Mai presus de toţi

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii
Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Ce tainică şi ce nebănuit de mare este dragostea lui Dumnezeu Care, cu toate că este mai presus de toţi, Se face robul tuturor! El poartă grijă de fiecare creatură a Sa. Până şi de un vierme. Până şi de un neascultător, până şi de un vrăjmaş al Lui, după cum este scris: El face să răsară soarele Său şi peste cel drept şi peste cel nedrept. Şi face să cadă ploaia Sa şi peste cel bun şi peste cel rău…
Ori de câte ori se bucură un copil al Său, Se bucură şi Domnul şi îngerii Săi. Şi ori de câte ori suferă unul din copiii Săi, suferă şi El împreună cu acesta. El, Cel mai presus de toţi, este mai prejos tuturor.

Se spune undeva: de la nimicirea Templului şi de la dărâmarea Ierusalimului, Domnul nu S-a mai aşezat pe Scaunul Lui de Domnie nici nu S-a mai ospătat la masa Lui…
– Poate oare să se ospăteze omul care şi-a dărâmat propria lui casă până ce îşi va reclădi alta?
– Poate oare părintele care şi-a împrăştiat copiii să se veselească până ce şi-i va aduna iarăşi?
– Chiar dacă ar putea o mamă să-şi uite copilul său, Eu totuşi nu vă voi putea uita niciodată, zice El.
Da, Dumnezeul nostru este mai presus ca toţi şi El, Care a făcut rana noastră, tot El ne-o va vindeca.
El, Care Şi-a ars Casa Lui, tot El Şi-o va şi reclădi, fiindcă El, Care este mai presus de toţi, Care suferă cu toţi şi pentru toţi, nu are linişte până ce nu le reaşază frumos pe toate.
Dar El lucrează în timp, în răbdare şi în linişte. De aceea se vor vindeca odată toate rănile, atât ale noastre, cât şi ale Lui. | Continuare »

IUBIREA TA

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

020-scara-ceruluiIubirea Ta n-are
un ultim salut,
e fără de capăt
ca fără-nceput.

Cântarea Ta n-are
un ultim cuvânt,
avântul sfârşeşte
în noul avânt.

Alintul Tău n-are
un ultim fior,
e pururea proaspăt
ca apa-n izvor.

Când nu va fi soare,
nici stele, nici cer,
Tu-n veci vei fi-Acelaşi
ca azi şi ca ieri.

Când nu va fi lume,
nici cine-o privi,
Iubirea Ta, Doamne,
aceeaşi va fi.

Că-n dragostea sfântă
nu-i ultim sărut,
e-aceeaşi spre capăt,
precum spre-nceput!

 

„RUPEŢI-O CU ADUCĂTORII ÎNVĂŢĂTURILOR STRĂINE”

FrTraianDorzUn cuvânt al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Preluci – 23 august 1977

Preaiubiţii noştri în Domnul miri Vasilică şi Lena, nuntaşi, părinţi şi copii, fraţi şi surori!
Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos pentru răscumpărarea şi viaţa pe care ne-a adus-o. Căci, din întunericul păcatelor şi-al necredinţei, ne-a scos la lumina Sa minunată şi, de sub puterea satanei, ne-a izbăvit prin Jertfa Lui răscumpărătoare şi sfântă. Căci prin Sângele Său cel sfânt ne-a spălat sufletele noastre şi prin Duhul Său cel Sfânt ne-a înnoit inimile noastre; prin Cuvântul Său ne-a sfinţit şi ne-a schimbat mintea noastră, născându-ne astfel din nou, ca fiinţe noi şi scumpe, prin Harul şi mila Sa, pentru viaţa veşnică.
Iar când Tatăl nostru cel ceresc ne-a înfiat prin Domnul nostru Iisus Hristos, El ne-a şi înfrăţit cu ai Lui; aşa că, atunci când L-am cunoscut pe Dumnezeu, am ajuns să ne cunoaştem şi noi între noi, unii pe alţii. O, numai cunoaşterea Lui ne-a făcut să ne cunoaştem şi între noi. Căci, dacă am fi rămas străini de Dumnezeu, străini de Domnul nostru Iisus Hristos, am fi rămas tot străini şi noi între noi, unii pentru alţii. Numai dragostea lui Hristos, Preaiubitul nostru Mântuitor, a fost taina şi puterea care ne-a făcut, când L-am aflat pe El, să-i căutăm şi pe cei care sunt ai Lui. Numai dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, a fost taina şi puterea care ne-a putut face să lăsăm căile păcatului şi pierzării şi să alegem calea cea strâmtă care duce la mântuire, pe care ne-a chemat El. Numai dragostea Cuvântului Său ne-a putut face să lăsăm totul şi să alergăm acolo unde am ştiut că-L putem afla pe El şi pe-ai Lui. Numai dragostea Duhului Sfânt ne-a făcut să putem trece peste orice piedici, numai să ajungem acolo unde era Domnul Iisus şi fraţii noştri, copiii Săi. Pentru că acolo am ştiut şi-am simţit că este viaţa veşnică şi că este mântuirea şi bucuria din Dumnezeu. | Continuare »

Bogăţie

Bogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii, sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul, îngropându-se-n păcate!

Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire, demon groaznic – bogăţie!

Omule
ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita, prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom, ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii, vei găsi-o-n bucurie!

Traian Dorz, Cântările dintâi

CE TARI PĂREAU

CE TARI PĂREAU

Ce tari păreau cândva bogaţii
de-a lor comori învârtoşaţi
şi cum i-a sărăcit Dreptatea
când n-a mai trebuit răbdaţi!

Ce trufaşi i-am văzut odată
pe cei ce se credeau ne-nvinşi
şi cum s-au spulberat de grabnic,
de vântul nimicirii-ncinşi!

Ce mândri i-am văzut pe-aceia
ce-n braţul lor s-au încrezut
şi cum i-a nimicit deodată
pe toţi, când Dumnezeu a vrut!

Ce fioros răcneau, ca leii,
odată cei tirani, sfidând,
şi cum s-au dus pe veci în moarte,
de parcă n-ar fi fost nicicând!

O, învăţaţi ceva din toate,
câţi azi sau mâine veţi fi-aşa!
Gândiţi nu la mărirea lumii,
ci la deşertăciunea sa.

Cu ce-aveţi azi, dar nu-i al vostru,
căutaţi-vă-un etern folos!…
– Ca să le-aveţi pe totdeauna,
supuneţi-le lui Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

TĂMĂDUIREA PATIMILOR

TĂMĂDUIREA PATIMILOR

Acum duminică avem la rând evanghelia cu îndrăciţii din latura gadarenilor (Mt 8, 28-34). Această evanghelie se află tâlcuită pe larg şi frumos în cartea a II-a Tâlcuirea Evangheliilor.
Aici vom spune numai atât. „Îndrăciţi” sunt şi azi destui. Toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte (beţivii, desfrânaţii, zgârciţii, mânioşii etc.) sunt un fel de „îndrăciţi”.
Evanghelia cu îndrăciţii o putem vedea în toate părţile. În toate părţile zuruie lanţurile diavolului. Diavolul, de meserie, este fierar. El face mereu lanţuri de patimi cu care îi leagă pe oameni.
O, ce lucru grozav este un om legat în lanţurile diavoleştilor patimi! Un astfel de om şi-a pierdut libertatea, şi-a pierdut viaţa, şi-a pierdut sufletul.
Dar aici vine Evanghelia cu vestea cea dulce şi scumpă. Toţi cei cuprinşi de duhul cel rău al patimilor rele… toţi cei legaţi şi ferecaţi în diavoleştile lanţuri ale patimilor rele pot fi mântuiţi… mântuirea lor nu e pierdută. Iar această mântuire o dă Iisus Mântuitorul.
Patimile cele rele sunt lucrul diavolului. Iar Iisus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul şi puterea diavolului (Mt 10). El a venit anume să ne scape de sub puterea lui satan. Patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti, iar Domnul Iisus a venit în lume anume să rupă aceste lanţuri. El singur poate frânge aceste lanţuri blestemate. | Continuare »

Demonizaţii din Gherghesa

Demonizaţii din Gherghesa

Ieromonah Arsenie Boca

Printre nenumăratele minuni, pe care le-a săvârşit Mântuitorul Hristos, în timpul cât a petrecut cu oamenii, este şi ceea cu vindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gherghesenilor.

Este vorba de doi oameni al căror trecut nu-l cunoaştem şi despre care Sfânta Evanghelie de la Matei ne spune numai că, stăpâniţi de această boală, locuiau prin morminte, că erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeni nu se încumeta să treacă pe-aproape de ei.

Vor fi plecat ei de bună voie dintre concetăţenii lor, gherghesenii, sau aceştia, văzându-i stăpâniţi de demoni, îi vor fi alungat ei, luând măsuri de apărare, ca şi în cazul cu bolnavii de lepră. Nu putem şti. Ceea ce putem bănui însă, este că răutatea lor împotriva oamenilor singuratici, trecători pe acolo, era cu atât mai mare, cu cât ea era sporită de setea de răzbunare împotriva comunităţii omeneşti în genere.
Dacă istorisirea evanghelică despre minunea vindecării acestor doi demonizaţi nu ne-ar înfăţişa o seamă de fapte obiective, care să ne încredinţeze că cei doi nefericiţi erau cu adevărat stăpâniţi de demoni, am fi înclinaţi să credem că ar fi vorba doar de doi simpli nebuni, ajunşi în faza critică de furie. | Continuare »

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” (Mt 8, 34)

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” (Mt 8, 34)

Cea mai mare nebunie, arătată de patru ori în Noul Testament

Într-o adunare de credincioşi s-a pus odată întrebarea: Care este cea mai mare nebunie pe care o arată Noul Testament?
Cele mai multe răspunsuri s-au oprit asupra nebunului care îşi îmbia sufletul să bea, să mănânce şi să se veselească, dar în noaptea aceea, moartea l-a trecut în iad (Lc 12, 20).
Desigur, aceasta este o nebunie mare – a zis întrebătorul, dar, pe lângă asta, mai este în Noul Testament una tot aşa de mare, dacă nu şi mai mare. Această nebunie este arătată acolo unde spune Evanghelia că oamenii L-au invitat pe Iisus să plece din hotarele lor.
Această nebunie este arătată în patru locuri din Noul Testament. Întâi o vedem în Evanghelia de duminică. După ce Iisus i-a vindecat pe cei doi îndrăciţi, oamenii L-au invitat să plece din hotarele lor. Această invitare se repetă şi la Luca 8, 37, şi la Marcu 5, 17, şi la Matei 8, 34, şi la Luca 4, 29.
Adică în patru locuri ne arată Evanghelia că Domnul Iisus a fost poftit de oameni să iasă îndată din hotarele lor şi din cetatea lor. Şi pe urmă, neputând scăpa de El, L-au răstignit pe dealul Golgotei.
Ce nebunie, ce grozăvenie! | Continuare »

Preot Iosif TRIFA – Zacheu

ZacheuCărticica de faţă cuprinde tâlcuirea evangheliei cu Zacheu, vameşul din Ieri­hon. Un adânc înţeles pentru noi şi pentru mântuirea noastră se află în această evan­ghelie. În pilda cu Zacheu din Evanghelie, Iisus Mântuitorul ne-a lăsat o minunată învăţătură despre ce înseamnă a căuta mântuirea şi a o afla.

Până la sfârşitul veacurilor, Zacheu din Evanghelie va predica mereu despre ce înseamnă a-L căuta pe Domnul, a-L primi cu adevărat şi a începe o viaţă nouă cu El.

Citiţi cu luare aminte cărticica aceas­ta şi veţi afla în ea învăţături de bun folos pentru mântuirea sufletelor.

Facă Domnul ca şi citirea acestei tâlcuiri să ajute pe mulţi „Zachei“ a-L căuta pe El şi a-şi schimba din temelie viaţa, după aflarea şi primirea Lui.

 Sibiu, la 25 iunie 1936,  Preot IOSIF TRIFA

…Pecetea lui Hristos pe inima noastră… şi pecetea lui Hristos pe braţul nostru

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare – înainte de 1983

… Dumnezeu ne mai păstrează un viitor fericit. Vine vremea unui mare har! Peste lumea întreagă, Dumnezeu va aduce, cât mai curând, o vreme de larga libertate şi pace. Tot ce pare acum nori ameninţători, Dumnezeu îi va spulbera.

De ce suntem slabi? De ce n-avem putere şi n-avem curaj să-L mărturisim pe Domnul? De ce nu avem putere să postim o zi, să ţinem o zi de jertfă şi de rugăciune fără să ne certăm, fără să ne enervăm, fără să fim nemulţumiţi, fără să cârtim, cu o inimă plină de pace şi de linişte? De ce? Pentru că lipseşte din viaţa noastră pecetea pe inima noastră, care să fie Hristos. Lipseşte meditaţia asupra Cuvântului, lipseşte rugăciunea, lipseşte împărtăşirea cu El, chiar şi prin Sfintele Taine, care sunt Trupul şi Sângele Său. Pentru că El ne-a lăsat acestea ca o dovadă de părtăşie cu El şi ca un mijloc de întărire şi de sfinţire a vieţii noastre.

predica-de-pe-munte_17_05De ce nu avem putere să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? De ce n-avem putere să-l primim cu bucurie pe un cerşetor care ne vine? Şi de fiecare dată, chiar dacă nu ne exprimăm, ne simţim nemulţumiţi: „Iară vine… şi iar să-i dau…”. Şi găsim o mie de motive să cârtim şi să nu-i dăm. De ce n-avem putere să iubim pe fraţi? De ce n-avem putere să ne facem timp să mergem la adunare? De ce nu avem timp să cercetăm un bolnav? De ce nu avem timp să-l ajutăm pe un lipsit? De ce nouă nu ne ajung nici banii, nici timpul, nici puterea pentru nimic? Ci totul, numai pentru noi… Şi nu zic că nu trebuie. Dar aşa cum trebuiesc aceste lucruri, tot aşa nu trebuiesc lăsate nici celelalte. Şi împlinindu-le pe acestea, să nu le lăsăm neîmplinite nici pe celelalte, pentru că toate sunt poruncile lui Dumnezeu şi de împlinirea celorlalte este condiţionată reuşita noastră în acestea. | Continuare »

Rugăciune pentru vrăjmaşi

rastignirea lui IisusDoamne, Cel ce Te-ai rugat
Pentru răstignitorii Tăi,
Iubitorule de suflete,
Şi ai poruncit robilor Tăi
Să se roage pentru vrajmaşi,
Iartă pe cei ce ne urăsc şi ne apasă pe noi.
Indepărtează-ne
De la orice răutate şi vicleşug,
Îndreptându-ne
Către viaţa cea cu dragoste fraţească
Şi lucrătoare de bine.
Pentru aceea,
Cu smerenie ne rugăm
Şi într-un gând Te slăvim pe Tine,
Unule, Iubitorule de oameni.

O PORUNCĂ NOUĂ: SĂ VĂ IUBIŢI

Traian Dorz, din Hristos – Modelul vieţii noastre

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.“ (Ioan 13, 34)

Porunca „iubiţi-vă unii pe alţii“ este mereu nouă. Oricât de mult s-a spus atunci de când a ieşit prima dată din inima şi de pe buzele Domnului, porunca de a ne iubi unii pe alţii este nevoie să ni se tot spună mereu… şi ea este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi.
Noutatea este ceva care ai nevoie să primeşti zilnic.
Oricât de vechi este numele unui ziar, el în fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi. Oricine este un cititor de ziare va dori să-l aibă zilnic şi va suferi când nu-l are, ca de o lipsă. Fiindcă deşi este acelaşi ziar, el este mereu nou, mereu altul. Şi cine s-a obişnuit cu el va face orice pentru a-l avea.
Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim nouă, caldă şi proaspătă.
O, dacă am simţi într-adevăr şi în acelaşi fel trebuinţa dragostei între noi! Dacă am dori să avem iubirea cum dorim pâinea zilnică: mereu proaspătă. Mereu nouă. Mereu caldă.
Pâinea şi ziarul, aceste două lucruri zilnic necesare, aproape fiecare dintre noi le caută zilnic. Pentru a fi siguri că le vom avea, ne abonăm la ele acolo de unde ni se pot da zilnic noi. Şi o, cât suferim adesea în lipsa lor!
Cu iubirea ar trebui să facem la fel. Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi dulce. Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm, pentru ca astăzi să începem ca din nou, ca din altă magazie plină din care să împărţim cu dărnicie tuturor, cât putem. Din aceeaşi dragoste, dar nouă pentru Iisus, astăzi trebuie să facem altceva din nou. Şi altceva nou. | Continuare »

CHEMĂRI

Predica-de-pe-munte-6Traian DORZ

Pe unii-i duce la Hristos iubirea cea curată,
iar pe-alţii, cântecul duios, chemarea fermecată,
căci amândouă izvorăsc din inima credinţei
şi-s singurele care ţin frumseţea conştiinţei.

Ce fericire că mai sunt pe lume-acestea două;
când ele nu vor fi, atunci nu va mai fi nici rouă,
nici stele,
nici copii
şi nici credinţă-adevărată,
căci fără ele nu trăiesc nici una,
niciodată!…

O, numai cei care trăiesc în dragostea divină
şi-au inima de harul sfânt al armoniei plină
aceia pot fi-adevăraţi fii ai Credinţei sfinte,
căci ei trăiesc spre tot ce-i bun
şi-n inimă,
şi-n minte!

Singur Hristos i-a învăţat pe-ai Săi iubirea-n lume,
iubirea fără osebiri de rasă şi de nume,
El ne-a-nvăţat s-o facem larg,
deplin
şi-n omenie
la prieteni,
la vrăjmaşi,
la toţi cu-o caldă bucurie,
El nu numai Credinţa Lui ne-a dat spre mântuire,
ci-nvăţătura Lui ne dă puterea de trăire,
aceasta El a pus-o în iubire şi-n cântare
ca s-o putem deplin trăi,
cu drag
şi fiecare.
El nu numai ne-a spus să fim ca El întotdeauna,
dar şi ne-ajută ca să fim, făcându-ni-Se una. | Continuare »

Iubeşte şi rabdă

Lidia Hamzanikolaos
Iubeşte, iubeşte, iubeşte şi rabdă de-ar fi şi să mori,
Iubirea iţi creşte răbdarea şi-aceasta-i cât sute de sori.

Când pietre şi bulgări, şi bice spre tine se-abat vâlvătăi,
Sărută-n tăcere şi mâna şi urma vrăjmaşilor tăi.

Când rănile-adânci par să-ţi strige alean şi aloe cerând,
Răbdând, înfloreşte-ţi iubirea pe ceilalţi răniţi vindecând.

Şi rabdă şi-mbracă-n iubire întregul vieţii suspin,
Noian de suspinuri s-acoperi în alţii, iubind pe deplin.

Când valuri de singurătate te-atrag înspre neguri afund,
Tu rabdă şi cheamă Iubirea şi relele toate se-ascund.

Spre Domnul aruncă-ţi răbdarea, pe oameni de-a pururi iubind
Că tot ce-ţi lipseşte pe lume nu capeţi decât dăruind.

Am scăpat din mâinile lor

Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditații la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii
TDorz1

Din ziua când Noe, scăpat din potop, a adus o jertfă de mulţumire lui Dumnezeu Care l-a scăpat din apele potopului în care pieriseră toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu;
şi din ziua când Moise, scăpat din robia Egiptului şi din apele Mării Roşii, a cântat cântarea izbăvirii, zicând: Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă; El m-a scăpat… (Exod 15, 2);
şi din clipa când David a spus: Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne-a dat pradă dinţilor lor. Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului, laţul s-a rupt şi noi am scăpat… (Ps 123, 6-7);
din ziua aceea, zic, o, de câte ori s-au mai înălţat spre ceruri recunoscătoarele suspine de uşurare şi fericitele lacrimi de mulţumire din partea copiilor şi a slujitorilor lui Dumnezeu, spunând:
– Am scăpat din mâinile lor!

Acum era rândul Sfântului Apostol Pavel să treacă prin flăcări, şi focul să nu-l ardă… Să treacă prin ape, şi valurile să nu-l înece, să ajungă în primejdie, dar laţul să nu-l prindă. Fiindcă Cel ce făcuse făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, nu te teme!“ fusese credincios făgăduinţei Sale şi fusese puternic ca să o şi împlinească (Is 43, 1-2).

O, scumpi fraţi şi surori, bizuiţi-vă pe Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, ca să te scap“ (Ier 1, 8).
Bizuiţi-vă pe Domnul, Care a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele“ (Mt 28, 20).
Şi nu vă temeţi, când sunteţi cu El, de nici un rău.
În curând şi voi veţi cânta ca Noe, ca Moise, ca David, ca Pavel: „Am scăpat din toate mâinile lor“.
Şi noi am fost în primejdii, ca Noe; în robii, ca Moise; în laţuri, ca David; în mâinile oamenilor, ca Pavel; dar, iată, şi noi am scăpat, fiindcă puternic şi credincios este Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa.
Bizuiţi-vă pe El!

O, noi ne-am bizuit pe Domnul

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea nu ne-a nimicit
nici vântul când vuia năprasnic,
nici valul când izbea cumplit.

Refren:
Bizuiţi-vă pe Domnul,
toţi ai Lui, în orice fel,
căci în El au biruinţa
câţi se bizuiesc pe El.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea-n noaptea cea mai grea
purtam în suflet strălucirea
Luminii ce se-apropia.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea, când zdobiți păream,
spre fericita izbăvire
adânc încrezători păream.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul
de-aceea-n nopţi de suferinţi
senini trăiam înflăcărarea
cântării Marii Biruinţi…

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea azi cântăm aşa,
căci liberi vom slăvi odată
Puterea și mărirea Sa.

Traian Dorz, Cântarea anilor

Pescuirea minunată

Pescuirea-minunata-4Părintele Constantin Galeriu,
predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge. Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.
Aceasta este taina: Trimite Duhul Tău cel Sfânt, nu numai peste daruri, ci şi peste noi. Cugetam cândva la cuvintele psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, facerea mâinilor Lui – adică omul (căci «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit») – o vesteşte tăria“. Vesteşte omul tăria şi slava lui Dumnezeu? Trimite peste noi şi peste aceste daruri Duhul Tău cel Sfânt, ca să înţelegem taina aceasta, şi anume: că noi suntem chip al lui Dumnezeu şi că noi vestim cel puţin cum Îl vestesc cerurile! Dacă nu e aşa, aşa trebuie să fie. Cuvântul vesteşte, tâlcuieşte taina.
Acum să auzim cuvântul, care ne va dezvălui şi astăzi, ca totdeauna, taina Evangheliei. Iată cuvântul rânduit de dumnezeieştii Părinţi pentru această duminică: Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. | Continuare »

„NU TE TEME, DE ACUM VEI VÂNA OAMENI”…

„NU TE TEME, DE ACUM VEI VÂNA OAMENI”…

Evanghelia de duminică începe aşa de frumos, cu vorbele: „Şi a fost când Îl îmbulzea pe Iisus poporul, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”… Ce privelişte frumoasă va fi fost aceea! Parcă-i vedem pe oamenii de atunci cum se îmbulzeau care de care să ajungă mai aproape, lângă Cuvântul lui Dumnezeu. Parcă-i vedem cum umblau din sat în sat şi din oraş în oraş, să poată auzi cuvântul lui Iisus. Şi să luăm aminte, creştinilor, că învăţăturile şi cuvintele după care alergau oamenii în vremea lui Iisus se află şi azi şi sunt şi astăzi tot aceleaşi. Evanghelia spune şi azi tot aceleaşi cuvinte şi este o carte, Biblia, care cuprinde toate cuvintele şi toate învăţăturile pe care le-a spus şi pe care le-a lăsat Dumnezeu oamenilor. Dar astăzi a slăbit râvna pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Spusul Evangheliei despre vremea când „se îmbulzea poporul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu” răsună astăzi ca o poveste de demult şi răsună ca o mustrare pentru oamenii de azi, care însetează după fel de fel de plăceri, pofte, petreceri, băuturi şi alte patimi stricătoare de suflet.
Dragă cititorule! Eu n-am cuvinte să-ţi spun ce putere, ce plăcere şi ce bucurie simte şi astăzi acela care ascultă sau citeşte regulat şi cu stăruinţă Cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi. Dacă ai fi lângă mine, ţi-aş vorbi ceasuri întregi despre ce-ţi dă ţie Cuvântul lut Dumnezeu. Ai simţit tu cândva plăcerea şi pu¬terea acestui cuvânt? Ai simţit tu cândva un dor, o dorinţă, o lipsă, o sete după Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă n-ai simţit lucrul acesta, atunci tu nu mă înţelegi nici pe mine şi nu-i înţelegi nici pe oamenii despre care evanghelia de duminică spune ca „se îmbulzeau să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”. | Continuare »

HRISTOS SĂ TRĂIASCĂ ÎN NOI

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

Pr-GavrisÎn Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar viaţa pe care-o trăiesc acum o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a jertfit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Scumpii şi mult iubiţii mei fraţi, numai Domnul ştie, Cel ce cercetează inimile, cu cât drag L-am dorit şi cum am vrut să ne-ntâlnim. Dar, iubiţii mei, să nu vă uitaţi la noi, cei ce vă spunem Cuvântul lui Dumnezeu, ci priviţi mai sus de noi; priviţi că-n mijlocul nostru este Hristos, Domnul Iisus. El a făgăduit… şi puneţi-L la încercare, să vedeţi că în mijlocul nostru este El în chip nevăzut. Sufletele noastre, dacă lăsăm toată grija cea lumească şi dăm deoparte vălul de peste ochii sufletului, Îl vor vedea pe Mântuitorul Hristos. De El să ascultăm. Ceea ce spunem, spunem din Cuvântul lui Dumnezeu întâi nouă, întâi mie nevrednicului şi tuturor celor ce vor să asculte acest Cuvânt al lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a dat prilejul acesta aşa de minunat, prilejul nunţii. Şi din nou ne trece prin suflet fiorul bucuriei Nunţii noastre cu Mirele nostru iubit, Iisus. Şi, în vederea Nunţii noastre, căutăm de pe-acum să ne pregătim pentru Mirele nostru cel minunat, să fim într-adevăr ca o mireasă curată, fără pată, fără zbârcituri sau ceva de felul acesta.
Am citit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni, din capitolul 2, versetul 20. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, spunea el, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Iată starea la care ne vrea Dumnezeu. Hristos să trăiască în noi. Şi viaţa pe care-o mai trăim în trup, s-o trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.
O, dragii mei, aduceţi-vă aminte cum Duhul lui Dumnezeu, Care ne-a trezit din somnul păcatelor demult, demult, odată, după ce ne-a trezit din acest somn greu al păcatului, ne-a adus la cunoştinţa stării noastre pierdute, ne-a făcut să strigăm disperaţi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de o astfel de moarte?”, şi ne-a făcut apoi să ne ridicăm privirile spre Crucea Golgotei şi să auzim glasul cel dulce al iubirii lui Dumnezeu, că Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi acolo, la picioarele Crucii, aduceţi-vă aminte cum a căzut păcatul şi cât de uşuraţi ne-am simţit, plecaţi la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

Ochii Tăi sunt, Iisuse, adânci splendori

Ochii Tăi sunt, Iisuse, adânci splendori,
Iar privirea-Ţi spre mine ca mii de sori.
Oglindească-se-n mine-aşa
Ca un soare, lumina-Ţi grea,
Să se vadă în mine splendoarea Ta.

Fără seamăn în veci, frumuseţea Ta
Să se vadă răsfrântă-n făptura mea.
Drag Iisus, Te aştept să vii,
Tot – în mine – pe veci, să-nvii,
Frumuseţea din mine doar Tu să-mi fii.

Să trăiască în mine-al Tău Nume Sfânt,
Proslăvire să-Ţi vină din tot ce cânt.
Suflete-al meu, cântarea mea
Numai Domnului drag aş vrea
Nesfârşită mărire, în veci, să-I dea.

Fie-mi Sfântul Tău Duh mângâierea mea,
Eu să-I dau ca sălaş toată inima.
Binecuvântări de sus
Mi-nsoţească-ntreg rodu-adus,
Cina Ta şi cu mine s-o-mparţi, Iisus.

Lidia Hamza, Blid de lut, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2010

EU AM IUBIT ACEST PAMÂNT

EU AM IUBIT ACEST PAMÂNT

Eu am iubit acest pamânt al părinţilor şi al înaintaşilor mei cu tot atâta putere cu câtă iubesc cerul acesta, tot al lor.
Fiindcă în acest pământ sunt trupurile lor, după cum în acest cer sunt sufletele lor.
Ori de câte ori am atins acest pământ cu picioarele mele, cu plugul meu sau cu sapa mea, am dorit să-l mângâi totdeauna
cald şi iubitor, cu o dulce dragoste de fiu, cum atingi un suflet viu şi drag.
Şi tot aşa mă ating de acest cer scump, cu mâinile mele, cu ochii mei, cu rugăciunea mea.
Fiindcă în acest pământ suspină trupurile părinţilor mei şi în acest cer cântă sufletele lor.
Iar eu sunt între amândouă cu ei.

NOTA ASUPRA EDITIEI
Această lucrare apare ca un omagiu închinat dragostei cu care patriotul român Traian Dorz a luptat să-şi vadă neamul mântuit şi fericit în veşnicie. Ea apare la 30 de ani de la plecarea sa din patria aceasta vremelnică în Patria cerească.
Pentru culegerea textelor ce alcătuiesc conţinutul acestei cărţi, a fost parcursă întreaga operă dorziană scrisă sau vorbită, tipărită în volum până la această dată. Însă dintre toate lucrările în care au fost semnalate referinţe la tematica propusă în
acest volum, două nu sunt prezentate aici, şi anume: Locurile noastre sfinte şi Traian Dorz în Anul Jubiliar 1988. Am decis această omitere deoarece mesajul cărţilor menţionate, aproape în întregimea lui, se identifică cu subiectul lucrării de faţă – şi reproducere integrală a acestor cărţi aici nu-şi avea locul. Le recomandăm însă cu insistenţă cititorilor, pentru că ele întregesc imaginea despre iubirea de neam a iubitorului de Hristos Traian Dorz.
Textele din această carte au fost preluate din ediţiile apărute în Editura Oastea Domnului, iar pentru cele câteva excepţii ale unor materiale nepublicate încă, am apelat la manuscrisele dactilografiate.
| Continuare »

Acatistul Nașterii Maicii Domnului

nasterea-maicii-domnuluiTroparul, glasul al 4-lea

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

Condac 1:

Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Icos 1:

Soborul îngeresc și neamul omenesc astăzi după cuviință să se veselească, pentru că Eva cea tainică în lume vine și nădejdea așteptării lui Adam se împlinește. Pe care toți lăudând-o, așa să-i zicem:
Bucură-te, că viața și bucuria prin tine lumii se va trimite;
Bucură-te, steaua dimineții cea înțelegătoare;
Bucură-te, steaua darului care vestești venirea în lume a veșnicului Soare;
Bucură-te, dimineață și zori care aduci lumii veșnică nemurire;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor ce de rai s-au înstrăinat;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor pe care șarpele i-a înșelat;
Bucură-te, cămară a tainelor mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, floarea milei și a îndurării Părintelui ceresc;
Bucură-te, odor ales de Dumnezeu și slava fecioriei;
Bucură-te, sălașul cel cuvântător și cămara cea sfântă a bucuriei;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 2:

Adam și Eva să se veselească împreună cu tot neamul omenesc, căci împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a apropiat și Maica milei la noi a sosit; pentru care, slavă dăm lui Dumnezeu așa: Aliluia! | Continuare »

Alte materiale despre Maica Domnului

Cuvânt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Sf. Ioan Maximovici

CINSTIM ÎN TĂCERE – Traian Dorz

REGĂSIRE – Săndica Afteni

MINUNE ŞI TAINĂ – Traian Dorz

Pomenirea Naşterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria – Sinaxar

SLUJIRE ŞI RĂSPLATĂ – Traian Dorz

Măicuţa Lui –  Lidia Hamza, Blid de lut

Dulce şi amar – Traian Dorz

Maica Domnului reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă – Nicolae Steinhardt

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Traian Dorz

Maica Domnului Iisus – Traian Dorz

BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz

O, MAICA JERTFEI SALVATOARE – Traian Dorz

Plecăciune Ţie! – Traian Dorz

BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz

Eu nu ştiu cum…

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
de m-ai ales şi m-ai chemat,
căci eu nimic n-am făptuit
să fiu iertat şi miluit!

…Ce oare să-Ţi fi arătat,
că n-am avut decât păcat?
…Cum, oare, Tu la un tâlhar
i-ai dăruit atâta har?
…Cum oare-atât Te-ai aplecat
şi din adânc m-ai ridicat?

…O Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
şi mai ales căci m-ai iubit!
…Pe tot întinsul viitor
doresc să-Ţi fiu ascultător,
recunoştinţă arătând
iubirii Tale orişicând.

Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
e numai har nemeritat!

Salvare şi recunoştinţă

Traian Dorz, Cununile slăvite

Datornicul-nemilostiv-31. O, Marele nostru Dumnezeu, Ocrotitorul părinţilor noştri,
Tu Singur ai fost Salvatorul neamului nostru şi Singurul lui loc de adăpost, din an în an şi din generaţie în generaţie, până azi.
Poporul nostru, chiar de la naşterea lui, a fost luminat de cunoaşterea Ta
şi istoria lui s-a născut o dată cu credinţa lui cea dreaptă în Tine, pe care au mărturisit-o părinţii noştri până astăzi.
Sub Scutul Tău s-au adăpostit în toată crâncena lor istorie, din care cea mai mare parte este îngropată şi azi în cel mai nepătruns întuneric.
Ajută-ne şi nouă să Te credem şi să Te iubim ca ei!

2. O Doamne, cât de recunoscător ar trebui să-Ţi fie Ţie tot neamul nostru
şi cât de nedespărţit de Tine ar trebui să fie sufletul lui pe totdeauna!
Căci numai datorită bunătăţii şi grijii Tale, Doamne, pe care Tu i-ai arătat-o în chip cu totul deosebit, a rămas neamul nostru cu viaţă până azi.

3. Tu, Doamne, ai avut un plan binevoitor şi milostiv cu neamul nostru şi cu poporul nostru.
De aceea i-ai trimis atâtea înştiinţări şi chemări minunate.
Nu înceta, Doamne, să-l iubeşti şi să-l chemi, până va veni la Tine.

4. Tu, Doamne, ai trimis neamului nostru şi solia Oastei Tale, spre a-i da astfel un mijloc binecuvântat prin care să poată a Te sluji mai fericit.
O Doamne, ai milă şi nu ne lăsa acum să ne lăsăm de Tine,
ci dăruieşte-i acestui popor o minte sănătoasă cu care să vină iarăşi într-o şi mai fierbinte dragoste la Tine.
Şi apoi să rămână pe veci la Tine.

5. Cele mai multe păcate le face omul pe faţă,
– dar cele mai mari le face în ascuns.
Oricât de căzut ar fi cineva în stricăciune, tot mai are o parte de ruşine şi de frică în săvârşirea unor păcate
şi nu le face chiar în văzul altora…

6. Deşi, în nebunia lui, omul care păcătuieşte cu uşurinţă de multe ori se laudă cu păcatele lui,
– totuşi sunt unele păcate pe care până şi celui mai ticălos om îi este greu să şi le spună cu glas tare.
Aceste păcate întrec orice margine.
Făptaşul lor le ascunde cât se poate mai tare şi cât se poate mai mult,
fiindcă acestea sunt păcatele în urma cărora ar avea de suferit pedeapsa ce-i aduce ruşine din partea tuturor.

7. Dar oricât de bine ar căuta făptaşul să se ascundă, este totuşi Cineva care îl vede şi îl urmăreşte pas cu pas.
Cineva care îl ştie în tot ce face
şi chiar atunci când se aşteaptă mai puţin îi dă pe faţă tot ce căutase el atât de mult şi atât de bine să ascundă.
Păcate ascunse ani de zile ies dintr-o dată la iveală din te miri ce nimic.
Asta este numai lucrarea lui Dumnezeu. | Continuare »