Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 21
1. Orice izbândă îţi cere un risc pe măsura ei, fiindcă totdeauna există un vrăjmaş ori o primejdie care ameninţă.
2. O izbândă mică cere şi un risc mic. Dar îl cere. O izbândă mare nu se câştigă cu un risc mic, ci cu unul mare. Dacă eşti gata să-l primeşti şi să-l dai, nu totdeauna se întâmplă, dar totdeauna izbândeşti.
3. Când lupta credinţei are de înfruntat vremuri grele, vrăjmaşi cruzi şi legi criminale, – atunci oricărui fiu al lui Dumnezeu i se cere un risc mare pentru credinţa sa.
Dacă este în stare să accepte riscul, el face ceva. Dacă nu-i în stare, el nu va face nimic.
4. Cu cât suntem mai gata să acceptăm orice risc în Numele Domnului şi pentru El, cu atâta vom constata că, de cele mai multe ori, Domnul a îndepărtat ameninţarea bănuită, poate chiar în ultima clipă. Ori o micşorează până la cea mai mică însemnătate.
5. Mare rămâne însă totdeauna răsplata acceptării riscului din prima clipă, chiar dacă nu s-a întâmplat nimic, – fiindcă cel care a acceptat jertfa va fi gata şi s-o suporte aşa cum va fi ea.
Iar Dumnezeul nostru va fi plin de mărinimie când va răsplăti astfel de dovezi de vitejie şi curaj la ostaşii Săi devotaţi.
6. Istoria Bisericii vii a lui Hristos este plină de mari nume de sfinţi şi de martiri, după cum este plin şi cerul lui Dumnezeu.
Dar nici unul dintre cei care au ajuns acolo n-a fost scutit de ameninţări, de chinuri şi de jertfe.
7. Chinurile suferite au fost trecătoare, dar răsplata lor este veşnică.
În Împărăţia lui Dumnezeu nu putem intra decât prin multe necazuri. Le acceptăm – intrăm în ea; nu le acceptăm – rămânem afară.
8. Pe altarul lui Hristos se aduc multe jertfe, pentru că sunt mulţi cei care s-au prefăcut ei înşişi moarte şi jertfe sub acest altar. Jertfele de deasupra rodesc numai prin cele de dedesubt.
9. Cele trei semne ale vieţii de jertfă sunt: întâi lepădarea totală de sine, apoi curajul total, apoi sfinţenia totală. Aceste trei semne au fost totdeauna dovada adevăraţilor trimişi şi ostaşi ai lui Hristos.
10. Însă în vremile din urmă, Mântuitorul a spus că vor veni mulţi în Numele Lui, dar nu vor avea aceste semne, ci vor fi nişte prefăcuţi şi mincinoşi.
Dacă vreţi să-i cunoaşteţi, uitaţi-vă la cât sunt în stare să rişte, să piardă şi să sufere pentru Dumnezeu.
11. Dumnezeu trimite fiecărui neam un profet din însuşi acel neam, pentru ca solia adusă de el să nu fie împiedicată cu nimic. Dacă le-ar trimite un profet din alt neam, poate ar avea motiv de îndoială şi de respingere.
Căci şi Hristos la ai Săi a venit (In 1, 11).
De aceea nu vor avea nici o dezvinovăţire cei ce L au respins.
12. Fericite sunt neamurile care îşi recunosc şi îşi primesc profeţii lor trimişi la ei, preţuindu-i şi urmându-i.
Vai de cei care îi resping, îi batjocoresc şi îi ucid!
13. Adevăraţii profeţi au semnele lor, care sunt totdeauna semnele lui Hristos. Dovezile acestor semne sunt zguduitoare şi unice, cu neputinţă de imitat, dar şi de respins.
În recunoaşterea lor este o mântuire – în negarea lor este o osândă.
14. Profeţi pregătitori pot fi mulţi, dar profetul eliberator este numai unul.
Semnele lui sunt: cuvântul clar, sufletul cald, curajul total, suferinţa demnă, moartea martirică.
15. Unele popoare şi-au avut profetul lor – şi, dacă l-au ascultat, au fost binecuvântate. Dacă nu l-au ascultat, au fost nimicite… sau vor fi.
Un altul nu le-a mai fost trimis. Şi nici nu le va mai fi. Dumnezeu are pentru fiecare popor numai un singur mare adevăr. Şi numai un singur mare profet.
16. Neamul nostru a avut şi el destui profeţi pregătitori – dar numai unul a fost un eliberator. Toţi cei de dinaintea celui unic au căutat să se mântuiască doar pe ei înşişi. Dar el i-a mântuit pe mulţi şi a căutat să-i mântuiască pe toţi.
Acesta este semnul profetului unic.
17. Toţi cei care am avut sau vom avea între noi sau înaintea noastră un astfel de trimis ceresc peste care am văzut ori vom vedea clar semnele lui Hristos trebuie să-l urmăm de la prima lui chemare, străpunşi ca de un fulger de cuvântul său: Vino după mine!
18. Chemarea lui este plină de mici riscuri trecătoare, dar este urmată de o mare făgăduinţă veşnică: Venind după mine, veţi avea de întâmpinat lupte, bătăi, foamete, închisori şi poate moartea, – dar apoi veţi primi viaţa veşnică.
19. Cine le acceptă de la începutul legământului cu Hristos pe toate acestea, spunând: Se merită! – acela nu totdeauna le şi află pe acestea pe calea vieţii. Dar totdeauna află cununa lor la sfârşitul ei.
20. Doamne şi Dumnezeul nostru, Te rugăm, dă-ne ochi curaţi cu care să vedem finalul credinţei şi inima curajoasă cu care să-l dobândim.
Să ne recunoaştem profetul Tău şi să ni-l urmăm. Amin.