Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 august:
„Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi…“ (Psalmi 92, 14).
Roadele Duhului Sfânt, care însoţesc şi care trebuie mereu să însoţească neapărat pe orice om şi orice viaţă născută din nou, prin Cuvântul Sfânt şi prin Duhul Sfânt, sunt frumoasele dovezi ale unei astfel de vieţi trăită în ascultarea de voia cea sfântă a lui Dumnezeu.
Orice viaţă trăită în ascultarea de voia cea sfântă a lui Dumnezeu trebuie să aducă aceste roade noi, care sunt totdeauna frumoase, dulci şi binecuvântate.
Cu câtă bucurie privesc ochii Domnului şi Stăpânului nostru la un astfel de pom care, sădit în via Lui, este încărcat de astfel de roade! (Gal. 5, 22-23).
Însă cu câtă amărăciune priveşte Domnul la un pom fără roade (Luca 13, 6)
şi la o viaţă fără rod! (Ioan 15, 6).
Dacă într-adevăr sufletul nostru este un pom sănătos, sădit în via Domnului, în Casa Domnului, în Duh (adică în dreapta credinţă), şi în Adevăr (adică în dreapta învăţătură), el nu poate rămâne niciodată neroditor.
Oricine este zidit pe Temelia cea sfântă (Efes. 2, 20-22; 1 Petru 2, 5), nu se poate să nu aibă aceste roade ale Duhului Sfânt.
Căci – dacă nu le are, ci numai se laudă – pe el îl aşteaptă securea. Îl aşteaptă sigur, ori mâine, ori poimâine – dar nu departe! (Luca 3, 9).
Cu cât viaţa trupească a unui credincios rodnic înaintează în ani, cu atât viaţa lui cea duhovnicească se îmbogăţeşte şi se înfrumuseţează în plăcutele roade dulci ale Duhului Sfânt.
Ce minunat se încheie cartea vieţii răbdătoare şi neclintit credincioase a lui Iov!
În cei din urmă ani ai vieţii sale, spune Biblia că, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări de cum primise întâi (Iov 42, 12).
Acest pom bun, sădit în Casa Domnului, înverzea şi rodea în curţile lui Dumnezeu.
Căci acela care rămâne statornic în Biserica unde s-a născut din părinţii săi trupeşti şi din cei sufleteşti, păstrând mereu ceea ce a auzit de la început (1 Ioan 2, 24), acela se întinde binefăcător, prin lucrările sale binefăcătoare, cât mai departe, peste alţii şi pentru alţii.
Ce fericită privelişte este totdeauna să vezi un credincios ajuns la bătrâneţe, după ani de furtuni şi de încercări biruite cu răbdare, dar tare în credinţă şi mereu mai plin de roade bune!
Când perii capului său cărunţi încununează o frunte cinstită, vrednică, statornică şi înţeleaptă, tot ce face sau spune el este luminos şi bun.
Când, prin rădăcinile adânci şi puternice ale unei încercate credinţe şi ale unei îndelungate experienţe cu Dumnezeu, omul credincios îşi trage sucul vieţii lui duhovniceşti din adâncimile tot mai bogate ale unei statornice părtăşii cu Hristos, acest suc dulce şi sfânt redă în afară binecuvântările primite, prin roadele sale tot mai luminoase, mai coapte şi mai frumoase!
Cât trebuie să lăudăm pe Domnul din pricina unui astfel de suflet,
căci privelişti ca acestea vedem foarte rar, acum!
Îngrijind de pomii cei tineri, să nu-i uitaţi niciodată pe cei bătrâni!…
Un pom tânăr poate să aibă roade fragede şi frumoase, dar unul bătrân are totdeauna în gustul fructelor sale o aromă deosebită, o dulceaţă aleasă.
Neuitată rămâne totdeauna frumuseţea pomului bătrân, care îşi întinde până departe coroana lui plină de suc şi de putere. Care, în toate părţile, îşi întinde ramuri largi şi înalte, drepte şi frumoase, grele în orice an de un tot mai bogat, de un tot mai gustos şi de un tot mai minunat rod!…
Nu uitaţi acest frumos îndemn niciodată: cu cât sunteţi mai bătrâni, dragi fraţi credincioşi, cu atâta sunteţi mai datori să fiţi încărcaţi de roade tot mai dulci şi mai multe!
Înţelepciunea voastră cumpătată, serioasă şi demnă, fiind îmbogăţită de ani şi de experienţe, trebuie să aibă nu numai cuvintele şi sfaturile mereu mai adânci şi mai curate, dar şi trăirea voastră să fie la fel: curată şi adâncă.
Blândeţea şi binefacerea voastră,
răbdarea şi bunătatea voastră,
iubirea şi căldura voastră,
toate-toate aceste virtuţi sfinte trebuie să vă fie mereu mai pline de mustul şi de gustul cel dulce şi aromat al dragostei şi al părtăşiei din Hristos!…
Preadulcele nostru Mântuitor, Iisus Hristos,
Care ne-ai altoit din Tine, prin Duhul Sfânt, firea cea nouă, spre roade curate şi dumnezeieşti,
Te rugăm, alipeşte-ne tot mai mult de Tine, pentru ca prin Duhul Tău să avem în noi o deplină viaţă din Tine.
Fă, Doamne Iisuse, ca seva de viaţă din Tine să rodească în noi, cu cât trec mai mulţi anii, tot mai bogate şi mai gustoase roade duhovniceşti.
Iar la bătrâneţea noastră acestea să ne încununeze strălucit un sfârşit binecuvântat şi folositor.
Dăruieşte, Doamne Iisuse, tuturor credincioşilor Tăi statornicie rodnică până la bătrâneţe…
Nu-i lăsa să se usuce de tineri, ci, plini de suc, să dea roade mereu mai multe şi mai frumoase.
Nu-i lăsa nici să rămână mici, ci creşte-i potrivit vârstei – nici de râsul celor ce-i privesc şi îi aud.
Şi nu-i lăsa ca la bătrâneţe să fie veştezi şi putregăiţi, ci plini de suc şi verzi.
Să fie un îndemn şi o plăcere sfântă a privi la ei pentru toţi cei care cresc în jurul lor şi stau la rădăcinile lor.
Pentru ca, prin roadele noastre ale tuturora, să fie tot mai slăvit Numele Tău, Doamne Iisuse.
Amin.
Cântarea Psalmului 92
Un psalm… O cântare pentru Ziua Sărbătorii.
Alcătuit pe vremea lui Ezechia.
1. Frumos e ca să-L lăudăm pe Domnul toţi în lume
şi totdeauna să mărim, Prea Nalte, Sfântu-Ţi Nume.
2. De dimineaţă să vestim adânca-Ţi bunătate
şi-a Ta credincioşie,-atunci când noaptea se abate,
3. Din instrument cu zece corzi, în cântece plăcute,
în sunetele harfei dragi şi-n sunet de-alăute.
4. Căci, Doamne, Tu mă-nveseleşti cu lucruri minunate,
iar eu de veselie cânt când le privesc pe toate.
5. O, cât de mari lucrări faci Tu pe-a Ta-nţeleaptă cale,
ce nalte, Doamne, şi adânci sunt gândurile Tale!
6. Dar toate, pentru omul prost, rămân necunoscute
şi pentru omul cel nebun în seamă nu-s ţinute.
7. Căci dacă cei răi înfloresc ca iarba pe câmpie
e numai ca să fie strânşi şi arşi pe veşnicie.
8. Dar, Doamne, Tu eşti înălţat pe veci, plin de mărire.
9. Vrăjmaşii Tăi şi cei răi pier, pe veci merg la pieire.
10. Dar mie, Doamne, Tu îmi dai puterea cea mai tare,
m-a uns cu untdelemn sfinţit iubirea Ta cea mare.
11. Eu, faţă de vrăjmaşi, îmi văd dorinţa împlinită
şi-aud întocmai cum doream de ceata lor zdrobită.
12. Cei fără vină înverzesc ca şi finicii-n vale
şi cresc ca cedrii din Liban pe dealurile Tale.
13. În al lui Dumnezeu lăcaş câţi stau nu se vor pierde,
în curţile lui Dumnezeu au frunza veşnic verde.
14. Ei roade pururea aduc…, chiar şi la bătrâneţe
sunt verzi mereu şi plini de suc, cu fericite feţe,
15. S-arate cât e Domnul drept şi ce plin de iubire,
El, Stânca mea, în Care nu-i în veci nelegiuire!