CINSTIREA “NORULUI DE SFINŢI” AI VECHIULUI LEGĂMÂNT CARE AU PREGĂTIT VENIREA ÎN LUME A DOMNULUI

Sfântului Luca al Crimeei, predica la Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Mântuitorului

„Duminica dinaintea Crăciunului Sfânta Biserică o închină pomenirii Sfinţilor Părinţi, iar în duminica precedentă s-a cinstit pomenirea Sfinţilor Strămoşi. Cine sunt strămoşii şi părinţii noştri şi de ce se săvârşeşte atât de solemn pomenirea lor mai înainte de sărbătoarea Naşterii lui Hristos? Strămoşii sunt drepţii Vechiului Testament şi, întâi de toate, Sfinţii Proroci.
De ce este atât de importantă pentru noi pomenirea acestora? Fiecare înfăptuire mare a omului, atunci când îşi propune scopuri mari, necesită o pregătire îndelungată, profundă; la fel şi cele mai mari evenimente din viaţa nea¬mului omenesc se pregăteau în decursul multor ani.
Dacă la fel se întâmplă şi cu faptele omeneşti, şi cu faptele personale, dacă se întâmplă aşa şi în istoria omenirii, atunci cu mult mai mult ar trebui să dureze lucrarea pregătirii marelui eveniment din istoria întregii omeniri – procesul de pregătire a venirii în lume a Domnului Iisus Hristos.
Astfel trebuia să se facă pregătirea neamului omenesc pentru primirea învăţăturii mareţe a lui Hristos.
Închinarea la Dumnezeu cel adevarat, cunoasterea Lui au fost şi în timpurile vechi, şi în cele mai apropiate, specifice poporului ales al lui Dumnezeu. Celelalte popoare nu aveau Revelaţia care a fost dată poporului lui Israel, deci vechii păgâni Îl cunoşteau pe Dumnezeu doar din manifestările naturii înconjurătoare. Religiile lor erau naturaliste, ele divinizau începuturile materialiste ale lumii, închinându-se luminătorilor cereşti, tuturor stihiilor naturii, divini¬zau animale şi păsări şi se închinau la idolii făcuţi de ei înşişi. | Continuare »

Traian Dorz, din vol. Osana, Osana

A fost odată-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraş…
Şi-atât era de drăgălaş,
că mii şi mii de îngeraşi
s-au coborât să-L vadă.

În noaptea-n care S-a născut,
s-a-nfiorat pământul;
cu cântec Cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut,
îngenunchind când L-au văzut,
I-au sărutat veşmântul.

Apoi trecut-au rând pe rând,
ca ceasurile, anii…
creştea Copilul cel plăpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând…
dar Îi creşteau cu negru gând
şi Iuda, şi duşmanii… | Continuare »

LA NAŞTEREA DOMNULUI

Arhimandritul Iuliu Scriban

1. În mijlocul învălmăşelii vieţii noastre, odată vine un popas care le opreşte pe toate în loc şi ne îndreaptă ochii spre povestiri foarte vechi, care au fost acum sute şi sute de ani îndărăt. Oamenii uită lucruri cu mult mai apropiate. Se şterg din minte întâmplări petrecute sub ochii noştri. Ca prin vis îţi aduci aminte de unele dintre ele. Despre altele trebuie să te zbuciumi cu mintea ca să poţi spune când au fost. Pe altele le scriu oamenii în cărţi, ca să rămână în ştirea urmaşilor. Cu toate acestea, se uită şi aşa şi mintea se luptă greu ca să poată păstra în tainiţele ei măcar ce îi este de neapărată trebuinţă.
Cu nici un preţ nu uită însă popasul Crăciunului. Deşi el ne aminteşte fapte atât de îndepărtate în trecut, care nici n-au fost măcar pe meleagurile noastre, nici n-au fost povestite în graiul nostru, ele nu încetează a fi povestite şi trâmbiţate de-a lungul întregii omeniri.
2. Şi care sunt acele fapte, şi care este acea povestire?
Este cea care se povesteşte despre naşterea Pruncului Iisus în Vifleemul Iudeii, împletită cu veştile despre Irod împăratul şi cu cei trei crai de la răsărit. | Continuare »

FIUL LUI DUMNEZEU N-A AFLAT ÎN VIFLEEM CASĂ UNDE SĂ SE NASCĂ (Lc 2, 7)

Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască

Pr. Iosif TRIFA, «Glasul Dreptăţii» nr. 11 / 25 dec. 1937, p. 5
Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria, „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem „gazdă” unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o „gazdă”. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac L-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.
„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi – va fi grăit omul acela – poftim, intraţi în grajdul meu.”
„Într-un grajd?” – se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă?
Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de lumină mare.
Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Naşterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece şi azi. Pentru Fiul lui Dumnezeu nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creştinii de azi n-au loc. Au loc pentru toate cele; au loc pentru tot felul de plăceri şi desfătări lumeşti, dar când e vorba să-L primească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor nu mai au loc.
Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă şi azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi azi case sufleteşti în care să Se nască şi să renască la o viaţă nouă pe cei din ele. El umblă şi azi de la casă la casă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apoc 3, 20). | Continuare »

[Aşteptăm Naşterea Fiului lui Dumnezeu]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981

Acuma suntem în postul Crăciunului, aşteptăm Naşterea Mântuitorului, aşteptăm Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Care a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi, Care a venit în lume să ridice păcatele lumii, Care a venit în lume să-Şi dea viaţa pentru toţi oamenii.
Toţi copiii se nasc ca să trăiască…
El S-a născut ca să moară!… Să moară pentru noi toţi. Dacă El n-ar fi murit, noi nu ne-am fi putut ridica niciodată ochii cu nădejde spre mântuirea lui Dumnezeu. El a venit să moară pentru noi toţi, în locul nostru, şi El Şi-a dat Viaţa ca să avem iertarea şi răscumpărarea păcatelor.
Cel mai mare lucru este iertarea păcatelor.
Suntem în vremea postului… Foarte mulţi s-au mărturisit şi s-au împărtăşit, poate că… Alţii poate că vor face acest lucru, pregătindu-se spre întâmpinarea sărbătorii minunate a Naşterii Domnul Iisus. Dar oare ne-am pus noi întrebarea cu adevărat: în mărturisirea aceasta, în această Taină a Pocăinţei, am pus noi cu adevărat tot sufletul nostru, lacrimile noastre, gândul nostru hotărât de a ne întoarce la Dumnezeu şi a ne mărturisi cu adevărat în faţa lui Dumnezeu, ca să căpătăm iertarea păcatelor?
Pentru că numai în urma unei mărturisiri adevărate şi-n urma unei pocăinţe adevărate se capătă iertarea păcatelor. | Continuare »

Sf. Daniil SihastrulAcest cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea.

Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din sfinţii părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acestei sfinte obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti, cu numele de David.

Râvna spre şi mai multe nevoinţe duhovniceşti l-a mânat la mănăstirea Sfântului Lavrenţie, aproape de satul Laura de astăzi. În acest loc de sihăstrie, ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea, în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, la sfatul părintelui său duhovnicesc, stareţul acestei Lavre i-a dat schima cea mare, primind numele de Daniil.

Nu după multă vreme de la primirea stării de schimnic, cu binecuvântarea stareţului său, se retrage în locurile tainice ale codrului, lângă pârâul cu numele Viteu, localitatea Putna, unde cu ajutorul ciobanilor şi al altor iubitori de viaţă duhovnicească şi-a săpat într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna.

Cunoscut ca mare nevoitor şi stăruitor în rugăciune, Cuviosul Daniil este cercetat de foarte mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare de învăţătură şi trăire creştinească şi a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este şi stânca Şoimului, lângă Voroneţ, unde, de asemenea, era căutat de credincioşi pentru folosul lor duhovnicesc. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea de mai sus arată minunata întâmplare când a scăpat Daniel proorocul din groapa leilor. Daniel era slujbaş la curtea împăratului Dariu şi, „duh înalt fiind într-însul“, împăratul l-a pus pe el mai-mare peste toţi slujbaşii. Dar asta supără pe slujbaşi şi aceştia căutau să-i afle vină. Dar neaflând, se folosiră de o apucătură vicleană. Prin înşelăciune, făcură pe împăratul să subscrie un ordin în puterea căruia să fie pedepsiţi cu moartea toţi cei ce se vor afla închinându-se altcuiva decât împăratului, timp de treizeci de zile. Daniel se ruga ca de obicei, „de trei ori pe zi plecând genunchii săi“. Pârâtorii îl pândiră şi, aflând că se roagă lui Dumnezeu, îl pârâră împăratului, care, vrând-nevrând, trebui să se ţină de lege; şi Daniel fu aruncat în groapa leilor. „Dumne­zeul tău să te scape“, îi zise împăratul lui Daniel. Dimineaţa, împăratul cu grăbire a venit la groapa leilor şi de departe a strigat: „Daniele, oare Dumnezeul tău Cel viu a putut să te scape din gura leilor?“ „Dumne­zeul meu m-a scăpat“, răspunse Daniel. „El l-a trimis pe îngerul Său care a închis gura leilor şi nu m-au sfâşiat pe mine.“ Atunci împăratul s-a bucurat foarte şi, scoţân­du‑l pe Daniel, i-a aruncat pe pârâtorii lui în groapa leilor care într-o clipă i-au sfâşiat… (Citiţi pe larg în cartea lui Daniel, cap. 6.) | Continuare »

Sinaxar 17 Decembrie

Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.
Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului. (Continuare)

Sf-Cuv_Daniil-SihastruA fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor.
Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate ascultă de părinţi.
Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.
După cinci ani de ucenicie, tânărul ostaş al lui Hristos s-a făcut călugăr în această mânăstire, primind numele marelui prooroc şi împărat David. Şi era întru toate ascultător cuvioşilor părinţi, având ca dascăl şi părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuţi.
Acest tânăr monah David era foarte râvnitor în nevoinţa vieţii călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea. Zilnic nu gusta nimic până la asfinţitul soarelui, iar uneori postea desăvârşit câte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea numai cu legume şi ierburi. În ascultare era tăcut, blând şi tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua şi noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă şi la chilie dormea puţin pe un mic scăunel, mereu veghind şi cugetând la cele dumnezeieşti. Iar dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de rost şi o repeta zilnic. | Continuare »

Daniel şi cei trei tovarăşi ai lui, Anania, Azaria şi Mişael

Traian Dorz, din «Cărarea tinereţii curate», cap. Tânărul în nenorocire

… Când trebuie să vină vremea şi lucrarea nenorocirii în viaţa omului sau a unui popor sau a unei generaţii, nimeni nu o mai poate împiedica, nici ocoli.
Ea vine ca urmare a unui şir de ani şi de fapte, a căror curăţire, îndreptare, răsplată sau limpezire numai ea o poate face.
Atunci înţeleptul şi nevinovatul şi curajosul, trebuie să răzbească înainte cu încrâncenare, neabătut de la drumul cel bun, prin rugăciune, prin răbdare, printr-o puternică încleştare de Hristos. Ca în ceasul cumplitelor furtuni şi uragane dezlănţuite.
Daniel – şi cei trei tovarăşi ai lui, Anania, Azaria şi Mişael – erau patru tineri credincioşi peste care a venit nenorocirea înfrângerii şi robiei poporului lor (Dan.1, 6).
Dar cine este credincios adevărat acasă la el, acela este şi mai credincios când ajunge departe de casa lui.
Şi cine s-a alipit de Hristos când i-a fost bine, acela se alipeşte şi mai mult de EI atunci când ajunge la greu. Aşa a fost cu Daniel şi cu ceilalţi trei credincioşi. Din multa credinţă şi sfinţenie în care trăiau în familiile lor, ei au ajuns la şi mai multă, acolo departe, duşi în surghiunul lor. În surghiunul lor…
Cuviincioşi, dar hotărâţi, ei şi-au spus şi şi-au ţinut încredinţările lor cu orice preţ şi în orice vreme. | Continuare »

Versuri: Traian DORZ, cântă Corul Timotheos, 1996

Nasterea-Domnului-44O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată,
ce fericit Te-am colindat, Copil bălai cu glas curat,
când trei păstori umblau prin zori cu Vestea Minunată!

Colind frumos pentru Hristos
cântat de suflet credincios,
colind curat şi-ndurerat
cântat prin loc înstrăinat.

O, Praznic Sfânt şi Luminos al Naşterii slăvite,
ce fericit şi ce duios ne-aduci pe Maica şi Hristos,
când dăruieşti trăiri cereşti credinţei neclintite!

O, Sfânt Copil Dumnezeiesc cu Maica lângă Tine,
ce-adânc şi tainic retrăiesc fiorul unic şi ceresc,
din Noaptea care v-aducea aievea şi la mine!

O, Sfânt Colind, o, dalbe flori, o, Maică Preacurată,
când vin a’ voastre Sărbători, v-aştept mereu cu noi fiori,
s-aduceţi iar cerescul har ce-l aduceaţi odată!

De vrei

Traian DORZ, LA GOLGOTA

De vrei pe Domnul să-L găseşti
şi pacea Lui cea multă
şi mântuirea de-ţi doreşti,
iubitul meu, ascultă:

În slava lumii, în zadar
Îl vei căuta, iubite,
El S-a născut într-un coşar,
în iesle, printre vite.

Nici în petreceri nu-L căuta,
nici în al lumii aur,
în umilinţă-L vei afla,
El S-a născut în staur.

O, Tu pe Domnul nu căuta
să-L afli pe vreo treaptă,
El este chiar la uşa ta,
te cheamă şi aşteaptă!

Deschide-I uşa larg şi zi:
„Iisuse Dulce, vină!“
Şi viaţa ta va deveni
iubire şi lumină.

„VENIŢI LA MINE!…” (Mt 11, 28)

David B. Ion, «Viaţa Creştină» nr. 52 / 24 dec. 1939, p. 3

Fratele meu, acesta e blândul glas al lui Iisus, îl auzi tu? Scumpul nostru Mântuitor ne cheamă mereu la El prin Sf. Evanghelie. Ne invită întruna să venim la ospăţul Lui minunat, ce ni l-a pregătit nouă oamenilor prin jertfa Sa cea mare de pe Golgota.
Ferice de cel ce răspunde acestei chemări dumnezeieşti! La „masa” lui Iisus e aşa de bine când te afli, că nu te mai saturi niciodată de bunătăţile Lui…
Acum aproape două mii de ani, când Domnul Iisus i-a chemat pe sfinţii ucenici şi apostoli ca să-L vestească în lume, ei au lăsat totul deoparte şi mergeau după Dânsul cu dragă inimă. Lăsându-le [pe] toate ale lor: case, familii, ogoare, interese etc., ei Îl urmau pe „Mielul” oriunde.
Cine urmează Domnului în această viaţă – prin pocăinţă – scapă de păcat şi de osânda veşnică de dincolo şi va sta împreună cu Stăpânul şi Domnul Hristos în vecii vecilor (In 12, 26). | Continuare »

VENIŢI, SUFLETE CHEMATE

Veniţi, suflete chemate,
cât nu-s zilele ’nnoptate,
că de se-nchid porţile,
rămân numai morţile
şi de se-nchid căile,
rămân vâlvătăile,
arşiţa mustrărilor,
plata neascultărilor
şi-atunci clopotul pustiu
va suna că-i prea târziu.

Veniţi, suflete-apăsate,
până nu-s închise toate,
până soarele n-apune,
până-i încă rugăciune,
până ochii nu se-nchid
după umbra de sub zid,
până vasul cel de lut
nu s-a-ntors din ce-i făcut,
până clopotul pustiu
n-a sunat că-i prea târziu!

Veniţi, suflete-aşteptate,
căci, iată, sunt gata toate: | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii

El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. (Coloseni 1, 18)

Capul este pentru trup nu numai partea cea mai înaltă şi mai frumoasă, ci şi cea mai însemnată şi mai necesară. Fără orice altă parte a sa, un trup omenesc mai poate trăi, dar fără cap nu poate. Chiar dacă îşi pierde o mână, sau un picior, sau chiar amândouă mâinile şi picioarele… Şi chiar părţi din celelalte mădulare ale trupului său, câtă vreme omul are capul întreg, el trăieşte.
Tot aşa, o adunare şi o biserică, atâta vreme cât Îl au pe Hristos, Capul, iar El este ascultat şi preţuit acolo, oricât de prigonită ar fi acea biserică şi adunare, oricât ar fi să treacă ea prin felurite încercări şi necazuri, ea va trăi. Fiindcă Hristos, Capul ei, o va ţine în viaţă şi îi va da putere.

Tot aşa, când o biserică, o adunare, o familie sau o fiinţă îl pierde pe Hristos, Capul Său, poate să fie ea oricât de puternică şi de mare, de înzestrată şi de lăudată, în zadar. În curând, mâinile ei, fără cap, vor începe să lucreze rău. Picioarele ei, fără cap, vor umbla nebuneşte. Şi trupul ei, fără cap, se va prăbuşi în noroi, în neputinţă şi în moarte.

Hristos este Capul Bisericii şi al Lucrării Sale. Şi El este Înţelepciunea, Frumuseţea, Lumina şi Puterea oricărui trup condus de El şi ascultător de El. Orice lucrare, dacă Îl are drept Cap pe Hristos şi are drept inimă pe Duhul Vieţii, va dovedi aceasta că va avea un mers sănătos şi o trăire înţeleaptă şi frumoasă, dreaptă şi puternică.
În felul ei de orientare, va avea înţelepciune. În felul ei de purtare, va avea frumuseţe. În felul ei de umblare, va avea lumină. În felul ei de lucrare, va avea putere. Înţelepciunea se va vedea în învăţătura ei. Frumuseţea se va vedea în neprihănirea ei. Lumina se va vedea în mărturisirea ei, şi Puterea se va vedea în roadele ei. | Continuare »

Partea I

Într-o noapte neuitată a venit la noi Iisus
împlinind făgăduinţa ce prin înger s-a adus,
ca s-aducă mântuire pentru neamul omenesc
cum făgăduise mila Tatălui Celui Ceresc,
să-mplinească tot ce Duhul Sfânt grăise prin profeţi
de Fecioara ce va naşte pe-Mpăratul Noii Vieţi,
de Mesia, Ce coboară întrupându-Se ca noi,
ca să mântuie din moartea şi osânda de Apoi.

… Trei păstori, în câmp, de strajă împrejurul turmei stând
au văzut din cer un înger… şi-apoi alţii mulţi cântând
şi-auzind că Se născuse Pruncul Sfânt Mântuitor,
plini de-o sfântă bucurie toţi au izbucnit în cor:

«O ce Veste Minunată
lângă Vifleem s-arată
cerul strălucea,
îngerul venea
pe-o rază curată.

Când Iosif şi cu Maria
au sfârşit călătoria
într-un mic sălaş
din acel oraş
S-a născut Mesia. | Continuare »

Vlad Gheorghiu

1 nasterea DomnuluiJos, la umbră de măslin – Lerui lin,
Lângă casa lui Crăciun – Lerui bun,
În grăjduţ sărăcăcios,
Naşte Maica pe Hristos – Ler duios.

Cântă Maica-ncetişor – Ler de dor
Cântec dulce până-n zori – Ler de flori,
Strânge-n braţe copilaş
Să nu-l fure duh vrăjmaş – Ler gingaş.

Îngeraşii vin din cer – Lerui ler
Îmbrăcaţi în alb veşmânt – Lerui sfânt
Şi păstorii colindând
Vestea bună aducând – Lerui blând.

Pe-un îndepărtat drumeag – Ler pribeag
Duşi de stea, trei magi călări – Ler din zări
Caută Fiu de Împărat,
Cu daruri de închinat – Ler bogat.

După Stea şi noi pornind – ler sfinţind,
Lângă-o iesle-am poposit – ler slăvit.
Şi acolo am văzut
Pe Pruncuţul Nou-născut – ler plăcut.

Noaptea asta de Ajun – Ler străbun
Scoală gazdă, să-ţi vestim – Ler sublim
Mântuirea ce-a adus
Pentru toţi Domnul Iisus – Ler de sus.

Spre Răsărit, departe de Iudeea, era o ţară care se numea Ţara Răsăritului, la poalele munţilor cu acelaşi nume. În această ţară locuiau, din vechime, fiii lui Avraam pe care i-a avut la bătrâneţe cu soţia sa Chetura. La moartea lui, Avraam i-a chemat pe aceşti fii ai săi şi, binecuvântându-i, i-a îndepărtat de lângă Isaac, fiul lui şi al Sarei. Iar ei s-au aşezat în această ţară (Fac 25, 6), devenind un popor foarte înţelept (I Regi 4, 30) şi foarte credincios (Traian Dorz, Judecata unui împărat credincios). Doar Solomon i-a întrecut în înţelepciune (I Regi 4, 30). Această sete de cunoaştere a moştenit-o poporul din Răsărit de la strămoşul lui, Avraam, care şi el căuta mereu, privind cerul înstelat, să afle adevărul cu privire la Acela despre Care simţea şi credea cu putere că este dincolo de stele. Moştenirea aceasta i-a făcut pe fiii Răsăritului să nu înceteze a cerceta atent tot ce se întâmpla deosebit în jurul lor.

Nasterea-4
Dar în curgerea vremii, această moştenire a rămas doar într-o rămăşiţă – magii – care, în statornica lor dorinţă de căutare, au primit în dar semnul de cunoaştere a ceea ce căuta Avraam. Doar lor li s-a arătat steaua deosebită şi numai ei au cunoscut ceea ce arăta ea, după cum spune şi troparul: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus…”

Credinţa puternică în semnul primit i-a făcut pe magi să nu se clatine în drumul căutării lor nici datorită vicleniilor şi cruzimii lui Irod, nici datorită „cunoaşterii” profeţiilor despre Prunc a mai-marilor vremii aceleia, nici datorită tulburărilor Ierusalimului, nici din cauza recensământul străinilor din veacul acela, ci au crezut cu statornicie că semnul dat lor este sacru.
Ajunşi cu această încredinţare în faţa Pruncului şi a Maicii Lui, au trăit în fiinţa lor strălucita transfigurare a recunoaşterii în Pruncul de curând născut pe Pruncul mântuirii lor. | Continuare »

craciun2Traian DORZ
– colind –

Sfântul Copilaş
într-un stăuraş
Domnul cel ’Nălţat
stă pe fân uscat.

Osana, Osana,
Vine Domnul-Copilaş
înfăşat în scutecaş
în grăjduţ cu miei şi oi
să ne mântuie pe noi…

– Îngeraşi de Sus,
ce-I daţi lui Iisus?
– Cerul cel senin
şi cununi de crin!

– Păstoraşi de jos,
ce-I daţi lui Hristos?
– Raza soarelui,
floarea câmpului. | Continuare »