Nu este o stare mai după voia lui Dumnezeu decât starea unei sincere, a unei smerite şi evlavioase ascultări, în care credinciosul este una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el.
Domnul Iisus, prin Jertfa Sa de pe Cruce, ne-a dat tuturor dreptul şi puterea să devenim astfel.
Numai noi să avem dorinţa şi voinţa să devenim.
Îndată ce se săvârşeşte ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârşeşte şi ascultarea Lui de noi (II Cor 10, 6).
Atunci nu este har de la El care să ne mai fie oprit nouă, nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu decât ascultarea din care I le aducem noi toate Lui.
Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, atunci cu fiecare nouă pornire bună din noi Îi aducem lui Dumnezeu o jertfă întreagă, iar ascultarea iubitoare şi smerită le dă tuturor acestor fapte un gust dulce şi o formă frumoasă.
Când inima credincioasă are într-adevăr harul ascultării în ea, tot ce va face din această ascultare va fi plin de fragezime şi de curăţie.
O, ce frumoşi şi ce nevinovaţi sunt ochii ascultării, ce pline de bun-simţ sunt toate purtările ei, ce atente îi sunt totdeauna urechile, ce moi şi harnice îi sunt mâinile ei, ce iuţi îi sunt mereu picioarele sănătoase şi tinere, ce respectuoase îi sunt cuvintele ei, ce calde şi duioase, şi prietenoase îi sunt simţămintele şi ce recunoscătoare îi este toată înfăţişarea ei!
De aceea este atât de placută ascultarea înaintea lui Dumnezeu.
Nici o lenevie, nici o rezervă, nici o îndoială nu mai există într-o viaţă care are harul ascultării în ea.
Nici o pretenţie, nici o ambiţie, nici o prefăcătorie, nici o încăpăţânare, nici o mândrie nu va fi la ea niciodată.
Ca în viaţa Domnului Iisus. | Continuare »
