„Eu n-am cruţat – zice Domnul – nici chiar pe Fiul Meu cel iubit, ci pentru voi toţi L-am dat pe Dânsul (Rom 8, 32)
Intrăm în săptămâna Patimilor. Cu un fel de evlavie şi duioşie trec aproape toţi creştinii prin săptămâna aceasta. Şi cele mai împietrite inimi se înduioşează în faţa înfricoşatelor chinuri ce le-a suferit Mântuitorul. Eu însă cutez a spune că cei mai mulţi creştini sunt departe de a simţi ceea ce trebuie simţit în săptămâna aceasta.
Săptămâna cea mare ne aduce cea mai dulce veste din câte s-au auzit cândva pe acest pământ, dar în acelaşi timp şi cea mai plină de cutremur, de înfricoşare şi de răspundere sufletească.
Săptămâna cea mare ne aduce vestea cea dulce că Iisus a murit pentru noi, pentru iertarea noastră şi mântuirea noastră. Ne aduce îndeosebi vestea cea scumpă despre dragostea cea nemărginită cu care ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său, Cel unul născut, L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veşnică” (In 3, 16). „Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ispăşire pentru păcatele noastre” (I In 4, 10). „Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Sa spre noi că, încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi a murit” (Rom 5, 8).
Cât de mult ne-a iubit şi Dumnezeu-Fiul! „El S-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat” (Is 53, 5). El a murit pentru noi.
Ce veste dulce şi scumpă este aceasta, dar în acelaşi timp şi plină de cutremur şi răspundere sufletească. Jertfa Crucii a ieşit nu numai din dragostea lui Dumnezeu, ci şi dintr-o trebuinţă a mântuirii noastre. Dumnezeu este dragoste, dar în acelaşi timp El este şi dreptate, iar dreptatea Lui cerea pedepsirea şi moartea omului (Rom 6, 23). Nici o jertfă omenească nu putea împăca dreptatea lui Dumnezeu. Pentru scăparea şi mântuirea noastră, a trebuit să moară Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar jertfa aceasta s-a făcut din dragostea Tatălui şi a Fiului.
În faţa Jertfei de pe Crucea Golgotei trebuie să se cutremure toată făptura noastră, dându-ne seama că păcatul nostru a fost atât de mare, ticăloşia noastră a fost atât de mare, încât a trebuit să moară pentru noi Însuşi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Deasupra crucii lui Isus cel răstignit şi omorât pentru păcatele noastre stă Tatăl ceresc, zicându-ne: „Vedeţi cu câtă dragoste v-am iubit pe voi… Eu n-am cruţat nici chiar pe Fiul Meu cel iubit, ci pentru voi toţi L-am dat pe Dânsul spre moarte (Rom 8, 32)… Am omorât pe Însuşi Fiul Meu cel scump pentru voi şi mântuirea voastră… Nu atât iudeii L-au omorât pe Fiul Meu cel iubit, ci Eu Însumi L-am dat spre moarte pentru voi şi mântuirea voastră… Eu am făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea voastră a tuturora” (Is 53, 6)…
Ce veste înfricoşată şi plină de răspundere sufletească este aceasta!
Fratele meu! Dumnezeu este dragoste. El a jertfit pe Însuşi Fiul Său pentru tine şi mântuirea ta. Dar eu te întreb, cum stai tu faţă de o dragoste ca aceasta? Ai primit tu această dragoste? Este viaţa ta un răspuns la această dragoste? Te-ai împăcat tu cu Dumnezeu prin jertfa şi dragostea aceasta, ori eşti şi acum tot în vrăjmăşie cu El? Eu te rog fierbinte, primeşte dragostea aceasta… Primeşte-L pe Iisus cel răstignit pentru tine şi mântuirea ta. Eu te rog fierbinte, fratele meu, împacă-te îndată cu Dumnezeu prin sângele Crucii Fiului Său (II Cor 5, 18; Col 1, 20). Primeşte acest nepreţuit dar ce ţi se îmbie, căci altcum, în ziua cea mare a Judecăţii, vei auzi această teribilă judecată:
„Eu sunt Dumnezeu, care am omorât pe Fiul Meu pentru păcatele tale, dar tu n-ai primit aceasta jertfă de mântuire. Fiul Meu Mă îndeamnă acum să te judec pentru moartea Lui. Împotriva ta strigă, cerând răzbunare sângele Fiului Meu, strigă ranele Lui, strigă patimile Lui. Eu sunt judecător şi Tată. Ca judecător, te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată, te judec pentru Fiul Meu…”
Să primim fără zăbavă cel mai mare dar pe care ni-l îmbie cerul şi crucea Golgotei.
Rugăciune
O, Dumnezeule, aud şi înţeleg solia Ta: pe Însuşi Fiul Tău cel scump L-ai omorât pentru mine şi mântuirea mea. Mă cutremur, o, Dumnezeule, stând îngenuncheat lângă taina aceasta. Mă cutremur gândindu-mă că pentru un ticălos şi nemernic ca mine ai făcut jertfa aceasta. O, Dumnezeule, ce voi răspunde în faţa acestei jertfe? Din ce mă adâncesc în taina aceasta, văd oceanul cel nemărginit al dragostei Tale… Din ce mă adâncesc în taina aceasta, simt cum mă copleşesc valurile cele nesfârşite ale dragostei Tale şi ale dragostei Fiului Tău. O, Dumnezeule, cu ce voi răspunde eu la o astfel de dragoste? Eu n-am nici un răspuns, o Doamne, decât lacrimile mele. Copleşit şi biruit de o dragoste ca aceasta, eu cad plângând la picioarele Crucii Fiului Tău. Mă aplec, o Dumnezeule, cu toate lacrimile mele sub revărsarea acestei iubiri şi mă rog din adâncul sufletului meu: ajută-mă, Doamne, să rămân de-a pururi în această dragoste.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, cu ce voi răspunde eu ticălosul la astfel de dragoste ce mi-ai arătat, murind cu chinuri atât de înfricoşate pentru mine şi mântuirea mea? Ce aş putea face eu ticălosul pentru o astfel de dragoste ce mi s-a arătat? Dar, ca răspuns la această întrebare, aud cuvintele Tale: „Nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi” (Lc 23, 28).
Dă-mi lacrimi, o, Iisusul meu, să mă plâng pe mine şi păcatele mele. Plângerea pe care Tu, Doamne, o aştepţi de la mine e ca să mă răstignesc împreună cu Tine, ca să nu mai trăiesc eu, ci Tu, Iisuse Doamne, să trăieşti în mine (Gal 2, 20)… să nu mai trăiesc pentru mine, ci să trăiesc numai pentru Tine… să nu mai fiu al meu, ci să fiu numai al Tău, căci Tu m-ai răscumpărat cu un preţ atât de mare (I Cor 2, 23 şi 6, 19). Până la sfârşitul vieţii mele, ajută-mă, preascumpul meu Mântuitor, să trăiesc îngenuncheat la picioarele Crucii Tale. Amin.
Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 16 / 13 apr. 1930, p. 6-7