ECATERINA TEODOROIU – eroina neamului românesc

ECATERINA TEODOROIU – eroina neamului românesc

În foaia «Lumina Satelor» numărul 26 din 1925, săptămânal ce apărea la Sibiu, Părintele Iosif Trifa, întemeietorul văzut al mişcării de redeşteptare duhovnicească a poporului român, Oastea Domnului, cu ocazia dezvelirii monumentului ridicat întru cinstirea memoriei Ecaterinei Teodoroiu – una dintre cele mai alese fiice ale acestui „sfânt pământ ce zămisleşte doina şi martirii” –, scrie un articol de evocare a personalităţii ei marcante şi a rolului pe care Eroina de la Jiu l-a avut în timpul unora dintre cele mai dramatice şi decisive lupte care s-au dat în războiul pentru reîntregirea noastră naţională.
Astăzi, la 104 de ani de când sufletul Cătălinei, veşnic tânăr, s-a înălţat la cer de pe dealurile Vrancei udate şi cu sângele ei, figura sa rămâne parcă tot mai luminoasă în panteonul eroilor stăpâniţi de duhul jertfirii de sine pentru nemurirea neamului românesc; şi numele ei devine parcă tot mai răsunător în conştiinţa tuturor celor care vor forma în viitor „zidul iubirii de moşie” care nu se va înspăimânta de nici o faimă a vreunui tiran ce se va mai ridica vreodată împotriva lui Dumnezeu şi a dreptăţii celor care nu s-au lepădat de El.

MONUMENTUL EROINEI ECATERINA TEODOROIU

[Părintele Iosif Trifa]

În orăşelul Slatina din judeţul Olt s-a dezvelit, săptămânile trecute, statuia eroinei Ecaterina Teodoroiu. Din acest prilej, s-au făcut mari şi înălţătoare serbări naţionale, la care au participat şi Majestatea Sa Regina, ministrul de război şi o mulţime de cărturari, armată şi popor mult, strâns din toată Oltenia. | Continuare »

POCĂINŢA

„Pocăinţa – zice Sf. Ioan Damaschin – este o întoarcere de la cea afară de fire la cea după fire şi de la diavolul către Dumnezeu, care se face cu osteneală şi cu nevoinţă.”
Din aceste cuvinte înţelegem că noi oamenii suntem datori să-l lăsam pe diavolul şi lucrurile lui diavoleşti (II Tim 2, 26) şi să ne întoarcem la Dumnezeu (Mal 3, 7) şi la vieţuirea cea duhovnicească, plăcută Domnului.
Să urâm păcatul şi să ne întoarcem la faptele bune şi virtuţile creştineşti, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu cu toată râvna şi dragostea noastră, cum zice prorocul David (Ps 119, 127-128).
Pocăinţa cea adevărată, fraţilor, trebuie să fie o durere vie ce o simte omul întors la Dumnezeu înăuntrul fiinţei sale, pentru păcatele lui, cu care a jignit bunătatea cea mare a lui Dumnezeu. Plânge-ţi păcatele şi hotărăşte-te la îndreptare.
Însă pocăinţa noastră – oricum ar fi ea – nu ne ajută ni¬mic la mântuire dacă nu L-am primit pe Domnul Iisus şi Jertfa Lui cea scumpă. Noi putem face multe pentru sufletul nostru, dar numai primindu-L pe El în inima (Apoc 3, 20) şi în viaţa noastră avem împăcarea cu Tatăl Ceresc (Col 1, 20) şi suntem mântuiţi.
Iubite frate, te-ai pocăit (Mt 3, 2)? Şi dacă da, ai gustat din jertfa Lui (Ps 34, 8)? Ferice de cel care poate spune: Da!

fr. David B. Ioan, «Viaţa Creştină» nr. 40 / 1 oct. 1939, p. 2

„Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul“

Imaginea de mai jos îl arată pe proorocul Ieremia plângând pustiirea Ierusalimului. Pen­tru păcatele lor, Domnul Dumnezeu i-a pedepsit pe israeliteni cu robia Babilonului şi cu pustiirea Ierusalimului.
În mijlocul acestei pedepse s-a ridicat proorocul Iere­mia, chemând poporul la căinţă şi la întoarcere către Dumnezeu. „Veniţi să ne întoarcem la Domnul, căci îndurările Lui nu s-au sfârşit. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte spre El, cu sufletul care-L caută“ (Plângeri 3, 22 şi 25). La chemarea lui Ieremia, bătrânii poporului şi întreg poporul şi-au presărat cenuşă pe cap, s‑au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului şi-au plecat capul la pământ… şi‑au stors ochii de lacrimi… şi-au ridicat mâinile spre Domnul şi şi-au vărsat inima ca nişte apă înaintea Lui, strigând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bolnavă este inima noastră şi ochii noştri s-au întunecat“ (Plângeri 5, 16-17). „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors“ (Plângeri 4, 40-42).

Aşa trebuie să facem şi noi. Pentru păcatele noastre stăm şi noi sub judecata şi pedeapsa cerului de sus. Am ajuns şi noi într-un Babilon de necazuri. Din starea aceasta putem scăpa numai prin căinţă şi întoarcere la Dumnezeu, aşa cum au scăpat odinioară ninivitenii şi israelitenii. Vremile noastre trebuie să fie vremi de plângere, de căinţă şi de întoarcere la Dumnezeu. „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors“…

Preot IOSIF TRIFA,TRĂIM VREMURI BIBLICE

Avem felurite daruri

Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

[„Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.“ (Efeseni 4, 7)]

TDorz1De la începutul lucrării de mântuire adusă de Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl, prin Jertfa lui Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, lucrarea făcută de Dumnezeu-Duhul Sfânt a dat în slujba Bisericii Sale felurite daruri duhovniceşti.
Toate aceste daruri erau date Bisericii. Adică pentru toate sufletele chemate şi alese a face parte din Trupul Său duhovnicesc, spre zidirea lor, spre mângâierea, creşterea şi desăvârşirea lor în credinţă şi vieţuire spre mântuirea finală.
În trei locuri din Sfânta Scriptură se vorbeşte deosebit de limpede despre aceste daruri date unora dintre fiii Bisericii, dar pentru folosul tuturor celorlalţi.

Aici – în locul de la Romani 12, 6-8 – sunt arătate numai şapte astfel de daruri şi anume: darul profeţiei, al slujirii, al învăţării altora, al îmbărbătării, al binefacerii, al cârmuirii şi al milosteniei.
La I Corinteni 12, 4-11, sunt enumerate nouă daruri duhovniceşti şi anume: al înţelepciunii, al cunoştinţei, al credinţei, al vindecărilor, al minunilor, al profeţiei, al deosebirii duhurilor, al feluritelor limbi şi al tălmăcirii limbilor.
La Efeseni 4, 7-15, sunt enumerate alte daruri date oamenilor, fiecăruia însă după măsura darului lui Hristos… toate pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Până ce vom ajunge cu toţii la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos… Neclătinaţi de nimic… Ci statornici pe vecie în El…
Potrivit bogăţiei Harului Dumnezeiesc, aceste daruri sunt nelimitate atât în numărul, cât şi în mărimea lor… Toate acestea fiind date în dar de către El tuturor alor Săi, în vederea zidirii tuturor alor Săi.
Nimeni nu trebuie deci să se laude cu darul primit, fiindcă la baza acordării darului nu se avea în vedere nici un merit personal al celui căruia îi era dat. Tot meritul era al Celui Care făcea darul. | Continuare »

Înţelegerea lucrurilor duhovniceşti

boboteaza-1-web1. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, a spus Mântuitorul nostru (Luca 17, 21).
Ea se află în inimile sau în locurile unde este Stăpân ascultat, urmat şi iubit deplin Domnul Dumnezeu.
Este în sufletele cu adevărat credincioase
şi în adunările celor cu adevărat ascultători de Hristos.
Este în Bisericile vii, care sunt sfinţite şi curăţite de Duhul Sfânt, unde El stăpâneşte cu lumină
şi este ascultat cu smerenie de către toţi copiii Săi din ele.
Este între cei doi sau trei adunaţi în numele lui Iisus (Matei 18, 20).
Este acolo unde El coboară cu dragoste şi rămâne cu bucurie în cei născuţi din nou, care s-au alipit de Hristos, ajungând un singur duh cu El.
Aşa se înţeleg lucrurile duhovniceşti.

2. Cine nu-i născut din nou vede răul bine şi binele rău,
iar despre Lucrarea Evangheliei,
şi despre Împărăţia lui Dumnezeu,
şi despre cei care fac parte din ele zice că totul este rătăcire, îngustime şi nebunie.
Fiindcă oricine nu este născut din nou nu poate cunoaşte, nu poate primi şi nu poate înţelege lucrurile Duhului Sfânt.
Numai naşterea din nou poate da omului adevărata lor cunoaştere.

3. Cât de simplu şi de liniştit face Dumnezeu răsăritul şi apusul soarelui, cât de frumos face El venirea primăverii şi rodirea holdelor!
Ce minuni sunt acestea
şi cât de frumos şi de blând le face şi le înnoieşte zilnic Dumnezeu!
Totuşi ele rămân mereu minuni pentru noi, deşi zilnic şi repetat le vedem cu aceeaşi obişnuinţă, dar totdeauna şi cu aceeaşi înfiorare.
Cum se fac toate aceasta?
Nu ştim. Nu înţelegem cum. | Continuare »

LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS

Vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Revelion 1984Cel dintâi cuvânt… pe care ar trebui să-l spunem mereu, nu numai acum, în astfel de momente şi în astfel de prilejuri, când harul lui Dumnezeu a făcut să ne vedem unii cu alţii în număr aşa de minunat şi când putem trece dintr-un an în altul într-un fel aşa de frumos… cel dintâi cuvânt – şi cel din urmă – care ar trebui să-l putem spune e un cuvânt de mulţumire şi de laudă către Dumnezeu pentru că am ajuns să ne bucurăm în astfel de vremuri de pace, de binecuvântare şi de bucurii de felul acesta, pe care Dumnezeu ni le dă acum când suntem astfel împreună adunaţi, să putem face trecerea aceasta minunată din viaţa noastră dintr-un an în altul.
Cel dintâi cuvânt şi cel din urmă ar trebui să fie numai mulţumire. Pentru că, într-adevăr, în viaţa noastră şi ca oameni, în viaţa noastră şi ca familii, în viaţa noastră şi ca popor, Dumnezeu a făcut o minune atât de mare! Şi e bine ca, ori de câte ori noi ne adunăm doi sau trei împreună şi gustăm din darul acesta nespus de mare al lui Dumnezeu: cunoaşterea Lui, Cuvântul Său, părtăşia frăţească, bucuria mântuirii, să-I mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că am ajuns să avem o astfel de lumină pe calea vieţii noastre. Şi, îndrumaţi de această lumină, să simţim totdeauna că ştim bine pe ce drum mergem şi ştim bine unde vom ajunge. Pentru că drumul acesta este luminat şi luminos şi călăuzirea o avem de la Dumnezeu, Care l-a întocmit şi Care faţă de noi a avut un har atât de mare. | Continuare »

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului: Acatistul și Canonul de rugăciune (1 ianuarie)

1 Taiera imprejurCondacul la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie) (Glasul 3): Fecioara astăzi…
Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur şi taie ca un Bun greşelile celor muritori. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină şi Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Sfântul Vasile, se bucură întru cei de sus.

Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (Glasul 1)
Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni.

Implinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăieşte Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a şi tăiat împrejur ca un om, şi cu sângele Său S-a roşit Pruncul, ca un fiu omenesc şi, durându-L, plângea, precum se cădea firii omeneşti”. | Continuare »

Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă

Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă

Titus Niculcea

…Acum să citim câteva cuvinte de la Ieşire 32, 31-32: „Moise s-a întors la Domnul şi a zis: «Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!». Domnul a zis lui Moise: «Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea. Du-te dar şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele îi voi pedepsi pentru păcatul lor!»”.
Acesta e un subiect foarte important, la care m-am gândit să mă refer în seara aceasta, căci şi noi facem aceiaşi paşi ca poporul Israel.
Scrierea în Cartea Vieţii, în cazul poporului Israel, se făcea prin tăierea împrejur. Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă, prin Avraam; şi cei tăiaţi împrejur erau înregistraţi în Cartea lui Dumnezeu. Mai târziu erau şi în evidenţa templului, pe pământ, dar în primul rând erau scrişi în cartea lui Dumnezeu, în ceruri. Moise ştia foarte bine lucrul acesta. Şi, în schimbul iertării poporului care păcătuise, a cerut să-l şteargă Dumnezeu pe el din Cartea Vieţii. Se simţea vinovat faţă de Dumnezeu împreună cu poporul.
Domnul vine şi-l întăreşte, spunându-i: „Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi şterge din cartea Mea”. Acesta este un adevăr dumnezeiesc care astăzi corespunde identic cu starea noastră, a creştinilor. Şi noi, prin Taina Botezului, am primit acelaşi drept, ca cei din vechea Lege: când preotul ne-a înregistrat în matricola botezaţilor, ca membri ai Bisericii creştine, ai Bisericii Ortodoxe, tot atunci şi numele nostru, prin Botez, a fost scris în Cartea Vieţii. Asta s-o ştim cu toţii! Căci există o concepţie străină… în special ereticii folosesc cuvântul acesta: „Dacă ai să fii chemat, ai să vii la noi”. Ei ştiu ceva despre o chemare şi au în vedere faptul că botezul este începutul şi pricina acestei chemări, numai nenorocirea e că ei nu recunosc botezul copiilor, ci doar botezul făcut la maturitate. Aici este orbirea lor sufletească. Satana i-a derutat de la dreapta credinţă, ca să-şi piardă mântuirea. | Continuare »

Cuvânt la Tăierea împrejur a Domnului

Sf. Ioan Gură de Aur

din “Predici la duminici si sarbatori”

„Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus (Luca 2, 51).

Despre creşterea copiilor

Când Apostolul vorbeşte despre însuşirile cele bune ale unei văduve, aminteşte, mai înainte de toate, că ea trebuie să fi crescut copii (I Timotei 5, 9-10).

Însă cuvântul „creştere” el nu-l ia într-un înţeles obştesc, de jos, precum mulţi înţeleg aceasta, că adică văduva nu trebuie să fi lăsat copiii săi să moară de foame. Chiar singură, puterea firii unei mame nu ar fi îngăduit aceasta, şi de aceea nu este trebuinţă de vreo lege ca văduva să nu lase copiii săi flămânzi. Apostolul vorbeşte aici despre creşterea întru cucernicie şi dreptate. Iar mamele care nu îşi cresc aşa copiii lor sunt mai rele decât cele ce îşi omoară copiii.
Aceasta trebuie să se zică nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor.

Mulţi părinţi îşi dau toată truda ce se poate gândi pentru ca să agonisească fiului lor un cal bun, o casă frumoasă, o moşie preţioasă, dar pentru ca el să dobândească un suflet nobil şi un simţământ cucernic, nu se îngrijesc cât de puţin. Şi tocmai aceasta duce toată lumea în neorânduială, că noi nu creştem copiii noştri după cuviinţă şi ne îngrijim numai pentru averea lor, şi nu pentru sufletele lor.

Aceasta este cu adevărat cea mai mare nebunie. Căci fie averea cât de mare şi cât de însemnată, dacă acela care are să o moştenească nu este îmbunătăţit şi drept, ea trebuie a se socoti ca şi pierdută; ba încă unui astfel de om, averea îi este chiar spre pierzare şi îl duce încă mai sigur şi mai adânc în iad. Dimpotrivă, dacă sufletul este nobil şi îmbunătăţit, el, şi sărac fiind, va fi fericit. | Continuare »

Să facem o intrare creştinească în anul cel nou

Să facem o intrare creştinească în anul cel nou

Traian DORZ, din «ISTORIA UNEI  JERTFE»

În primul număr din anul II, se publicară aceste lucruri pe larg, în pagina întâi a foii «Lumina Satelor».
Ecoul acestei înflăcărate chemări trecu şi prin toate celelalte pagini şi numere ale foii, reluat de fiecare subiect al ştirilor şi predicilor ce le cuprindea gazeta. Îndemnul acesta sfânt, nou şi limpede striga puternic cititorilor, de peste tot cuprinsul scrierilor omului trimis de Dumnezeu, înştiinţând şi trezind conştiinţele tuturor:

Necazurile de azi se vor ţine de noi şi vor trece cu noi dintr-un an în altul, până când vom lua hotărârea cea bună să scoatem aceste păcate din traiul şi din inima noastră şi să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos – suna de peste tot, trâmbiţa gazetei.
Hotărăşte-te şi tu, cititorule, şi stăruieşte şi de alţii, pentru că altcum în zadar aşteptăm şi suspinăm după vremuri mai bune şi mai uşoare!…

Astfel, gazeta avea acum o ţintă. Înălţase un steag, în jurul căruia erau chemaţi toţi cei care se trezeau şi se eliberau din robia diavolului.
Scriitorul ei stătea acum ca o flacără cu tot sufletul lui aprins şi dornic sub călăuzirea Voii lui Dumnezeu. Şi cu toată alipirea predat sub Crucea lui Hristos Domnul, dornic să-şi împlinească toată datoria inspirată de Duhul Sfânt în noaptea hotărâtoare.
Ştia că toată taina biruinţei stă în puterea şi harul revărsării Duhului Sfânt. Că, fără această revărsare, câmpia sufletească a ţării va rămâne mereu pustie, iar albia educaţiei noastre religioase, mereu uscată. | Continuare »

ACUM DIN NOU…

Traian DORZ

Acum din nou, cu Domnul trec pragul casei voastre
şi vin la voi cu Anul-Ce-Vine împreună,
sunt sol trimis cu Anul-Cel-Nou, din slăvi albastre,
ca şi-n căsuţa voastră să spun de Vestea Bună…

Şi inimile voastre s-audă Vestea Nouă,
ce, poate, pân’ acuma voi nu aţi auzit,
Iisus Mântuitorul adusu-v-a şi vouă
putinţa mântuirii, pe lemn când S-a Jertfit.

Să ştiţi – orice păcate, oricât de mari şi grele
cu care-al vostru suflet, trăind, v-aţi încărcat,
El le-a luat asupră-Şi şi S-a suit cu ele
pe Golgota, – şi-acolo cu Sânge le-a spălat…

Că din osânda morţii, din veşnica pieire,
prin chinuri şi prin moarte, iertarea v-a adus,
că prin credinţa-n Domnul, venind la mântuire
şi-urmându-L cu-ascultare, – veţi fi cu Tatăl Sus.

E Anul Nou, e vremea şi clipa cea mai bună
să ascultaţi chemarea ce vi se face-acum;
primiţi cu drag pe Domnul şi mergeţi împreună
cu El pe totdeauna pe-al mântuirii drum.

Primiţi cu drag pe Domnul în inimă şi-n casă,
să-ncepeţi de-azi cu Domnul un drum ceresc şi voi,
cu El, va fi viaţa aici cea mai frumoasă
şi cea mai fericită în Veacul de Apoi…

DOAMNE, IAR TRĂIM FIORII

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Vom reda mai departe o seamă de noi cântări de Crăciun, fără a ne mai opri pe larg asupra fiecăreia dintre acestea, ci îndemnându-vă pe fiecare dintre cei care le citiţi să luaţi de-acum bine seama la conţinutul lor fiecare. Şi, în lumina adevărurilor pe care vi le-am împărtăşit mai înainte, să meditaţi singuri la toată frumuseţea şi lumina cerească din ele, pentru ca, simţindu le tot mai înalt şi mai deplin în toată fiinţa noastră, să ne facem vrednici de făgăduinţele lor dumnezeieşti fiecare în parte şi toţi împreună. Amin.

Doamne, iar trăim fiorii
Sfintei Tale Naşteri jos,
tainic prevedem păstorii
cum Îţi cântă imn frumos.

Copil Sfânt, Copil de raze,
ne-adunăn, ne-adunăm
lângă ieslea Ta cea sfântă
şi-Ţi cântăm, şi-Ţi cântăm.

Ni se umple-ntregul suflet
de cutremur şi de drag
când iar Te privim în iesle,
Copil mic, plăpând, pribeag.

Iar îi auzim pe îngeri
cum răsună vestea lor,
în tăcerea nopţii negre,
că Te naşti Mântuitor. | Continuare »

Astăzi când cobori

Nasterea-Domnului_20_10Traian DORZ

Astăzi când cobori, Iisuse, iară-n lumea păcătoasă,
ca să baţi la orice poartă şi s-aştepţi la orice casă,
Baţi şi la palat cu cântec, baţi şi la bordei cu jale,
baţi la toţi şi-aştepţi să facă loc şi poposirii Tale!

Duci cu Tine bucurie pentru inimă şi casă,
să dai tuturor acelor ce Te-ascultă şi Te lasă!
Dar ’năuntru-i veselie, cântece şi vorbe multe
şi la Tine n-are vreme nimeni azi să mai asculte.

Nu e parcă nici o casă, nici o inimă creştină
să Te-aştepte, ca odată, cu cântări şi cu lumină!
Prea eşti parcă altfel astăzi şi în glasul Tău răsună
prea tot dragoste şi milă şi îndemn la faptă bună!

Şi nu-i place lumii, astăzi, la de-acestea să asculte,
în aşa de multe locuri Te întâmpină insulte.
Căci e „cultă“ lumea astăzi, de-al Tău Nume i-e ruşine.
…Cum vor bate ei odată şi se vor ruga de Tine!

Moment aniversar

1 Traian DorzSe împlinesc în Noaptea de Crăciun 106 ani de la nașterea poetului Oastei Domnului, fratele Traian Dorz.
Cu duioșie și cu mult dor ne reamintim, an de an, minunatele clipe petrecute alături în diferite împrejurări, miile de versuri și de îndemnuri sfinte pentru mântuirea noastră și a neamului românesc.

Și în Noaptea aceasta păstrăm un moment de reculegere, de rugăciune, de colindă, de aducere aminte… Oastea Domnului nu mai este aceeași fără el, dar Domnul Oștirii, născut în aceeași noapte, este Același. Către El, Pruncul Sfânt, ne ridicăm nădejdea noastră de biruință.

Slăvit să fie Domnul, frate preaiubit! Îți cântăm colindă neuitată, ca în Nopțile Sărbătorilor literare, pe când împlineai 72 de ani:

Când şaptezeci şi două
(Fratelui Traian Dorz, 1986, la împlinirea a 72 de ani)

Când şaptezeci şi două
Crăciunuri calde vin,
şi dulcea lună nouă
lumină cer senin,
Iisuse drag, aprinde
la geamul lui stingher
a’ Naşterii colinde
din stropi de lerui ler.

Când şaptezeci şi două
de dalbe flori se-aprind
în părul lui de neauă
şi-n ochii strălucind,
Iisuse dulce, blândă
ajutorare fii
la mâna tremurândă
din anii lui târzii.

Pe buzele-i cu şoapte
de imn şi rugăciuni,
colindele din noapte
sunt raze şi minuni.
Şi vin, Iisuse dulce,
de i le strânge-acum,
la pieptul Tău să-şi culce
sfârşitul lui de drum.

Lidia Hamza

Demult…

Traian-Dorz_laCruce2Demult, din frageda pruncie,
dureri adânci m-au încercat…
Prea multe-au fost numai urgie
şi prea puţine, bucurie,
prea rar de tot eu am cântat,
– din frageda copilărie,
prea multe lacrimi am vărsat!

Prea mult amar,
prea lacrimi grele
şi prea nemângâiat le-am plâns,
în adâncimea vieţii mele
o mare s-a-nchegat din ele
acolo toate când s-au strâns,
– şi-n marea lacrimilor mele,
atâtea bucurii s-au stâns.

Dar în adâncul lor odată,
când am privit, într-un apus,
– de străluciri înconjurată,
dumnezeiască,
neuitată,
cum sori de strălucire nu-s,
şi blândă,
şi iubire toată
– văzut-am faţa Ta, Iisus! | Continuare »

CÂNTĂ, MAICĂ

Traian DORZ, din  MINUNE ŞI TAINĂ

Nasterea-Domnului_15_09Cântă, Maică,-n ceasul sfânt
lui Iisus cel Dulce
ce-a venit pe-acest pământ
pentru-un veşnic legământ,
spre-a muri pe Cruce.

Cântă-I lui Iisus
psalm din Cer adus,
alinând
cu graiul blând
chinul Lui nespus.

Cântă-I, Maică, lăcrimând,
căci cu drag s-alină
umbra Chipului plăpând
răstignirea prevăzând
când prin somn suspină.

Cântă-I, Maică,-nduioşat
lui Iisus cel Dulce
Care Tatăl ni L-a dat
Domn şi Mire, şi-Mpărat,
Raiul a ne-aduce.

Cântă-I, Maică, lui Iisus
cântecul iubirii,
că-n curând, pe Cruce pus
de Iubire, va fi-adus
Preţul Mântuirii.

Şi iar Te naşti

Nasterea-Domnului_20_05Şi iar Te naşti din nou, Iisuse,
şi iarăşi vii, ca alte dăţi,
în lumea urii neapuse,
cărarea păcii s-o arăţi.

Spre-a’ Tale zări de pace pline,
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar, vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma…

Din Slava dragostei nespuse,
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Iisuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.

O Doamne, lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
şi totuşi mila Ta divină
mai vine şi mai stă-ntre ei.

Mai vii, chiar dacă Sfântu-Ţi Nume
din nou un an Îl vor huli…
…Ce dragoste Te-aduce-n lume,
cu ce putere-o poţi iubi! | Continuare »

Iată Peştera Sfântă în care S-a născut Mântuitorul

Preot Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului – Însemnãri din cãlãtoria la Ierusalim

Coborând cele şaisprezece trepte (care se văd în fotografia de pe pagina alăturată, sus, la stânga), iată‑ne ajunşi în peştera unde S-a născut Mântuitorul lumii. Înainte de a spune ce am simţit în locul Naşterii, pentru orientarea cititorilor, voi face mai întâi o scurtă descriere despre cum se prezintă azi acest loc sfânt. Peştera Sfântă păstrează şi azi forma ce-a avut-o odinioară. Are o formă lungăreaţă (în direcţia răsărit-apus); deasupra, boltă de stâncă în formă de cer plin cu stele. E lungă de doisprezece metri, lată de opt şi înaltă de trei metri, având cu totul o suprafaţă de patruzeci de metri pătraţi. Pereţii sunt îmbrăcaţi în marmură.

Locul unde S-a născut Mântuitorul e în forma unui semicerc şi e îmbrăcat într-o lespede de marmură fină. Pe această lespede străluceşte o stea mare de argint, pe marginea căreia e scris în latineşte: „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria“ (în imaginea de mai jos acest loc sfânt se vede la stânga, unde străluceşte Steaua Naşterii. Este prezentat în detaliu pe pagina următoare). Deasupra acestui loc sfânt ard neîncetat 16 candele de aur şi de argint, iar de sus, din plafon, alte şi alte candele coboară să lumineze locul unde S‑a născut Mântuitorul lumii. Deasupra acestui loc sfânt există o masă de altar unde slujesc ortodocşii (grecii) şi armenii. O icoană mare e atârnată deasupra sfântului altar, înfăţişând Naşterea Domnului, magii cu steaua şi uciderea pruncilor. Smirnă şi tămâie ard neîncetat, şi slujbele ţin aproape întruna.
În pereţii peşterii mai sunt încă două altare. Într‑un loc e altarul unde Maica Domnului a înfăşat Pruncul Sfânt în scutece. Se vede în acest loc chipul Sfintei Iesle acoperită acum cu scutece de mătase scumpă. | Continuare »

În păiuț de fân uscat

Nasterea-Domnului_15_04În păiuț de fân uscat
Domnul fruntea Și-a-nțepat
Zice Maica-ncet plângând:
– Spini să n-ai în drum umblând!

Când pe lume singurel
Te-ai născut înfășețel,
Maica-n lacrimi cuvânta:
– Nu te vândă nimenea!

Când plângeai în fânișor
Maica zise-n plâns ușor:
– Lumea cât ar fi de rea,
Nicio rană să nu-ți dea!

Când se strâng Irozii-n prag
Să-i omoare Pruncul drag,
Zice Maica-n plâns duios:
– Nu Te teme, Fiu frumos!

Îngerii te-or însoți
Păstorașii Te-or vesti
Magii daruri Îți vor da
Și copii Te-or colinda…

…Dar în drumul crucii Lui
Ars în focul biciului
Omenirea de-a iertat,
Toate-acestea le-a-ndurat.

Lidia Hamza