PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV

Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „alături un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apropiat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).
Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de marea poruncă şi virtute a milostivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin adevărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv.
Dar evanghelia de duminică are un înţeles şi mai adânc decât porunca milostivirii. Evanghelia de duminică închipuie întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. Samarineanul cel bun şi milostiv este chipul şi icoana scumpului nostru Mântuitor, Care a venit în lume să tămăduiască omenirea cea rănită de moarte prin păcatul strămoşesc.
Samarineanul din pilda evangheliei a sosit după ce trecuse „alături un preot şi un levit”… Tot aşa şi Iisus Mântuitorul a sosit după ce „a trecut preotul şi levitul”, adică după ce nici legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin” a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Aşa şi Iisus Hristos „ne-a spălat cu sângele Său” păcatele noastre.
Cel căzut într-o groapă
Misionarii (vestitorii Evangheliei) din ţările Răsăritului, în vestirea Evangheliei printre popoarele păgâne de acolo, folosesc o istorioară cu mult înţeles.
Un om a căzut într-o groapă adâncă. Orice încercare de a se salva era cu neputinţă. Prin acel loc se nimeri să treacă Confucius (un fel de mesia al păgânilor din India şi Tibet).
– Mă doare căderea ta, zise Confucius apropiindu-se de groapă, dar cine te-a pus să cazi în ea? De ce n-ai băgat de seamă?… Eu îţi dau un sfat bun: după ce vei scăpa de aici, de altă dată să grijeşti să nu mai cazi a doua oară.
– Foarte bine, răspunse bietul om din groapă, dar chestia e că nu pot ieşi afară.
După Confucius, sosi pe acolo şi „sfântul Budha” (un fel de mesia al chinezilor).
– Mă doare foarte căderea ta, zise Budha apropiindu-se de marginea gropii, şi iată, sunt gata a-ţi da o mână de ajutor. Te rog însă, ridică-te câţiva paşi prin puterile tale, ca să-ţi pot prinde mâna şi să te trag afară…
– Foarte bine, răspunse bietul om din groapă, dar eu nu pot să mă ridic deloc. Am încercat de atâtea ori şi totdeauna am căzut.
Pe urmă veni Iisus Hristos şi, auzind strigătul de disperare al celui căzut, se apropie de groapă şi îndată îl scoase afară, zicându-i:
– Mergi şi nu mai păcătui, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău (In 5, 14 şi 8, 11).
Ce înţeles adânc are istorioara aceasta şi pentru noi! Aşa e şi cu noi, dragă cititorule. Păcatul ne-a aruncat într-o groapă adâncă şi toate încercările noastre de a scăpa cu puterile proprii sunt zadarnice. Păcatul ne-a rănit şi toate încercările noastre de a ne ridica şi a ne vindeca cu puterile proprii sunt zadarnice. Acest lucru îl poate face numai Iisus Mântuitorul.
Când cazi în groapa păcatului şi năravurilor urâte, când te răneşte patima şi păcatul, de s-ar strânge toţi dascălii şi toţi conferenţiarii din lume, tu tot în groapă rămâi, până când soseşte Iisus Mântuitorul. Pe câţi beţivi şi altfel de pătimaşi i-au vindecat sfaturile şi conferinţele? Pe nici unul, pentru că acest lucru îl poate face numai Iisus Mântuitorul.
Iisus Mântuitorul este şi azi Samarineanul cel bun şi milostiv, iar noi suntem cei căzuţi între tâlharii sufletelor noastre: în patimile şi năravurile cele rele.
Uită-te bine, dragă cititorule, uită-te bine în chipul de mai sus, căci tu eşti cel spre care se apleacă Samarineanul milostiv. Păcatul te-a rănit, păcatul te-a lăsat în drumul vieţii „mai mort fiind”. Simţi tu, dragă cititorule, acest lucru?
Dragă cititorule, te-a rănit păcatul? Strigă-L pe Mântuitorul, căci numai El te poate scăpa şi tămădui. Legea scrisă îţi arată numai păcatul, dar nu-l poate şterge, aşa precum oglinda îţi arată că eşti murdar, dar nu te poate spăla. Strigă-L pe Mântuitorul, zicând: „Doamne, iată, stau căzut în drumul vieţii. Tâlharii (ispitele şi păcatele) mi-au ieşit în cale şi m-au rănit. Rănile mă dor şi nu este cine să le lege. Puterea mi se scurge şi nu este cine să mă ridice. Fie-Ţi milă de mine, Doamne! Iartă-mă, ridică-mă şi mă ia în «grija» Ta cea sfântă şi mântuitoare”…
„Tâlharii” de azi
O, ce Samarinean milostiv şi bun este nouă Domnul! Dar tocmai această bunătate şi milostivire cere ca şi noi să fim cu milă şi iubire faţă de aproapele nostru. „Mergi de fă şi tu asemenea”, i-a zis Iisus legiuitorului şi aşa ne zice şi nouă. Fiecare creştin trebuie să fie, să se facă, mai ales în aceste vremuri grele, un samarinean milostiv pentru durerile, lipsurile şi rănile sufleteşti şi trupeşti ale de-aproapelui său. Dar durere, războiul şi vremurile grele de acum n-au făcut samarineni, ci au umplut drumurile de „tâlhari”. Doar niciodată n-au „trecut alăturea” creştinii pe lângă durerile semenilor ca cei de astăzi. Lăcomia a umplut lumea de „tâlharii” speculanţi care dezbracă cămaşa din spatele săracilor şi lipsiţilor, să facă „câştig” din lacrimile şi suferinţele lor.
Creştinismul de azi a uitat evanghelia Samarineanului milostiv. O latură a creştinismului celui dintâi a fost tocmai aceasta: grija şi îngrijirea de rănile trupeşti şi sufleteşti ale „fraţilor” (II Cor cap. 8 şi 9). Satele şi oraşele noastre sunt pline de cârciumi mari şi spaţioase, dar foarte rar afli atare spital sau atare casă (azil) pentru cei bătrâni şi neputincioşi sau atare societate pentru împărţit milă şi ajutor nevoiaşilor.
Noi, ostaşii Domnului, să aducem suflete la Mântuitorul şi cu pilda samarineanului milostiv pusă m faptă.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 46 / 10 nov. 1929, p. 3

Lasă un răspuns


*