Traian Dorz, Întâi să fim din seria Cugetări nemuritoare
Lucrarea vie în Hristos a avut totdeauna aceste două caracteristici: smerenia şi sinceritatea. Pe acestea ne-a spus Domnul Iisus Însuşi ca noi toţi să le învăţăm de la El.
În lucrarea sfântă a părtăşiei cu Dumnezeu au venit numai sufletele care au fost pătrunse de sinceritate şi smerenie – şi au rămas numai atâta cât s-au putut păstra cu adevărat sincere şi smerite, atât faţă de Hristos, cât şi faţă de fraţi.
În momentul în care cineva cade din sinceritate în prefăcătorie şi din smerenie în îngâmfare, el s-a despărţit sufleteşte, atât de Hristos, cât şi de fraţi, chiar dacă printr-o încăpăţânare firească şi printr-o împotrivire ambiţioasă a căutat să mai rămână în mijlocul Bisericii şi al adunării sfinte.
Atâta vreme cât suntem sinceri şi smeriţi, noi rămânem în Harul lui Dumnezeu, – fiindcă este scris: „celor smeriţi le dă har”. Dar în momentul când am pierdut smerenia, Harul s-a dus, pentru că el stă numai în vasul smereniei. Când crapă acest vas, Harul curge spre alţii.
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este cu deosebire o sărbătoare a sincerităţii şi a smereniei. Maica Domnului a fost sufletul cel mai smerit şi mai sincer care a putut fi găsit de Tatăl Ceresc în mijlocul lumii pentru a putea împlini prin ea, în chip vrednic, taina şi promisiunea Întrupării Fiului şi arătarea roadelor Sfântului Duh.
Datorită smereniei şi curăţiei ei, S-a putut arăta în ea, pentru prima dată în Istorie şi în lume, lucrarea împreunată a Sfintei Treimi. Sfântul şi marele arhanghel i-a zis: Tatăl te-a ales, Fiul Se va naşte din tine şi Duhul Sfânt te va umbri… Despre Sfânta Treime se vorbeşte clar, pentru prima dată în Sfânta Scriptură, în legătură cu Maica Domnului.
Ce înaltă întrupare au avut în fiinţa ei sinceritatea şi smerenia!
Toată puterea Sfintei Treimi, toată lucrarea lui Dumnezeu s-a concentrat atunci în Sfânta Fecioară Maria, pentru că prin ea trebuia să se realizeze cea mai uriaşă şi veşnică operă a lui Dumnezeu, care era mântuirea lumii. Şi această lucrare nu se putea face decât acolo unde era desăvârşită şi totală smerenia şi sinceritatea.
Dacă n-ar fi fost îndeplinite în modul cel mai desăvârşit aceste două condiţii, Dumnezeu-Tatăl nu S-ar fi oprit asupra ei. Dumnezeu-Fiul nu S-ar fi putut Întrupa din fiinţa ei, iar Sfântul Duh nu ar fi umbrit-o.
O, cât respect sfânt trebuie să avem noi, potrivit Evangheliei, faţă de Sfânta Fecioară, acest vas ales de care S-a folosit atât de minunat Dumnezeu – şi faţă de care măritul arhanghel Gavril a arătat atât de înaltă preţuire, încât, cutremurat de evlavie, i s-a închinat, zicându-i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!”
Poate că în noaptea când arhanghelul i s-a arătat, ea, veghind şi rugându-se, se gândea la profeţia lui Isaia despre Fecioara care va naşte pe Emanuel – şi îşi va fi dorit şi se va fi rugat ca ea să fie măcar o slujitoare smerită şi curată a acelei Sfinte Fecioare…
Şi tocmai atunci şi tocmai pentru această smerenie şi curăţie a ei, îngerul trimis de Tatăl i-a grăit: Tu eşti Fecioara Sfântă!
În Noaptea Naşterii poate că tot acelaşi arhanghel Gavril s-a dus şi la păstorii din Betleem, să le vestească şi lor că li S-a născut Mântuitorul…
Poate că şi aceşti smeriţi şi curaţi păstori se vor fi gândit între ei, veghind şi rugându-se, tot la profeţia cu Fiul Emanuel, născut din Fecioară, şi îşi vor fi dorit şi ei şi se vor fi rugat şi ei să fie învredniciţi să-L afle şi să-L cunoască.
Şi tocmai atunci şi tocmai pentru această smerenie şi curăţie a lor, îngerul trimis de Tatăl le-a grăit: S-a Născut; mergeţi să-L aflaţi şi să vă închinaţi Lui!…
Şi cu magii trebuie să se fi petrecut astfel, pentru că în tot ce au făcut şi ei se vede limpede că au fost pătrunşi de sinceritate şi smerenie.
Şi tot într-o noapte prelungită din această Noapte Sfântă s-a petrecut şi minunea revelaţiei cu părintele nostru sufletesc, care a fost alesul lui Dumnezeu pentru a face prin el această Lucrare mântuitoare în ţara şi în credinţa noastră… În noaptea aceea el veghea şi se ruga ca Dumnezeu să înceapă prin cineva vrednic o lucrare vie şi mântuitoare în lume… Şi poate că acelaşi arhanghel măreţ a fost trimis de Dumnezeu şi la el, ca să-l inspire şi să-l determine, spunându-i: Tu eşti acela prin care se va face această lucrare!
Tot aşa le spusese şi pare că tot acest arhanghel şi celorlalţi mari slujitori ai lui Dumnezeu, să facă lucrarea lor, la vremea sa, fiecăruia: lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Daniel, lui Ioan, lui Petru, lui Pavel… Felul cum a lucrat de fiecare dată este aproape acelaşi.
Fiecare dintre cei cărora li s-a arătat îngerul „care stă în faţa lui Dumnezeu” au avut aceleaşi frumoase însuşiri ale smereniei şi sincerităţii… Şi lucrarea pe care au făcut-o fiecare dintre aceşti minunaţi trimişi ai lui Hristos a avut de fiecare dată acelaşi caracter etern, profund şi ceresc al smereniei şi sincerităţii, munca şi lupta, lacrimile şi dragostea, curajul şi jertfa. Fiindcă acestea sunt caracteristicile lui Hristos.
Fiecare dintre cei ce am fost chemaţi prin Cuvântul şi prin Duhul Sfânt la această Lucrare am fost aleşi de Dumnezeu… Nu întâmplător am fost chemaţi când am fost chemaţi – şi nu întâmplător am fost născuţi din părinţii din care ne-am născut, în locul şi în timpul naşterii noastre.
Tot aşa este şi cu naşterea din nou, cu naşterea din Dumnezeu!
Puteam să fim chemaţi în alte lucrări – mai erau destule!
Puteam să fi mers în altă parte – mai aveam unde merge.
Puteam să auzim de la altcineva şi altceva – mai erau atâţia şi atâtea…
Dar dacă aici am fost chemaţi şi aici am venit, şi aşa am cunoscut – atunci aşa să rămânem pe totdeauna!
Dumnezeu nu ne-a chemat întâmplător şi nu ne-a dat zadarnic un dar fiecăruia… Nu ne-a făcut degeaba să cunoaştem nişte adevăruri atât de adânci şi să avem nişte părinţi atât de minunaţi – ci ne-a făcut toate acestea cu un mare şi unic scop: aflarea şi vestirea lui Iisus Cel Răstignit. Primirea şi mărturisirea lui Hristos în sinceritate şi smerenie, pentru mântuirea noastră şi a tuturor semenilor noştri între care ne-a aşezat El.
Pentru acest scop, Dumnezeu ne-a dat adevărurile cele mai frumoase, părinţii cei mai buni, cântările cele mai inspirate, lacrimile cele mai dulci, adunările cele mai fericite, fraţii cei mai minunaţi.
Ştim noi oare ce mari binecuvântări sunt acestea?
Aici Dumnezeu ne-a chemat în ceasul cel mai potrivit, în felul cel mai frumos şi în locul cel mai sfânt… Ne-a înzestrat cu talentele cele mai frumoase…
Cei care nu ni le-am descoperit încă, să ni le descoperim şi să le punem în lucrare. Cei ce ni le-am descoperit şi suntem convinşi de ele, să le folosim în modul cel mai harnic, identificându-ne cu munca, cu slujba, cu misiunea pe care ni le-a rânduit Dumnezeu, – dar totdeauna cu toată smerenia şi sinceritatea, căci acestea singure sunt trăsăturile lui Hristos şi au Duhul Lui.
Amin.