„NU ESTE AICI, CI S-A SCULAT” Marcu 16, 6

„NU ESTE AICI, CI S-A SCULAT” Marcu 16, 6

Părintele Vasile Ouatu

Cu adevărat, cel ce a dus o viată plină de păcate şi care, ca fiul risipitor, s-a dezmeticit, căci a văzut prăpastia în care se afun¬da, şi a venit iarăşi la Dumnezeu şi Biserica Sa nu poate să mai fie tovarăş cu cei ce încă îşi duc o viaţă fără de Dumnezeu. El s-a sculat din ticăloşia în care se afla. El nu mai are ce căuta în locul de pierzanie pentru suflet.
În zadar îl vei mai căuta în acele locuri. În zadar vei întreba de el pe foştii săi tovarăşi, căci toţi îţi vor răspunde: „S-a sculat, numai este aici!”.
O, fratele meu, tu care duci în¬că o viaţă fără de Dumnezeu şi stai departe de Biserica Sa, tu până când zăboveşti în calea pier¬zaniei?
Tu nu vrei să te scoli şi să te ridici din starea de păcat şi tică¬loşie sufletească în care te afli?
Nu vrei tu să-ţi părăseşti to¬varăşii cei răi, care te duc la moar¬tea trupească şi sufletească?
Până când încă zăboveşti? Nu amâna pentru altă dată, că va fi prea târziu.
Scoală-te, fratele meu! Părăse¬şte calea păcatului şi vino la Domnul.
Nu te mai uita înapoi la viaţa pierdută, ci uită-te numai înainte, la viaţa şi bucuria pe care Hristos ţi-o făgăduieşte. Haide, ridică-te şi vino în Oastea Domnului Iisus!
Hristos a murit pentru păcate¬le tale, dar azi Hristos a înviat, pentru ca ţie să-ţi dea biruinţa asupra morţii şi asupra păcatului.
Fă-ne, frate, bucuria ca azi să-i auzim pe tovarăşi tăi de altădată că tu nu mai eşti cu ei, ci te-ai sculat şi-n Oaste ai intrat.
Hai, frate! Hristos e cu noi. El ne dă putere.

«Ostaşul Domnului» nr. 1 / 15 apr. 1934, p. 7

LA ZIUA ÎNVIERII DOMNULUI ŞI NEAMULUI

Din UN IUBITOR AL SUFLETULUI NEAMULUI ROMÂNESC, PĂRINTELE IOSIF TRIFA, Antologie îngrijită de Ovidiu Rus

„Ziua învierii, popoarelor, să ne luminăm“
(Canonul Paştilor)

Aşa ne strigă cântarea bisericească de azi, să ne luminăm, adică să înţelegem ce dar mare şi sfânt înseamnă nouă praznicul cel mare al Învierii Domnului. Hristos a înviat şi, prin învierea Sa, ne-a arătat că nici viaţa noastră nu se gată cu aceea că intrăm în pământ şi ne prefacem acolo praf şi cenuşă, ci ne vom ridica, vom învia şi noi spre o altă nouă, netrecătoare viaţă, dincolo de mormânt. Ziua învierii ne chezăşuieşte dar că nu este moarte, nici întuneric, ci înviere, viaţă, lumină după ce intrăm în pământ. Ea este deci praznicul luminii, vieţii şi bucuriei. Dar sfântul şi marele praznic al Învierii ne aduce nu numai lumină şi bucurii, ci şi îndemnuri spre viaţa cea adevărată. Învierea strigă, îndeamnă pe fiecare om să se scoale, să iese din răutăţi şi păcate. Despre Iisus citim că, înviind, S-a coborât între cei morţi şi că pe cei ce zăceau în mormânturi i-a trezit şi i-a ridicat la viaţă. Prin sfânta Sa înviere, tot acelaşi lucru îl face Iisus şi azi, ca şi atunci. Că şi azi sunt destui morţi şi sunt destule morminte. Ştiu că dumneavoastră vă gândiţi la morţii ce dorm în ţintirim. Dar mai sunt şi altfel de morţi, care vorbesc, umblă, trăiesc între noi. Vă aduceţi aminte că în Evanghelie se spune despre fiul cel pierdut că „mort era“, cu toate că el câştiga (îngrijea – n.n) de porci. Aşa şi între oameni, toţi cei apucaţi pe căile rele şi rătăcite, toţi cei ce stăruie în fărădelegi şi păcate sunt un fel de morţi cu sufletul. Şi sunt şi morminte destule afară din ţintirim, căci casa în care se sting rugăciunile, se lasă moravurile cele bune şi în locul lor se aprind sudalmele, neînţelegerile şi alte rele ce poate fi acea casă altceva decât un mormânt negru şi trist în care locuiesc oameni morţi cu sufletul? | Continuare »

AU PRINS DECI PE IISUS ŞI L-AU LEGAT

 

Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru, Meditații la Evanghelia după Ioan

Ceata ostaşilor, căpitanul lor şi aprozii iudeilor au prins deci pe Iisus şi L-au legat (Ioan 18, 12).

Slujba lui Iuda se încheiase. Şefia lui se sfârşise. Un alt căpitan îi luase acum locul lui Iuda la conducerea gloatei.
De acum Iuda, din conducător, devine un nimic incomod. O zdreanţă stânjenitoare, de care fiecare va căuta să se lepede cu scârbă şi să se scape cât mai degrabă.
Până când el va deveni astfel şi pentru sine însuşi. O zdreanţă nefolositoare şi scârboasă. Şi va căuta să se scape de lepădătura sa prin singura şi ultima posibilitate mai dorită şi mai plăcută diavolului: sinuciderea.

Oricât de greu ne vine să privim la Iuda, la această zdreanţă tăvălită în murdăria celui mai cumplit dintre toate păcatele – trădarea şi vânzarea, tot suntem siliţi să-i mai aruncăm câte o privire îngrozită din când în când.
Spre a ne înspăimânta de prăbuşirea lui Iuda, trăgând cutremurătoare învăţăminte.
Pentru noi şi pentru alţii, mai ales în împrejurările în care ne găsim noi şi Lucrarea lui Hristos de multe ori.

Au prins deci pe Iisus şi L-au legat.
Pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu, care sunt atât de adânci şi atât de neînţelese pentru noi, de multe ori sunt alese cele mai cutremurătoare căi.
Cel mai greu de înţeles lucru pentru noi este rostul suferinţei în viaţa omenirii. Şi mai ales în viaţa celor mai buni dintre oameni.
Dar noi trebuie să ne pătrundem de marele adevăr care luminează orice taină.
În taina suferinţei, adevărul ne arată că este ispăşirea păcatului.
Păcatul este acela care a adus în lume suferinţa. Înainte de păcat suferinţa nu era cunoscută.
Deci înainte de orice, în suferinţă este şi ispăşire.
Ispăşirea înseamnă curăţire, împăcare, sfinţire, dragoste, lumină şi desăvârşire. Toate acestea se cuprind în ispăşire. Şi nu sunt fără ea. Iar ispăşire nu poate să fie fără suferinţă. | Continuare »

Călăul

Când L-au luat răstignitorii
şi-n haina roşie-mbrăcat,
L-au dus la locul răstignirii,
– privea senin şi resemnat.

Ştia că trebuie să moară,
dar va-nvia a treia zi,
că iadul,
moartea
şi păcatul
prin moarte le va birui!

În urma Lui râdea călăul
şi, împingându-L, le spunea:
– Acesta-i Împăratul vostru,
îngenuncheaţi ’naintea Sa!

Mă voi pleca şi eu, Iisuse,
în faţa Ta ai să mă vezi,
îmi pare bine că eşti Rege
şi astăzi Te încoronezi!

Ţi-am pregătit cunună scumpă,
pe cap Ţi-am aşezat-o noi,
Ţi-s gata crucea şi mormântul
şi poţi să-nvii din nou apoi. | Continuare »

Vor vedea pe Cine au străpuns

Traian Dorz, Hristos – Jertfa noastră

„Şi în altă parte, Scriptura mai zice: «Vor vedea pe Cine au străpuns».“ (Ioan 19, 37)

Cei care L-au străpuns pe Iisus atunci au şi văzut îndată pe Cine au străpuns.
Sutaşul şi cei ce-L păzeau pe Iisus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi toate cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: „…Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“ (Mt. 27, 54).
Înfricoşarea sutaşului l-a făcut să creadă în Iisus. Credinţa l-a făcut să se hotărască pentru El.
Şi astfel, sângele din Coasta Sfântă a lui Iisus, pe care chiar el o străpunsese, i-a spălat sufletul său şi conştiinţa sa de greutatea păcatului săvârşit.
Sutaşul acesta, Longinus, se spune că a fost printre primii creştini şi martiri ai lui Iisus.

De străpungerea coastei Domnului ne-am făcut şi noi cu toţii vinovaţi!
Prin păcatele noastre, şi noi am săvârşit această faptă cumplită. Fiecare păcat pe care l-am făcut cu vorba sau cu fapta s-a prefăcut o suliţă cu care L-am străpuns pe Scumpul nostru Mântuitor şi Răscumpărător Iisus.
Ce dureroase trebuie să fi fost pentru Inima Lui simţitoare loviturile sălbatice ale înjurăturilor, ale bârfelilor, ale vorbelor noastre ruşinoase! Şi ale faptelor noastre nedrepte, necinstite şi necurate!

Dar slăvită să fie dragostea şi îndurarea Lui de noi şi binecuvântată să fie clipa când ochii noştri s-au deschis ca să vedem Cine este Acela pe Care şi noi L-am străpuns.
Binecuvântat să fie Harul care ne-a îngenuncheat atunci la picioarele Crucii lui Iisus, ca să-I spălăm rănile făcute de noi, cu lacrimile noastre de pocăinţă şi de îndreptare. | Continuare »

SCRISOARE CĂTRE FRAŢII DIN COMĂNEŞTI

Traian_Dorz_01O scrisoare a fratelui Traian Dorz adresată fraţilor din zona Comăneşti – în Săptămâna Patimilor (aprilie), 1978

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubit frate Voaideş! Preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi!
Slavă veşnică Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care, prin Sângele Crucii Sale, ne-a răscumpărat o dată pentru totdeauna din robia şi din slujba diavolului şi de sub puterea minciunii lui, ca să slujim adevărului sfânt şi să umblăm în lumina şi-n adevărul lui Hristos, şi nu în întuneric. Să umblăm în sinceritate, iar nu în prefăcătorie. Să umblăm în limpezime, iar nu în ascunzişuri, ca să fim fii ai unităţii, iar nu ai dezbinării.
Astfel duhul înfierii, duhul luminii, duhul curăţiei lui Hristos, Viul şi credinciosul nostru Mântuitor, ne-a învăţat încă de la naşterea noastră din părinţii noştri duhovniceşti să iubim lumina şi să umblăm în adevăr. Să iubim smerenia şi să umblăm în evlavie. Să ne temem de Dumnezeu şi să ne ferim de păcat. Să avem un sfânt respect faţă de cuvântul deschis şi faţă de vorba cinstită. Astfel, „da” al nostru să fie o dată şi pentru totdeauna „da”, iar „nu” al nostru să fie pe totdeauna „nu”, în faţa oricui şi oricând. Aceasta, potrivit cu voia lui Dumnezeu şi cu legământul cutremurător pe care L-am pus cu El prin Iisus Hristos, Domnul nostru, şi prin Sângele Crucii Sale, în învăţătura şi-n credinţa pe care ne-a dat-o El de la început şi până la sfârşit, ca să ne mântuim prin ea noi şi toţi urmaşii noştri, până la venirea Lui spre judecată şi răsplătire pentru toţi care au făcut răul sau binele cât trăiau în trup.

Ecce-Homo-Iisus-la-Pilat

Iubiţii noştri fraţi, a fost pentru noi pricina unei mari dureri când ne-aţi spus că mai sunt încă unii dintre cei de pe-acolo care nu doresc să se mai desprindă din cursa diavolului în care s-au lăsat prinşi de-atâţia ani ca să facă tot slujba dezbinărilor şi a tulburărilor şi acum. | Continuare »

Cântări de Patimi

SĂ NU TE PLÂNGI

Să nu te plângi când pari că singur
ai mai rămas luptând din toţi,
tu nu-i vezi, dar în lupta sfântă
ai mii şi zeci de mii de soţi.

Tu nu-i cunoşti, că numai Domnul
cunoaşte-n orice loc pe-ai Lui,
dar c-ai rămas în luptă singur
tu niciodată să nu spui.

Căci Marele Hristos nu-Şi lasă
nici lupta, nici Cuvântul Său;
nenumărată-i Oastea care
învinge zilnic pe cel rău.

Noi nu vedem decât în faţă,
puţin şi-ngust din sfântul Ţel,
întreagă-ntindere a luptei
şi câţi luptăm, – o ştie El.

Să nu te plângi când crezi că singur
ai mai rămas luptând din toţi,
dacă-ai vedea, ai şti că-n luptă
ai mii şi zeci de mii de soţi.

Ci-ncrede-te-n Hristos şi luptă
nebiruit şi credincios
şi lasă toate celelalte
deplin în grija lui Hristos.

Traian Dorz, Cântări de drum

MORTUL A IEŞIT AFARĂ…

„Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Iisus le-a zis: «Dezle-gaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!»“ (Ioan 11, 44)

sambata-lui-lazarCe privelişte înspăimântătoare este de a vedea un mort ieşind din groapă, după patru zile, mirosind puternic a cadavru – şi totuşi având pe faţa sa nu chipul morţii, îngheţat şi înfiorător, ci chipul vieţii, cald, voios şi plin de o lumină prietenoasă!
Tot ce fusese înainte mască de cadavru respingător – era acum înlăturat, într-o clipă
şi iată-l ieşind din mormânt nu un om mort, ci viu; acelaşi, dar viu şi nou!

Iată, aşa este şi taina naşterii din nou!
Dintr-un cadavru respingător, cum fusese înainte de a se preda lui Hristos, beţivul, hrăpăreţul, desfrânatul, omul lu-mesc se transformă total, ridicându-se dintr-o dată şi ieşind din mormântul păcatelor, la chemarea lui Hristos, un om nou; acelaşi om – şi totuşi altul.
Atât de cunoscut este lucrul acesta – şi totuşi, când se petrece aievea în viaţa vreunuia dintre noi, el este totdea-una nou şi minunat! Cu aceeaşi putere şi lumină mereu proaspătă, cum a fost când prima dată şi cu primul om s-a petrecut,
căci, într-adevăr, cu fiecare dintre noi s-a petrecut sau se va petrece mereu în acelaşi minunat alt fel.

Mortul a ieşit afară, dar n-a mai ieşit cu chipul cu care intrase. Ci cu o înfăţişare nouă!
Iată adevărul ce ni s-a tot spus: că, adică, şi la învierea morţilor din Ziua de Apoi tot aşa va fi.
Atunci, trupul nostru, cel semănat în putrezire, va învia în neputrezire.
A fost semănat în ocară, dar va învia în slavă,
a fost semănat în neputinţă, dar va învia în putere
şi a fost semănat trup firesc, dar va învia trup duhovnicesc… Căci, dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.

De aceea este scris: Omul dintâi, Adam (omul firesc), a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam (Omul-Hristos), a fost făcut un Duh dătător de viaţă… | Continuare »

LAZĂRE, VINO!

„După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!»“ (Ioan 11. 43)

Inviere-LazarPentru Domnul, Care ne-a creat, Care ne-a dat viaţă din Viaţa Lui, sânge din Sângele Lui, trup din Trupul Lui (Efes. 5, 30)…,
pentru El, Care ne-a legănat şi ne-a încălzit la Sânul Lui, crescându-ne ca într-un loc tainic, încă de pe când fiinţa noastră nici nu avea un chip (Ps. 139, 16)…,
pentru Domnul, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, noi suntem mai cunoscuţi şi mai iubiţi decât pentru cea mai dulce mamă (Isaia 49, 15).
El spune aşa de duios, prin profetul Său, că ne-a pus un nume şi că pentru El acest nume este preaiubit şi neuitat…
«Din dragoste pentru robul Meu… şi pentru alesul Meu te-am chemat pe nume; ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti» (Isaia 45, 4).
«Acum, aşa vorbeşte Domnul Care te-a făcut… şi Cel Ce te-a întocmit: … Nu te teme de nimic, căci Eu te izbă-vesc. Te chem pe nume, eşti al Meu…“ (Isaia 43, 1).
Câtă duioşie şi dragoste este conţinută în aceste dulci şi părinteşti dezmierdări şi făgăduinţe!
Ele arată că, de la început, noi avem un loc ales şi veşnic,
un nume plăcut şi personal,
o chemare şi o solie deosebită, fiecare dintre noi, îna-intea Domnului. Şi din partea Lui. Şi pentru împărăţia Lui.

Iată, acum Domnul Iisus stă în faţa mormântului şi îl strigă pe nume pe Lazăr, chemându-l să iasă şi să vină la El, cu glasul dulce cu care îi va fi grăit de-atâtea ori în casa neuitată a Betaniei lor!…
Iar mortul, auzind, ascultă şi vine, aşa de firesc cum ve-nise totdeauna când îl chemase Iisus.
Aceasta este taina minunii prin care am înviat şi noi, când glasul Lui dulce ne-a strigat pe nume, când, cu Glasul Lui puternic şi cu Voinţa Lui dumnezeiască, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a chemat pe fiecare din moartea păcatului nostru, spre o viaţă nouă şi a pus în ace-laşi timp în inima noastră puterea şi duhul dătător de viaţă. | Continuare »

Pe drumul către Betania şi Ierusalim

Pe drumul către Betania şi Ierusalim

Părintele Alexander Schmemann

A şasea şi cea din urmă săptămână a Postului este numită „Săptămâna Stâlpărilor”. În timpul celor şase zile care premerg Sâmbetei lui Lazăr şi Duminicii Stâlpărilor (Floriilor – n.tr.), slujbele Bisericii ne îndeamnă să fim urmăritorii lui Hristos, după cum întâi El însuşi ne vesteşte moartea prietenului Său iar apoi începe călătoria Să către Betania şi Ierusalim. Tema şi tonul săptămânii sunt date Duminică seara, la Vecernie: „Începând cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post, să aducem credincioşilor cântare înaintea prăznuirii stâlpilor Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea dumnezeirii în Ierusalim, ca să omoare moartea.”

Centrul atenţiei este Lazăr, boala sa, moartea sa, mâhnirea rudeniilor sale şi răspunsul lui Hristos la toate acestea. Astfel, Lunea auzim: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr…” Marţea: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr…” Miercurea: „Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile…” Joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort. În cele din urmă, Vinerea: „în ziua de mâine Domnul vine să ridice pe fratele cel mort (al Martei şi al Mariei).” | Continuare »

Pocăință

Pocăință, pocăință,
Tu ești cel mai greu cuvânt,
Însă nu e biruință
Fără tine pe pământ.

Întru tine tot se pierde
Slavă, nume ori averi,
Tot ce poate să dezmierde,
Tot ce poate da plăceri.

Totul arde întru tine
Toate-n focul tău se sting,
Toate poftele-s rușine
Când de jarul tău se-ating.

Numai una crești tu naltă
Și frumoasă pentru veci
Cum nu este nicio altă
Frumusețe pe-unde treci.

Și aceasta-i curația
Inimii, ce duce-n rai.
Ea e toată bogăția.
Rabdă, suflete, s-o ai.

Căci dacă-o câștigi în lume
Și-o păstrezi pân-la sfârșit,
Căpăta-vei veșnic nume
Sus, în cerul strălucit.

Lidia Hamza

SÂNGELE TĂU

Sângele Tău, Sângele Tău,
Iisuse, curs pe Cruce,
el singur – mie, cel mai rău,
mi-a dat iertarea-I dulce.

Fii binecuvântat, fii binecuvântat,
Sfânt Sânge Preacurat,
căci greul meu, căci greul meu păcat,
doar Tu mi l-ai spălat.

O, cât de-adânc am fost căzut
de tot şi dintr-o dată,
pe veci mă socoteam pierdut
şi vina-mi neiertată.

Păcătuit-am contra Ta
şi-a dragostei divine.
O, cine m-ar putea ierta,
Sfânt Sânge, – decât Tine?

Zăceam căzut acolo jos,
privit de toţi cu silă.
– O, Sânge Sfânt al lui Hristos,
doar Ţie Ţi-a fost milă.

Sfânt Sânge, nu mă mai lăsa
să uit şi să cad iară,
ci fă-mi pustietatea mea
un colţ de primăvară…

Traian Dorz, Cântările căinței

Traian DORZ, meditație la capitolul 11 din Evanghelia de la Ioan

| Continuare »

FIECARE BOALĂ

FIECARE BOALĂ

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

O puternică îmbărbătare

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

”…pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte” (Evrei 6, 18)

Când un conducător de oaste este cunoscut de către toţi ostaşii săi ca un poruncitor înţelept ale cărui planuri sunt bune, ale cărui porunci sunt clare, ale cărui hotărâri sunt nestrămutate şi ale cărui bătălii sunt totdeauna biruitoare, atunci desigur că nici un luptător al său nu se va clătina în credinţa sa. Nu se va îndoi în izbânda sa. Şi nu va părăsi misiunea sa.

Încrederea neclintită în vrednicia conducătorului său îi va da fiecărui supus al acestuia o puternică îmbărbătare în orice vreme, în orice condiţii şi faţă de orice vrăjmaş. Şi această încredere îi va face pe toţi nişte biruitori şi nişte nebiruiţi.
Numai când cuvântul unui conducător se dovedeşte a nu mai avea adevăr, când făgăduinţele lui se dovedesc a nu mai avea garanţie şi când măsurile lui se dovedesc a nu mai avea reuşită, atunci încrederea supuşilor săi se clatină, curajul lor se pierde şi misiunea lor s-a prăbuşit.
De aceea s-au prăbuşit toţi zeii şi idolii păgânilor. S-au pustiit toate religiile lor. Şi s-au nimicit înseşi popoarele care    s-au alipit de învăţăturile lor. Şi care s-au amăgit de închinările la ei, după cum este scris: Toţi vor pieri… Şi ca ei sunt toţi cei ce se încred în ei, cum zice Psalmistul.
În adevăr, cine mai vorbeşte astăzi despre puternicele popoare şi despre vestitele împărăţii păgâne din trecut?… Amaleciţii, Hetiţii, Amoriţii, Filistenii, Babilonienii şi toţi cei ce se făleau cu puterea şi măreţia lor – unde sunt astăzi şi ce s-a ales din toată fala şi lăudăroşia lor? Nimic. | Continuare »

TAINA CRUCII

Rastig-15Vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Cricău – 14 septembrie 1985

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul.
Am ascultat cu ochii-nlăcrimaţi mesajul minunat pe care Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat să ni-l trimită în astă seară tuturor celor care, prin Duhul Său cel Sfânt, am fost adunaţi aici, potrivind pentru starea fiecăruia dintre noi câte un adevăr din cele ce s-au spus fie în poezie, fie în cântare, fie în rugăciune, fie în cuvânt.
Trăim într-adevăr, prin harul lui Dumnezeu, astăzi un moment cu totul deosebit. Nimic nu este întâmplător. Totul este rânduit de puterea şi de harul lui Dumnezeu. Înţelepciunea lui Dumnezeu a rânduit ca, în această seară, acest eveniment să se petreacă tocmai aici şi tocmai cu aceste suflete, şi tocmai cu noi, într-o zi cu totul deosebită, cum a fost ziua de astăzi. Toate cuvintele care s-au rostit şi se vor mai rosti aici sunt cuvintele lui Dumnezeu, rânduite anume pentru starea fiecăruia dintre cei pe care Dumnezeu [îi] ştie; şi în planul Lui a fost să ne cheme şi să ne aducă să ascultăm astfel de cuvinte.
Astăzi am sărbătorit, cum s-a spus, Ziua Crucii. O zi deosebită în creştinism. Părinţii noştri, Sfinţii Părinţi, şi învăţătura sfintei noastre credinţe şi Biserici a ales această sărbătoare sfântă cu un înţeles deosebit şi a însemnat-o cu o importanţă deosebită în viaţa noastră de creştini.
S-au spus aici nişte cuvinte minunate din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, cum marii oameni ai lui Dumnezeu, printre care Sfântul Apostol Pavel, au înţeles aşa de tainic şi aşa de înalt sensul minunat al tainei Crucii şi au căutat s-o înalţe. Şi-n atâtea locuri din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu scris prin [acest apostol] e amintită taina aceasta printre cele mai însemnate taine. El vorbeşte despre o taină a Crucii, cum vorbeşte despre o taină a Evangheliei, cum vorbeşte despre o taină a dragostei, despre o taină a jertfei.
Încă din Vechiul Testament, însemnătatea acestei taine este scrisă adânc pe paginile Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu. După ce a primit Legea, marele om al lui Dumnezeu din Vechiul Testament, care a fost Moise, a primit o poruncă de la Dumnezeu, una dintre cele mai alese şi mai înalte porunci, care avea o adâncă însemnătate şi care simboliza atât de adânc taina Crucii şi Jertfei Mântuitorului. | Continuare »

Bucuria crucii

Lidia Hamza

Crucea-002O, bucuria crucii să nu mi-o pierd, Iisus,
Întreaga mea putere din ea mi se-nfiripă.
Când orice bucurie se pare c-a apus
Doar crucea-mi mai rămâne preadulcea mea aripă.

Când frați ai mei de-o mamă cu pietrele lovesc
În ce-am mai scump pe lume și-n ce mi-e mai lumină,
De n-ar fi bucuria spre Tine când privesc
M-ar sfârteca și piatra și vorba cea haină.

Dar Crucea Ta, Iisuse, și Sfântul Tău Cuvânt
Îmi însenină zarea, iar pacea Ta deplină
Îmi ninge-n suflet dulce al bucuriei cânt
Și nu-i nimic pe lume înfrânt să mă mai țină.

Oricât de aspră iarnă și-oricât de greu apus
Vor fi luat vreodată cântarea mea cu ele,
O, bucuria crucii, nicicând nu mi-au răpus.
Din ea, în zori, plecat-au iar, alte rândunele.

Pe veci de veci slăvită Ți-e Crucea Ta, Iisus!
Prin ea-nvățat-am crucea să-mi port cu bucurie.
Ea mi-e lumina sfântă, nădejdea de nespus
Și cheia ce-mi deschide porți dragi de veșnicie.

În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-7În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu. După cum în curentul electric este forţa sa. Ceea ce Cuvântul zice prin înţelepciunea Lui, aceea Cuvântul şi face, prin puterea Sa. După cum lumina este energie, înfăptuire.

La început, când Cuvântul Dumnezeiesc a spus: „Să fie lumină!”, chiar cuvântul rostit a făcut-o (Fac 1, 3). Când acelaşi Cuvânt a spus orbului: „Capătă-ţi vederea!”, chiar atunci cuvântul spus i-a şi dat-o (Mc 10, 52).
Iar când El a spus slăbănogului: „Scoală-te!”, cuvântul însuşi l-a întărit şi l-a sculat (Lc 5, 24-25). Şi tot aşa, cu toţi acei pe care i-a mântuit Dumnezeu. Deci tot aşa va fi şi cu tine. Dar crede!

Nimic n-ar trebui să ne mai poată nelinişti vreodată când noi avem atât de mari şi multe dovezi de putere a Domnului nostru Iisus. Nimic n-ar trebui să ne mai poată face să ne temem când noi cunoaştem atâtea cazuri când grija Domnul pentru noi a făcut minuni. Nimic să nu ne facă să ne îngrijorăm sau să descurajăm când noi avem un Tată Ceresc atât de Bogat, un Mântuitor atât de Bun şi un Mângâietor atât de Dulce.

Învaţă să cunoşti puterea lui Dumnezeu care le face pe toate. Şi învaţă să te bizuieşti pe ea. Învaţă cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta. În toate căile vieţii tale să te bizuieşti pe puterea lui Dumnezeu. Ca să mergi cu o deplină pace a inimii tale pe orice drum pe care te cheamă sau te trimite El. | Continuare »