LUCRAREA SFÂNTULUI DUH

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

1. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu-Şi partea Sa pentru noi, – ni S a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.
De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr. 12, 25).
Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.

2. O, de cât folos ne a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S-a dus!
Ce Scump Mângâietor ne-a trimis El!
Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!
Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!
Ce puternică este apărarea pe care ne o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!
Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!

3. Dovada Prezenţei Duhului Sfânt este chiar Lucrarea Sa.
Căci unde este Duhul, acolo este Lucrarea Lui şi acolo sunt roadele Sale, este dovada puterii Sale – care însoţesc neapărat venirea Lui (I Cor 24, 5; Gal 5, 22), după cum unde este vântul, este suflarea lui, unde este focul, e căldura lui, unde este apa, este răcoarea ei.

4. Când Sfântul Duh S-a pogorât peste apostolii Domnului şi peste Biserica începătoare – ce cutremurătoare S-a arătat Prezenţa Lui! | Continuare »

O, Foc Ceresc, oriunde-n lume Tu Sfânta Flacără-Ţi întinzi,
cobori în inimi bucurie şi jarul dragostei aprinzi…

O, cum suflaşi peste-a mea ţară Cuvântul Tău Tu, Duh Preasfânt,
cum ai aprins în inimi iară al dragostei sfânt legământ!

Şi de un vas umil, Preasfinte, în lucrul Tău Te-ai folosit
şi de prin bietele sătuţe, o sfântă Oaste Ţi-ai pornit.

Cu ea Tu birui-vei, Doamne, atâtea oşti cu mult mai mari,
căci Tu Ţi-alegi vasele slabe, să faci de râs pe cele tari…

O, suflă, Duhule Preasfinte, prin inimi greu de străbătut,
ca să sporească înainte frumosul Oastei început!

(Traian Dorz)

 

Preot Iosif TRIFA, FOCUL CEL CERESC

În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. S-a pogorât ca un foc aprinzător de suflete. Aprinşi de focul acesta, ar­deau şi apostolii şi ardea şi mulţimea.

Când citeşti la Faptele Apostolilor, cap. 2, parcă vezi şi parcă simţi aprinderea cea sfântă şi Focul cel Sfânt din Ziua Cincizecimii. Acest Foc îi făcuse pe oameni să depună totul la picioarele apostolilor şi la picioarele Domnului. Să se predea cu totul Domnului. Acest Foc făcuse „una sufletul şi inima” mulţimii. Acest Foc a aprins apoi lumea întreagă; a aprins o lume întreagă pentru Domnul.
Creştinismul cel dintâi a fost foc, a fost aprindere, a fost clocot, a fost viaţă vie şi nebunie pentru Hristos. Dar, în curgerea vremii, acest foc s-a stins mereu. Creştinii s-au răcit mereu. Din creştinismul de azi lipseşte tocmai focul.

Creştinismul de azi – zicea un predicator – e ca şi un cuptor care şi-a păstrat în bună regulă toate hoarnele, toate uşile, toate rânduielile, numai că şi-a pierdut focul. Am pierdut focul cel sfânt al Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. Le-a dat apostolilor limbi de foc, pentru ca – cu limbă  de foc – să-L predice pe Iisus cel Răstignit şi să-l roage pe orice suflet să vină la El.

Duhul Sfânt ne dă şi nouă o limbă de foc. Aceasta este una din însuşirile Duhului Sfânt: El ne dă o „limbă de foc”, pentru ca să vorbim cu foc, să ne rugăm cu foc, să cântăm cu foc, să plângem cu foc. Un creştin adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Un ostaş adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Şi aşa e şi cu Adunările Oastei. O adunare adevărată e aceea peste care se pogoară „limbile de foc”; în care fraţii vorbesc cu foc, se roagă cu foc, cântă cu foc şi plâng cu foc. | Continuare »

Lidia Hamza

Când flacăra nu mistuia altarul,
aura ei strălumina genuni
şi ne-arăta spre Canaan hotarul
deschis de strălucitele minuni.

Refren: Părinte drag, părinte drag,
când vom veni cu-n cântec şi cu flori,
în cerul larg deschis ca-n sărbăt ori,
cu Mirele aşteaptă-ne în prag.

Ce plâns divin se revărsa pe ape
spre zorii libertăţii năzuind
când Duhul Sfânt Se cobora pe ape
Aleea Filozofilor sfinţind!

Cu adieri de ambră legământul
în ceasul ungerii se revărsa…
Şi-n mii şi mii de inimi noi Cuvântul
o nouă Oaste sfântă renăştea.

Azi, lângă-un sfânt mormânt, îngenunchează
recunoştinţa unui nou popor
ce, fericit, cântând, înaintează
spre-un luminos şi veşnic viitor.

Încet şi dulce imnul nostru zboară
pe urma păsării măiestre-n sus,
veac după veac şi ţară după ţară
vor umple-odată corul lui Iisus.

Vor înflori atunci şi-n munţi migdalii
şi grâul va-nverzi cât nici gândim
când cel mai falnic Praznic de Rusalii
îl vom sărbători-n Ierusalim.

În anul jubileu 1988

TDorz1Până acum am vorbit despre multe nume minunate de sfinţi împreună-lucrători cu Dumnezeu, din trecutul Evangheliei şi al Bisericii Domnului.
Astăzi, pentru a ne îmbogăţi şi mai mult sufletele şi pentru a ne îmbărbăta străduinţele noastre, vom privi strălucitul chip al celui dintâi martir al lui Hristos de după El. Al unuia dintre cei mai minunaţi şi curajoşi tineri ai Bisericii şi ai soliei lui Hristos: Ştefan (Fapte 6, 5).
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune despre Ştefan că era un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt.
Din plinătatea credinţei avea el har şi din plinătatea Duhului avea el putere. Astfel că prin el se făceau mari minuni şi semne în Lucrarea lui Hristos (Fapte 6, 8).

Din pricina aceasta nimeni nu putea sta împotriva înţelepciunii şi duhului cu care vorbea el (Fapte 6, 10).
Din pricina aceasta faţa lui părea o faţă de înger (Fapte 6, 15).
Din pricina aceasta sfârşitul lui a fost atât de slăvit (Fapte 7, 55-56).
Iar jertfa lui a făcut să răsară celălalt puternic înfocat mărturisitor al lui Hristos: Apostolul Pavel (Fapte 7, 57; 8, 1; 22, 20).
Fiindcă întotdeauna, în urma unui om plin de Duhul Sfânt vor rămâne roadele acestei mari puteri (Gal. 5, 22).
În urma unei jertfe pline de lumina Duhului Sfânt va rămâne totdeauna o lucrare plină de revărsarea acestei cereşti lumini. | Continuare »

Traian Dorz

Rusalii-62Preasfinte Duh de viaţă darnic, Preasfinte-mpărţitor de har,
în faţa Ta îngenunchează a noastră mulţumire iar.

O, Tu ai dat vieţii noastre botezul minunat de foc
ce-a cununat în noi durerea cu fericirea la un loc.

O, Tu ne-ai răsărit în suflet lumina altei noi vieţi,
descoperindu-ne atâtea necunoscute frumuseţi.

În inimi ne-ai aprins statornic înflăcăratele trăiri,
ca să-Ţi putem aduce jertfa deplinei noastre dăruiri.

Făcut-ai sufletele noastre potir de aur minunat
şi darnic le-ai umplut adâncul cu harul Tău nemăsurat.

Dezvăluitu-ne-ai frumseţea cerescului Ierusalim;
părtaşi la dulcea-i fericire, chiar de pe-acum ne faci să fim.

În faţa Ta, întreaga noastră recunoştinţă vine iar
şi-Ţi mulţumim… O, slavă Ţie, Preasfinte-mpărţitor de har!

Ioan CAPĂTĂ, din Biserica – Trupul lui Hristos

– învăţătura de temelie a creştinismului –
Un adevăr de credinţă, care, asemenea aurului, s-a limpezit, a ajuns strălucitor şi curat în focul unor frământări de aproape un veac şi jumătate, este învăţătura despre Sfânta Treime – învăţătura de temelie a creştinismului.
Credinţa în Sfânta Treime are un temei lămurit în Biblie (Geneza 1, 26; 18, 1-3; Isaia 6, 3; Matei 28, 19; II Cor. 13, 13; I Petru 1, 2; I Ioan 5, 7; Apoc. 4, 8 ) şi a fost de la început mărturisită în Biserică – măcar că uneori (până la Sinodul I de la Niceea), într-o formă nu în destul de lămurită. Prilejul pentru adâncirea şi lămurirea acestei învăţături, a fost o frământare, o rătăcire care s-a ivit în Biserică pe la începutul veacului al patrulea (319 d.H.) şi anume erezia lui Arie, un preot din Alexandria (Egipt) care susţinea că Domnul Iisus Hristos nu este deofiinţă cu Tatăl, ci ar fi doar o creatură – deşi cea dintâi – a Tatălui. Erezia aceasta a zguduit din temelii Biserica şi a fost pricina unor frământări şi dezbinări, care, sub diferite forme, au durat aproape un veac şi jumătate. Frământarea aceasta a făcut mult rău Bisericii, dând prilej păgânilor să batjocorească şi să dispreţuiască lucrarea Evangheliei. Totuşi răul acesta şi-a avut şi partea lui bună, căci în focul acestor frământări şi lupte, s-a limpezit şi s-a precizat, în lumina şi pe temeiul Sfintei Scripturi, adevărul în ce priveşte învăţătura despre Sfânta Treime, adevăr care este mărturisit astăzi – cu foarte mici excepţii – de întreaga creştinătate.

În primele patru sinoade ecumenice şi cu deosebire în primele două, (Niceea – 325 şi Constantinopol – 381), s-a precizat şi desăvârşit această învăţătură. De la cele dintâi două sinoade ecumenice ne-a rămas simbolul credinţei, numit şi simbolul de Niceea – Constantinopol care se citeşte în timpul Sfintei Liturghii.
Potrivit Bibliei şi învăţăturii Bisericii, „Dumnezeu cel Unul în fiinţă, este întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt… Tatăl este Creatorul lumii, Dumnezeu din Care sunt toate şi cauza mântuirii, întrucât concepând planul ei din eternitate, îl realizează la plinirea vremii prin Fiul. Fiul este Cel prin Care toate s-au făcut, şi anume şi mântuirea. Iar Duhul Sfânt, principiul de viaţă, făcător al sfinţeniei, desăvârşeşte orice lucrare a Tatălui şi a Fiului şi, în special, pregăteşte mântuirea, grăind prin profeţi şi realizând Naşterea şi Ungerea Domnului. Tot El desăvârşeşte opera mântuirii, împărtăşind oamenilor bunurile Crucii şi sfinţindu-I într-o legătură permanentă cu Tatăl şi cu Fiul“[1] | Continuare »

Cornel RUSU, din Cuvântul, Cheie a Darurilor

De marea sărbătoare a Sfintelor Rusalii, mare adunare la Sâncrai, la fratele Ionel Novac. Venim şi noi de la Ghelari. După slujba sfântă de la Biserică, unde fraţii răspund la Sfânta Liturghie, în curtea fratelui Ionel, sub cerul liber, are loc frumoasa adunare. Venit de curând la Oaste, fratele Roman Furca, fratele Petru ni l-a prezentat.
Sunt de faţă: fratele Traian Dorz, fratele Silviu Hărăguş, fratele Ilie Marini, fratele Popa Petru de la Batiz, pe atunci fratele Magdici, sora Lucreţia de la Laz; atunci am cunoscut pe Pop Alexandru, venit şi el cu un grup de tineri din partea Clujului, şi mulţi, mulţi fraţi şi surori, o curte mare, arhiplină.
Rugăciunile şi adunarea cu cântări, vorbiri şi meditaţii biblice au decurs în linişte. Mare revărsare de har am simţit toţi cei prezenţi, de la cel mai mare, până la cel mai mic copil. Revărsarea Duhului Sfânt se face resimţită şi astăzi în sufletele iubitoare, credincioase, doritoare de a-L avea. El coboară raiul în sufletele oamenilor, făcându-i să locuiască în lumina părtăşiilor divine cu Domnul şi sfinţii săi. Şi Se roagă pentru noi, şi ne ajută în slăbiciunile noastre.
O, Duhule Sfinte, vino şi condu-ne spre cer, şi vom cânta din harfa sufletului nostru melodia veşniciei în acorduri minunate pentru slava Tatălui şi a Fiului, Care ne-a răscumpărat.
Printre fraţii care s-au rugat la încheiere, a fost şi sora Lucreţia de la Laz, care cu rugăciunea şi lacrimile ei, a aprins şi zguduit toată adunarea.
După rugăciunea de încheiere, cu soţia am trecut dealul la Nădăştia, cu sora Ileana şi fratele Judele, unde am poposit peste noapte.
Dimineaţa, în casa fratelui Ionel, cu fratele Popa Petru şi ceilalţi fraţi de bază, s-a organizat o consfătuire frăţească, cu participare selectă, urmând ca rezultatul consfătuirii să fie adus la cunoştinţa întregii adunări. | Continuare »

fr-Leon-AndronicVorbirea fratelui Leon Andronic de la adunarea de Rusalii de la Sibiu – 2 iunie 1985

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul, fraţilor!
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care ne-a învrednicit astăzi, în ziua Praznicului Oastei, să fim în jurul acestui mormânt scump, al acestui mormânt care nu va fi uitat în veac de poporul român, popor care, la trâmbiţa care a început de şaizeci şi trei de ani să sune desluşit spre trezirea neamului nostru la o viaţă nouă cu Hristos, a alergat pe toate meleagurile ţării acesteia cu râvna şi dragostea pe care Domnul Iisus le-a semănat în el prin acest om al lui Dumnezeu, prin acest prooroc. Nu se naşte în fiecare zi câte un prooroc, ci la zeci de ani şi la sute de ani chiar.
Glasul acestui trâmbiţaş a sunat atât de puternic, încât s-a auzit în toată ţara şi peste hotarele ţării noastre [îndemnul] să nu ne mulţumim cu viaţa formalistă în care ne-am trezit, cu datinile şi obiceiurile strecurate în mijlocul nostru de la păgânii care s-au amestecat şi au venit în creştinism cu sarsanaua lor de păcate. [Iar creştinii au ajuns] aproape să le sfinţească şi să spună toţi: „Aşa am apucat! Aşa ne-am pomenit! Aşa am văzut la părinţii noştri şi la bunicii noştri! Cum veniţi voi acum să stricaţi obiceiurile şi datinile noastre?”.
O, dragii mei, dacă Părintele Iosif a avut o deviză în viaţa lui, deviza cea mai scumpă a fost să împroprietărească ţara noastră cu Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, care a luminat mii, zeci de mii şi sute de mii de suflete şi le-a scăpat de iadul întunecat.
Ce măreaţă lucrare! Dar şi ce vrăşmaş puternic! Însă nu-i mai tare vrăşmaşul (aşa cum s-a cântat în cântare) decât puterea lui Dumnezeu prin care, în Numele Domnului, îl tăiem în bucăţi şi mergem înainte pe calea pe care ne-au trasat-o înaintaşii noştri.
Ce minunat a vorbit şi fratele Arcadie despre pilda acestui om al lui Dumnezeu care străluceşte în inimile noastre ca un luceafăr luminos ce ne duce la Hristos!
Fraţilor dragi, am venit la acest mormânt să reînnoim legământul. Dacă acum zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani am pus un legământ în faţa lui Dumnezeu, în faţa fraţilor, în faţa acelor care ne-au îndemnat să ne predăm şi noi Domnului, astăzi să înnoim acest legământ lângă mormântul Părintelui Iosif şi din nou, cu noi puteri, să pornim la luptă, ca să putem birui păcatul. Cei care aţi citit cartea Ce este Oastea Domnului aţi văzut acolo harta României mari, iar în mijlocul ei, un bolovan mare numit „păcatul”. Şi câţiva fraţi ostaşi, din răsputerile lor, pun umărul şi braţele lor şi caută să-mpingă, să-l scoată afară din hotarele ţării. Aceasta-i deviza Oastei Domnului: să scoatem păcatul din viaţa noastră proprie, din familia noastră, apoi din cei din jurul nostru, cu care suntem în contact zilnic la serviciu, la munca noastră, şi apoi din toată ţara, cu toţi fraţii. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei

rusaliiO, ce fericite sunt aceste două înălţimi unice, aceste două mari cuvinte: Ierusalim şi Cincizecime… Ierusalim paşnic şi Cincizecime liberă. Ierusalim curat şi Cincizecime adevărată. Ierusalim slăvit şi Cincizecime veşnică…
Cât de împreunate pe veci trebuie să fi fost, în inimile şi în amintirea tuturor ucenicilor Domnului, aceste două nume sfinte şi dragi, aceste două valori unice şi scumpe, aceste două înălţimi cereşti de pe pământ.
Ierusalimul era locul, iar Cincizecimea era momentul când Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu se îmbrăţişau şi dădeau naştere fiicei cereşti a Ierusalimului de Sus, care va fi Mireasa Slăvită a Mielului Slăvit, Biserica lui Hristos, Comoara şi Cununa Lui veşnică.
Către Ierusalim se îndreptau atunci în orice vreme toate inimile tuturor fraţilor împrăştiaţi pretutindeni, ca înspre o înălţime pe care a pogorât văzut toată dragostea necuprinsă a lui Dumnezeu, pentru a îmbrăţişa un popor cât o omenire şi o patrie cât o lume.
Dar în vremea Cincizecimii nu numai gândurile tuturor se îndreptau înspre Ierusalim, ci şi inimile şi picioarele lor. Din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, toţi cei care neîncetat se rugau pentru pacea Ierusalimului iubit, la apropierea Cincizecimii lui, se pregăteau de drum şi se grăbeau, ca, dacă va fi cu putinţă, în dimineaţa minunată a sărbătorii Duhului Sfânt, ei să fie acolo împreună cu cei dintâi care avuseseră parte de harul acestei îmbrăţişări cereşti.

O, ce trebuie să fi fost atunci în Ierusalim! Ce îmbrăţişări, ce lacrimi, ce cuvântări înflăcărate, ce cântări fericite, ce sărutări sfinte! Cât de minunat vor fi răsunat pe scările Templului cântările treptelor, psalmii bucuriilor frăţeşti, când miile de cântăreţi de Sus mai coborau o treaptă şi mai cântau un psalm, către miile de cântăreţi de jos care, mai cântând un psalm, mai urcau o treaptă către fraţii lor.
Iar când pe treapta din mijloc se întâlneau cântând psalmul 133: „Iată ce plăcut şi dulce e să locuiască fraţii pururea împreună să se veselească… cu cântări şi psalmi în Domnul să se veselească…“, atunci cântările de bucurie trebuie să fi fost înecate de plâns şi sărutările trebuie să fi fost numai pe lacrimi.
Cine poate uita astfel de clipe şi astfel de stări? Şi cine n-ar fi dat totul ca să le poată trăi măcar o dată pe an acolo unde ca nicăieri altundeva pe lume le era locul şi momentul unic.
De aceea se grăbea Sfântul Pavel să fie în Ierusalim de zilele Cincizecimii.

O, fraţii şi surorile scumpei noastre Cincizecimi! Ce şiroaie de lacrimi scaldă faţa mea acum evocând aceste amintiri sfinte şi făcând fireasca legătură între Cincizecimea Ierusalimului lor şi Cincizecimea „Ierusalimului“ nostru neuitat de atunci!… | Continuare »

[Eu însumi sunt o predică vie] – Preot Iosif TRIFA

DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII – Pr. Iosif Trifa

Predica PS Longhin din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt – 2017

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT – Traian Dorz

Din cuvântarea Părintelui Iosif Trifa

Mărturii – Moise Velescu

Duhul Sfânt şi Biserica – Preot Iosif TRIFA

Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor – Traian Dorz

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

Cuvânt la Duminica cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh –  Sf. Ioan Gură de Aur

ÎNŢELEGEREA LUCRURILOR DUHOVNICEŞTI – Traian Dorz

Iconomia Sfântului Duh – Vladimir Lossky

Arătarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament – Preot Iosif TRIFA

Scopul vieţii creştine – Sfântul Serafim de Sarov

DRAGOSTEA ŞI URA – Traian Dorz

Scrisoarea Părintelui Iosif Trifa

Spunea… despre Duhul – Traian Dorz

Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică – Sf. Ioan Damaschin

Ceva despre lucrarea Sfintei Treimi – Preot Iosif TRIFA

Când Se va turna Duhul de Sus – Traian Dorz

Darul şi harul Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

VORBIREA ÎN FELURITE LIMBI – Traian Dorz

PENTRU CE NU SE MAI FAC ACUM SEMNE ŞI MINUNI – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Cum să ne pregătim pentru primirea Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

RUGĂCIUNE – Traian Dorz

O amintire semnificativă – Moise Velescu

RUSALII TRISTE – Lidia Hamza

Erau toţi împreună în acelaşi loc – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

ÎN ZIUA DE PE URMĂ, IISUS A STAT ÎN PICIOARE – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

MĂREAŢA ADUNARE A OASTEI DOMNULUI, LA SIBIU [1932]

CELE DOUĂ TABERE DIN ZIUA CINCIZECIMII –

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! – Arhim. Scriban

Poezii:

EU AM AFLAT IUBIREA!TE PREAMĂRIM PE TINE O, Duhule PreasfinteVENIŢI TOŢI SĂ-I CEREMDuhule PreasfinteDoamne, Duhule PreasfinteProfetul vremurilor noastre;

Traian Dorz

– după Ioan 6, 38 –

Eu n-am fost un trup pe lume,
nici un chip cum se părea,
nici o carte, nici un nume
– am fost misiunea mea.

N-am fost scrisul sau cuvântul,
n-am fost viaţa mea, ci-n ea,
steagul, sabia şi cântul
– am fost misiunea mea.

Cât am ars luptând, trăind-o,
dăruit şi-aprins în ea,
mi-am plătit-o înălţând-o
şi-am fost misiunea mea.

016 aSunt, mi se pare, cel din urmă ce-am mai rămas pe-aici de mult,
un luptător pe-aceste ziduri ce-ntâia dragoste-o ascult.
Cândva, viteazul Neemia lupta aici nebiruit,
atunci aceste ziduri sfinte vuiau de-un cântec fericit.

Ce mulţi veneau pe-aceste uliţi, un gând şi-o inimă, atunci,
cu săbii şi mistrii, un suflet, jertfiţi acestei sfinte munci,
ce steaguri fâlfâiau în aer, ce lungi coloanele cântând,
ce sărbători nemaiuitate erau aicea oarecând!…

Atunci de-aici ţâşneau izvoare ce-o lume-ntreagă adăpau
şi toate drumurile ţării spre patru zări pe-aici treceau,
şi-o inimă arzând, de aur, de foc ceresc şi de nectar,
îşi revărsa de-aici spre-o lume lumina dulcelui ei har.

… Şi-acum ce-amar pustiu e totul!…, domneşte numai sambalat
şi duhul lui ce cântă-cântă pe sfântul templu dărâmat,
şi duhul lui ce cântă-cântă, în timp ce piere tot ce-i sfânt,
şi Oastei îi rămâne numai un sfânt şi chinuit mormânt.

O, duh al Oastei fericite, hai, soarele să ni-l luăm
şi lacrimile, şi-amintirea, şi tot ce-a fost – şi să plecăm,
şi numa-n noaptea de Rusalii, cu-o lacrimă şi-o floare,-n vis,
să-ntoarcem nevăzuţi s-atingem mormântul sfânt, cum i-am promis!…

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

Traian DORZ

Am străbătut oceanul acestei vieţi de-un ceas
şi-atâtea dragi ţinuturi în urmă mi-au rămas,
pe lângă-atâtea ţărmuri frumoase-am petrecut…
– dar ca o umbră-s toate acum, dacă-au trecut.

Ce cântec de ispite m-a încercat ades,
ce neguri mi-au stins zarea,
să nu mai ştiu să ies,
ce năluciri, să-mi schimbe cuvântul ce l-am spus,
– dar ca o umbră-s toate acuma când s-au dus!

Au fost şi nopţi cu valuri cât munţii uriaşi,
cu urlete de vânturi şi negri nori vrăjmaşi
şi sute de primejdii am înfruntat temut…
– dar ca o umbră-s toate acum, dac-au trecut!

…Şi astăzi, – iată zorii,
furtuna mi-a-ncetat,
în zare, iată ţărmul atât de mult căutat,
corabia voioasă mi-o-ndrumă-un heruvim…
– Ierusalime dulce, deschide-te,
– sosim!

Vorbirea fratelui Viorel Bar de la Săucani în prima seară de priveghere a fratelui Traian Dorz (20 iunie 1989)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Slăvit să fie Domnul!
Dragii mei fraţi şi surori, iată că a sosit momentul acesta foarte mult aşteptat şi dorit de omul lui Dumnezeu, căci de la vârsta de 15 ani mereu în glasul şi în condeiul său s-a auzit această dorinţă de a se întâlni cu dulcele său Mântuitor. A aşteptat mereu venirea acelui timp strălucit în care, cununat pentru vecii vecilor cu cel drag şi scump inimii lui, va avea o veşnicie întreagă, ca să-L binecuvânteze şi să-i cânte lui Dumnezeu sus, în cerurile minunate, unde el privea cu ochi strălucitori slava lui Dumnezeu pe care a pregătit-o pentru toţi cei care îl iubesc cu adevărat pe pământ. Acest om al lui Dumnezeu a dorit de mult să vină momentul întâlnirii cu Iisus Domnul. S-a îndrăgostit aşa de mult de Fiul lui Dumnezeu, încât toată viaţa i-a cântat cu lacrimi şi cu cel mai dulce grai, toată viaţa şi-a folosit mâna şi condeiul să scrie cele mai strălucite versuri despre dragostea numelui sfânt al lui  Iisus, Mântuitorul drag pe care L-a iubit.

Aşa l-am cunoscut noi vorbind despre dulcele Iisus, cel care a venit să mântuiască tot neamul omenesc, să ne aducă pe toţi oamenii la mântuire şi nimeni să nu moară. S-a dedicat în slujba lui Dumnezeu pe pământul acesta. Sunt mulţi oameni pe pământul acesta care sunt ai lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Tatăl şi Creatorul tuturor, dar dintre toţi tatăl are totuşi un copil sau câţiva dintre copiii săi care-i sunt cei mai dragi. Aşa a avut şi Dumnezeu oameni pe pământul acesta care i-au fost aşa de dragi. De fapt, se înţelege că el L-a iubit mai mult pe Dumnezeu şi Dumnezeu, de asemenea, i-a arătat dragostea şi iubirea cea mai înaltă, cea mai sfântă. Dacă de copil, de la 15 ani l-a iubit aşa de mult pe Dumnezeu şi Dumnezeu l-a iubit pe el aşa de mult. | Continuare »

Traian DORZ

Când am să plec aş vrea să spun
la toţi cei ce-mi rămân în lume
cuvântul cel mai sfânt şi bun
ce-aş vrea viaţa să le-o-ndrume,

Cuvântul care m-a purtat
mereu cu Domnul dimpreună,
ce m-a-ntărit şi m-a păstrat
ostenitor către cunună,

Căci cât am fost nedreptăţit
şi cât am ars în suferinţă
n-am fost nicicând nefericit,
nici frânt – căci am avut credinţă!

Învăţătura cea dintâi
nepărăsind-o niciodată
mi-a dat tăria să rămâi
pe calea dreaptă şi curată. | Continuare »

Vorbirea fratelui Vasile Câmpeanu (Ogruţan) din a doua seară de priveghere a fratelui Traian Dorz (21 iunie 1989)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Slăvit să fie Domnul!
Cu mare frică şi cu mult cutremur sufletesc şi duhovnicesc m-am apropiat de acest microfon, ca să vorbesc în locul acesta şi în felul în care trebuie vorbit. E uşor să vorbim şi să spunem fraţilor fr. Traian s-a stins, dar n-a fost numai fr. Traian. Îmi aduc aminte fraţilor din stările de vorbă cu dânsul şi din trecutul de viaţă petrecut împreună, fiindcă el n-a fost numai un om pe care acum îl vedem că pleacă de la noi. El a fost o unealtă sfântă în mâna lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu a pregătit-o, cum a pregătit înainte alte unelte sfinte, prin care să poată lucra. A fost ceva supranatural, ceva supraomenesc, dincolo de mintea noastră ca să putem vorbi despre el. El a fost pregătit de Dumnezeu în diferite feluri de încercări şi focuri minunate şi sfinte, în aşa fel încât a putut să ajungă dezbrăcat de el şi să nu mai pună nici un preţ nici pe el, nici pe familie, nici pe nimic de pe pământ.
De aceea, astăzi, noi petrecem la Dumnezeu sufletul lui şi trupul lui îl petrecem în pământ. Căci prin naştere se intră pe pământ şi prin moarte se iese de pe pământ. Ne-am născut şi nu ştim de dinainte, suntem aici, vom muri şi nu ştim când. Depinde aici, între mormânt şi leagăn, ce am făcut, cum am făcut şi dacă ne-am putut lăsa în mâna lui Dumnezeu ca nişte unelte sfinte şi binecuvântate ca să ne pregătească pentru lucrarea Lui.
Îmi aduc aminte de un cuptor de foc prin care l-a trecut Dumnezeu pe fratele Traian. Îmi aduc aminte de o stare de vorbă în care ne-a vorbit aşa: Era o iarnă geroasă şi ningea atunci ne-au scos afară, pe două persoane, şi ne-au pus să săpăm o groapă adâncă. Am săpat groapa până a trecut de 3 metri. Apoi ne-au luat scara şi ne-au lăsat acolo 3 zile şi 3 nopţi. Gândiţi-vă la cuptorul de foc prin care a trecut. Se încălzeau unul pe altul cu rândul şi ziceau că acolo rămân. | Continuare »

de Traian DORZ

Să nu-i uitaţi pe-aceia care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii, mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa pe care le urmăm.

„SĂ AUZIŢI DIN MORMÂNTUL NOSTRU ÎNDEMNURILE ACESTEA”

din vorbirea fratelui Traian Dorz de o la întâlnire cu tinerii creatori, la Sâmbăteni – 5 octombrie 1985

…vom sta de vorbă, cerând de la fiecare o părere, un îndemn, un gând cum putem noi lucra mai bine pentru Domnul. Care metode şi care îndrumări, şi care căi, şi ce anume ar trebui să facem noi ca să putem realiza pentru Domnul o trăire mai frumoasă şi o activitate mai rodnică în Lucrarea Lui? Ce părere aveţi despre adunările cu tineretul? Ce părere aveţi despre problemele care trebuiesc discutate între noi? Ce părere aveţi despre felul în care s-ar putea lucra mai frumos? Nu numai cu tineretul, dar îndeosebi cu tineretul. Sunt atâtea probleme care stau în faţa noastră. Şi s au ivit din partea multor fraţi tineri gânduri mature cu privire la felul de lucru în viitor. Dumnezeu v-a pus pe inimă aceste lucruri. Vedeţi cât de necesară este mântuirea neamului nostru, ridicarea nivelului duhovnicesc al credinţei noastre. Câtă nevoie este de mărturisirea Evangheliei! Câtă nevoie este de apropierea tineretului! Câtă nevoie este ca să-i chemăm pe colegii noştri, pe prietenii noştri. Sunt printre ei unii binevoitori, dornici după Dumnezeu. Ce putem face pentru aceştia? Care sunt metodele cele mai bune de a lucra pentru Domnul, de-a întări adunarea noastră, de-a aduce la Domnul mai degrabă pe semenii noştri, de-a face ceva mai practic, mai frumos pentru Domnul? Cum trebuie să facem adunările tineretului? Cât de necesar este un studiu biblic, şcoala biblică, formarea sufletelor noastre în învăţătura în care ne-a mântuit pe noi Domnul? Cum trebuie să procedăm noi cu cei din jurul nostru? Cum putem face ca lucrul Domnului să sporească şi să ajutăm şi noi înşine la creşterea Lucrării lui Dumnezeu? Care sunt deficienţele noastre? Care sunt slăbiciunile pe care le avem? Ce trebuie să face ca adunările noastre să fie mai frumoase? Cuvântările fraţilor să fie mai substanţiale? Pe cei care vin [noi] în adunările noastre cum îi putem aduce mai repede la Domnul? Cum putem face ca adunările noastre să se încheie totdeauna cu chemări la mântuire şi cu suflete care să se hotărască, nou, pentru Domnul? | Continuare »

Eu ştiu

Eu ştiu

Eu ştiu că nu-i pe cer decât un soare
Şi-n ce să cred – un singur Dumnezeu,
Şi-o Oaste care-o-nvăţătură are,
Şi-un singur drum – acela strâmt şi greu.

Şi doar acela-i duhul Oastei, care
Cu jertfă grea, de naintaşi sfinţit,
Conduce-n adevăr şi cu ardoare
După Iisus Hristos cel Răstignit.

Şi-acestea îmi formară legământul
Cu care lui Hristos m-am juruit
– Să nu schimb Oastei în vreun fel veşmântul
Şi să nu lepăd steagu-i scump plătit.

De n-oi cinsti vreodată naintaşii,
Nepăsător fiind de vreun cuvânt,
De-mi voi purta pe alte urme paşii:
Să nu am parte-n veac de cerul sfânt!

Iar pe acela care îndrăzneşte
Să-i strice Oastei fericitu-i rost,
Nimic nu-l ierte-n lume cât trăieşte,
Până nu-ntoarce totul cum a fost!

Căci de-om urma pe drept inaintaşii
Şi misiunea lor pe-acest pământ,
Nu vor putea apoi nicicând vrăjmaşii
Să-i sfâşie Oştirii steagul sfânt.

Vlad Gheorghiu

Traian Dorz (din vol. Cântări Îndepărtate)

mormant dorz micAcolo unde-afla-mi-voi odihnire,
un veşnic Mai va înflori mereu,
cu cald veşmânt de cântec şi iubire,
acoperind cu drag mormântul meu.

Acolo liliecii albi în floare
şi trandafirii roşii vor vorbi
mereu că dragostea nemuritoare
de jertfă nu se poate despărţi.

De veţi afla acest mormânt vreodată,
– mergând la el, să v-amintiţi mereu,
căci va grăi-n tăcerea-i necurmată
de tot ce-a spus odată graiul meu.

Venind acolo sufletul ce-şi duce
a vieţii singuratice poveri,
simţi-va-n gândul odihnit sub cruce
a Duhului duioase mângâieri.

Gândind acolo singur în tăcere,
va şti cum să privească la pământ,
ce clipă-i singuratica durere
şi ce vecie-i al unirii cânt.

Veniţi acolo, dragi mulţimi plăcute,
căci şi-n mormânt vă voi iubi, dorind
să simt cântări şi lacrimi cunoscute
şi duhul dragostei dintâi trăind…

Cântaţi acolo-n dragostea-nfrăţirii
şi-n neschimbatul primul legământ
cântarea neuitată a iubirii
ce şi-n pământ, şi-n Cer doresc s-o cânt!

Eu voi cânta cu voi Acest Scump Nume,
simţi-mă-veţi alăturea cântând,
căci pentru El eu am trăit pe lume
şi pentru El nu voi muri nicicând.

Am fost clopot – Traian Dorz

[Am făcut tot ce eram dator] – Traian Dorz

Vitejilor stegari – Lidia Hamza

Acest om mare sfârseşte nu în declin, ci în apogeu – Mircea Andronic

„Moartea a fost înghiţită de viaţă.” – Traian Dorz

Traian DORZ – documentar

CE LIMPEDE VĂD AZI – Traian Dorz

File de Acatist (Fratelui Traian Dorz) – Lidia Hamza

Voi nu-mi sunteţi în urmă… – Traian Dorz

Pe crucea harfei răstignit – Lidia Hamza

Sfinte amintiri – Lidia Hamza

Traian Dorz , Hristos – mărturia mea

O Doamne-al iubirii  – Traian Dorz

La ceasul socotirii – Vlad Gheorghiu

CÂNTĂRILE DIN URMĂ – Traian Dorz

URMAȘUL – Ovidiu Rus

CE MULT ÎMI PARE C-AM TRĂIT – Traian Dorz

AM SUFERIT PRIN LUME – Traian Dorz

Omul acesta a fost omul rugăciunii – Viorel Bar

Rugă pentru Psalmistul Oastei – Lidia Hamza

Cântări luptătoare – Traian Dorz, manuscris

AM FOST ALEŞI – Traian Dorz

Rugă pentru Psalmistul Oastei – Vlad Gheorghiu

CÂND AM SĂ PLEC… – Traian Dorz

Nu-mi acoperiţi mormântul – Traian Dorz

Eu n-am fost un trup – Traian Dorz

CE MULT ÎMI PARE C-AM TRĂIT – Traian Dorz