Un nume bun

Traian DORZ, meditație Proverbe 22, 1

«Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare
şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.»

– De ce oare este mai de dorit un nume bun decât o bogăţie mare?
– Pentru că o bogăţie, oricât de mare ar fi, nu-i poate da omului nici cinstea, nici bucuria, nici slava pe care i le dă un nume bun.
Bogăţia nu poate merge cu omul oriunde, nici chiar pe pământ. Dar numele bun nu se desparte de el niciodată.
Bogăţia nu-l poate face preţuit şi iubit pe un om, cu sinceritate, de către ceilalţi, dar numele cel bun îl face totdeauna.
Bogăţia nu-l poate face pe un om vrednic de încredere, vrednic de urmat, vrednic de iubit. Dar numele cel bun îl poate oriunde, oricât şi oricând.
– Şi de ce a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi decât aurul?
– Pentru că argintul şi aurul sunt bunuri trecătoare. Pe când iubirea este un bun veşnic.
Pentru că argintul şi aurul sunt comori ce pot fi risipite şi răpite, dar iubirea nu poate fi răpită; nu se poate deva-loriza niciodată. Argintul şi aurul le putem părăsi, ori noi pe ele, ori ele pe noi… Dar iubirea nu ne-o poate răpi nimeni. Nu ne-o poate devaloriza nimic şi nu ne-o poate lua nimeni, niciodată.
Pentru că strălucirea acestor metale este mărginită, vremelnică şi lumească. Dar strălucirea iubirii este nemărginită, veşnică şi cerească. | Continuare »

Cât de-nşelătoare-i slava
ce şi-o cred tiranii,
cât de scurtă-i fericirea
ce-o câştigi cu banii,
cât de-amară e dulceaţa
poftei vinovate!
– Fericit cel ce le vede
şi le lasă toate!

Mincinoasă-i promisiunea
ce-o dă linguşirea,
duşmănoasă-i ascultarea
ce-o dă asuprirea,
nestatornică-i puterea
care chinuieşte.
– Fericit cel ce le lasă
până nu plăteşte!

Blestemată-i slava care
şi-o doresc nebunii,
blestemat e viitorul
rânduit minciunii,
blestemată-i veşnicia
după neascultare.
– Fericit cel ce le vede
până ce nu moare! (Traian DORZ)

[…un vârf de deget muiat în apă]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

… Citiţi numai Evanghelia, să vedeţi cum dormea bogatul nemilostiv la uşa căruia era săracul Lazăr. Se desfăta în fiecare zi, mânca, se îmbăta şi se culca, până în clipa când l-a trezit moartea şi l-a aruncat direct în flăcările focului veşnic. Acolo s-a trezit. Şi-a ridicat privirile şi a-nceput să se roage – el, care nu învăţase să se roage, că nici părinţii lui nu-l învăţaseră rugăciuni. Nimeni nu-l învăţase pe el să se roage. Şi a crezut: „A… ce nevoie am eu de rugăciune? Aici e raiul, aici e iadul! Am ce să mănânc, am ce să beau, mă desfătez… nu-mi pasă mai departe. Asta este viaţa! Nu există altă viaţă”, a zis el; până-n clipa când l-a trezit moartea din această nebunie.
Şi spune: „A murit bogatul”… că moare şi bogatul odată. Cât de bogat să fie, odată moare. Cât de bine aşezat undeva să fie un om nepăsător de Dumnezeu şi îngâmfat, odată moare şi el. Şi s-a trezit atunci în focul veşnic şi şi-a ridicat ochii, şi a văzut că este viaţa în care el n-a crezut; a văzut că este raiul în care el nu crezuse. El crezuse viaţa lui de pe pământ, această înşelătoare, mizerabilă şi murdară viaţă, scurtă şi trecătoare… crezuse că asta-i raiul. Şi privea pe Lazăr cel sărac şi plin de bube de la uşa lui şi-a zis: „Asta-i: al meu e raiul, al lui este iadul. El e rânduit să fie în iad, eu, să fiu în rai totdeauna”. Ce vis nebunesc şi înşelător era şi ce somn era ăla în care dormea el!
Zice: „A murit săracul”… Moare odată şi săracul. Se sfârşeşte odată şi necazul celui care ştie numai suferinţă pe pământ. | Continuare »

UNDE-I DEZMIERDAREA LUMII?

Unde-i dezmierdarea lumii,
unde-i nălucirea sa,
unde-i aurul şi-argintul,
unde-i tot ce-a fost în ea?
– Toate sunt ţărână, toate
umbră şi cenuşă sunt,
iată, câte duce omul
când se duce spre mormânt!

Numai harul, numai harul lui Iisus
însoţeşte, însoţeşte până Sus,
numai cel ce I-a slujit
e bogat şi fericit.

Iată, cum a zis prorocul:
ţărnă şi cenuşă sunt!
Luaţi seama ce s-alege
de toţi oamenii-n mormânt!…
Care este împăratul
sau oşteanul cel mai mic,
sau bogatul, sau săracul?
– toţi ajung la fel: nimic! | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din duminica a 23-a după Rusalii

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (Efeseni 2, 10).

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temelia este neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.
Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu un scop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele cele mai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentru gândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi spre rodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.
Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într-o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni o lucrare a Domnului în Hristos Iisus.
Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru la orice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl are El de împlinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.

Dumnezeu a atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şi toţi împreună. A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători.
A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei
Meditații la Apostolul din duminica a 22 după Rusalii

„De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu” (Galateni 6, 17).

Sfântul Apostol spune mai departe atât de dureros şi mişcător, ca o rugăminte, ca o înştiinţare, ca un avertisment: De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu!
Unii au spus că aceste „semne“ ale Domnului Iisus erau: blândeţea, răbdarea, iubirea şi celelalte virtuţi alese, într-o atât de mare măsură încât ele îi dădeau o atât de mare putere, că scotea draci, tămăduia orice boală şi învia chiar morţi, cum a fost cu Eutih (Fapte 20, 7, 12).
Alţii au spus că „semnele“ Domnului pe trupul său erau urmele de răni, de lovituri, de arsuri şi împunsături pe care le-a primit în timpul îndelungatelor sale închisori şi suferinţe pentru Domnul.
Dar au fost unii care au spus şi mai mult: că aceste răni erau aievea semnele pe care le purtase Mântuitorul ca urme ale cuielor Sale în mâini şi în picioare, a suliţei în coastă şi a spinilor pe frunte. Ca o pecete de Sus şi ca o mărturie dumnezeiască, aceste semne apăruseră pe trupul lui Pavel, spre sfârşitul vieţii şi apostoliei lui pentru scumpul său Mântuitor.
Astfel de semne se spune că au mai apărut, tot aşa, în chip miraculos, în decursul veacurilor, şi pe trupurile altor sfinţi şi martiri care trăiseră şi mărturisiseră puternic pe Domnul.

Oricare ar fi adevărul cu privire la aceste semne, fie de un fel, fie de altul, fie de toate cele trei feluri la un loc, trupurile aleşilor lui Dumnezeu, care au avut parte de o chemare deosebită şi de o suferinţă îndelungată şi grea pentru Domnul, trebuie să se bucure de un respect sfânt din partea noastră, totdeauna. | Continuare »

…Cuvânt despre Lazăr, …despre judecată şi milostenie – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL – Pr. Iosif Trifa

MILA ŞI DREPTATEA – Traian Dorz

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

ADEVĂR ŞI FALSITATE – Traian Dorz

Ce este iadul? – † Episcopul Augustin

 Numai ca să nu sufere ei… – Meditaţii la Apostolul duminicii a 22-a după Rusalii

O făptură nouă – Meditaţii la Apostolul duminicii a 22-a după Rusalii

Împotriva beţivilor – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

În ajutorul fraţilor lipsiţi – Traian Dorz

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN – Pr. Iosif Trifa

 A douăzeci si doua duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar – Pr. Constantin Galeriu

 

Poezii:

Ce-i foloseşte unui om?UNDE-I DEZMIERDAREA LUMII?PE CEI BOGAŢI…Cel drept n-ajunge-n lumea asta om bogatCE ROST MAI AI?SUFLET FRĂMÂNTAT…PE CEI BOGAŢI…CE TARI PĂREAUBogăţie;

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 27

T-Dorz-0701. Prima chemare rânduită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos primilor ucenici ai Săi a fost ca ei să fie pescari de oameni (Mt 4, 19).
Ce chemare şi misiune cerească este să fii un astfel de pescar!

2. Toate apele amare şi tulburi ale lumii mişună de peşti-oameni care înoată nebuni dintr-o parte în alta, otrăvindu-şi viaţa şi zădărnicindu-şi scopul ceresc pentru care au fost creaţi şi aduşi la viaţa asta.

3. Pentru atragerea şi prinderea acestora în mrejele mântuirii a rânduit Mântuitorul pe cei dintâi chemaţi şi aleşi ai Săi, învăţându-i şi poruncindu-le ca să afle totdeauna mijloacele şi vremile cele mai potrivite pentru pescuit.

4. Spune Biblia că Mântuitorul Iisus i-a văzut pe Andrei şi Petru cum aruncau mrejele (Mt 4, 18-19) – şi atunci i-a chemat.
Hristos Se uită cum ne facem noi de cu pricepere şi cu hărnicie propria noastră muncă. Şi numai după aceea ne crede sau nu vrednici să ne cheme în câmpul muncii Lui.

5. Pe ceilalţi doi pescari – Ioan şi Iacov – i-a văzut cum ascultau de tatăl lor şi cum îngrijeau de uneltele lor de lucru (Mt 4, 21) – şi după asta a ştiut că vor fi şi în Evanghelie iubitori şi conştiincioşi.

6. Pe Moise, se spune că după felul cum avea milă de oile şi de mieluşeii stăpânului său când era păstor l-a ales Dumnezeu să fie păstorul poporului Său.

7. Dacă vrem şi noi să fim nişte pescari adevăraţi şi nişte păstori vrednici în slujba cea vrednică a lui Dumnezeu – atunci să avem grijă ca, încă înainte de a urma chemarea Lui de a fi lucrători buni în slujba Sa, să ne dăm toate silinţele să fim nişte lucrători vrednici în slujba pământească pe care o avem.

8. Înainte de a ne privi Stăpânul ceresc, ne privesc superiorii pământeşti, vecinii, prietenii şi chiar duşmanii noştri – şi ei ne judecă şi sufleteşte după cum ne facem de cinstiţi, de harnici şi de pricepuţi munca noastră cea trupească.

9. Pescarii pricepuţi şi harnici nu dorm noaptea – ci pescuiesc… În vremile de noapte sufletească, este cea mai mare nevoie de pescuit… Atunci peştii sunt zăpăciţi, dezorientaţi şi flămânziţi… Atunci sufletele oamenilor pot fi cel mai uşor atrase în mrejele Domnului. | Continuare »

Cuviosul-Dimitrie-BasarabovPreacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, numit şi „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoinţa pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc şi a rămas necunoscut de nimeni. După mulţi ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaşte prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti doreau să-i aducă moaştele la Târgovişte, spre mângâierea credincioşilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-şi părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuieşte la data de 27 octombrie.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor. | Continuare »

După rugăciunile începătoare:

Condac 1:
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Icos 1:
Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 26

T-Dorz-0701. Cuvântul Sfânt spune că, atunci când eşti dus în faţa celor mai mari din pricina Evangheliei, să nu te gândeşti mai dinainte ce vei răspunde pentru apărarea ta, fiindcă Duhul Sfânt îţi va inspira ce să spui chiar în ceasul acela (Lc 12, 11-12).

2. Dacă ai harul să fii dus astfel pentru Domnul şi cauza Lui în faţa mai-marilor lumii, trebuie totuşi să fii foarte conştient nu numai de însemnătatea momentului acestuia – care poate fi unic pentru tine – ci şi de datoria ta faţă de cei înaintea cărora eşti dus.

3. Vorbeşte totdeauna la inspiraţia Duhului, pe un ton cuviincios, atent şi frumos, dar hotărât şi curajos, clar şi scurt, fiindcă dreptatea cauzei pentru care vorbeşti este sfântă şi momentul poate fi unic.

4. Poate că niciodată pe acest pământ n-ai să-i mai întâlneşti pe aceşti oameni, ci îi vei mai întâlni numai în faţa Judecăţii lui Hristos. De aceea vezi acum ca atunci să poţi sta liniştit atât în faţa Lui, cât şi în faţa lor cu toată datoria ta împlinită cutremurător atât faţă de El, cât şi faţă de ei.

5. De aceea, de fiecare dată să mergi în faţa oricui cu tot sufletul plin de pace şi siguranţa Duhului Sfânt pentru cauza Căruia eşti dus acolo.

6. Ai puternică încredere în ajutorul prezenţei lui Hristos Domnul tău, al Cărui Nume îl porţi tu şi Oastea Lui în care eşti şi tu. Fii demn de acest Nume şi fii hotărât să te găsească Domnul vrednic de El mai ales acum.

7. Tot timpul cât vei sta în faţa lor fii încredinţat de un puternic sprijin ceresc şi de simţământul sigur al unei mari biruinţe pe care o vei avea.

8. În felul acesta vei sfârşi toate bătăliile ochilor şi ale discuţiilor cu satisfacţia smerită şi recunoscătoare a unei victorii sigure şi totale. Cel ce este cu tine va fi net mai puternic decât cel ce este cu ei.

9. Un astfel de moment unic a fost în 15 iulie 1986, când, fiind în Hunedoara, mi s-a cerut personal, prin telefon, direct din partea Congresului Statelor Unite, o declaraţie document pentru acordarea sau respingerea Clauzei Naţiunii celei mai favorizate pentru România. Ne era cerută special această declaraţie nouă, ca unora care se ştia cât fusesem de prigoniţi pentru credinţa noastră.

10. Am dat atunci una dintre cele mai frumoase şi puternice declaraţii favorabile, cum poate nu mai fuseseră date ţării noastre niciodată în acest scop, susţinută cu cele mai mişcătoare argumente.
Şi Domnul a făcut ca, în ultima clipă, să se întoarcă totul în chip fericit pentru noi. | Continuare »

Pomenirea Sfântului slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie

Sursa: Sinaxar 26 Octombrie

– izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni – din Tesalonic

Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305), tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.
Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor. | Continuare »

VIAŢA SF. DUMITRU IZVORÂTORUL DE MIR

sveti_dimitrija Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci, săvârşind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnică viaţa, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.
Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos.
Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul ca voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor şi a venit împăratul şi la Tesalonic. Şi Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 25

T-Dorz-0701. Prezentul nostru este atât de strâns legat de viitorul nostru ca şi cursul unei ape de izvorul ei.

2. O acţiune bună poate fi zădărnicită chiar de la început, atât de vrăjmaşii dinăuntrul ei, cât şi de cei din afară…
Dar dacă o acţiune bună a fost pornită din inspiraţia şi voia lui Dumnezeu, ea nu va putea fi nimicită de tot niciodată.

3. Vrăjmaşii din afara unei lucrări bune ori nevrednicii dinăuntrul ei pot zădărnici pentru ei şi pot întârzia pentru alţii lucrarea ei mântuitoare. Dar nu o vor putea nimici de tot niciodată.

4. Prezentul nostru ne poate binecuvânta ori ne poate blestema viitorul nostru. Dar nu poate întârzia ori nimici gândul lui Dumnezeu cu viitorul Lucrării Sale.

5. Dacă Dumnezeu a început undeva o lucrare bună, desigur că viitorul ei este jumătate în mâinile noastre, iar jumătate în mâinile lui Dumnezeu.
Dacă noi lucrăm potrivit voii lui Dumnezeu, jumătatea Lui binecuvântează şi jumătatea noastră.

6. Dar dacă noi nu mai lucrăm după planul şi voia lui Hristos, jumătatea noastră împiedică şi jumătatea Lui.

7. Şi această stare rea de lucruri poate să dureze chiar generaţii întregi, întârziind pentru mulţi ani viitorul frumos care era rânduit să vină chiar şi peste cei care acum trebuie să-l mai aştepte cine ştie cât.

8. Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam şi seminţiei sale o Ţară Fericită pe care le-o rânduise – dar ajungerea lor în ea depindea de partea lor. Depindea de ascultarea şi trăirea lor în voia Lui.

9. Dumnezeu putea să-i ducă atunci imediat în ea, cu Iosif, – căci viitorul acesta era atunci atât de apropiat de ei…
Dar au ajuns numai după patru sute de ani, cu Moise…

10. Cei patru sute de ani n-au anulat promisiunea lui Dumnezeu, – dar au amânat-o, fiindcă partea lor împiedica partea lui Dumnezeu.

11. Patru sute de ani, acest popor îşi pierduse şi numele. Toţi îi numeau nişte robi. Îşi pierduseră şi idealul, şi identitatea… deveniseră o gloată fără speranţă şi fără viitor. Pentru că nici unii dintre mai-marii lor nu mai aveau nici cunoştinţa Dumnezeului lor, nici conştiinţa neamului. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 24

T-Dorz-0701. Fiecare lucrare vie a Domnului Hristos este ca un izvor, apoi ca un râu, apoi ca un fluviu – până ce ajunge în El, Oceanul cel Mare care le adună pe toate.

2. Cât de însemnat lucru este pentru un izvor care ţâşneşte ca să aibă încă de la început o albie dreaptă, frumoasă şi adâncă, prin care să se scurgă folositor şi curat!

3. Pentru că fiecărui izvor, încă de la începutul său, i s-a rânduit o chemare, o slujbă, o muncă sfântă pentru a uda, a înverzi şi a face roditor locul de unde a izvorât şi tot drumul ce i s-a rânduit până la vărsarea lui finală.

4. Ce greu este totuşi să ţâşnească un izvor viu undeva! Câte frământări subterane, câte lupte cu puteri potrivnice, cu stânci puternice, cu straturi suprapuse – până când primele unde ţâşnesc la lumină, la libertate.

5. Ce forţe puternice trebuie să împingă din străfunduri până când aceste unde ies biruitoare şi pornesc în fericita lor misiune vie şi veşnică!
Cursul liniştit al undelor din afară îl văd toţi. Dar lupta nevăzută a celor din adâncuri numai Dumnezeu o ştie.

6. Aşa este şi cu orice lucrare duhovnicească ţâşnită de undeva. Trebuie să fie nişte forţe puternice adunate de veacuri în străfundul acelui loc, care, lucrând mereu, ajung odată să iasă la lumină într-un om creator, apoi într-o lucrare creatoare, cu un curs creator.

7. Sfântul Pavel spune despre el însuşi că aduce cu sine din străfundul originii sale tot ce au avut bun în ei moşii şi strămoşii săi, căci el zice: „Mulţumesc Dumnezeului meu pe care-L slujesc din moşi-strămoşii mei…”
Tot ce adunaseră bun în ei toţi înaintaşii săi se revărsa acum cristalizat în afară prin el… Apoi prin lucrarea care a început cu el…

8. Desigur, e mare lucru ca un izvor să ţâşnească frumos şi curat undeva, dar este un lucru poate şi mai mare ca acestui val de ape să i se croiască un drum tot aşa de frumos şi de curat mai departe.

9. Căci multe izvoare care au ţâşnit puternic undeva – dacă n-au avut un curs bun şi statornic – s-au prefăcut îndată, ori ceva mai târziu, în nişte băltoace pline de murdărie şi boli. Ar fi fost mai bine să nu fi fost deloc. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 23

T-Dorz-0701. Nu există un adevăr mai puternic, nu există un reazem mai tare, nici un apărător mai sigur al celui nevinovat, ca jertfa lui.

2. Jertfa celui iubitor şi nevinovat nu-l lasă niciodată de ruşine în faţa nimănui. Ea îi dă cinstea marilor îndrăzneli şi siguranţa marilor biruinţe, în cele mai istovitoare confruntări şi în faţa celor mai înverşunate împotriviri.

3. Jertfa este cel mai puternic şi mai convingător argument din toate cele cu care luptă Adevărul şi Dragostea pe pământ.

4. Nu există altă putere mai învingătoare şi alt argument mai convingător decât jertfa curată, răbdătoare şi tăcută până la capăt.

5. Ea este cheia cea mai sigură pentru orice zăvor, calea cea mai sigură către orice inimă, preţul cel mai curat pentru orice cauză.
6. Puterea adunată din suferirea nedreptăţii răbdate cu o senină şi nobilă smerenie, pentru o cauză sfântă, e ca un munte de ape adunate înapoia unei stavile de timp…

7. Când acestui timp i-a sosit ridicarea stavilei, torentul se eliberează şi porneşte – măturând gunoaie şi limpezind albii – frumos dar măreţ, hotărât şi demn, fără să i se mai poată împotrivi nimeni şi nimic, dar impunându-se tuturor.

8. Ascultarea unei porunci dumnezeieşti şi ducerea unui mesaj divin pentru cunoaşterea unui adevăr şi izbânda unei dreptăţi este o datorie mai cutremurătoare decât oricare cataclism.

9. Glasul lui Dumnezeu trebuie să-i fie aceluia căruia îi vorbeşte mai puternic decât orice trăsnet, mai poruncitor decât orice moarte şi mai presus decât orice jertfă.

10. Când eşti convins că solia pe care o ai este unică şi adevărul pe care trebuie să-l aperi este divin – şi că amândouă acestea, în momentul acela, te au numai pe tine –, atunci trebuie să nu te mai gândeşti absolut la nimic altceva decât la aceasta.

11. Atunci nu trebuie să ai mai presus nimic altceva ca ascultarea totală, curajoasă şi grabnică a acestui glas dumnezeiesc, cu orice preţ, cu orice jertfă. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, EVANGHELIA DUMINICII A 23-A DUPĂ RUSALII

D-23-dp-Rusalii-DemonizatulPlină de adânc înţeles este evanghelia acestei duminici. Ea se petrece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate, ca acel din evanghelie, sunt şi astăzi destui. Numai cât noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte du-hovnicească să înţelegem acest lucru.

Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei care ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă la gură. Însă de duh necurat e „cuprins“ şi e „legat“ şi cel care are patimi şi năravuri urâte: beţivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu, în fiecare sâmbătă noaptea, aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile lui satan ca şi acela din evanghelie? Ba da.
Cu ajutorul patimilor, satan se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui. O, cum ştie Satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă subţire pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar este numai o aţă slabă. Dar, pe urmă, aţa se tot îngroaşă. Se face şpangă, mai greu de rupt, şi, pe urmă, s-a făcut lanţ grozav cu care satan îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanţuri ce nu zornăie. Din aceste lanţuri numai Mântuitorul ne poate scăpa. Numai când te apropii de Iisus, diavolii patimilor încep a se cu-tremura sau „a se munci“, cum zice Evanghelia. O, ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie ale diavolului!
Toţi cei chinuiţi de patimi, toţi cei legaţi în lanţurile patimilor, apropiaţi-vă de Domnul, ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului! | Continuare »

LIBERTATE

Acela care ştie bine ce-i slobozenia a zis:
– Nu-i nimeni liber ca acela ce-atârnă
numai de Hristos!…,
nu-i om mai liber
şi nu este mai libertate
ca a lui
… şi totuşi nici un om din lume nu este mai supus
ca el!

Adevărata libertate nu este cea când poţi să strigi:
«Aicea nu e libertate!» – şi totuşi nu păţeşti nimic…
– Chiar dacă-s blânzi legiuitorii
şi dacă-s temniţele goale
tot nu aceasta-i libertatea, căci, vai,
acolo, în curând,
în toţi va stăpâni dezmăţul
şi lăcomia,
şi ruşinea,
şi va sfârşi în prăbuşire această „libertate“ rea!

Ci-adevărata libertate e doar acolo
şi atunci
când suflete-s dezrobite din lăcomie şi păcat,
din superstiţii şi din patimi,
din ne-răbdare şi desfrâu,
când nu numai cuvântu-i liber,
ci sufletul
şi conştiinţa
eliberate de-ntuneric sunt ’nnobilate de Hristos! | Continuare »

Traian Dorz, Acum să facem (CUGETĂRI NEMURITOARE  – 27)

1. Adevărat este că sufletele unite cu Hristos şi despărţite de păcat şi de satana înaintează şi cresc frumos, din bine în mai bine, din sus în mai sus, până ce ajung părtaşe firii dumnezeieşti (II Ptr 1, 4).
2. Dar tot atât de adevărat este şi că sufletele unite cu păcatul şi cu satana şi despărţite de Hristos se prăbuşesc mereu din jos în tot mai jos, din rău în tot mai rău, până ce ajung părtaşe firii diavoleşti.
3. Fie în bine, fie în rău, nu există o stare pe loc, ci o urcare ori o prăbuşire necontenită.
4. Pe cel bun, faptele lui bune de ieri îl fac să fie mai bun astăzi. Iar pe cel rău, păcatele lui de astăzi îl vor face să fie mai rău mâine.
5. Astfel, omul bun, cel unit cu Hristos, ajunge cu timpul să aibă chipul lui Hristos nu numai pe făptura lui sufletească, ci chiar şi pe înfăţişarea lui trupească (Gal 6, 17). | Continuare »

Traian DORZ

Daţi drumul celor prinşi, că nu-i
mai mare har pe lume
ca libertatea orişicui
în Sfântul Crucii Nume!

Desfaceţi pe cei prinşi în laţ
de pofte blestemate,
că-i vai de cei ce mor lăsaţi
în veşnice păcate!

Deschideţi uşile spre Har
la toţi cei robi uitării,
că nu-i în veci mai mare dar
ca clipa liberării.

Desfaceţi lanţuri şi cătuşi,
zăvoare şi lăcate,
toţi cei robiţi să fie-aduşi
la Sfânta Libertate,

La Libertatea ce Hristos,
El singur o aduce,
când liberatul păcătos
devine sfânt prin Cruce.

Iar voi, toţi cei ce preamăriţi
Suprema Libertate,
rămâneţi robi pe veci sfinţiţi
ai Dragostei curate!

Iisus si demonizatul din gadaraTĂMĂDUIREA PATIMILOR – Părintele Iosif Trifa

Vindecarea demonizatului din Ghergheseni – Sfântul Chiril al Alexandriei

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” 

Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor – Sfântul Nicolae Velimirovici

DEMONISM SI SECULARITATE – Nicolae Steinhardt

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor – Părintele Constantin Galeriu

Demonizaţii din Gherghesa – Ierom. Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Măcar că eram morţi… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Dumnezeu Care este bogat… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Darul lui Dumnezeu… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Poezii:

ŢI-AI TOT PIERDUTIISUSE, SOARE DULCEDe câte oriAi necazuri?…Suflet chinuitCU CINE MERGI?De câte oriACOLO UNDE-I DOMN PĂCATUL;

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 22

T-Dorz-0701. Multe biruinţe a făcut şi face Lucrarea cea vie a Evangheliei lui Hristos, – dar una dintre cele mai frumoase, permanente, dar şi mai grele este lupta şi biruinţa duhului viu împotriva literei moarte.

2. În Biserica lui Hristos, această luptă a început din clipa când s-a început instituţionalizarea credinţei… Până când intrarea şi ieşirea erau libere, intra oricine voia să trăiască credinţa, dar rămâneau numai acei care o trăiau.

3. Cei ce trăiau credinţa erau smeriţi şi nu căutau locuri de frunte… Cei care n-o trăiau, dar nici nu voiau să plece, – au profitat de bunătatea celorlalţi şi au pus stăpânire nedreaptă asupra lor, pentru câştigul necurat de la ei.
Au interpretat legea în folosul păcatului, făcând-o literă ucigaşă a duhului, iar ei au devenit ucigaşi ai dragostei duhovniceşti.

4. Cuvântul înţelepciunii spune că toate lucrurile sunt într-o necontenită şi frământată rotaţie. Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; şi vine iarăşi înapoi ceea ce a trecut… Dar în locul rânduit pentru judecată de multe ori domneşte nelegiuirea şi în locul rânduit pentru dreptate domneşte nedreptatea (Ecles 3, 15-16).

5. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori că, acolo unde trebuie să domnească Duhul, se stăpâneşte litera şi, în loc ca Lucrarea Evangheliei să sporească spre via-ţă, lucrarea literei o împinge spre moarte.

6. Este o luptă continuă între fiii Duhului şi fiii literei, pe care satana, vrăjmaşul oricărei lucrări vii, îi împinge mereu ca pe nişte sloiuri de gheaţă oriunde se aprinde un foc viu, pentru a-l stinge şi nimici.

7. De-a lungul veacurilor, istoria a scris pe multe pagini ale ei, cu mult sânge şi multe lacrimi, numele multor martiri ai Duhului pe care cruzimea literei i-a ars pe ruguri ori i-a răstignit pe cruci.

8. Oricine îşi caută folosul său sau al tagmei sale, în paguba Duhului Viu şi Sfânt, ajunge un rob şi un tiran în slujba literei care ucide şi arde întâi idei, apoi cărţi, apoi oameni. | Continuare »

La 37 de ani de la trecerea la Domnul a unuia dintre înaintaşii noştri dragi – 22 octombrie 1985

Fratele Popa Petru s-a născut în satul Săucani din judeţul Bihor, în anul 1918 – şi s-a predat Domnului de mic copil, încă pe când era în şcoala primară, la vârsta de 12 ani, prin anul 1930. Era pe atunci un învăţător în satul său, anume Dumitru Hera, care în timpul acela era un foarte bun frate în Oastea Domnului. Acest bun frate i-a învăţat pe copii în şcoala lui nu numai cartea lumească, ci le-a propovăduit şi din Cartea lui Dumnezeu, Biblia. Dintre toţi elevii lui, s-a ales însă unul care a pus la sufletul său tot ce auzea din gura acestui îndrumător duhovnicesc. S-a predat din toată inima lui Domnului Iisus. Şi îndată a şi început să lucreze pentru El.
Încă elev la şcoala primară, a început să ia parte pe la toate adunările Oastei Domnului, care atunci începeau să se înfiripeze prin toate satele din jurul Beiuşului şi până spre Oradea. Încurajat de fratele Pavel Maliţa de la Oradea şi însoţit de alţi fraţi tineri ca el, fratele Popa Petru din Săucani era nelipsit de la toate adunările frăţeşti pe care le însufleţea la început cu poezii şi cântări rostite totdeauna cu lacrimi, iar îndată după aceea cu cuvântul său atât de dulce şi duios, pe cât era de puternic, de limpede şi de fierbinte pentru Hristos, Domnul şi Mântuitorul său pe Care L-a iubit cu o dragoste unică şi cu o râvnă atât de mare şi de statornică cum puţini alţi fraţi din ţară au mai fost să aibă la fel.
Acum când vreau să scriu despre smerenia lui, despre dragostea lui pentru fraţi, despre râvna lui pentru Domnul Iisus şi despre statornicia lui neclintită în Lucrarea Oastei Domnului, despre gelozia lui neînduplecată pentru familia sa duhovnicească, pentru frumuseţea şi bogăţia ei, – mâna mea îmi tremură şi ochii mei se scaldă în lacrimi de mulţumire către Domnul pentru acest frate de aur şi de miere sfântă.
De peste cincizeci de ani de când îl cunosc, dragostea lui pentru Domnul Iisus şi pentru fraţi n-a obosit niciodată. Picioarele lui au străbătut atâtea drumuri, încât, adunate laolaltă, cred că ar înconjura de multe ori pământul acesta până la marginile lui. Gura lui a mărturisit cu atât de multe şi de frumoase cuvinte Evanghelia dragostei lui Hristos, încât n-ar încăpea în sute de cărţi dacă ar fi fost strânse. Iar ochii lui au vărsat pentru Domnul şi pentru fraţi atâtea lacrimi, încât mulţi s-ar fi putut scălda în ele. | Continuare »

Cu iubire

Text: Traian DORZ, melodia: Petru POPA

Cu iubire-ntotdeauna şi cu drag v-am cercetat,
o cântare şi-o lumină fiecăruia v-am dat.

Când spre fire-mi voi da firea, lutului, ce-i lut, curând,
dorul mă va face cântec, duhul mă va face gând.

Şi pe toată amintirea vă voi fi duios îndemn
pentru tot ce-a fost şi este între noi un veşnic semn.

Când veţi fi spre meditare şi cântare îndemnaţi
ori de neoprite lacrimi ochii vă vor fi scăldaţi.

Ori vreo sfântă amintire din uitare răsărind,
duhul meu vă va fi-ndemnul între voi cu drag venind.

El mereu vă va fi-aminte şi vă va rămâne-ndemn
către tot ce-a fost şi este între noi un veşnic semn.