Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 7 august:

„Doamne, Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta!“ (Psalmi, 88, 1)

bibliaStrigătul în rugăciune înseamnă o voinţă şi o dorinţă puternică şi stăruitoare, pe care inima omului o înfăţişează lui Dumnezeu. Este rugăciunea care luptă puternic să-L facă pe Dumnezeu să o accepte
şi să o împlinească,
întocmai
şi grabnic.

În vremea unei mari încercări, inima omului, neputând înţelege planul lui Dumnezeu
şi neputând suporta cu răbdare durerea,
voieşte şi doreşte puternic să scape cât mai grabnic din foc.
Atunci, strigă de sub durere, zi şi noapte, înaintea lui Dumnezeu, ca de sub apăsarea unui vrăjmaş răufăcător,
ca de sub loviturile unui stăpân nemilos.
Strigă, până când scapă din încercarea ei într-un fel.

În focul unei mari iubiri,
sau al unei mari disperări,
sau al unei mari nebunii,
sau al unei pofte stăpânitoare,
sau al unei lăcomii puternice,
inima omului, nemaiputând trăi fără o fiinţă sau fără un lucru, strigă, arde, cere! | Continuare »

Minunea cu înmulţirea pâinilor şi a peştilor

Inmultirea-painilor-4O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Dar acest înţeles îl afli numai când citeşti Evanghelia cu luare-aminte. Minunea din evanghelie nu stă numai în aceea că Iisus a săturat cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, ci minunea stă şi în aceea că acei cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă Îl ascultase gloata pe Mântuitorul şi nu se mai sătura de învăţăturile Lui. Mântuitorul Se retrăsese „într-un loc pustiu, departe de sate“ şi gloata Îl urmase ca să-L asculte şi să-şi sature sufletul cu învăţăturile Lui. Când s a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I au zis: „Locul acesta este pustiu şi, iată, vremea a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare“. Nu trebuie să meargă, a răspuns Iisus… Pe Mine M-au ascultat, a Mea e grija să le dau să mănânce. Şi Mântuitorul le a săturat şi foamea lor cea trupească. | Continuare »

O, voi copii ai Domnului

O, voi copii ai Domnului,
voi ştiţi ce bun e Dânsul,
căci pâinea Sa şi apa Lui
vă alinară plânsul.

De mult, din haru-I nesecat
de pâine şi de apă
al vostru suflet ne-ncetat
mănâncă şi s-adapă.

Dar nu uitaţi că vă-nconjor
şi alte inimi, multe,
ce n-au putut în viaţa lor
pe Domnul să-L asculte.

Necazurile vieţii cresc,
iar lumea e pustie
şi-atâtea suflete cerşesc
un strop din Apa vie.

Daţi apă celor însetaţi,
la cei flămânzi mâncare,
ce mulţi sunt cei nemângâiaţi
în lumea asta mere!

Copii ai Domnului chemaţi
din lumea cea pustie,
din dar aveţi şi-n dar să daţi
şi pâine, şi-Apă vie. (Traian DORZ)

ESTE AICI UN BĂIEŢAŞ…

Traian Dorz, HRISTOS — PÂINEA NOASTRĂ

„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?“ (Ioan 6, 9)

Este o mare binecuvântare de la Dumnezeu pentru părinţi ca să aibă copii credincioşi.
Dar este un dar şi mai mare pentru copii să aibă părinţi credincioşi.
Cu toate acestea, în astfel de familii, lucrurile se petrec invers, de cele mai multe ori.
Rareori copiii îi ascultă pe părinţii lor credincioşi spre a se întoarce şi ei ca să-i urmeze pe calea lui Dumnezeu, dar adeseori părinţii îi ascultă pe copiii lor. – Mai degrabă vin părinţii după copiii lor la Dumnezeu decât copiii după părinţi.
Oricum ar fi însă şi oricare ar urma pe cei veniţi mai întâi, sunt fericiţi cu toţii, dacă cei care nu-L cunosc pe Domnul îi urmează în credinţă pe cei care Îl cunosc.

E rău veşnic acolo unde cei necredincioşi sunt mai tari, ori copiii, ori părinţii, şi-i întorc de la Dumnezeu iarăşi îna-poi la păcat şi pe cei care apucaseră spre cer.
De aceea au o mare răspundere copiii celor credincioşi. Ei din leagăn au prilejul să cunoască Cuvântul Sfânt şi viaţa frumoasă şi curată în Hristos.
Au harul să crească sub îndrumarea blândă şi iubitoare a lui Hristos prin părinţii lor credincioşi şi au prilejul să afle fără oboseală şi să primească fără sforţări grele şi dureroase Cuvântul credinţei şi comoara darurilor lui Hristos chiar de la inimile cele mai iubitoare ale părinţilor lor. | Continuare »

kenneth-dowdyDoamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând!

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos!

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină,
şi se roagă în zadar!

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi zgârcit,
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit!

Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui!

Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios,
căci, râzând, calcă-n picioare
harul său de la Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974

„… Iisus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi nici¬odată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară: căci M-am pogorât din Cer să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din ceea ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (In 6, 16-40).Inmultirea-painilor_17_09Fraţilor şi surorilor! În Evanghelia aceasta este vorba de înmulţirea pâinilor, când Domnul Iisus – Fiul lui Dumnezeu – apăruse pe pământul acesta şi făcea tămăduiri, semne şi minuni. Din toate părţile veneau gloatele cu bolnavi pe braţe, pe tărgi, pe spate – ca să-i aducă la Marele nostru Mântuitor, ca să le dea tămăduire trupească. Cu prilejul acesta, cum arată Cuvântul lui Dumnezeu în capitolul acesta, dincolo de Marea Tiberiadei, unde Mântuitor Şi-a găsit un loc de poposire duhovnicească, voia să stea liniştit cu ucenicii Lui, ca să le dea sfaturile trebuitoare mântuirii, în vederea zilei de mâine, când vor trebui să ducă Cuvântul lui Dumnezeu mai departe. Dar n-a avut nici acolo linişte, căci gloata care Îl căuta şi vestea despre minunile şi despre învăţăturile pe care le dădea El Îl căuta pretutindeni. Îl căutau gloatele de bolnavi, Îl căutau oamenii trudiţi şi apăsaţi de povara păcatului pretutindeni, ca să le dea tămăduire. | Continuare »

inmultire painiPlin de frică şi cutremur,
azi, prin mila Ta-ndrăznesc
să beau Preacuratu-Ţi Sânge,
cu-al Tău Trup să mă hrănesc!…

Veniţi cu toţii şi mâncaţi
din Trupul ce se frânge,
cutremuraţi-vă şi beţi
din Preacuratul Sânge! (bis)

Doar un strop din Jertfa Crucii
sângerândă în Potir
gând, simţire-mi înnoieşte
sub un cer de patrafir.

Doar o fărâmiţă vie,
cu-al ei foc dumnezeiesc,
arde omul vechi din mine
şi-n alt trup simt că trăiesc.

Ies din apele căinţei
şi cu Tine mă-mpreun,
iar făptura mea cea nouă
de-azi în slujba Ta o pun.

Să cântăm Domnului, nr. 634

Meditaţii la Adostolul din duminica a IX-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Eu, ca un meşter zidar înţelept, – zice Sfântul Pavel – am pus temelia şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra…
El pusese temelia aceasta şi în Corint.
Temelia era Aceeaşi: Piatra din capul unghiului, pe Care o pusese Dumnezeu şi Care era Hristos.
Nimeni nu mai putea pune o altă temelie Lucrării de mântuire, fiindcă în nici un alt nume decât IISUS nu există mântuire (Fapte 4, 12).
Dar, o dată temelia pusă, vine marea răspundere a fiecărui lucrător, asupra felului cum clădeşte el pe temelia asta. Şi ce fel de material foloseşte în clădirea lui Dumnezeu.
De-a lungul temeliei acestei uriaşe clădiri, sunt împrăştiaţi mulţi lucrători. Dar, ca la orice altă zidire, pe tot lungul zidului este un singur dreptar, după care trebuie să clădească fiecare, unul cu celălalt, de la un capăt la altul al zidului.
În sectorul său, fiecare lucrător face cum vrea, dar el este totuşi obligat să ţină seama neapărat şi de ceilalţi… Să se verifice pe el însuşi după cei de lângă el. Să-i vadă şi pe ei cum lucrează: bine sau rău. Dacă fac bine, să facă şi el ca ei. Dacă fac rău, să-i corecteze, pentru a face bine şi ei. | Continuare »

Despre binefacerea către săraci – Sf. Ioan Gură de Aur

PÂINE VIE – Traian Dorz

Înmulţirea pâinilor – Sfântul Nicolae Velimirovici

De la nunta cea din cana – Traian Dorz

Inmultirea painilor in pustie – Pr. Constantin Galeriu

PÂINE VIE – Traian Dorz

DIN PRAGUL ÎNSERĂRII – Traian Dorz

Despre binefacerea către săraci – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

STRÂNGEŢI FĂRÂMITURILE DIVINE – Traian Dorz

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sf. Teofan Zăvorâtul

IISUS A ZIS: «STRÂNGEŢI FĂRMITURILE!»

DOUĂSPREZECE COŞURI… – Traian Dorz

Am aflat despre voi – Traian Dorz, Meditatii la Apostolul duminicii a VIII-a după Rusalii

Pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos – Apostolul duminicii a VIII-a după Rusalii

IISUS A ÎMPĂRŢIT… – Traian Dorz

 CA O GUSTOASĂ PÂINE – Traian Dorz

SĂTURAREA CELOR CINCI MII DE OAMENI – I. Tâlcuitor

FLĂMÂND CA NU DE PÂINE – Traian Dorz

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 6 august:

„Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmi 87, 7).

bibliaDin muntele cel mai înalt izvorăsc nu numai cele mai puternice, dar şi cele mai limpezi ape.
Cei ce locuiesc lângă munte nu duc niciodată lipsă de ape proaspete şi răcoroase, de ape dulci şi curate.
Având izvoare nesecate, muntele revarsă ape din belşug tuturor celor care vin la el şi rămân acolo.

Hristos este Nesecatul Rezervor de ape vii, care ţâşnesc în viaţa veşnică (Ioan 4, 14).
Învăţăturile Sale dulci şi limpezi,
nemuritoare şi rodnice,
sunt apele cele vii care înviorează şi întăresc sufletele neîncetat, de mii de ani, renăscând şi primenind viaţa tuturor,
O, ce izvoare binecuvântate sunt izvoarele lui Hristos!
Credinţa lui Hristos, care se naşte din Cuvântul şi din Duhul Său în sufletele noastre,
ce izvor viu şi fericit este ea! (Rom. 10, 17)…
Ce putere de rodire şi biruinţă ne dăruieşte credinţa, nădejdea şi dragostea lui Hristos! | Continuare »

PENTRU SUFLET

Evanghelia de la Matei 17, 14-21

Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos în vale, la poala muntelui, rămăsese mulţime de norod, între ei şi cei nouă apostoli care n-au fost luaţi de Domnul în munte. Se făcuse mare pricire. Mizeria şi necazul oamenilor era mare şi lipsea putinţa de ajutorare. Un om adusese la apostoli pe fiul său lunatic, cuprins de duh necurat, să-l vindece. Şi nu puteau. Căpeteniile jidovilor căutau să răsfrângă neputinţa ucenicilor asupra Învăţătorului lor, ca să-L umilească înaintea poporului. Şi se făcuse tulburare mare.
Atunci se văzu coborând Iisus din munte. Norodul aleargă în calea celui ce făcuse atâta bine. Domnul întreabă de pricina zavistiei. Atunci tatăl copilului se desprinde din mulţime, se apropie de Iisus şi îi spune: «L-am adus la învăţăceii Tăi şi n-au putut să-l tămăduiască» – şi întorcându-se Domnul spre ei, le impută cu mâhnire: «O, neam necredincios şi îndărătnic… până când voi răbda pe voi»… Apostolii n-au putut săvârşi tămăduirea, n-au avut destulă putere, pentru că n-aveau destulă credinţă şi încredere în sine.
Aşa ne găsim adeseori şi noi în faţă cu puterile întunericului. Deşi ucenici ai lui Hristos prin botez, nu putem sta împotrivă, nu putem birui răul din lume, el ne umileşte, ne face să suferim, să gustăm din amarul ce ni-l toarnă în paharul vieţii – pentru puţinătatea credinţei noastre. | Continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la duminici şi sărbători

„Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor…“ (Matei 17, 1-2).

Pentru ce a luat Domnul cu Sine numai pe cei trei Apostoli? Pentru că ei întreceau pe toţi ceilalţi.
Petru se deosebea şi prin aceea că iubea foarte mult pe Domnul, Ioan prin aceea că era foarte iubit de Domnul, iar Iacov prin răspunsul ce-l dăduse împreună cu fratele: „Putem bea paharul“ (Matei 20, 22). Şi, în afară de aceasta, prin fapta sa, căci Iacov, într-adevăr, a făcut ceea ce adeverise prin acel răspuns, pentru că el a fost atât de nesuferit pentru iudei, încât Irod a crezut că-şi va dobândi cinstea lor, dacă-l va omorî (Fapte 12, 1-3).

Dar pentru ce a îngăduit Domnul să se arate Moise şi Ilie?
S-ar putea aduce multe motive, dar primul este următorul: Unii oameni ziceau că Hristos este Ilie, alţii că este Ieremia sau altul din proorocii cei vechi, de aceea a trebuit să se arate lângă Hristos cei mai însemnaţi dintre trimişii dumnezeieşti ai Vechiului Testament, spre a arăta ce deosebire mare este între Domnul şi slujitorii Săi şi pentru ca Petru, cu dreptate, să poată avea laudă de la Domnul când L-a numit Fiu al lui Dumnezeu. La acest motiv se mai adaugă şi al doilea, că iudeii deseori înfruntau pe Hristos că încalcă Legea şi huleşte pe Dumnezeu, pentru că El Îşi însuşea vrednicia dumnezeiască, pe care, ziceau ei, nu o merita. | Continuare »

Schimbarea_la_fata_SalisteTraian DORZ

Bucuria nu-i deplină
decât lângă Dumnezeu,
numai harul Lui lumină
cerul inimii mereu.

Bucuria nu-i curată
decât când e în Hristos,
numai ea-i despovărată
de lumesc şi păcătos.

Bucuria nu-i senină
decât când e-n Duhul Sfânt,
atunci flacăra-i divină
umple sufletul de-avânt.

Bucuria nu-i întreagă
decât lângă cei iubiţi,
numai strângerea lor dragă
ne lumină fericiţi.

Bucuria nu-i frumoasă
decât la culesul plin,
când din munca dureroasă
îţi strângi roadele senin.

Bucuria nu-i cerească
decât Sus, pe-acel Tabor
unde lupta nelumească
ţi-o sfârşeşti biruitor.

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Când suntem în stări de înalte binecuvântări duhovniceşti ca ale ucenicilor Domnului la Schimbarea Lui la Faţă de pe Muntele Taborului, desigur că am dori mereu şi mereu să rămânem acolo, să ne facem acolo colibe şi să nu mai coborâm niciodată în văile îndurerate şi pline de frământări ale acestor preocupări de pe pământul acesta – multe dintre acestea fiind atât de deşarte – şi între care ne zbatem adeseori ca peştele pe uscat. Desigur că starea noastră pe Muntele Fericirilor sau în înălţimile rugăciunii, sau în ale marilor haruri, noi am vrea să nu se mai sfârşească niciodată. Dar, cât suntem încă în lumea aceasta, trebuie să coborâm iarăşi şi iarăşi în mijlocul semenilor noştri şi-n mijlocul datoriilor noastre, pentru ca, cu puterea pe care am primit-o când eram sus, să lucrăm pentru ajutorarea şi mântuirea celor care încă n-au ajuns să cunoască niciodată astfel de stări cum am gustat noi lângă Domnul nostru, între fraţii noştri şi-n mijlocul revărsărilor Sale de har. Şi numai după ce vom face totul pentru ca semenii noştri de-aici să afle şi ei ceva din bucuriile cereşti, numai după aceea vom putea ajunge pe totdeauna la fericirea veşnică lângă Domnul nostru Iisus, acolo de unde duhul nostru – legănat între cerurile iubirii, între ale cântării, între ale desfătărilor luminii şi bucuriilor veşnice – nu va mai trebui să se întoarcă iarăşi niciodată aici unde am gustat atât de adesea şi-atât de amar din suferinţa, din deznădejdea, din singurătatea şi din durerile acestei lumi.
Să ne facem, deci, scumpii mei fraţi şi surori, să ne facem cu toţii deplin şi fiecare datoria cât încă suntem pribegind prin lumea aceasta spre locul fericit din ceruri, unde suntem aşteptaţi şi unde vom primi o slobodă intrare numai după ce vom fi împlinit întocmai şi deplin faptele bune pentru care ne-a trimis Tatăl nostru cel Ceresc aici, în viaţa şi-n lumea aceasta. Cu puterea pe care-o primim în stările fericite, să ne rugăm Domnului să ne ajute ca să le răbdăm şi pe cele grele; şi cu lumina pe care-o primim pe munţii fericirilor să umblăm prin valea umbrei morţii, până ce vom ajunge pe totdeauna şi cu toţii în Ierusalimul cel dorit şi ceresc, în Patria noastră scumpă şi dulce care va fi cetatea bucuriilor noastre veşnice, lângă Domnul nostru şi lângă toţi cei iubiţi ai noştri. Amin.

Schimbarea-la-fataCând duhul meu se leagănă-ntre ceruri
şi gândul meu se-nchină-ntre iubiri,
şi graiul meu Te laudă-ntre lacrimi
– de ce-mi sfârşesc aceste străluciri?

De ce-ntorc iar spre câte-mi sunt străine
din noru-Ţi luminos şi-nsingurat,
de ce mă-ntorc de unde-s doar cu Tine
şi unde n-am nimic de întrebat?

De ce-mi sfârşeşte clipa strălucită,
de ce se frânge-al inimii sfânt zbor,
de ce cobor spre teama de ispită,
de ce nu merg în sus de pe Tabor?

…O, până când îmi vor sfârşi lucrarea
ce tot mai sfântă vreau să Ţi-o închin,
fă-mi tot mai sus şi tot mai lungă starea
din care n-aş mai vrea să mai revin!

Iar saltul când, Iisus, îmi vei desparte
cântarea mea de trupu-n care-o sui
mi-l fă uşor – ea-mi zboare fără moarte,
iar el, nu ştiu…, ci doar să-l simt că nu-i…

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 5 august:

„Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi“ (Psalmi 87, 1)

bibliaÎn înţeles duhovnicesc, Sionul este starea cea înaltă şi sfântă în care locuieşte şi stăpâneşte, cu mare bucurie şi binecuvântare, totdeauna, Dumnezeu.
Este acel înalt nivel duhovnicesc pe care îl pot atinge în trăire numai sufletele care, stăruind printr-o necurmată luptă de rugăciune şi de înfrânare, de osteneli şi de jertfe,
ajung într-o aşa părtăşie de ascultare cu Hristos, încât inima lor devine o sfântă şi plăcută locuinţă pentru El. Un Sion ceresc.
O, ce înaltă şi dumnezeiască stare este aceasta!
Într-o astfel de inimă şi de viaţă străluceşte înţelepciunea şi dragostea,
răbdarea şi bunătatea,
curăţia şi toate roadele Duhului,
tot mai frumoase, tot mai dulci şi tot mai multe.
Într-o astfel de viaţă – şi prin ea peste alţii – se revarsă izvoarele nesecate şi fericite ale învăţăturii sănătoase,
ale binefacerilor mângâietoare
şi ale rugăciunii fierbinţi.
Peste viaţa şi inima aceasta odihneşte fericit şi liniştit, totdeauna cu plăcere, Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4, 14).

Cetatea unei astfel de inimi, de vieţi şi de trăiri, păzită de credinţă şi de Dumnezeu,
este puternică şi este de neînvins.
Zidurile ei sunt de neclintit, pentru că Temelia ei stă pe munţii înalţi şi sfinţi ai harurilor felurite ale lui Hristos (1 Cor. 3, 11). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 4 august:

Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău (Psalmi 86, 11).

bibliaCăile Domnului se învață.
Se învață tot așa cum se învață și orice alte căi în care omul umblă sau trebuie să umble.
În învățarea căilor Domnului, omul are mulți învățători.
Ele se învață începând din familie, din copilărie, de la mamă, de la cei care-l cresc…
Apoi din educația școlii și a cărților.
Apoi din experiența încercărilor, a minunilor și a trăirii sale personale.

Tot așa se învață și căile păcatului.
Sunt atâția învățători și pentru aceste căi – o, mai ales pentru acestea! Sunt duhurile rele, oamenii răi, cărțile rele…
Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvățat,
răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinții, îngrijitorii, educatorii lui.
Aceștia, cu toții, au datoria de contiință să-l îndrepte, învățându-l căile Domnului, să-l îndrume în tot ce este curat, sfânt și bun, sădind și cultivând în inima și în mintea copilului încă de la înceut,
tot ce este sfânt, adevărat, cinstit, vrednic și bun.
O dată cu graiul mamei lui, copilul trebuie să învețe rugciunea. Și o dată cu cunoașterea, el trebuie să învețe credința în Bunul Dumnezeu-Tatăl.
Și din primul an el trebuie să înceapă a ști Adevărul Domnului nostru Iisus Hristos
și iubirea Duhului Sfânt,
apoi cinstea și dreptatea,
cumpătarea și vrednicia vieții creștine. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 3 august:

Ia aminte, Doamne, şi ascultă-mă! Căci sunt nenorocit şi lipsit (Psalmi 86, 1).

bibliaCea mai mare nenorocire din lumea aceasta este starea de trăire în păcat,
adică de neascultare de Dumnezeu,
în vrăjmașie cu Cuvântul Său Sfânt și cu Duhul Său.
Cea mai mare lipsă a oricărui suflet este lipsa lui Hristos, adică lipsa darului și harului Său
și lipsa Duhului Său (Rom. 8, 9)
și lipsa vieții și luminii care este El (Ioan 8, 12).
Toate celelalte nenorociri și lipsuri care vin apoi, de orice fel, în viața unui suflet sau a unui popor,
decurg numai din acestea două: nenorocirea păcatului și lipsa lui Hristos.

Cine ascultă de Dumnezeu, prin chiar ascultarea aceasta, este iertător și răbdător,
înfrânat, bland și cumpătat.
Trăind în felul acesta, omul poate să treacă pe lângă toate nenorocirile, căci nu va cădea în ele, fiindcă virtuțile sale și puterea lui Hristos îl vor apăra.
Iertarea nu-l va lăsa să cadă în certuri și bătăi, în procese și în dezbinări…
Răbdarea nu-l va lăsa să cadă în mânie, în pizmă și în răzbunare.
Înfrânarea nu-l va lăsa să cadă în desfrânîri, în stricăciuni și în risipă.
Iubirea nu-l va lăsa să cadă în ură, în rătăcire și în tulburare…
Aceste sfinte virtuți, nu numai că îl vor apăra de nefericire, dar, trăite evlavios, ele îl vor păstra într-o stare senină de putere și har ceresc, din care el va putea face tuturor binele,
iar aceasta va fi în primul rând izvorul fericirii lui însuși. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 2 august:

„Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava“ (Psalmi 85, 9).

bibliaNu există nici un alt cetăţean mai de preţ pentru o ţară decât cel cu adevărat credincios!
Nici un alt fiu al unei patrii pământeşti nu-i poate fi atât de folositor şi de necesar acesteia, ca acela care este, mai întâi, un fiu credincios al Patriei şi Împărăţiei lui Dumnezeu.
Căci acesta, nu numai prin cinstea cu care umblă şi munceşte sau prin curăţia şi hărnicia vieţii şi a faptelor sale, este un model frumos şi un îndemn în mijlocul altora,
dar el luptă neîncetat şi prin rugăciunile lui înaintea lui Dumnezeu pentru bunăstarea ţării sale, pentru conducătorii ei, pentru vremi de pace şi belşug în ea
şi pentru izbăvirea de năvălirea altor neamuri.
El se roagă mereu şi caută să facă mereu tot ce-i poate fi folositor înaintării şi slavei patriei sale pământeşti.
Acesta munceşte şi se roagă ca peste ţara lui să se reverse din plin liniştea şi hărnicia, cumpătarea şi libertatea, inteligenţa şi armonia socială,
spre a putea locui în ea slava lui Dumnezeu.
Adică tot ce poate înălţa o ţară nu numai la un mai înalt nivel de trai material, ci încă şi mai mult: la acel înalt nivel de trai moral, care o poate face să fie demnă de respect în faţa tuturor celorlalte naţiuni…
şi vrednică de prezenţa slavei lui Dumnezeu în ea.

Pentru că noi suntem convinși că niciun alt mijloc nu există pentru ca țara noastră să ajungă la un înalt nivel luminos și fericit decât prin Hristos, noi vom continua să lucrăm totdeauna și să ne rugăm neîncetat,
și să luptăm cu orice sacrificii, până la capăt, ca și țara noastră să ajungă la fericita stare a ascultării de Hristos.
Fiindcă numai prin El poate ea să se bucure de cel mai fericit trai. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 1 august:

„Ai iertat nelegiuirea poporului Tău, i-ai acoperit toate păcatele“ (Psalmi, 85, 2)

 bibliaNu este om pe lumea aceasta căruia Hristos să nu-i fi acoperit o sumedenie de păcate.
Chiar şi celor care nu vor să se lase de calea lor cea rea,
ci cu îndrăzneală vor să meargă până la moarte pe calea pierzării,
Dumnezeu le-a arătat atât de multă îngăduinţă şi milă, acoperindu-le atât de multă vreme şi în atât de multe locuri faptele lor vinovate şi ruşinoase…
Aceasta nu pentru că nu L-ar fi vătămat nelegiuirile făcute şi nu L-ar fi îndurerat această rea stare,
ci pentru ca, prin bunăvoinţa arătată faţă de el, bietul păcătos nenorocit şi căzut să vadă, în sfârşit, cât de bun este Dumnezeu chiar cu el şi să se trezească, părăsindu-şi calea sa nefericită şi pierzătoare, venind cu pocăinţă la mântuire.

Tâlharul, dacă ar vrea să-şi aducă aminte câte păcate i-a acoperit Dumnezeu înainte de a-l lăsa să fie descoperit, s-ar prăbuşi înaintea lui Dumnezeu de ruşine şi de recunoştinţă.
Desfrânatul, la fel.
Mincinosul şi înşelătorul, tot aşa,
vânzătorul şi prefăcutul, de asemenea,
ucigaşul şi clevetitorul, toţi-toţi, la fel.
Dumnezeu Şi-a oprit ani îndelungaţi, plin de durere şi de îngăduinţă, plata dreptăţii Sale împotriva celor care păcătuiau cu tot mai mare îndrăzneală.
Domnul suferea, văzându-i mereu săvârşind cu tot mai multă neruşinare fărădelegile lor – şi i-a răbdat aşteptându-i.
Dar toate acestea până într-o zi. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 31 iulie:

„Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov (Psalmi 85, 1)

bibliaNici un om din lumea aceasta nu va putea spune niciodată că Dumnezeu, faţă de el, n-a fost binevoitor.
Fiindcă nu este nimeni, care, cercetându-şi sincer viaţa sa, în faţa cerinţelor voii lui Dumnezeu, să nu recunoască şi să nu vadă că, faţă de dânsul, Dumnezeu S-a purtat mult mai binevoitor de cum s-ar fi căzut.
Adeseori, nu poţi vedea bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de alţii, fiindcă nu le cunoşti cele ascunse ale lor.
Dar faţă de tine o poţi vedea totdeauna, căci ale tale cele ascunse le ştii. Şi ştii ce ai fi meritat pentru ele.
Chiar şi faţă de acel om peste care a venit mânia lui Dumnezeu, totuşi, chiar şi el, cu destul de îndelungat timp înainte, vede şi ştie că Dumnezeu i-a fost binevoitor.

E adevărat că peste Sodoma sau peste Ierusalim au venit cumplite pedepse de la Dumnezeu, până la urmă…
Dar, înainte de acestea, câtă vreme nu răsunaseră zadarnic pe uliţele şi în pieţele lor chemările şi avertismentele dumnezeieşti!
De câte ori nu dorise El să-i adune pe locuitorii lor, cum îşi adună găina puii sub aripi – dar ei n-au vrut! (Luca 13, 34).
Numai după ce oamenii pun vârf păcatelor lor (Fac. 6, 11 şi 18, 20),
numai când toate chemările şi încercările de a-i întoarce de la rău şi de a-i abate de la neascultare rămân zadarnice, atunci bunăvoinţa lui Dumnezeu se depărtează de la ei
şi vine peste fiii neascultării pedeapsa mâniei Sale celei drepte (Rom. 2, 4-9).
Dar cât de lungă şi cât de îngăduitoare a fost într-adevăr bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de cei loviţi!
Ea a aşteptat îndelung, trecând şi peste timpul de la care se putea vedea bine că nu mai poate fi nici o nădejde de în-dreptare…, nici măcar una. | Continuare »

Iisus vindecă doi orbi

Evanghelia de mai sus ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi. Astfel de orbi care cerşesc pe la poduri sau pe lângă drumuri sunt şi azi; şi datori suntem cu toţii să-i miluim. Dar, în afară de aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic. Desfrânatul, de asemenea, este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară, rând pe rând, sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beţivul este şi el un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească. Despre acest fel de orbi zicea Psalmistul: că „ochi au şi nu văd…“. Aţi văzut cum pe cei orbi îi duc alţii, de mână sau de bâtă, unde ei nici nu ştiu. Întocmai aşa îi poartă patimile şi păcatele pe oamenii cei stăpâniţi de ele.
Oh! Ce cumplită orbie sufletească este în lumea de azi! Parcă s-au împlinit cuvintele Scripturii, ce zic că „Domnul veacului acestuia (diavolul) a orbit minţile necredincioase, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos.“ (II Cor. 4, 4). Lumea şi oamenii de azi trăiesc în cumplită orbie sufletească, pentru că n-au primit cu adevărat lumina lui Hristos, Care a venit în lume „să dea orbilor vedere“ şi să-i „lumineze pe cei care şedeau în întuneric şi în umbra morţii“ (Ps. 106, 10).
Iisus este „lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume“ (evanghelia de Paşti). „Eu sunt Lumina lumii – zicea Iisus; tot acela ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12).
Lumina lui Hristos luminează tuturor şi toţi care o primesc pe dânsa cu adevărat „ies din întuneric şi se fac fiii luminii“ (Ioan 12, 36). „Dar osânda aceasta este că Lumina a venit în lume, însă oamenii iubiră mai mult întunericul…“ (Ioan 3, 19). În zilele noastre, lumina iar s-a împreunat cu întunericul şi întunericul a copleşit lumina, pentru că creştinii de azi n-au primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi lumina Lui despre care zice evanghelia din ziua de Paşti că „întunericul n-o poate cuprinde pe ea“. „Rodul luminii stă în dreptate, în dragoste şi adevăr“ (Efeseni 5, 9). | Continuare »

Vorbirea fratelui Ioane (Săucani) la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Vindecarea-orbului-18„Când a plecat de-acolo, s-au luat după Iisus doi orbi care strigau şi ziceau: «Ai milă de noi, Fiul lui David!» După ce a intrat în casă, orbi au venit la El. Şi Iisus le-a zis: «Credeţi că pot face lucrul acesta?» «Da, Doamne!» Atunci S-a atins de ochii lor şi le-a zis: «Facă-se după credinţa voastră»” (Mt 9, 27-29).

S-a vorbit în seara aceasta despre aceste lucruri petrecute în Evanghelia care se va citi mâine în toate bisericile noastre.
Ce lucruri minunate sau petrecut atunci când Domnul Iisus era aici în lumea aceasta, când Domnul Iisus umbla din cetate în cetate, ca să cheme oamenii la mântuire, să le facă numai bine!
Pentru fiecare suflet zdrobit, pentru fiecare suflet amărât, pentru fiecare suflete căzut, El a venit în lumea aceasta să-i ridice, să-i aducă la starea fericită a ascultării de voia lui Dumnezeu. Să-i scoată din stările acelea nenorocite în care eram fiecare dintre noi.
Evanghelia vorbeşte de doi orbi… Iubiţilor, oare numai doi orbi or fi fost atunci în lumea aceasta, în vremea Domnului Iisus? Au fost mai mulţi… Şi astăzi sunt atâţia orbi, în vremurile noastre… Nu orbi cu ochii aceştia trupeşti, ci orbi cu ochii duhovniceşti.
Aceşti doi orbi, spune Evanghelia că s-au luat după Iisus şi strigau după El… Iar după ce au venit la El, Domnul Iisus i-a întrebat:
– Credeţi voi că pot să fac Eu asta?
– Da, Doamne!
Ei au crezut… O, ce puternică credinţă au avut aceşti doi orbi!
Orbii de astăzi nu mai au credinţă… | Continuare »

Mă sui din tristele adâncuri
spre zâmbetul iubirii Tale
ca-nspre-o minune care-mi iese
întâmpinându-mă în cale.

Dar cum să pot, Iisuse, oare
vreodată-n taina ei pătrunde
când întunericul luminii
mi-o înfăşoară şi-o ascunde!

Când toate simţurile mele
în pipăirea mâinii puse,
ca orbii, bâjbâind Te caută
să pot să Te-nţeleg, Iisuse.

Cărările vieţii toate
mi le-am făcut de-acuma una
cu ea să pot s-alerg spre Tine
mai însetat ca-ntotdeauna.

Din toate fragedele feţe
ce mi le-ai vrut cât mai divine
mi-am refăcut, Iisuse, chipul
cu care-ai vrut să vin spre Tine. | Continuare »