301. PREAIUBITUL MEU E UNUL

Preaiubitul meu e Unul fără seamăn pe pământ,
Glasul Lui e Armonia, cântec este-al Lui Cuvânt. (bis)

Orice loc pe unde trece de miresme-alese-i plin,
câmpu-i mai frumos pe-acolo, cerul este mai senin. (bis)

Dulcea Lui înfăţişare este-ntreagă farmec sfânt,
mii de primăveri vin parcă toate-o dată pe pământ. (bis)

Preaiubitul meu e Unul, nimenea asemeni nu-i!…
Cât aţi da de L-aţi cunoaşte ca să fiţi şi voi ai Lui!… (bis)

302. ZIUA REVEDERII

Cum nu-i mâine dimineaţă Ziua Revederii,
când scăpaţi pe veci din ceaţă vom privi lumina-n faţă?
Adu, Doamne, dimineaţă Ziua Revederii!

Ah, de ce nu-i mâine, oare, Ziua Întâlnirii
când vom izbucni spre soare albă, veşnică ninsoare?
Pentru scumpa Sărbătoare, Ziua Întâlnirii!…

De ce oare nu mai vine Ziua Dezlegării,
să se sfarme ce ne ţine, mai curând să fim cu Tine,
Doamne, ah, de ce nu vine Ziua Dezlegării?

Mii de inime suspină, arse-n dor de Tine
şi Te cheamă: Vină! Vină! adu zorii de lumină
inimilor ce suspină arse-n dor de Tine!

Adu mâine dimineaţă Ziua Revederii,
vezi cât plâns avem pe faţă, ce suspin, ce trai, ce viaţă
adu, Doamne, dimineaţă Ziua Revederii!

303. AL CERULUI CÂNTEC

Al Cerului Cântec nespus de frumos,
odată, demult, mi-ai cântat
şi Glasul Tău dulce, adânc şi duios
de atunci m-a legat, m-a legat.

Simţit-am pe suflet sărutul Tău blând,
preasfânt, fermecat, îngeresc;
de-atuncea, Iisuse, Te caut plângând,
de atunci Te iubesc, Te iubesc.

Pe braţul Tău dulce odat-am plecat
truditul meu gând să-l alin
şi, după odihna ce-atunci am aflat,
Iisuse, suspin şi suspin.

Cuvântul Tău dulce şi cald l-am primit,
Iisuse, odată, demult,
de-atunci, însetat, fermecat, fericit
eu doresc şi doresc să-l ascult.

Fiinţa mea-ntreagă, Iisuse, Te vrea,
de Tine-nsetez şi doresc;
Viaţa, Lumina şi Dragostea mea,
Iisus, Te iubesc, Te iubesc…

304. AŞA, IISUSE-AŞ VREA

Aşa, Iisuse-aş vrea, aşa cântarea mea să fie,
din cânturile lumii-ntregi să poţi simţirea să-i alegi,
să fie-ntregul dor în ea, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa
cântarea mea să fie.

Aşa, Iisuse-aş vrea aşa să-mi fie mulţumirea,
ca ascultând-o-n ea să vezi că nu uit cât Îţi datorez
adânc recunoştinţa mea, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa
să-mi fie mulţumirea.

Aşa, Iisuse-aş vrea aşa credinţa mea să fie,
aceeaşi cum a fost întâi şi-n ea statornic să rămâi,
întreagă, după voia Ta, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa
credinţa mea să fie.

Aşa, Iisuse-aş vrea aşa să fie-a mea nădejde,
ca, orişice s-ar întâmpla, să cred, s-alerg, să lupt aşa
s-ajung la biruinţa Ta, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa
să-mi fie-a mea nădejde.

Aşa, Iisuse-aş vrea aşa iubirea mea să fie,
senină ca un cer senin, curată ca un sfânt alin,
precum a fost iubirea Ta, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa
iubirea mea să fie.

Aşa, Iisuse-aş vrea aşa să fie-a mea răbdare,
să simţi că nu-s neliniştit şi nici că-ndur fiind silit,
ci paşnică precum a Ta, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa
să-mi fie-a mea răbdare.

Aşa, Iisuse-aş vrea aşa tăcerea mea să fie,
ca pacea-ntinsului senin şi fără-ascunsul urii spin,
precum a fost tăcerea Ta, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa
tăcerea mea să fie.

Aşa, Iisuse-aş vrea aşa, în tot să-Ţi semăn Ţie,
să simţi, să recunoşti că sunt un strop din Viul Tău Cuvânt,
o rază din lumina Ta, aşa, Iisuse-aş vrea, aşa,
pe-ntreaga veşnicie.

305. CÂT AI TU MAI MULT CA ALŢII

Cât ai Tu mai mult ca alţii, Sfânt şi Veşnic Mire,
cât mai scumpă decât toate este-a Ta iubire,
mai de preţ ca lumea-ntreagă, dulcea Ta iubire. (bis)

Glasul Tău cel sfânt îmi pare cel mai drag din lume,
Numele iubirii Tale-i cel mai dulce Nume,
Fericit, şi-Ales, şi Veşnic, cel mai dulce Nume. (bis)

Necuprinsa Ta iubire inima mi-o leagă,
de-aş rămâne lângă Tine veşnicia-ntreagă,
în genunchi s-ascult Cuvântul veşnicia-ntreagă. (bis)

Frumuseţea Ta, Iisuse, n-are-asemănare…
Cine-ar fi să poată spune cât de drag mi-eşti, oare?
Care cântec, care lacrimi pot a spune oare? (bis)

Dintre mii de-aleşi Făptura pot a Ţi-o alege,
Glasul Tău din mii de glasuri pot a-l înţelege,
cântă-ntreaga mea fiinţă când Ţi-l înţelege. (bis)

Cât ai Tu mai mult ca alţii? Slavă veşnic ŢIE!
Lângă Tine-i totul numai imn de bucurie;
veşnicia lângă Tine-i imn de bucurie… (bis)

306. EL VINE IAR

El vine iar, El vine iar, copii ai Lui ce-L aşteptaţi,
cântaţi-I Domnului, cântaţi,
sfârşeşte-al vostru lung calvar, El vine iar! (bis)

El vine iar, El vine iar, voi, care-aţi suferit mereu,
curând sfârşi-va tot ce-i greu,
sfârşi-va tot ce-a fost amar, El vine iar. (bis)

El vine iar, El vine iar, nu-L auziţi cu drag spunând:
„Eu vin curând, Eu vin curând!“,
cădea-va orice stăvilar, El vine iar. (bis)

El vine iar, El vine iar, voi, cei smeriţi, vi-e greu, o ştiu,
e lumea lung şi-amar pustiu,
dar nu-i departe-al ei hotar, El vine iar. (bis)

El vine iar, El vine iar! Iisuse Scump, nimic nu vrem
decât curând să Te vedem
şi să ne-aduci al Slavei har. O, vino iar! (bis)

307. FECIOARĂ ÎNŢELEAPTĂ

Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă,
ce trează-aştepţi întruna pe Mirele Slăvit,
se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă,
iar Faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.

Pe cerul larg răsare puzderie de stele,
frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat,
dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele
Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.

Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită
lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia,
dar, suflet alb, păstrează-ţi nădejdea neclintită,
căci lupta aşteptării curând se va-ncheia!

Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară,
rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice somn,
în haina curăţiei, frumoasa ta comoară,
aşteaptă cu răbdare pe-al Slavei dulce Domn!

Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă,
în candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn,
vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă,
cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn!

Dorm toţi? O, nu-i nimica! Tu rabdă şi veghează!
Plângi mult? E grea vegherea? El ştie tu cât plângi!
Dar iată Răsăritul cum tot se luminează
şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi!

Răsare Faţa Dulce a Celui Care Vine,
iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat;
cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline
îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!

308. FRUMOASE DORURILE MELE

Frumoase dorurile mele, ce linişte e-acuma-n voi,
după furtunile acele ce-au fost în noi şi peste noi! (bis)

Cândva plângeaţi îndurerate pe-atâtea drumuri şi cărări,
lăsând pe brazde-nsângerate sămânţa sfintelor chemări. (bis)

Cântarea lacrimilor voastre a liniştit atâta plâns
şi-atâtea suflete sihastre la Sânul Domnului a strâns. (bis)

Iar astăzi lunga-ndurerare din ochi, din suflet şi din glas
întreagă s-a făcut cântare, nimica trist nu i-a rămas. (bis)

Trecuta frângere divină – când stau, arare, să v-ascult –
mi-e parc-o inimă străină a plâns-o cândva de demult. (bis)

Atunci, cine-ar fi-avut credinţă să vadă roadele de-acum
şi-n ce măreaţă biruinţă sfârşi-va-nsângeratul drum? (bis)

Pe urma ranelor durute, pe urma anilor de chin,
belşugul roadelor plăcute e adunat acum din plin. (bis)

Frumoase dorurile mele, ce aur a rămas în voi
de prin furtunile acele ce-au fost în noi şi peste noi! (bis)

309. DIN HARFA UNEI FĂRĂ SEAMĂN

Din harfa unei fără seamăn iubiri aprinse pe pământ,
am vrut cum am ştiut, Iisuse, mai cald şi mai frumos să-Ţi cânt. (bis)

În orice viers am pus o parte din inima ce le-a purtat,
în fiecare slovă arde un strop din duhu-nflăcărat. (bis)

Am vrut a dragostei văpaie din Jertfa Golgotei s-o iau
şi miilor de inimi stinse puternic foc ceresc să dau, (bis)

Să văd cum arde-ntreg pământul, înalt, şi larg, şi fericit,
în focul dragostei de Tine, Iisus, Mântuitor iubit… (bis)

Dar cât sunt trist că nici cântarea, ca tot ce-am spus şi ce-am făcut,
n-a fost nici naltă, nici fierbinte, nici fericită cum am vrut. (bis)

Azi vin plângând ca Magdalena când vasul scump şi l-a sfărmat,
ca nimenea din el, pe urmă, să nu mai fie-nmiresmat. (bis)

Şi-mi sparg, Iisuse dulce, harfa cu care-am vrut aici să-Ţi cânt,
ca nimănuia după Tine să nu-i mai cânte pe pământ, (bis)

Rugându-Te măcar în ceruri să faci să pot cânta aşa
cum toată viaţa mea din lume am vrut dar n-am putut cânta. (bis)

310. IISUSE, MIRE-AL VIEŢII MELE

Iisuse, Mire-al vieţii mele, din veşnicii pe veşnicii,
de-aici, de jos, din lumea morţii, Te chem mereu, Te chem, să vii. (bis)

În pacea miezului de noapte, cu-nfiorat şi lung suspin,
Te chem cu dor, Te chem pe Nume, Preabunul meu Iisuse, vin’!… (bis)

În revărsat de zori, când cerul lumină prinde-n răsărit,
în dorul revederii Tale, Te chem şi plâng, Iisus iubit. (bis)

În miez de zi, când toţi aleargă a’ lumii treburi spre-a-mplini,
eu stau cu dor privind spre Tine, o, de-ai veni, o, de-ai veni…. (bis)

Iar seara, când lumina fuge spre depărtări de zări pustii,
Luceafărul vieţii mele, Te-aştept mereu, aştept să vii! (bis)

Cu candela iubirii-aprinsă, de-atâţia ani Te-aştept în prag…
O, vin’, o clipă mai devreme, Te chem, o, vino, Mire drag! (bis)

311. DEMULT, IISUSE

Demult, Iisuse, Tu-ai trecut
pe-aicea doar o dată,
şi zeci de veacuri n-au putut
să şteargă chipul Tău plăcut
din ochii care Ţi-au văzut
Făptura minunată.

Ce har putut-ai oare-avea
în vorbă şi-n privire,
că veacuri au trecut aşa
şi nu Te-au mai putut uita
că le-a robit iubirea Ta
întreaga lor simţire.

Prin ce putere le-ai răpit
întreaga lor fiinţă,
că au răbdat, au pătimit,
au ars, dar nu Te-au părăsit,
au fost ucişi, dar au murit
crezând în biruinţă.

Că, ne-ncetat, de când Te-ai dus
Ţi-aşteaptă Revenirea,
că-n focul tot mai nalt, Iisus,
din Răsărit până-n Apus,
Te cheamă azi cu dor nespus,
adânc trăind iubirea.

Că, şi-azi, de mii de ani privesc
cu-acelaşi dor pe cale,
iar aşteptările ce cresc
mai mult iubirea le-o măresc,
mai mult, mereu mai mult doresc
ivirea Feţei Tale.

…O, de-ai veni cât mai curând,
Te cheamă-ntreaga Fire,
Te cheamă-altarul sângerând,
şi Timpul tot mai greu urcând,
şi-n taină tot mai nalt arzând
nestinsa Ta iubire…

312. DOR AL DORURILOR MELE

Dor al dorurilor mele, strălucit, şi sfânt, şi nalt,
toată dragostea mea suie către Ţărmul Celălalt… (bis)

Cum, atrase-n dor de ţărmuri, cheamă-un val pe altul val,
mi se cheamă-a’ mele doruri către Ţărmul de cristal. (bis)

Orice clipă îmi aduce alt nou dor acolo Sus
unde inima-mi cu toată dragostea pe veci mi-ai dus. (bis)

Alt nou dor, în orice clipă, Îţi aduce-n sfântul prag
tot ce pot avea pe lume mai curat, mai scump, mai drag. (bis)

Rugăciunea şi cântarea vin să-Ţi spună-n lacrimi cât
Te doreşte-un suflet care Te iubeşte-atât, atât, (bis)

Cât Te cheamă, cât suspină, cât aşteaptă clipa când
Ţărmul fericirii Tale Ţi-l va săruta plângând!… (bis)

Care-i valul ce m-ar duce până Dincolo-ntr-un salt?
…Dorul dorurilor mele de pe Ţărmul celălalt! (bis)

313. LUMINA VEŞNICIEI NOASTRE

Lumina veşniciei noastre, de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru, Iisus, fii binecuvântat! (bis)

Tu ne-ai umplut întregul suflet cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi, nici graiul nu pot spune cât. (bis)

Din ce lumină orbitoare ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă în nişte bulgări de noroi? (bis)

Cu ce măsură minunată în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte, simţiri cum n-am putut visa? (bis)

Din ce necunoscute ceruri, din ce adânci nălţimi de rai,
atâtea noi lumini şi haruri, şi noi comori mereu ne dai? (bis)

Prin ce putere neştiută Tu noi şi noi puteri ne-aduci
de-avem cu-atât mai multă pace, cu cât purtăm mai multe cruci? (bis)

De-atâta sfântă măreţie ce-n noi, Iisuse,-ai coborât,
cât nu-i cântare să cuprindă, atâta-Ţi mulţumim, atât!… (bis)

314. CÂND VA ÎNCEPE NUNTA NOASTRĂ

Când va începe Nunta noastră, în Dimineaţa-Fără-Nori,
când va începe Nunta noastră, întreaga-ntindere albastră
va fi lumină şi splendori. (bis)

Când Faţa Ta strălucitoare, Iisus Iubit, se va ivi,
de Faţa Ta strălucitoare, păli-vor lună, stele, soare,
Lumina Ta le-o copleşi. (bis)

Păli-va orice frumuseţe şi-orice puteri vor fi apus,
păli-va orice frumuseţe, căci Slava Sfintei Tale Feţe
va umple tot, atunci, Iisus. (bis)

Ai Cerului străjeri vor stinge toţi sorii-aprinşi din Ziua-ntăi,
ai Cerului străjeri vor stinge, căci strălucirea Ta va-ncinge
şi slăvi şi-adâncuri în văpăi. (bis)

…Dar noi, înveşmântaţi în soare, uimiţi de Ceasul cel Slăvit,
…dar noi, înveşmântaţi în soare, cântând Ţi-om pune la picioare
cununa harului primit. (bis)

O, bucuriile-ntâlnirii… ce inimi, Doamne, vom avea –
o, bucuriile-ntâlnirii – ca strălucirea fericirii
s-o poată-ntreagă-atunci purta? (bis)

O, vino, Zi mult aşteptată când vom pluti strălucitori!
O, vino, Zi mult aşteptată, spre Nunta noastră minunată
din Dimineaţa-Fără-Nori! (bis)

315. SFÂRŞIT E TOT CE-A FOST DURERE

Sfârşit e tot ce-a fost durere, sfârşit pe veci e-al tău suspin,
spre veşnicii de mângâiere, o, vino, Ceru-ntreg te cere,
Iubito, scoală-te şi vin’! (bis)

Trecute-s ploile duşmane, se face-acum pe veci senin,
trecută-i iarna de prigoane, o, vin’ să-ţi vindec orice rane,
Iubito, scoală-te şi vin’! (bis)

Priveşte florile de stele pe care-n calea ta le-anin
pe pajiştile Ţării Mele să te-ncununi pe veci cu ele
Iubito, scoală-te şi vin’! (bis)

De-azi depărtarea e sfârşită, uniţi vom fi de-acum deplin,
la Veşnicia Strălucită, o, vino, Sora Mea iubită,
Iubito, scoală-te şi vin’! (bis)

Cu cântec şi cu veselie e cerul cerurilor plin,
pe strălucita lor câmpie să străluceşti de bucurie,
Iubito, scoală-te şi vin’! (bis)

O, vino, viile-nflorite împart parfumul lor divin,
în Pomul Vieţii pârguite te-aşteaptă roadele dorite,
Iubito, scoală-te şi vin’! (bis)

O, vino-n Veşnica Cetate să bem al Nunţii Noastre Vin,
să facem veacuri minunate un cântec şi-o iubire toate,
Iubito, scoală-te şi vin’! (bis)

316. CE DOR ADÂNC

Ce dor adânc îmi e de Tine, al vieţii mele Mire Sfânt,
ca dorul nopţilor din mine de soarele ce nu mai vine,
de cântecul ce nu-l mai cânt.

Te vrea iubirea-mi pururi nouă, cu doru-i tot mai sfânt şi-aprins
şi plâng ca zorii după rouă, şi stau cu mâinile-amândouă
şi sufletul spre Tine-ntins.

E-n pieptul meu, sfâşietoare, dorinţa de-a Te-avea, Iisus,
ca setea arsei căprioare de-a apei limpede răcoare,
ca taina dorului nespus.

Şi parcă-aici, pe-aşa de-aproape, Te simt pe undeva ascuns,
că-mi vezi şi lacrima-n pleoape, şi dulcile privirii ape,
că de-aş şopti ar fi de-ajuns.

M-ai auzi – şi n-ar fi-n stare nimic să Te oprească-apoi
şi-n sfânta clipă următoare am fi un duh şi-o întrupare,
un har şi-o taină amândoi.

317. INIMA-MI MEREU SUSPINĂ

Inima-mi mereu suspină după Ţara cea de Sus,
după Veşnica Lumină a-ntâlnirii cu Iisus.

Ah, mi-e dor adânc de tine, scump Ierusalim Ceresc,
după curţile-ţi divine ochii inimii tânjesc. (bis)

Scumpă Ţară-a Păcii noastre, Rai al Veşnicei Iubiri,
loc plăcut al mângâierii, marea dulcii Fericiri…

Cântecele tale sfinte, Ţara mea, le-ascult răpit
şi-al meu suflet te doreşte mai aprins şi fericit.

Ţara dorurilor mele, Ţara visului meu drag,
Ţara Domnului meu dulce, cât doresc slăvitu-ţi prag!

Doamne, fă, cu bucurie să-i văd faţa de smarald
şi-al meu suflet pe vecie în lumina-i să mi-l scald!…

318. CUM SĂ NU TE CÂNT?

Cum să nu Te cânt, Iisuse, cum să nu Te cânt,
cum să nu-Ţi slăvesc cu lacrimi Numele Tău Sfânt?

C-am strigat spre Tine, Doamne, şi m-ai ascultat;
bucuria şi lumina fericit mi-ai dat. (bis)

Cum să tac, o, cum, că-mi vine lumii-ntregi să spun
cât de bun ai fost cu mine, cât, o, cât de bun?

Unde-s lacrima şi glasul, inima de-ajuns,
ca să-Ţi pot slăvi iubirea care mi-a răspuns?

Până-n veci voi spune, Doamne, cât de-adevărat
Ţi-s Cuvântul şi Iubirea ce m-au ascultat!

319. LA NUNTA NOASTRĂ

La Nunta Noastră, Mire Sfânt, va fi o bucurie
cum nu s-a pomenit cuvânt nici sus în Cer, nici pe pământ,
cum din vecii n-a fost nicicând şi nici n-o să mai fie. (bis)

Va clocoti în izbucniri de slavă Veşnicia,
măreţe, necuprinse firi, adânci şi tainice zidiri
în haru-acelei Fericiri striga-şi-vor bucuria. (bis)

Din drumul ei spre Nesfârşit, întreag-Alcătuire
o clipă-atunci s-o fi oprit şi lumi ce nu s-au mai zărit,
în haru-acela fericit, s-o-mbrăţişa-n iubire. (bis)

Din înălţimi şi din genuni, o Mână Preafrumoasă,
din mii de raze şi minuni, din sori, din stele şi din luni,
topi-va salbe şi cununi – podoabe de mireasă. (bis)

Când sfinţii Tăi, cu mii de mii, Ţi-or auzi chemarea,
din munţi, din ape, din pustii, în alb veşmânt de stele vii,
pe-a’ Cerului de-argint câmpii îşi vor opri ninsoarea. (bis)

Şi miile de mii de sori, de îngeri şi de raze,
în haru-acelei Sărbători vor pune-a Cerului Comori
pe frunţi de sfinţi biruitori – cunună de topaze. (bis)

Şi va urma, Iisus iubit, nespusa strălucire
a Nunţii fără de sfârşit unui norod preafericit
cu Cel mai Scump şi mai Dorit Mântuitor şi Mire!… (bis)

320. CE NUME SCUMP!

Ce Nume Scump ai Tu, Iisuse, iubitul sufletului meu,
mireasma lui dumnezeiască îmi umple sufletul mereu!… (bis)
Toate-ale lumii nu mă-ncântă, nu mă vrăjesc şi nu m-atrag,
Comoara mea pe veşnicie eşti numai Tu, Iisuse drag. (bis)

Pământul n-a văzut frumseţe, nici cerul cântec mai curat,
nici sufletul un har mai dulce ca scumpu-Ţi Nume minunat. (bis)
Să spună vântul, ce-ntâlneşte atâtea flori în calea sa:
mai este oare-n lumea-ntreagă mireasmă ca mireasma Ta? (bis)

Să spună soarele, ce vede atâţia crini şi trandafiri:
ce s-ar mai semăna-n frumseţe cu-a Tale sfinte-mpărtăşiri? (bis)
Eu strig şi soarelui, şi lunii, şi cerului că-n ele nu-s
nici fericiri, nici frumuseţe, nici Nume cum ai Tu, Iisus! (bis )

321. IERUSALIM, CETATEA MEA

Ierusalim, cetatea mea, tot sufletu-mi suspină,
când, oare, când te voi vedea, când oare-n tine voi intra,
să cânt, în mântuirea ta, pe marea cristalină?

Ierusalim, sfânt dor nestins, ce dulce va fi-n tine,
când lungul zbucium va fi-nvins, când Ţelul drag va fi atins,
iar plânsul şters, uitat şi stins şi zările – senine!

O Rai cu ziduri de topaz, iubirea mea te cheamă,
cu rugăciunile-n extaz, cu râu de lacrimi pe obraz,
cu dorul să te vadă az’, strigându-ţi: Ia-mă! Ia-mă!

O, pân-atunci, Ierusalim, trimite-ne din tine
arvuna harului sublim pe care-l cerem şi-l dorim
biruitori să moştenim comorile-ţi divine!

322. UN CÂNTEC DE DRAGOSTE

Un cântec de dragoste-mi cântă-n priviri,
un cântec cum n-am mai cântat,
cu taina fierbinţii şi dulcii iubiri
viaţa de El mi-a legat.

Căci doru-i aprinde în inima mea
o dragoste cum alta nu-i,
de ard în dorinţa pe veci de-a-L avea
şi plâng în chemările Lui.

Şi cântecu-acesta cu dor nesfârşit
de-o viaţă în sân l-am purtat;
din lacrimi, din doruri, din crini împletit
aş vrea să I-l cânt ne-ncetat.

Iisuse, Iisuse, Iisuse iubit,
Tu singur ştii dragostea mea,
şi dorul ce doare când plâng copleşit
de-un cântec ce nu-l pot cânta!

Căci graiul şi slova nu-l pot încăpea,
când vreau să-l rostesc, n-am cuvânt,
aşa cum îl cânt nu e-n inima mea,
şi-aşa cum e nu pot să-l cânt.

Ascultă, Iisuse, în inima mea
al dragostei viers minunat,
ascultă-l, Iisuse, căci nu-l pot cânta
aşa cum e-n ea necântat!

323. CUM MAREA-ŞI ADUCE

Cum marea-şi aduce spre ţărmul dorit
adâncul suspinelor grele,
Ţi-aduc din străfunduri, Iisuse iubit,
comoara cântărilor mele. (bis)

Cum vântu-şi aduce din drum nesfârşit
spre munte parfum de vâlcele,
Ţi-aduc de prin lupte, Iisuse iubit,
mireasma cântărilor mele. (bis)

Cum crinu-şi aduce din noapte, smerit,
spre soare potirul cu stele,
Ţi-aduc de prin bezne, Iisuse iubit,
lumina cântărilor mele. (bis)

Cum stupul de munte-şi adună trudit
din stâncă dulceaţa-n inele,
Ţi-aduc din durere, Iisuse iubit,
nectarul cântărilor mele. (bis)

Şi-n ceasul răpirii înalt şi slăvit,
iubirea-Ţi încheagă din ele,
frumoasă, ca Ţie, Iisuse iubit,
cununa cântărilor mele. (bis)

Când sufletu-mi cântă arzând strălucit
Ţi-aduce-n sclipiri de mărgele
eterna-nchinare, Iisuse iubit,
frumseţea cântărilor mele. (bis)

Sărută-l şi-ascultă, că-Ţi dă fericit
în starea şi-n clipele-acele
suprema-i iubire, Iisuse iubit,
Cântarea Cântărilor mele. (bis)

324. VINO, MIRE DULCE

Vino, Mire dulce,
vino, Scump Iisus,
dorul meu Te-aşteaptă,
dorul meu nespus!
Mai pribeag prin lume
cu-orice clipă sunt,
dorul meu Te cheamă,
dorul meu ne-nfrânt,

Vino, Soare Veşnic,
vino, Mire drag,
dorul meu tânjeşte,
dorul meu e-n prag!
Mai crescut e focul
pe-al iubirii-altar,
dorul meu suspină,
dorul meu e jar,

Vino, vino, vino,
Mire Preaiubit,
dorul meu spre Tine-i
mai nepotolit!
Ochii mei în zare
caută cu nesaţ
dorul meu, pe nouri,
Mire, să Te-araţi…
Mire, să Te-araţi.

325. PLÂNGE-N INIMI

Plânge-n inimi sfâşierea după Cel de mult dorit,
depărtare, depărtare, unde-i oare-al tău sfârşit? (bis)

Tot mai greu ridică munţii nou hotar după hotar,
întâlnire, întâlnire, oare când veni-vei iar? (bis)

Ni s-a spus «puţină vreme» – şi veacuri s-au împlinit,
întristare, întristare, unde-i oare-al tău sfârşit? (bis)

Nu cârtim nici unul, Doamne, dar Tu ştii cât e de greu
aşteptarea, aşteptarea să ne chinuie mereu. (bis)

Unde-i oare izbăvirea, unde-i a odihnei zi,
mângâiere, mângâiere, oare când te vom găsi? (bis)

Cât preţ ne-ai cerut, ce lacrimi, câte jertfe, cât suspin…
mântuire, mântuire, vino, te-am plătit din plin! (bis)

326. PORUMBEL…

…din stejarii depărtaţi, fără soţ şi frate,
singur-singurel străbaţi zări îndepărtate,
arse şi pustii şi moarte zări îndepărtate. (bis)

Glas străin te prigoneşte, uli viclean te-alungă,
iar din urmă dorul creşte, calea-i tot mai lungă,
zarea arde, dorul creşte, calea-i tot mai lungă. (bis)

Arzi de sete-n gol de stepe, pieptu-i vâlvătaie
şi-nnoptarea grea începe aripa să-ţi taie,
înnoptarea morţii-ncepe aripa să-ţi taie. (bis)

Nicăieri nu-i nici o frunză, nici o creangă verde,
nici un suflet să pătrunză dorul ce te pierde,
cât de mare şi fierbinte-i dorul ce te pierde. (bis)

Unde-i albul suflet oare, care te-nţelege,
unde-i mâna iubitoare, rănile să-ţi lege,
mâna albă, mâna moale rănile să-ţi lege? (bis)

Cazi… dar sufletul tău suie zâmbet alb spre soare,
către Ţara unde nu e dor şi depărtare,
unde nu e despărţire, dor şi depărtare… (bis)

Unde te aşteaptă-n cale veci de slăvi senine,
Ţara dorurilor tale, porumbel străine,
Dorul dorurilor tale, porumbel străine… (bis)

327. ÎN FAŢA TA-MI PLEC OCHII UMEZI

În faţa Ta-mi plec ochii umezi, cu suflet copleşit de drag,
strălucitoarea Ta frumseţe, uimit, m-a-ngenuncheat pe prag. (bis)

O, eşti frumos ca Adevărul strălucitor şi minunat
ce-n limpezimea lui e veşnic, atotputernic şi curat! (bis)

O, eşti frumos cum e Iubirea, dumnezeiescul Har slăvit,
Iubirea care, ca şi Tine, e fără margini şi sfârşit! (bis)

O, eşti frumos cum e Nădejdea din jertfa inimii fierbinţi,
ce, pentru-o clipă fericită, îndură ani de suferinţi! (bis)

O, eşti frumos cum e Credinţa curată şi de neclintit,
mereu mai mare, mai frumoasă, dar cea dintâi pân-la sfârşit! (bis)

O, eşti frumos cum e Iertarea ce-mbrăţişează pe vrăjmaş,
primindu-l frate şi făcându-l aceloraşi comori părtaş! (bis)

O, eşti frumos ca Mântuirea ce-a şters atât adânc alean
şi-arată veşnic mai frumoasă, din zi în zi, din an în an! (bis)

O, eşti frumos cum de frumoasă e numai Frumuseţea Ta –
mi-e sufletul pe veci, Iisuse, robit şi fermecat de Ea! (bis)

Şi-mi uit şi zbuciumul, şi lupta, şi-ntregul plânset dureros
şi Te privesc uimit, Iisuse, o, eşti Frumos, aşa Frumos!… (bis)

328. DORITĂ PATRIE-A IUBIRII

Dorită Patrie-a iubirii, grădina crinilor de nea,
cu ce suspinuri şi ce lacrimi, şi doruri Te-am putut chema! (bis)

Ce haruri mi-ai turnat în suflet, de nu-mi mai aflu-n lume loc,
de ard în dorurile mele atâta dragoste şi foc? (bis)

De-am străbătut atâtea vremuri şi drumuri fără de popas,
de harul păcii şi-al luminii şi-al fericirii tale-atras? (bis)

Zadarnic amăgirea lumii, cu-al ei miraj, îmi dă ocol,
azi paşii mei mai poartă-n lume doar trupul bătrânit şi gol. (bis)

Căci sufletul şi tinereţea şi tot ce-a fost mai minunat,
tu, Dulce Patrie-a Iubirii, acolo-n tine mi-ai luat. (bis)

Şi m-ai lăsat aici să-mi ardă puternic doar un singur gând:
cântând, să pot să-ţi trec hotarul c-un ceas, c-o clipă mai curând. (bis)

Mi-e dor de tot ce am Acolo, ţinut de-argint şi de cleştar;
desprins de lumea asta, ia-mă, să-ţi trec doritul tău hotar! (bis)

329. ÎN FRUNTEA LUPTEI NOASTRE

În fruntea luptei noastre e steagul lui Iisus,
mâini tot mai neînvinse îl nalţă tot mai sus,
vieţi tot mai viteze îl poartă mai cu drag,
– o, Crucea Ta, Iisuse, frumosul nostru Steag! (bis)

El arde-n lupta noastră ca focul cel mai viu,
să ne lumine drumul prin orişice pustiu,
să ne umbrească dulce al arşiţei meleag,
– o, Crucea Ta, Iisuse, slăvitul nostru Steag! (bis)

Cu el în fruntea noastră, înaintăm mereu
spre Patria în care ne-aşteaptă Dumnezeu,
cu el vom trece-odată al cerurilor prag;
o, Crucea Ta, Iisuse, eternul nostru Steag!

330. SUB CRUCEA TA NE-AM ÎNTÂLNIT

Sub Crucea Ta ne-am întâlnit, Iisuse,
cu Tatăl nostru cel Ceresc şi Sfânt,
când ne-ai chemat – şi dragostea ne-aduse,
ca înfiaţi de-un veşnic legământ.

Sub Crucea Ta ne-ai dat împărtăşirea
cu Duhul Sfânt prin Care-am fost sfinţiţi;
prin El Ţi-ai pus pe noi pecetluirea,
la jertfă şi la slavă rânduiţi.

Sub Crucea Ta noi ne-am predat viaţa,
acelaşi jug şi sarcină primind,
ca să-Ţi vedem cu bucurie Faţa
când Tu vei fi pe veci la noi venind.

Sub Crucea Ta păstrează-ne întruna,
oricât am fi de mici şi de străini,
ca Tu să poţi să ne aşezi cununa
pe fruntea unde-au stat atâţia spini!

331. IISUS NE-MBIE CRUCEA

Iisus ne-mbie Crucea cu glasul Lui duios,
creştini, să ţinem seama de veşnicul folos! (bis)

Iisus ne-mbie Crucea, dar noi ne îndoim,
noi aşteptăm aicea răsplata s-o primim. (bis)

Dar plata biruinţei, în lumea asta jos,
e jugul suferinţei, e Crucea lui Hristos. (bis)

Putea-voi fi eu, oare, de lume mai iubit,
când Iisus-Împăratul pe Cruce-a pătimit? (bis)

Îndură-Te, Iisuse, adună-ne mereu
în Oastea Ta cea sfântă să stăm în jurul Tău! (bis)

Şi fă-ne să-nţelegem că lupta nu e grea,
iar partea să ne-alegem, pe veci, de-a dreapta Ta! (bis)

332. CRUCE SFÂNTĂ, PĂRĂSITĂ

Cruce Sfântă, părăsită
lângă margine de drum,
coperişul tău se strică
lângă creştinii de-acum.

Cruce Sfântă, jalnic este;
tristă stai plecată-n jos
şi nu-i nimeni să te-ndrepte
din iubire de Hristos.

Oamenii nu-şi mai ridică
pălăria-n dreptul tău,
cu sfială să se-nchine,
ci se duc tot mai spre rău.

Nimeni astăzi nu mai vine
să te-nalţe iar frumos,
se departă toţi de tine
şi se-ntorc de la Hristos.

Dar credinţa noastră spune
că mult nu va dăinui,
printr-o tainică minune
Crucea tot va birui.

Iar acei ce au credinţă
în acest Semn Glorios
la Slăvita Biruinţă
străluci-vor cu Hristos.

333. CU IISUS DE-A PURURI

Cu Iisus de-a pururi, lângă Crucea Sa,
viaţa mea întreagă să rămân aş vrea;
El făcu din mine un copil iubit,
o, ce bine-mi pare că El m-a primit!

Ştiu că mă iubeşte cu fierbinte zel,
cred adânc aceasta când mi-o spune El.
Am fost un nemernic, dar El m-a iubit,
S-a-ndurat de mine şi m-a izbăvit.

Pe-un sărman ca mine, singur şi uitat,
m-a chemat cu milă şi m-a ridicat,
mi-a vărsat în suflet Duhul Lui Ceresc;
pentru toate-acestea cum să-I mulţumesc?

Pot să spun «Părinte» azi lui Dumnezeu,
simt cu mine paza Mâinii Lui mereu
şi văd totdeauna bunătatea Sa…
Veşnic cu iubire Lui Îi voi cânta!

334. COBOARĂ, SEARĂ!

Coboară, seară mult dorită, cu dulcea Tainei legănare
şi culcă-mi inima zdrobită în poala ta odihnitoare! (bis)

Acoperă pe veci şi-ascunde tot ce-mi atrage-aici privirea
şi du-mi fiinţa-ntreagă unde se roagă lăcrimând iubirea, (bis)

Şi unde inimi care-aşteaptă acum spre-aceste zări senine,
cu lacrimi, poate, că îndreaptă priviri şi rugăciuni, ca mine. (bis)

335. V I S…

Era aşa de răcoroasă şi de frumoasă noapte-atunci,
îmi era somn, şi frig, şi teamă, visam că sunt cu Tine-n lunci.
Să mă-ncălzesc m-ai strâns la Sânu-Ţi, în haina Ta m-ai învelit,
de-am adormit în iarba udă, // adânc, şi dus, şi fericit. // (bis)

Era, Iisuse, ceasu-acela când toate mamele dormeau
îmbrăţişate cu copiii, ce-n vis, prin somn, le surâdeau.
O, cât doresc, Iisuse, iarăşi s-adorm cu îngerii Tăi mici
şi, legănat pe-o luncă verde, // să nu mă mai trezesc aici! // (bis)

Să mă trezesc acolo unde pe veci iubirea Ta m-a dus
şi unde voi privi de-a pururi, răpit, frumseţea Ta, Iisus.
Să fiu pe veci unit cu Tine, pe-a’ Tale-n veci frumoase lunci,
atât de fericit, Iisuse, // precum am fost în vis, atunci // (bis))

336. ÎNTR-UN COLŢ DE COLIVIE
(PRIVIGHETOAREA OARBĂ)

Într-un colţ de colivie cânţi atâta de frumos, (bis)
deşi oameni fără milă ochişorii ţi i-au scos. (bis)

Din străfundul tău de suflet, plâns nestăpânit frămânţi, (bis)
ei te-ascultă şi te-admiră, şi te chinuie să cânţi. (bis)

Cântă, sfântă cântăreaţă, în durerile fierbinţi, (bis)
căci frumosul cere jertfă şi plăcutul, suferinţi! (bis)

Azi şi eu m-asemăn ţie, căci din veac e scris aşa, (bis)
plânsul unora e preţul bucuriei altora… (bis)

– Tu, cel care-asculţi cântarea unui suflet chinuit, (bis)
nu uita ce preţ de lacrimi pentru ea s-a dăruit!… (bis)

337. AM FOST O HARFĂ

Am fost o harfă plângătoare, ce-am prins în faptul unei seri
pe-a’ mele strune-ncepătoare să plâng lumeştile dureri. (bis)

Dar într-o dulce primăvară, când codru-i plin de muguri deşi,
când pe cărări ninsese iară cu-o albă floare de cireş,

o Mână S-a atins de strune, şi-n taina liniştii din lunci,
un cântec a pornit să sune cum nu cântasem pân-atunci. (bis)

Ani mulţi mi-am legănat întruna, pe-al melodiei sfânt ecou,
când, notă după notă, struna cânta, de-acum, un cântec nou… (bis)

Din clipa cea de mângâiere, în mai mulţi spini am stat şi-apoi,
dar n-am mai plâns de-a mea durere nici de-ale lumii mari nevoi,

ci-n rugăciune şi-n cântare, cu inima şi gândul Sus,
am scos din fermecata strună cântări şi psalmi pentru Iisus. (bis)

338. AM DORIT SĂ-ŢI FIU

Am dorit să-Ţi fiu, Iisuse, o lumină dulce,
însă parcă Ţi-am fost numai un sărut pe Cruce;
şi-am dorit să-Ţi fiu o mână moale şi uşoară,
însă parcă Ţi-am fost numai cântec şi povară…

Numai zâmbet şi lumină vreau să-Ţi fiu mereu,
Mână Sfântă ce alină, numai dragoste senină,
imn în pacea Ta divină – Doamne, să-Ţi fiu eu!

Am dorit să-Ţi fiu un zâmbet într-un ceas de jale,
însă parcă Ţi-am fost numai plâns şi dor pe cale,
am dorit să-Ţi fiu o umbră într-o grea dogoare,
însă parcă Ţi-am fost numai dragoste ce doare…

Am dorit să ai, Iisuse, un alin în mine,
dar atât de prea departe dragostea mea vine;
şi-a Ta sete-ndepărtată nu se mai alină;
orişicât Ţi-ar fi de dulce, apa mea-i puţină…

Doamne, când va fi odată să nu-Ţi fiu departe,
tot ce n-am putut fi-n viaţă, să-Ţi pot fi în moarte,
şi-apoi, după Înviere, până-n Veşnicie,
ce n-a fost nici ieri, nici astăzi, măcar Mâine fie!…

339. EU N-AM AVUT VREODATĂ

Eu n-am avut vreodată s-aduc vreun dar, Iisuse,
pentru iubirea care mi-ai pus-o căpătâi,
doar dragostea curată şi dorurile duse
şi-nveşmântate-n soare mi-au fost la fel ca-ntâi.

Iubirea, o, numai iubirea, lumină din inima mea,
să-Ţi cânte în graiuri nespuse, o, Doamne Iisuse, aş vrea!

Şi n-am, iubit Iisuse, cuvinte de-nchinare,
nici rugă de mărire cum aş dori să pot,
căci graiuri nemaispuse în veac n-ar fi în stare
s-arate ce sfinţire e-n harul Slavei tot.

Nici n-o să am cuvinte topite în iubire,
nici dragoste aprinsă cât aş dori s-adun.
De-aş vrea să-Ţi spun prea multe, Ţi-aş scade din mărire,
căci slova e prea strâmtă, oricum aş vrea s-o spun.

Dar o să am odată o harfă fără seamăn,
ce-Ţi va cânta-mpreună cu zeci de mii de sfinţi,
când veşnicia toată va fi cu mine geamăn,
ca-n cea mai dulce strună – cântările fierbinţi.

340. EU NU ŢI-AM DAT

Eu nu Ţi-am dat, Stăpânul meu, toţi anii mulţi, câţi m-ai răbdat,
nimic, decât păcatul greu, nici mir plăcut, nici plâns mereu
eu nu Ţi-am dat.

Eu nu Ţi-am dat, Prieten Bun, pe-atâtea căi cât m-ai căutat,
nimic, decât un mers nebun, nici grai frumos, nici crez străbun
eu nu Ţi-am dat.

Eu nu Ţi-am dat, Iisuse Sfânt, de câte ori s-ar fi-aşteptat,
nici al vorbirii nalt cuvânt, nici al desăvârşirii cânt
eu nu Ţi-am dat.

Eu nu Ţi-am dat, Iubite Drag, nimic văzut şi lăudat,
doar dulcele iubirii prag, şi-un tremurat suspin de drag,
atât Ţi-am dat.

Atât aveam, Iisuse-al meu, din multul cât Ţi-am datorat;
o, dulce Dumnezeul meu, atât aveam curat şi eu
şi-atât Ţi-am dat…

341. IUBIREA MEA

Iubirea mea plecată Sus, să ne găteşti Căminul,
ce mult te-aştept de când te-ai dus să ne aduci alinul! (bis)

Desfă-te din nălţimi şi-ţi ia fiinţa de lumină
şi, strălucind prin zarea mea, frumoasă, dulce, vină! (bis)

Alunecă grăbită, lin prin noaptea care-apune
şi-apropie-mi-te divin în Taină şi Minune! (bis)

Iar când vei fi în faţa mea, uimit transfigurată,
ridică-ţi lin marama grea şi-arată-mi-te toată! (bis)

Prin vălul tău de-un roz ceresc îţi voi privi sositul,
aşa cum zorii-şi dezvelesc spre soare răsăritul. (bis)

Şi-apoi, o clipă, să-ţi mai pot, răpit, sorbi privirea,
până-nsuşindu-mi-te-n tot, să mor şoptind: Iubirea… (bis)

342. O, DRAGOSTE DINTÂI

O, dragoste dintâi, ce dulce ne ducem crucea amândoi,
când toate drumurile noastre // ni-s numai roduri dulci şi noi! // (bis)

Slavă Ţie, Scump Iisus, dragoste de Sus,
Tu de-a pururi ne rămâi dragostea dintâi! (bis)

O, dragoste dintâi, ce scumpă-i comoara ce ne-o strângi mereu,
când binefacerea şi mila // ne-mbogăţesc în Dumnezeu! // (bis)

O, dragoste dintâi, ce sfinte-s a’ noastre lacrimi lângă fraţi,
când mâinile şi mulţumirea // ni le-mpletim îngenuncheaţi! // (bis)

O, dragoste dintâi, ce calde sunt ale noastre rugăciuni
şi jertfele recunoştinţei // pentru-nmiitele minuni! // (bis)

O, dragoste dintâi, ce slavă ne pregăteşti în raiul tău,
când cea mai sfântă-mpărtăşire // ne va uni cu Dumnezeu! // (bis)

343. DIN ZORII ZILEI MELE

Din zorii zilei mele în lanul Tău m-am dus,
culegător de spice, aşa cum Tu mi-ai spus.
Cântau secerătorii, eu îi urmam tăcut,
sfios şi singuratic, şi lăcrimând ca Rut. (bis)

Prin tot zăduful zilei, sub soarele arzând,
cu fruntea aplecată, m-am ostenit tăcând,
dorind, când vine seara, să-Ţi pot aduce-n prag
cu-o dragoste smerită toţi snopii strânşi cu drag. (bis)

Stăpâne, iată, seara se-ntinde peste văi,
pe rând se-ntorc Acasă toţi lucrătorii Tăi.
În urma tuturora mă-ntorc şi eu tăcut,
sfios, şi singuratic, şi lăcrimând ca Rut. (bis)

Mă ruşinez de rodul puţin agonisit,
dar Tu cunoşti arşiţa prin care m-am trudit.
O, iată vine noaptea, Îţi cer un adăpost
s-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost. (bis)

Întinde-Ţi peste mine veşmântul Tău plăcut,
la sfintele-Ţi picioare s-adorm şi eu, ca Rut.
Iar Mâine Dimineaţă mă scoală fericit
să-ntâmpin Bucuria spre care-am suferit! (bis)

344. ACASA MEA

Acasa mea!… ce grai divin de dulce şi fierbinte,
ce lacrimi şi fiori îmi vin, când mi te-aduc aminte! (bis)
Am fost în mii de locuri moi cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi în dulcea mea Acasă. (bis)

Acolo-mi arde curcubeu în orişice fereastră,
acolo soarele-i al meu şi dragostea-i a noastră. (bis)
Acolo-i dulcele sărut, pe crucea întreită,
mai lung, mai moale, mai tăcut ca taina-nveşnicită. (bis)

Acolo-ntins pe-al ierbii sân, tot greul mi se-alină
şi-adânc despovărat rămân în liniştea divină. (bis)
…De când tot merg şi merg s-ajung şi-amintea-mi tot aduce
un dor atât de greu şi lung de-Acasa mea cea dulce! (bis)

…Am fost în mii de locuri moi, cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi, în dulcea mea Acasă. (bis)

345. MI-E-AŞA DE DOR DE TINE

Mi-e-aşa de dor de Tine, Mântuitorul meu,
chiar când eşti lângă mine, simt dorul Tău mereu.
Dar când vei fi departe, Iisuse, ce-am să fac?
Nu-mi mai pleca // (bis) din casă, rămâi cu mine-n veac,
nu-mi mai pleca din casă, rămâi cu mine-n veac!

Rămâi, rămâi, rămâi, Iisus – iubirea mea dintâi!
O, ce-aş putea, o, ce-aş putea, o, ce-aş putea să fac,
să nu-mi mai pleci, să nu-mi mai pleci,
să nu-mi mai pleci în veac?

O, de-aş putea, la mine, să-Ţi fac un loc în piept,
să nu-mi pleci niciodată, să n-am să tot aştept!
Cum Te-aş purta-ntre roze şi Te-aş culca-ntre crini
şi Ţi-aş spăla // (bis) cu lacrimi tot ce-a rămas de spini,
şi Ţi-aş spăla cu lacrimi tot ce-a rămas de spini!

O, nu-mi pleca, Iisuse, nicicând şi nicăieri
şi-Ţi voi găti-adăpostul din lacrimi şi tăceri.
Îţi voi şopti întruna cuvintele ce-Ţi plac
şi vei uita // (bis) de toate şi n-ai să-mi pleci în veac,
şi vei uita de toate şi n-ai să-mi pleci în veac!…

346. MI-E-AŞA DE DOR

Mi-e-aşa de dor să-ntorc napoi, cocor trecând de stele,
despovărat de-acest noroi şi patimile mele. (bis)

Iisuse-aşteaptă-mă la Vămi, chezaş înspre lumină,
din poartă-n poartă mâna dă-mi, nimic să nu mă ţină! (bis)

Mi-e-aşa de dor să-mi dai sărut de «Bun-sosit!» Acasă,
din lungul drum ce-am străbătut prin noaptea-ntunecoasă! (bis)

Mi-e-aşa de dor s-aud cântând nemuritoare harfe,
să văd prin ceruri fluturând iubirile – eşarfe! (bis)

Am obosit de-atâta dor, prin noaptea furtunoasă;
mi-e-aşa de dor, mi-e-aşa de dor să odihnesc Acasă!… (bis)

347. UN DOR DIVIN

Un dor divin mai am rămas pe-acest pământ de jale:
să-mi fie cel din urmă pas în slujba voii Tale,
în slujba voii Tale…

Şi Ziua veşnică de-Apoi, eternă Sărbătoare,
când răsplătirile – şuvoi – mă vor preface-n soare,
mă vor preface-n soare…

Împodobit cu flori de Har pe-albitele-mi veşminte,
să mă-nsoţească la Hotar doar visurile sfinte,
doar visurile sfinte!…

O, Dor Frumos, în tine ard suspine cât s-ar cere…
şi voi nălţa al Tău stindard spre Marea Înviere,
spre Marea Înviere…

348. CE LINIŞTIŢI SUNT PAŞII TĂI!

Ce liniştiţi sunt paşii Tăi în mine când coboară
şi pe-a’ iubirii mii de căi fiinţa-mi înconjoară!…
Ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
ca luntrea gândului năier pe apa rugăciunii, (bis)

ca izvorârea din afund a stropilor spre unde,
ca taina harului profund când duhul mi-l pătrunde,
ca roua cerului senin pe iarba aplecată,
ca seara ce-nfăşoară lin pădurea nemişcată, (bis)
ca şoapta dulcii adieri prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite,
ca zvonul paşnicei cântări din sânul primăverii,
ca sfintele înfiorări din noaptea Învierii… (bis)

Ca a’ iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară…
Ce liniştiţi sunt paşii Tăi în mine când coboară!… (bis)

349. CÂND ÎMPRĂŞTIE IUBIREA

Când împrăştie iubirea ceaţa vremii, fald cu fald,
blând mă-nvăluie-amintirea ca un şal de lână cald. (bis)

Vino, veşnică Iubire, sparge ceaţa fald cu fald
şi-mi rămâi peste-amintire ca un şal de lână cald. (bis)

Rece cade înnoptarea peste umede poteci,
cum se lasă depărtarea despărţirii pentru veci. (bis)

Peste munţii depărtării greu se lasă negri nori,
ca durerea-mbrăţişării celei mai din urmă ori. (bis)

350. CÂT DE FRUMOASE-S ALE TALE!

Cât de frumoase-s ale Tale orânduiri ce-n veci rămân,
Adevăratul, Înţeleptul şi Minunatul meu Stăpân! (bis)

Ce bogăţii nebănuite din Raiul Tău mereu cobori
în cel ce-n Tine se încrede şi-n timp senin, şi-n timp cu nori! (bis)

Cât de-ntărită faci nădejdea din sufletul în care stai,
cu ce putere şi-ndrăzneală îi umpli hotărâtul grai! (bis)

Ce bunătate nesfârşită la Tine, Scump Iisus, găsim
oricare-n chinurile noastre şi ori de câte ori venim! (bis)

Ce ajutor ne dai când crucea şi lupta ne-o simţim prea grea,
de câte ori, fără de Tine, am fi căzut zdrobiţi sub ea! (bis)

O, numa-n veacul care vine, când tot va fi descoperit,
se va vedea, Iisuse, bine ce mare har ne-ai dăruit. (bis)

351. A CUI MAI EŞTI?

A cui mai eşti tu, dulce
cântare-n care toţi
îşi află sân şi lacrimi
de mamă şi de soţ?
Când toţi te uită-n clipa
când şi-au ajuns un ţel,
tu mai rămâi a celui
ce plânge singurel.

A cui mai eşti, durere,
de care fraţii fug?
A cui rămâi tu, cruce,
tu, sarcină şi jug?
Când vine vremea jertfei
şi-n lacrimă înoţi
tu mai rămâi a celui
ce-ndură pentru toţi.

A cui eşti tu, iubire,
ce plângi pe străzi pustii,
căutând pierdute mame,
căutând pierduţi copii?
Când pofta şi cruzimea
ucid tot ce-i curat,
tu mai rămâi a celui
ce suferă uitat.

Al cui mai eşti Tu, Dulce
Mântuitor Străpuns,
când chemi spre nicăierea
şi-aştepţi un nerăspuns?
Când gheaţa şi sfidarea
Ţi-s cuie de oţel,
Tu mai rămâi a celui
ce suferă la fel…

352. TE CAUT

Te caut, Te caut, Iisuse, din zori în amurg,
cu doruri ce curg, pe Tine, în graiuri nespuse.
Ca apa de munte în clocot, ca ploaia de vară în ropot,
ca norul soliei de clopot… Aşa eu Te caut pe Tine.

Cu râvnă mai trează, mai caldă, întruna Te cat,
deşi Te-am aflat şi sufletu-n Tine se scaldă.
Cum floarea-nsetează de soare, cum cerbul doreşte izvoare
aşa este-a mea căutare, mereu mai curată, mai mare.

Cu cât eu Te caut pe Tine, cu-atâta mai mult
doresc să-Ţi ascult chemările Tale divine.
Şi cine-ar putea deodată cuprinde Fiinţa Ta toată
în taine de soare-mbrăcată? De-aceea Te caut pe Tine.

În Tine-mi găsesc liniştire – şi sufletul meu
primeşte mereu comori de-adevăr şi iubire.
Te caut, Izvorul Cântării, lumină în noaptea-ntristării,
doresc fremătarea căutării, că-n ea-i doar a mea liniştire.

353. DINTRE CÂTĂ FRUNZĂ

Dintre câtă frunză, dintre câtă iarbă,
dintre câtă piatră este sau a fost
numai pentru Tine, numai pentru mine
n-are lumea, Doamne, nici un adăpost.

Sus în Cer, numai Sus, numai Sus, numai Sus,
este-un loc pentru noi,
Scump Iisus, Scump Iisus, Scump Iisus…

Dintre câte zile, dintre câte stele,
dintre câte dealuri, dintre câte văi,
nu-i nici pentru Tine una dintre ele,
cum nu e nici una, Doamne, pentru-ai Tăi.

Păsările-au cuiburi, vulpea – vizuine,
peştii au o apă, câinii – un ungher,
numai pentru Tine, numai pentru mine
este totul, Doamne, rece şi stingher…

…Dar va fi odată, dar va fi o Ţară,
dar va fi o stare cum nicicând n-a fost,
unde totul, Doamne, numai primăvară,
ne va fi prieten, cântec şi-adăpost.

Ţine-mi pân’ atuncea dragostea curată,
inima fierbinte, mersul credincios,
ca să trec cu Tine, Doamne, dintr-o dată,
din pământul urii-n Cerul prietenos!

354. MĂ-NTORC LA TINE

Mă-ntorc la tine, dulcea şi scumpa mea cântare,
cum aş veni la mama şi sora mea din rai;
ce dor mi-a fost de tine, în lunga depărtare,
şi-acuma cum mă umple lumina ce mi-o dai!

Mă-ntorc la tine, naltă şi-adâncă rugăciune,
ca din dogoarea aspră a unui lung pustiu,
ca să m-adăpi cu lacrimi, ca din izvoare bune,
să-ngrop înstrăinarea şi dragostea s-o-nviu.

Mă-ntorc la tine, sfântă şi unică iubire,
ce singură-mi ştii pune pe rana mea alin,
că numa-n curăţie şi-n plâns e fericire,
când, în genunchi, cu tine îmbrăţişat mă-nchin.

Mă-ntorc la tine, stare de har din care toate
aceste sfinte feţe a’ lui Hristos le ştiu,
o sfântă curăţie, dă-mi-le-mbrăţişate
şi-nchide-mă cu ele, în casa mea să fiu!

355. ÎŢI MULŢUMESC CĂ MI-AI VENIT

Îţi mulţumesc că mi-ai venit, Lumina mea cea bună,
că ceasul nostru mult dorit ni-l vom petrece fericit,
rugându-ne-mpreună.

Rămâi cu mine fără gând şi fără nici o teamă;
şopteşte-mi inimii arzând şi poartă-mi mâinile lucrând,
Tu, Frate, Soţ şi Mamă.

O, nu pleca, Iubitul meu, rămâi aici cu mine
şi-aşteaptă până-mi gat şi eu cununa şi veşmântul meu,
să mă cununi cu Tine!

Atunci vom merge amândoi pe-o rază luminoasă
şi-al îngerilor dulce roi, cântând, ne va petrece-apoi,
până intrăm Acasă.

Rămâi aici să ne rugăm, Lumina mea cea bună,
şi Tatăl nostru Cel Iubit binecuvânte fericit
o cruce şi-o cunună!

356. O, CERULE-NSTELAT

O, cerule-nstelat, ce tainic mărturiseşti pe Dumnezeu
a’ Cărui frumuseţi şi-ntinderi le-arăţi şi le ascunzi mereu!
O, soare strălucit şi falnic, ce minunat mărturiseşti
pe-Acel al Cărui chip, şi zâmbet, şi dragoste, şi milă eşti! (bis)

O, munţi înalţi, cât de puternic şi de măreţ mărturisiţi
pe Dumnezeu de-a’ Cărui Mână şi-nţelepciune-aţi fost zidiţi!
O, câmpule-nflorit, ce dulce mărturiseşti înfiorat
desăvârşita frumuseţe a Celui Care te-a creat! (bis)

O, văi adânci, o, vânt puternic, o, mări cu larg înspăimântat,
o, codri-ntinşi, vuind de tunet, cum ne grăiţi de-nfricoşat!
O, veşnic necuprinse-ntinderi, ce-asurzitor şi ce tăcut
ne-nvinuiţi, mărturisindu-L pe-Acela Care v-a făcut! (bis)

…Ce dezvinovăţiri să poată afla, în faţa Ta, acel
ce n-a vrut, Doamne, nici să creadă, nici să-nţeleagă-n nici un fel? (bis)

357. VECERNIE

Amurgul lumii cântă-nfrigurat din orga de lumină arzătoare
şi de vecernii clopotele bat, şi-i până sus uleiul în urcioare. (bis)

Adie zvon de coruri îngereşti, năierii trag la ţărmul veşniciei,
curând lăsa-vom punţile cereşti în primul imn solemn al cununiei. (bis)

Napoi pe tristul ţărm îndepărtat ni s-au topit aducerile-aminte,
dureri şi lacrimi, toate, le-am lăsat, ni-e-ntreagă zarea dorului nainte. (bis)

Spre-Acolo pribegim de-atâta drum, cu doru-ajungerii – aprinsă pară;
rămas-a mării ochilor de-acum, în nimbul Crucii, Mirele s-apară. (bis)

358. DIN TINE AM VENIT, IUBIRE

Din tine am venit, Iubire, şi tot spre tine merg mereu,
frumseţe şi desăvârşire doar tu dai sufletului meu.

O, Iubire, o, Iubire, har etern venit de Sus,
mântuire, mântuire, prin Golgota ne-ai adus. (bis)

Deşi întruna eşti cu mine şi necurmat mă fericeşti,
mă arde dorul după tine să te pătrund mai mult cum eşti.

Fă-mi clipele vieţii mele izvoare proaspete de har,
să te reverşi doar tu din ele, îmbelşugat, pe-orice hotar!

Din tine am venit, Iubire, şi merg spre tine necurmat,
că-n binecuvântata-ţi fire e Dumnezeu cu-adevărat.

359. CÂND SE LASĂ ÎNSERAREA

Când se lasă înserarea şi Te-aştept să vii,
revederea Ta îmi umple zările pustii.
Ce plăcut mă iei de mână şi mă ţii aşa,
liniştind învolburarea din fiinţa mea. (bis)

Mângâierile din glasul gurii Tale-mi sunt
liniştea şi-mbărbătarea pentru drumul sfânt.
Bucuria mea se face lacrimă şi vis,
lângă Tine văd tot largul cerului deschis. (bis)

Când Îţi sorb din ochi seninul, ochii mei lucesc
şi n-am decât două şoapte: Te iubesc, iubesc…
Vino dulce pe cărarea care duce Sus,
casa noastră cea de aur are steagul pus!… (bis)

360. VREAU LÂNGĂ DUMNEZEU

Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu,
oricât va fi de greu necazul meu;
oricât voi suferi, cântarea mea va fi:
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu!

Pe-ndepărtate căi de-aş înnopta
şi-o piatră căpătâi dac-aş avea,
tot fericit doresc şi-n somn să glăsuiesc:
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu!

Când calea mea spre cer se va-ngusta,
eu vreau mereu să sper că voi scăpa,
că nu-n zadar alerg, ci ştiu pe ce drum merg:
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu!

Când viaţa-mi voi sfârşi pe-acest pământ,
voios când voi păşi spre Cerul Sfânt,
atunci va fi-mplinit al meu dor nesfârşit,
căci lângă Dumnezeu voi fi mereu!

361. O, CÂTĂ MULŢUMIRE!

O, câtă mulţumire să-Ţi dau că mi-ai răspuns,
că din nectarul vieţii îmi dai şi-mi dai de-ajuns!

Îţi mulţumesc şi Te slăvesc,
Iisuse, Domnul meu, de tot ce-mi dai mereu.

Că au a’ mele gânduri cu-a’ Tale-acelaşi ţel,
că-n toate, totdeauna, primim şi dăm la fel.

C-avem acelaşi templu şi-n sfântul lui altar
aceeaşi jertfă ardem pe-acelaşi dulce jar.

O, câte am a-Ţi spune, dar limba mea e grea;
Ţi-aş spune cu privirea, dar mi-e la fel şi ea!

Încerc să mi Te-apropii, dar, iată, tremur tot;
Ţi-aş spune-a mea iubire, dar, Doamne, nu mi-o pot.

Priveşte-mi-le toate, ca să-nţelegi, Iisus,
că toate-s mulţumire de jos şi până sus!…

362. SĂ TE-ASCULTE DOMNU-N ZIUA
– Psalm 19 (20) –

Să te-asculte Domnu-n ziua de necaz şi strâmtorare
şi să-ţi ocrotească viaţa pururi Numele Său Mare;
Dumnezeul Preaputernic cu-al Lui Nume Sfânt şi Mare!

Să-ţi trimită ajutorul din Nălţimea Lui cerească,
cu puterea Lui cea mare din Sion te sprijinească;
Dumnezeul Biruinţei din Sion te sprijinească!

De-ale tale sfinte daruri să-Şi aducă El aminte,
să primească-a’ tale jertfe şi-arderile tale sfinte –
Dumnezeul Îndurării – arderile tale sfinte!

Să-ţi dea Domnul totdeauna inima ce-o să-ţi dorească,
planurile tale sfinte Domnul să ţi le-mplinească;
Dumnezeul Bunătăţii gândul bun să-ţi împlinească!

Atunci flutura-I-vom steagul Numelui de biruinţă,
Dumnezeul nostru Mare să-ţi asculte-orice dorinţă;
Dumnezeul Bucuriei să-ţi asculte-orice dorinţă!

Ştiu de-acum că Domnul scapă pe-al Său uns cu-a Sa tărie,
cu răspuns ceresc i-ajută prin a Lui puternicie –
Dumnezeul Izbăvirii – prin a Lui puternicie…

Mulţi se bizuiesc în lume pe-ai lor cai şi pe-a’ lor care;
noi ne bizuim pe Domnul şi pe Numele Său Mare –
Dumnezeul Mântuirii – pe-al Tău Nume Sfânt şi Mare…

Ei se-ndoaie, cad şi nimeni niciodată nu-i ridică,
noi rămânem în picioare, neclintiţi şi fără frică;
Dumnezeul Îndrăznelii, noi rămânem fără frică.

Scapă-Ţi, Doamne, credinciosul orişicând o să Te cheme
şi ne-ascultă rugăciunea şi chemarea-n orice vreme,
Dumnezeule-al Iubirii, când strigăm, în orice vreme!

363. DOMNUL E PĂSTORUL MEU
– Psalm 22 (23), 1-6 –

Domnul e Păstorul meu, lipsă nu voi duce,
El mă paşte-n verzi păşuni şi la apă dulce,
lângă ape de odihnă, la păşune dulce. (bis)

Sufletul mi-nviorează cu poveţe-n lume,
pe cărările Lui drepte merg spre Sfântu-I Nume,
pe-a’ Lui drepte căi mă-ndrumă pentru Sfântu-I Nume. (bis)

Chiar prin valea umbrei morţii, eu tot nu m-aş teme,
în tot locul Tu mă mângâi, Doamne-n orice vreme,
cu toiagul şi nuiaua Ta în orice vreme. (bis)

Tu-mi pui masa-n faţa celor ce mă văd cu ură,
Tu-mi ungi capul şi-n paharu-mi torni peste măsură,
în paharul meu plin, Doamne, torni peste măsură. (bis)

Fericirea şi-ndurarea vor fi-n veci cu mine
şi voi sta în Casa Sfântă, Doamne, lângă Tine,
până la sfârşitul vieţii, Doamne, lângă Tine. (bis)

364. LA TINE, DOAMNE, ÎMI ÎNALŢ
– Psalm 24 (25) –

La Tine, Doamne, îmi înalţ eu sufletul, la Tine,
în Tine cred, să nu fiu dat vreodată de ruşine,
să nu se bucure nicicând vrăjmaşul meu de mine! (bis)

Da, toţi câţi au nădejdea Ta şi-ascultă-a Ta povaţă
în veci nu le va înjosi ruşinea a lor faţă,
ci ruşinaţi vor fi cei răi, ce Te-au lăsat, în viaţă. (bis)

Arată-mi, Doamne-a’ Tale căi şi-n ele mă îndreaptă,
învaţă-mă, căci numai Tu eşti mântuirea dreaptă,
pe totdeauna eşti a mea nădejde înţeleaptă! (bis)

Adu-Ţi aminte, Domnul meu, de marea Ta-ndurare,
de bunătatea Ta din veac cea făr’ de-asemănare,
că veşnică e Mila Ta şi seamăn, Doamne, n-are!… (bis)

Nu-Ţi aminti de-al meu păcat făcut în tinereţe
şi nici de vina c-am călcat curatele-Ţi poveţe,
ci-adu-Ţi de mine-aminte-n veac cu mila Sfintei Feţe! (bis)

O, Domnul meu e bun şi drept, de-aceea El arată
la cei pierduţi şi păcătoşi cărarea Lui curată
şi-nvaţă El pe cei smeriţi din ea să nu se-abată. (bis)

A’ Tale căi sunt toate-n veci lumină şi-ndurare,
pentru aceia ce-Ţi păzesc porunca-n ascultare;
o, iartă-mi, Doamne, vina mea că-mi este grea şi mare! (bis)

Dar care este omul ce se teme de-a Ta Faţă?
Aceluia i-arăţi ce căi s-aleagă El în viaţă
şi va umbla înveselit cu-ai lui de-a Ta povaţă. (bis)

Domnu-i prieten doar cu-acei ce-n veci de El s-or teme
şi care legământul Lui I-nvaţă-n orice vreme;
eu necurmat privesc spre El – şi scap de-orice blesteme. (bis)

Priveşte-mă şi-ai milă, căci sunt părăsit şi-n rele,
sporesc nelinişti necurmat în taina vieţii mele;
o, scapă-mă degrabă din necazurile grele! (bis)

Priveşte-mi, Doamne, vina mea şi-mi iartă vina toată,
vezi ce mulţi sunt vrăjmaşii mei cu ură ne-mpăcată,
păzeşte-mi sufletul, căci cred, fă-mi viaţa mea scăpată! (bis)

Să-mi fie neprihana scut şi sfânta curăţie,
că-n Tine, Doamne, eu mi-am pus nădejdea mea cea vie,
o, scapă-i, Doamne, de-orice greu pe-ai Tăi, în veşnicie! (bis)

365. FIII DOMNULUI
– Psalm 28 (29) –

Fiii Domnului, daţi slavă, Lui să-I daţi cinstire,
închinaţi-vă-n podoabe pline de sfinţire!
Glasul Domnului răsună, tunet peste ape,
glasul Lui este puternic şi măreţ, şi-aproape… (bis)

Glasul Domnului zdrobeşte cedrul cel mai tare,
Sirionul şi Libanul sar de-nfricoşare;
Glasul Domnului Sfânt face flăcări să ţâşnească,
glasul Domnului pustia poate s-o-ngrozească. (bis)

Glasul Domnului despoaie codrii cu tărie,
în Lăcaşu-I, totul strigă: «Slavă!»-n veşnicie.
Domnul, la potop, sta-n sfântu-I Scaun de mărire,
Domnu-n veci împărăţeşte plin de strălucire. (bis)

Pe poporul Său, El, Domnul, tare îl va face,
Domnul binecuvântează pe ai Lui cu pace.

366. TE NALŢ, DOAMNE, PURURI
– Psalm 29 (30) –

Te nalţ, Doamne, pururi, căci m-ai ridicat,
pe vrăjmaşi să râdă Tu nu i-ai lăsat.
Am strigat spre Tine, Doamne-ndurător,
Tu m-ai scos din groapă, n-ai lăsat să mor.

Sufletul meu, Doamne, din mormânt l-ai scos,
m-ai adus la viaţă dintre morţi de jos.
Domnului cântaţi-I ai Lui preaiubiţi,
şi măritu-I Nume pururea-L slăviţi!

Căci o clipă ţine El mânia Sa,
îndurarea-I însă, toată viaţa ta.
Seara vine plânsul chinului amar,
dimineaţa vine veselia iar…

Când îmi mergea bine, îmi ziceam aşa:
„Niciodată, Doamne, nu m-oi clătina!“
căci pe-un munte tare Tu m-ai aşezat,
dar Ţi-ai ascuns Faţa şi m-am tulburat.

Dar eu către Tine m-am rugat, zicând:
„Ce câştigi Tu, Doamne, dacă mor curând?
Te slăveşte, oare, ţărâna de jos,
poate ea să spună cât eşti credincios?

Doamne-ascultă, Doamne, fii îndurător,
vino şi-mi ajută că-s făr’ de-ajutor!…“
Iar Tu-n veselie plânsul mi-ai schimbat,
dezlegându-mi jalea, şi m-ai bucurat.

Pentru ca să-Ţi cânte mult inima mea,
gura mea să cânte, mută să nu stea.
…Doamne, Domnul Slavei, eu, cât voi trăi,
pururea pe Tine Te voi preamări.

367. MILĂ AI DE MINE, DOAMNE
– Psalm 50 (51) –

Milă ai de mine, Doamne, după marea milă-a Ta,
după îndurarea-Ţi multă, şterge fărdelegea mea.
Spală-mi cu desăvârşire multele-mi nelegiuiri,
curăţă-mă de păcatul care nu-mi dă liniştiri.

Eu cunosc şi-mi ştiu prea bine, Doamne, fărdelegea-mi grea
şi păcatul meu stă, Doamne, necurmat naintea mea.
Numai contra Ta, Preasfinte, numai Ţie Ţi-am greşit
şi naintea Ta, Stăpâne, ce e rău am făptuit.

Astfel că în hotărârea-Ţi vei fi drept când vei lucra
şi vei fi fără de vină, Doamne-n judecata Ta.
Iată că-n nelegiuire eu pe lume am ieşit
şi-n păcate grele, Doamne, maica mea m-a zămislit.

Dar Tu ceri ca Adevărul, Doamne-n inimă să-l ţin,
fă să-mi stea înţelepciunea înlăuntrul meu deplin.
Cu isop mă curăţeşte – şi-al meu duh va fi sfinţit;
spală-mă – şi ca zăpada, Doamne, fi-voi mai albit.

Fă-mi Tu sufletul s-audă bucurii şi veselii –
şi-atunci oasele-mi smerite lăuda-Te-vor mai vii.
Sfântă Faţa Ta întoarce-o de la multul meu păcat,
şterge-mi toată fărdelegea, Doamne, şi mă fă curat!

Inimă curată-n mine, Domnul meu, zideşte Tu
şi-un duh nou, un duh statornic, Doamne-n inimă mi-adu!
Nu mă lepăda, o Doamne, de la faţa Ta, nicicând,
şi să nu-Ţi iei de la mine, Doamne, Duhul Tău Cel Sfânt!

Bucuria mântuirii dăruieşte-mi-o Tu, iar,
şi cu duh de stăpânire mă-ntăreşte-n al Tău har,
căci pe cei fărădelege calea Ta-i voi învăţa
şi cei fără de credinţă vor întoarce şi-asculta.

Dumnezeul meu, o, şterge-mi vina sângelui vărsat,
şi-a mea limbă lăuda-Ţi-va îndurarea necurmat.
Doamne, buzele deschide-mi, şi, cât timp voi mai trăi,
numai slava Ta cea mare şi-ndurarea-Ţi voi vesti.

O, de-ai fi voit Tu jertfă – câte jertfe Ţi-aş fi dat,
însă jertfele-nvechite, Doamne, Tu le-ai lepădat.
Jertfa ce-o iubeşte Domnul este duhul cel smerit;
Dumnezeul meu, pe-acesta, nicicând n-ai dispreţuit.

Doamne, spre Sion Îţi varsă binefacerile-Ţi mari,
pe Ierusalim zideşte-l şi înalţă-i ziduri tari!
Atunci, jertfe preacurate vei primi, aşa cum vrei,
şi-atunci Îţi vor pune, Doamne, pe altarul Tău viţei…

368. CEL CE STĂ SUB OCROTIREA
– Psalm 90 (91), 1-12 –

Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt de Sus
şi se odihneşte-n umbra Celui Tare de nespus
zice pururi despre Domnul: «El e Cetăţuia mea,
Dumnezeul meu în Care eu mă-ncred şi voi scăpa».

Nu te teme nici de groaza din a’ nopţii negre vremi
şi nici de săgeata zilei tu nicicând să nu te temi,
nici de ciuma-ntunecimii nu te teme, n-ai să cazi;
nu te teme, nu te teme nici de molima de-amiazi!

Mii să cadă lângă tine, zeci de mii la dreapta ta,
nu te teme, căci de tine nu se va apropia!
Doar vei sta, şi, cât privi-vei împrejur cu ochii tăi,
vei vedea nenorocirea şi pedeapsa celor răi.

…Căci la îngerii puternici Dumnezeu va porunci
şi-n a’ tale căi, în toate, pururi ei te vor păzi.
Ei te vor purta cu grijă pe-a’ lor sfinte mâini cereşti,
ca piciorul de vreo piatră nicidecum să nu-ţi loveşti.

369. STRIGAŢI TOŢI DE BUCURIE
– Psalm 99 (100) –

Strigaţi toţi de bucurie către Domnul Mare,
oameni de pe tot pământul: El e Sfânt şi Tare;
toţi câţi locuiţi pământul: El e Sfânt şi Tare. (bis)

Slujiţi Domnului cu toţii, plini de bucurie,
înaintea Lui să vină toţi cu veselie,
plini de bucurii şi cânturi şi cu veselie! (bis)

Toţi să ştiţi că Domnul este Dumnezeu ce-n lume
ne-a făcut să-I fim o turmă, El să ne îndrume;
noi să-I fim popor şi Domnul viaţa să ne-o-ndrume. (bis)

Pe-a’ Lui porţi intraţi nălţându-I slavă şi cântare
şi-n curţile Lui slăviţi-I Numele Lui Mare;
binecuvântaţi, slăviţi-I Numele Lui Mare! (bis)

Domnu-i bun şi bunătatea-I ţine cât vecia
şi din neam în neam Îşi ţine El credincioşia;
pentru-ai Lui Îşi ţine veşnic El credincioşia. (bis)

370. CÂNTA-ŢI-VOI BUNĂTATEA
– Psalm 100 (101) –

Cânta-Ţi-voi bunătatea şi dreptatea, da, Doamne, numai Ţie-Ţi voi cânta.
Pe calea sfântă şi neprihănită, cu-nţelepciune eu mă voi purta. (bis)

Când vei veni la mine oare, Doamne? Umbla-voi fără vină-n Casa Ta.
Naintea mea nimic rău nu voi pune, urăsc a celor răi purtare rea. (bis)

Îndepărta-voi inima stricată, de drumul rău nici nu voiesc a şti.
Voi nimici pe toţi clevetitorii, pe cel trufaş nici nu-l voi suferi. (bis)

Asupra credincioşilor din ţară avea-voi ochii pururi aţintiţi,
ca ei să locuiască lângă mine; sluji-mi-vor numai cei neprihăniţi. (bis)

Cel care se dedă la-nşelăciune, în casa mea, nicicând n-o să mai stea,
acel ce-i place a grăi minciună pe veci va fi-alungat din faţa mea. (bis)

În fiecare nouă dimineaţă, pe toţi cei răi din ţară-am să-i stârpesc,
în ţara Domnului să nu mai fie nici unii care răul săvârşesc. (bis)

371. CUM VA ŢINEA CEL TÂNĂR?
– Psalm 118 (119), 9-16; partea a II-a –

Cum va ţinea cel tânăr curată calea sa?
Dacă după Cuvântul Tău Sfânt se va-ndrepta.
Te caut mereu, o Doamne, din inimă Te cat,
să nu mă laşi din sfânta-Ţi poruncă să m-abat…

Îţi strâng cu drag Cuvântul în inima mea, tot,
ca a greşi-mpotrivă-Ţi în veac să nu mai pot.
Slăvit să fii Tu, Doamne, mă-nvaţă Legea Ta,
căci hotărârea-Ţi sfântă Ţi-o spune gura mea!

Când ţin a Ta povaţă, sunt bucuros şi cânt,
de parcă am comoara întregului pământ.
Adânc gândesc la toate poruncile ce-ai dat
şi-a’ Tale legi le-am, Doamne, sub ochii-mi, ne-ncetat.

Mă desfătez în toate a’ Tale-orânduiri,
Cuvântul Tău nu-l uită a’ inimii-mi gândiri.

372. ÎNVAŢĂ-MĂ, DOAMNE
– Psalm 118 (119), 33-40; partea a V-a –

Învaţă-mă, Doamne, calea voii Tale,
să merg pân’ la moarte pe această cale;
pân’ la moarte să pot merge doar pe-această cale. (bis)

Dă-mi înţelepciune, să-Ţi ţin sfânta lege
şi s-o pot cu toată inima-nţelege;
s-o pot ţine şi cu toată inima-nţelege. (bis)

Mă povăţuieşte pe-a Ta cale-n pace
şi-n a Ta poruncă, fiindcă-aceasta-mi place;
de cărarea voii Tale, Doamne, mie-mi place. (bis)

Inima mi-o pleacă pururea-n viaţă
spre-ale Tale-ndemnuri şi spre-a Ta povaţă;
nu înspre câştiguri, Doamne, ci spre-a Ta povaţă! (bis)

Spre deşarte lucruri ochii să nu-mi cază
şi-n cărarea-Ţi sfântă mă înviorează;
în cărarea Ta să umblu, Tu mă-nviorează! (bis)

Ce-ai promis Tu, Doamne, să-mplineşti spre mine,
ce-ai promis Tu celor ce se tem de Tine,
fă-mi ce-ai spus că faci acelor ce se tem de Tine! (bis)

Departă-mi ocara de care m-aş teme,
că-a Ta judecată-i bună-n orice vreme;
plină Ţi-e de bunătate, Doamne-n orice vreme. (bis)

Să-Ţi plinesc porunca, iată-a mea dorire,
fă-mă să-mi duc viaţa în neprihănire;
precum ceri şi-aştepţi Tu, Doamne, în neprihănire… (bis)

373. MÂINILE TALE M-AU FĂCUT
– Psalmul 118 (119), 73-80; partea a X-a –

Mâinile Tale m-au făcut şi mi-au dat întocmire,
dă-mi Tu pricepere să-nvăţ a Ta orânduire,
a’ Tale legi, al Tău Cuvânt, a Ta orânduire. (bis)

Cei ce se tem de Tine, toţi, mă văd şi-au bucurie,
căci eu nădăjduiesc mereu spre-a Ta credincioşie,
spre-al Tău Cuvânt şi promisiuni, spre-a Ta credincioşie. (bis)

Ştiu c-ale Tale judecăţi sunt drepte, Doamne, toate
şi m-ai smerit, căci ai avut spre mine bunătate,
credincioşie şi-ndurări şi-adâncă bunătate. (bis)

Fă, Doamne, bunătatea Ta să-mi fie mângâiere,
cum ai promis la robul Tău, în orişice durere,
în orice-amaruri şi-ncercări şi-n orişice durere. (bis)

Să vină-a’ Tale îndurări şi mila-Ţi peste mine,
ca să trăiesc, căci Legea Ta de desfătare-mi ţine,
înviorări şi bucurii şi desfătare-mi ţine. (bis)
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Fă-mi ne-mpărţită inima pe calea voii Tale,
să nu fiu ruşinat nicicând pe-a vieţii mele cale,
în vorba mea şi-n fapta mea, pe-a vieţii mele cale. (bis)

374. CUVÂNTUL TĂU E-O CANDELĂ
– Psalm 118 (119), 105-112; partea a XIV-a –

Cuvântul Tău e-o candelă aprinsă pentru picioarele şi paşii mei,
e o lumină pururea nestinsă, pe calea mea, oricât sunt norii grei. (bis)

Jur – şi de jurământ eu mă voi ţine – că legea Ta cea dreaptă voi urma;
sunt amărât, dă-mi bucurii din Tine după cuvântul spus de gura Ta! (bis)

Primeşte-mi, Doamne-a’ mele simţăminte şi-a’ Tale legi învaţă-mă deplin!
Primejdii grele-mi stau mereu nainte şi totuşi nu uit legea Ta s-o ţin. (bis)

Cei răi mi-aşază curse-n cale mie, dar nu m-abat de la porunca Ta,
povaţa Ta-i averea mea-n vecie, căci ea e toată bucuria mea. (bis)

Eu inima mi-o plec s-asculte-ntruna şi să-mplinească-a’ Tale-orânduiri;
pân’ la sfârşitul vieţii-ntotdeauna îmi ţin la ele-a’ inimii priviri. (bis)

375. DE N-AR FI FOST
– Psalm 123 (124) –

De n-ar fi fost de partea noastră El, Dumnezeul nostru, El,
de n-ar fi fost de partea noastră, să spună-acuma Israel! (bis)

De n-ar fi fost cu noi El, Domnul, când oamenii cu mii de mii
s-au ridicat în contra noastră, de vii ne-ar fi-nghiţit, de vii. (bis)

Când li s-a fost aprins mânia, când a venit al lor puhoi,
ne-ar fi-necat atâtea ape şi râuri sufletul din noi. (bis)

Ne-ar fi trecut şi peste suflet al lor năprasnic greu tumult
şi-atâtea valuri furioase de mult ne-ar fi-necat, de mult. (bis)

Slăvit să fie Domnul nostru, căci El ne-a stat într-ajutor,
El n-a lăsat să fim daţi pradă şi nu ne-a dat în dinţii lor. (bis)

Ca pasărea din laţul morţii al nostru suflet a scăpat,
căzut-a lanţul rupt, noi, slobozi şi izbăviţi, ne-am bucurat. (bis)

Al nostru ajutor e-n Domnul şi-n Sfântu-I Nume-avem noi scut,
El cerurile şi pământul cu-a Lui putere le-a făcut. (bis)

376. DE NU ZIDEŞTE DOMNUL
– Psalm 126 (127) –

De nu zideşte Domnul, El, o casă, degeaba vor lucra cei ce-o zidesc,
de nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba vor veghea cei ce-o păzesc!
Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu în noapte iar,
ca să mâncaţi o pâine câştigată cu trudă, cu durere, cu amar! (bis)

Căci El la toţi aceia ce-L ascultă, la preaiubiţii Lui, El le va da
ca-n somn, şi pâinea care le lipseşte şi totdeauna pâinea vor avea.
Copiii, iată, sunt o moştenire, o răsplătire de la Domnul Sfânt,
cum sunt săgeţile pentr-un războinic, copiii cei din tinereţe sunt. (bis)

Ferice-acel ce-şi umple cu ei casa, ferice omul care-i va avea,
căci când vorbi-vor cu duşmanii-n poartă // ei nicicând ruşinaţi n-or rămânea. (bis)

377. IATĂ CE PLĂCUT ŞI DULCE
– Psalm 132 (133) –

Iată ce plăcut şi dulce e să locuiască
fraţii pururea-mpreună, să se veselească,
cu cântări, cu psalmi în Domnul să se veselească! (bis)

E plăcut cum e mireasma care-i mai aleasă,
când, pe cap turnată, curge, spre veşmânt se lasă,
peste barba spre veşmântul lui Aaron se lasă. (bis)

Dulce-i ca şi roua care din Hermon coboară
spre-al Sionului sfânt munte-n fiecare seară,
dulce, răcoroasă, sfântă-n fiecare seară. (bis)

…Ce plăcută şi ce dulce-i, Doamne, adunarea,
acolo-Şi revarsă Domnul binecuvântarea,
viaţa pentru veşnicie, binecuvântarea. (bis)

378. PE MALURILE RÂURILOR TRISTE
– Psalm 136 (137) –

Pe malurile râurilor triste, pe malul apelor din Babilon,
acolo am şezut şi-am plâns cu jale
când ne-am adus aminte de Sion.

În sălciile din ţinutu-acela, noi harfele, plângând, le-am atârnat;
acolo toţi chinuitorii noştri
să le cântăm… cântări au aşteptat.

Asupritorii vrut-au bucurie, vrăjmaşii noştri veselii au vrut,
cântările Sionului cerură,
să le cântăm din ele ne-au cerut.

Cum, Doamne, să putem cânta noi, oare, cântările Sionului iubit,
a’ Domnului cântări neprihănite,
pe un pământ străin şi nedorit?

De te-oi uita, Ierusalim, să-şi uite a ei destoinicie dreapta mea,
de cerul gurii limba-mi se lipească
de nu-mi va fi la tine inima,

De nu-mi voi aminti mereu de tine, de nu-mi voi face din Ierusalim
a bucuriei culme minunată
şi-a dorului puternic şi sublim.

Adu-Ţi aminte, Doamne-adu-Ţi aminte de ai Edomului stricaţi copii
ce-n ziua când plângea Ierusalimul
strigau toţi: «Radeţi-l din temelii!»

Ah, fiica Babilonului, sortită la pustiiri cum nu s-au mai văzut,
ferice de acel ce-ţi va întoarce,
la fel, tot răul ce ni l-ai făcut!

Ferice de acel ce cu putere va apuca pe toţi copiii tăi
şi-i va zdrobi de Stânca Mântuirii
pe fiii Babilonului cei răi!

379. LĂUDAŢI PE DOMNUL
– Psalm 149 (150) –

Lăudaţi pe Domnul, neamuri, lăudaţi pe Dumnezeu,
în Lăcaşul Lui cel veşnic lăudaţi-L tot mereu! (bis)

Lăudaţi-L cât e-ntinsul cerului strălucitor
unde-a Lui putere mare se arată tuturor! (bis)

Lăudaţi-L pentru-a’ Sale mari lucrări şi-al Lui sfânt dar
şi-L slăviţi după mărimea Lui cea fără de hotar! (bis)

Lăudaţi pe Domnu-n trâmbiţi şi în harfe şi-alăut’,
lăudaţi-L cu timpane şi cu jocul cel plăcut! (bis)

Lăudaţi pe Domnu-n strune şi în sunet de caval,
lăudaţi-L din ţimbale şi răsunător chimval! (bis)

Lăudaţi-L, lăudaţi-L! Tot ce-i viu pe-acest pământ
laude în veci pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul Sfânt! (bis)

380. MINUNE ŞI TAINĂ

Minune şi Taină e viaţa curată,
în care Lumina S-a vrut întrupată,
în care Iubirea a vrut a Se-aprinde
şi-n care tot Raiul pe veci se cuprinde.

Fii binecuvântată,
Fecioară Preacurată,
Minune şi Taină, şi-Altar,
tu, Maica Eternului Har!

Minune şi Taină e Sfânta-Ntrupare,
când Cel-Fără-Margini Se strânge-ntr-o zare
şi Soarele Veşnic Se strânge-ntr-o rază
şi Cerul sărutul pe-un Crin Şi-l aşază.

Minune şi Taină sunt Fiul şi Mama
spre care se nalţă uimirea şi teama,
spre care coboară Iubirea şi Paza
şi-n care se-ascunde Fiorul şi Raza.

Minune şi Taină e Mila Divină
ce astfel alege spre lume să vină
şi astfel doreşte spre ea să ne-atragă
sfinţiţi de Iertarea Eternă şi-ntreagă.

Minune şi Taină, mi-nchin, pe vecie,
credinţa, nădejdea şi dragostea Ţie;
fiinţa, viaţa şi tot ce e-n mine,
prin Tine sfinţite, cuprinde-le-n Tine!

381. PLECĂCIUNE ŢIE

Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară, binecuvântată eşti tu-ntre femei,
tu ai fost aleasa Cerului Comoară pentru Taina Slavei şi-Ntruparea Ei!

Plecăciune ţie, Maică Preacurată, cu măritul înger, îţi cântăm şi noi,
nalţă către Fiul rugă ne-ncetată, pentru mântuirea noastră din nevoi!

Plecăciune ţie, Maică Fericită, ce-ai purtat în braţe şi-ai hrănit la sân
pe Iisus cel Dulce, Taina profeţită, Fiul tău, şi totuşi Veşnicu-ţi Stăpân!

Plecăciune ţie, Maică-ndurerată, care-ai plâns la Cruce şi-ai văzut murind
Fiul tău dat jertfă pentru lumea toată, jertfa ta curată cu a Lui unind!

Plecăciune ţie, Maică Rugătoare, chip al bunătăţii, grai mângâietor;
fii a rugăciunii noastre-ajutătoare pentru alinarea câtor răni ne dor!

Plecăciune ţie, Maică Preacinstită, care stai la Dreapta Fiului Divin;
fii pentru viaţa noastră ispitită pildă, şi putere, şi-ajutor! Amin.

382. BINECUVÂNTĂM IUBIREA

Binecuvântăm iubirea ca pe darul cel mai sfânt
şi, căutând cine-a avut-o mai înalt pe-acest pământ,
o găsim numai în tine, strălucind cel mai frumos,
fericită şi curată, (bis) // Maica Domnului Hristos. // (bis)

Binecuvântăm răbdarea şi smerenia, mereu,
şi căutăm cine le are mai profund spre Dumnezeu,
dar nu le găsim la nimeni dintre câţi pe lume sunt
cum le-ai avut tu, Fecioară, (bis) // Maica Domnului Preasfânt. // (bis)

Binecuvântăm frumseţea inimii cu nobil simţ
şi-o căutăm pe lumea asta la toţi cei ce-i ştim mai sfinţi,
dar nu mai găsim la nimeni, din tot neamul omenesc,
cum a fost în al tău suflet, (bis) // Maica Mirelui Ceresc. // (bis)

Binecuvântăm pe Tatăl, şi pe Fiul cel Slăvit,
şi pe Duhul Sfânt, că astfel te-a nălţat şi te-a sfinţit…
Şi-nchinându-ne naintea Tainicului Plan Divin,
te cinstim, Preafericită, (bis) // Maica lui Hristos! Amin. // (bis)

383. BINECUVÂNTARE ŢIE

Binecuvântare ţie,
cea mai sfântă-ntre femei,
ţie-mi plec cu bucurie
ochii şi genunchii mei.

Tu ai fost aleasă
Cerului Mireasă,
Duhului Altar
şi Iubirii Har.

Te cinsteşte fericită
inima, cântând pios
ţie, una-nvrednicită
a fi Maica lui Hristos.

Faţa ta străluce unic
de smerenie şi har,
tu I-ai fost Dumnezeirii
leagăn, lacrimă şi-altar.

Tot ce-a fost mai sfânt pe lume
pân-la tine-ai întrecut
şi-ntre toţi cei mai din urmă,
seamăn încă n-ai avut.

Dumnezeu putea alege
şi alt drum spre ce-a voit,
dar tu, vas curat şi unic,
I-ai fost cel mai fericit.

În toţi sfinţii-a fost vreo pată
osândită-n vreun cuvânt,
dar în tine, Preacurată,
numai rod din Duhul Sfânt…

384. BINECUVÂNTATĂ MAICA

Binecuvântată Maica Celui Care-L adorăm,
pentru-a ta chemare sfântă, // noi te binecuvântăm! // (bis)

Preacinstită fii tu, Maica
Celui ce ne-a mântuit,
nimeni pe pământ, ca tine,
pe Iisus n-a mai iubit!

Mulţi au mai crezut în Fiul după ce L-au cunoscut,
dar tu ai crezut nainte, // până nici nu L-ai născut. // (bis)

Mulţi au mai slăvit pe Domnul, marile-I minuni văzând,
dar tu L-ai slăvit când încă // El era Copil plăpând. // (bis)

Mulţi L-au mai slujit în urmă, când El ca Stăpân cerea,
dar tu L-ai slujit când încă // El neputincios părea. // (bis)

Mulţi şi-au mai jertfit o parte din viaţă pentru El,
dar tu ţi-ai jertfit-o toată, // într-un sfânt şi unic fel. // (bis)

Mulţi vor fi pe veci în Slavă lângă El, ce-L adorăm,
însă nimenea ca tine. // …Noi te binecuvântăm! // (bis)

385. PREASFÂNTĂ MAICĂ, TE PRIVESC

Preasfântă Maică, te privesc, cu Fiul tău Dumnezeiesc
şi fericit mă minunez cum Îl iubeşti şi cum veghezi,
cum te apleci spre Fiul tău, cum te uimeşti de chipul Său,
cum legeni scumpul tău Odor, cântându-I lin şi iubitor:

Nani-nani, Fir de Crin, dormi cu Maica, Fiu Divin!
Nani-nani, Trist Copil; Tată Sfânt, veghează-mi-L!

O, cum de fericită-L culci, cântându-I psalmii cei mai dulci,
şi-n ceasul sfintei rugăciuni mânuţele cum I-mpreuni;
oştiri cereşti privesc de sus, tu-I faci hăinuţe lui Iisus;
păstori şi magi privesc din prag, tu-I cânţi şi-L alăptezi cu drag…

O, cum să nu-ţi cântăm frumos c-atât de mult faci lui Hristos
şi-atât de dulce-L îngrijeşti, ca-n felul cel mai sfânt să-L creşti!
nainte de-a fi-al tuturor, El ţie-ţi este scump Odor;
nainte de-a fi-n Cer Stăpân, El este Pruncul tău la sân.

386. CÂNTĂ-I, MAMĂ, CÂNTĂ

Cântă-I, Mamă, cântă psalmii minunaţi,
până se-nchid dulce ochii legănaţi,
până-I cade moale mâna din a ta,
cântă-I, Mamă dulce, nani-nani-na…

Cântă-I, Mamă, (bis) Fiul să Se culce, nani-nani-na…
Cântă-I lui Iisus, Mielul cel supus,
Care vine-acum pentru-al Crucii drum
şi Se va jertfi spre-a ne mântui. (bis)

Cântă-I, Mamă bună, s-aibă somnul lin,
că din cer cu lună îngeraşii vin,
şi din cer cu stele, Tatăl, suspinând,
face semn, prin ele, binecuvântând…
Cântă-I, Mamă, (bis) cântă-I, Mamă dulce, nani-nani blând…

387. PREASFÂNTĂ MAICĂ BUNĂ

Preasfântă Maică Bună a Domnului Hristos,
cu îngerii-mpreună venim, venim şi te cinstim,
Preasfântă (bis) Maică Bună.

Te cinstim şi iubim şi-al tău nume-l fericim,
c-ai născut şi-ai crescut Fiul Celui Nevăzut;
şi ai dus, cu Iisus, chinul Crucii până sus. (bis)

De-a pururea Fecioară, al Curăţiei Crin,
a Cerului Comoară, dorim, dorim să te cinstim,
de-a pururi, de-a pururea Fecioară.

Preasfântă Rugătoare spre Fiul tău iubit,
cerând ajutorare, grăbim, grăbim să te cinstim,
Preasfântă (bis) Rugătoare.

388. MARIE, MAICĂ FERICITĂ

Marie, Maică Fericită a Fiului lui Dumnezeu,
tu ne eşti pilda cea mai naltă în toate, tuturor, mereu:
în curăţie, în răbdare, în dragoste şi-n trai sfinţit,
tu, lui Hristos nedespărţită, şi ţie, El, nedespărţit. (bis)

Fii binecuvântată, o, Maică Preacurată,
tu eşti acuma Sus la Dreapta lui Iisus;
aşa să fim mereu şi noi cu Dumnezeu! (bis)

Învaţă-ne pe toţi, întruna, cum să-L urmăm şi noi la fel,
cu toţi să dobândim cununa vieţii veşnice la El!
Şi-ajută-ne cu rugăciunea şi pilda ta pe toţi mereu,
ca să putem trăi minunea de-a fi pe veci cu Dumnezeu. (bis)

389. DACĂ ÎNGERUL CEL TARE

Dacă îngerul cel tare de la Dumnezeu trimes
ţi-a grăit sfântă urare şi ţi-a spus «un vas ales»
şi-a zis: «Plecăciune ţie, suflet preacurat şi blând!»
şi noi azi, Sfântă Marie, te cinstim cu el, cântând:

Bucură-te, Preacurată, vas ales şi fericit,
Maică binecuvântată a Hristosului Slăvit!

Şi cum îngerii Măririi au cântat «Osana»-n cor
pentru dragostea venirii Scumpului Mântuitor
cuprinzându-te-n cântare şi pe tine cu Hristos,
şi noi binecuvântare ţi-nălţăm în cor frumos:

Cum păstorii din câmpie au îngenuncheat şi-au spus:
«Binecuvântare ţie, Maica Domnului Iisus!»,
şi cum magi din depărtare ţi-au cântat cu glas pios,
şi noi binecuvântare îţi dăm, Maica lui Hristos:

390. O, MAICA JERTFEI SALVATOARE

O, Maica Jertfei Salvatoare, (bis) ca-n preacuratele-ţi priviri,
nici fericirea, nici durerea atât de-adânci nu-s nicăiri. (bis)

Binecuvântată, binecuvântată
fii tu, Preacurată, Maica lui Hristos,
cu iubire mare, cu iubire mare,
ţi-nălţăm cântare numelui frumos! (bis)

Ca-n chipul tău, pe lume unic (bis) de umil şi de glorios,
nici bucuria, nici tristeţea nu strălucesc mai luminos. (bis)

În viaţa ta, cum nici o mamă (bis) din lumea asta n-a avut,
e-o pace negrăit de dulce şi-un zbucium nepătruns de mut. (bis)

E-o umilinţă-atât de-adâncă (bis) pe-un nimb atât de-mpărătesc,
cântarea cea mai îngerească şi plânsul cel mai omenesc. (bis)

În preţul Jertfei Salvatoare (bis) şi tu ce mare parte-ai pus!
În veci te vom cinsti, căci tu eşti şi Maica noastră prin Iisus… (bis)

391. MAICĂ PURUREA FECIOARĂ

Maică pururea Fecioară, tu, care-n cer străluceşti
mai frumos decât toţi sfinţii şi oştirile-ngereşti,
tu, ce eşti comoară sfântă şi sălaş dumnezeiesc,
toţi creştinii te adoră, toţi din suflet te cinstesc. (bis)

Tu, ce eşti o floare scumpă cu un preadulce miros,
tu, care-ai purtat în braţe pe Slăvitul Domn Hristos,
tu, care ai fost aleasă scară pentru Dumnezeu,
îţi cinstim cu bucurie numele cel sfânt al tău. (bis)

Tu, de-acolo, ocroteşte neamul nostru creştinesc,
să trăiască după voia Tatălui celui Ceresc!
Roagă-te, Măicuţă Sfântă, roagă-te şi pentru noi,
primeşte cântarea noastră şi ne scapă din nevoi! (bis)

Pentru mila ta cea mare, laude îţi înălţăm
şi, cu-o inimă smerită, într-un glas cu toţi strigăm:
Bucură-te, Preacurată, bucură-te, Munte Sfânt,
îngerii de Sus îţi cântă, noi îţi cântăm pe pământ! (bis)

392. MAICA DOMNULUI IISUS

Maica Domnului Iisus, (bis)
Crin al Cerului de Sus,
Rai al sfintei curăţii,
binecuvântată fii!

Maica Domnului Hristos, (bis)
Dar al gândului duios,
Floarea zărilor cereşti,
binecuvântată eşti!

Maica Marii Îndurări, (bis)
Chip al sfintei ascultări,
Taina sfintei profeţii,
binecuvântată fii!

Maica Domnului Hristos, (bis)
Rod al Duhului Frumos,
Mila inimii-omeneşti,
binecuvântată eşti!

Maica Domnului Iisus, (bis)
Rugătoarea noastră Sus,
te cinstim supuşii fii,
binecuvântată fii!

393. PLECĂCIUNE ŢIE, PLECĂCIUNE ŢIE!
(CÂNTAREA ARHANGHELULUI GAVRIIL – Luca 1, 28)

Plecăciune ţie, plecăciune ţie, // Fecioară Marie, // (bis)
căreia ţi-a dat Domnul cel Prea Nalt // haru-I minunat! // (bis)

Domnul te arată binecuvântată, // Fecioară curată, // (bis)
nu te teme dar, tu ai mare har: // vei fi-un sfânt altar! (bis)

Plecăciune ţie, plecăciune ţie, // Fecioară Marie, // (bis)
căci prin Cel de Sus, Fiu îţi va fi-adus, // să-L numeşti Iisus! // (bis)

Sfânta Lui Domnie veşnic o să ţie, // Fecioară Marie… // (bis)
El va fi chemat Fiu Celui Prea Nalt, // Domn şi Împărat… // (bis)

Plecăciune ţie, plecăciune ţie, // Fecioară Marie, // (bis)
Tatăl va voi, Duhul te-a umbri, // Fiul te-a slăvi! // (bis)

Plecăciune ţie, plecăciune ţie, // Fecioară Marie, // (bis)
căci a’ Celui Sfânt Voie şi Cuvânt // sunt un Legământ! // (bis)

394. SUFLET NOU-NĂSCUT PE LUME

Suflet nou-născut pe lume, azi ai fost sfinţit
şi-n Biserică, de Domnul, prin Botez, primit,
ai primit pecetluirea Duhului Preasfânt,
harul sfinţitor al vieţii tale pe pământ.

Îţi dorim să trăieşti credincios,
fericit să-L slujeşti pe Hristos! (bis)

De satan şi de păcate azi te-ai lepădat,
cu Hristos şi cu credinţa te-ai împreunat;
însemnarea Crucii Sfinte peste trupul tău
Domnului te-nchină astăzi pentru lucrul Său.

Mintea ta s-o-nţelepţească gândul luminos,
mijlocul să-ţi întărească Duhul lui Hristos,
ochii tăi să vadă calea către Dumnezeu
iar urechile s-asculte glasul Lui mereu!

Mâinile să le-ai curate, binele făcând,
iar picioarele-ndreptate pe-al Său drum mergând!
Astfel, să-ţi păzeşti în cinste numele primit,
ca să poţi avea cununa vieţii la sfârşit!

395. HAI, SOMN UŞOR, IUBIT ODOR

Hai, somn uşor, iubit odor, căci blând, de Sus, de la Iisus,
vin, fără paşi, dragi îngeraşi să-ţi cânte lin, în somn senin!

Somn uşor, drag odor, sfânt fior, somn uşor,
dulce crin, zâmbet plin, chip senin –
somnul lin, somnul lin, somnul lin…

Hai, somn uşor, iubit odor, deasupra ta iubirea mea
se va ruga să poţi avea, în leagăn lin, un somn senin…

Hai, somn uşor, iubit odor, şi lui Iisus să-I fii supus,
în slujba Sa, viaţa ta să crească lin, odor senin…

396. HAI, NANI-NANI, PUIŞOR

Hai, nani-nani, puişor, închide-ţi geana dulce,
că-i cântă mama-ncetişor, copilul să se culce!
Hai lui-lui, hai lui-lui, dormi sub paza Domnului,
hai lui-lui, hai lui-lui!

La căpătâiul tău am pus, să-ţi fie ocrotire,
Cuvântul Domnului Iisus şi scumpa mea iubire.
Hai dui-du, hai dui-du, credincios să-I fii şi tu,
hai dui-du, hai dui-du!

Să-ţi iau mânuţa într-a mea când ruga mi-o voi spune,
ca Domnul Dumnezeu să-ţi dea un duh de rugăciune.
Hai lui-lu, hai lui-lu, să te rogi mereu şi tu,
hai lui-lu, hai lui-lu!

Să-ţi fie sufletul senin şi inima curată,
precum e cerul cristalin când noaptea-i înstelată!
Hai lui-lui, hai lui-lui, să fii fiul Domnului,
hai lui-lui, hai lui-lui!

Să-ţi fie fiecare ceas iubire şi cântare,
să ai la fiecare pas o binecuvântare!
Hai dui-du, hai dui-du, binecuvântat fii tu,
hai dui-du, hai dui-du!

Dormi, somn uşor, iubirea mea, cu îngerii-mpreună!
Iisuse, ia-ne-n paza Ta! Dormi, nani, noapte bună!
Hai lui-lu, hai lui-lu, fii cu noi, Iisuse, Tu,
hai lui-lu, hai lui-lu!

397. CÂNTĂ-MI, DULCE MAMĂ

Cântă-mi, dulce mamă, cântecul acel
când Iisus îi cheamă pe copii la El.

Haideţi copilaşi, îngeri drăgălaşi,
să-I cântăm în cor: (bis)
„Bunule Iisus, Te iubim nespus,
Drag Mântuitor!”

Lăsaţi copilaşii la Iisus aşa,
ei sunt îngeraşii care El Şi-i vrea!

Haideţi şi cântaţi-I Domnului Hristos,
Lui mărire daţi-I cum ştiţi mai frumos!

Fiii şi părinţii, cu un dor nespus,
daţi-I a credinţii slavă lui Iisus.

398. NANI, FRĂŢIORUL MEU
(COPII RĂMAŞI)

Nani, frăţiorul meu, dormi cu surioara,
nu mai plânge-aşa de greu, că-mi rupi inimioara;
nu mai plânge, nani-na, că-mi rupi inimioara! (bis)

Hai nani-nani, dulce frăţior,
hai nani-nani, somn uşor-uşor!

Ta-ta… nani, tata nu-i, inima şi-n mine
sângeră de dorul lui, poate mâine vine;
nu mai plânge, nani-na, poate mâine vine! (bis)

Ma-ma… nani, nu-i nici ea, cine ştie, cine,
de-o vom mai putea vedea, culcă-te cu mine!…
Nu mai plânge, nani-na; culcă-te cu mine! (bis)

Dormi, Iisus ni-i poate da, lângă noi, acasă,
ştii cum tata ne spunea: «Domnul nu ne lasă!».
Nu mai plânge, nani-na, Domnul nu ne lasă! (bis)

Nani, e târziu de tot, hai, fă-ţi cruce bine,
căci mi-e somn de nu mai pot, roagă-te cu mine;
cu mânuţa uite-aşa, roagă-te cu mine!… (bis)

399. CU DRAG PRIVEŞTE DOMNUL

Cu drag priveşte Domnul din cerul înstelat
pe fiul ce se roagă cu mama-ngenuncheat.
Cu drag ascultă Domnul când glasul liniştit
se roagă cu credinţă spre cerul strălucit. (bis)

Cu drag veghează Domnul la patul cel curat
odihna celor care cu drag I s-au rugat.
Cu drag îi creşte Domnul pe-acei copii cuminţi
ce vor să umble-n calea curatei Lui credinţi. (bis)

Cu drag veghează Domnul pe orice copilaşi
ce I-au cerut de pază pe sfinţii îngeraşi.
Cu drag ajută Domnul pe mamele ce-şi cresc
copiii după voia Părintelui Ceresc. (bis)

400. PESTE-A CERULUI FEREASTRĂ

Peste-a cerului fereastră, îngeraşii trag perdea
înstelată şi albastră, să se joace, să se joace după ea.
Luna-i minge luminoasă aruncată printre nori,
când o prind şi când o lasă, fericiţi şi zâmbitori.

Fericiţi, fericiţi, îngeraşii cei iubiţi,
fericiţi şi acei care sunt la fel cu ei! (bis)

Dup-atât de multă joacă, dimineaţa, obosiţi,
somnu-i fură şi-i apleacă printre raze, printre raze adormiţi.
Maica Domnului cea bună îi adună iubitor
şi-i aşază împreună sub o plapumă de nor.

…Fericiţi cei ce ascultă de cuvântul credincios,
căci o fericire multă îi aşteaptă, îi aşteaptă la Hristos.
Că nu-i gură să grăiască cât de dulce şi-n ce fel
are El să răsplătească pe cei ce-L iubesc pe El.