Nu ştiţi?…

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 34-a după Rusalii)

TDorz1Trei versete încep în cuvântul acestui sfânt apostol cu aceste două cuvinte de cutremurătoare întrebare, fiecare având în vedere un alt adevăr.
Versetul 15, versetul 16 şi versetul 19.
În acest verset de care vorbim acum, întrebarea aceasta nu este de fapt o întrebare, ci o aducere-aminte, şi chiar mai mult, este o învinuire. Corintenii, cei cărora le erau adresate aceste întrebări, ştiau ei bine că trupurile noastre sunt nişte mădulare ale lui Hristos. Fiindcă Sfântul lor Apostol şi părintele lor sufletesc le mărturisise şi le adeverise aceste lucruri, cum spune el: zi şi noapte, ani de zile, cu lacrimi, fiecăruia dintre ei (Fapte 20, 31). Numai că şarpele care o amăgise pe Eva cu şiretlicul lui le stricase şi gândul multora dintre ei de la curăţia şi dragostea faţă de Hristos, după cum le scria el cu teamă şi cu durere (II Cor 11, 3).
Cu câtă bucurie îl primiseră corintenii cândva pe Sfântul trimis la ei, care le propovăduise lor pentru prima dată cuvântul mântuirii, prin care fuseseră născuţi din nou, curăţiţi şi sfinţiţi pentru Hristos! Ce frumos umblaseră ei o vreme pe această cale strălucită, când părintele lor, Pavel, le spunea fericit: Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele… Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat… Iar, ceva mai târziu, doar cu câtva timp, cum a lucrat acolo şarpele şi ce prăpăd a făcut în mulţi dintre ei! Aproape că nu este nici un păcat de care să nu-i învinuiască părintele lor cu ruşine şi cu durere. | Continuare »

„MĂ VEŢI LĂSA SINGUR (In 16, 32); DAR NU SUNT SINGUR, CĂCI TATĂL ESTE CU MINE”

„MĂ VEŢI LĂSA SINGUR (In 16, 32); DAR NU SUNT SINGUR, CĂCI TATĂL ESTE CU MINE”

„Nu vă voi lăsa orfani” (In 14, 18); „Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor” (Mt 28, 20)

Este în taina Golgotei şi această durere. Singurătatea. Părăsirea.
Domnul Iisus a suferit singur. Fără mângâierea vreunuia din prietenii Săi, în mijlocul unei lumi întregi care I-a stat împotrivă.
…Ce durere!… Dar Domnul a mers înainte până la moartea pe cruce, îndrăznind să calce pe acest drum neumblat, în faţa privirii Tatălui Său.
Căci deşi era părăsit şi singur, nu era totuşi singur. „Căci Tatăl este cu Mine.”
Dar prin viaţa Sa, prin suferinţele şi moartea de pe cruce, El ne-a arătat şi nouă că, pentru a dobândi mântuirea, trebuie să păşim pe urmele Lui” (I Ptr 2, 21).
„În lume veţi avea necazuri” (In 16, 23)… „Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu… Veţi fi daţi la chin şi la moarte” (Mt 24, 9). Toate aceste cuvinte care „nu vor trece” (Mt 24, 35) – şi altele – sunt dovada că drumul mântuirii e unul singur: acela care trece prin Golgota…
Cine ar putea să îndure oare durerile acestui drum, dacă n-ar privi la Cel răstignit?… E un drum atât de greu, dar pe pietrele căruia scrie cu sânge: „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea” (In 16, 33). Ceea ce spune şi Apostolul Pavel în Evrei 12, 3.
Dar, pe lângă însângerarea în lupta cu păcatul şi cu lumea, poţi avea bucuria să fii în tovărăşia fraţilor în această durere şi să suferi îm¬preună cu ei (I Ptr). Durerea e parcă mai uşoară în tovărăşie. | Continuare »

„TOŢI ÎMPREUNĂ ÎN ACELAŞI LOC“ (Fapte 2, 1)

„TOŢI ÎMPREUNĂ ÎN ACELAŞI LOC“ (Fapte 2, 1)

Deoarece la articolul ASCULTARE? CATEGORIC, DA! Dar de cine? a apărut un comentariu semnat avvanatanael, care spune bine ce spune, dar care nu are suport real al afirmaţiei, voi răspunde cu ajutorul Domnului, încercând să explic de ce nu este real.
Comentariu este următorul:
„Si eu subscriu la acest material, dar aş dori ca toţi cei ce trag aceste semnale de alarmă, să fie prezenţi şi cu trupul la marile adunări ale Oastei Domnului, indeosebi la mormintele înaintaşilor noştri, stând unii lângă alţii şi împreună, în rugăciune şi răbdare. Cred că în felul acesta Domnul se va lupta pentru ai Lui. Bine ar fi să venim toţi. DAR TOŢI… Şi cei cu păcate multe şi cei cu păcate mici, şi cei drepţi şi cei mai puţin drepţi, toţi în smerenie faţă de Dumnezeu şi sinceritate unii faţă de ceilalţi. În felul acesta, lucrurile s-ar rezolva. E nevoie de multă, imens de multă dragoste şi răbdare pentru ca „orice vale să se umple şi orice deal să se plece” şi cu timpul lucruriile vor reintra pe făgaşul sănătos. La roata de la bicicletă jumătate de spiţe trag dreapta, iar celelaltă jumate stânga, dar cercul roţii rămâne centrat, merge drept. Cred că doar împreună, cu toţi fiii ei atât de risipiţi, Oastea Domnului poate merge biruitor înainte. Deşi unii au mai multă dreptate decât ceilalţi, TOTUŞI toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de SLAVA lui DUMNEZEU. Dacă am fi împreună, atunci nu noi trebuie să dăm afară pe cel ce strică, ci Domnul ar nimicii din mijlocul poporului sfânt pe oricine ar căuta viclean să schimbe ÎNVĂŢĂTURA LĂSATĂ DE PĂRINŢI. DOAMNE AJUTĂ! Până atunci TOŢI, ÎMPREUNĂ, ÎN ACELAŞI LOC ŞI ACELAŞI DUH!“
Şi eu subscriu la articolul mai sus numit, chiar şi la comentariu (la modul idealist) cu toată fiinţa mea şi tocmai această subscriere îmi cere să răspund fratelui avvanatanael.
Cu ce i-ar ajuta pe unii să vadă mai uşor adevărul nimicirii Oastei Domnului prezenţa cu trupul la adunările mari ale Oastei a celor trei fraţi semnatari? S-ar trezi cineva mai repede? | Continuare »

PLANIFICARE LA OASTEA DOMNULUI? SAU HAOS PLANIFICAT? (SCAPĂ CINE POATE!)

PLANIFICARE LA OASTEA DOMNULUI? SAU HAOS PLANIFICAT? (SCAPĂ CINE POATE!)

„Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul” (Prov. 16, 1).

Răsfoind colecţia foii «Iisus Biruitorul», nu mică mi-a fost surprinderea să constat că: „Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nimic nu e nou sub soare” (Ecl. 1, 9), ajungând să-i dau mare dreptate lui Solomon, citind un editorial publicat în «Iisus Biruitorul» nr. 11 (727) / 8-14 martie 2010, în care se vorbeşte amplu despre Istoria Bisericii primare, despre începuturile activităţii misionare, dându-se exemplu Biserica din Antiohia, ce reprezintă un model de urmat, de bună seamă şi pentru noi, cei de astăzi.
Citind mai departe articolul, mi s-a făcut lumină, reflectând la tematica planificată a adunărilor de la Bacău din 27. 12. 2017 şi de la Comăneşti din 02. 01. 2018, adunări în care au apărut ca un fir roşu aceleaşi idei lansate în urmă cu 7 ani, idei gândite şi, iată, realizate pas cu pas, legate de misiune şi contramisiune, trimitere şi împuternicire.
Articolul cu pricina reprezintă un Apel-program care, dacă de şapte ani de zile a trecut mai neobservat, iată că acum este pus în aplicare pe faţă. După ce distinsul autor vorbeşte despre începuturile Oastei, despre afirmarea ei în faţa publicului astfel încât a trebuit să se ţină cont de Oaste, acesta arată că frumoasele realizări ale Oastei au fost împiedicate să se desăvârşească tocmai datorita unei contramisiuni: „Or, faptul că lucrul acesta nu s-a realizat, în bună măsură, se datorează acestei contramisiuni, o lucrare a diavolului, care reuşeşte, iată, să zădărnicească lucrarea de mântuire prin Evanghelie”. | Continuare »

CERUL DE SUS VORBEŞTE CU NOI

Ioan Marini, «Viaţa Creştină» nr. 28-29 / 7-14 iulie 1940, p. 1

Războaie. – Foamete. – Cutremure de pământ. – Potopuri de ape, toate strigă pe noi să ne întoarcem la Dumnezeu

Sfânta Scriptură ne arată că întotdeauna când oamenii au părăsit calea Domnului şi frica de Cel Atotputernic, abătându-se pe căile păcatului şi nelegiuirii, au secerat roadele faptele lor, căzând sub pedeapsa me¬ritată de umbletele lor. Citiţi cartea Plân¬gerile lui Ieremia şi veţi vedea starea în care ajunge un popor iubit de Domnul din pricină că s-a depărtat de El şi a nesocotit legile Lui.
Dacă astăzi, când atâtea necazuri s-au abătut asupra oamenilor şi bătăile nu mai încetează, am privi în sus şi ne-am pocăi de faptele noastre, rugându-ne din toată inima Aceluia pe care L-am jignit, poate ni s-ar da şi nouă milă ca celor din Ninive.
Dar se pare că oamenii de ani nu vor să facă acest lucru. Ei nu vor să se pocăiască şi să se lase de răutăţi, de aceea mâna Domnului stă tot întinsă împotrivă, ca să le facă rău, nu bine.
Cuvântul Domnului cheamă pe orice om la pocăinţă. El ne iubeşte, de aceea, ca un părinte, ne ceartă, ca să ne întoarcem la căile vieţii şi să nu pierim în păcate.
Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând: Am păcătuit, am fost îndărătnici şi nu ne-ai iertat… Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! (Plg 3, 40-42; 5, 21).
Da, să ne întoarcem şi El va avea milă de noi. Suflete drag, întoarce-te, vino la Domnul, căci pe cine vine la El nu-L va izgonii afară.

DOAMNE, NU SUNT VREDNIC

p_vames2Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalţ spre Tine
ochii ce-au sclipire încă spre ispite,
mâinile ce-au încă urme de ruşine,
buzele ce-au încă vorbe nesfinţite…

Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua
încălţării Tale când îmi vii în casă;
peste-a’ Tale glezne albe cum e neaua,
lacrimile mele urme negre lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare,
c-am deschis ispitei inima curată…
Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare,
dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere,
c-am lăsat în alţii lacrimă şi rane;
buzele iubirii le-am udat cu fiere,
mâinilor blândeţii le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic… dar cu ce-ndurare
mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale
şi m-adăpi cu lacrimi pentru clipa-n care
vor culege îngeri rodul trudei Tale…

Traian Dorz

CE PĂRERI DE RĂU SIMT, DOAMNE

Vamesul-si-fariseul-3Traian Dorz, Cântările din urmă

Ce păreri de rău simt, Doamne,
în adâncul conştiinţei
că m-a încercat adesea
îngâmfarea umilinţei,
c-am îngăduit ispitei
să mă-nfăşure vicleană,
ca să-mi laud sărăcia
şi să par fără prihană.

Cum mă-nvinuiesc, o Doamne,
şi mă mustru câteodată
c-au fost clipe să vreau slavă
şi să-mi cer în lume plată!
Binecuvântat fii, Doamne,
când nu mi le scoţi în cale,
ci mă ţii în sărăcie
şi mă porţi în sac de jale.

Dar cel mai ruşine-mi este
c-au fost clipe-n Ghetsimanii,
când am tremurat de moarte
şi m-au înfricat duşmanii.
De toţi anii de izbândă
n-am atâta bucurie
cât mă-ntunec de osânda
pentru-o clipă de slăbie.

TE-AM LĂUDAT

vamesul_fariseulTe-am lăudat din buze, Doamne,
şi Ţi-am cântat frumos cândva,
era atât avânt în toate,
doar suflet prea puţin era.

Ştiam să spun cuvinte nalte,
cu grai smerit şi grav ştiam,
aveam atâtea-n rugăciune,
doar suflet prea puţin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
şi chiar să stai la masa mea,
aveai loc larg în toate-a’ mele,
doar sufletul prea strâmt l-avea.

Cu largă mână, zeciuiala
şi darul la altar duceam,
Îţi dam atât din toate-a’ mele,
doar suflet prea puţin Îţi dam.

…Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.

Şi-atât aş vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nşelat cândva,
să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ţi dărui şi-altceva.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Tu să rămâi la ce ai învăţat

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI 
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)

TDorz1În agitaţia îngâmfată şi neascultătoare cu care diavolul împinge şi îmboldeşte mereu pe unii oameni, nespus de mulţi devin nemulţumiţi şi neliniştiţi cu învăţătura lor de la început, cu credinţa lor dintâi, cu felul şi cu adunarea în care L-au cunoscut pe Hristos. Dornici după un loc mai înalt, după o întâietate mai mare, după o publicitate şi o laudă mai largă, ei scornesc învăţături noi, crezuri noi, păreri noi, pentru a deveni ceva mai deosebiţi decât toţi ceilalţi. Cu o îngâmfare satanică pe care nici nu mai încearcă să şi-o ascundă, oamenii aceştia, care până mai ieri nu erau nimic, acum se pretind, dintr-o dată, cu obrăznicie şi neruşinare, mai înţelepţi decât înaintaşii, mai vrednici decât părinţii lor, mai pricepuţi decât cei care i-au învăţat, croind prosteşte căi noi care n-au nici o ieşire nicăieri, şi ducând spre pierzare, după ei, pe cei care au acelaşi duh de neascultare şi prostie, ca al lor.
Se spune că, odată, a fost o mare întrecere de zbor printre păsări. S-a anunţat că pasărea care va putea zbura mai sus va fi socotită împăratul păsărilor. Atunci toate păsările au pornit deodată ca nişte săgeţi spre cer, de la cea mai mică, până la cea mai mare. Păsărica numită Ochiul-boului era cea mai mică, iar vulturul, cel mai mare. Dar ce s-a gândit Ochiul-boului?
„Mă voi ascunde sub aripile vulturului şi voi sta acolo, odihnindu-mă; el nu mă va simţi. Şi, când el va osteni zburând şi nu va putea să se înalţe mai sus, eu voi ţâşni de acolo, odihnită şi mă voi înălţa cu uşurinţă îndată mai sus ca el… Şi, astfel, voi deveni eu împărat. Căci toate celelalte vor fi rămas mult înapoia mea.“
Şi aşa a şi făcut. Când vulturul care o dusese sub aripile lui nu mai putu să zboare mai sus, îndată ţâşni odihnită de sub aripile lui, unde stătuse ocrotită licheaua nevrednică, şi se ridică deasupra lui, declarându-se singură împăratul păsărilor. | Continuare »

Tu să rămâi

Tu să rămâi în Calea
şi dragostea dintâi,
chiar de-ai rămâne singur,
acolo să rămâi.

Să-ţi ţii învăţătura
ce-o ştii de la-nceput,
oricâte drumuri aspre
mai ai de străbătut.

Să stai în locul unde
Hristos te-a aşezat,
chiar toţi de-ar fi să poată
călca ce s-au jurat.

Să crezi la fel ca-n clipa
din sfântul legământ,
cu prima ta credinţă
să intri în mormânt.

Să lupţi în rând cu fraţii
din primii vieţii paşi,
fiind la fel şi-n jertfe
şi-n bucurii părtaşi.

Să mori cum ţi-a fost viaţa,
statornic cu Iisus,
El să te ia de-acolo
de unde-ntâi te-a pus.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Zacheu

Zacheu

Preot Iosif TRIFA

Ce frumoasă şi plină de învăţătură este această evanghelie! Să cercetăm înţelesul ei. Să cercetăm viaţa lui Zacheu, căci în jurul lui se învârte înţelesul acestei evangheliei.
În patru stări ni-l arată evanghelia pe Zacheu.
1. Întâi, ni-l arată ca pe un om putred de bogat şi de păcătos.
2. Apoi în a doua, ni-l arată cuprins de dorul şi dorinţa să-L vadă pe Iisus.
3. În a treia, ni-l arată suindu-se într-un dud să-L vadă pe Iisus.
4. În a patra, ni-l arată primindu-L pe Iisus în casa lui.
Să cercetăm pe rând aceste stări.
Zacheu era „mai marele vameşilor“ – spune evanghelia – iar vameşii erau păcătoşi vestiţi, care îşi făceau averi cu fel de fel de cămătării, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zacheu era, aşadar, mai marele păcătoşilor şi mult va fi trebuit să fure şi să înşele până a ajuns la acest rang.
Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, el era putred de bogat şi nu ducea lipsă de nimic.
Totuşi, lui Zacheu îi lipsea ceva ce nu-i putea da banii; îi lipsea ceva în sufletul lui. În sufletul său, Zacheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său, auzea tot mai lămurit mustrarea: „Vai de tine, Zacheie, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug!… Lasă această cale…“
Această greutate şi tulburare sufletească l-au făcut într-o zi să-şi lase vama şi câştigul şi să plece să-L vadă pe Iisus. Pe Zacheu l-a făcut să plece de acasă nu numai vestea ce I Se dusese lui Iisus, ci l-a mânat mai ales greutatea ce o simţea în sufletul său. L-au mânat dorul şi dorinţa ce se trezise în el după o înnoire a vieţii. Zacheu simţea că-i lipseşte ceva şi acest ceva îl suia pe el – om bogat – într-un dud din marginea drumului. Oricât de păcătos era, în sufletul său mai rămăsese ceva care-l făcea să suspine după o altă viaţă. | Continuare »

DOAMNE, DE-AR FI FOST

DOAMNE, DE-AR FI FOST

Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Doamne, de-ar fi fost vreun altul
mai căzut şi mai ateu,
poate că pe-acela, Doamne,
l-ai fi-ales în locul meu
– Doamne, însă n-a fost nimeni
mai pierdut şi mai uitat
decât mine – şi de-aceea
m-ai ales şi m-ai chemat,
Tu, Iisuse, Scump Iisuse,
m-ai ales şi m-ai chemat!

Doamne, de-ar fi-un preţ mai mare
să ne mântui din păcat,
bunătatea-Ţi iubitoare
pe acela l-ar fi dat,
– Doamne, de-ar fi fost altunde,
pentru noi, mai dulce rai,
cu minuni şi mai profunde,
Tu acolo ne-aşezai,
Drag Iisuse, Scump Iisuse,
Tu acolo ne-aşezai! | Continuare »

Pentru păcatul tău…

Pentru păcatul tău…

Traian DORZ, Cântări Îndepărtate

Pentru păcatul tău, tu singur,
tu singur trebuie să plângi,
nu poate nimeni, nimeni altul,
tu singur, inima să-ţi frângi!

Pentru păcatul tău, tu singur,
tu singur trebuie să gemi,
pe-Acel ce-ţi poate da iertarea
tu singur, suspinând, să-L chemi!

Pentru păcatul tău, tu singur,
plângând, să spui că-ţi pare rău,
tu singur, că pe lume nu e
să spună nime-n locul tău!

Tu, singur numai…
şi-auzi-vei
iertarea blândă-n glasul Lui,
cu-o fericire negrăită
cum vei vedea că-n lume nu-i!

Tu, singur… căci pe lume nu e
nici ochi să plângă mai amar,
nici duh să simtă ca şi tine
cum e-al iertării tale har.

„NU ESTE BINE SĂ FIE OMUL SINGUR!”

Zaheu_25Vorbirea fratelui Traian Dorz
la o nuntă din Bihor – 1 martie 1981

S-a citi aici despre întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. Nu era întâmplare. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Dumnezeu rânduise această întâlnire. Şi nu numai Zaheu a fost acolo un om care avea nevoie să se întâlnească cu Hristos.

Ne închinăm în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Noi suntem un popor creştin. De la naştere, poporul nostru s-a născut creştin. Poporul nostru nu s-a încreştinat după ani, după secole de păgânism, ca alte popoare. Faţă de poporul nostru, Dumnezeu a avut o milă, o bunătate, o grijă deosebite. De la naşterea noastră din părinţii noştri trupeşti şi din cei sufleteşti, din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am născut creştini. Mărturisim dreapta noastră credinţă, care a cuprins căsătoria, nunta, printre cele şapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerată sfântă nu numai din Cuvântul lui Dumnezeu, ci din toate învăţăturile care ne-au rămas nouă de la părinţii noştri drept-cre¬dincioşi şi care au lăsat pe tot întinsul patriei noastre semnele marii lor credinţe şi ale adâncii lor încrederi în Dumnezeu.
Am fost aşezaţi aici de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de lucrarea cea tainică a Lui, care a rânduit viaţa nu numai fiecărui om şi fiecărei familii, ci fiecărei naţiuni.
Am fost aşezaţi la răscrucea asta a istoriei şi a geografiei, în care n-am avut, de-a lungul istoriei poporului nostru, nici un aliat adevărat şi statornic, decât pe Dumnezeu. Părinţii noştri au simţit aceasta, că peste poporul nostru şi peste acest pământ sfânt, presărat cu morminte şi cu dovezi ale dragostei şi credinţei lor, au trecut la fel de sălbatici şi prietenii, şi vrăjmaşii. Şi numai Dumnezeu a fost Singurul lor aliat. În cele mai grele împrejurări, părinţii noştri şi-au îndreptat inima şi gândurile spre Dumnezeu şi au spus: „Doamne, nu mai avem pe nimeni! Toţi cei care ne-au promis ajutorul ne-au trădat. Toţi cei care s-au fălit că sunt prieteni ne-au înşelat. Şi, la vremea celei mai cumplite răscruci din viaţa noastră, ne-au părăsit.”
Marii noştri înaintaşi, aceia care şi-au pus viaţa în joc pentru apărarea fiinţei poporului nostru, au spus prin glasul lui Ştefan cel Mare: „Eu nu apăr aici numai existenţa şi fiinţa neamului meu, ci apăr aici credinţa în Iisus Hristos!”. | Continuare »

I. Setea de înnoire duhovnicească

Sfântul Luca al Crimeei, CUVÂNT ÎN DUMINICA LUI ZAHEU

123207_duminica-zaheuIisus, intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată, un bărbat cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat; şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, fiindcă era mic de statură. Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să Îl vadă, căci pe acolo avea să treacă (Luca 19, 1-4).
„Vameşi“ se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar acesta îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu “păcătos”.
Zaheu era mai-marele vameşilor, şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe.
Când Domnul a trecut pe lângă pomul unde şedea Zaheu, S-a oprit deodată şi a grăit: Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fiindcă astăzi trebuie să vin la tine! Pentru ce Domnul, trecând printr-o mulţime uriaşă de popor, Şi-a întors dintr-o dată luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindcă Domnul, Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele lui Zaheu, ci şi inima lui, şi dorinţele lui.
Dar ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem şi nu se ruşinează de nimeni (v. Luca 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu cunoaşte odihna nici ziua nici noaptea. Cât de greu este pentru ei să îndure dispreţul şi ura poporului! Propria conştiinţă le roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor înăbuşă totul. „N-au decât să ne dispreţuiască, spun ei, în schimb suntem bogaţi. Avem de toate”. | Continuare »

Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea

TDorz1

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(Meditaţii la Apostolul din Duminica a 32-a după Rusalii)

Cine este un trimis al lui Dumnezeu şi are peste el semnele şi dovada acestei trimiteri, acela n-are vârstă omenească, nici stare omenească, nici funcţie omenească; toate acestea ale lui sunt şi trebuie să fie privite şi socotite ca şi cum ar fi cereşti. În acest înţeles a spus Sfântul Pavel cuvintele de mai sus despre tânărul Timotei, soţul său de lucru şi încredinţatul său vrednic să-l înlocuiască în lucrarea lui Hristos.
Când Hristos Domnul Şi-a trimis Apostolii Săi în lume, a spus lumii: Cine îi primeşte pe ei pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cine M-a trimis pe Mine, adică pe Tatăl… Tot aşa au spus şi Apostolii pentru cei trimişi de ei: Primeşte-l ca pe mine însumi (Filim 1, 17; II Cor 8, 22-24). Căci cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte, şi cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte (sau dispreţuieşte) pe Cel ce M-a trimis pe Mine – adică pe Tatăl (Lc 10, 16).
Iată ce limpede se vede aici învestitura divină a celui trimis de Dumnezeu. Desigur numai a celui peste care se vede limpede, prin roadele sale şi prin puterea sa, că este cu adevărat un trimis al lui Hristos. Căci nu cel care se laudă singur şi se pretinde el însuşi este lăudat, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă (II Cor 10, 18). Şi lauda lui Dumnezeu se simte peste cine este, prin bunăvoinţa pe care i-o arată Dumnezeu. Prin înţelepciunea pe care i-o dă. Prin sprijinul cu care îl ajută în lucrările lui. Prin izbăvirea pe care i-o aduce în necazuri. Prin dragostea cu care face să fie iubit şi înconjurat de fraţi. Prin inspiraţia pe care i-o revarsă prin Duhul Sfânt în descoperirea voii lui Hristos. Prin lumina pe care i-o dă în cunoaşterea adevărului. Prin căldura şi dărnicia inimii lui. Prin răbdarea în necazuri. Prin roadele curate ale Duhului Sfânt. Prin propăşirea Lucrării lui Dumnezeu în mâinile sale… | Continuare »

O, tineri dragi…

Lidia Hamza

O, tineri dragi, al vostru măreţ e viitorul
de-l veţi lega puternic de începutul sfânt,
de veţi porni la luptă în rânduri plini de-avânt
sub flamura măreaţă: Iisus Biruitorul.

Apocaliptic este prezentul fără nume,
cu minţi interesate s-ascundă drumul drept,
cu frunţi bolnave care numesc a fi-nţelept
tot ce-i murdar şi josnic şi prefăcut pe lume.

Nu-ngăduiţi minciunii să nalţe steag în frunte,
părute adevăruri se nasc la orice pas,
sub false flamuri strânge vicleanul într-un ceas
falşi luptători cu scopuri nedemne şi mărunte.

Dar voi, cu braţ puternic şi veghetoare minte,
descoperiţi al vostru şi loc, şi steag, şi rost
şi duceţi lupta voastră cum mai nainte-a fost:
cu voluntari în frunte spre ţelurile sfinte!

| Continuare »

TINERI DRAGI

purtarea-crucii-5Tineri dragi, aleşi de Domnul
să-I slujiţi mergând în sus,
lepădaţi ce vă dă lumea
şi luaţi ce dă Iisus.

Să alegeţi calea crucii,
urmând Domnului Hristos,
fiecare, după Domnul,
ducând crucea bucuros.

Dacă-o să vă-nţepe spinii,
fericiţi priviţi în sus,
pilda voastră va fi-ndemnul
pentru mulţi către Iisus.

Cel ce va cădea sub cruce
se ridice bucuros;
ridicarea lui e-ndemnul
pentru alţii spre Hristos.

Fericiţi mărturisiţi-L
până veţi ajunge Sus,
slujba voastră-ncununată
va fi-n slavă de Iisus.

Tineri dragi, aleşi de Domnul
să-L vestiţi în lume jos,
lepădaţi ce vă dă lumea
şi iubiţi ce dă Hristos!

(TRAIAN DORZ, din vol. «Osana, Osana»)

Așa-zisa „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor“

vecernie ecumenistăDe joi, 18 ianuarie 2018, a început așa-zisa „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor“ în care se promovează și se practică  pe față ecumenismul. Numai cei care nu vor nu văd cum se calcă în picioare și se terfelește învățătura noastră de credință prin aceste acțiuni amestecate. Și mai pot numi această săptămâna una de „rugăciune“.

Anul acesta predestinat parcă, provocator şi iscoditor, ca şi cum ar vrea să vadă cât poate răbda Dumnezeu, au ales ca temă: „Dreapta Ta, Doamne, și-a arătat tăria“ (Ieșire 15, 6).

Evenimentul zilei specifică participanţii la acest eveniment şi numele celui care a rostit cuvântul de învăţătură în seara de deschidere a acestei săptămâni de amărăciune, la vecernia oficiată în Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, unde s-a oficiat o slujbă prezidată de Arhiepiscopul Ioan Robu: „Cuvântul de învăţătură a fost rostit de episcopul ortodox Varlaam Ploieșteanul, vicar al Patriarhiei romane. La săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină participă Bisericile Ortodoxă, Catolică, Evanghelică, Reformată, Calvină, Armeană şi Luterană“ (http://evz.ro/rugaciune-unitatea-crestinilor.html).

Asociaţia ecumenică a bisericilor din România detaliază şi programul acestei săptămâni de amestecată  lucrare (http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune-ecumenica/):
Joi, 18 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 17 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Română)
Vineri, 19 ianuarie, ora 17.00: Biserica Reformată Calvină, str. Luterană, nr. 13 bis (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Luterană Germană)
Sâmbătă, 20 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Episcopală Armeană, str. Carol I, nr. 43 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Romano-Catolică)
Duminică, 21 ianuarie: Rugăciuni în toate Bisericile
Luni, 22 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Episcopală Greco-Catolică, str. Polonă, nr 50 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Anglicană)
Marți, 23 ianuarie: Biserica Evanghelică Lutherană Germană, str. Luterană, nr. 2 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Armeană)
Miercuri, 24 ianuarie. Biserica Anglicană, str. Xenopol, nr. 2 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformată)
Joi, 25 ianuarie: Biserica Ortodoxă Română -Biserica Zlătari, Calea Victoriei 12 D (Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Greco-Catolică).

Nu am menționat aceste date și locații pentru ca frații să știe unde să meargă la slujbă, ci pentru a sublinia gradul maxim de amestecătură ecumenistă pe care-l promovează și ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. 

Cei care drept învaţă Cuvântul Adevărului, fraţilor, să ne înteţim nevoinţele şi rugăciunea, ca să nu-şi întoarcă Dumnezeu faţa de la neamul nostru.

Sursă şi mai multe fotografii aici: stranaortodoxa.wordpress.com https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/01/19/varlaam-ploiesteanul-pseudoepiscop-vicar-patriarhal-a-participat-la-o-celebrare-liturgica-papistasa-si-a-tinut-cuvant-de-invatatura-in-catedrala-papistasa-cu-ocazia-deschiderii-saptamanii-de-promova/

Te rugăm, primeşte, Doamne

Traian DORZ, din DOINA GOLGOTEI

leprosul-recunoscatorTe rugăm, primeşte, Doamne,
mulţumirea ce Ţi-o dăm,
slava inimilor noastre,
care Ţie Ţi-o ’nălţăm.
Te rugăm, primeşte, Doamne,
mulţumirea ce Ţi-o dăm.

Cu recunoştinţă-adâncă
al Tău Nume lăudăm,
binefacerile Tale
fă nicicând să nu uităm…
cu recunoştinţă-adâncă
Numele să-Ţi lăudăm.

Fă ca-n mulţumirea noastră
cu un cuget bun să stăm,
ca să poţi primi curată
mulţumirea ce Ţi-o dăm;
fă ca-n mulţumirea noastră
cu un cuget bun să stăm.

Slavă şi mărire Ţie
din tot sufletul cântăm,
cu bunăvoinţă-ascultă
mulţumirea ce-Ţi ’nălţăm;
slavă şi mărire Ţie
din tot sufletul cântăm.

ASCULTARE? CATEGORIC, DA! Dar de cine?

ASCULTARE? CATEGORIC, DA! Dar de cine?

Un material de:
Culiță Mihăilă, Ovidiu Rus, Iosif Ciobanu

În cadrul adunării anuale de la Bacău, din 27 decembrie 2017, precum şi al celei de la Comăneşti din 2 ianuarie 2018, a fost prezentată cartea ieromonahului Vasile Nica, intitulată Am cunoscut că este omul lui Dumnezeu, lucrare apărută recent la Editura Oastea Domnului.
Atât mesajul acestei cărţi, dar mai ales declaraţiile făcute la prezentarea ei ne-au determinat să ne simţim obligaţi în conştiinţa noastră la alcătuirea acestui material, la publicarea acestor mărturisiri; obligaţii atât faţă de Oastea Domnului, în general, cât şi, în special, faţă de memoria fratelui Traian Dorz, cel care ne-a fost şi ne-a rămas nu doar înaintaş al Lucrării Domnului, ci şi părintele nostru sufletesc. Fiindcă am făcut legământ cu Dumnezeu în această Lucrare pentru ca să ne mântuim sufletele, nu ca să ne jucăm de-a mântuirea.
Prin aceste rânduri nu ne-am propus să facem o recenzie a cărţii, ci dorim să ne exprimăm foarte limpede şi hotărât convingerea asupra unor adevăruri pe care le-am primit în suflet de la începutul credinţei noastre, de la înaintaşii noştri, adevăruri cărora ne luptăm rugându-ne să ne ajute Domnul să le rămânem credincioşi definitiv. Indiferent de condiţii sau de consecinţe.

În prezentarea de la Bacău, pr. Petru Roncea anunţă fără ocol, spunând: „[Este] o carte foarte importantă, care ne-a produs multă bucurie. Pentru că ea este un început al unei lucrări pe care suntem datori s-o facem noi, cei de astăzi. După ce până acum editura noastră de la Sibiu a scos toate cărţile fratelui Traian (…); după toată opera lui scoasă şi citită de noi, se cuvenea să începem un nou capitol în editarea noastră duhovnicească: anume să vorbim şi să facem consideraţii şi aprofundări ale gândirii acestui mărturisitor…”. | Continuare »

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI

Pr. Iosif TRIFA

Duminică avem la rând evanghelia celor zece leproşi pe care i-a tămăduit Iisus Hristos, dar numai unul dintre ei s-au întors să-I mulţumească. „Dar cei nouă unde sunt?” – a întrebat Domnul. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 12-19).
Lepra era o boală cumplită. Lepră mai este şi azi pe unele locuri; şi e doar cea mai cumplită boală. Nici până azi nu i s-a găsit leacul. Ea atacă mai întâi pielea cu răni grele. Pătrunde apoi înăuntru şi roade oasele, măduva… roade totul, făcând din om un schelet, un mort viu, până ce moartea se îndură şi îl cheamă în pământ.
Ce boală teribilă este lepra! Dar tot atât de teribilă este şi cealaltă lepră, lepra cea sufletească, lepra sufletului: păcatul. Şi păcatul este o lepră grozavă ce cuprinde şi roade sufletul tot mai mult şi mai mult, până ce omul ajunge un mort viu (Ef 2, 1). Lepra îl roade de viu pe cel apucat în ghearele ei; tot aşa face şi păcatul cu cei apucaţi în ghearele lui.
Lepra este o boală lipicioasă. În vremile vechi, leproşii erau scoşi afară din sate şi oraşe. Ei umblau rătăcitori. Şi azi, leproşii sunt izolaţi în spitale – în leprozerii – anume făcute pentru ei. Avem şi noi, în ţară, o leprozerie la Lărgeanca .
Cei mai temuţi oameni sunt leproşii. Ei poartă o boala lipicioasă şi incurabilă şi toata lumea se fereşte de ei ca de moarte. De la Lăr¬geanca au fugit anul trecut doi leproşi şi s-au dus direct la Ministerul Sănătăţii Publice din Bucureşti, să se plângă de răul tratament ce li se dă. Când s-a dat de veste despre aceşti solicitanţi, toţi slujbaşii s-au încuiat prin cănţălării, iar alţi au tulit-o spre casă. Nimeni nu voia să dea faţă cu ei. | Continuare »

DESPRE CONDUCĂTORI ŞI ÎNDRUMĂTORI

Ce spune Părintele Iosif

„Ţin deci să o spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului, şi Conducătorul ei – Cel Nevăzut – este Domnul, Cel care a pornit-o la drum!
Şi acum, să vedem cum stăm cu conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului! Cine sunt şi cine pot fi conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului?
Spun adevărat că tremur sub greutatea acestei întrebări. O mare şi grea răspundere sufletească apasă pe toţi cei ce sunt şi vor să fie conducătorii şi îndrumătorii acestei Mişcări. Eu, clipă de clipă, tremur sub greutatea acestei răspunderi. Domnul mi-a încredinţat o Lucrare şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva, prin unele îndrumări greşite, să încurc mersul acestei Lucrări. Domnul mi-a încredinţat un „vin” curat, şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva să bag „apă” în el şi să-l slăbesc.
Sub greutatea acestei răspunderi voi preciza următoarele: îndrumător şi conducător al Oastei Domnului poate fi numai un ostaş al Domnului, adică numai unul care trăieşte în regulile şi rânduielile acestei Mişcări; oricine ar fi acesta.
Din toate părţile, ni se spune că preoţii trebuie să fie îndrumătorii şi conducătorii Oastei Domnului. Foarte bine! Domnul Însuşi a ales un preot prin care a pornit această Mişcare. Preoţii sunt cei mai indicaţi a sta în fruntea Mişcării; a o îndrepta în căile cele bune şi a o feri de alunecări. Însă cu o condiţie: preotul însuşi să fie atras în curentul acestei Mişcări! El însuşi să fie în fruntea luptei ca un brav şi însufleţit ostaş al lui Hristos! | Continuare »