Întoarce cât se poate

Întoarce cât se poate, de ce voieşti să pieri
îndepărtat de Domnul în veşnice dureri?
Întoarce cât se poate, că dacă tot amâi
se poate pe vecie în moarte să rămâi!

N-ai şi tu oare-n ceruri fiinţe dragi ce-au dus
o inimă curată pe calea lui Iisus;
n-ai vrea să fii Acolo cu-acei ce te-au iubit?
De nu te-ntorci la Domnul, pe veci v-aţi despărţit!

Şi n-ai tu oare-n lume fiinţe dragi ce-acum
urmează cu credinţă pe-al Domnului sfânt drum?
…Curând ei se vor duce şi-n veci n-ai să-i mai vezi
de nu te-ntorci la Domnul, ca ei şi tu să crezi.

O,’ntoarce cât se poate, cât este încă zi,
cât uşa nu-i închisă şi cât mai eşti aci!
Căci Uşa de se-nchide şi Harul s-ar lua,
chiar dac-ai mai întoarce, tu n-ai să poţi intra!

Traian DORZ

Traian Dorz

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat,
nici numele lui nu e pe uliţi lăudat
– el nici nu vrea alt nume şi nici un alt folos,
şi nici alt mers în lume decât al lui Hristos.

Cel blând nu are-n lumea aceasta de păcat
alt drum decât acela ce Domnul l-a călcat,
ci numai după moarte şi numai Sus, nu jos,
e slava celui vrednic – ca slava lui Hristos.

Cel sfânt nu are-n lumea cea fără Dumnezeu
alt drept sau altă plată decât Hristosul său,
nici lui nu-i mai dă lumea ce pe nedrept i-a scos,
cum nu I-a dat a Sale napoi nici lui Hristos.

Cuvântul fericeşte pe cei ce-au suferit,
ei străluci-vor veşnic la Domnul lor iubit…
– atunci de ce te tulburi, scump suflet credincios,
sărută-ţi şi tu crucea şi du-ţi-o ca Hristos!

Într-un castel frumos care astăzi e numai ruină, locuia un om bogat. El cheltui mulţi bani pentru a-şi împodobi castelul său, dar faţă de cei săraci nu se prea milostivea.
Odată veni la el la castel un biet călător şi îi ceru culcuş peste noapte. Bogatul, semeţ, îl respinge şi îi zice:
– Acest castel nu-i han.
Călătorul răspunde:
– Daţi-mi voie să vă pun trei întrebări şi apoi voi pleca.
Bogatul zise:
– La aceste întrebări voi răspunde bucuros.
Călătorul îl întrebă deci:
– Cine a locuit înainte de D-voastră în acest castel?
– Tatăl meu, răspunse bogatul.
– Cine a locuit înainte de tatăl D-voastră aici?
– Bunicul.
– Cine va locui după D-voastră aici?
– Fiul meu, aşa vrea Dumnezeu.
– Acum, zise călătorul, dacă fiecare locuieşte numai un anumit timp în acest castel şi mereu unul lasă pe celălalt în castel, atunci D-voastră nu sunteţi decât un oaspe? Acest castel este un adevărat han. De aceea nu cheltuiţi aşa mult pentru împodobirea acestei case, care vă găzduieşte puţin timp; mai bine fiţi milostivi faţă de cei sărmani!
Cuvintele călătorului îl înduioşă pe bogat, îl găzdui peste noapte şi din acel moment s-a făcut un binefăcător al săracilor.

«Oastea Domnului» nr. 34 / 24 aug. 1930, p. 1

Lidia Hamza

Ce dulce e lumina ce mă-nfășoară lin
Când noaptea mă-mpresoară cu groaznicul ei chin,
Când neagra-nfiorare a spaimelor din ea
Mi se strecoară-n suflet în clipa cea mai grea…

Lumina-Ți dulce vine blând,
Fiori și temeri alungând!

Ce falduri dragi m-acopăr când ispitirea grea
Spre mine își întinde înșelăciunea sa,
Când șoaptele viclene să prindă-n mreje vor
Iubirea mea săracă și tainicul ei dor.

Ce Falduri dragi m-acopăr blând
Când guri de flăcări vin suflând!

Ce scumpe brațe, Doamne, de mijloc mă cuprind
Când gata-s de cădere în apele vuind,
Când frânt, catargu-mi zace și pânzele s-au rupt
Și fulgere brăzdează tot ceru-mi, ne-ntrerupt.

Ce scumpe-s Brațele ce blând
Mă strâng la piept, furtuni certând.

Dar când în rană, mută, durerea s-a aprins
Și sfredelește aprig al dragostei întins,
Atunci ființa-ntreagă în Tine, drag Iisus,
Mi-o simt cuprinsă veșnic suind mai sus, mai sus.

Pe treptele suirii, blând
Mă urci mai sus, mai sus, cântând.

Sf_Grigorie_PalamaÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc…
Sfinte Dumnezeule… (de 3 ori)
Slavă Tatălui…
Preasfântă Treime…
Doamne miluieşte…
Slavă Tatălui…
Tatăl nostru…
Veniţi să ne închinăm…

Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Ţine mâinile mele, sufletul meu că un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Și iarăși:
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Duhul Tău Cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Slavă.. Şi acum.. Aliluia… (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul… (de trei ori) | Continuare »

Traian Dorz

Iisuse, când am fost căzut
în mâini de sânge pline,
atâţia oameni au trecut,
şirag, pe lângă mine;
mulţi chiar cu jale mi-au vorbit
şi m-au privit cu jale,
dar, vai, nici unul n-a putut
din tină să mă scoale.

Nici unul nu s-a-nduioşat
să-mi şteargă plânsu-n gene,
Tu Singur Te-ai apropiat,
Milos Samaritene;
a mele răni adânci le-ai uns,
durerea să se-aline,
iar eu, la Pieptul Tău ascuns,
plângeam: „Rămâi cu mine…”

Căzut fusesem între spini
şi-n chinul cel mai mare,
spre cer, cu ochi de lacrimi plini,
cerşeam ajutorare;
din câţi atunci au auzit
a mele lungi suspine,
doar Tu, Iisus, Păstor Iubit,
Te-ai coborât la mine. | Continuare »

Traian Dorz, Numele Biruitorului

1. Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropiere simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare, care singură îi poate ridica. Numai faţă de un astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvelesc rănile şi îşi arată durerile lor cu încredere. Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă, iar mustrarea se urmează cu îndreptare.

2. Dragă suflet de păstor şi părinte, – cum te porţi tu oare cu cei căzuţi din casa ta, din familia ta, din biserica ta? Te porţi oare numai cu asprime şi lovituri ori cu nepăsare, cu judecată şi cu nebăgare de seamă, sau te porţi cu bunătatea mântuitoare a Samariteanului milostiv? Aşa Se va purta şi Dumnezeu faţă de tine!

3. De câte ori te-ai aplecat tu până la starea copilului tău sau a părintelui tău ori până la starea soţului tău sau a fraţilor tăi? Te-ai aplecat cu rugăciune, cu lacrimi, cu fierbinte şi repetată chemare la Dumnezeu, ca să nu se piardă lângă tine aceste suflete, – ori nici nu-ţi pasă de ele?

4. De câte ori te-ai aplecat plângând cu fratele tău sau lângă el, pentru păcatele lui? De câte ori te-ai aplecat, rugându-te cu el sau pentru el, ca să fie iertat sau ridicat? Cât untdelemn mângâietor şi simţit ai turnat pe rănile lui, pentru ca el să poată primi apoi vinul mustrării, curăţitor şi vindecător, îndreptându-se? Nu uita că aceasta este cea mai mare nevoie a lui şi datorie a ta! | Continuare »

p-samarinenului-milostivDă-ţi mâna ta celui căzut,
căci pentru asta ai crezut,
fii milostiv, cum ţi s-a spus,
– pentru Iisus, pentru Iisus!

Aşa ne vrea Hristos
pe orice credincios
şi numai cel ce face-aşa
ascultă voia Sa!

Dă-ţi haina ta celui sărac,
dă-ţi graiul tău celor ce tac,
dă-i locul tău celui supus
– pentru Iisus, pentru Iisus.

Dă-ţi sfatul celui rătăcit,
dă-ţi umbra celui ostenit,
dă-ţi crezul tău celui răpus
– pentru Iisus, pentru Iisus.

Dar mai întâi te dă mereu
pe tine-ntreg lui Dumnezeu,
acesta-i darul mai presus
– pentru Iisus, pentru Iisus!

Traian DORZ

Traian DorzHRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditații la Apostolul din Duminica a 25-a după Rusalii

Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o (Efeseni 4, 1).

TDorz1Când moşteneşti o casă gata de la nişte părinţi care au clădit-o cu mâinile şi cu sudoarea lor, nu poţi şti să preţuieşti aşa cum se cuvine casa în care stai.
Când intri în stăpânirea unei vii sădite de-a gata şi te bucuri de culesul îmbelşugat al unor roade la care alţii au muncit şi au asudat, nu poţi şti niciodată preţui cum se cuvine rodul de care te bucuri.
Şi dacă nu ştii cât de greu se construieşte o casă, dacă nu ţi-au sângerat picioarele tale cărând pietre şi mâinile tale cioplind lemne…
dacă nu te-ai culcat flămând pentru a cruţa un ban şi dacă nu ţi-ai chinuit nopţile gândindu-te cum să-ţi plăteşti datoriile,
dacă nu ai umblat zdrenţuit şi tremurând, ori nespălat şi zdrobit de oboseală, plătind cu griji, cu dureri, cu lacrimi, cu sudoare şi cu sânge, atunci nici nu-ţi pasă prea mult de acoperişul casei ce se strică şi nici de gardul viei ce se rupe…

Când nu tu ai muncit să câştigi sufletele care sunt în biserica şi în adunarea în care ai venit tu la toate de-a gata, ce-ţi pasă ţie de cei care au muncit acolo?
Când nu ţi-ai lăsat tu odihna ta, mâncarea ta, lucrul tău, ca să te duci să cauţi nici un suflet pierdut, să stărui de el zile şi luni spre a-l aduce la Hristos, ce-ţi pasă ţie dacă se pierde sau nu?
Când nu-ţi urmăreşti decât foloasele tale, comoditatea ta, ambiţiile tale, puţin îţi pasă, puţin te doare, puţin suferi că lucrarea aceea se dărâmă, se ruinează, se pierde… | Continuare »

atanasie todoranFragment dintr-un cuvânt de învăţătură a IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

IPS Bartolomeu a evocat momentul în care Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu, în vârstă de peste o sută de ani, a apărat, cu preţul vieţii, credinţa ortodoxă, opunându-se trecerii a peste 2.250 de soldaţi grăniceri de la Ortodoxie la greco-catolicism la porunca generalului Bukow:

Nu vreau să repovestesc viaţa lui Atanasie Todoran, dar vreau doar să accentuez un lucru: că omul acesta a fost de neclintit; un ţăran – dacă ar fi să-l comparăm cu Horea, potrivit unui poet Aron Pătruş – „Ţăran de cremene, / Cum n-a fost altul să-i semene”.

A fost militar o viaţă întreagă şi ştia ce înseamnă nesupunerea faţă de legile militare. Atunci când, în data de 10 mai 1763, a apărut călare, la vârsta de 104 ani, şi, în urma unei scurte cuvântări, denunţând-o pe împărăteasa de la Viena, că a minţit, că nu şi-a ţinut promisiunile faţă de români, inclusiv şi cea mai principală – aceea de a-şi păstra credinţa ortodoxă, le-a poruncit: „Jos armele!!!”
A fost un moment de umilinţă pentru generalul Bukow, cel de tristă şi sinistră amintire, dar şi pentru împărăteasa Austriei. Consecinţa a fost condamnarea la moarte a celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai şi distrugerea mănăstirilor din Ardeal, cărora li s-a dat foc”.

Mitropolitul Clujului a citit sentinţa prin care, în secolul al XVIII-lea, împărăteasa Austriei l-a condamnat la moarte pe Tănase Tudoran (Atanasie ) prin tragere pe roată, după ce ţăranul din Bichigiu, militar de carieră, a îndemnat soldaţii să nu renunţe la credinţa lor.
“Dragii mei, aş vrea să închei cu o mărturie a lui George Bariţiu care sună aşa: „Umbra ta, Todorane, să-i înveţe pe toţi daco-romanii a cunoaşte ce este stăruinţa şi perseverenţa în credinţă şi ce înseamnă să aibă cineva caracter în orice poziţie socială s-ar afla!”.

Acela care istoriseşte lucrurile lui Dumnezeu şi face din Domnul bucuria şi veselia inimii sale, acela nu numai că se păstrează într-o stare de unire sfântă şi apropiat de Dumnezeu – pe care tocmai prin slujirea aceasta a lor o au şi îngerii –, ci înaintează mereu în această sfântă unire, bucurându-se tot mai din plin de părtăşia cerească, încă din viaţa lui de pe pământ. (Traian DORZ)

Traian Dorz, Dorim să fim

La Parada Victoriei din marea Piaţă a Capitalei Victorioase sunt prezenţi toţi slujitorii şi toţi oamenii apropiaţi ai Împăratului. Acolo, în tribuna oficială, toţi acei colaboratori ai marelui Împărat învingător au cinstea cea mare de a asista la defilarea marilor unităţi victorioase şi a marilor eroi care au săvârşit cele mai glorioase fapte de arme.
Un crainic fericit al împăratului anunţă, în auzul lumii întregi, Numele fiecărei unităţi care trece prin faţa tribunei, locul unde a luptat, faptele de vitejie pe care le a săvârşit. Numărul vrăjmaşilor doborâţi şi însemnele gloriilor câştigate…
Din tribuna împărătească se strigă urale, se aruncă flori, se flutură eşarfe, se fac semnele celei mai fericite bucurii… Însuşi Împăratul, cu gura Lui, află câte un cuvânt fericit pentru fiecare.

La capătul marii parade, în faţa tribunei împărăteşti şi în faţa frontului tuturor ostaşilor biruitori, se aliniază şirul marilor eroi, cu steagurile glorioase ale marilor unităţi… Şi, în privirile uimite de admiraţie şi de bucurie ale tuturor mulţimilor adunate la această unică sărbătoare, Împăratul Însuşi coboară la vitejii Săi. Îl sărută pe lacrimi pe fiecare. Îi aşază pe răni fiecăruia însemnele biruinţei. Iar pe fruntea plină încă de răni, de sudoare şi de sânge – aşază cununa nemuritoare a slavei.

Şi atunci corurile nesfârşite ale îngerilor biruitori ai Arhanghelului Mihail, învingătorul ostaşilor satanei (Apoc 5, 11 şi 12, 7 8), vor cânta cântările celor mai mari biruinţe, în cinstea celor mai mari biruitori.
Şi atunci, corurile fericite ale îngerilor cântăreţi ai Arhanghelului Gavril, vestitorul bucuriilor lui Dumnezeu (Lc 1, 26 28; Dan 9, 21 23), vor cânta cele mai nemuritoare cântări în cinstea celor care au muncit cel mai mult, s au rugat cel mai mult, au iubit cel mai mult şi au suferit cel mai mult pentru Biruinţa aceasta. | Continuare »

Poarta cruceaO, îngeri preaiubiţi ai serii,
ai visului şi-ai Amintirii,
vă cheamă-n seara Învierii
uitaţii fii ai Pătimirii!

Aduceţi noaptea liniştită
cu vălul tainic de-mpăcare,
s-adoarmă inima zdrobită
cu liniştită legănare.

Întindeţi ceaţa care-aşterne
pe suflet pacea ei adâncă,
punând alinătoare perne
durerii ce zvâcneşte încă.

Închideţi geana ostenită
ce timpul nesfârşit îl rumpe
şi-n biata inimă-amăgită,
fiorul locurilor scumpe.

Aduceţi visul care-i scapă
din ziduri şi de sub zăvoare
şi duce dorul de-l adapă
la mult-doritele izvoare.

Daţi sufletelor revederea
fiinţelor nemaiuitate,
reînnoindu-le puterea,
să-şi ducă crucea resemnate,

Să-şi crească-n taina rugăciunei
şi mai aprinsă-n astă seară
adânca-ncredinţare-a unei
nădejdi ce va să-nvie iară

Şi-a revederii mult-dorite
ce nu va mai fi-atunci părere,
când mii de clopote slăvite
vesti-vor şi-a lor înviere.

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

arhanghel

Vino, dulce înger care-n mână ţii
cel dintâi potirul ultimei urgii,
cheamă-mă şi-arată-mi dulce să privesc
strălucind Mireasa Mielului Ceresc.

Ea este Cetatea de mărgăritar,
ea-i Ierusalimul Nou de-Azur şi Har,
ea e Piatra Scumpă de-Aur sfânt şi greu,
cea ce se pogoară de la Dumnezeu.

Ea e ca un soare dulce şi curat,
numa-n curcubee sfinte-nconjurat;
în lumina-i scumpă zboară mii şi mii,
intonându-şi veşnic alte melodii.

Ea este Fecioara cu un scump veşmânt,
strălucind gătită Mirelui ei Sfânt,
dulcea ei făptură e un imn frumos,
a spălat-o-n Sânge Domnul ei Hristos.

…Spune-mi, dulce înger, că şi eu voi fi
lângă Domnu-n Ziua când El va veni,
căci cu dor fierbinte ţin a Lui porunci,
ca să pot fi vrednic să-L slăvesc atunci.

Traian Dorz, Cântarea Viitoare

Traian Dorz, din «Zile şi adevăruri istorice» (fragment)

Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei
. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).

Când am terminat de spus aceste lucruri, am încheiat zicând:
Fraţilor, cu mâna dreaptă pe conştiinţa mea, pe care m-am străduit să mi-o păstrez curată înaintea Mântuitorului şi Judecătorului meu Iisus Hristos şi înaintea Lucrării Oastei Lui, faţă de învăţătura şi de credinţa pe care am primit-o din cea dintâi clipă a intrării mele în această sfântă Lucrare a lui Dumnezeu, cu mâna deci pe conştiinţa mea – vă declar aici solemn că întocmai aşa învăţ şi cred şi acum. Şi semnez aceste adevăruri de credinţă întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 8 iunie 1930, Ziua Rusaliilor intrării mele în Oastea Domnului.
Şi întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 12 septembrie 1937, împreună cu Părintele Iosif şi cu cei peste cinci sute de fraţi care erau acolo, dintre care unii trăiesc şi azi.
Şi întocmai cum le-am semnat cu lacrimile legământului meu din 12-16 februarie 1938, lângă sicriul sfântului profet de la care le-am învăţat.
Şi tot aşa vă declar şi acum că voi crede şi voi învăţa în această sfântă Lucrare până la moartea mea. Dar şi că voi rupe-o cu toţi acei dintre voi care se alipesc de învăţături sectare. | Continuare »

Ce-i puterea?

Traian DORZ

…Ce-i puterea ce mă umple
copleşind slăbia,
ce e fericirea care
mi-a gonit pustia?

…Ce-i lumina ce mi-alungă
multa-ntunecare,
marea linişte ce-alină
marea-mi frământare?

…Ce-i viaţa care-nghite
tot ce-i moarte-n mine?
…Ah, cunosc, Iisuse Doamne,
m-am atins de Tine!

10_invierea-fiicei-lui-iairParintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Vrednici de iubire şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos!

Zice o mărturie sfântă, pe care o citim noi la începutul Sfintei Liturghii, după Ectenia a III-a: “… Dându-ne în veacul de acum cunoştinţa adevărului, iar în cel ce va să fie, viaţa veşnică”. Aşa începe orice înfăptuire: întâi cunoştinţa, gândirea, sensul faptului, apoi împlinirea; cunoştinţa adevărului, apoi viaţa veşnică. Iei cunoştinţă de adevăr şi apoi îl împlineşti în viaţă. Aşa şi în Liturghie: în prima parte se citeşte Evanghelia, apoi se săvârşeşte jertfă, când auzim însuşi cuvântul Mântuitorului: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”. Prin cuvântul Lui şi prin chemarea Duhului Sfânt de către preot, în altar: “Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri şi fă adică pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău şi ce este în potirul acesta scumpul sânge al Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.
Creaţia, viaţa, toate aşa se împlinesc. De aceea cuvântul rostit, predica, e înainte de dumnezeiasca Împărtăşanie. Şi corul a pregătit-o: “Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va grăi lauda Ta” – din cuvântul Psalmistului. Aşa ne rugăm şi acum: să deschidă bunul Dumnezeu buzele noastre şi gura noastră să grăiască lauda Lui; iar inimile să asculte. | Continuare »

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

Traian DORZ

Nu vă lăsaţi copiii să meargă la osândă!

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

… În Evanghelia de astăzi se vorbeşte despre mântuirea unei fetiţe. Se vorbeşte despre un tată care s-a dus la Domnul şi L-a rugat pentru copilă. Câte mame, câţi taţi se mai duc azi la Domnul ca să se roage pentru copiii lor ca să vină Domnul să-i vindece, ca să nu moară şi ca să nu se piardă?
Copiii noştri, ai celor mai mulţi, merg la osândă, merg la păcat, merg la iad. Că balul şi păcatul, şi distracţiile lumeşti, şi felul deşert de vieţuire în care se trăieşte cu grămada – şi acum şi alte dăţi – sunt drumul sigur spre iad şi spre osândă.
Care tată se duce cu lacrimi la Domnul, să strige şi să-L roage pentru copilul său?
Care mamă, alarmată şi îngrozită de pierderea copilului său, strigă către Domnul: „Doamne, nu-l lăsa să moară!”?
Mai vorbeam şi astăzi şi am mai vorbit şi în alte dăţi… Mama se duce la biserică, se duce la adunare, dar înainte îşi pregăteşte fiica şi o trimite la joc, la bal… O trimite la păcat, o trimite la pierzare, o trimite la foc, o trimite la moarte, o trimite la iad… Gândiţi-vă ce faceţi şi ce răspundere aveţi înaintea lui Dumnezeu pentru copii. Unde ne sunt copiii noştri? Unde sunt fiii noştri? De ce în adunările noastre sunt numai bătrâni? De ce de cele mai multe ori la biserică merg numai bătrâni? Unde sunt ceilalţi?
Vine Domnul. Cuvântul Său este adevărat. Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi şi va despărţi pe fiii oamenilor cum desparte păstorul oile de capre. Şi va zice celor de la stânga: „Duceţi-vă, blestemaţilor…”; dar le va zice şi celor de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui meu!”…
Dacă între cei de-a dreapta va fi mama sau tata… iar între cei de-a stânga vor fi copiii… ce mântuire va fi aceea pentru mama sau pentru tatăl care se mântuieşte pe el şi caută mântuirea lui, dar nu caută mântuirea copilului şi nu plânge şi nu-l roagă şi nu-i sărută picioarele, numai să-l aducă la Dumnezeu şi să nu-şi piardă sufletul şi să nu-l arunce în focul veşnic?
Un tată vine astăzi la Iisus!… | Continuare »

Traian DORZ

Câţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!

Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!

Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat. | Continuare »