SUB APĂSAREA MÂINII TALE

Sub apăsarea Mâinii Tale,
de gheaţa suferinţei strâns,
îmi plânge sufletul, Părinte,
cum nu mai ştiu să mai fi plâns.

Gem ca izvorul care plânge
în murmur chinuit de stânci,
ca picurii amari de sânge
din fundul unei răni adânci.

Ca lupta crâncenă-a seminţei
sub ura bulgărilor grei,
ca strigătul descătuşării
din temniţa robiei ei…

Dar lumea n-a-nţeles adânca
durere-ascunsă sub cuvânt,
au ascultat cum plâng, Părinte,
şi-apoi m-au lăudat… cum cânt.

Cu cât mi-a fost mai crâncen chinul
şi mai adânc suspin mi-a scos,
mi-au spus cu feţe fericite:
Cânţi mai frumos, tot mai frumos!

O Doamne, uită-mi tânguirea
din tot ce-am scris prea-ndurerat,
din toate să-Ţi rămână numai
ce-i cântec cu adevărat!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului!

Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului!

Din cuvântul fratelui Traian Dorz la adunarea de consfătuire de la Pechea – 19 iulie 1985

… Nu de mult am sărbătorit plecarea, martiriul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; în luna trecută.
În luna asta, mâine, sărbătorim amintirea unuia dintre cei mai mari profeţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Profet Ilie.
Luna viitoare vom sărbători alte despărţiri: Adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Toate aceste evenimente sunt ca nişte puternice comori şi stâlpi în istoria Bisericii şi în viaţa credincioşilor.
[…] Am vorbit despre martirii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, despre ultimele lor înştiinţări. Am vorbit despre Adormirea Maicii Domnului. Să ne aducem aminte de pilda ei minunată, de rolul sfânt pe care i l-a rânduit Dumnezeu în mântuirea omenirii. Despre acest vas ales şi sfânt despre care ar trebui să vorbim mereu şi mereu, luând ca pildă de viaţă comportarea ei sfântă, ascultarea ei, blândeţea ei, smerenia ei, bunătatea ei, credincioşia ei, nevinovăţia şi curăţia ei. Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului! Vai de cei care-şi permit să vorbească lucruri nepermise despre ea! Ea a fost vasul ales şi sfânt pe care Dumnezeu l-a ales pentru ca, prin el, să înlesnească mântuirea noastră. Dumnezeu putea alege o mie de alte căi pentru a aduce mântuire lumii. Dar a ales acest vas sfânt pentru că a fost cel mai sfânt şi cel mai curat, şi cel mai potrivit găsit de înţelepciunea şi de iubirea Lui pentru mântuirea noastră. Şi dacă Dumnezeu a avut atâta respect şi preţuire pentru ea, (…) dacă arhanghelul spune: „Eu sunt îngerul Gavril, care stau în faţa lui Dumnezeu şi duce mesajele cele mai importante în lume, trimis de Însuşi Dumnezeu”, dacă el, când vine în faţa Sfintei Fecioare, îi zice: „Plecăciune ţie!”, i s-a închinat şi i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har”, atunci cât de atenţi şi cu cât respect şi cu bun-simţ trebuie să vorbim noi despre fiinţa aceasta! Despre toţi profeţii şi oamenii neprihăniţi din Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu mai aminteşte şi câte o vină, câte o pată în viaţa lor. Dar despre Sfânta Fecioară nici un Cuvânt al lui Dumnezeu nu vorbeşte ca de ceva care ar fi putut să fie o umbră peste nevinovăţia ei. | Continuare »

LA PRAZNICUL ADORMIRII NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

LA PRAZNICUL ADORMIRII NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

Acum joi avem praznicul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Biserica noastră Ortodoxă învaţă că Preacurata n-a rămas îngropată în mormânt, ci – printr-o minune – a fost înălţată în slăvile vieţii cereşti. Iar învăţătura aceasta nu e întemeiată pe legende, ci pe Biblie, pe Cuvântul lui Dumnezeu.
În vedeniile sale, Evanghelistul Ioan a văzut pe Preacurata în slăvile vieţii cereşti: „Şi semn mare s-a arătat pe cer: femeie învăluită în soare şi luna sub picioarele ei şi pe capul ei cunună cu doisprezece stele” (Apoc 12, 1). Iar Psalmistul David, aşişderea, chipul Preacuratei l-a văzut în Psalmul 44: „Înainte a stătut Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată, împodobită” (Ps 44, 11).
Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie; îşi are temeiul lui biblic. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu îşi are temeiul în Biblie. Dar greşesc, de altă parte, şi aceia care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti, cum face şi păr. Moţa prin «Lumina Satelor».
Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Biblie şi el se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arăta acest cult prin cuvintele de la Luca: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc 1, 48).
Biserica noastră învaţă că Maica Domnului mijloceşte şi ea pentru noi la Fiul Său prin rugăciunile ei. | Continuare »

La Mormântul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

La Mormântul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pr. Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului

Tradiţia spune că, după răstignirea Mântuitorului, Maica Sfântă a rămas mai departe în Ierusalim, unde a trăit o viaţă retrasă cu totul în rugăciune, în singurătate şi în durere. „Sabia ce a trecut prin inima” Preacuratei în clipele răstignirii Fiului său a simţit-o până la sfârşitul vieţii sale. Învierea dumnezeiescului Fiu n-a putut închide cu totul rana din inima Preacuratei. Tradiţia spune că Maica Preacurată a fost îngropată în Ierusalim. Privitor la adormirea şi îngroparea Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă învaţă că „Preacurata Fecioară n-a putrezit în ţărâna acestui pământ, ci a fost mutată la ceruri fără să vadă stricăciunea. Adormind pe pământ în somnul morţii, Născătoarea de Dumnezeu s-a deşteptat în ceruri” unde şade în toată cinstea şi mărirea ce i se cuvin, precum întăreşte acest lucru şi Psalmistul care zice: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta în haină aurită îmbrăcată, prea înfrumuseţată” (Psalm 44, 11) şi precum stă scris în Apocalipsa: „Şi semn mare s-a văzut în cer: femeie îmbrăcată cu soarele şi luna sub picioarele ei, şi pe capul ei cunună cu douăsprezece stele” (cap. 12, 1).
Tradiţia spune că la înmormântarea Sfintei Fecioare „Apostolii s-au adunat cu minune de la marginile lumii” (luaţi fiind de nori).
Locul unde a fost îngropată vremelnic Sfânta Fecioară se păstrează până în ziua de azi la Ierusalim. | Continuare »

O, CE VALURI M-AMENINŢĂ

O, ce valuri m-ameninţă
şi ce aspre vânturi bat,
Doamne, marea-i furtunoasă,
oare cum o s-o străbat?

Oare cum să pot prin valuri
să răzbat până la Ţel,
o, cât de departe-i Ţărmul
şi ce valuri, pân’ la el!

Cine-o să mă poată, Doamne,
întări şi ajuta,
dacă nu va fi cu mine
Mila şi Puterea Ta?

Vino, Doamne-n ajutoru-mi,
fii lumină-n noaptea grea,
linişteşte-a mării valuri,
însoţeşte-mi luntrea mea.

Strigă vântului să tacă,
strigă valurilor: Staţi!
Toţi vrăjmaşii Tăi să cadă,
să se-nchine-ngenuncheaţi.

Doamne, fii-mi ajutorul
pân’ la Ţărmul Fericit;
– dacă Tu vei fi cu mine,
eu din toate-s izbăvit.

Traian Dorz, Cântări uitate

EU SUNT, NU VĂ TEMEŢI!

„Dar Iisus le-a zis: «Eu sunt, nu vă temeţi!»“ (Ioan 6, 20)

Domnul S-a numit El Însuşi: «Eu sunt Cel ce Sunt», «Cel ce Este», « Cel ce Va Fi» (Apoc. 1, 8 etc.), pentru ca totdeauna, în toate locurile şi timpurile, toţi credincioşii Lui să ştie că El Este (Evrei 11, 6). Domnul vorbeşte mereu şi ne spune: «Eu Sunt! Să ştiţi şi să vedeţi că Eu trăiesc veşnic. Eu Sunt neîncetat şi pretu-tindeni…»
Pentru ca cei credincioşi, ştiind că ESTE Dumnezeul lor, că ESTE Mântuitorul lor, că ESTE Mijlocitorul pentru ei, că ESTE El în orice loc şi că ESTE totdeauna Viu şi Prezent şi cu fiecare – să îndrăznească, să nu se teamă de nimic niciunul din ai Lui, niciodată şi nicăieri.
Nu vedem noi înşine oare cum El ESTE? Iată: au fost credincioşi din vremurile străvechi şi ei tot Lui s-au rugat, iar ei tot de El au fost ajutaţi. Au fost credincioşi în locuri felurite în acelaşi timp, s-au rugat în acelaşi timp şi au fost izbăviţi în chip felurit şi în aceaşi timp. Ei au simţit cu toţii că numai Hristos a făcut aceasta faţă de fiecare şi în alt fel.
În timp ce noi ne rugăm aici, alţii se roagă departe alt-undeva, dar fiecare simte că-i ascultat de Acelaşi Domn, Care este Hristosul nostru. Pentru că El ESTE în orice loc, în orice timp şi lângă oricine Îl caută din toată inima şi doreşte părtăşie cu El. Având aceeaşi putere biruitoare asupra oricăror împotriviri şi oricăror potrivnici.
Noi ne temem numai atunci când uităm că Hristos trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi (Evrei 7, 25). Inima noastră se tulbură şi se zbuciumă numai atunci când uităm că Hristos ESTE cu ai Lui şi că VA FI cu ei până la sfârşitul veacurilor (Mat. 28, 20). Ne temem numai atunci când nu credem în Cuvântul făgăduinţei Sale şi în adevărul mai tare ca orice, că El ESTE VIU şi VA FI VIU în vecii vecilor (Apoc. 1, 18; 5, 14). | Continuare »

Am fost un ceas pe munte

6-schimbarea-la-fataAm fost un ceas pe munte, trăind aceste stări
ce sunt numai cu Domnul şi-n veşnicele-I zări,
când îngerii-n tăcere îngenunchează jos
şi Moise şi Ilie spun taine cu Hristos.

Şi-acum vin iar în valea unde-am lăsat un ceas
povara şi purtarea mulţimii fără glas,
ca iarăşi să-mi iau crucea şi, cu privirea-n jos,
să-mi urc spre ispăşire calvarul cu Hristos.

Ce liniştit întâmpini sfârşitul răstignit
când mergi spre el cu nimbul Taborului suit!
Ce ’naltă-i cununia cu rugul luminos
când crucea-ţi este-o slavă alături de Hristos!

Acatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

1 a schimbarea-la-fataAcatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos
Troparul:
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Străluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

Condacul 1
Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Icosul 1
Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
| Continuare »

Înmulţirea pâinilor

Înmulţirea pâinilor

Sfântul Nicolae Velimirovici

Tot lucrul Celui Preaînalt este binevenit. Nimic din ce face El nu e fără rost sau de prisos. De ce aleargă oamenii într-una fără nici o ţintă, de ce fac atâtea lucruri care nu-şi au rostul? Pentru că nu ştiu care e ţinta lor, pentru că nu ştiu care e rostul vieţii lor. De ce se încarcă oamenii atâtea griji zadarnice care-i strivesc, mai-mai să nu să nu se poată mişca sub povara atâtor lucruri de care nu au nevoie? Pentru că nu cunosc singurul lucru care le trebuie.
Ca să adune mintea omului cea împrăştiată, ca să vindece inima omului cea împărţită, ca să strângă laolaltă puterile omului cele risipite, Domnul i-a arătat o singură ţintă, numai una: împărăţia lui Dumnezeu.

De ce Domnul nu le-a dat semn din cer fariseilor la cererea acestora? N-a dat El atâtea semne din cer în alte împrejurări? N-a săvârşit minuni nemaiauzite asupra bolnavilor, leproşilor, nebunilor, morţilor? În acele rânduri minunea era binevenită, potrivită, necesară. Dar semn din cer pizmaşilor farisei, iată o faptă necuvenită, lipsită de noimă zadarnică!
De ce n-a mutat Domnul munţii din loc în loc, ori să-i arunce în mare? Putea face lucrul acesta, nici nu încape vorbă. De ce n-a făcut-o? El, care poruncea mării să se liniştească şi vânturilor să stea, putea şi să zvârle munţii în mare. Dar avea rost să facă una ca asta? Nu. Şi nici nu a făcut. Marea însă trebuia potolită, vântul însă trebuia să stea pentru ca oamenii se înecau şi strigau după ajutor. | Continuare »

Traian DORZ, meditație la capitolul 16 din Evanghelia după Ioan

Predică la duminica a VII-a după Rusalii

Predică la duminica a VII-a după Rusalii

Sfântul Nicolae Velimirovici

Un lac fără apă mai poate fi numit lac? Nu; e mai degrabă un crater uscat. Un om fără Dumnezeu mai poate fi numit om? Nu; e mai degrabă un mormânt. După cum apa e tot ce-i mai de seamă dintr-un lac, tot așa Dumnezeu în om.
Dacă sufletul omului ar fi cu totul deschis către Dumnezeu (și acest lucru presupune închiderea către lume), omul acela s-ar întoarce la încântarea primordială a vederii lui Dumnezeu. Credința înseamnă, mai înainte de toate, amintirea acelei pierdute primordiale vederi a lui Dumnezeu, amintire rămasă întipărită în conștiință. După întunecimea Gadarei, a viețuirii păgâne, unde Domnul nu a întâlnit nici un strop de credință la oameni – nici măcar după marea minune a vindecării celor doi îndrăciți – urmează, una după alta, câteva împrejurări când Hristos găsește mare credință la câte cineva. Hristos putea, cu un singur cuvânt al Său, să vindece într-o clipă toți bolnavii de pe pământ, spune înțeleptul Gură-de-Aur. Dar pentru ce? Ar fi însemnat să-i pună pe oameni pe aceeași treaptă cu necuvântătoarele, care sunt lipsite și de libera voință, și de libera alegere, și de scopuri mai înalte. Ar fi coborât oamenii, să zicem, la scara lunii și a stelelor, care sunt legate prin legi să strălucească; și la scara stâncilor, care sunt legiuite să stea și să cadă la poruncă; și a apelor din râuri, care curg după cum li s-a rânduit. Dar omul are înțelegere, el trebuie să facă de bunăvoie ceea ce creaturile necuvântătoare fac în virtutea legii puse lor: să fie credincioși lui Dumnezeu și să împlinească poruncile Lui. „Dumnezeu poruncește și sunt legată să-L ascult”, spune întreaga fire. „Dumnezeu poruncește și am datoria morală să-L ascult”, spune omul. Omul are alegerea; nu între două bunuri, ci între bine și rău. Daca alege binele, va fi prieten lui Dumnezeu și fiu in împărăția cea veșnică, și va fi deasupra firii. | Continuare »

OCHIUL E LUMINĂTORUL

Ochiul e luminătorul trupului cu-adevărat,
fericit e trupul care are ochiul lui curat,
căci, când ochiul cel din frunte e curat şi sănătos,
plin de viaţă şi lumină e tot trupul lui Hristos.

Dar când ochiul ce conduce este rău şi vinovat,
ce s-aştepţi la celelalte, ce mai poate fi curat?
Dacă el, cel pus în frunte, vede strâmb şi merge rău,
cum să meargă cei din urmă, cum să fie trupul său?

Doamne, dă-Ţi lumina sfântă ochilor pe care-i pui
să-i îndrume drept pe alţii în Hristos şi-n trupul Lui,
curăţeşte-i de-orice vină, fă-i să vadă sănătos,
ca să-ndrume-n curăţie Trupul Sfânt al lui Hristos.

Iar când vreun păcat ajunge să-i întunece-n vreun fel,
dă-le lacrimi să se spele până vor scăpa de el.
Când nici lacrima nu-i spală, du-i în noaptea de dureri,
să se cureţe acolo, pentru-a fi cum Tu le ceri.

Când nici plânsul, nici cuptorul nu-l pot face sănătos,
scoate ochiul rău şi-aruncă-l din Lucrarea lui Hristos.
Că, decât a fi tot trupul în Gheenă aruncat,
e mai bine să se piardă numai ochiul necurat.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Carul Sfântului Ilie

Nu s-a temut ILIE, proorocul, să se suie într-un car de  foc? – întrebă odată un învăţător pe elevii săi.
– Nu s-a temut, – răspunse copilul unui ostaş din Oastea  Domnului – pentru că în acel car îl chemase Dumnezeu şi Dumnezeu conducea carul.
Potrivit răspuns, pe care noi trebuie să-l completăm. Sfântul Ilie-proorocul s-a suit la cer într-un car de foc. Oare nu este şi lucrul acesta o minunată icoană pentru şcoala suferinţelor?
Cele mai multe suflete se ridică spre cer cu carul cel de foc al suferinţelor şi încercărilor. Înfricoşat este acest car, la vedere, dar trebuie să ne suim în el cu toată încrederea, pentru că, prin el, Domnul ne ridică la cer.

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE

Noi avem pe pământ

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-6Traian DORZ

Noi avem pe pământ să luptăm ne-ncetat,
să-i salvăm şi pe-ai noştri ce zac în păcat,
până când cei iubiţi pe Hristos vor fi-aflat,
tineri dragi, să muncim ne-ncetat!

Tineri dragi, să muncim cu răbdare,
ca să vină şi cei dragi la Iisus,
să-i rugăm,
să-i chemăm,
ne-ncetat să lucrăm
– şi cei dragi vor veni la Iisus!

Noi avem pe pământ să lucrăm ne-ncetat,
spre-a salva tot poporul ce zace-n păcat,
cu credinţa, cu fapta, cu gândul curat,
spre Hristos să-i chemăm ne-ncetat.

Noi avem să-L rugăm pe Hristos ne-ncetat
să-i ridice pe toţi cei ce zac în păcat,
până când lumea-ntreagă pe El va fi-aflat
pe Hristos să-L vestim ne-ncetat.

Biblia – Cartea Vieţii, Preot IOSIF TRIFA

„NICI O BRAZDĂ!…”

„NICI O BRAZDĂ!…”

Ioan MARINI
«Viaţa Creştină» nr. 25 / 18 iunie 1939, p. 1

În urma unor pretenţii de peste hotare privitoare la pământul nostru, ţara şi-a spus din nou cuvântul prin repetatele declaraţii ale prim-ministrului ei. Iar acest cuvânt hotărât, care consfinţeşte drepturile poporului nostru în hotarele lui, s-a strâns într-o parolă care este parola unui neam întreg faţă de oricine priveşte cu jind peste gard, în curtea casei noastre.
„Nici o brazdă!” Aceasta e parola care străbate ţara de la un capăt la altul, arătând hotărârea îndârjită a unei ţări de a se apăra împotriva oricăror încălcări nedrepte, de oriunde ar veni ele.
Dar această parolă se potriveşte de minune şi pentru creştinii cei adevăraţi a căror viaţă sufletească e primejduită mereu de vrăjmaşi care se numesc: lume, diavol şi trup.
Şi creştinul are de aparat o „ţară”, un „pământ” sfânt, care este sufletul său, de vrăjmaşul ce dă mereu târcoale (I Ptr 5, 8) să cucerească acest suflet. De aceea el trebuie să vegheze mereu la „hotare”, gata oricând (Gal 6, 11) să lupte, să sufere, să învingă cu parola hotărâtă: „Nici o brazdă” pentru vrăjmaş. „Nici o brazda “ din sufletul meu pentru satan si lucrurile lui. „Nici o brazdă” pentru lume şi poftele ei. „Nici o brazdă” pentru trup, ca să-i împlineşti dorinţele lui pătimaşe. „Nici o brazdă” niciodată pentru păcatul care vrea să pună stăpânire peste tine. „Murim mai bine în luptă, decât robiţi să fim” – spune o cântare naţională. Murim mai bine în lupta, decât robiţi să fim sufleteşte de ispită şi păcat, spunem şi noi. | Continuare »

NU-I MAI NEAGRĂ NOAPTE

NU-I MAI NEAGRĂ NOAPTE

Traian DORZ

Nu-i mai neagră noapte-n lume,
nici abis mai fioros
decât inima din care
a fost alungat Hristos!

Nu-i mai fără rost viaţă,
trai mai fără de folos,
moarte mai fără nădejde,
decât cea fără Hristos.

Nu-i blestem atât de crâncen,
iad atât de-ntunecos,
chin mai greu ca-n conştiinţa
lepădată de Hristos!

O nefericite suflet,
nu mai sta necredincios,
– până încă mai poţi plânge
nu te rupe de Hristos!

O RUGĂCIUNE ABSURDĂ?

O RUGĂCIUNE ABSURDĂ?

la Duminica Vindecării îndrăciţilor din Gadara
AVA ELIAS

„Dracii rugau pe Iisus şi ziceau: «Dacă ne scoţi din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci»” (Mt 8, 31).

Iată o rugăciune care poate părea a fi una absurdă, mai întâi prin faptul că aici avem un exemplu în care vedem că şi dracii se roagă, ceea ce pare un lucru de mare mirare. Apoi caracterul absurd al acestei rugăciuni este dat de scopul şi deznodământul rugăciunii. Scopul este, fără îndoială, unul viclean, prin faptul că diavolii Îi cereau Domnului Iisus să nu-i trimită în „adânc” (conf. Lc 8, 36), adică nu doreau să dea socoteala în faţa căpeteniei lor pentru faptul că s-au întors fără sufletele pe care puseseră stăpânire.
Atunci când puterea lui Dumnezeu îl îndepărtează pe diavol din om, iată cum viclenia diavolului face ca să dorească să ia în stăpânire, drept trofeu, măcar nişte porci şi încă nişte porci morţi. Drept urmare, cererea absurdă a diavolilor are un deznodământ inutil prin faptul că posedarea porcilor a fost pentru puţină vreme, cunoscând faptul că porcii, aruncându-se în mare, au murit cu toţii, producând astfel inevitabilul; adică destinaţia diavolilor fiind tot „adâncul”.
Acest lucru denotă faptul ca diavolii nu pot „citi” viitorul, aşa cum încearcă toate metodele de ghicitorie să-i înşele pe oameni. Diavolii, în dorinţa lor de posedare, căutau orice mijloc, numai şi numai să nu ajungă în „adânc”, însă oricât au dorit diavolii să amâne reîntoarcerea în locul de unde au plecat, în cele din urmă tot acolo au ajuns.
Din aceasta întâmplare putem înţelege că în viaţa noastră niciodată nu trebuie să amânăm hotărârile folositoare mântuirii, nici momentul pocăinţei, nici al rugăciunii, nici prilejul faptelor bune, nici slujirea lui Dumnezeu. Amânarea face parte din tactica diavolului, el găsind multe prilejuri şi motive de a ne determina să amânăm hotărârile, potrivit zicalei din istorioara binecunoscută Lasă, mai ai vreme. | Continuare »

Să ceară milă pentru un rob al său…

Să ceară milă pentru un rob al său…

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la comemorarea fratelui Popa Petru, la Săucani – 29 iunie 1988

… Astăzi s-a vorbit despre întâmplarea sutaşului aceluia care a venit şi s-a rugat pentru supusul său. Şi se vorbeşte despre credinţa sutaşului şi despre felul minunat în care el a venit la Iisus. Dar se vorbeşte foarte puţin despre robul pentru care a venit şi a mijlocit omul acesta. Trebuie să fi fost acesta un om minunat. Pentru că sutaşul acesta spunea: „Am mulţi sub stăpânirea mea…”. Şi, în mijlocul tuturor acelor mulţi, acest rob pentru care a venit să se roage el trebuie să fi fost un copil minunat, un om minunat, că a [meritat] să facă stăpânul pentru el un sacrificiu aşa de mare. Un sutaş roman să se ducă să se roage la reprezentantul unui popor asuprit de ei şi să ceară milă pentru un rob al său… e o jertfă mare. Acest mare stăpân, acest mare stăpânitor peste robi a făcut un lucru mare pentru robul său. Ce minunat trebuie să fi fost robul acela pentru care stăpânul lui a făcut aşa un gest frumos!
Noi mulţumim lui Dumnezeu că, pentru fratele nostru şi pentru bucuria aceasta, ne-a dat un timp aşa de plăcut şi o zi aşa de minunată astăzi.
Mulţumim lui Dumnezeu că v-a pus pe inimă gândul să veniţi. Şi-I mulţumim că v-a ajutat să realizaţi acest gând. Mulţumim că multele piedici care v-au fost în cale fiecăruia le-aţi biruit şi aţi ajuns în această zi. Duceţi mai departe un mesaj frumos. Şi, [amintindu-vă de această] frumoasă zi, gândiţi-vă că Domnul a pregătit-o aşa frumoasă, pentru că l-a iubit aşa de mult pe robul acesta care L-a slujit aşa de frumos pe Stăpânul său.
Să ne dăm şi noi silinţa să-L slujim aşa de frumos pe Domnul nostru, ca, atunci când va fi nevoie să intervină pentru noi undeva, să poată face Domnul acest lucru cu bucurie, cum a făcut stăpânul pentru robul din Evanghelia de astăzi.
Domnul să fie binecuvântat pentru astfel de robi minunaţi care mişcă inima stăpânilor lor.
Am trăit şi am văzut foarte multe astfel de gesturi frumoase. Din cauza unui slujitor credincios, Dumnezeu a mişcat inima unui stăpân puternic. Şi multe roade minunate au adus în familiile unor oameni mari viaţa modestă, ascultătoare şi curată a unor fraţi de-ai noştri care au fost slujitorii lor. | Continuare »