„Şi iată alt cal roş… şi s-a dat lui să ia pacea de pe pământ”… (Apoc 6, 4)
În noaptea Naşterii, îngerii din cer au cântat pacea cea sfânta care se pogora pe pământ. „Şi îndată mulţime de oaste cerească lăuda pe Dumnezeu, zicând: «Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire»” (Lc 2, 13-14).
Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ ca un „Domn al păcii” (Is 9, 6). El a adus pe pământ pacea cea sfântă care răsare din împăcarea omului cu Dumnezeu. În peştera din Vitfleemul Iudeii, se întâlni din nou Dumnezeu cu omul şi omul cu Dumnezeu. Iar întâlnirea aceasta şi pacea aceasta a făcut-o Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Care pecetlui pe urmă, cu scump sângele Său, această pace scumpă şi dulce.
În peştera din Vifleem s-a întâlnit iar Dumnezeu cu omul, iar sus pe Golgota s-a încheiat pacea dintre Dumnezeu şi om, rămânând ca oamenii să intre în pacea aceasta.
În acest înţeles zicea Apostolul Pavel: „Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos… Vă rugăm fierbinte, în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (II Cor 5, 18).
Dacă oamenii ar fi primit această pace şi ar fi rămas în ea, azi ar fi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire. Răul însă a fost că oamenii n-au intrat în pacea aceasta, de aceea pacea n-a venit pe pământ. Ea a venit numai în chip trecător, pe timpul primilor creştini, şi apoi cântecul el s-a tot stins mereu, până ce am ajuns la cântecul războaielor şi vrăjmăşiilor de azi.
Despre pace pe pământ azi nu se mai poate vorbi. Această pace s-a dus. Pacea lui Iisus o are azi numai ici şi colo câte un suflet care îşi păstrează credinţa.
Între semnele vremilor din urmă, Biblia ne arată că va fi şi pieirea păcii pe pământ. Unul dintre cei patru cai apocaliptici va lua pacea de pe pământ. „Şi iată alt cal roş şi celui ce şedea pe el s-a dat lui să ia pacea de pe pământ, ca unul pe altul să se junghie, şi s-a dat lui sabie mare” (Apoc 6, 4).
Aceste vremi apocaliptice le trăim noi. S-a ivit „calul cel roş” (comunismul), care să ia pacea de pe pământ. Se apropie marea încăierare dintre „împăraţii pământului” (Apoc 16, 14). Se apropie „un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum” (Mc 13, 19).
Mergem spre vremile din urmă. Mergem spre împărăţia lui Dumnezeu. Mergem spre venirea din nou a Domnului Iisus.
Mergem spre noaptea în care se va auzi strigătul: „Iată, Mirele vine, ieşiţi întru întâmpinarea Lui”.
La „miezul nopţii” va veni Mirele-Hristos.
La „miezul nopţii” este acum.
Stricăciunea şi fărădelegea şi-au ajuns culmea.
„O, vino, Doamne Iisuse!” (Apoc 22, 20). Te aşteptăm cu dor şi cu candelele aprinse.
„Ferice de cei ce se vor afla priveghind” (Lc 12, 31).
Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 53 / 27 dec. 1936, p. 1