de Traian Dorz, din Cântarea Biruinţei

Plăteşte, Doamne, celor ce-au milă de iubire
când suferă tăcută pe crucea cea mai grea
şi chiar de nu-i pot smulge nimic din chinuire
rămân cu ea acolo şi plâng lipiţi de ea!

Plăteşte, Doamne, milei ce-şi rupe de la gură
să potolească foamea unei mai triste vieţi
şi dragostei ascunse ce-şi dă a ei căldură
să ţină vie-o floare într-un pustiu de-ngheţ.

Plăteşte, Doamne,-ascunsei credincioşii curate
ce-şi alipeşte toată fiinţa ei de-acel
ce poart-un steag de luptă în mâini însingurate
şi-mprospătează astfel puterile din el.

Plăteşte, Doamne, tainei ce ştie şi nu spune,
ce plânge şi nu pleacă, ce face şi nu ia,
ce-şi dă frumoase toate, aşa ca-n rugăciune
şi numai curăţia şi-o ţine pentru ea!