Părintele Iosif TrifaTâlcuirea evangheliilor de peste an
lunaticUn bolnav s-a apropiat de mine, astă-vară, într-un sat. Nu tuşea acest bolnav, nu şchiopăta şi nici un alt fel de beteşug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beţia!
– Am încercat să mă las de beţie, domnule părinte, şi nu pot! mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea în «Lumina Satelor», am ţinut-o până la un loc, dar, după o vreme, şi mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?…
Ca răspuns eu i-am deschis Noul Testament şi am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, de mai sus, şi i-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie:
Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut“, care îl chinuia şi „îl arunca în foc şi în apă“. A doua oară, că părinţii lui l au adus la Iisus. A treia oară, că i a fost mai rău când s-a apropiat Iisus de el şi, a patra oară, că s-a tămăduit deplin.
– Vezi, omule! i am zis bolnavului, şi tu trebuie să treci prin aceste patru stări, ca să te poţi mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut“ din evanghelie sunt păcatele şi patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voinţa omului ce le primeşte.
Şi tu eşti stăpânit de puterea „duhului mut“ care, când te „cuprinde“, te aruncă în focul beţiilor şi în noroiul păcatelor.
„De la început, diavolul păcătuieşte“ (I Ioan 3, 8); şi de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beţia, sudalma, mânia, desfrânarea etc.) diavolul prinde putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi şi din această stare ar trebui să fugim, trebuie să scăpăm; şi altă scăpare n-avem decât la Iisus, Mântuitorul nostru, Care a venit să nimicească lucrurile şi puterea diavolului. Ca şi copilul din evanghelie aşa trebuie să ne apropiem şi noi cu bolile cele sufleteşti de Iisus, Mântuitorul şi tămăduitorul bolilor noastre cele sufleteşti şi trupeşti. | Continuare »

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.

Traian Dorz, Cântarea Viitoare

1. Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El.
Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnului după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui parcă ne roagă: „…şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).

2. Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat cu tristeţe: „… De ce numai străinul acesta s-a întors să mulţumească lui Dumnezeu?” (Luca 17,18).
Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie care este a fiecăruia dintre noi!
Dar oare acum al câtelea se mai află un recunoscător pentru câte binefaceri primim?

3. „…Nu uita nici una din binefacerile Domnului” este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale Cuvântului Sfânt (Ps 103, 2).
Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce datorie a noastră.
Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât de puţin…

4. Cât de minunat este când rugăciunile noastre de cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile noastre de mulţumire!
Nimic nu poate echilibra mai frumos relaţiile de dare şi de primire, de binefacere şi de recunoştinţă, de adus şi de dus – dintre noi şi Dumnezeu – ca rugăciunile noastre de mulţumire.

5. Dacă ne-am unit soarta noastră cu a lui Hristos şi cu a Evangheliei Sale, – nici noi nu putem avea parte în lumea aceasta de o altfel de soartă de cum a fost a Lui…
Dar dacă am înţeles cu adevărat voia şi lucrarea cea nespus de înţeleaptă a lui Dumnezeu, Îi vom mulţumi totdeauna Lui pentru toate lucrurile (Ef 5, 20).
Nu numai pentru că aceasta este voia Lui cu privire la noi, ci şi pentru că tocmai acestea sunt spre cel mai mare bine al nostru (Rom 8, 28). | Continuare »

Suflet chinuit

Suflet chinuit

Suflet chinuit de patimi,
ce plângi fără mângâiere,
vrei să te ridici din boală,
vrei să scapi,şi n-ai putere?
Suflet trist, legat în lanţul
greu al multelor păcate,
nu mai plânge, este-un Doctor
ce te vindecă de toate!

Suflet apăsat de patimi
jos în pulberea ţărânii,
vrei să scapi? Priveşte Crucea
de pe vârful Căpăţânii!
Jertfa lui Iisus te spală
şi te scoală din cădere,
numai cere-I îndurarea
şi iertarea Lui o cere!

Vino, căci cu milă multă
Domnul, Doctorul cel Mare,
peste-adânca ta durere
lasă-adânca-I alinare.
Căci din câţi la El venit-au,
îndurarea Lui s-o ceară,
pe nici unul, niciodată,
nu l-a izgonit afară!

Traian Dorz, Cântările Dintâi

Meditaţii la Adostolul din duminica a X-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
TDorz1În primul apostol din Epistola către Corinteni, Sfântul Pavel constată starea de dezbinare dintre fraţi, datorită păcatului şi necurăţiei în umblarea lor cu Hristos. Şi îi îndeamnă în numele Domnului Iisus Hristos să se pocăiască fiecare de vina sa, ca să ajungă iarăşi la starea cea bună.
E vorba aici de o stare rea a Lucrării lui Dumnezeu şi despre o îndreptare a ei.
În al doilea apostol din aceeaşi epistolă, este privită mai îndeaproape starea lucrătorilor din adunare şi se stăruieşte în mod deosebit asupra felului cum clădeşte fiecare în adunarea frăţească, fiindcă ea este Templul lui Dumnezeu…
Iar acum, în acest al treilea apostol, Sfântul Pavel vorbeşte mai mult despre starea sa însăşi. Despre conştiinţa sa cinstită, despre umblarea sa curată, despre râvna lui sinceră, despre toată viaţa lui jertfită şi topită, zi şi noapte, strop cu strop, cu toată dăruirea în slujba lui Hristos şi a fraţilor…
Şi, drept răsplată din partea tuturora – a lumii, ca şi a Bisericii, a străinilor, ca şi a fraţilor, a celor care nu-l cunoşteau, ca şi a celor care-l cunoşteau ce a făcut – el vorbeşte în chip atât de dureros şi de amar despre felul în care a ajuns să fie privit.

E, până la urmă, această mărturie zdrobitoare – mi se pare – soarta tuturor celor care îşi pun şi şi-au pus viaţa cu toată dăruirea şi fără nici o cruţare în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor lor.
Din câte istorii de vieţi predate total în slujba lui Dumnezeu cunoaştem până azi, în frunte cu viaţa Domnului Iisus Hristos Însuşi, se pare că nici una n-a avut o altă soartă, mai bună decât cea descrisă aici de Sfântul Apostol Pavel că era soarta şi viaţa lui. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 august:

„Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi…“ (Psalmi 92, 14).

bibliaRoadele Duhului Sfânt, care însoţesc şi care trebuie mereu să însoţească neapărat pe orice om şi orice viaţă născută din nou, prin Cuvântul Sfânt şi prin Duhul Sfânt, sunt frumoasele dovezi ale unei astfel de vieţi trăită în ascultarea de voia cea sfântă a lui Dumnezeu.
Orice viaţă trăită în ascultarea de voia cea sfântă a lui Dumnezeu trebuie să aducă aceste roade noi, care sunt totdeauna frumoase, dulci şi binecuvântate.
Cu câtă bucurie privesc ochii Domnului şi Stăpânului nostru la un astfel de pom care, sădit în via Lui, este încărcat de astfel de roade! (Gal. 5, 22-23).
Însă cu câtă amărăciune priveşte Domnul la un pom fără roade (Luca 13, 6)
şi la o viaţă fără rod! (Ioan 15, 6).
Dacă într-adevăr sufletul nostru este un pom sănătos, sădit în via Domnului, în Casa Domnului, în Duh (adică în dreapta credinţă), şi în Adevăr (adică în dreapta învăţătură), el nu poate rămâne niciodată neroditor. | Continuare »

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sfântul Ignatie Briancianinov

Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sfântul Nicolae Velimirovici

„Până când vă voi răbda pe voi?” – Sfântul Luca al Crimeii

…Nebuni… slabi… şi dispreţuiţi – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Tămăduirea fiului lunatic – Sf. Ioan Gura de Aur

Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu

 TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sf. Teofan Zăvorâtul

Poezii:
Eram copilRECUNOŞTINŢĂ, DOAMNENU-I NIMENI MAI DATORCÂŢI NE-AM ATINS DE DOMNULDIN ADÂNCURI, CĂTRE TINE (18); Să crezi adânc;

Cântări:
Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 147. Cui să-ţi plângi durerea?; 155. Unde să mă duc?; 209. Dacă-ţi lipseşte pacea; 572. Ce puţin îţi cere Domnul?

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 august:

„Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte…“ (Psalmi 92, 1),

bibliaCând, după o noapte liniştită pe care am petrecut-o odihnind în aşternutul nostru paşnic şi în mijlocul familiei noastre îndestulate,
ori sub acoperişul nostru binecuvântat,
noi ne trezim sănătoşi, spre bucuria unei noi zile de muncă şi de mulţumiri
– atunci, frumos este să-L lăudăm pe Domnul şi să-I preamărim bunătatea Sa, care ne-a ocrotit odihna, ne-a păstrat viaţa şi ne-a ţinut sub paza Sa tot ce avem.

Când, seara, ne revedem cu toţi cei iubiţi ai noştri,
în căminul mângâierilor noastre
şi în jurul mesei plăcute, după ce o zi întreagă am fost trecuţi cu bine printr-o seamă de primejdii, în care poate că atâţia au pierit sau au fost nenorociţi – cum ar trebui de frumos să-L lăudăm pe Domnul nostru! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 17 august:

„Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale…“ (Psalmi 91, 11).

bibliaÎngerii Domnului sunt puterile Lui slujitoare, trimişii Lui, să slujească celor care vor moşteni mântuirea (Evrei 1, 14).
Domnul Puterilor, Domnul Măririi, Domnul Slavei, Domnul Oştirilor nenumărate de puteri cereşti este înconjurat de toate aceste puteri şi slujit cu bucurie şi cu grabă, în toate gândurile şi în toate hotărârile Lui.
Puterile Sale, îngerii Săi, sunt unele din mijloacele Domnului de a ajuta şi de a înştiinţa, de a salva sau de a pedepsi şi a ucide…
Aceşti slujitori ai Domnului însoţesc mereu pe oameni,
de la naşterea lor până la moarte (Mat. 18, 10),
împlinind hotărârile lui Dumnezeu în viaţa lor de pe pământ, fie de salvare, fie de pedepsire.

În Vechiul Testament sunt nenumărate locurile în care se vede acest lucru, privitor la îngerii slujitori. Dar şi în Noul Testament, la fel, sunt destule dovezi din care reiese limpede acest adevăr.
Intervenţia îngerilor Domnului la Naşterea Domnului Iisus şi în atâtea alte cazuri şi locuri sunt fapte cunoscute. | Continuare »

SF-BrancoveniSlavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Troparul, glasul al 3-lea

Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.
Condac 1:
Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!
Icos 1:
Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:

Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 16 august:

„Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua… (Psalmi 91, 5).

bibliaToate îndemnurile fericite şi pline de curaj din fiecare verset al acestui psalm sunt îmbărbătări,
spuse în chip deosebit numai sufletului care stă în orice vreme puternic alipit de Dumnezeu.
Numai sufletului credincios, care, venind cu pocăinţă, prin naşterea din nou, la Hristos, rămâne alipit puternic şi neclintit lângă Domnul, ori prin câte încercări ar trebui să treacă, lucrând şi luptând, în viaţa sa pământească.

Un astfel de suflet credincios, statornic şi harnic, în drumul lui către viaţa veşnică şi către Patria sa cerească, are, desigur, de întâmpinat pe pământ nespus de multe primejdii şi ameninţări.
În munca lui, pentru mântuirea sa şi a altora, are de luptat cu multe piedici.
Şi, în năzuinţa de a călca pe urmele Mântuitorului său, are de suferit multe lovituri din partea aceluiaşi vrăjmaş care L-a lovit şi pe Domnul său. Dar prin toate acestea el este ocrotit de Domnul său.
Multe puteri ale răului sunt pornite împotriva celui credincios şi multe curse şi primejdii îl pândesc neîncetat.
Mulţi urmăritori vor fi puşi mereu pe urmele lui să-l iscodească, să-l învinuiască, să-l vândă. Şi multe curse îi sunt aşezate în calea lui.
Dar, tocmai pentru aceasta, Domnul a avut grijă să-i dea credinciosului Său nu numai îmbărbătări la fiecare pas
şi învăţături cum să cunoască şi să se ferească de primejdii şi de vrăjmaşi,
ci şi asigurarea ajutorului Său
şi a ocrotirii Sale sigure şi puternice, în orice loc şi împotriva oricărui vrăjmaş. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 august:

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic…“ (Psalmi 91, 1)

bibliaViaţa celui statornic credincios în Domnul şi statornic ascultător al Voii Sale sfinte este o necurmată odihnă şi o continuă bucurie,
ca la o umbră răcoroasă şi dulce în tot zăduful unei zile fierbinţi.
Sub ocrotirea Celui Preaînalt
şi la umbra Celui Atotputernic,
nu există nimic primejdios şi nimic greu.
Chiar luptele lui Hristos, ostenelile şi jertfele şi chiar munca pentru El, cu toate sudorile şi suferinţele ei, devin ceva cu totul uşor şi plăcut.
Fiindcă totul este îndulcit şi înviorat de prezenţa fericită şi întăritoare a lui Hristos.

O, cât de adevărat este acest lucru
şi cât de Credincios este Domnul Dumnezeul nostru în împlinirea făgăduinţelor Sale faţă de oricine le crede şi le încearcă!
Domnul nostru Iisus Hristos, când ne-a chemat să călcăm pe urmele Sale, ne-a spus că în lume vom avea necazuri…
Că în lume va trebui să ne nevoim cu greu, ca să mergem pe calea Lui strâmtă, să purtăm Crucea Sa
şi să intrăm pe uşa Lui cea îngustă. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 14 august:

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!“ (Psalmi 90, 12).

bibliaO, cât de multe planuri omeneşti rămân zadarnice!…
Câte năzuinţe ale oamenilor nu se mai realizează niciodată
şi câte gânduri şi dorinţe, unele frumoase, altele îndrăzneţe, iar cele mai multe nevrednice, nu mai ajung niciodată la împlinire!…
Pentru că omul care le face nu învaţă să-şi numere bine zilele sale.
Nu-şi numără bine nici zilele sănătăţii,
nici ale tinereţii,
nici ale puterii,
nici ale înălţării sale.
Iar zilele în care şi-ar putea face binele, trec mai repede decât prilejul aşteptat
şi mai grăbite decât ocazia dorită.

Omul, care a învăţat să calculeze milioanele de ani ai altora, n-a învăţat să-şi numere bine puţinele lui zilişoare
– şi se pomeneşte la capătul lor fără să fi realizat nimic altceva decât planuri!…
Planuri goale şi planuri umflate,
planuri slabe, frumoase, urâte… Planuri.
Dar cât de atent îşi numără omul înţelept, omul cuminte, valorile lui cele mai alese, atunci când ştie bine că nu are timp şi îngăduinţă să le numere decât o singură dată în viaţa lui! | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Potolirea-furtuniiUmblarea pe mare; potolirea furtunii

Iată o evanghelie pe care o trăim şi noi de atâtea ori în viaţa noastră cea sufletească. Cine oare n‑a avut vifor în marea vieţii lui? Cine oare a avut tot senin şi vreme bună în viaţa lui? Nimeni! Toţi am avut sau avem furtuni mai mari sau mai mici în marea vieţii noastre. Vremea vieţii noastre se trece mai mult în nor decât în senin; mai mult în furtună decât în linişte. Sunt două feluri de valuri şi de furtuni în marea vieţii noastre: de o parte sunt valurile necazurilor şi ale întristărilor, iar de altă parte e viforul ispitelor şi al păcatelor. Pe furtuna cea dintâi – a necazurilor – toţi o cunosc, toţi se tem de ea şi se feresc de ea. Însă nu cunosc toţi oamenii pe cealaltă: viforul ispitelor şi al patimilor lumeşti. Puţini se înspăimântă de acest vifor şi puţini caută să scape de el. Dimpotrivă. Cei mai mulţi caută în adânc această furtună şi simt plăcere în valurile plăcerilor lumeşti (adică în valurile pieirii sufleteşti). Şi mai puţini sunt apoi acei care-L cunosc pe Acela Care singur poate domoli şi linişti furtuna necazurilor şi viforul ispitelor: pe Iisus Mântuitorul. O, ce privelişti înspăimântătoare se pot vedea în marea acestei vieţi! În toate părţile se văd corăbii ce se cufundă şi corăbieri ce se îneacă; în toate părţile, suflete care se pierd în valurile patimilor şi păcatelor; în toate părţile, corăbieri ce dorm la cârma vieţii în vreme ce corabia lor se cufundă. Dar, iată, în mijlocul acestei grozave furtuni de pieire sufletească, o mică ceată pluteşte în jurul unei lumini. E ceata celor puţini, care Îl au pe Iisus Mântuitorul de cârmaci şi cârmuitor al vieţii lor. În mijlocul valurilor, această ceată stă fără frică şi peste valuri umblă ca pe uscat. | Continuare »

LA ŢĂRMUL MĂRII MELE

La ţărmul mării mele atât de frământate,
ai apărut odată, demult, Iisus Iubit,
vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate,
dar Tu mi-ai spus Cuvântul şi tot s-a potolit.

În nopţile tăcerii singurătăţii mele,
ai răsărit odată Tu, Soare Adorat,
şi toată zbuciumarea suspinelor din ele
s-a prefăcut cereşte un imn înfiorat.

În vatra sărăciei pustiului din mine,
Te-ai arătat odată Tu, Prietenul meu Drag,
şi-n locul unde-atuncea plângeam printre ruine
iubirea are-o casă, cântarea are-un steag.

Ce bine-mi este-acuma, Preabunul meu Iisuse,
dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat:
nu-mi mai aduce noaptea singurătăţii duse,
nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat!

Traian Dorz, cântările din urmă

VĂD PE IISUS UMBLÂND PE MARE

Traian Dorz, Hristos pâinea noastră

„După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Iisus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.“

Hristos poate realiza imposibilul.
Dar şi ai Săi, în măsura în care cred puternic şi trăiesc în unitate şi părtăşie cu El, prin Harul Său au putut şi vor putea realiza şi ei lucruri socotite omeneşte imposibile, ca Domnul lor Iisus.
Hristos a înviat morţii. Ai Săi au putut face şi ei aceasta (Fapte 9, 36-41; 20, 7-12 etc.).
Hristos a făcut lucruri nemaipomenite. Ai Săi au făcut şi ei la fel.
Sfântul Pavel spune: «Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine… fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semne-lor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt» (Rom. 15, 18-19).
«Pot imposibilul cu Hristos», spune el (Filip. 4, 13).

«Cu Dumnezeu fac mari isprăvi» — a spus demult şi David. Căci puterea lui Dumnezeu a fost mereu aceeaşi şi ajutorul Său a făcut totdeauna uriaşi pe cei care s-au bucurat de El. Aşa a putut David să spună spre slava lui Hristos: «Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară din toate părţile» (Ps. 3, 6).
«Împotriviţi-vă diavolului tari în credinţă!» — a spus Sfântul Petru, care adesea a avut de luptat cu el şi a ajuns un mare biruitor (1 Petru 5, 8-9).
«Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!» — spune şi Sfântul Iacov la fel (Iac. 4, 7).
Pentru că în Hristos toţi aceştia au reuşit să realizeze ceea ce, în mod normal, pentru oameni este socotit imposibil (Luca 10, 17-20). | Continuare »

NU NE TRIMITE, DOAMNE

Nu ne trimite, Doamne,
furtuna să ne-nfrunte,
călătorind pe mare
când Tu Te rogi pe munte,
ci ia-ne-n rugăciune
cu Tine împreună
şi-apoi cu noi, şi-apoi cu noi alături
să vii şi Tu, să vii şi Tu-n furtună.

Căci fără Tine, Doamne,
atâtea ne-ameninţă,
atunci vrăjmaşu-i tare,
iar noi, slabi în credinţă.
Atunci furtuna creşte
şi-ncrederea ne piere,
şi inima, şi inima ne-o pierdem
în cea mai grea, în cea mai grea durere.

Nu ne lăsa să mergem,
Iisuse, fără Tine,
căci, orişicând am merge,
sfârşim numa-n suspine.
Ci ia-ne orişiunde
cu Tine pe-orice vreme
şi vină-atunci, şi vină-atunci furtuna,
noi nu ne vom, noi nu ne vom mai teme.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Meditaţii la Adostolul din duminica a IX-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Despre chemarea şi datoria celor aleşi a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de mântuire a Evangheliei am vorbit mai pe larg în cartea «Împreună-lucrători cu Dumnezeu»…
Dar oricât de mult s-ar fi vorbit sau încă s-ar mai vorbi despre aceste adevăruri şi datorii, pe care trebuie să le avem mereu ca pe nişte porunci de foc în faţa ochilor noştri, tot mai este şi mai este încă nevoie să ni le reamintim, fiindcă datoriile noastre sunt mari, iar răspunderea noastră faţă de ele este veşnică.
Am vrea acum să putem adânci aici alte înţelesuri şi să privim alte feţe ale acestei mari şi înalte chemări rânduite nouă de Dumnezeu.
Sfântul Cuvânt ne aminteşte aici că noi (deci toţi cei chemaţi) suntem nişte împreună-lucrători… Nu numai unul este chemat… Oricât de însemnat ar fi acela-unul, nu numai el este ales. Suntem mai mulţi, suntem toţi…
Deci vinovat este veşnic, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa fraţilor săi, acela care de unul singur vrea să lucreze, fără fraţi. Care îşi închipuie că el poate să facă în Lucrarea lui Dumnezeu tot ce vrea el, fără a ţine seama de părerea celorlalţi, de încredinţările celorlalţi, de ascultarea şi unitatea celorlalţi.

Cele petrecute în Biserica din Corint – şi asupra cărora trebuie încă să mai stăruim – să ne folosească de învăţătură, cum se poate întâmpla în multe părţi, unde fiecare partidă de fraţi ridică împotriva celeilalte numele fratelui la care ţine ea cel mai mult împotriva celorlalţi fraţi, Pavel, Apolo, Chifa, după cum îi simpatiza pe unul sau pe celălalt dintre ei.
Aici este o mare greşeală a lucrătorilor Domnului, care nu trebuie să lege niciodată inimile fraţilor de ei înşişi, ci numai de Domnul. Nu cumva simpatiile personale să creeze partide, şi, atunci, cei ai lui Apolo să lupte împotriva celor ai lui Pavel şi ai lui Petru – şi invers. | Continuare »

DESPRE CREDINŢĂ – Pr. Iosif Trifa

EU SUNT, NU VĂ TEMEŢI! – Traian Dorz

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

CÂND FAŢA EU MI-O-NTORC – Traian Dorz

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 9-a după Rusalii – Traian Dorz

Fiecare să ia seama bine cum clădeşte – Traian Dorz, Meditații la Apostlul zilei

Umblarea pe Mare – Potolirea furtunii – Pr. Arsenie Boca

O DOAMNE, CE FURTUNI! – Traian Dorz

Duminica a noua după Rusalii –  Pr. Prof. Dumitru Stăniloae

O, CE VALURI M-AMENINŢĂ – Traian Dorz

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 13 august:

„Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre cele ascunse“ (Psalmi 90, 8).

bibliaCele mai multe păcate le face omul pe faţă,
dar cele mai mari, le face în ascuns.
Oricât de căzut ar fi cineva în stricăciune, tot mai are o parte de ruşine şi de frică în săvârşirea unor păcate – şi nu le face chiar în văzul altora…
Deşi, în nebunia lui, omul care păcătuieşte cu uşurinţă, de multe ori, se laudă cu păcatele lui, totuşi, sunt unele păcate pe care până şi celui mai ticălos om îi este greu să şi le spună.
Aceste păcate întrec orice margine.
Făptaşul lor le ascunde cât se poate mai tare şi cât se poate mai mult,
fiindcă acestea sunt păcatele în urma cărora ar avea de suferit pedeapsa ori ruşinea tuturor.

Dar nu numai Sfânta Evanghelie arată că nu există nimic ascuns care să nu fie odată descoperit (Luca 12, 2),
ci însăşi viaţa, cu faptele şi întâmplările ei pline de învăţătură pentru acela care are ochii şi urechile minţii deschise,
arată cutremurător acest mare adevăr.
Oricât de bine ar căuta făptaşul să se ascundă, este totuşi Cineva care îl vede şi îl urmăreşte pas cu pas. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 12 august:

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam“ (Psalmi, 90, 1)

bibliaCine nu se deprinde să mediteze bine şi să adâncească cu luare-aminte înţelesul asupra faptelor şi asupra oamenilor,
asupra întâmplărilor şi a vremilor,
acela trece prin viaţa aceasta fără să vadă nimic,
fără să înţeleagă nimic
şi fără să înveţe şi să ştie nimic.
Neobişnuindu-se să ia seama asupra trecutului, adică asupra Istoriei,
el nu va descoperi nimic din profeţii,
nu va înţelege nimic din prezent
şi nu va putea întrezări nimic din viitor.
Va trece peste viaţă cum trece o corabie fără busolă peste ape: nu va şti nici unde se află, nici unde se duce.

Dar cine ia seama bine cum citeşte (1 Tim. 4, 13), adică la cum trebuie să se citească în Cartea Cerului sau în întâmplările pământului,
acela va învăţa să desprindă, din toate câte le vede şi le aude, miezul înţelepciunii
şi va putea cunoaşte adevărul.
Cunoscând adevărul, nu va mai rătăci niciodată, înşelat de minciună sau de nimicuri,
ci inima lui se va întemeia tot mai statornic pe încredinţări neclintite.
Astfel, trecutul va deveni pentru el o oglindă, în care va putea vedea limpede tot drumul viitorului său…
Şi nu numai pe al său, ci pe al lumii întregi şi pe al oamenilor ei.
Căci Lumina lui Dumnezeu, dobândită prin har şi prin răbdare, îi arată totul. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 11 august:

biblia„Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea şi pentru ce nimic ai făcut pe toţi fiii omului!“ (Psalmi 89, 47).

Un împărat al Macedoniei, care a trăit cu mult înainte de Hristos, se spune că îşi tocmise un servitor care n-avea altă slujbă decât, în fiecare dimineaţă, să intre la stăpânul său şi să-i spună: „Adu-ţi aminte că vei muri!“.
Şi, în fiecare seară, înainte de culcare, să-i spună la fel: „Ţi-ai adus aminte că vei muri?“.
Desigur că un om care în fiecare dimineaţă se scoală şi îşi începe munca zilei sale cu gândul cel serios al morţii apropiate
şi cu simţământul puternic al răspunderii pentru trăirea fiecărei clipe din ziua sa şi din timpul scurt al vieţii sale,
acel om va avea grijă neîncetat spre a nu pierde nimic din viaţă, fără vreun folos.

Cine îşi aduce neîncetat aminte cât de scurtă este viaţa pe pământ,
cine învaţă să-şi numere bine nu numai anii, ci şi zilele,
acela va căpăta o inimă înţeleaptă (Ps. 90, 12).
Moartea este totdeauna cel mai serios lucru.
Nimeni nu râde în faţa morţii
sau în preajma ei!
Nimeni nu priveşte la moarte cu neseriozitate decât cei nebuni… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 august:

„Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea şi nu vor umbla după poruncile Mele“ (Psalmi 89, 30).

bibliaNu este nici un adevărat credincios care să nu dorească binele fiilor săi
şi să nu lupte cu toată puterea sa, până la moarte,
pentru mântuirea familiei sale şi a urmaşilor săi.
Nu este nici un adevărat slujitor al lui Hristos care să nu se roage în toată vremea pentru ai săi şi să nu stăruiască de ei şi pentru ei să calce pe urmele Domnului
şi să nu calce peste poruncile Lui.
Câtă vreme copiii ascultă îndrumările şi cât ei urmează pilda părinţilor lor credincioşi, atâta vreme şi binecuvântările Domnului se vor revărsa larg şi fericit peste viaţa lor luminoasă şi îmbelşugată.
Căci este totdeauna binecuvântat acel fiu pentru care se roagă fierbinte şi neîncetat un părinte credincios.
Sub paza rugăciunii şi a grijii părinteşti, mintea fiilor ascultători se întregeşte, se înalţă şi creşte luminos,
iar inima lor capătă o tot mai frumoasă curăţie şi o tot mai mare bogăţie a virtuţilor credinţei Domnului.
Acestea le vor deveni apoi lumina cărărilor vieţii
şi armele de atac şi de apărare în toate luptele cu toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti pe care vor avea şi ei să-i întâlnească pe căile vieţii lor.

Începând bine şi mergând bine, copiii credincioşi vor şi sfârşi bine,
lăsând, la rândul lor, şi ei, în urmă, tot nişte astfel de fii binecuvântat crescuţi.
Ce privelişte fericită este totdeauna o astfel de familie!…
Dar cât de rari sunt astfel de părinţi credincioşi!… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 august:

„Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta“ (Psalmi 89, 1).

bibliaA cânta înseamnă lauda şi rugăciunea bucuroasă şi fericită prin care ne arătăm mulţumirea şi recunoştinţa cu dragoste către Dumnezeu pentru binefacerile Sale faţă de noi şi faţă de toţi…
Iar a spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare şi cu credinţă puternică, cu cuvântul şi cu fapta trăită, voia lui Dumnezeu.
A cânta înseamnă a trăi înlăuntru prezenţa lui Dumnezeu,
a spune înseamnă a o trăi în afară.
A cânta înseamnă a-L contempla pe Dumnezeu,
a spune înseamnă a activa pentru El.
A cânta înseamnă meditaţie, învăţare, adâncire şi cunoaştere a lui Hristos,
a spune înseamnă osteneli, jertfe şi lupte pentru cauza Lui.
Amândouă aceste feţe ale lucrării Duhului Sfânt în viaţa noastră şi prin viaţa noastră
alcătuiesc cele două jumătăţi ale uneia şi aceleiaşi lucrări.

Dumnezeu nu Se poate folosi în chip fericit şi rodnic de noi în afară, dacă, mai întâi, nu a făcut înlăuntrul nostru partea sănătoasei înnoiri şi adânciri.
Fiindcă, niciodată nu va putea face în afară o curată lucrare pentru Dumnezeu, acela care mai întâi nu şi-a curăţit bine partea dinlăuntru a „blidului“ său (Mat. 23, 25).
Nici nu ne putem gândi măcar că Duhul Sfânt ar putea primi colaborarea, împreună-lucrarea cu El, a unui vas necurat (2 Tim. 2, 21).
Când, totuşi, un astfel de vas, nesfinţit pe dinlăuntru, adică nenăscut din nou, care, rostind Numele Domnului, nu se depărtează de fărădelege, când un astfel de om se amestecă în lucrarea lui Dumnezeu, el nu va face nimic bun în ea niciodată,
ci va face totul rău sau ducător la rău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 8 august:

„M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri“ (Psalmi 88biblia, 6).

Dintre toţi psalmii de rugăciune şi de durere, strigaţi către Dumnezeu în cele mai amare stări ale sufletului credincios, poate că nici unul nu este mai trist şi mai dureros ca acest psalm. Ca Psalmul 88.
În toţi ceilalţi psalmi de durere mai străluceşte, pe ici pe colo, câte o rază de lumină. În fiecare din ei mai este şi câte un luminiş de speranţă în mijlocul marilor încercări şi primejdii,
dar în acest psalm nu este nici una.
Ci, de la începutul şi până la sfârşitul lui, sufletul bântuit de toate puterile întunericului se chinuie fără nici o rază de mângâiere, într-adevăr, în groapa cea mai de jos…

În viaţa sa de pe pământ, fiecare suflet credincios mai poate ajunge
şi mai poate trece
prin multe din stările descrise în psalmi.
Căci, omul lui Dumnezeu prin care s-au scris aceste lucruri, a fost pus în fiecare din aceste stări, anume pentru a fi o călăuză celor ce vor veni după el, pe urmele Domnului, şi o pildă despre felul cum trebuie să ştie ieşi din întuneric acela care ajunge acolo.
Cartea lui Dumnezeu cuprinde îndrumări şi exemple pentru ieşirea din oricare ispită, din orice primejdie sau încurcătură în care ar putea ajunge un om, un neam sau un rând de oameni, în oricare loc sau vârstă din viaţa lor.
Toate fiind scrise pentru ca noi să putem cunoaşte (Luca 1, 4)
şi să putem crede (Ioan 20, 31),
ca să ne putem mântui. | Continuare »