Preot Iosif TRIFA, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an
Zis-a Domnul pilda acesta: „Un om oarecare, stăpân al casei sale, a sădit o vie; a îngrădit o împrejur cu gard, şi a săpat într însa teasc, şi a zidit turn, şi a dat o lucrătorilor, iar el s a dus departe. Iar când s a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să ia roadele ei. Dar lucrătorii, prinzând pe slugile lui, pe unul l au bătut, iar pe altul l au omorât, iar pe altul cu pietre l au ucis. Iarăşi a trimis şi pe alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi le-a făcut şi acelora aşijderea. Iar mai pe urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Se vor ruşina de fiul meu».
Însă lucrătorii, văzând pe fiul, au zis întru sine: «Acesta este moştenitorul; veniţi să l omorâm pe el şi să stăpânim moştenirea lui». Şi, prinzându l pe el, l au scos afară din vie şi l au omorât. Deci, când va veni domnul viei, ce va face lucrătorilor acelora?” Zis au Lui: „Pe cei răi cu rău îi va pierde şi via o va da altor lucrători, care vor da lui roadele la vremea lor”. Zis a lor Iisus: „Au nici odinioară n-aţi citit în Scripturi: Piatra pe care nu a băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s a făcut în capul unghiului; de la Domnul s a făcut aceasta şi este minunată întru ochii noştri?”. (Matei 21, 33-44)
Pilda de mai sus a spus-o Mântuitorul în legătură cu poporul israelitean. Via din pildă închipuia pe poporul israelitean şi legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu el prin Moise. Ca pe o vie adusese Dumnezeu pe poporul israelitean din Egipt şi-l sădise în pământul făgăduinţei, iar via a dat rădăcini şi a umplut ţara (Ps. 79, 8-9). Această vie, adică legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu israelitenii, prin Moise, era dată în seama „lucrătorilor”, adică în seama preoţilor, arhiereilor şi cărturarilor poporului, ca „să lucreze” în ea, adică să vestească poporului neîncetat acest legământ şi roade de fapte bune să facă. În această vie a poporului israelitean, Dumnezeu sădise şi făgăduinţa unui Mesia Mântuitor. Lucrătorii viei, arhiereii şi cărturarii poporului, trebuia să lucreze spre cunoaşterea şi aflarea acestui Mântuitor. Însă lucrătorii viei au lăsat via nelucrată şi, de aceea, poporul L-a uitat pe Săditorul viei, pe Dumnezeu, iar pe Cel făgăduit – pe Iisus Mântuitorul – nu L-au cunoscut când S-a ivit între ei, ci L-au omorât, precum le-au omorât şi pe „slugile” Domnului, pe profeţi. Via Domnului sădită în poporul israelitean „s-a umplut cu spini şi nici o roadă n-a făcut” (Isaia 5, 4). De aceea poporul israelitean a fost nimicit şi împrăştiat prin război, iar via lor, adică sufleteasca mântuire prin Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos a fost luată de la ei şi dată neamurilor, adică popoarelor păgâne care s au încreştinat.
Mântuitorul spunea pilda aceasta despre Sine, despre cum Îl vor primi şi Îl vor da la moarte arhiereii şi cărturarii poporului. O, ce popor fără de minte au fost israelitenii şi vai, ce „lucrători” a avut via lor! Căci aceşti „lucrători” i-au tras şi pe ei în rătăcire şi pieire sufletească. Dar să nu-i osândim numai pe israeliteni, ci, mai ales, să ne gândim şi la noi, căci şi viaţa noastră este o vie sădită de Dumnezeu în pământul făgăduinţei. O, cât a lucrat Dumnezeu până ne-a dat această vie! „El a săpat pământul, a îngrădit-o, a săpat împrejurul ei şanţ şi a sădit viţele cele mai alese” (Isaia 5, 2). El a săpat în mintea noastră cunoştinţa binelui şi răului. El a săpat în inima noastră atâtea simţuri alese şi a sădit atâtea daruri sufleteşti.
„A zidit şi turn în mijlocul viei şi teasc a săpat în¬tr-însa” (Isaia 5, 2). O, ce turn măreţ şi tare a ridicat Dumnezeu în mijlocul viei vieţii noastre! Golgota cea înaltă, Jertfa Domnului şi Sângele Domnului sunt acest turn de apărare şi de mântuire sufletească. „Ce puteam face şi ce n-am făcut pentru via Mea?” – zice Domnul (Isaia 5, 4). Ce n-a făcut şi ce nu face Dumnezeu pentru ca via vieţii noastre roade de fapte bune să aducă? Însă, vai, via vieţii noastre, în loc de struguri buni, rodeşte struguri sălbatici de răutăţi. „Am aşteptat să facă via Mea struguri şi a făcut spini, zice Domnul” (Isaia 5, 4).
În chipul israelitenilor suntem şi noi, căci şi via vieţii noastre s-a umplut de spini şi pălămidă… Şi noi am uitat de Săditorul viei, am uitat că viaţa noastră e o vie a Domnului, care roade de fapte bune trebuie să aducă. Câţi creştini trăiesc gândindu-se clipă de clipă că viaţa lor e o vie a Domnului, care trebuie să înflorească şi să rodească pentru Domnul? Israelitenii L-au omorât pe Fiul lui Dumnezeu. Cei care trăiesc în păcate grele (între aceştia sunt şi cei care suduie pe Făcătorul lor) şi se împotrivesc chemării Domnului, Îl „răstignesc şi ei, din nou, pe Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 6, 6).
„Orice viţă care n-aduce roadă, vierul o taie şi în foc o aruncă” – a zis Mântuitorul (Ioan 15, 2 ). „Spini Mi-a făcut via Mea – zice Domnul – şi acum voi spune vouă ce voi face viei Mele: Lua-voi gardul ei şi va fi de jaf şi va fi spre călcare când voi surpa şanţul ei… şi vor creşte într-însa spini ca într-o ţelină” (Isaia 5, 4-6). Grozavă osândă, cumplită judecată! O, Doamne, nu Te grăbi cu această osândă, căci şi via vieţii noastre – şi a mea – este plină de spini! Gardul ei s-a stricat şi fiarele sălbaticelor patimi au intrat într-însa (Ps. 79, 14). Mai îngăduie-mi, Doamne, să-mi sap din nou via vieţii mele! Ajută-mă, Tu, Doamne, să o fac iarăşi roditoare de fapte bune. „Dumnezeul puterilor, întoarce-Te iar, caută din cer şi cercetează via” (Ps. 79, 15) vieţii mele, căci fără de Tine nu pot face nimic; „sunt un zid gata să cadă şi un gard gata să se surpe” (Ps. 61, 3) fără ajutorul Tău.
Dragă cititorule! Poate că mâine, poimâine, va sosi pentru via vieţii tale „vremea roadelor”; şi Domnul va trimite slugile Lui să-ţi ceară „partea Lui de rod”. Ce roade va afla în via vieţii tale? Cum stai tu cu via vieţii tale?
000.000
În legătură cu aceste zerouri (nimicuri), numere ce înseamnă de şase ori tot nimica, iată ce a păţit un om: Se întâlni odată cu un filozof şi începu a-i înşira laude despre femeia lui.
– Nevasta mea e frumoasă, zise omul.
La asta, înţeleptul scrise pe hârtie un 0, adică o nimica.
– Nevasta mea e bogată.
Filozoful mai scrise un zero: 00.
– Femeia mea e de neam mare.
Filozoful mai scrise un zero: 000.
– Femeia mea e cuminte.
Filozoful mai scrise un zero: 0.000.
– Femeia mea e harnică.
Filozoful mai scrise un zero: 00.000.
– Femeia mea e blândă.
Filozoful mai scrise un zero: 000.000. Acum erau şase zerouri lângă olaltă, adică de şase ori tot nimica. Atunci omul mai adaugă:
– Femeia mea e o femeie cu frică de Dumnezeu şi cu purtări curate.
La asta, filozoful scrise 1 înaintea celor şase zerouri: 1.000.000. Prin asta, cele şase zerouri deodată căpătară preţ şi se făcură un milion.
Poate să aibă o femeie sau un om oricât de multe şi bune însuşiri; ele n-ajung nimic, dacă nu stau în fruntea lor credinţa, morala şi purtările bune.