Par. Prof. Dr. Mircea Păcurariu

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc de şapte veacuri la Curtea de Argeş. După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Târnovo, care pe atunci era capitala „imperiului româno-bulgar”, întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, români de neam. I s-a dat din botez numele „Filofteia”, care în greceşte înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu”, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era româncă de neam, din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.

Dar după o vreme tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci ca această femeie să n-o iubească pe Filofteia, obişnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie, în acelaşi timp, căuta să întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei, în inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: „ Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 34-36). Între altele, de multe ori când ducea mâncare tatălui ei la câmp, o parte din ea o dădea unor oameni săraci, într-una din zile, pe când avea 12 ani, acesta a urmărit-o ca să vadă ce face cu mâncarea pe care trebuia să i-o aducă la câmp. încredinţându-se că o dădea celor lipsiţi, s-a înfuriat atât de tare, încât a scos securea pe care o purta la brâu şi a aruncat-o asupra fetei. A rănit-o grav la un picior, încât după puţină vreme şi-a dat sufletul în mâna Ziditorului a toată făptura.

Nevrednicul tată, înspăimântat de uciderea propriei sale copile, a încercat să-i ridice trupul spre a-l înmormânta. Dar Dumnezeu a îngreuiat în aşa fel cinstitul ei trup, încât nici tatăl ucigaş, nici alţi oameni n-au putut să-l ridice, îngrozit, a alergat la arhiepiscopul cetăţii Târnovo, istorisindu-i toate cele întâmplate. Acesta, împreună cu mai marii cetăţii, cu preoţi, călugări şi mulţime de credincioşi, s-au îndreptat spre locul în care se afla trupul neînsufleţit al tinerei Filofteia. Toţi s-au încredinţat că erau în faţa unei minuni dumnezeieşti. Ierarhii şi preoţii aflaţi acolo, au săvârşit slujba prohodiriei, după care au încercat să-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce în catedrala arhiepiscopală din Târnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au înţeles că Filofteia putea fi socotită acum ca o adevărată muceniţă a lui Hristos şi că ea însăşi nu voia să fie dusă în cetatea Târnovo. Sinaxarul ei arată că sfinţii slujitori au început să spună numele unor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi din stânga Dunării, spre a vedea dacă nu se uşurează trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Când s-a rostit numele oraşului Curtea de Argeş, deodată trupul s-a uşurat şi a putut să fie ridicat. A fost înştiinţat de îndată domnitorul român de la Argeş de dorinţa sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup să fie adus în ţara sa. A fost întâmpinat la Dunăre de domnitor, ierarhi, preoţi, călugări şi credincioşi, cu rugăciuni, cântări duhovniceşti, lumânări şi tămâie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Argeş.

Adevărul este că moaştele ei au rămas la Târnovo şi au fost aduse în Ţara Românească numai după anul 1393, când taratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de turci. Se pare că de aici au fost duse pentru scurt timp la Vidin, probabil până în 1396. Pentru a nu fi profanate, au fost oferite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), care le-a aşezat în biserica Sfântul Nicolae (domnească) din Curtea de Argeş, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitoria domnitorilor Basarab I întemeietorul şi Nicolae Alexandru, fiul său. Moaştele Sfintei au rămas acolo până în 1893, când – datorită stării de degradare în care a ajuns biserica – au fost mutate în bisericile Sfântul Gheorghe apoi la Adormirea Maicii Domnului – Olari, din aceeaşi localitate, în timpul primului război mondial, când o bună parte din ţară era ocupată de trupe străine – au fost duse în paraclisul mănăstirii Antim din Bucureşti. După încheierea războiului au fost readuse la Curtea de Argeş, dar de data aceasta în măreaţa biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab. Din 1949 au fost mutate în paraclisul din incinta acestei biserici, unde se găsesc şi azi.

În felul acesta, Sfânta Filofteia a devenit o adevărată ocrotitoare a Ţării Româneşti. Moaştele ei sunt venerate atât de credincioşii din partea locului cât şi de alţi creştini, din alte zone ale ţării, care îşi îndreaptă paşii spre prima capitală a Ţării Româneşti, în mai multe rânduri s-au făcut procesiuni în ţară cu sfintele ei moaşte, mai ales în vreme de secetă. De la aducerea moaştelor sale în ţară şi până azi, în numeroase biserici s-au zugrăvit fie chipul ei, fie scene din viaţa ei (ca în bisericile Dobroteasa şi Sfântul Gheorghe din Bucureşti, Sfânta Filofteia şi Sfânta Vineri din Ploieşti, Adormirea Maicii Domnului din Mizil şi altele). Icoane cu chipul său împodobesc casele credincioşilor. Unii părinţi dau numele Filofteia fiicelor lor la botez, iar unele credincioase care iau îngerescul chip al călugăriei, de asemenea poartă acest nume. Pomenirea ei cu laudă se face în fiecare an în ziua de 7 decembrie. A fost aleasă această zi ca dată de prăznuire, îndată după ziua Sfântului Nicolae, întrucât moaştele ei au stat secole în şir în biserica domnească din Curtea de Argeş, care are hramul Sfântului Nicolae, deci la 6 decembrie. „Viaţa” Sfintei Filofteia este trecută în Mineiul pe decembrie şi în Vieţile de sfinţi pe această lună, tipărite la noi în ţară, iar însemnările de călătorie ale unor străini care au trecut prin Curtea de Argeş menţionează prezenţa moaştelor ei în acest oraş, precum şi cinstirea de care se bucurau din partea credincioşilor români.

La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră, între care şi Sfânta Filofteia de la Argeş. Slujba specială închinată acestei generalizări a avut loc în octombrie 1955, la Curtea de Argeş, în prezenţa patriarhului Justinian Marina şi a numeroşi ierarhi români şi străini, invitaţi acolo, precum şi a numeroşi clerici şi credincioşi. Să cinstim şi noi prin cântări duhovniceşti pe acesta sfântă ocrotitoare a Ţării Româneşti, zicând: „Lăudăm nevoinţele tale, Filofteie fecioară, cinstim patimile, mărim îndelungă-răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârşit, cântăm bărbăţia ta cea neînvinsă ce s-a arătat în trupul tău cel tinerel şi crud; şi privind toate ostenelile vieţii tale care te-au preamărit pe pământ şi în cer, unde acum locuieşti, te rugăm fă pomenire şi de noi cei ce alergăm la racla sfintelor tale moaşte, ca izbăvindu-ne de toată nevoia şi împărăţiei cerurilor făcându-ne părtaşi, să te lăudăm pe tine, grăind unele ca acestea:

Bucură-te, cea din ceruri dăruită românilor;
Bucură-te, că acum locuieşti la înălţime;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine Domnul milă ne trimite;
Bucură-te, că-ţi ascultă rugile pentru tot omul;
Bucură-te, că eşti nouă ajutor întru primejdii;
Bucură-te, că pe tine te avem stâlp al nădejdii;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată! (Din Acatistul Sfintei Filofteia, icosul 12)