Persistenţa figurii şi a faptelor lui Atanasie Todoran în memoria colectivă a transilvănenilor este dovedită şi de o scrisoare inedită a lui Nestor Simon, un cercetător pe nedrept uitat al istoriei acestui ţinut, din Cluj, 5 septembrie 1887. Acest document arhivistic aduce o precizare importantă, potrivit căruia „năsăudenii s-au opus de două ori unirei:
I. Unimei religioase cu Roma
2 Uniunei politice în 1848.“
Totodată, epistola restituie valoarea mărturisitoare a jertfei lui Atanasie, în condiţiile în care majoritatea studiilor istorice au accentuat doar importanţa sa socială şi politico-naţională. În acest sens, Nestor Simon scria, printre altele: „Am aflat cauza pentru care s-a opus Todoran Tănase contra militarizării. Adecă el nu s-a opus militarizării, ci s-a opus încercărilor de a se uni cu biserica Romei, deoarece pe atunci curgeau luptele cele mai înverşunate şi Curtea din Viena voia ca militarizând, totodată, să esopereze şi uniunea“. Documentul citat confirmă şi întăreşte ultimele cuvinte rostite de martir, înainte de a-şi încredinţa sufletul lui Hristos: „Nu vă daţi unirei!“ (cf. pr. Dorel Man, Fapta lui Tănase Todoran din anul 1763 în conştiinţa urmaşilor: o scrisoare-document din anul 1887 privind revolta de la Salva, în Studia UBB. Theologia Ortodoxa, nr. 1/2006).
Semnificaţia profundă a jertfei lui Atanasie Todoran şi a celor dimpreună cu el ne este înfăţişată într-un mod pilduitor, în jurul anului 1890, graţie întâmplărilor petrecute într-o aşezare grănicerească din districtul năsăudean, în localitatea Feldru, devenită între timp integral greco-catolică. Autorităţile bisericeşti greco-catolice doreau să impună în această parohie numirea unui nou preot, nedorit de credincioşi din cauza conduitei sale morale îndoielnice. Problema numirii acestui paroh în această aşezare de confesiune unită a reprezentat deopotrivă un caz amplu mediatizat de gazetele româneşti şi maghiare ale epocii, cât şi un exemplu semnificativ despre impactul peste timp în sufletul locuitorilor din satele someşene, a rezistenţei ortodoxe întruchipate cu forţa exemplului personal în faţa ofensivei catolicizante din secolul al XVIII-lea, de către Atanasie Todoran şi numeroşii mărturisitori ai credinţei străbune.
Credincioşii din aceste ţinuturi greu încercate pe parcursul istoriei foloseau argumente dintre cele mai convingătoare, ca acum, în situaţia menţionată, când se apelează la exemple perene din istoria ţinutului grăniceresc şi a Ardealului. Parohienii din Feldru îşi întemeiază refuzul pe invocarea trecutului ortodox al Văii Someşului, precum şi pe statornicia în credinţă a strămoşilor, apărători ai legii şi dreptăţii. Aceştia evocă momentele de luptă şi grea cumpănă, care prezintă în prim-plan atitudinea martirului Atanasie Todoran din Bichigiu, frânt cu roata pentru singura lui vină de a-şi fi apărat credinţa drept-măritoare: „În care caz contrar, vă spunem drept, că vom fi siliţi a păşi pe cărările acelea care ni le-a închis în secolul trecut introducerea militarismului cu terorizarea, îngrozirea şi chinuirea preoţilor şi poporului de pe Valea Someşului şi care s-a sfârşit cu tăierea pe roată a martirului nostru Todoranu din Bichigiu, pentru că şi-a apărat religiunea străbună până şi-a pus şi capul“ (cf. Macarie Drăgoi, Instituirea preoţilor în Vicariatul Rodnei – cazul de la Feldru din 1890, în Arhiva Someşană, V, 2006). Impresionează în textul acestui document apelul la experienţele trecute ale regiunii şi la sacrificiile îndurate în contextul impunerii catolicismului, la chipul luminos al bătrânului Atanasie Todoran din Bichigiul Năsăudului, care a rămas atât de viu în conştiinţa şi evlavia urmaşilor.
Mărturie din zilele noastre
Pe întreaga durată a desfăşurării evenimentelor, comunitatea greco-catolică din Feldru va susţine constant ca pe o alternativă firească revenirea la ortodoxie „la credinţa înaintaşilor“, fapt care a răscolit, se pare, autoritatea diecezană greco-catolică de la Gherla, care a luat o nouă decizie menită de a aplana tensiunile din această fostă parohie ortodoxă. Hotărârea feldrihanilor, exprimată oarecum in extremis la 1890, va fi împlinită în anul 1948 prin revenirea în sânul Bisericii Ortodoxe a preoţilor şi credincioşilor din ţinuturile îndelung încercate ale Transilvaniei străbune.
La toate aceste mărturii mai vechi se cuvine a fi adăugată în final şi o alta mai recentă, aparţinând unuia dintre bătrânii comunităţii din Bichigiu, care a contribuit, alături de consătenii săi, la întemeierea noii mănăstiri din această localitate. Petre Tecar, la cei peste 80 de ani, evocă vremurile străluminate de obiceiurile locului şi de jertfa acestui mărturisitor al plaiurilor năsăudene, aşa cum a moştenit de la înaintaşi:
„Tata meu, Timoftei Tecar, care a trăit 96 de ani, îmi spunea că pe vremea când era copil, mergea împreună cu alţi copii în ziua de Paşti, în Piezi, la casele oamenilor şi gazda le dădea ouă roşii la copii, cum îi obiceiul la noi în sat. Copiii se duceau şi la casa lui Tănase Todoran, care era pe vremea aceea la gura Văii Moroşanului, sub Pleşe, cum îi zicem noi. În casa lui Todoran mai stătea o strănepoată de-a dânsului care le împărţea, la fel ca şi alte găzdoaie din sat, ouă roşii la copiii care veneau în ziua de Paşti, în Piezi. Mai trăiesc în Bichigiu două viţe de Todoran. Amândouă pot să-i fie neamuri. Mai ştiu de la tatăl meu că Tănase Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărăteasă drepturile românilor asupriţi în religia noastră strămoşească ortodoxă. Pentru aceea luptăm şi noi astăzi, pentru credinţă şi adevăr, că suntem sânge de-a lui“.
„Ne-au scris ca iobagi, dăm dare şi facem slujbe cătăneşti; copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba?…“
„Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărăteasă drepturile românilor asupriţi în religia noastră strămoşească ortodoxă. Pentru aceea luptăm şi noi astăzi, pentru credinţă şi adevăr, că suntem sânge de-a lui.“
Articol realizat de Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord