Iisus_GhetsimaniTraian Dorz, din «Hristos – Mijlocitorul nostru»

Ce slăvit răsună Adevărul în glasul rugăciunii lui Iisus Hristos, Domnul nostru, mişcând şi fericind sufletele ucenicilor care se rugau împreună cu El!
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis Tu…

Iată singurul loc din Sfintele Scripturi în care Domnul Dumnezeul nostru Îşi spune, cu gura Lui sfântă, întreg Numele Lui Sfânt, descoperindu-ne că viaţa veşnică este chiar cunoaşterea Lui.
Nu numai că viaţa veşnică stă în ea. Ci că este chiar ea.
După cum Pâinea şi Vinul Sfintei Împărtăşiri nu sunt numai închipuirea Trupului şi a Sângelui Său, ci sunt chiar ele (Mat. 26, 26-28; I Cor. 10, 16).

Viaţa veşnică este!
Iată trei cuvinte care întregesc un mare şi cutremurător adevăr! Viaţa veşnică este!
Pentru că există un Dumnezeu Veşnic, există şi viaţă veşnică.
Pentru că există o dreptate veşnică, există şi răsplată veşnică.
Pentru că există o iubire veşnică, există pentru ea şi un loc veşnic
şi pentru că Adevărul este veşnic, există şi viaţă veşnică…

Aici Mântuitorul vorbeşte nu de existenţa, ci de viaţa veşnică.
Noi putem avea o existenţă veşnică, fără să avem viaţa veşnică.
Adevărul ştiinţific care spune că nimic nu piere, ci totul se transformă este chiar el o mărturie zdrobitoare împotriva tuturor acelora care susţin aceasta în privinţa lucrurilor materiale, dar o tăgăduiesc în privinţa celor duhovniceşti.
Adică tocmai în privinţa acelora care, chiar prin natura lor nespus superioară celorlalte, fac să strălucească nespus mai puternic acest nemuritor adevăr.

Existenţa veşnică o avem cu toţii. Dar viaţa veşnică nu o vor avea decât acei care Îl cunosc pe Dumnezeu Tatăl şi pe Iisus Hristos, Fiul Lui, cu acea cunoaştere care este o descoperire şi o împreunare desăvârşită şi eternă.
Care Îl cunosc pe Dumnezeu cu acea cunoaştere ce îl face pe sufletul care o dobândeşte să devină de aceeaşi natură duhovnicească cu Hristos…
Care se altoiesc, sudându-se în Hristos, devenind ca El, cum ramul în tulpină, cum mlădiţa în viţă, cum mădularul în trup.
Căci un astfel de credincios devine o prelungire, în timp şi în lucrare, a lui Hristos Iisus, Cel care este Tulpina sa şi Capul său.

Existenţa veşnică o au toţi oamenii.
Numai că această existenţă nu va fi a tuturor sufletelor la fel.
A unora va fi moarte, pe când a altora va fi viaţă.
Existenţa veşnică a unora va fi întuneric şi chin nebănuit.
Iar a altora va fi lumină şi slavă negrăită.
Existenţa aceasta nu se va descoperi numai în clipa când Împăratul Hristos va alunga din faţa Judecăţii Sale pe cei de-a stânga Lui, zicându-le: Duceţi-vă, blestemaţilor, în focul veşnic,
iar celor de la dreapta Lui spunându-le: Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, la slava veşnică… (Mat. 25, 34-41).
Ci existenţa aceasta începe chiar de aici şi chiar de acum.
Cea de acolo va fi numai urmarea celei de aici.
Cea din veşnicie va fi numai continuarea şi răsplata normală a celei din lumea aceasta.

Dragă suflete, întrebarea ta cea mai mare nu trebuie să fie dacă este sau nu o existenţă veşnică.
Existenţa aceea este un adevăr tot atât de sigur ca şi existenţa aceasta de acum,
iar faptul că lumea de acum o tăgăduieşte nu anulează adevărul ei, după cum, dacă o mulţime de orbi ar tăgădui lumina soarelui, nu ar anula adevărul existenţei acestei lumini, ci-l va întări.
Ci întrebarea cea cutremurătoare pe care trebuie să ţi-o pui este: unde îţi vei petrece tu existenţa ta veşnică?
În întuneric sau în lumină?
În chinuri sau în fericire?
În moarte sau în viaţă?
Cu Satana sau cu Hristos?
Căci nu sunt decât aceste două realităţi.
Iar răspunsul nu e greu să ţi-l afli tu singur, după felul de viaţă pe care îl duci.
Cunoşti tu oare pe Dumnezeu?
Ai tu părtăşie cu Hristos?
Trăieşti tu în Duhul Sfânt?
O, dacă da, ferice de tine!
Dar dacă nu, trezeşte-te înspăimântat de grozăvia existenţei eterne fără viaţă, care te aşteaptă
şi vino la Hristos chiar acum, rugându-te Lui cu lacrimi de căinţă şi recunoştinţă, zicând:

Slavă veşnică Ţie, Iisus Hristos, Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică!
Îţi mulţumesc că ai venit în lume să cauţi şi să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.
Recunosc că sunt căzut şi pierdut prin păcatul în care am trăit împotriva voii lui Dumnezeu şi împotriva Cuvântului Tău mântuitor.
Dar acum, cu groază de pedeapsa pe care o merit şi care cred că este,
cu pocăinţă pentru păcatele pe care le-am făcut şi care îmi împovărează sufletul meu,
vin la Tine cu dorinţă fierbinte să primesc mântuirea Ta, pe care ai adus-o prin Crucea şi Jertfa Ta pentru noi toţi;
şi cu legământ de ascultare de Cuvântul Tău, pe care vreau să-L pun acum, până la moarte,
vin şi mă predau Ţie, Iisuse Doamne, scumpul meu Mântuitor.
Te rog, primeşte-mă în Oastea Ta
şi alege-mă şi pe mine printre cei învredniciţi de cunoaşterea Tatălui Ceresc şi de cunoaşterea Ta, Iisuse Hristoase, Fiul Său Preaiubit, Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu,
pentru ca existenţa mea veşnică să fie în viaţă, iar nu în moarte; cu Tine, Iisuse, şi nu cu cel rău.
Amin.

Lasă un răspuns


*