PILDA CU LUCRĂTORII VIEI

Evanghelia de duminică e o pildă în care se cuprinde toată Biblia Vechiului şi a Noului Testa­ment, adică toată istoria mântuirii omeneşti. „Stăpânul care a sădit vie” e Dumnezeu, Care l-a înze­strat pe om cu un fel de avere sufletească, cu un fel de vie su­fletească în care să lucreze şi „roade” sufleteşti bineplăcute lui Dumnezeu să aducă. Dar, în cur­gerea vremilor, oamenii – şi în­deosebi israelitenii, poporul cel ales – au uitat acest lucru şi pe „slu­gile stăpânului”, adică pe profeţii şi prorocii prin care grăia Dum­nezeu şi-i chema pe oameni la îndreptare, i-au bătut şi i-au omorât. Pe urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Însuşi Fiul Său, pe Iisus Hristos, dar iudeii L-au omorât. Atunci Dum­nezeu a luat via, adică a luat mântuirea sufletească de la iudei, şi a dat-o neamurilor, adică poarelor care s-au întors de la păgânism la credinţa în Iisus.
Iisus a spus pilda aceasta pentru fariseii şi cărturarii care se împotriveau Lui, dar pilda se po­triveşte şi nouă şi vremilor noa­stre. Şi viaţa ta, iubite cititorule, este o avere sufletească, este o vie sufletească pe care ţi-a dat-o şi ţi-a dăruit-o Dumnezeu să lu­crezi în ea şi „roade” sufleteşti de fapte bune să aduci stăpânului Dumnezeu. Dumnezeu a spus acest lucru şi într-alt loc, prin gura prorocului Ieremia, prin care zice:
„O vie sădit-am iubitului meu. Şi i-am îngrădit-o şi am făcut împrejur şanţ, şi am zidit turn în mij­locul ei, şi teasc am săpat într-însa… Ce voi face încă viei Mele şi ce nu i-am făcut?… Şi, pe când am aşteptat să facă struguri, a făcut spini… Lua-voi gardul ei şi va fi de jaf şi spre călcare. Netăiată şi nesăpată va fi şi va răsări în ea scai şi spini” (Is 5, 1-7).
O vie este, dragă cititorule, şi viaţa ta, o vie pe care Dom­nul o sapă, o câştigă, o îngrădeşte mereu cu darurile şi iubirea Sa şi o stropeşte mereu cu jertfa cea sfântă a Fiului Său. Ce n-a făcut şi ce nu face Domnul pentru via vieţii tale? Şi oare arată roadă via vieţii tale, sau, în loc de roade, s-a umplut de spinii şi scaii păcatelor?
Durere, e plină lumea de azi de vii sufleteşti cari s-au sălbăticit cu totul. „Nesăpate şi netă­iate” sunt viile sufleteşti ale oame­nilor de azi, pline cu „scai şi spini” şi „struguri sălbatici” sunt roadele lor. Ia seama, dragă citi­torule, că şi tu eşti o astfel de vie sălbatecă pe care securea morţii o pândeşte să o taie şi în focul pieirii veşnice să o arunce… Şi tu nu te îngrozeşti, nu te îndrepţi?
Ia seama, sărmane suflete, căci din starea aceasta de pieire este numai o singură scăpare: la Iisus Mântuitorul. Via cea sălba­tică a sufletului tău se poate schimba şi înnoi numai prin El, căci El a zis: „Eu sunt buciumul viţei şi voi ramurile. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acesta aduce roadă multă. Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteţi face nimic” (In 15, 5, 4). Pironeşte aceste vorbe cu cuie în inima ta, dragă cititorule, să nu le uiţi niciodată, căci în ele se cuprinde taina cea mare a mân­tuirii sufleteşti: să ai o legătură vie şi neîncetată cu Mântuitorul. Să sorbi zi de zi, clipă de clipă putere din puterea Lui, dar din darul Lui, viaţă din viaţa Lui, aşa cum ramurile viei îşi sorb viaţa din butucul viţei. Dacă n-ai această legătură, e zadarnică viaţa ta şi zadarnice sunt încercările tale să ieşi din păcate şi să te mântuieşti. „Căci fără de Mine nu puteţi face nimic”… a zis Iisus.
Cum trebuie să-ţi faci tu acea­stă legătură de suflet mântuitoare? Să-ţi altoieşti ramurile vieţii tale în buciumul vieţii, care e Iisus Hri­stos. Să te altoieşti în El şi să în­cepi o viaţă nouă cu El. Să rupi dintr-o dată cu păcatul vieţii. Fă acest lucru, dragă cititorule, şi te vei mira însuţi tu de puterea cea nouă şi de viaţa cea nouă ce se va sălăşlui întru tine şi te va face un om nou, o făptură nouă, o vie înnoită şi roditoare de roade bune.
Nu uita, omule, că şi tu eşti un lucrător în via Domnului, în via sufletului tău.  Ca şi „lucrătorii” din evanghelie, şi tu va trebui să dai seamă despre ce ai lu­crat, când „va sosi vremea roa­delor”, adică moartea. Ce ştii, poate mâine va sosi această vreme. Şi tu te tot amăgeşti cu ziua de mâine?

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 36 / 14 sept. 1924, p. 3

Lasă un răspuns


*