sunt ca omul care s-a apucat să mănânce peşte. Acesta, având masa încărcată cu peşte gras şi frumos şi hrănitor, se apucă să aleagă numai pe cel cu oase. El flămânzeşte ciugulind pe oasele unui peşte, în loc să se hrănească din hrana cea bogată ce-i stă înainte.

Exact aşa sunt şi unii creştini, cititori în Biblie. Biblia stă în faţa lor cu hrană multă şi uşoară. Ei însă aleg peştele cu oasele cele mai multe. Ei se încâlcesc în aceste oase şi flămânzesc lângă ele, în loc să se hrănească cu hrana cea bogată care le stă înainte. | Continuare »