Invitat de fraţii din Bârlad la adunarea din toamna anului 1936, părintele Vasile, având graiul stins de boală, le-a trimis fraţilor spre citire testamentara predică de mai jos, foarte potrivită spre a se citi în adunările Oastei.
Vor veni peste voi vremuri grele, poate chiar nespus de grele. Cu Iisus însă vom birui totul!
Mult iubiţi fraţi şi scumpe surioare în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul! „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos“ (Filip. 1, 2).
Aş fi dorit din toată inima să fiu în mijlocul dumneavoastră, pentru că vă iubesc cu o iubire sfântă şi doream fierbinte să vă văd şi, împreună, să ne bucurăm în Domnul.
O grea suferinţă însă m-a împiedicat să pot fi cu trupul alături de dumneavoastră. Voi, fraţii din Bârlad, vă aduceţi aminte că şi în august eram răguşit. Acum, suferinţa a crescut. Sunt şi mai greu bolnav. Dar, dacă trupul îmi este lovit – şi încă greu – apoi duhul îmi este întărit. Prin această nouă suferinţă a gâtului, m-am alipit şi mai mult de Domnul Iisus. Şi, prin El, mă consider alături de dumneavoastră şi cu dumneavoastră, în orice clipă şi cu atât mai mult acum, când sunteţi adunaţi fraţi şi surori din multe părţi.
Dragostea ce ne uneşte în Iisus, strângându-ne în buchetul bine plăcut Domnului – al Oastei Domnului Iisus Biruitorul – mă îndeamnă să vă am întotdeauna în rugăciunile mele. Şi nu numai pe dumneavoastră, ci pe toţi fraţii şi pe toate surorile din întreaga ţară; fiindcă noi, cei mulţi, alcătuim un trup în Oastea Domnului Iisus Biruitorul.
Îngăduiţi-mi dar ca, atât în numele meu, cât şi în numele în veci preţuitului Părinte Iosif Trifa, să vă salut cu salutul ostăşesc, zicându-vă la toţi: Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul!
Iubiţi fraţi şi scumpe surioare în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul!
Scopul adunărilor noastre ostăşeşti, pe judeţe sau pe regiuni, este şi trebuie să fie ca, mai întâi, să ne putem vedea unii cu alţii, să ne cunoaştem unii cu alţii şi să ne bucurăm împreună, slăvind, prin toate ale noastre, pe Domnul Iisus. Ca, oamenii în mijlocul cărora trăim, văzând viaţa noastră curată, sfântă şi neprihănită, să slăvească şi ei, pentru noi, pe Dumnezeu şi să se adauge cât mai multe suflete la turma copiilor lui Dumnezeu. Dragostea şi râvna noastră să-i cucerească pe toţi.
Iar în al doilea rând, ca să ne împărtăşim unii altora bucuriile, dimpreună cu necazurile. Bucuriile, în ceea ce priveşte înaintarea şi creşterea noastră în Domnul. În ce măsură am progresat noi, fiecare în parte, în cunoaşterea lucrurilor ce vin de la DumAdunările mari trebuie să fie un fel de examen al fiecărui copil al lui Dumnezeu, al fiecărui ostaş adevărat. Fiecare să se cerceteze pe sine şi să-şi dea un răspuns hotărât. Cu cât am înaintat eu în cunoaşterea Domnului Iisus? – deoarece este un lucru hotărât că nu oricine vorbeşte de Iisus este un cunoscător al Domnului Iisus. Cu cât am înaintat eu în a cunoaşte şi, mai ales, în a iubi şi preţui Jertfa Domnului Iisus?… Fiindcă unul dintre cele mai recunoscute daruri din câte a făcut Dumnezeu omului este tocmai Jertfa Domnului Iisus. Au creştinii în cap tot felul de bazaconii, dar despre Jertfa Domnului Iisus ştiu foarte puţin, dacă nu chiar nimic. Căci, în adevăr, iubiţilor, dacă am lua pe oricare din creştinii de rând şi l-am întreba: Ce ştii dumneata despre Jertfa Domnului Hristos? Ce‑ai câştigat dumneata prin Jertfa Domnului Hristos? Ce legătură este între dumneata, cel ce-ţi zici creştin, şi Jertfa Domnului Hristos? – omul, zis creştin, va rămâne mut. El nu ştie nimic despre Jertfa Domnului Hristos. Din cauza aceasta, viaţa creştinilor de nume este moartă. Ei zac în mare întuneric spiritual. Sunt orbi. Dar, slăvit să fie Domnul, pe noi, Oastea Domnului ne-a scos din această înspăimântătoare orbire şi ne-a adus la lumina Evangheliei.
Acum, prin Oastea Domnului, noi suntem în şcoala Duhului Sfânt şi la fiecare pas trebuie să ne controlăm, spre a vedea în ce măsură am înaintat pe scara sfinţeniei şi a desăvârşirii. Din clipa în care L-am cunoscut pe Domnul şi sfânta Lui Jertfă, viaţa ni s-a transformat din temelie şi continuu alergăm spre ţintă, spre Iisus, desăvârşirea noastră.
Aruncând de pe noi toată vechitura păcatelor ce odinioară ne robiseră, ne aţintim mereu ochii şi alergăm stăruitor la desăvârşire. Necontenit trebuie să ne supraveghem creşterea cea duhovnicească, pentru ca nu cumva să cădem ori să alergăm greşit şi să pierdem premiul alergării.
Este ştiut că, în vremea noastră, mulţi dintre cei ce-şi zic credincioşi se poartă ca vrăjmaşi ai Crucii Domnului Hristos (Filip. 3, 18). Noi ştim, iubiţilor, că sfârşitul lor va fi pierzarea (Filip. 3, 19). Dar, în ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să fim plini de înţelepciune, dându-ne bine seama ca nimeni şi nimic din cele ale lumii, să nu pună stăpânire pe noi. Patria şi cetăţenia noastră sunt în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos (Filip. 3, 20). Deci fiecare clipă din viaţa noastră să fie o înaintare, o urcare pe scara sfinţeniei, ce duce în ceruri. Adunările noastre ne oferă un minunat prilej ca fiecare să se examineze şi să-şi dea seama cum stă înaintea Domnului Iisus. Este fiecare dintre noi un copil al lui Dumnezeu? Cunoaşte fiecare, lămurit, prin cine şi cum am căpătat înfierea? (Efes. 1, 5). Cum am devenit noi fii ai lui Dumnezeu? Prin Iisus, dragii mei, şi anume prin Jertfa de pe Cruce, prin răstignirea lui Iisus pe lemnul Crucii. Prin această Jertfă, prin moartea şi învierea Domnului Iisus, noi am căpătat de la Dumnezeu minunate daruri. Am căpătat mai întâi dreptul de a ne numi copii ai Celui Preaînalt (Ioan 1, 12). Prin această minunată Jertfă am căpătat răscumpărarea şi iertarea păcatelor (Efes. 1, 7). Şi tot prin aceasta am dobândit moştenirea împărăţiei cereşti (Efes. 1, 11; 2, 6; 2, 19).
Ah! Cât de mult ne-a iubit şi ne iubeşte pe noi Dumnezeu! (Ioan 3, 16). Şi câte daruri şi câte făgăduinţe minunate ne-a dat El nouă prin Domnul Iisus!
Şi totuşi creştinii ştiu atât de puţine despre Domnul şi Jertfa Sa, că, în adevăr, celui credincios îi vine să plângă de durere. Dar totuşi Dumnezeu încă ne iubeşte şi încă ne caută pe fiecare în parte, căci El a plătit scump, scump de tot, pentru fiecare dintre noi. A plătit cu viaţa Sa pe Cruce, deoarece la Dumnezeu un singur suflet preţuieşte mai mult ca lumea toată.
Glasul Oastei Domnului, prin toată Jertfa Părintelui Trifa, este şi el o mărturie a iubirii ce Dumnezeu ne-o poartă. Pentru că, în timp ce noi rătăceam cu toţii prin văile întunecoase ale păcatului, Iisus, în iubirea Lui, a revărsat şi revarsă asupra noas-tră mana cea cerească a Oastei Domnului Iisus Biruitorul, care ne strigă cu stăruinţă şi ne smulge din lume, alipindu-ne iarăşi de Iisus şi sfânta Sa Jertfă.
Întocmai ca o ploaie răcoritoare a fost chemarea Oastei Domnului peste sufletele noastre uscate de vânturile secetoase ale plăcerilor acestui veac.
Oastea Domnului ne pune în adevărata lumină pe Iisus şi Jertfa Golgotei. Cu timp şi fără timp, Oastea adună sufletele de pe căile păcatului şi le alipeşte de Iisus.
Ea roagă pe tot sufletul să se ridice din păcatul nimicitor şi să se apropie de Iisus, cu dragoste şi recunoştinţă, împăcându-se cu Dumnezeu-Tatăl prin Iisus şi Jertfa Sa. Oastea a întins şi întinde o mână de ajutor oricărui suflet dornic de a-L cunoaşte pe Domnul cu adevărat şi de a ajunge la mântuire. Drumul Oastei este drumul sfinţilor şi al martirilor. De aceea, cine Oastea iubeşte pe Iisus preţuieşte.
Cei ce încă n-au cunoscut Oastea au acum fericitul prilej să se predea chiar acum în mâinile Domnului, înrolându-se ca voluntari în această armată sfântă, de cucerire a Patriei cereşti, iar cei care sunteţi înrolaţi, înflăcăraţi-vă, dragii mei, aprindeţi-vă în voi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu şi luptaţi cu râvnă şi îndrăzneală să cuceriţi sufletele celor care ne înconjoară. Mergeţi înainte cu bărbăţie, fără a vă teme de nimeni. Iisus este cu noi şi El luptă pentru noi. Aţintiţi-vă ochii la El şi numai la El.
† Preotul Vasile Ouatu