101. IISUSE, VEŞNIC CĂLĂTOR
Iisuse, Veşnic Călător prin lumea de păcate,
Tu baţi străin şi iubitor la uşile-ncuiate. (bis)
Nimic Tu nu ceri nimănui când baţi şi-aştepţi să vină,
ci vrei să laşi în casa lui din pacea Ta divină. (bis)
Eram copil când Te-am văzut şi-n poarta mea, Străine,
şi, să-Ţi deschid, ai tot bătut, să intri şi la mine. (bis)
Dar lumea-mi spuse să nu viu, că viaţa Ta-i amară,
am vreme, colo, mai târziu… Şi Te-am lăsat afară. (bis)
Te-am auzit ani mulţi, pe rând, chemându-mă pe nume,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, Te-ai dus străin prin lume. (bis)
Iar astăzi singur mă-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, şi Te chem cu dor în noaptea vieţii mele. (bis)
Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate iar o dată!
Te-aştept cu sufletul plângând şi uşa descuiată… (bis)
102. UN SINGUR DOR MAI AM ŞI EU
Un singur dor mai am şi eu, acela de-a sluji mereu
lui Dumnezeu Cel Bun şi Sfânt cât voi trăi pe-acest pământ. (bis)
Acesta-i singurul meu dor şi cred că pentr-un muritor
nu este un alt dor mai sfânt şi mai frumos pe-acest pământ. (bis)
O, Dumnezeul meu Ceresc, Tu ştii prea bine ce doresc,
Tu ştii că eu voiesc să-Ţi cânt cât voi trăi pe-acest pământ. (bis)
Ajută-mă, o, Domnul meu, ca, pân’ la moartea mea, mereu
să Te slăvesc şi să Te cânt, să laud Numele Tău Sfânt! (bis)
Iar când din lume voi pleca, şi-n Cer ajută-mi a-Ţi cânta.
Acesta-i dorul cel mai sfânt şi mai frumos pe-acest pământ. (bis)
103. O, ŢARA MEA, O, DOMNUL MEU!
O, Ţara mea, o, Domnul meu, o, Veşnicule Dumnezeu,
preasfântă-mpărăţia Ta // doresc să fie Ţara mea… // (bis)
Eu încă sunt nepriceput, dar ca ostaş aş vrea să lupt;
şi toată viaţa-n viitor // doresc să-Ţi fiu ascultător. // (bis)
O, Ţara mea, mult te iubesc, ca bun ostaş ţie-ţi slujesc!
Domnul Iisus mi-a pregătit // în tine loc preafericit. (bis)
Ce loc plăcut, ce loc frumos la Domnul meu Iisus Hristos!
De Domnul eu voi asculta // căci Domnul e iubirea mea. // (bis)
Sunt ca străin pe-acest pământ, dar sfântul Domnului Cuvânt
nădejde-mi dă că voi vedea // curând Împărăţia Sa. // (bis)
Iisuse Doamne, Te rugăm, ajută-ne să Te urmăm,
ca-n Ţara Ta pe veci să fim // şi fericiţi s-o moştenim… // (bis)
104. STRĂINĂ-A FOST VIAŢA MEA
Străină-a fost viaţa mea
şi plânsul m-a-nsoţit în ea,
a fost o viaţă de amar
şi de dureri fără hotar.
Dar într-o zi am întâlnit
pe Domnul Care m-a iubit;
eram pe lume singurel
şi reazem am aflat în El.
Atuncea când L-am întâlnit,
căzut eram şi biruit
de greutăţi şi de amar
şi de dureri fără hotar.
O, cum am înţeles şi eu
câte-a-ndurat Stăpânul meu,
şi-am înţeles ce-a suferit,
păcatul când mi-a ispăşit!
Eu rabd că sunt un păcătos,
dar pentru ce-a răbdat Hristos?
Şi tot eu strig când sunt lovit,
El S-a rugat şi răstignit.
Eu pe duşmani m-am răzbunat,
El totdeauna i-a iertat…
…Şi, stând mereu privind la cui,
am plâns la umbra Crucii Lui.
Am plâns mereu pierdut şi dus,
la umbra Crucii lui Iisus,
iar astăzi simt că-s uşurat:
El m-a primit, El m-a iertat…
105. SFÂŞIAT DE CHINURI GRELE
Sfâşiat de chinuri grele şi cu ochi secaţi de plâns,
m-ai găsit atunci, Iisuse, când la Sânul Tău m-ai strâns. (bis)
M-amăgise rău păcatul în prăpăstii fără fund,
şi de Faţa Ta, Iisuse, mă făcuse să m-ascund. (bis)
Să n-aud a Ta chemare, glasul Tău să nu-l ascult,
mă dusese-n depărtare tot mai tare, tot mai mult. (bis)
Când eram în fund de vale, plin de răni şi chinuit,
mi-a părut c-aud pe culme glasul Tău, Păstor iubit. (bis)
Ţi-ai făcut cu mâna cale printre spini şi peste stânci,
şi Te-ai coborât la mine până-n fund de văi adânci. (bis)
M-ai salvat, şi glasu-Ţi dulce iubitor mă mângâia:
– Vezi să nu mai cazi în rele, ca să nu mai paţi aşa! (bis)
106. PRIN CE ARĂT?
Prin ce arăt că-s credincios,
şi că-s ostaşul lui Hristos,
şi că-s creştin adevărat
prin ce arat, prin ce arat?
Fă, Doamne, să trăiesc
aşa cum mă numesc,
să-Ţi fiu cum Tu mi-ai spus
un fiu supus!
Hristos a spus că toţi ai Săi
merg pe-ale mântuirii căi.
Eu, dacă spun că le-am aflat,
prin ce arat, prin ce arat?
E scris că fii ai lui Iisus
sunt numai cei născuţi de Sus.
Eu, dacă spun că sunt curat,
prin ce arat, prin ce arat ?
Când spun de dragostea de fraţi,
ca-n ea mereu să fim aflaţi,
eu că sunt frate-adevărat
prin ce arat, prin ce arat?
O Doamne, nu lăsa ca eu
să cred că-nşel pe Dumnezeu,
ci, dacă spun că Te-am aflat,
prin tot s-arat, prin tot s-arat.
107. CU TOT ÎNTREGUL MEU AMAR
Cu tot întregul meu amar, cu munţii de suspine,
cu plânsul fără de hotar, Iisus, eu vin la Tine.
Primeşte-mă cum sunt, cu multele-mi greşale
şi spală-mă, Iisuse Sfânt, prin Jertfa Crucii Tale. (bis)
Sunt păcătos, sunt vinovat, sunt plin de fapte rele,
dar vin, Iisuse-ndurerat, sub Crucea Ta cu ele.
Şi la picioare-Ţi cad smerit cu lacrime amare
şi-Ţi cer, Iisuse preaiubit, a Sângelui iertare.
Primeşte-mi toată viaţa mea şi-n slujba Ta o pune,
ca, la sfârşit, să poţi afla în ea doar roade bune.
Să poţi fi mulţumit oricând de slujba ce-Ţi aduce;
pân-la sfârşit mereu purtând lumina de la Cruce.
108. O, DĂ-MI LACRIMI, IISUSE
O, dă-mi lacrimi, Iisuse, să-mi plâng păcatul meu,
viaţa mea pierdută şi tot ce-am făcut eu! (bis)
C-am fost pierdut pe lume şi lumea am iubit;
străin am fost de Tine, pe cel rău l-am slujit. (bis)
Am fost, Iisuse Doamne, ca fiul cel pierdut
în ţara depărtată, pierzând tot ce-am avut. (bis)
Dar, iată, o lumină în mine a pătruns:
Lumina Mântuirii, Cuvântul lui Iisus. (bis)
Şi m-am trezit, Iisuse, aşa ca dintr-un somn
şi mă întorc cu grabă la Tine, al meu Domn. (bis)
Mă rog, şi-acum, dă-mi lacrimi ca fiului pierdut,
să pot primi iertarea păcatului făcut. (bis)
109. ATÂTA SFÂNTĂ CURĂŢIE
Atâta sfântă curăţie mă îmbrăca în strai de crin
atunci când am văzut întâie // lumina cerului senin, // (bis)
atunci când am văzut întâie lumina cerului senin.
…Dar, mai târziu, viaţa toată prin greşuri multe m-a purtat,
iar haina albă şi curată // mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat, // (bis)
iar haina albă şi curată mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat.
Când, în genunchi, gândesc cu jale la anii dragi de oarecând,
curg lacrimile mele vale // şi inima mi-o frâng gemând, // (bis)
curg lacrimile mele vale şi inima mi-o frâng gemând.
O, Dumnezeul meu, ai milă, apleacă-mă sub Crucea Ta,
cu pocăinţa cea umilă // şi plânsul pentru viaţa mea; // (bis)
cu pocăinţa cea umilă şi plânsul pentru viaţa mea.
Căci plânsul pocăinţei poate grăbi dumnezeiescul har
ce spală orişice păcate // şi îndulceşte-orice amar, // (bis)
ce spală orişice păcate şi îndulceşte-orice-amar.
Şi fă apoi, urmându-Ţi Ţie, să-Ţi fiu un credincios umil
şi dă-mi iar sfânta curăţie // din vremea când eram copil… // (bis)
şi dă-mi iar sfânta curăţie din vremea când eram copil.
110. DA, VREAU SĂ CRED
Da, vreau să cred şi să mă-ncred că Domnul m-a primit
aşa cum sunt; al Său Cuvânt azi mi-a mărturisit. (bis)
Credinţa mea în Jertfa Sa primind, am fost primit;
sunt liniştit, sunt fericit că Domnul m-a primit.
Şi tu să ştii că azi poţi fi de Dumnezeu primit
şi – liniştit şi fericit – copil al Lui iubit. (bis)
Iisus, în dar, cu al Său har te-mbie iubitor;
când te căieşti, dacă-L iubeşti, Ţi-e Scump Mântuitor. (bis)
111. O, LOCUL TĂU!
O, locul Tău de lângă mine, Iisuse-acum atât de gol,
cât de amar mă-nvinuieşte şi când mă culc, şi când mă scol!
Iisuse, du-mă iar în primul dulce har
şi fă-mă să rămâi // în dragostea dintâi. // (bis)
O, rugăciunea mea cu Tine, cu mâinile-mpletite strâns,
şi capul lângă-al Tău odată, Iisuse, cum îmi arde-n plâns!
O, pâinea ce-o mănânc, şi apa, şi haina-n care mă-nvelesc,
şi tot ce-mi ştiu că-i de la Tine, Iisuse, cum mă-nvinuiesc!
O, paşii mei călcaţi alături, şi plânsu-mpreunat prelins,
şi toate-aducerile-aminte, Iisuse, cum mi-s jar aprins!
O, sărbătorile iubirii, o, dulcii îngeri păzitori,
o, luna, stelele şi norii, cum mi-s de grei judecători!
De ce n-au ars mai bine ochii, Iisuse-n plânsul cel amar
şi inima să mi se rupă, dar să nu fi căzut din har?
112. URMA TA O IAU, IISUS
Urma Ta o iau, Iisus, şi aşa voi ţine
pân-la moarte, cum am pus legământ cu Tine.
Drag Iisus, scump Iisus, fă să ţin precum am pus
legământ cu Tine.
Glasul Tău îl vreau mereu să-l aud întruna
şi să-mi ţină duhul meu treaz pe totdeauna.
Domnul meu, scumpul meu, fă-mă să Te-aştept şi eu
treaz întotdeauna.
Lupta Ta s-o port frumos, orişicât ar ţine,
Steagul Tău să-l ‘nalţ voios şi să mor cu Tine.
Domnul meu Iisus Hristos, Steagul Tău să-l ‘nalţ voios
şi să mor cu Tine.
Soarta mea o vreau, Iisus, cu-a Ta soartă una,
până voi ajunge Sus, să-mi primesc cununa.
Scump Iisus, drag Iisus, fă s-ajung cu bine Sus,
să-mi primesc cununa.
113. DOAMNE, EŞTI A MEA IUBIRE
Doamne, eşti a mea iubire,
Tu eşti tot ce mi-a rămas;
vină orice prigonire,
eu de Tine nu mă las.
Doamne, Tu le ştii pe toate,
gândul inimii mi-l ştii,
Tu mi-alini cu bunătate
toate zilele pustii.
Ochii mi-i îndrept spre Tine,
plini de rugăciuni şi dor,
Tu eşti totul pentru mine,
Scumpul meu Mântuitor.
A mea inimă întreagă
lângă Tine vreau s-o ţin,
Doamne, Tu pe veci mi-o leagă,
ca să fie-a Ta deplin!
Să-Ţi urmeze şi să-Ţi cânte
şi să facă tot ce-i spui,
fără să se înspăimânte
de puterea nimănui.
Tu mi-ai fost a mea iubire
şi-ajutor în tot ce-am tras;
vină orice prigonire,
eu, Iisuse, nu Te las.
114. CE FACI TU, SUFLET?
Ce faci tu, suflet ce-ai făcut un legământ cu Dumnezeu?
Ţi l-ai călcat sau l-ai ţinut? Te-ai înălţat sau ai căzut?
Întreabă-te mereu, gândeşte-te mereu:
ţi l-ai călcat sau l-ai ţinut? // Te-ntreabă Dumnezeu. // (de 3 ori)
Întreabă-te mereu, gândeşte-te mereu:
ţi l-ai călcat sau l-ai ţinut? Te-ntreabă Dumnezeu.
Tu mergi şi nici nu vrei să ştii ce I-ai promis lui Dumnezeu…
Tu vrei să uiţi sau vrei să ţii? Tu vrei să mori, sau vrei să-nvii?
Întreabă-te mereu, gândeşte-te mereu:
tu vrei să mori sau vrei să-nvii? // Te-ntreabă Dumnezeu. // (de 3 ori)
Întreabă-te mereu, gândeşte-te mereu:
tu vrei să mori sau vrei să-nvii? Te-ntreabă Dumnezeu.
Căci vine Ziua, nu uita, să-L întâlneşti pe Dumnezeu!
Vei vrea să fugi, dar tot vei sta; vei vrea să taci, dar vei striga:
– De ce-am lăsat mereu? De ce-am uitat mereu
de voia Lui, de vorba mea // ce-aveam cu Dumnezeu? // (de 3 ori)
De ce-am lăsat mereu? De ce-am uitat mereu
de voia Lui, de vorba mea ce-aveam cu Dumnezeu?
115. DOAMNE, NU SUNT VREDNIC
Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalţ spre Tine
ochii ce-au sclipire încă spre ispite,
mâinile ce-au încă urme de ruşine,
buzele ce-au încă vorbe nesfinţite…
Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua
încălţării Tale când îmi vii în casă;
peste-a’ Tale glezne albe cum e neaua,
lacrimile mele urme negre lasă.
Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare,
c-am deschis ispitei inima curată…
Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare,
dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată.
Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere,
c-am lăsat în alţii lacrimă şi rane;
buzele iubirii le-am udat cu fiere,
mâinilor blândeţii le-am bătut piroane.
Doamne, nu sunt vrednic… dar cu ce-ndurare
mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale
şi m-adăpi cu lacrimi pentru clipa-n care
vor culege îngeri rodul trudei Tale…
116. DOAMNE, DE-AR FI FOST
Doamne, de-ar fi fost vreun altul mai căzut şi mai ateu,
poate că pe-acela, Doamne, l-ai fi-ales în locul meu.
Doamne, însă n-a fost nimeni mai pierdut şi mai uitat
decât mine şi de-aceea m-ai ales şi m-ai chemat.
Tu, Iisuse, Scump Iisuse, m-ai ales şi m-ai chemat. (bis)
Doamne, de-ar fi-un preţ mai mare să ne mântui din păcat,
bunătatea-Ţi iubitoare şi pe-acela l-ar fi dat.
Doamne, de-ar fi fost altunde pentru noi mai dulce rai
cu minuni şi mai profunde, Tu acolo ne-aşezai.
Drag Iisuse, Scump Iisuse, Tu acolo ne-aşezai. (bis)
Doamne, de-ar fi-un dar pe lume decât viaţa mai presus,
pentru dulcele Tău Nume – eu pe-acela l-aş fi-adus…
Dar eu n-am decât cântarea cât o pot de-nlăcrimat
şi iubirea, şi-adorarea – şi pe-acestea Ţi le-am dat.
Scump Iisuse, Drag Iisuse, şi pe-acestea Ţi le-am dat. (bis)
117. IISUSE, VIAŢA MEA
Iisuse, viaţa mea, scump tezaur eşti în ea,
scump tezaur eşti în viaţa mea,
ca mielul cel mai frumos, cu iubire şi milos,
cu iubire mare şi milos.
O Doamne, o Doamne,
primeşte-mă, primeşte-mă,
de păcat, de păcat,
fereşte-mă, fereşte-mă,
ca să-mi ţin, ca să-mi ţin legământul.
Du-mi în ceruri sufletul.
Din adâncul meu, Iisus, dorul meu se duce-n sus,
dorul meu se duce-n ceruri sus.
În lume nu mă lăsa, du-mă, Doamne-n Casa Ta,
du-mă, Doamne, sus, în Casa Ta.
O, Iisuse mult iubit, Care mult ai suferit,
viaţa Ta pentru noi Ţi-ai jertfit.
Tu odată vei veni, sus în cer ne vei sui,
sus în cer cu Tine ni-i sui.
118. LA TINE VIN
La Tine vin, Iisuse, iar picioarele să-Ţi strâng,
trecutul să mi-l plâng amar, păcatul să mi-l plâng.
Căci am greşit, Iisuse bun, şi-i mare vina mea,
dar mii de lacrimi calde-adun şi-Ţi cer a mi-o spăla. (bis)
Atâţia păcătoşi s-au strâns de-atâţia ani, mereu,
stropind cu lacrimi şi cu plâns păcatul lor cel greu.
Iar Tu pe toţi i-ai ascultat, pe vameşi şi pe hoţi,
prin Jertfa Crucii i-ai spălat şi i-ai iertat pe toţi. (bis)
De-aceea vin acum şi eu picioarele să-Ţi strâng,
căci Tu-mi cunoşti păcatul greu şi ştii că eu mi-l plâng.
Spre Tine glasul mi-l îndrept şi mila Ta o cer:
O, dă-mi iertarea ce-o aştept, nu mă lăsa să pier! (bis)
Cu-a’ Tale sfinte mângâieri Tu mângâie-mă iar
şi-n viaţa plină de dureri revarsă-mi scumpul har.
Căci, Doamne, către Tine Sus privirea mi-o îndrept,
Te chem cu glasul stins, Iisus, şi mila Ta aştept. (bis)
119. DE TINE SUNT LEGAT, IISUS
De Tine sunt legat, Iisus, şi vreau să-Ţi fiu pe totdeauna;
când am venit şi când m-am dus de Tine-am vrut să-ntreb întruna.
Pe Tine vreau să Te urmez şi-n lume-oricât ar fi de bine,
nici vreau să merg, nici să m-aşez acolo unde nu-s cu Tine. (bis)
Unde mergi Tu, să merg şi eu, nedespărţit pe veşnicie;
poporul Tău va fi şi-al meu şi robii Tăi mi-s fraţi şi mie.
Ocara Ta-i ocara mea şi spinii Tăi mi-i vreau cunună,
odihnă-mi vreau odihna Ta şi bucuria, dimpreună. (bis)
Oriunde Tu vei fi primit, doresc să merg cu bucurie
şi pe-aşternutul Tău smerit mereu să-mi faci un loc şi mie.
Nu-mi vreau pe lume-alt loc şi drum, nici azi, Iisus, şi niciodată,
ci soarta mea o vreau şi-acum, şi-n veci de soarta Ta legată. (bis)
120. LEGAT DE TINE SUNT, IISUS
Legat de Tine sunt, Iisus, cu viaţa mea, cu toată,
prin legământul ce Ţi-am pus cu-o inimă predată.
Şi legământul ce Ţi-am pus (bis) mi-l voi ţinea pe veci, Iisus,
pe veci, pe veci, Iisus…
Legat de Tine sunt, Iisus, prin lupta mântuirii
pe care-o am mereu de dus păcatului şi firii.
Şi lupta care-o am de dus (bis) mi-o voi sfârşi pe veci, Iisus,
pe veci, pe veci, Iisus…
Legat de Tine sunt, Iisus, prin jertfele curate
ce-n ascultare Ţi-am adus credinţii-adevărate.
Şi jertfele ce Ţi-am adus (bis) vor fi curate-n veci, Iisus,
în veci, în veci, Iisus…
Legat de Tine sunt, Iisus, prin duh şi prin cântare
şi-n veci să şteargă ce Ţi-am spus nimic nu va fi-n stare.
Cântările ce Ţi le-am spus (bis) vor străluci pe veci, Iisus,
pe veci, pe veci, Iisus…
Legat de Tine sunt, Iisus, prin soarta mea, prin toată,
şi viaţa care Ţi-am adus Tu-o vei slăvi odată.
Da, viaţa care Ţi-am adus (bis) mi-o vei slăvi pe veci, Iisus,
pe veci, pe veci, Iisus…
121. NU-I PE LUME ÎNVIERE
Nu-i pe lume înviere mai măreaţă ca atunci când crapă noaptea de păcat
şi Hristos renaşte-un suflet la viaţă; nu-i pe lume înviere mai măreaţă,
ceru-ntreg e-atunci un cântec minunat.
Nu-i pe lume bucurie mai slăvită ca aceea care-ţi dăruie Iisus;
viaţa-i har, iar moartea-i nuntă strălucită; nu-i pe lume bucurie mai slăvită,
soarele-i atunci pe veci nemaiapus.
Şi nu este-n lume moarte mai senină ca a celui ce-a umblat cu Dumnezeu.
Fericit se-avântă-n Veşnica Lumină, nu-i pe lume-o biruinţă mai senină,
însorită de-un mai dulce curcubeu.
Dă-mi, Iisuse, începutul şi sfârşitul unei vieţi înflăcărate de-al Tău dor.
Pentru Slava ce-şi aşteaptă Răsăritul, dă-mi, Iisuse, începutul şi sfârşitul
credinciosului ostaş biruitor.
122. SUNTEM AI LUI IISUS
Suntem ai lui Iisus acum, de vina grea scăpaţi,
prin Sângele Lui care-a curs, pe veci suntem spălaţi.
El vine în curând pe nori, Mireasa scumpă să Şi-o ia
şi-acolo Sus, mai sus de zori, în veci noi vom cânta.
Ce fericiţi vom fi, fericiţi, fericiţi,
când împreună toţi vom fi cu El uniţi!
Prin valea morţii azi umblăm, păşind spre cer senin,
vestind un Nume Scump: Iisus – ce viaţă dă din plin.
El vine, vine pe alb nor ca Rege Sfânt şi ca-Mpărat,
copiii Lui cu-atâta dor mereu L-au aşteptat.
Dar mult de-acum nu vom mai fi străini pe-acest pământ;
Iisus, atunci când va veni, ne-o duce-n cerul sfânt.
Şi-acolo-n veci noi vom cânta un Nume Scump: Iisus, Iisus,
cu îngerii ne-om bucura de slava fără-apus.
123. PRIMEŞTE-MĂ, IUBIRE
Primeşte-mă, Iubire, şi mă sărută drag
când vin de-aşa departe şi de demult acasă
şi ca o mamă dulce întâmpină-mă-n prag,
strângându-mă la sânu-ţi cu-o lacrimă duioasă.
Primeşte-mă, Iertare, să plâng în poala ta,
ca după pocăinţa cea mai adânc curată
şi leagă-mă cu lacrimi, spre-a nu mă mai putea
să mă dezlege nimeni de tine, niciodată.
Primeşte-mă, Blândeţe, să-mi alipesc pe veci
de sânul tău fiinţa atât de obosită;
şi pacea ta cea dulce deasupra-mi să-ţi apleci,
făcându-mi pe vecie căderea ispăşită.
Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt,
pe care rugăciunea e slobodă să plângă
şi unde fericirea e singurul cuvânt,
iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.
De-acolo te deschide apoi să mă primeşti,
o, Patria mea scumpă, în dulcea-ţi limpezime,
şi-apoi mi-nchide-n urmă grădinile-ţi cereşti,
din ele, pe vecie, să nu mă scoată nime…
124. IISUS, IZVOR DE MÂNGÂIERE
Iisus, Izvor de mângâiere, la Tine vin încrezător
când copleşit sunt de durere şi-s mistuit de câte-un dor.
Iisus, Iisus, eu vin la Tine, cu-adânci suspine la Tine vin;
iubirea Ta să mă lumine şi să-mi aducă-al Tău alin.
Iisus, Izvor de bucurie, când întristat sunt de vrăjmaşi,
eu vin şi cer să-mi dai tărie şi doborât să nu mă laşi.
Iisuse-ascunde-mă în Tine, atunci când lupte grele vin,
Tu singur poţi să faci din mine un suflet credincios deplin.
125. CÂŢI NE-AM ATINS DE DOMNUL
Câţi ne-am atins de Domnul şi El ne-a vindecat
datori suntem (de 3 ori) să spunem aceasta ne-ncetat.
Să spunem, să spunem mereu ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu, cât de mult, cât de mult ne-a iubit Dumnezeu.
Toţi câţi zăceam în moarte şi El ne-a înviat
datori suntem (de 3 ori) să spunem aceasta ne-ncetat.
Toţi cei ce-am fost în lanţuri şi El ne-a liberat
datori suntem (de 3 ori) să spunem aceasta ne-ncetat.
Toţi cei ce-am fost robi lumii iar El ne-a înfiat
datori suntem (de 3 ori) să spunem aceasta ne-ncetat.
Recunoştinţa noastră să strige-n lung şi-n lat,
cu slava Lui (de 3 ori) să umplem pământul ne-ncetat.
126. O, NOI NE-AM BIZUIT PE DOMNUL
O, noi ne-am bizuit pe Domnul, de-aceea nu ne-a nimicit
nici vântul când vuia năprasnic, nici valul când izbea cumplit.
Bizuiţi-vă pe Domnul toţi ai Lui, în orice fel,
căci în El au biruinţa câţi se bizuiesc pe El.
O, noi ne-am bizuit pe Domnul, de-aceea-n noaptea cea mai grea
purtam în suflet strălucirea Luminii ce se-apropia.
O, noi ne-am bizuit pe Domnul, de-aceea, când zdrobiţi păream,
spre fericita izbăvire adânc încrezători priveam.
O, noi ne-am bizuit pe Domnul, de-aceea-n nopţi de suferinţi
senini trăiam înflăcărarea cântării Marii Biruinţi…
O, noi ne-am bizuit pe Domnul, de-aceea azi cântăm aşa,
căci liberi vom slăvi odată Puterea şi Mărirea Sa.
127. O, SOARE CARE-ŢI DAI LUMINA
O, soare care-ţi dai lumina spre toţi atât de minunat,
cum ai să-nvinuieşti odată pe-acel ce nu te-a meritat!
Tu, suflet fără rugăciune, nepăsător şi surd mereu,
când toate-au să te-nvinuiască, // ce-ai să-I răspunzi, // (bis)
ce-ai să-I răspunzi lui Dumnezeu?
O, dulci izvoare-mbelşugate ce stâmpăraţi pe-orice-nsetat,
cum o să-nvinuiţi odată pe cel ce, bând, nu s-a-nchinat!
O, pâine ce te dărui hrană cu-ndestulare tuturor,
cum ai să-nvinuieşti odată pe cel nerecunoscător!
O, Sânge Sfânt ce-ai curs pe Cruce să-i speli pe toţi desăvârşit,
cum ai să-nvinuieşti odată pe-acel ce te-a batjocorit!
O, legământ ceresc şi unic făcut să fii în veci păstrat,
cum ai să-nvinuieşti odată pe-acela care te-a călcat!
O, sfânt prilej al mântuirii acum de-atâtea ori avut,
cum ai să-nvinuieşti odată pe-acela ce te-a tot pierdut!…
128. SĂ CREZI ADÂNC
Să crezi adânc în Dumnezeu cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci ,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc, credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a’ tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, acum şi-n veci de veci.
129. MIEZUL NOPŢII A SOSIT
Miezul nopţii a sosit, vine Mirele iubit,
fii pentru întâmpinare pregătit!
Să-ţi aprinzi candela ta, untdelemn cu tine ia
şi să ieşi naintea Sa fericit.
O, Domnul meu, Te iubesc mereu
şi Te-aştept mereu cu dor, oricând!
Aleluia vreau să-Ţi cânt, slavă Ţie, Mire Sfânt,
căci Venirea Ta va fi în curând.
Voi, fecioare ce-aţi vegheat, aşteptându-L necurmat,
vouă Domnul vă va da har bogat.
Voi la Nuntă veţi intra, cu Iisus în veci veţi sta,
rămânând în Slava Sa ne-ncetat.
Însă cei necredincioşi, adormiţi şi păcătoşi,
din Împărăţia Sa vor fi scoşi.
Fraţi iubiţi, să ne silim, să luptăm şi să muncim,
la Venirea Lui să fim credincioşi!
130. ERAM COPIL
Eram copil, trecea zăpada, eu cu tristeţe-o petreceam,
mi se părea că iarna trece, mi se părea – dar eu treceam.
Eram crescut, treceau cocorii, mă-ndurerau până-i pierdeam,
mi se părea că vara trece, mi se părea – dar eu treceam. (bis)
Eram gândind pe malul apei, cu unda ei la pas mergeam,
mi se părea că apa trece, mi se părea – dar eu treceam.
Priveam ades cum zboară norii şi frunzele zburând priveam,
mi se părea că ele zboară, mi se părea – dar eu zburam. (bis)
Eram mâhnit cum bate ceasul, de graba lui umbrit oftam,
mi se părea că vremea trece, mi se părea – dar eu treceam.
Mi se părea cândva că alţii, crezând, se-nşală, şi-i plângeam,
mi se părea că-s ei pierduţii, mi se părea – dar eu eram. (bis)
Azi văd cu-amar, Iisus, tot harul ce l-am pierdut când n-ascultam,
mi se părea că-l am de-a pururi, mi se părea – dar nu-l mai am… (bis)
131. IISUSE-AL MEU MÂNTUITOR
Iisuse-al meu Mântuitor din zorii tinereţii,
cu Tine eu călătoresc pân-la sfârşitul vieţii. (bis)
În zori de zi, când mă trezesc, smerit m-aplec sub Cruce,
că-n toată lumea asta n-am un scut mai bun şi dulce. (bis)
Când plec pe-un drum îndepărtat, Tu, Doamne, eşti cu mine
şi, fie drumul cât de greu, e-aşa uşor cu Tine. (bis)
Când am de suferit un chin, Tu, Doamne-mi dai putere
şi, fie-amarul cât de greu, eu simt o mângâiere. (bis)
Iar seara, când mă culc, Te chem: „Iisuse, fii cu mine!“;
atuncea somnul meu e lin şi-n zori ajung cu bine. (bis)
Şi nu mă tem că voi pieri în marea de păcate,
căci Tu, Preabunul meu Iisus, mă izbăveşti din toate. (bis)
Tu eşti Comoara care-a fost de mine mult căutată,
iar astăzi nu Te-aş mai lăsa nici pentru lumea toată. (bis)
Căci Tu-mi eşti frate de pribeag, de cânt şi de suspine.
Iisuse-al meu Mântuitor, ce bine-i lângă Tine! (bis)
132. SFÂRŞIT ÎN SUFERINŢI ŞI-N MUNCI
Sfârşit în suferinţi şi-n munci, cu lacrimile-n gene
eram când m-ai găsit atunci căzut, Samaritene. (bis)
M-ai ridicat milos din drum, pe-asin m-ai pus la Tine,
iar eu, plângând, Ţi-am spus: „De-acum, fă orice vrei cu mine!“ (bis)
Uitat de toţi şi chinuit, am plâns apoi departe,
Tu însă iarăşi ai venit şi m-ai scăpat din moarte. (bis)
M-ai prins de mână şi mi-ai spus să Te urmez pe Tine,
eu Te-am urmat mereu supus: „Fă orice vrei cu mine!“ (bis)
Târziu, într-un spital uitat, zăceam în chinuri grele
şi numai Tu m-ai cercetat în chinurile mele. (bis)
La Sânul Tău iubit m-ai strâns, durerea să se-aline;
înviorat, Iisuse-am plâns: „Fă orice vrei cu mine!“ (bis)
Ajuns-am vremuri bune-apoi şi prins-am lumea dragă,
iar inima spre rele căi cerca să mă atragă. (bis)
Dar Tu-ntâlnindu-mă, mi-ai spus că asta nu e bine;
am înţeles şi m-am supus: „Fă orice vrei cu mine!“ (bis)
Când, într-o toamnă, m-ai chemat din satul fără nume,
Cuvântul Tău am ascultat şi m-am desprins de lume. (bis)
M-ai prins de mână, eu, supus, plecat-am după Tine
şi-ngenunchind smerit am spus: „Fă orice vrei cu mine!“ (bis)
M-ai pus să luminez. Şi-arzând, cu lacrimile-n gene,
vreau să mă mistui luminând aici, Samaritene. (bis)
Să-Ţi fiu un slujitor supus, s-ascult mereu de Tine,
să fiu al Tău pe veci, Iisus, să faci ce vrei cu mine. (bis)
133. TU MI-AI FOST ŞI-MI EŞTI SCĂPARE
Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare, numai Tu, Iisuse-al meu,
nimeni altul nu cunoaşte dorul şi necazul meu.
Unde să mă duc, unde să mă duc?
Eu nu mă duc, Iubit Iisus, ci-Ţi urmez mereu supus.
Unde să mă duc, Iisuse, când mă aflu părăsit?
Toţi cei dragi pot să mă lase, dar Tu eşti nedespărţit.
Iar de când Te am pe Tine, sufletul întreg mi-e plin.
Harul Tău în viaţă-mi lasă pace, şi belşug, şi-alin.
Fii de-a pururea cu mine, Răscumpărătorul meu,
şi mă ţine lângă Tine drag copil şi rob al Tău!
134. CĂUTAT-AM CÂNDVA
Căutat-am cândva umbra dulce a unei părinteşti iubiri,
dar ce curând au dus-o iarna şi întristarea nicăiri.
Căutat-am umbra tinereţii, crezând în ea cu-adevărat,
dar ce curând a dus-o vântul şi urma cum i-a spulberat! (bis)
Căutat-am umbra slavei lumii şi-n a’ ei bunuri adăpost,
şi-n prietenia ei un reazem; dar, vai, ce-amăgitoare-au fost!
Căutat-am loc din umbră-n umbră, mereu minţit, mereu sperând,
dar gol m-am dus din orice parte şi-amar am plâns de orice rând. (bis)
Dar umbra Ta, Cel Preaputernic, când am aflat-o fericit,
de câtă arşiţă-ndelungă, despovărat, m-am odihnit!…
O, Dulce Umbră, dă-mi odihna, acum, trecând prin lumea rea,
şi-apoi Te fă Lumină dulce de Mâine-n veşnicia mea! (bis)
135. DOMNUL NOSTRU PREAIUBIT
Domnul nostru Preaiubit, noi rămânem una,
orice-ar fi de suferit, azi şi-ntotdeauna.
Fie apă, fie scrum, plece orişicine,
noi n-avem de-ales alt drum decât cel cu Tine.
Domnul nostru Preaiubit, soarta ni-e legată,
drumul ni-e nedespărţit azi şi niciodată.
Fie-n glasul orişicui miere sau blesteme,
nici vom vrea avutul lui, nici nu ne vom teme.
Domnul nostru Preaiubit, noi ne vrem cu Tine,
orice-ar fi de pătimit, fie rău ori bine.
Te urmăm prin orice treci, nu vom ţine seamă,
Tu eşti pentru noi pe veci Frate, Soţ şi Mamă.
136. T O T D E A U N A
Totdeauna pe-a Domnului cale au fost lupte şi-au fost spini destui,
căci acei ce-au urmat voii Sale trebuit-a să-I semene Lui.
N-a iubit lumea, nu, niciodată pe-acei câţi I-au urmat Lui cu zel,
ci cu-o ură mereu ne-mpăcată i-a primit pe pământ ca pe El.
Dar cu ochii-aţintiţi la răsplată, prin răbdarea Golgotei privind,
n-au cârtit cei aleşi niciodată, ci-au trăit şi-au murit biruind.
Nu-i la fel pentru toţi încercarea, nici nu-i vremea la toţi într-un fel,
însă toţi în vreun fel au chemarea la un preţ de dureri pentru El.
Cei ce fug sau, fricoşi la-ncercare, L-au lăsat sau vândut pe Iisus
ruşinaţi se vor pierde-n uitare alungaţi de blestemul de Sus.
Tu fii tare, că-n ziua-ncercării e alegerea ta pentru har;
strălucit eşti în haina ocării când te urci răbdător pe calvar.
Tu cătuşele-atunci le sărută rugător pentru cei ce le-au pus,
că-n cereasca răbdare tăcută semăna-vei atunci cu Iisus.
Iar prin moarte-nmiit vei culege răsplătirea cerescului zel,
căci mereu astfel Domnul Şi-alege pe-acei ce-mpărăţi-vor cu El.
137. NU PRIVIŢI LA SUFERINŢA
Nu priviţi la suferinţa pentru Domnul cu-ntristare,
ea nu-i blestem, nici ruşine, ci e cinstea cea mai mare. (bis)
Suferinţa pentru Domnul este harul strălucit,
fericit e-acela care e de ea învrednicit. (bis)
Suferinţa pentru Domnul nu e noapte, ci-i lumină,
nu e zbucium şi-apăsare, ci e linişte divină. (bis)
Suferinţa pentru Domnul nu-i cădere, ci-i nălţare,
nu e pierdere-n viaţă, ci-i câştigul cel mai mare. (bis)
Suferinţa pentru Domnul nu e chin, ci-i mângâiere;
nu e plâns, ci-i cântec dulce; nu-i slăbie, ci-i putere. (bis)
Binecuvântaţi pe Domnul când veţi fi în încercare,
căci prin ea vă faceţi vrednici de răsplata viitoare. (bis)
Nu cârtiţi, nici nu vă plângeţi, ci-o răbdaţi cu bucurie,
căci ea trece, dar cununa va rămâne pe vecie. (bis)
138. N-AM SĂ UIT, IISUSE DOAMNE
N-am să uit, Iisuse Doamne, niciodată
din ce greu, prin ce minune, m-ai scăpat,
n-am să uit iubirea Ta nemăsurată,
bunătatea Ta şi grija-Ţi minunată,
c-am fost mort şi dintre morţi m-ai înviat,
dintre morţi m-ai înviat.
N-am să uit cum, când durerea era mare
şi-am strigat să nu mă laşi, că nu mai pot,
n-am să uit cum mi-ai răspuns, cu ce-ndurare,
cum în noaptea cea mai neagră de-ntristare
mi-ai umplut de strălucire cerul tot,
de strălucire cerul tot…
N-am să uit cum ai răspuns Tu rugăciunii
când credeam că sunt mai singur şi uitat,
când cei dragi nu mai ştiau că sunt, nici unii,
când tânjeam de dorul soarelui şi-al lunii,
n-am să uit, Iisuse Doamne, niciodat’,
Iisuse Doamne, niciodat’…
Cât aş vrea să-Ţi pot aduce-o mulţumire,
mai curată decât roua de pe crin
şi să-Ţi cânt un dulce cântec de iubire,
revărsat în stări de har şi fericire,
din potirul sfânt al rugăciunii plin,
sfânt al rugăciunii plin.
Cât aş vrea să pot să-Ţi cânt ca altădată,
când era senin-senin tot cerul meu,
până nu plânsesem încă niciodată,
până n-aveam inima împovărată –
recunoscător eu Ţi-aş cânta mereu,
recunoscător, mereu!
Dar acum, când după ani de pătimire
eu îmi reamintesc de bunătatea Ta,
vreau să-Ţi cânt un cântec numai mulţumire,
dar, Iisuse, Te rog iartă că-n neştire
mă trezesc că-mi scaldă lacrimi faţa mea,
scaldă lacrimi faţa mea.
O, mai dă-mi, Iisuse Doamne-o primăvară,
fără nori, şi fără plâns, şi fără chin,
şi dă-mi glasul fericit de-odinioară,
să-Ţi aduc întreaga inimii comoară
în potirul sfânt al rugăciunii plin,
sfânt al rugăciunii plin.
Şi-acest cânt doresc să-Ţi fie-o mărturie
pentru toţi câţi vor mai suferi cândva,
ca să creadă-n Tine, Doamne, cu tărie
şi să strige către Tine din urgie,
ca să-Ţi cânte-apoi, ca mine, slava Ta,
ca să-Ţi cânte slava Ta.
139. NU TE-NDOI, CI CREDE
Nu te-ndoi, ci crede că după orice nor
e-un soare şi mai dulce, e-un rod şi mai cu spor.
Nu norul este veşnic, ci soarele-i acel
ce-nvinge şi rămâne atotputernic el.
Nu te uita la tine că eşti atât de slab,
nici la vrăjmaşul care te-ar nimici degrab.
Nu te-ndoi, ci crede că Dincolo de tot
veghează Dumnezeul Puternic Savaot.
Că nici un păr nu-ţi cade, că nici o clipă nu-i,
că nu-i nici o-ncercare decât prin voia Lui.
Că, dacă crezi puternic, nimica nu-i spre rău,
ci totul se va-ntoarce spre-un şi mai bine-al tău.
Nu te uita la ziduri, la porţile de fier,
la ura ce scrâşneşte, ci uită-te la cer…
Nu te-ndoi, ci crede că-n ceasul cel mai greu,
clipită de clipită, veghează Dumnezeu.
140. DOAMNE, TOATE CÂTE-MI DAI
Doamne, toate câte-mi dai dacă vrei poţi să le iai,
numai dragostea să-mi laşi // însoţindu-mi orice paşi, // (bis)
luminându-mi orice zări, fericindu-mi orice stări,
căci, dacă mi-o laşi pe ea, n-am pe lume ce mai vrea.
Doamne, iată tot ce-mi ceri, ieie-mi-se orice-averi,
ieie-mi-se-n lume tot, // fără orice-avere pot, // (bis)
numai fără una nu, asta eşti, Iisuse, Tu,
când eşti Tu averea mea, n-am pe lume ce mai vrea.
Numai chipul de copil, Te rog, Doamne, lasă-mi-l,
să pot trece neoprit // pragul cerului dorit, // (bis)
şi s-ajung în cel mai sus, pe genunchii lui Iisus,
şi, cât vecii vor ţinea, n-am în ceruri ce mai vrea!
141. IISUSE DULCE, FII-MI
Iisuse Dulce, fii-mi Lumina vieţii mele
în zilele noroase şi-n noaptea fără stele;
îndrumă-mi paşii vieţii pe urma Ta senină,
Lumina mea frumoasă, frumoasa mea Lumină!
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
Lumina mea frumoasă, frumoasa mea Lumină! (bis)
Iisuse Dulce, fii-mi iubirea vieţii mele
şi-n vremile mai aspre, şi-n stările mai grele,
viaţa mea de Tine să n-aibă despărţire,
Iubirea mea frumoasă, frumoasa mea Iubire!
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
Iubirea mea frumoasă, frumoasa mea Iubire! (bis)
Iisuse Dulce, fii-mi Răsplata vieţii mele,
să nu mi Te întreacă nici aur, nici zăbrele,
să nu-mi iau de la Tine privirea niciodată,
Răsplata mea frumoasă, frumoasa mea Răsplată!
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
Răsplata mea frumoasă, frumoasa mea Răsplată! (bis)
142. N-AŞ VREA DECÂT
N-aş vrea decât, când vine seara, să-mi fi sfârşit ce-aveam să fac,
să-mi pot lăsa-mpăcat povara când aripile-o să-mi desfac. (bis)
Ajută-mă să-Ţi fiu un scump şi dulce fiu,
să Te iubesc mai mult, s-ascult,
de-al Tău Cuvânt mai mult s-ascult.
N-aş vrea decât, când Îţi voi cere un loc de-odihnă, obosit,
să mă primeşti cum cu plăcere primeşti un oaspe mult dorit. (bis)
N-aş vrea decât, când la picioare Îţi voi aduce harfa mea,
să-mi fi sfârşit a Ta cântare cum Tu ai vrut s-o cânt cu ea. (bis)
N-aş vrea decât, când la-nviere mă vei chema de unde-aştept,
să mă cuprinzi ca pe-o tăcere de dup-un cântec înţelept. (bis)
143. O, TOATE NE-AMINTESC, IISUSE
O, toate ne-amintesc, Iisuse, oriunde mergem sau privim,
de-un legământ şi de-o iubire cum alta-n lume nu mai ştim.
Să nu uităm că-Ţi datorăm în veci să Te-ascultăm.
De cât primim, în veci să ştim, Iisus, să-Ţi mulţumim…
Frumoasa floare-a’ cărei ramuri cu-a’ noastre mâini le-am împletit
să ne aducă-n veci aminte de-un legământ ce l-am rostit.
Seninul fericit sub care am ars pe-al rugăciunii-altar
să ne-amintească-n veci că-n jertfa pentru iubire nu-i hotar.
Lumina ce ne-ai dat, şi pâinea, şi casa-n care ne-ai păzit
să ne-amintească-o fericire cum nimeni alţii n-au găsit.
Atâtea stări, atâtea locuri şi-atâtea zile din trecut
să ne-amintească-n veci că alţii un har asemeni n-au avut.
Şi toate, Domnul nostru, toate să ne-amintească-n veci să-Ţi fim
atât de-ascultători şi vrednici precum pe nimeni nu-i mai ştim.
144. TOT CE-AM CÂNTAT CÂNDVA
Tot ce-am cântat cândva mai dulce şi tot ce-am plâns cândva mai drag
îmi vor învinui cuvântul dac-am să pot să-l mai retrag.
Tot ce mi-ai dat, umplându-mi casa şi lumea, şi vecia mea,
mi-ar arde mâinile şi gura, Iisuse, dacă Ţi-aş tăcea. (bis)
Tot ce-a fost martor fericirii din zi şi noapte, ani de ani,
şi prietenii iubirii mele mi-ar fi cei mai aprinşi duşmani.
Tot ce-a spus gura mea mai dulce şi mi-a scris mâna mai frumos
s-ar face cel mai aspru blestem dacă Ţi-aş fi necredincios. (bis)
Tot frigul meu şi toată foamea, şi sărăcia din trecut
m-ar blestema ca pe-un nemernic dac-aş uita ce mi-ai făcut.
Ruşinea toată şi noroiul ce-al Tău sărut mi le-a spălat
s-ar prăbuşi în veci pe mine dac-aş uita ce Tu mi-ai dat. (bis)
145. UN CÂNTEC PREADULCE
Un cântec preadulce-nvăţat-am în lume,
îl cânt pe tot locul mereu să răsune,
cântarea mea e scurtă, se cântă într-un fel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El… (bis)
Chiar El mi-a fost Dascăl l-această cântare,
lovindu-mă cu multe necazuri amare,
m-a-nvăţat s-o cânt cu râvnă şi zel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El… (bis)
El cuibul de-acasă mi-l sparse-ntr-o vară,
pribeag mă trimise prin lume şi ţară,
simţindu-mă singur, să cânt singurel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El… (bis)
O, scumpii mei fraţi, gândiţi-vă bine,
că orice necaz în lume ne vine
pe noi să ne-nveţe să cântăm într-un fel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El… (bis)
Cu-această cântare mereu ne-ntărim,
când moartea veni-va, cu drag s-o primim,
ca pe o solie ce ne duce la El:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El… (bis)
146. OSTENIT DE ALERGARE
Ostenit de alergare şi de zbuciumul cel greu,
vei afla odihnă-odată lângă Bunul Dumnezeu. (bis)
După suferinţe grele, după rane şi dureri,
cât de dulci vor fi odată veşnicele mângâieri! (bis)
După lacrimi şi-ntristare, răsări-va-n drumul tău
primăvara lângă Domnul, fericirea-n Sânul Său. (bis)
După zbuciumul şi truda ce-ai avut aici de dus,
te vei bucura odată, pe vecie, cu Iisus. (bis)
Frate, nu urî durerea, nu cârti-n necazul tău,
căci prin ele, cu răbdare, ai s-ajungi la Dumnezeu. (bis)
147. CUI SĂ-ŢI PLÂNGI DUREREA?
Cui să-ţi plângi durerea şi-ntristarea grea,
cui să-ţi spui necazul şi tristeţea ta?
Fiecare-şi are suferinţa sa,
nimeni nu te poate astăzi ajuta.
Dar când vii la Domnul cel Îndurător
în a Lui iubire afli ajutor.
El dă bucurie fără de sfârşit
sufletului care este părăsit.
El dă-mbărbătare şi cuvânt curat
sufletului care geme apăsat.
El îţi dă şi ţie iar nădejde az’,
dar credinţa vie s-o păstrezi mai treaz.
148. VEI VENI, IISUSE
Vei veni, Iisuse, ştim că vei veni şi pe nori cu slavă Tu vei răsări.
Mare va fi Ziua când ai să cobori – Sărbătoarea celor fără sărbători. (bis)
La nevinovaţii care gem şi plâng, sub poveri nedrepte, răbdători, se frâng,
le vei da scăpare când iar ai să vii – Bucuria celor fără bucurii. (bis)
Lumea n-are milă pentru cei smeriţi, nesecate lacrimi plâng cei oropsiţi,
Tu le vei aduce leacul ranei lor – Ajutorul celor fără ajutor. (bis)
Tu nu-i uiţi, Iisuse, pe cei blânzi şi buni, împlini-vei dorul caldei rugăciuni,
capăt ne vei pune oricăror dureri – Mângâierea celor fără mângâieri. (bis)
149. VINO MAI CURÂND, IISUSE
Vino mai curând, Iisuse, peste-a’ depărtării văi, vino! Vino!
căci din inimă Te cheamă cu credinţă, cu credinţă fiii Tăi… (bis)
Vino, vino, vino, vino!…
Peste valuri mari ce luptă şi vuiesc în jurul lor, vino! Vino!
treci cu marea Ta putere şi adu-le, şi adu-le ajutor. (bis)
Vino, vino, vino, vino!…
Ca pe o comoară-ascunsă tăinuim iubirea Ta; vino! Vino!
căci vrăjmaşul şi păcatul vor din suflet, vor din suflet să ne-o ia. (bis)
Vino, vino, vino, vino!…
Nu uita, Iisuse Doamne, câte zilnic pătimim; vino! Vino!
căci dorim mereu fierbinte inima, inima să-Ţi dăruim. (bis)
Vino, vino, vino, vino!…
Numai Tu ne poţi aduce izbăvire şi-ajutor; vino! Vino!
vino-n ajutorul nostru, Scump şi Bun, Scump şi Bun Mântuitor. (bis)
Vino, vino, vino, vino!…
150. SCĂLDAT CU SUFLETUL ÎN SOARE
Scăldat cu sufletul în soare m-afund în Harul Tău iubit;
pân’ la slăvita Sărbătoare mai este de călătorit.
Mai am să merg, mai este cale, cu sufletul aprins de dor,
prin raza dulce-a Crucii Tale, // eu merg // (bis) spre sfântul Viitor. (bis)
Iubirea-Ţi dulce mă-nfăşoară în vălul ei neprihănit
şi merg cu inima uşoară, şi merg cu gândul fericit;
spre Tine năzuiesc întruna despovărat de tot ce-i greu,
privind cu lacrimi spre cununa // ce-o am // (bis) la Tine, Domnul meu. (bis)
Te rog, fă-mi tot mai dulce zborul spre înălţimile cereşti
şi tot mai paşnic Viitorul în care ai să mă primeşti.
Să uit durerile-ndurate şi pământescul meu suspin
şi-n strălucitele-Ţi palate // să-mi aflu // (bis) veşnicul alin. (bis)
151. SĂ ŞTIU SĂ TAC
Să ştiu să tac, când Iuda-ntreabă de Tine şi de Ghetsimani,
să nu Te vând cu-o sărutare, să nu-Ţi spun taina la duşmani.
Să ştiu să spun, când orbii-ntreabă de Tine pe ce drum cobori,
ca toţi să-Ţi iasă înainte şi să se-ntoarcă văzători.
Ajută-mă să ştiu cum Tu doreşti să fiu,
cum să vorbesc şi cum să tac, ca voia Ta s-o fac. (bis)
Să ştiu să uit ce dau la alţii, să nu mai cer napoi ce-am dat,
că tot ce nu-mi plăteşte nimeni plăti-mi-vei Tu îndestulat.
Să ştiu să ţin în minte numai ce-s eu dator a da oricui,
spre-a nu rămâne niciodată dator, nimica, nimănui.
Să ştiu să iert oricare vină a semenilor mei, mereu,
ca şi-ale mele să le poată ierta, pe toate, Dumnezeu.
Dar şi să ştiu să nu-mi iert mie nici într-un mic păcat să cad,
ca nu cumva chiar pentru-acela să meargă cineva în iad.
152. ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL
Începutul şi Sfârşitul ce departe-s uneori!
Cât de tristă-i câteodată seara unor veseli zori!
Ce urât se-ncheie anii deseori porniţi frumoşi!
Ce ajung la bătrâneţe mii de tineri credincioşi!
Câţi copii ce-n rugăciune şi în lacrimi au crescut
au ajuns de parcă mamă niciodată n-ar fi-avut!
Câte cântece voioase au un dureros sfârşit,
dar şi câte zile negre au apusul strălucit!
Câte prietenii, şi drumuri, şi-nsoţiri pornesc plăcut,
iar la urmă-ar fi fost bine nici să nu se fi ştiut…
Câţi din cei cu case sfinte au murit necredincioşi!
Cine-ar şti ce pot fi mâine cei azi tineri şi voioşi?
Bune-s zilele frumoase când frumoase şi apun,
bună-a fost atunci viaţa când sfârşitul ei e bun.
153. MIE-ATÂT MI-A MAI RĂMAS
Mie-atât mi-a mai rămas să mă-ncred în Dumnezeu,
să-L ascult şi, pas cu pas, să-L urmez pe Domnul meu.
Pot totul prin Hristos, El e tăria mea,
El mă trece credincios chiar prin lupta cea mai grea.
Orice valuri vor veni, orice vânturi vor sufla,
Domnul meu mă va-ntări şi nu mă voi clătina.
De-ar ieşi naintea mea orice duh înşelător,
eu statornic voi păstra ce-am primit ascultător.
Înainte credincios, orice înc-ar mai veni,
căci cu mine e Hristos şi prin El voi birui!
154. SĂ NU IUBESC NIMIC, IISUS
Să nu iubesc nimic, Iisus, cum Te-am iubit pe Tine,
spre nimeni să nu mai fiu dus aşa cum sunt spre Tine.
Nimic să n-am, nimic să n-am, nici casă, nici avut, nici neam,
nici fiu, nici soţ, nimic să n-am, Iisus, aşa ca Tine. (bis)
Să nu-mi pun dragostea-n nimic aşa precum în Tine,
să nu mai cânt, să nu mai zic de nimeni ca de Tine.
Să nu regret nimic din tot ce-aş pierde pentru Tine,
oricând, orice, oricât să pot, Iisuse, pentru Tine.
Că nimeni, nicăieri, nicicând nu m-a iubit cât Tine;
trăiesc cântând şi mor cântând, Iisus, numai cu Tine…
155. UNDE SĂ MĂ DUC?
Unde să mă duc eu, Doamne, când mi-e sufletul zdrobit
şi când inima mea varsă plânsul cel mai chinuit?
Unde, Doamne, unde, Doamne, să apuc?
N-am la cine, n-am la cine să mă duc…
Numai Ţie, numai Ţie, Domnul meu,
pot să-Ţi spun necazul greu.
Unde pot să aflu milă, şi dreptate, şi alin
când nu-i nimeni să-mi asculte greul inimii suspin?
Unde-mi pot afla iertare când toţi calcă viaţa mea?
Cine altul decât Tine mă mai poate ajuta?
Unde să mă duc când toate uşile mi se închid
şi când chiar cel mai de-aproape mi-e mai rece ca un zid?
Numai Mâna Ta-mi ajută inima-n durerea ei,
numai gura Ta-mi sărută lacrimile-n ochii mei…
156. DE NU-MI ERAI DECÂT UN PRIETEN
De nu-mi erai decât un prieten, oricât de-apropiat cândva,
Te-aş fi putut uita, Iisuse – dar Tu eşti Prietenia mea.
De nu-mi erai decât un cântec, oricât de drag, Te-ai fi-nvechit –
dar Tu-mi eşti Armonia însăşi, // în veci mai nou şi mai dorit. // (bis)
De nu-mi erai decât un nume, puteam să-l uit, oricum erai –
dar Tu-mi eşti pentru veci, Iisuse, tot scumpul vieţii mele Rai.
De nu-mi erai decât un zâmbet, uşor Te-aş fi putut uita –
dar Tu-mi eşti toată Fericirea // din care-mi scot iubirea mea. // (bis)
De nu-mi erai decât o rază, vreo noapte Te-ar fi-ntunecat –
dar Tu-mi eşti Soarele Vieţii desăvârşit şi minunat.
Cum să Te uit atunci, Iisuse, orice-ar veni şi-oricine-ar vrea,
când Tu-mi eşti Răsuflarea vieţii, // Fiinţa şi Mişcarea mea? // (bis)
157. UN PRIETEN BUN
Un Prieten Bun pe calea vieţii mi-ai fost, Iisuse Preaiubit,
din clipa când de bietu-mi suflet Tu Te-ai lăsat să fii găsit.
Prieten Bun, Prieten Bun,
fii binecuvântat, Iisuse, Prieten Bun!
În suferinţa grea şi lungă, când toţi s-au dus şi m-au lăsat,
Tu ai rămas mereu cu mine Prieten Bun şi-Adevărat.
În nopţile de-ndurerare, când faţa-n lacrimi mi-o scăldam,
o, numai Mâna Ta cea bună că mi le şterge o simţeam.
Ajută-mi să-Ţi rămân aproape, cu suflet recunoscător,
Nedespărţitul meu Prieten şi Scumpul meu Mântuitor!
158. NU-MI PARE RĂU
Nu-mi pare rău, Iisus, de anii jertfiţi pentru calvarul Tău,
dar şi de-o clipă ce-mi ia lumea, din inimă îmi pare rău.
Nu-mi pare rău de-averea-ntreagă pierdută spre Cuvântul Tău,
dar şi de-un ban pierdut spre lume, din inimă îmi pare rău. (bis)
Nu-mi pare rău de nici o rană spre slava Ta şi cerul Tău,
dar şi de-un vis ce-mi fură lumea, din inimă îmi pare rău.
Nu-mi pare rău de tot ce sufăr spre voia Ta, de dragul Tău,
dar şi de-o urmă pentru lume, din inimă îmi pare rău. (bis)
Nu-mi pare rău de mii de lacrimi vărsate, ani, pe drumul Tău,
dar şi de una pentru lume, din inimă îmi pare rău.
Ajută-mi, până-n veşnicie, tot ce mi-ai dat să-mi fie-al Tău;
Tu să-ai din toate bucurie, eu, din nimic păreri de rău. (bis)
159. CE DOR FRUMOS
Ce dor frumos, ce rai ne leagă!
Eu cânt cu lacrimi, Tu le-alini. (bis)
De dragul Tău (bis) mi-e viaţa dragă,
că-n ea Te văd şi-n flori şi-n spini. (bis)
În crinii albi Ţi-e sărutarea
şi-n maci văd sânge pe Calvar; (bis)
de dragul Tău (bis) mi-e dragă valea
şi cerul fără de hotar. (bis)
În bulgări reci Te văd cum semeni
şi-n spini văd paşii-nsângeraţi; (bis)
de dragul Tău (bis) iubesc pe oameni,
azi sunt străini, mâini, poate, fraţi. (bis)
Când turme trec purtându-şi dorul
şi spune-un fluier: «Sunt cu voi!», (bis)
de dragul Tău (bis) iubesc păstorul
ce-şi pune viaţa pentru oi. (bis)
În cei aleşi Îţi văd iubirea,
când vin cântându-Ţi psalmi în văi, (bis)
de dragul Tău (bis) le sorb privirea,
pe-obrajii lor sărut pe-ai Tăi. (bis)
Şi cât mi-e dat să nu-Ţi văd Faţa,
dorit de ceruri ca un mag, (bis)
de dragul Tău (bis) mi-e dragă viaţa
şi moartea nu-i decât un prag. (bis)
160. O, CE DIVIN
O, ce divin e tot ce-mi leagă, Iisuse, sufletul de Tine,
ce fericită-mpărtăşire de Tine-nlănţuit mă ţine!
Ce sfinte revărsări de daruri trăirea pe Tabor mi-o suie!
O stare-aşa ca lângă Tine, Iisuse-n lumea asta nu e. (bis)
De ce atunci nu pot, ca nimeni, să Te iubesc şi-ascult mai tare?
De ce nu pot, când chiar aceasta mi-ar fi răsplata cea mai mare?
De ce, când chiar ce-aş da mai grabnic m-ar binecuvânta mai bine?
De ce mereu se poate spune cât sunt în stare pentru Tine? (bis)
Iubirea mea aş vrea să spargă cuvintele, trecând prin ele,
curajul meu să-ntreacă margini şi duhul meu să-ntreacă stele!
Trecând, mereu trecând, să suie ca Steaua Naşterii, întruna,
să se oprească doar Acolo unde eşti Tu, pe totdeauna! (bis)
161. O, FRAŢI AI MEI DE MAMĂ!
O, fraţi ai mei de mamă, cu ce dor v-am căutat,
nici munţi n-au fost, nici teamă, nici lei să-i bag în seamă
atunci când m-aţi chemat! (bis)
V-am preţuit iubirea mai mult ca viaţa mea,
cu toată dăruirea v-am vrut nedespărţirea,
dând totul pentru ea. (bis)
V-am dat lumina toată câtă-am putut ţinea
din Jertfa minunată ce-o-mpărtăşeau odată
cei dinaintea mea. (bis)
Să fie oare toate acestea în zadar?
Sunt minţi prea mult uscate, ori sunt prea mari păcate,
de nu mai este har? (bis)
E cea din urmă cină aceasta printre voi;
ori Domnul o să vină, ori n-o să mă mai ţină.
Şi fiţi cum vreţi, apoi! (bis)
O fii ai mamei mele, de ce vreţi să pieriţi?
Viclene-ndemnuri rele vă trag la iad cu ele.
De ce nu vă treziţi? (bis)
162. RĂBDARE
Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Sus ochii, şi gândul, şi braţul, şi paşii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă şi sfântă intrare
e-aceea prin care te nalţă vrăjmaşii.
Răbdare în chinuri şi-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte şi-n dorul fierbinte!
Pe faţa brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Priveşte nainte!
Răbdare-n viaţă şi-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viaţă şi har e
răsplata răbdării-ndelungi şi senine.
Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Priveşte răsplata, să birui suspinul
şi treci peste moarte cu-a vieţii cântare!
Răbdare, o, încă puţină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…
163. ORICÂT ERAM DE SINGUR
Oricât eram de singur
pe drumul străbătut,
când Te-am avut cu mine,
în ceruri m-am crezut.
Prezenţa Ta, Iisus Iubit,
m-a luminat şi fericit
prin toate câte le-am trăit. (bis)
Prezenţa Ta umplându-mi
întreg lăuntrul meu,
n-am mai ştiut de nimeni
decât de Dumnezeu,
N-am mai văzut primejdii,
n-am mai simţit că-s spini,
străinii mi-erau prieteni
şi lacrimile – crini.
Când străbăteam pustiuri
de chinuri sufleteşti,
mi-ai dat pe drumul crucii
trăiri dumnezeieşti.
Azi, lunga crucii cale
suită ascultând
îmi pare toată numai
un dulce cântec blând.
O, Preaiubit Iisuse,
când dragostea-Ţi mi-o dai,
aici şi-n cer, oriunde,
îmi pare-acelaşi rai!
164. ORIUNDE, CÂND ERAM
Oriunde, când eram cu Tine, n-aş fi mai vrut în veac să mor,
la toate-mi era greu, Iisuse, doar inimii mi-era uşor.
Dar unde-am fost fără de Tine, mi-era urât de tot ce-am eu,
uşor era de toate-acolo, doar inimii nespus de greu.
Iisus, Iisus, uşor era de toate-acolo, doar inimii nespus de greu!
Tot timpul meu şezut cu Tine mi-a fost pândit, de temeri plin,
la toate mi-era nor acolo, doar inimii mi-era senin.
Dar timpul meu fără de Tine numai păreri de rău mi-l ştiu,
la toate poate mi-era bine, doar inimii mi-era pustiu.
Iisus, Iisus, la toate poate-mi era bine, doar inimii mi-era pustiu.
Din orice întâlniri cu Tine multe-ale mele-au suferit,
se chinuiau în mine toate, doar inima s-a fericit.
Dar de-unde n-ai fost Tu, Iisuse, prea multe-mi întorceau râzând,
mi le simţeam voioase toate, doar inima-ntorcea plângând.
Iisus, Iisus, mi le simţeam voioase toate, doar inima-ntorcea plângând.
165. ORICÂT DE FRUMOS
Oricât de frumos odată, orice drum ţi-ajunge greu,
numai căile iubirii le-ai umbla cu drag mereu.
Oricât de plăcute-odată, toate cântecele tac,
numai cântecul iubirii l-ai cânta cu drag în veac. (bis)
Cât de buni să-ţi fie anii, toţi ţi-i uiţi nedezgropaţi,
numai anii daţi iubirii până-n veci ţi-s neuitaţi.
Cât de tari, se rup odată orice legături se fac,
numai ce-a legat iubirea nu se poate rupe-n veac. (bis)
Orice rană se închide mai târziu ori mai curând,
numai ranele iubirii nu se mai închid nicicând.
Orice lacrimă fierbinte se mai uscă uneori,
numai lacrima iubirii nu se uscă până mori. (bis)
Orice soţ şi orice frate pot uita ce-au spus plângând,
numai dragostea curată nu te va uita nicicând.
– Doamne, orişice pe lume pot să las şi să jertfesc,
numai făr-a Ta iubire, nici să mor, nici să trăiesc! (bis)
166. O, CÂND MI SE-NTOARCE PRIVIREA
O, când mi se-ntoarce privirea spre El, lumină şi zâmbet mi-e faţa
şi inima-mi umple fiorul acel ce nalţă-ntr-o clipă viaţa.
Atunci norii negri de griji şi tristeţi se duc cum se duce-o clipire
şi-n suflet revarsă seninul măreţ cântare, lumină, iubire. (bis)
Atunci nu sunt singur şi nu sunt străin, oricât e de mare pustia,
căci gândul îmi cântă iar duhul mi-e plin de harul ce-l dă părtăşia.
Atunci orice frică şi teamă dispar şi-n faţa cumplitei primejdii,
în inimă-mi vine o fără hotar tărie – îndemnul nădejdii. (bis)
Atunci încetează al rănilor chin, oricât e de cruntă lovirea,
iar faţa zdrobită mi-o umple deplin blândeţea, iertarea, iubirea.
Atunci pier şi neguri, şi noapte, şi nori de spaime, ‘ndoieli şi ispite,
iar cerul mi-l umple cu sute de sori Lumina Privirii Iubite… (bis)
O, când mi se-ntoarce privirea în Sus, uit ura, şi chinul, şi tina
şi simt cum mă-nvăluie-n Tine, Iisus, Lumina, Lumina, Lumina…
167. POT SĂ TREACĂ MULŢI
Pot să treacă mulţi pe-alături şi nici seamă să nu ţină,
pentru mine eşti, Iisuse, scumpa inimii Lumină.
Pot Cuvântul să Ţi-l calce – câţi vor vrea – şi nici să-i doară,
pentru mine el rămâne scumpa inimii Comoară. (bis)
Pot spre fiii Tăi să caute mulţi cu silă şi cu ură,
eu privesc la ei cu toată scumpa inimii Căldură.
Pot să-Ţi lepede-a Ta Cruce cei nebuni după-a lor vrere,
pentru mine ea rămâne scumpa inimii Putere. (bis)
Pot să-Ţi calce-nvăţătura, pot să lepede-al Tău Nume,
pentru mine ele-s veşnic Bunul cel mai scump din lume.
Şi cu cât, fricoşi, le lasă mulţi din cei aleşi nainte,
eu le-aş arde mai frumoasă jertfa dăruirii sfinte. (bis)
168. PREZENŢA TA
Prezenţa Ta m-a fericit în orice loc, de orice dată,
cât aş fi fost de părăsit, ea mi-a umplut fiinţa toată.
Prezenţa Ta-i, Iisus iubit,
tot ce-am mai sfânt şi mai dorit.
Prezenţa Ta e tot ce-aş vrea
să-mi umple veşnicia mea.
Prezenţa Ta m-a mângâiat în orişice zdrobiri gemute,
când am simţit-o, m-am nălţat pân-la-ndrăzniri nemaicrezute.
Prezenţa Ta m-a răsplătit de orice pierdere-ndurată,
sărac eram, dar m-am simţit mai fericit ca lumea toată.
Prezenţa Ta m-a-mbărbătat prin luptele îndelungate,
prezenţa Ta mi-a-nfiorat cântările înlăcrimate.
Prezenţa Ta mi-a liniştit atâtea valuri şi furtune
şi-atâtea nopţi mi le-a-nsorit, schimbându-mi-le-ntr-o minune.
Prezenţa Ta mi-e tot ce-aş vrea: un rai, un cer, un orice fie;
să Ţi-o cuprind, cuprins în Ea stăpân şi rob pe veşnicie.
169. STÂNCA VIEŢII
Stânca Vieţii e scăparea care-n lume s-a adus
pentru cei căzuţi în valuri, pentru cei fără Iisus.
Stânca Vieţii e Golgota, e Iisus cel Răstignit,
El ne-a scos din valul morţii, Jertfa Lui ne-a mântuit. (bis)
Urlă marea-nfuriată, zboară valurile-n sus,
dar noi stăm pe Stânca Vieţii şi ne apără Iisus.
Mulţi se-neacă-n valul lumii, vaiere s-aud pe sus,
o, dac-ar putea s-apuce Stânca Veşnică, Iisus!
Voi, pe care valul lumii încă tot nu v-a răpus,
este-o Stâncă Salvatoare, Stânca Vieţii e Iisus.
Ridicaţi-vă, chemaţi-L din al morţii voastre-apus,
căci viaţă şi iertare vă va dărui Iisus.
170. STRÂMTĂ-I CALEA MÂNTUIRII
Strâmtă-i calea mântuirii şi purtarea crucii-i grea,
dac-ar fi uşoară-aceasta, n-ar fi-aşa puţini pe ea.
Grea-i umblarea cu-Adevărul pe pământul de minciuni,
dac-ar fi uşoară-aceasta, n-ar fi-aşa de rari cei buni. (bis)
Mare-i lupta cu-ndoiala când priveşti spre ce nu vezi,
dac-ar fi uşoară-aceasta, n-ar fi-atât de greu să crezi.
Multe-s ranele vieţii celui înfrânat şi-ales,
dac-ar fi puţine-acestea, n-ar fi-aşa zdrobit ades. (bis)
Chinuit e drumul jertfei pân-la ţelul strălucit,
dac-ar fi uşor acesta, n-ar fi-atât de răsplătit.
Dar slăvită-i veşnicia celui drept şi credincios,
dacă n-ar fi-aşa, ne-ar spune-o Adevărul şi Hristos. (bis)
171. PÂNĂ NU-ŢI ZIDEŞTI CĂLDURA
Până nu-ţi zideşti căldura inimii la temelii,
zidurile se dărâmă, vetrele-ţi rămân pustii…
Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi glia-n care-ai semănat,
ne-ncolţită-ţi stă sămânţa în pământ nedezgheţat. (bis)
Până nu-ţi uzi cu sudoarea frunţii tale-orice răsad,
florile uscate-ţi pică, roadele necoapte-ţi cad…
Până nu-ţi îngropi comoara ce te ţine mai legat,
aripile-ţi zac lăsate, duhu-ţi geme subjugat. (bis)
Până nu-ţi jertfeşti fiinţa pe al slujbei tale-altar,
orice flacără se stinge, orice-avânt recade iar.
Frate, nu-ţi cruţa fiinţa, ci jertfeşte-o curajos
dacă vrei să nalţi statornic templu vrednic de Hristos! (bis)
172. SĂ NU TE PLÂNGI
Să nu te plângi când pari că singur ai mai rămas luptând, din toţi,
tu nu-i vezi, dar în lupta sfântă ai mii şi zeci de mii de soţi. (bis)
Tu nu-i cunoşti, că numai Domnul cunoaşte-n orice loc pe-ai Lui,
dar c-ai rămas în luptă singur tu niciodată să nu spui! (bis)
Căci Marele Hristos nu-Şi lasă nici lupta, nici Cuvântul Său,
nenumărată-i Oastea care învinge zilnic pe cel rău. (bis)
Noi nu vedem decât în faţă, puţin şi-ngust din sfântul ţel,
întreaga-ntindere a luptei şi câţi luptăm o ştie El. (bis)
Să nu te plângi când crezi că singur ai mai rămas luptând, din toţi;
dac-ai vedea, ai şti că-n luptă ai mii şi zeci de mii de soţi. (bis)
Ci-ncrede-te-n Hristos şi luptă nebiruit şi credincios
şi lasă toate celelalte deplin în grija lui Hristos! (bis)
173. O, PATRIE SCUMPĂ
O, Patrie scumpă, departe de mine,
ochii-mi varsă lacrimi de dor după tine,
după tine, Ţara mea din veşnicie,
unde nu-i durere, numai bucurie.
Acolo nu-i noapte, ci lumină dulce,
chinul nu mai este, plânsul nu mai curge;
acolo e sfânta mântuirii Ţară
şi Iisus cel Dulce, Scumpa mea Comoară.
Ah, Te rog, Iisuse, du-mă-n Ţara Sfântă!
Scapă-mă din lumea care se frământă!
Scapă-mă de-aceste patimi şi urgie,
căci eu n-am aicea nici o bucurie.
Doamne, nici vrăjmaşii nu-i lăsa la moarte,
ci de-a Ta iubire şi ei s-aibă parte,
ca să fim cu Tine toţi în veşnicie,
unde nu-i durere, numai bucurie.
174. O, ŢARA MEA, O, ŢARA MEA
O, Ţara mea, o, Ţara mea, o, Ţara mea, mult te iubesc,
plin de dor, plin de dor, plin de dor te privesc.
Căci loc plăcut la cei trudiţi va fi în veci în tine Sus,
odihna celor obosiţi, în veci, va fi Iisus.
Ce minunat, ce minunat, ce minunat atunci va fi,
când şi noi, când şi noi, când şi noi vom veni!
Cât aşteptăm, cât aşteptăm, cât aşteptăm să te vedem,
biruitori, biruitori, biruitori să ajungém!…
Iisus iubit, Iisus iubit, Iisus iubit, pe urma Ta
eu am s-ajung, eu am s-ajung, eu am s-ajung în Ţara mea…
175. NU MAI PLÂNGEŢI, OCHI IUBIŢI
Nu mai plângeţi, (bis) ochi iubiţi, lacrima amară,
Faţa-I sfântă ce-o doriţi tot pe norul ce-l priviţi
se va-ntoarce iară.
Nu mai plânge, (bis) suflet drag, lângă ţărmul mării,
în curând al Nunţii Steag îţi va străluci pe prag
ceasu-ncununării.
Nu mai plânge (bis) cu amar, inimă iubită,
peste-al tău cernit hotar, în curând veni-va iar
lună strălucită.
Fă-ţi mai vrednic (bis) sfântul spor pentru Cel ce vine,
căci grăbit, plecatul Dor, pe acelaşi dulce nor,
va veni la tine.
Faţă dulce, (bis) nu purta văl de văduvie,
că-n curând pe fruntea ta dulce te va săruta
Soţ de veşnicie.
176. SUNT CÂTEODATĂ
Sunt câteodată clipe care, Iisus, n-aş vrea să treacă-n veci,
sunt cele care eu cu Tine şi Tu cu mine le petreci.
O Domnul meu Iisus, o Domnul meu Iisus,
sunt cele care eu cu Tine şi Tu cu mine le petreci.
Sunt câteodată drumuri care în veac n-aş vrea să le sfârşesc,
sunt cele ce le merg cu Tine, Însoţitorul meu Ceresc.
O, Domnul meu Iisus, o, Domnul meu Iisus,
sunt cele ce le merg cu Tine, Însoţitorul meu Ceresc.
Sunt câteodată visuri care n-aş vrea să mai sfârşească-n veac,
sunt cele ce le am cu Tine şi-atât de fericit mă fac.
O, Domnul meu Iisus, o, Domnul meu Iisus,
sunt cele ce le am cu Tine şi-atât de fericit mă fac.
Sunt câteodată stări din care în veci aş vrea să nu mai ies,
sunt cele pe Tabor cu Tine, Preastrălucitul meu Ales.
O, Domnul meu Iisus, o, Domnul meu Iisus,
sunt cele pe Tabor cu Tine, Preastrălucitul meu Ales.
Sunt câteodată locuri unde în veci, ajuns, n-aş vrea să plec,
sunt cele care doar cu Tine, Iubitul meu Iisus, petrec.
O, Domnul meu Iisus, o, Domnul meu Iisus,
sunt cele care doar cu Tine, Iubitul meu Iisus, petrec.
… O, Dumnezeul meu cel Dulce, ce-n totul eşti desăvârşit,
grăbeşte-mă spre toate-acestea cu început fără sfârşit!
O, Domnul meu Iisus, o, Domnul meu Iisus,
grăbeşte-mă spre toate-acestea cu început fără sfârşit!
177. O, IATĂ, DOAMNE, NOAPTEA
O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit,
dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit!
Cu ce am să Te-ntâmpin, când ai să-mi vii în zori
pe ţărmul mării mele şi-n luntre-ai să-mi cobori? (bis)
Cu fruntea asudată şi trupul tremurând,
încerc şi-ncerc zadarnic în fiecare rând.
E marea agitată şi vântul mi-e contrar,
nădejdea-mi luminează din ce în ce mai rar. (bis)
…O, iată, Doamne, zorii, e vremea să Te-araţi,
mi-e inima mâhnită şi ochii-nlăcrimaţi.
Tu vii… Şi luntrea-i goală şi nu ştiu ce să spun,
că, iată, înainte eu n-am nimic să-Ţi pun. (bis)
Dar când îmi vezi sudoarea şi trupul istovit
de nici un dar din lume n-ai fi mai mulţumit.
Căci când, cu toată truda, nu pot ce-am vrut, Iisus,
dorinţa de-a aduce e cum aş fi adus… (bis)
178. NOI N-AVEM AUR
Noi n-avem aur pământesc, nici moşteniri ce se-nvechesc,
dar mai bogaţi pe lume nu-s: // Comoara noastră e Iisus. // (bis)
E Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus, Comoara noastră e Iisus.
Noi n-avem scuturi şi săgeţi să apere-ale noastre vieţi,
dar nu-i alt mers mai curajos: // Nădejdea noastră e Hristos. // (bis)
E Hristos, e Hristos, e Hristos, e Hristos, Nădejdea noastră e Hristos.
Noi n-avem săbii de război şi nici puteri lumeşti cu noi,
dar nu-i tărie mai presus: // Puterea noastră e Iisus. // (bis)
E Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus, Puterea noastră e Iisus.
Noi n-avem nume lăudat, nici scaun ‘nalt, nici loc bogat,
dar nu-i alt chip mai luminos: // Mărirea noastră e Hristos. // (bis)
E Hristos, e Hristos, e Hristos, e Hristos, Mărirea noastră e Hristos.
Noi n-avem ţinte şi dorinţi ce pun pe alţii suferinţi,
dar nu-i un Adevăr mai dus: // Solia noastră e Iisus. // (bis)
E Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus, Solia noastră e Iisus.
Şi pentru tot ce-am fi lucrat mai bun şi vrednic şi curat
noi n-aşteptăm nici un folos: // Răsplata noastră e Hristos. // (bis)
E Hristos, e Hristos, e Hristos, e Hristos, Răsplata noastră e Hristos.
179. LA CE FOLOS
La ce folos v-aţi strâns averea ce lacomi o căraţi cu voi?
Acum vedeţi noroiul aur, dar mâine, aurul noroi.
La ce folos, la ce folos e totul fără de Hristos?
Zadarnic ai tot ce-ai dorit, dac-ai să mori nemântuit!
La ce folos te lupţi orbeşte s-ajungi stăpân, să fii tiran?
Oricine chinuie pe-un semen va arde-n chinuri ca satan.
La ce folos alergi demonic spre desfrânări nesăturat?
În urma tuturor, ruina şi-osânda-ţi vin neapărat.
La ce folos purtarea mândră şi fala-n care te întreci?
Căci în curând nenorocirea te va trânti în iad pe veci.
Mai bine leapădă-le toate şi preţuieşte-L pe Hristos;
din pierderile trecătoare câştigă-ţi veşnicul folos…
180. SĂ NU UIT O DATĂ
Să nu uit o dată pentru totdeauna
c-al meu Singur Prieten îmi eşti numai Tu,
să le-ngrop pe-a’ lumii una câte una,
dar, Iisus, nici una din a’ Tale nu!
Fă-mi a’ mele lacrimi pe-a Ta cale rouă;
gândurile-mi toate, flori sub talpa Ta;
dragostea, cântare pururea mai nouă;
inima, o pernă s-odihneşti pe ea.
…Du-mi, Vântule sfinte, dulcile seminţe
şi le fă să-mi cadă pentru rodul greu,
răsplătind sudoarea sfintei năzuinţe
numai unde ară Preaiubitul meu.
Pune-mi, Sfântă Pară, semnul Tău pe frunte
şi pecetea pune-mi inimii din piept,
să mă mai înalţe câte-au să mă-nfrunte,
să mă mai smerească câte-am să le-aştept.
181. SĂ MERG MUSTRAT
Să merg mustrat sau bucuros, de Tine mă voi ţine,
nimic n-am drag, nimic frumos, Iisuse-aşa ca Tine.
Să-mi fie deal, să-mi fie şes, zări triste, ori senine,
nimic n-am scump, nimic ales, Iisuse-aşa ca Tine.
Să-mi fie nor, să-mi fie vânt, mă bucur de-orice-mi vine;
nimic n-am bun, nimic n-am sfânt, Iisus, decât cu Tine.
Să-mi fie-uşor, să-mi fie greu, prin cânturi ori suspine,
nimic nu ştiu, nimic nu vreu, Iisus, decât cu Tine.
Să-mi fie stări, să-mi fie-averi din cele mai divine,
nimic nu-i dulce nicăieri, Iisuse, fără Tine.
Nimic n-am bun, nimic întreg, nimic să mă aline,
nimic nu vreau, nimic n-aleg, Iisuse, fără Tine.
182. SUNT TOT MAI LUNGI
Sunt tot mai lungi şi tot mai noi coloanele de-ostaşi eroi
cu suflet alb şi mers frumos // luptând sub steagul lui Hristos. // (bis)
Fiţi binecuvântaţi, voi, dragi surori şi fraţi,
şi tineri minunaţi lui Dumnezeu predaţi!
Cântaţi voios, luptaţi frumos sub steagul lui Hristos!
Mai largi se văd, mai pline sunt izvoarele din Duhul Sfânt
şi toţi cei însetaţi ce vin // se umplu de fior divin. // (bis)
Mai rar se simt, mai scurte par poverile de drum amar,
mai nalte-s dulcile cântări // din ale lui Hristos ocări. // (bis)
Mai jos l-avem, mai drag suim spre dulcele Ierusalim.
Hristos ni-e soare, ţel şi steag, // Iisus e tot ce-avem mai drag. // (bis)
Veniţi cu El, veniţi cu noi, voi tineri luptători eroi,
căci Viitorul Glorios // e-al Oastei Domnului Hristos! // (bis)
183. NE-AM CUNUNAT
Ne-am cununat a noastră soartă în Ceasul Sfintei Cincizecimi,
de-atunci iubirea Ta ne poartă prin cele mai cereşti nălţimi.
Iisus, numai iubirea Ta, numai ea, numai ea,
ne poartă prin cereşti nălţimi, numai ea.
O, numai ea ne poate face s-acoperim şi să răbdăm
şi-oricât s-ar cere pentru pace să nu ne pară rău că dăm.
Iisus, numai iubirea Ta, numai ea, numai ea
ne poate face tot să dăm, numai ea.
O, numa-n ea aflăm putere să ne smerim şi să tăcem,
să dăm mai mult decât se cere, să stăm mai tari când toţi se tem.
Iisus, numai iubirea Ta, numai ea, numai ea
ne ţine-atunci când toţi se tem, numai ea.
O, împleteşte-ne-mpreună, nedespărţiţi în ea mereu,
de la Calvar pân’ la Cunună, de-aici şi pân’ la Dumnezeu!
Iisus, numai iubirea Ta, numai ea, numai ea
ne suie pân’ la Dumnezeu, numai ea.
184. VEGHEAŢI MEREU
Vegheaţi mereu, vegheaţi oricând,
căci Domnul va veni-n curând;
în orice zi să nu uitaţi
că voi plecaţi… Vegheaţi, vegheaţi!
Vegheaţi mereu, vegheaţi întruna,
fiţi credincioşi întotdeauna,
căci Domnul vine, căci voi plecaţi –
să nu uitaţi, vegheaţi!
Vegheaţi în mers, vegheaţi şi stând,
vegheaţi în viaţa voastră-oricând;
şi când vorbiţi şi când lucraţi,
fiţi treji mereu! Vegheaţi, vegheaţi!
Vegheaţi, ai Domnului, vegheaţi,
fiţi gata când veţi fi chemaţi!…
De Domnul, orişicând, să fiţi
veghind mereu, veghind, găsiţi!
185. ŞI CE-I DACĂ VIN NECAZURI?
Şi ce-i dacă vin necazuri, ori prigoane şi nevoi?
Vină orişicâte, Doamne, // numai Tu să fii cu noi, // (bis)
vină orişicâte, Doamne, numai Tu să fii cu noi.
Şi ce-i dacă-s tari vrăjmaşii şi sunt nu ştiu câte mii?
Tot puterea Ta va-nvinge, // numai Tu cu noi să fii, // (bis)
tot puterea Ta va-nvinge, numai Tu cu noi să fii.
Şi ce-i dacă vine noaptea? Vină orişicâtă vrea,
numai Tu să fii lumina // care ne-nsoţeşte-n ea, // (bis)
numai Tu să fii lumina care ne-nsoţeşte-n ea.
Şi ce-i dacă vine moartea? Vină, o primim cu drag,
numai Tu să fii, Iisuse, // Soţul nostru peste prag, // (bis)
numai Tu să fii, Iisuse, Soţul nostru peste prag.
Şi ce-i dacă vine Ziua Judecăţii de Apoi?
Vină, Tu o faci, Iisuse, // zi de slavă pentru noi, // (bis)
vină, Tu o faci, Iisuse, zi de slavă pentru noi.
O, noi le dorim, Iisuse, toate-acestea astăzi chiar;
pentru noi, prin Tine, toate // ne sunt străluciri şi har, // (bis)
pentru noi, prin Tine, toate ne sunt străluciri şi har.
186. UN LUNG TREN NE PARE VIAŢA
Un lung tren ne pare viaţa, ne trezim în el mergând
fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte unde stăm câte-un minut;
până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut…
Iar durerile sunt staţii lungi, de nu se mai sfârşesc
şi, în ciuda noastră, parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare, înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele şi anii, clipe scumpe şi dureri,
noi trăim hrăniţi de visuri şi-nsetaţi după plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă, câţi în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bătrân coboară trist şi frânt, şi istovit.
Vine-odată însă vremea să ne coborâm şi noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veşniciei; am trăit şi n-am ştiut!…
187. O, NU-S MAI TARI
O, nu-s mai tari ispitele ca harul ce-l vei primi ca să le poţi răbda,
căci nu se cere-ntâi să urci calvarul, ci-ntâi primeşti putere a-l urca.
Credinţă se cere, credinţă – şi orice ispite-ai să-nvingi;
credinţă, atâta credinţă, puterea ispitei s-o stingi.
Şi nu-s mai tari durerile-ntâlnite decât puterea care-o vei primi,
căci nu-s întâi poverile sporite, ci-ntâi primeşti putere-a suferi.
Nădejde se cere, nădejde – şi orice dureri ai să-nvingi;
nădejde, atâta nădejde, puterea durerii s-o stingi.
Şi nu-s mai tari vrăjmaşii niciodată decât iubirea gata a-i ierta,
că-ntâi nu vine ura-nverşunată, ci-ntâi se va mări iubirea ta.
Iubire se cere, iubire – şi orice vrăjmaşi ai să-nvingi;
iubire, atâta iubire, cât ura întreagă s-o stingi…
188. TU TE-AI DUS, IISUSE DULCE
Tu Te-ai dus, Iisuse dulce, dar mereu întorci la mine
pe acele căi de aur unde mă-ntâlneşti cu Tine;
ca să-mi ţii pe totdeauna viaţa lângă Tine. (bis)
În cântare şi-n iubire Tu-mi întorci fără-ncetare,
întâlnirea noastră-n ele-i cea mai scumpă sărbătoare;
ca să-mi faci viaţa-ntreagă scumpă sărbătoare. (bis)
Prin Cuvânt şi rugăciune vii de fiecare dată
şi-ntâlnirea noastră-n ele-i totdeauna minunată,
Tu îmi faci, Iisuse, viaţa tot mai minunată. (bis)
Iar în adunarea sfântă mi-arăţi Faţa cea mai dragă,
întâlnirea noastră-acolo-i strălucită şi întreagă;
între fraţi îmi dai vieţii strălucirea-ntreagă. (bis)
Prin aceste căi de aur Tu Te-ntorci mereu la mine,
până când pe totdeauna mă vei duce lângă Tine
ca să-mi dai, Iisuse dulce, totul lângă Tine. (bis)
189. TU POŢI
Tu poţi doar c-un cuvânt, Iisuse, s-alini a mea furtună grea,
dar dacă n-o alini, ajută-mi să nu fiu smuls şi dus de ea. (bis)
Tu poţi c-un singur semn deschide mormântu-n care sunt căzut,
dar dacă nu-l deschizi, ajută-mi să-l rabd nădăjduind tăcut. (bis)
Tu poţi c-o singură privire să-mi luminezi cărarea grea,
dar dacă n-o lumini, ajută-mi să merg chiar şi gemând pe ea. (bis)
Tu poţi aduce dintr-o dată tot ce-aşteptăm cu dor nespus,
dar dacă nu ne-aduci, ajută-mi să cred în Tine mai supus. (bis)
Tu poţi schimba, într-o clipită, în veselie jalea grea,
dar dacă nu ne-o schimbi, ajută-mi să cred că e mai bine-aşa. (bis)
190. NU MAI FI TRIST
Nu mai fi trist, o, suflete dragă, şi nu-ţi mai face inimă rea,
căci se va schimba viaţa degrabă, te iubeşte Iisus, nu uita! (bis)
Ai nădejde în Domnul Preasfântul şi mai des roagă-te mai cu foc,
căci primi-vei deplin pacea-I sfântă, liniştindu-te iarăşi pe loc. (bis)
Când vei fi-n încercări şi-n durere, să nu-ţi pierzi nicidecum pacea ta,
ci te roagă fierbinte spre Domnul, El din nou iar te va mângâia. (bis)
Viaţa noastră Hristos ne-o păzeşte şi-n tot locul ne-o fi veghetor,
El ne-ascultă mereu rugăciunea şi ne dă scumpul Lui ajutor. (bis)
191. NU-ŢI POVESTI DUREREA
Nu-ţi povesti durerea din suflet nimănui!
Numai Hristos te-ajută la crucea care-o sui.
Dar tu întotdeauna să suferi lângă-acel
ce suferă-arătându-ţi ce-amar îndură el.
Nu-ţi povesti necazul din casă la străin!
Numai Hristos mai poate să-ţi uşure-al tău chin.
Dar tu întotdeauna, când alţii-ţi spun plângând,
ajută-le cu milă, iubindu-i şi tăcând.
Nu-ţi povesti la alţii pe fraţii tăi căzuţi!
Numai Hristos te-ndeamnă să-i ierţi şi să-i ajuţi.
Dar tu întotdeauna, când alţii-ţi spun de fraţi,
tăcere, întristare şi lacrimi să le-araţi.
Ci spune-ţi totdeauna durerea lui Hristos,
şi spune de-a ta casă doar tot ce ştii frumos,
şi spune doar de bine de fraţii tăi mereu.
Atunci şi taci, şi umbli, şi spui ca Dumnezeu…
192. NOI AVEM TOŢI
Noi avem toţi un Domn împreună,
şi-ntre noi toţi, prin El, suntem fraţi,
la un lanţ, la un jug şi-o cunună
pentru El, ca şi El destinaţi.
Noi avem un ogor împreună,
singuratici adesea lucrăm,
dar curând, fericiţi, roada bună
împreună o s-o adunăm.
Noi avem toţi o ţintă-mpreună,
înspre ea necurmat să privim,
de e vânt, ori senin, ori furtună
într-un gând pentru El să trăim.
Căci avem o chemare-mpreună
pentru care răspundem la fel,
pentru ea, fiecare să-şi pună
inima şi puterea din el.
Să luptăm totdeauna-mpreună,
tot ce facem să fie-ntr-un gând,
fiecare cu drag se supună,
toţi un duh şi-o simţire având.
Fiţi smeriţi şi fiţi blânzi împreună,
iertători şi-ntr-un duh credincios,
împreună purtând lupta bună,
din iubire slujind lui Hristos.
Nu uitaţi, o, nicicând, că-mpreună
între voi, prin Hristos, sunteţi fraţi,
pentru-o jertfă, şi-un jug, şi-o cunună
în aceeaşi Lucrare chemaţi…
193. NU POT CREDE CĂ-NTÂMPLAREA
Nu pot crede că-ntâmplarea m-a făcut să fiu cu-ai mei,
cum, dar, s-ar putea uitarea să mă rupă de la ei? (bis)
O Iisuse, până-n ceruri vreau să fiu cu dragii mei,
căci un gol de întristare aş simţi de n-ar fi ei.
Legătura de iubire, dându-mi drept la toţi cei dragi,
vreau să-i scapi de la pieire şi la Tine să-i atragi. (bis)
Semăn printre ei Cuvântul, pentru ei mă rog şi plâng,
să-Ţi cunoască legământul, lângă Crucea Ta să-i strâng. (bis)
Dacă voi veni la Tine, neştiind ce-ar fi cu-ai mei,
Ţi-i voi cere cu suspine până vor veni şi ei. (bis)
Fiind una prin iubire, Doamne, eu rămân cu-ai mei,
în necaz sau fericire vreau să fiu pe veci cu ei. (bis)
194. NU SE POATE SĂ NU FIE
Nu se poate să nu fie Ţara Sfântă ce-o dorim,
când adânca-i bucurie toţi în suflete-o simţim.
Este, este, este Ţara ce-o dorim,
vine, vine, vine // clipa s-o primim. // (bis)
Nu se poate să nu fie Cerul Sfânt ce-l aşteptăm,
când, cu-atâta duioşie, doru-n inimi i-l purtăm.
Nu se poate să nu fie starea cea de veşnic har,
când dorinţa-i tot mai vie ni se-aprinde iar şi iar.
Nu se poate să nu fie Locul Sfânt ce ni s-a spus,
când, cu-o veşnică tărie, ni-l asigură Iisus.
Nu se poate să nu fie tot ce Domnul ne-a promis,
ce-a spus El, pe veşnicie, este-ntocmai cum a zis.
195. NU-I IUBIRE CA A TA
Nu-i iubire ca a Ta nicăieri, Iisuse,
să-mi sfinţească inima, nu-i în veci, Iisuse.
Nu-i lăcaş ca gândul meu nicăieri, Iisuse,
mai dorit lui Dumnezeu, nu-i în veci, Iisuse.
Nu sunt stări cum Tu îmi dai nicăieri, Iisuse,
un mereu mai dulce rai, nu-i în veci, Iisuse.
Nu e viitor slăvit nicăieri, Iisuse,
cât cel dragostei gătit, nu-i în veci, Iisuse.
Nu-i cântare mai cu dor nicăieri, Iisuse,
ca al dragostei fior, nu-i în veci, Iisuse.
Nu-i nici zare, nici senin nicăieri, Iisuse,
ca lumina-n care vin pentru veci, Iisuse.
Şi de harul ce-l primesc peste tot, Iisuse,
până-n veci Îţi mulţumesc, până-n veci, Iisuse.
196. NU NUMAI DORIND
Nu numai dorind izbânda
vei ajunge s-o atingi,
ci luptând cu preţ de sânge
şi de lacrimi ai să-nvingi.
O Iisuse, o Iisuse,
fă-mă să-Ţi urmez cu dor,
să nu fiu numai cu vorba, (bis)
ci cu fapta-mplinitor!
Nu numai cântând credinţa
dovedeşti c-o ai deplin,
ci trăind în ea cu fapta
şi cu sufletul creştin.
Nume pot avea şi răii
şi se pot făli că-l au,
însă pilda, şi trăirea,
şi sfinţirea vieţii n-au.
Dacă ştim că neascultarea
e din primul nesupus,
ştim că ea blestemul morţii
şi osândei l-a adus.
Duh al ascultării sfinte
ce-Adevărul ni l-ai dat,
drumul sfânt lăsat de tine
fă-ni-l dulce şi umblat.
Dă-ne rodul ascultării
scump, şi dulce, şi smerit
fără care, niciodată,
n-a fost nimeni mântuit!
197. DACĂ RODUL TĂU
Dacă rodul tău nu-ntrece vremea-n care ai trăit,
gol vei merge-n veşnicie, greu vei plânge la sfârşit.
Dacă plânsul sfânt nu-ntrece râsul tău cel vinovat,
starea ta-i tot sub osândă şi trecutul, neiertat. (bis)
Dacă ruga ta nu-ntrece de nălţimea ta mai sus,
în zadar ţi-e osteneala, gol întorci, cum gol te-ai dus.
Dacă fapta ta nu-ntrece cu ceva al tău cuvânt,
viaţa ta-i deşertăciune şi-alergare după vânt. (bis)
Dacă mila ta nu-ntrece mila unui fariseu,
n-ai să vezi în veci lumina cerului lui Dumnezeu.
Dacă viaţa ta nu-ntrece pe-a unui necredincios,
tu nu eşti spre bucuria, ci spre-ocara lui Hristos. (bis)
198. DE-AŞ AJUNGE CEA MAI MARE
De-aş ajunge cea mai mare slavă pământească,
în zadar, dacă-mi voi pierde slava mea cerească.
Ce folos, ce folos slavă fără de Hristos? (de 4 ori)
De-aş avea toţi banii lumii, să-mi stea vraf arginţii,
în zadar, dacă-mi lipseşte aurul credinţii.
Ce folos, ce folos aur fără de Hristos? (de 4 ori)
De-aş şti toată-nţelepciunea câtă e sub soare,
în zadar, dacă-mi lipseşte cea mântuitoare.
Ce folos, ce folos minte fără de Hristos? (de 4 ori)
De-aş fi omul cel mai tare de pe lumea toată,
în zadar, dacă mă-nfrânge pofta desfrânată.
Ce folos, ce folos tânăr fără de Hristos? (de 4 ori)
De-aş cuprinde lumea-ntreagă, tot al meu să fie,
în zadar, dacă-mi pierd viaţa cea din veşnicie.
Ce folos, ce folos dacă mor fără Hristos?… (de 4 ori)
199. CUI I-AŞ FI SPUS?
Cui i-aş fi spus eu vreodată Mamă, Soţ şi Frate,
dacă nu Te-aflam, Iisuse, ca să-mi fii Tu toate?
O, Iisuse, drag Iisuse, Tu mi le-ai fost toate. (bis)
Cui i-aş fi dat eu întreagă viaţa pe vecie,
dacă nu Te-aflam, Iisuse, s-o dau toată Ţie?
O, Iisuse, drag Iisuse, toată Ţi-o dau Ţie. (bis)
Cui îi mai ceream eu, oare, ce nu-i grai să spună,
dacă n-aş fi-aflat, Iisuse, inima Ta bună?
O, Iisuse, drag Iisuse, inima Ta bună… (bis)
Cui i-aş fi cântat eu, oare, psalmii fericirii,
dacă nu Te-aflam pe Tine, Mirele Iubirii?
O, Iisuse, drag Iisuse, Mirele Iubirii. (bis)
Cui i-aş mai fi plâns eu, oare, tot ce-am ars în mine,
dacă n-aş fi-aflat odihna stând pe sân la Tine?
O, Iisuse, drag Iisuse, stând pe sân la Tine… (bis)
Binecuvântată fie clipa sfântă-n care
Te-am aflat pe veşnicie, dulcele meu Soare.
O, Iisuse, drag Iisuse, dulcele meu Soare… (bis)
200. COBOARĂ ZIUA
Coboară ziua-nspre-asfinţit ca viaţa-n bătrâneţe,
lumina-i trece liniştit spre-o altă tinereţe.
Crezând aceleiaşi porunci ce le-a-ntocmit cărare,
trec toate-urmând mereu de-atunci eterna ascultare. (bis)
Nici unele nu stau din drum, nici nu se-abat din cale,
ci toate ţin, ca-ntâi, şi-acum porunca voii Sale.
Urmează după noapte zi şi iarnă după vară,
merg toate-toate cum ar fi întâia zi şi seară… (bis)
…Învaţă-mă, firesc amurg, eternele poveţe
prin care zilele să-mi scurg spre-o sfântă tinereţe.
Şi când, c-un ultim asfinţit, viaţa mea-nceta-va,
să-i moştenesc desăvârşit, nemaiapusă, slava. (bis)