1001. NUMAI CUVÂNTUL TĂU

Numai Cuvântul Tău mă face să-mi pot vedea păcatul meu,
ca să-mi noiesc mărturisirea şi pocăinţa mea mereu. (bis)

Numai Cuvântul Tău mă poate sub Cruce-ngenunchea plângând,
să-mi pot afla despovărarea şi pacea inimii-ascultând. (bis)

Numai Cuvântul Tău mă creşte senin, puternic şi smerit,
de-orice păcat şi neascultare şi de-orice rătăciri ferit. (bis)

Numai Cuvântul Tău mă poartă curat prin orişice noroi,
dând luptei mele spre sfinţire mereu puteri şi trepte noi. (bis)

Numai Cuvântul Tău cel dulce alină sufletul meu când
chiar de la cei mai dragi se-ntoarce îndurerat şi sângerând. (bis)

Numai Cuvântul Tău îmi face dreptate-atunci când prea lovit
mă-ntorc mereu din orice parte mai întristat şi mai zdrobit. (bis)

Numai Cuvântul Tău, Iisuse, mă mângâie pe orice drum,
să-ndur spre slava viitoare oricâte nedreptăţi acum. (bis)

1002. UN FOC, DE CÂTE ORI SE STINGE

Un foc, de câte ori se stinge,
şi iar l-aprinzi când ai folos,
– şi-un suflet bun când lupta-l frânge,
să nu-l aprindă iar Hristos?

Un miez, când iar în coji recade,
de câte ori îl scoţi mereu…
– şi-un suflet bun căzut sub roade,
să nu-l ridice Dumnezeu?

Un miel, de câte ori se pierde,
şi iar te duci, şi iar l-adui,
– iar Dumnezeu să lase oare
pierdut pe-un suflet bun de-al Lui?

Cel bun, de câte ori să cadă,
de-atâtea ori se scoală iar,
acelui fără de prihană,
Hristos i-arată-un veşnic har.

Spre orice om, nespusă milă
Hristos Şi-arată necurmat,
dar omul care ispiteşte
pe Dumnezeu e-un blestemat.

Minunea este-adevărată
şi Dumnezeu o face – dar
se-nşeală-adesea cel ce crede
că ea se-ntâmplă iar şi iar.

1003. M-AŞ MUTA DIN LUME

M-aş muta din lume, Doamne, chiar acum,
dar pentru-al Tău Nume mai rămân pe drum,
pentru sfântu-Ţi Nume mai rămân pe drum. (bis)

Vreau să chem la Tine cât mai mulţi străini
şi-ale lor suspine Tu să le alini,
focul din suspine Tu-l stingi şi-l alini. (bis)

Căci cu cine, Doamne, să lucrezi mai poţi
dacă-n sărbătoare toţi ne-am duce, toţi?
Nu vrem sărbătoare, ci viaţă-n toţi. (bis)

Dulce este harul odihnirii Sus,
dar vreau cu amarul să rămân, Iisus,
să-ndulcesc amarul multora, Iisus. (bis)

1004. CÂND TE AFLI-N VALURI GRELE

Când te afli-n valuri grele, nu cârti şi nu uita:
Cel ce-a liniştit furtuna ştie de-ncercarea ta.

Roagă-te şi crede –
Cel ce totul vede
nu te va lăsa.

Când îţi mor fiinţe scumpe, nu te pierde, nu uita:
Cel ce morţii-i înviază ştie de durere ta.

Când îţi vezi pierduţi copiii, crede încă, nu uita:
Cel ce pe pierduţi îi află ştie rugăciunea ta.

Când ajungi în vremi de lipsă, ai nădejde, nu uita:
Cel ce pâinea o-nmulţeşte ştie-ngrijorarea ta.

Când te-nconjur numai spaime, nalţă-ţi capul, nu uita:
Dumnezeu cel Viu şi Tare va grăbi scăparea ta.

1005. OCHII TĂI, Iisuse

Ochii Tăi sunt, Iisuse, adânci splendori,
iar privirea-Ţi spre mine – ca mii de sori.
Oglindească-se-n mine-aşa
ca un soare lumina-Ţi grea,
să se vadă în mine splendoarea Ta.

Fără seamăn în veci, frumuseţea Ta
să se vadă răsfrântă-n făptura mea.
Drag Iisus, Te aştept să vii,
tot – în mine – pe veci, să-nvii,
frumuseţea din mine doar Tu să-mi fii.

Să trăiască în mine-al Tău Nume Sfânt,
proslăvire să-Ţi vină din tot ce cânt.
Suflete-al meu, cântarea mea
numai Domnului drag aş vrea
nesfârşită mărire, în veci, să-I dea.

Fie-mi Sfântul Tău Duh mângâierea mea,
eu să-I dau ca sălaş toată inima.
Binecuvântări de sus
mi-nsoţească-ntreg rodu-adus,
Cina Ta, şi cu mine s-o-mparţi, Iisus.

1006. nu alunga pe nimeni

Nu alunga pe nimeni din uşa ta nicicând,
ai fost şi tu vreodată sau ai să fii flămând. (bis)

Nici nu-ţi închide mâna spre-un semen zdrenţuit,
ai fost şi tu vreodată sau ai să fii lipsit. (bis)

Nici nu mustra pe nimeni necruţător pe drum,
şi tu-ai greşit vreodată sau mai greşeşti şi-acum. (bis)

Nici judeca pe altul prea aspru şi tăcut,
gândeşte şi tu câte păcate ai făcut. (bis)

Căci cum eşti tu spre alţii, aşa va fi mereu,
cu milă sau cu-asprime, spre tine Dumnezeu. (bis)

1007. AŞ VREA SĂ AM UN MERS CURAT

Aş vrea să am un mers curat pe calea Ta, Iisuse,
să nu mai pot să mă abat din tot ce-i sfânt şi-adevărat,
de-ar fi prin lumea de păcat oricâte piedici puse.

Aş vrea să ţin al Tău Cuvânt mai înălţat în mine,
să-l vadă toţi de pe pământ frumos şi limpede, şi sfânt,
ne-acoperit de nori şi vânt – şi-aşa să-i chem spre Tine.

Aş vrea şi mai aprins să fiu de flacăra iubirii,
din zori şi până-n ceas târziu, nimic în mine să nu ştiu
decât pe Tine tot mai viu, Izvor al nemuririi.

1008. FII LARG LA INIMă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut;
că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat;
că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Iisus;
că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat;
că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit;
că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat;
că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut, să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut;
că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

1009. UNEŞTE-MĂ CU TINE

Uneşte-mă cu Tine şi nu mă mai lăsa
ca să-mi despart, Iisuse, de Tine viaţa mea,
o, ia-mă lângă Tine şi fi-voi fericit
cum nu-i pe lume nimeni, Iisus, Iisus iubit!

Şi vino lângă mine ca să plecăm apoi
spre tot ce-n lumea mare aşteaptă după noi,
să ne-mplinim tot lucrul ce Tatăl ne-a voit
şi-apoi pe veci în slavă să-Ţi fiu nedespărţit.

1010. DAR TU, DOAMNE
– Psalm 43 (44), 9-26; partea a II-a –

Dar Tu, Doamne, Tu ne lepezi şi ne-acoperi de ruşine,
nu mai ieşi cu oastea noastră, laşi vrăjmaşii să ne-alunge.
Cei ce ne urăsc ridică prada de la noi luată,
căci fugim bătuţi din luptă şi potrivnicul ne-ajunge.

Ne dai ca pe oi vândute şi ne-mprăştii prin popoare,
vinzi pe-ai Tăi ca pe nimica şi nu le dai preţuire,
ne faci de ocara celor ce pe noi ne înconjoară,
de pomină printre neamuri, pricini de nedumerire.

Ne-ncetat îmi văd ocara şi ruşinea-mi umple faţa
când aud şi-mi văd vrăjmaşii că-şi bat joc aşa de mine.
Toate-acestea mi se-ntâmplă fără să Te uit vreodată
sau să-mi fi călcat vreodată legămintele cu Tine.

Doamne, inima sau paşii nu ne-am rupt de pe-a Ta cale,
ca să ne zdrobeşti în locuri cu şacali şi-n văi de moarte.
Dac-am fi uitat de Domnul şi ne-am fi-nchinat la altul,
n-ar şti Dumnezeu aceasta, El, ce inima o-mparte?

Dar din pricina Ta suntem înjunghiaţi în orice vreme
şi suntem priviţi ca nişte oi sortite spre tăiere.
Scoală-Te, de ce stai, Doamne? Nu ne lepăda-n vecie.
Pentru ce-Ţi ascunzi Tu faţa şi-uiţi de marea-ne durere?

Doborât e-al nostru suflet în ţărână, de mâhnire,
trupul nostru zace-n tină apăsat de-ndurerare;
scoală şi ne-ajută, Doamne, cu-a Ta mare bunătate,
scoală şi ne izbăveşte cu puterea Ta cea mare.

1011. DE CE TU, DUMNEZEUL NOSTRU?
– Psalm 73 (74) –

De ce Tu, Dumnezeul nostru, ne lepezi pentru totdeauna
şi pentru ce Te mânii, Doamne, pe turma din păşunea Ta?
Adu-Ţi aminte de poporul ce-odată Ţi-a purtat cununa
şi l-ai răscumpărat – sămânţă şi moştenire a-l avea.

Şi-adu-Ţi Tu de Sion aminte, că-n el Ţi-aveai Tu locuinţa,
îndreaptă-Te spre-aceste locuri ce-s pustiite-acum nespus,
vrăjmaşii nimicit-au totul în locul unde-Ţi sta Fiinţa,
cu ură-n templul Tău mugiră… şi semne, semnul lor şi-au pus.

Veniră cum vin cei ce intră cu mari topoare-ntr-o pădure.
Şi ce curând sfărmară sfânta podoabă care Ţi-am nălţat,
cu loviturile vrăjmaşe, de târnăcoape şi secure…
Ţi-au ars lăcaşul Tău şi-altarul l-au pângărit şi dărâmat.

Ziceau: Să-i prăpădim acuma… Şi-au ars tot ce-a fost sfânt în ţară,
a’ noastre semne de-altădată azi nu le mai vedem, plângând,
şi nu-i nici un prooroc să ştie, precum era odinioară,
nu-i nimeni printre noi să ştie, să ştie, Doamne, până când…

Să ştie până când, o Doamne, vor mai huli asupritorii,
cât va mai pângări vrăjmaşul întruna Numele-Ţi Slăvit.
De ce-Ţi tragi mâna, de ce, Doamne, nu-Ţi spulberi batjocoritorii,
căci Tu eşti cel ce din vechime ajuţi pe-al Tău popor iubit?

O Doamne, nu lăsa Tu pradă la cei răi viaţa oastei Tale
şi nu-Ţi uita pe veşnicie săracii-n mâna celui rău;
ai în vedere legământul când sunt tâlhari pe orice cale
şi scapă-Ţi din necaz săracii, să-Ţi laude Numele Tău.

1012. PREAMILOSTIVĂ MAICĂ

Preamilostivă Maică, al milei scump izvor,
nădejdea mântuirii, scăparea tuturor,
la tine vin cu lacrimi când sunt îndurerat,
la mila ta, Măicuţă, cu grea durere cat.

Căci cine plânge oare în jale şi-n nevoi
şi sufere durerea alăturea de noi?
Doar inima de mamă cu cugetul curat
pentru copil îndură durerea ne-ncetat.

Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
şi maica tuturora, a noastră-n ceruri sus, –
tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
tu eşti în suferinţă alăturea de noi.

Copilul în durere, sărman şi necăjit,
de inima de mamă se simte ocrotit;
că mama e nădejdea, izvor de mângâieri,
şi când îi spui durerea recapeţi noi puteri.

Cu lacrimi de durere te chem neîncetat,
să nu mă laşi la diavoli, să nu mă laşi la iad.
O, inimă de mamă, auzi durerea mea,
că sunt sărman şi singur, te rog, nu mă lăsa.

Îndură-te de mine, te rog, Stăpâna mea,
că numai rugăciune aduc în faţa ta.
Eu sunt lipsit de toate, de tot ce este bun,
că numai rugăciune şi lacrimi pot s-adun.

O, inimă de mamă, cu îndurarea ta,
Fecioară Preacurată, te rog, nu mă lăsa.
Tu roagă-L pe Stăpânul, pe bunul Fiul tău,
să scape de osândă sărman sufletul meu.

1013. DORMI CU MAMA, ÎNGERAŞ

Dormi cu mama, îngeraş mititel şi drăgălaş,
lângă sânul dulce.
Sfinte Tată Dumnezeu, dă-ne pacea Ta mereu,
somnul să ni-l culce;
Sfinte Tată, Sfinte Tată Dumnezeu,
dă-ne pacea Ta mereu, // somnul să ni-l culce. // (bis)

Maică Sfântă ce-ai crescut Fiul Sfânt din Cer avut,
roagă-te fierbinte
către Tatăl Dumnezeu ca să-mi crească ful meu
dulce şi cuminte.
Sfinte Tată, Sfinte Tată Dumnezeu,
creşte-mi şi fiuţul meu // dulce şi cuminte. // (bis)

Îngeraşi cu zbor frumos, duceţi Domnului Hristos
lacrimile mele.
Sfinte Tată Dumnezeu, apără-mi fiuţul meu
pururea de rele;
Sfinte Tată, Sfinte Tată Dumnezeu,
apără-mi fiuţul meu // pururea de rele. // (bis)

Dormi cu mama, îngerel drăgălaş şi mititel,
Domnul să te crească,
credincios să-I fii mereu, să-ţi dea Tatăl Dumnezeu
slava Lui cerească.
Sfinte Tată, Sfinte Tată Dumnezeu,
dă-i şi la fiuţul meu // slava Ta cerească. // (bis)

1014. ÎNGERAŞUL MEU CEL SFÂNT

Îngeraşul meu cel sfânt, // fii cu mine pe pământ, // bis)
mă-nsoţeşte-n orice pas, // mă păzeşte-n orice ceas! // (bis)

Îngeraşul meu curat // care Domnul mi te-a dat, // (bis)
fii-mi dulce-ndurător, // să cresc bun şi-ascultător! // (bis)

Îngeraşul meu frumos // care mi te-a dat Hristos, // (bis)
orice gând să mi-l sfinţeşti, // de-orice rău să mă fereşti! // (bis)

Îngeraşul meu iubit, // roagă-te să fiu smerit, // (bis)
iubitor şi credincios, // cum vrea Domnul meu Hristos! // (bis)

Dulce îngeraşul meu, // însoţeşte-mă mereu, // (bis)
până voi ajunge Sus, // lângă Domnul meu Iisus. // (bis)

1015. PENTRU VOI, CEI MICI

Pentru voi, cei mici, în ceruri, Domnul a gătit lăcaş,
ca să fiţi şi voi acolo cu frumoşii îngeraşi.

În curând, de sus din ceruri,
Domnul va veni pe nori
ca să-Şi ia la El copiii
care sunt ascultători.

Totul este sfânt în ceruri, totu-i alb strălucitor,
totu-i gata şi aşteaptă pe copiii-ascultători.

1016. DOAMNE, TU-AI IUBIT COPIII

Doamne, Tu-ai iubit copiii, ei sunt scumpi în ochii Tăi,
toţi copiii buni, Iisuse, (bis) // toţi copiii buni, nu răi. // (bis)

Doamne, Tu iubeşti copiii care-ntruna sunt cuminţi,
care fac ce este bine (bis) // şi ascultă de părinţi. // (bis)

Doamne, Tu grijeşti copiii care sunt ascultători,
îi fereşti de rău întruna, (bis) // le pui îngeri păzitori. // (bis)

Doamne, Tu păzeşti copiii ce sunt Ţie credincioşi,
care Te iubesc pe Tine (bis) // şi Te-ascultă bucuroşi. // (bis)

Doamne, Tu doreşti copiii şi pe cei ce ca ei sînt,
le dai sfânta bucurie (bis) // şi aici, şi-n cerul sfânt. // (bis)

1017. SUNT COPIL, IISUSE

Sunt copil, Iisuse, multe nu vorbesc,
dar ştiu spune-atâta: că eu Te iubesc.

Lângă Tine vreau pururea să stau,
să mă creşti cum Tu doreşti şi să mă păzeşti…
La pătuţul meu, să trimiţi mereu
îngeraşii, drăgălaşii de la tronul Tău.

Fii mereu cu mine, Doamne, să mă creşti,
ca să fiu cuminte precum Tu doreşti.

Când voi creşte mare şi-oi şti să vorbesc,
fă ca numai Ţie, Doamne, să-Ţi slujesc.

1018. IISUSE BUN

Iisuse bun,
iubirea mea,
Îţi mulţumesc
de Jertfa Ta.

Atâta chin
ai suferit,
cu-atâta preţ
ne-ai mântuit!

Iisuse bun,
eu Te iubesc
şi ne-ncetat
Îţi mulţumesc.

Te rog să faci
să cresc supus,
un bun copil
al Tău, Iisus.

Căci vreau mereu,
cât voi trăi,
un bun ostaş
şi eu a-Ţi fi.

Să nu iubesc
nimic ce-i rău,
s-ascult mereu
Cuvântul Tău.

Pân-la sfârşit
trăind aşa
cum Tu voieşti
viaţa mea.

Ca-n Cer, să pot
fi veşnic viu,
şi Sus în Cer
ostaş să-Ţi fiu.

Când am să vin
Acolo Sus,
cu Tine, loc
să am, Iisus.

Cu cei aleşi,
la dreapta Ta,
Iisuse,-n veci
să-Ţi pot cânta!

1019. ÎŢI MULŢUMESC, IISUSE

Îţi mulţumesc, Iisuse! Cu-acest cuvânt doresc,
în astă dimineaţă, întâi să Te slăvesc.

Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc,
Iisuse bun, Îţi mulţumesc.

Îţi mulţumesc că somnul din noaptea ce-a trecut
senin şi lin, şi dulce, Iisuse, mi-ai făcut.

Îţi mulţumesc, Iisuse, că Mâna-Ţi m-a păzit,
că de-orişice primejdii-ale nopţii m-ai ferit.

Te rog să fii cu mine, Iisuse, Domnul meu,
ca-n ziua de-azi, cuminte şi bun să fiu mereu.

Să mă feresc de rele cum Tu m-ai învăţat,
iar seara să mă afle cu sufletul curat.

1020. ÎŢI MULŢUMESC, O DOAMNE

Îţi mulţumesc, o Doamne,
că seara a sosit
şi toată ziua-n pace
cu bine m-ai păzit.

Îţi mulţumesc de grija
ce-mi poartă cei iubiţi,
de toată bucuria
ce zilnic mi-o trimiţi.

Te rog să-mi ierţi, Iisuse,
tot ce Te-am întristat
şi-ajută-mi mai departe
să cresc tot mai curat.

Să scoţi din al meu suflet
tot ce mai este rău,
să-Ţi fiu pe totdeauna
un bun copil al Tău.

Trimite-mi îngeraşii
să-mi fie păzitori,
să-mi fie somnul dulce,
Iisuse, până-n zori…

1021. O, TINERI DRAGI

O, tineri dragi, al vostru măreţ e viitorul
de-l veţi lega puternic de începutul sfânt,
de veţi porni la luptă în rânduri, plini de-avânt,
sub flamura măreaţă Iisus Biruitorul.

Apocaliptic este prezentul fără nume,
cu minţi interesate s-ascundă drumul drept,
cu frunţi bolnave care numesc a fi-nţelept
tot ce-i murdar şi josnic, şi prefăcut pe lume.

Nu-ngăduiţi minciunii să nalţe steag în frunte,
părute adevăruri se nasc la orice pas,
sub false flamuri strânge vicleanul, într-un ceas,
falşi luptători cu scopuri nedemne şi mărunte.

Dar voi, cu braţ puternic şi veghetoare minte,
descoperiţi al vostru şi loc, şi steag, şi rost
şi duceţi lupta voastră cum mai nainte-a fost,
cu voluntari în frunte, spre ţelurile sfinte.

O, tineri dragi, nu-i Oastea faimoasă defilare,
nici numele ei nu e în vreo vitrină pus,
ci ea e plug ce taie adâncă brazdă-n sus
şi rug ce-n flăcări suie spre Dumnezeu cărare.

Afla-veţi locul Oastei nu-n ceea ce străluce,
nu-n toate câte cântă pe drumul plin de flori,
ci-n cele ce veghează de strajă până-n zori,
şi-n cele ce sunt lacrimi şi dragoste, şi cruce.

O, tineri dragi, deschisă vi-i azi a Oastei zare,
aflaţi-i şi voi rostul şi tainicu-nţeles –
el nu-i ascuns sub nume pretenţios ales
şi nici sub etichete sau măşti surâzătoare.

Intraţi cu drag pe uşa ce azi vi se deschide
şi v-avântaţi în luptă cu braţ tot mai viteaz,
distrugeţi toţi lăstarii sălbaticului az’
ce-năbuşă menirea frumoasă şi-o ucide.

O, tineri demni, întoarceţi prezentul plin de rele
şi-l scoateţi cu-ndrăzneală din caldul lui culcuş,
să nu mai pună nimeni la gândul bun căluş
şi faptelor măreţe cătuşe şi zăbrele.

Sub steagul drag cu Semnul în care vom învinge,
să duceţi voi spre mâine al Oastei drum curat,
biruitorul astăzi de ieri-ul sfânt legat,
să vadă-n veac vicleanul că Oastea nu se stinge.

1022. FERICIT E FIUL CARE

Fericit e fiul care a avut în viaţa lui
parte de iubirea mamei şi-ndrumarea tatălui. (bis)

Fericit e fiul care, pedepsit de tatăl drept,
a avut alinul mamei şi-adăpost la sfântu-i piept. (bis)

Fericit e fiul care e de rugăciuni păzit
şi-ndrumat de-nţelepciune pe-al credinţei drum cinstit. (bis)

Fericit e fiul care pân-la moarte, iubitor,
îşi arată preţuirea celor care-i mai dator. (bis)

1023. TINDĂ SINGUREA

Ai venit spre seară-n tinda mea săracă,
cum să fac, Iisuse, ieslea mea să-Ţi placă?
Pâlpâinda-mi lampă numai nu s-a stins
şi pe masă nu e chiar nimic de-ntins.

Tindă singurea, ieslişoara mea, dalbă nea,
Ţie Ţi-o închin, Copilaş divin, // flori de crin. // (bis)

Vino, dar, Iisuse-n tinda-nsingurată,
şi nu sta afară-n noaptea-ntunecată!
Singurei pe lume suntem amândoi,
însă-n noaptea asta Ceru-i lângă noi.

Mi-ai aprins, Iisuse-n tinda-ntunecată
lampa şi colinda cea mai minunată
şi mi-ai nins sub streşini raze de la stea
ca s-aduci lumină-n ieslişoara mea.

Şi-ai rămas cu mine-n noaptea de colindă…
Doamne, parcă Raiu-i, tot, la mine-n tindă!
Este noaptea-n care cel mai mult Te-aştept,
Te iubesc, Iisuse, strânge-mă la piept!

1024. E DUMINICĂ…

E duminică, – şi-i astăzi ziua Sfintelor Florii,
zi ce-aducea altă dată // primăveri de bucurii. // (bis)

Când venea atuncea Domnul pe-al cetăţii noastre prag,
mii de suflete curate Îl întâmpinau cu drag. (bis)

– Astăzi, plini de nerăbdare ca să-L urce pe-alt Calvar,
numai Iuda şi călăii // Îl mai vor să vină iar. // (bis)

I s-aştern în cale iarăşi mii de haine şi de flori,
dar privirea Lui de astăzi nu e cea de alteori. (bis)

Vede El că cei de astăzi nu-L cunosc şi nu-s ai Lui
– şi lumina din privire // nu-i ca altădată, nu-i… // (bis)

Este-n lume necredinţă, sunt în inimi răutăţi
şi de-aceea bucuria nu e azi ca alte dăţi. (bis)

Şi de-aceea când coboară în cetatea noastră az’,
Împăratul Sărbătorii are lacrimi pe obraz… (bis)

1025. TRECE-NCET CU CRUCEA DOMNUL

Trece-ncet cu crucea Domnul, către Golgota Se suie,
iar în palme şi-n picioare fărdelegea-I bate cuie.

Chin amar El a răbdat pentru-al nostru greu păcat,
dar prin chinul suferit El pe toţi ne-a mântuit.

Trece Domnul şi suspină şi Se roagă pentru tine
să nu pieri în fărdelege, să te-apropie de Sine.

Dacă vrei ca mântuire, suflete, să ai vreodată,
către Golgota, cu Domnul, suie calea-nsângerată.

Suie şi sub crucea-n lacrimi, plângi păcatul tău şi-l lasă,
numai sângele Său spală viaţa ta cea păcătoasă.

1026. CUTREMURATU-S-A PĂMÂNTUL

Cutremuratu-s-a pământul, scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer şi-a-nsângerat veşmântul al nopţii astru întristat.

Şi soarele-a fugit cu groază, în umbra negrei nopţi ascuns,
pe-al Vieţii Soare să nu-L vază pe cruce atârnat, străpuns.

Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi, pe-al cerului Stăpân jelea –
şi numai omul, prins în patimi, nepăsător sărbătorea.

Sărbătorea o liberare de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare şi că va fi biruitor.

O, numai omul – pentru care trimis-a cerul ce-avea sfânt –
orbit, în ura cea mai mare, îngroapă Cerul în pământ.

O, dulce vreme a iertării, să nu te duci aşa curând,
chiar dacă tronul nepăsării tot pare neclintit şezând.

Căci Golgota mai este încă limanul sfânt şi glorios
şi-a lumii nepăsare-adâncă pe cruce-a ispăşit Hristos.

Cu cât mai greu calvar urca-va spre ceruri câte-un păcătos,
cu-atât mai mare va fi slava: Biruitor e-n veci Hristos!

1027. A BĂTUT LA UŞA TA

A bătut la uşa ta Cineva şi n-a răspuns nimenea… (bis)
În tăcerea negrei nopţi, stă un Om şi plânge,
faţa Lui e numai răni, pieptul numai sânge. (bis)

– Cine eşti, străin pribeag, cine eşti, de-al cui dor Tu pribegeşti? (bis)
Pentru cine Te-au brăzdat bice fără număr,
ce povară Ţi-a lăsat rana de pe umăr? (bis)

– Eu sunt Robul ce slujesc tuturor, un om al durerilor. (bis)
Nimeni plată nu mi-a dat, numai spini şi ură,
numai roşii trandafiri pieptul Mi-l umplură. (bis)

Eu sunt Pâinea ce s-a frânt lumii-ntregi şi sunt vinul noii Legi. (bis)
N-am venit să plâng în drum răni usturătoare,
plâng pe cei ce-şi pierd acum ultima chemare. (bis)

…A bătut la geamul tău Cineva; o, deschide, nu mai sta! (bis)
Nu-L lăsa să plece trist, poate niciodată
mâna Lui, la uşa ta, n-are să mai bată. (bis)

1028. E SĂRBĂTOARE PE PĂMÂNT

E sărbătoare pe pământ, Hristos a înviat,
din morţi învie Domnul Sfânt, Hristos a înviat,
în mii de slăvi înveşmântat, Hristos a înviat.

E Ziua Învierii iar, Hristos a înviat,
chiar dacă plânsu-i mai amar, Hristos a înviat,
chiar dacă ura n-a-ncetat, Hristos a înviat.

Noi suntem tot mai prigoniţi, Hristos a înviat,
dar mâine fi-vom izbăviţi, Hristos a înviat,
de-al Învierii Împărat, Hristos a înviat.

Căci după orişice calvar, Hristos a înviat,
urmează-al învierii har, Hristos a înviat,
că-al morţii bold a fost sfărmat, Hristos a înviat.

1029. SLAVĂ, SLAVĂ

Slavă, slavă, azi Hristos din morţi a înviat,
de iubire, Universu-ntreg s-a luminat.
Nici în cer şi nici sub soare nu-i altă putere mare
să ne-arate cât de tare ne-a iubit Iisus,
Învierea Lui ne-arată dragostea nemăsurată
ce s-a dat ca lumea toată s-aibă parte Sus.

Slavă, slavă, din mormânt, pe veci S-a ridicat
Mântuirea, pentru cei căzuţi în greu păcat.
Dă, iubite, la o parte piatra ce te ţine-n moarte,
ca lumina să te poarte către ceruri sus,
orice lanţ, orice zăbrele astăzi cad, căci dintre ele,
curăţind de patimi grele, a-nviat Iisus.

Slavă, slavă, ce măreaţă e-nvierea Lui,
nimeni, nimeni, nimeni să ne dea iertarea nu-i!
Cât ar fi de neagră tina, Jertfa Lui ne dă lumina
şi ne iartă-ntreagă vina, orişicât de grea,
dacă azi, cu pocăinţă şi cu lacrimi de căinţă,
înălţăm recunoştinţă pentru Jertfa Sa.

Slavă, slavă, azi Hristos cu moartea a călcat
peste moarte şi din moarte ne-a răscumpărat!
Viaţa de sfinţire plină ne-o va da în cer deplină
Cel ce este-n veci lumină şi din iad ne-a scos,
de păcat ne izbăveşte, haina noastră ne-o-nnoieşte,
pentru Nuntă ne-o găteşte azi în cer Hristos.

1030. RUSALII

Când flacăra nu mistuia altarul,
aura ei strălumina genuni
şi ne-arăta spre Canaan hotarul
deschis de strălucitele minuni.

Părinte drag, Părinte drag,
când vom veni cu-n cântec şi cu flori,
în cerul larg deschis ca-n sărbători,
cu Mirele aşteaptă-ne în prag. (bis)

Ce plâns divin se revărsa pe pleoape,
spre zorii libertăţii năzuind,
când Duhul Sfânt Se cobora pe ape,
Aleea Filozofilor sfinţind!

Cu adieri de ambră, legământul
în ceasul ungerii se revărsa…
Şi-n mii de inimi noi, aprins, Cuvântul
o nouă Oaste sfântă renăştea.

Azi lâng-un sfânt mormânt îngenunchează
recunoştinţa unui nou popor
ce, fericit, cântând, înaintează
spre-un luminos şi veşnic viitor.

Încet şi dulce imnul nostru zboară
pe urma Păsării Măiestre-n sus;
veac după veac şi ţară după ţară
vom umple-odată corul lui Iisus.

Vor înflori atunci şi-n munţi migdalii
şi grâul va-nverzi cât nici gândim,
când Nesfârşitul Praznic de Rusalii
îl vom sărbători-n Ierusalim.

1031. PĂRINTE DRAG

Părinte drag, de-ai fi lăsat mantaua ta oştirii…
Însă cei răi te-au dezbrăcat şi hainele ţi-au sfâşiat…
O, hainele iubirii…

Urmaşul tău ţi-a moştenit mantaua suferinţei
şi-n toată ţara, steag slăvit, din plânsul lui neostoit,
a înălţat credinţei.

Dar azi, ai libertăţii zori ne-au păgubit de lacrimi;
cântare este-n sărbători, dar n-are-ai plânsului fiori
ce vindecă de patimi.

Părinte drag, dac-ai ieşi de sub pământ afară,
pe câţi din noi i-ai mai găsi păzind al Oastei steag – şi zi,
şi noapte – peste ţară?

Părinte drag, am lepădat prea mulţi a ta povaţă
şi-n tabără ne-am înălţat atâţia zei pentru-nchinat
şi dragostea ne-ngheaţă.

Lângă mormântul tău jurăm să-mprospătăm credinţa
şi sfâşiatul steag nălţăm, mai strâns uniţi să închinăm
spre cer recunoştinţa.

Veniţi, dragi fraţi, veniţi, veniţi să-ntoarcem la morminte;
din drumul rătăcit opriţi, spre naintaşii dragi priviţi
cu-aducere aminte.

Veniţi, dragi fraţi, veniţi cu flori, cu lacrimi, cu cântare,
pătrunşi de-aceiaşi dragi fiori, azi, Păsării Măiestre-n zori,
s-aducem fiecare.

Să treacă Oastea şi-acest prag, şi-această-nvolburare,
să regăsim slăvitul steag ce l-a-nălţat urmaşul drag
din plâns şi din cântare.

Ca-n clipa marii Învieri, topiţi de-a Lui iubire,
uitând de tot ce-am plâns noi ieri, cu naintaşii – dragi străjeri –
să-L aşteptăm pe Mire.

1032. PROFETUL VREMURILOR NOASTRE

Profetul vremurilor noastre, tu eşti un glas ceresc spre noi
în faţa marilor dezastre şi-a judecăţii de apoi. (bis)

Tu eşti solia salvatoare cu îndreptar de unic drum
din faţa morţi-ngrozitoare cu cerul prăbuşit în scrum. (bis)

Tu eşti trimisul ultim care, la pasul ultimei răscruci,
mai faci o ultimă chemare spre calea salvatoarei cruci. (bis)
…O, de-am primi cu toţi solia şi-am cugeta la rostu-i sfânt
nainte de-a veni mânia cu ultimul deznodământ. (bis)

Hristos e Cel ce ne vorbeşte prin glasul tău, ceresc trimis,
şi-n faţa morţii ne doreşte pe cel din urmă drum deschis. (bis)

Fii binecuvântată, Viaţă şi Cale, şi-Adevăr frumos!
Cât încă mai te-avem în faţă, noi vrem şi-alegem pe Hristos. (bis)

1033. MAMĂ, DULCE MAMA MEA

Mamă, dulce mama mea, Domnul harul Lui să-ţi dea,
eu în veci voi mulţumi, că mult m-ai putut iubi,
mamă, dulce mama mea.

Viaţă-n lume când mi-ai dat, tu m-ai binecuvântat,
rugându-te lui Hristos să mă facă credincios,
mamă, dulce mama mea.

Dar eu, mamă, cum creşteam, de Hristos mă-nstrăinam,
calea sfântă n-am iubit, vorba ţi-am nesocotit,
mamă, dulce mama mea.

Eu mergeam la rău cântând, tu-n genunchi stăteai plângând
şi când, noaptea, mă-ntorceam, tot rugându-te te-aflam,
mamă, dulce mama mea.

Eu râdeam spre lumea rea, ţie inima-ţi plângea;
numai singur Dumnezeu ştie cât ţi-a fost de greu,
mamă, dulce mama mea.

Dar când Domnul S-a-ndurat, plânsul tău l-a ascultat,
a mea inimă s-a frânt şi-am pus sfântul legământ,
mamă, dulce mama mea.
O, ce mult te-ai bucurat când la Domnul m-am predat,
tu cu lacrimi mulţumeai şi pe Domnul lăudai,
mamă, dulce mama mea.

Şi de-atunci, şi azi, mereu te mai rogi lui Dumnezeu
să m-ajute-n lucrul sfânt cum I-am pus eu legământ,
mamă, dulce mama mea.

Eu în veci îţi sunt dator şi-ţi voi mulţumi cu dor;
Domnul Dumnezeu să-ţi dea dulce-mpărăţia Sa,
mamă, dulce mama mea.

1034. MAMĂ, ŞTII TU OARE?

Mamă, ştii tu oare, mamă, datoria ta,
ştii tu cât de sfântă este, dar şi cât de grea,
ştii tu oare ce aşteaptă Dumnezeu să fii
pentru El şi pentru lume între-ai tăi copii?

Mamă, nu-ţi uita, nu-ţi uita, nu-ţi uita datoria ta,
nu-ţi uita răspunsul greu către Dumnezeu!

Mamă, nu uita că fiul care-l ţii la piept
poţi să-l creşti ori un netrebnic, ori un suflet drept,
poţi să creşti din el un înger ori un ticălos –
pentru asta vei răspunde-n faţa lui Hristos.

Mamă, tremură naintea marelui răspuns,
mamă, pentru Ochiul Veşnic nu-i nimic ascuns,
mamă, roagă-te şi plânge, trage cât de greu,
dar să-ţi creşti copiii numai pentru Dumnezeu.

Mamă, mântuirea ta e naşterea de fii,
dar de fii curaţi şi vrednici, pentru cer, – să ştii!
Căci de viitorul lumii tu răspunzi mai greu,
mamă, nu-ţi uita răspunsul către Dumnezeu!

1035. O SINGURĂ IUBIRE-i mare

O singură iubire-i mare, aproape ca a lui Hristos:
iubirea mamei, care are acelaşi duh şi chip frumos;
– cinstiţi iubirea-nlăcrimată a mamei care v-a născut,
punând pe faţa ei curată cel mai duios şi drag sărut! (bis)

Mamă, mamă, mamă scump şi drag cuvânt,
binecuvântată, binecuvântată fii – din cerul sfânt…

O inimă mai este-n lume aproape ca a lui Iisus:
a mamei, care are-un nume cum altele pe lume nu-s;
– cruţaţi-i inima divină a mamei ce v-a legănat,
puneţi o veşnică lumină pe-al ei obraz înlăcrimat. (bis)

Un nume-ţi împreună gura de două ori în murmur sfânt:
e mama, care-ţi dă căldura din cel mai îndulcit cuvânt;
– rostiţi-i numele cu teamă, şoptindu-l ca pe-un psalm ceresc,
nu-i nume scump ca cel de mamă, din câte nume se rostesc. (bis)

1036. STAU DE-ATÂTEA ORI…

Stau de-atâtea ori pe gânduri şi privesc,
primăvara, florile cum înfloresc,
pe câmpie, mieluşeii zburdă lângă mama lor,
păsărelele îşi cântă cântul lor.

…Îmi aduc aminte şi de mama mea –
cât de fericit eram eu lângă ea,
cu dragoste, pe genunchii ei ades mă aşeza
şi cu drag pe obrăjori mă săruta.

Nu doresc mai mult pe lume altceva
decât să mă întâlnesc cu mama mea, –
căci de dorul tău, o mamă, sufletu-mi tânjeşte greu,
că mi-i dor din nou să-ţi aud glasul tău.

Multe lacrimi ai vărsat pân’ m-ai crescut,
multe nopţi nemaidormite au trecut,
când eram în suferinţă, mamă dragă, te rugai,
iar în braţe trupuşorul mi-l purtai.

De când, mamă, în mormânt te odihneşti,
obrăjorii mei în lacrimi se topesc
şi acuma aştept ziua ca să plec de pe pământ,
dar doresc să ne-ntâlnim în cerul sfânt.

Iar când, Doamne, Tu pe nori vei reveni
şi pe mama mea în cer voi întâlni,
va rămâne-o amintire ce n-o pot uita nicicând,
c-am avut o mamă scumpă pe pământ.

1037. PE DRAGII NOŞTRI TINERI

Pe dragii noştri tineri ce-acuma se unesc,
să-i binecuvânteze Părintele Ceresc.
– Părinte bun din ceruri, să-i binecuvântezi,
unirea lor de astăzi curată s-o păstrezi.

Să-i binecuvântezi, (bis) şi-n pace să-i veghezi,
în slujba Ta să-i ţii şi-n veci cu ei să fii,
Părinte preaiubit, cu haru-Ţi fericit.

Viaţa lor cea nouă în care-acum păşesc,
s-o binecuvânteze Părintele Ceresc.
– Părinte bun din ceruri, să-i binecuvântezi,
în suflete şi-n casă, cu drag, la ei să şezi.

În tot ce ei vor face, în tot ce ei doresc,
să-i binecuvânteze Părintele Ceresc.
– Părinte bun din ceruri, să-i binecuvântezi,
credinţa şi iubirea dintâi să le-o păstrezi.

În cinste şi-n dreptate să umble cât trăiesc,
să-i binecuvânteze Părintele Ceresc.
– Părinte bun din ceruri, să-i binecuvântezi,
iar la sfârşit, în slavă, cu Tine să-i aşezi…

1038. DIN LUMEA CARE-ACUM

Din lumea care-acum e-un vis, ne vom trezi odată
în Poarta Cerului Deschis şi-a Veşnicului Paradis,
mai minunat ca tot ce-i scris sau spus de El vreodată…

– Voi, toţi cei care-acum purtaţi a Domnului povară,
din toată inima cântaţi şi-n slujba Lui viteji luptaţi,
pe nici un aur nu schimbaţi slăvita Lui ocară!

Voi, cei ce semănaţi plângând sămânţa Lui iubită,
să nu aveţi în voi alt gând decât să vă jertfiţi lucrând,
căci veţi purta pe veci, curând, cununa Lui slăvită.

Voi, cei ce-acum cu El păşiţi calvarul cu răbdare,
mai semănaţi, mai suferiţi, mai aşteptaţi, mai osteniţi,
spre cel mai mare har priviţi din focul cel mai mare.

1039. ACESTE FRUNZE CARE CAD

Aceste frunze care cad îngroapă încă-o vară
şi-a noastre zile ce tot scad se-apropie de-o seară.
Şi seara asta, cât de des ne-ar trebui-amintită:
la orice drum ce-avem de-ales, la orişice ispită.

Să nu ne pară rău c-avem acum poveri mai grele,
nici că, pentru Hristos, suntem huliţi cu vorbe rele,
nici că, pentru Cuvântul Lui, ajungem la-ncercare,
căci, ca acestea-n ceruri, nu-i răsplată-atât de mare.

Nu vă-ntristaţi când frunze cad şi-ngroapă înc-o vară,
ferice zilele ce scad strângând în cer comoară,
ferice-acei ce duc poveri şi suferă-încercare,
că-n ziua marii Învieri, nu-i slavă-atât de mare.

1040. CE-AI ÎMPLINIT?

Ce-ai împlinit din câte gânduri aveai cândva pentru Hristos,
cu ce-ţi închei acum sfârşitul a ce-ai pornit aşa frumos?

Când e sfârşitul fericit, frumos e tot ce-ai săvârşit,
dar când sfârşitu-i ruşinos, zadarnic ai pornit frumos.

Ce-ai împlinit din începutul atât de-nflăcărat pornit,
ce s-a ales din rodul vieţii cu legământ făgăduit?

Ce-ai împlinit deplin cu fapta din câte juruinţe-ai pus,
din câte promisiuni şi planuri, ce rod lui Dumnezeu I-ai dus?

Cât ţi-a pătruns de-adânc lumina prin zidul de-ntuneric greu,
cât ţi-ai suit arzând iubirea spre semeni şi spre Dumnezeu?

Câtor dureri le-ai stins văpaia, la câţi pierduţi aprins-ai ţel,
câţi dintre-ai tăi se duc cu tine după Hristos şi pentru El?

Din ce-ai cântat, din ce-ai spus lumii, din câte-ai tot făgăduit,
priveşte-L pe Hristos şi spune-I ce-ai împlinit, ce-ai împlinit…

1041. NU MAI POŢI ÎNTOARCE

Nu mai poţi întoarce timpul ce-a trecut,
cum nu poţi culege roua cea de ieri,
dar îi simţi puterea care te-a ţinut,
fie-n bucurie, fie-n mari dureri.

Nu mai poţi întoarce timpul ce s-a dus,
cum nu-i cu putinţă norii să-i adui,
dar îi vezi belşugul sau pustiu-adus
în cămara vieţii care ţi-o descui.

Nu mai poţi întoarce timpul – în zadar! –
dacă-n fărdelege tu l-ai cheltuit,
chiar de plângi, zdrobindu-ţi sufletul cu-amar,
nu-l mai poţi întoarce – e de negăsit.

Dar poţi ţine timpul pururea pe loc
dacă tu-l răscumperi prin Iisus Hristos,
când pe-altarul vieţii e-al iubirii foc,
el te ţine veşnic tânăr şi frumos.

1042. ÎN CLIPA MORŢII VEDE OMUL

În clipa morţii vede omul cum trebuia să fi trăit,
ce cale trebuia s-aleagă s-ajungă bine la sfârşit.

O, n-aştepta, o, n-aştepta,
c-atât de-aproape-i clipa ta,
primeşte-L pe Hristos acum,
să mergi la slavă, nu la scrum!

În clipa morţii vede toată deşertăciunea ce şi-a strâns,
pe care-aşa curând o lasă, schimbând-o cu un veşnic plâns.

În clipa morţii vede calea păcatului pe care-a mers,
că nici un pas şi nici o vorbă şi nici o faptă nu s-a şters.

În clipa morţii vede groaza în care se aruncă-mpins,
ce-i viermele ce nu mai moare, ce-i focul cel pe veci nestins.

În clipa morţii vede slava ce-l aştepta, dar n-a crezut
şi fericirea, şi lumina din cerul lui pe veci pierdut.

În clipa morţii, – dar atuncea e prea târziu, e prea târziu,
– un râs de-o clipă se plăteşte cu plâns prea veşnic şi pustiu.

1043. VINE-NCET AMURGUL

Vine-ncet amurgul ca o ceaţă deasă
şi-un văl tot mai rece peste ani îţi lasă;
tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
– Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte,
unde dormi la noapte?

Vine-ncet plecarea ca o judecată,
un vârtej la capăt are calea lată;
dacă de la ceruri au să te alunge,
unde te vei duce, unde vei ajunge,
unde vei ajunge?

Vine-ncet sfârşitul ca o despărţire,
ori spre întuneric, ori spre strălucire;
vine viaţa care veşnic nu va trece,
dacă n-ai pe Domnul, unde vei petrece,
unde vei petrece?

1044. CUM CRINII

Cum crinii ce-nfloresc
în zori sub cer
şi doar o zi trăiesc,
şi pier, şi pier,

Aşa de trecător
e omul muritor,
ca norul călător,
mai trecător.

Ca umbrele târzii
pe zări trecând
se duc mereu cei vii,
pe rând, pe rând.

Ca ceaţa de pe văi
ce piere-n vânt
se fac a noastre căi
mormânt, mormânt.

Ca fumu-mprăştiat
ce piere-n sus
e bietul om luat
şi dus, şi dus…

Ca sunetul sfârşit
ce piere slab,
aşa pierzi ce-ai iubit,
degrab’, degrab’.

– Întoarce deci acum
la Domnul Sfânt,
căci viaţa-i vis şi fum,
şi vânt, şi vânt.

1045. SĂ TE PRIVESC DIN PLIN

Să Te privesc din plin, Iisuse, şi-apoi închide-mi ochii mei,
ca după Tine, ca pe Tine, pe nimeni să nu văd cu ei. (bis)

Să Te privesc adânc, Iisuse, şi inima apoi s-o-ncui,
ca-n veci să nu se mai deschidă, ca pentru Tine, nimănui. (bis)

Să-Ţi cânt, Iisus… Şi-n cea din urmă cântare care am s-o cânt,
cuvântul care s-o sfârşească să fie Numele Tău Sfânt. (bis)

Iar după-aceea-nchide-mi graiul pecetluit în har ceresc,
ca după Fericitu-Ţi Nume, nimic aici să nu grăiesc. (bis)

Iar mâine, când de peste mine Tu vălul vei înlătura,
în ochi şi-n inimă, şi-n cântec, pe veci să-mi străluceşti aşa. (bis)

1046. LA CAPĂT DE MILENII

La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi…
gândind la aste adevăruri, simţi cum te-neci şi te sugrumi
şi parcă-un semn apocaliptic apare pe un negru nor,
cumplit şi crâncen, şi haotic, şi rece, şi-nspăimântător. (bis)

Talazuri şi talazuri, – urlet şi râset vin şi trec căzând,
tirani, tiranizaţi – grămadă – aplaudând şi blestemând,
minţiţi şi mincinoşi de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun
şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun. (bis)

Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce, lepădând pe Dumnezeu
şi sugrumându-şi conştiinţa, se-nchină-acestui Astarteu
cu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros,
mergând spre blestemul şi-osânda, şi Judecata lui Hristos. (bis)

…Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă, să mai speri
spre-o îndoielnică salvare în clipa ultimei căderi;
agaţă-te de firu-acesta, rupându-te de-al lor şuvoi
nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi. (bis)

E încă har, – se poate încă, dar se prea poate şi să nu;
acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu
şi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai
şi vai, nu mai rămâne după decât un vai, – un veşnic vai!… (bis)

1047. VIN PROOROCII MINCINOŞI

Vin proorocii mincinoşi tot mai mare gloată,
numărul şi felul lor umple lumea toată;
gurile li-s tot mai largi, pline de minciună
şi la ei, cei înşelaţi tot mai mulţi se-adună. (bis)

Vin prorocii mincinoşi, duhurile rele
îi tot scot mereu mai mulţi, lumea s-o înşele;
predicând despre-adevăr, mint cu neruşine
şi de larma gurii lor uliţele-s pline. (bis)

Vin prorocii mincinoşi – şi-orice întrebare
o răstoarnă prefăcut gura-nşelătoare,
pe toţi ochii lumii pun palma blestemată –
iată corul lor nebun lumea cum o-mbată. (bis)

Vin prorocii mincinoşi – tot mai cu-ndrăzneală
luptă contra lui Hristos duhul lor cu fală
şi toţi cei ce n-au primit adevărul dulce,
după-a lor minciuni, la iad, gloată se vor duce. (bis)

…Vin prorocii mincinoşi – suflete smerite,
depărtaţi-vă de ei căile grăbite,
căci curând în fruntea lor vine Răul care
numai Domnu-l va zdrobi cu a Lui suflare. (bis)

1048. ÎNCĂ PUŢIN

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-au scris sunt toate-adevărate;
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vede cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată. (bis)

Încă puţin şi tot ce-i azi neghină şi ocară,
trimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afară
şi seceriş nemaivăzut va trece peste lume,
că ziua groazei a sosit, tot răul să-l sugrume. (bis)

Încă puţin şi semne mari, puteri ne-nchipuite
se vor ivi, cutremurând privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii. (bis)

Încă puţin şi Dumnezeu Cel Viu în veci, deodată,
ivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată;
încă puţin, dar pân-atunci, dureri cum n-au fost încă
vor încerca nimicitor credinţa cea adâncă. (bis)

Fiţi treji şi vă rugaţi voi, toţi câţi mergeţi către-aceste
nemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste;
orice-aţi vedea şi auzi, pe voi să nu vă-nşele,
căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele! (bis)

1049. CE VREMI CUMPLITE…

Ce vremi cumplite vor veni, ce oameni se vor naşte,
că pe Hristos Îl vor urî, nevrând a-L mai cunoaşte.
Când li se va vorbi de El, vor spumega de ură
şi vor striga, şi vor huli cu-nverşunată gură. (bis)

Chiar fraţi pe fraţi îi vor preda la chinuri şi la moarte
şi toţi ca nişte ucigaşi cu alţii-or să se poarte.
Pentru iubirea lui Hristos şi pentru-al Lui Sfânt Nume,
ai Săi vor fi batjocoriţi şi omorâţi în lume. (bis)

Dar cel ce va răbda tăcut pân’ la sfârşit durerea,
acesta fi-va mântuit şi va vedea-nvierea.
Căci mântuirea nu se dă la început credinţei,
ci se dă numai la sfârşit, în clipa biruinţei. (bis)

Voi, care veţi fi-atunci trimişi să duceţi Vestea Bună,
la multe chinuri şi dureri cei răi au să vă pună,
dar nu uitaţi că şi Iisus a fost întins pe cruce –
privind la El, veţi fi-ntăriţi şi voi să v-o ştiţi duce. (bis)

Iisus cel scump ne-a spus că El cu noi e-n încercare
şi-o să ne scape ne-apărat pe toţi şi pe oricare,
iar când necazul cel cumplit va fi să fie-proape,
El mai nainte va veni, pe toţi ai Lui să-i scape. (bis)

Voi, toţi ai lui Iisus, luptaţi şi-ncredeţi-vă tare,
cu-al Lui Cuvânt vă-mbărbătaţi şi daţi-I ascultare.
Să nu vă îndoiţi deloc în nici o suferinţă,
a Marelui Biruitor e marea biruinţă. (bis)

1050. TU, CARE-NTRECI

Tu, Care-ntreci Închipuirea
tronând în sori de curcubeu,
Tu, Care-ntuneci Strălucirea,
Tu mărgineşti Nemărginirea,
– Nebănuite Dumnezeu. (bis)

Tu, Cel ce Eşti din Veşnicie,
Tu, Cel ce-n veci vei fi mereu,
ce-nfricoşată Măreţie
e-n tot ce Ţi se-nchină Ţie,
– Preastrălucite Dumnezeu! (bis)

Fiinţa Ta ori Nefiinţa
e-n Infinitul Apogeu;
Ţi-urmează vecii Elocinţa
şi Galaxiile Voinţa,
– Neconcepute Dumnezeu. (bis)

Tu-Ţi odihneşti înalt Mărirea
în Fericitul Empireu;
noi, preamărind Dumnezeirea,
Îţi aşteptăm Sărbătorirea,
– Atotputernic Dumnezeu! (bis)