1. Hristos ne cere întâi inima şi numai după aceea ne cere slujba noastră. Cine face o slujbă fără inimă, acela este un slujbaş netrebnic şi va face o slujbă netrebnică, atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii săi.

2. Unii au arătat, dar alţii n-au arătat încă ce poate face harul lui Dumnezeu prin cei ce-şi predau Lui toată inima lor. În fiecare loc unde citim în Cuvântul Sfânt ori suntem într-un loc sfânt, ori într-o adunare sfântă, aceasta este totdeauna cea mai dintâi şi cea mai puternică dorinţă şi cerere a lui Dumnezeu:
– „Fiule, dă-Mi inima ta!” Dă-Mi toată inima ta!

3. Inima omului are cel puţin trei compartimente – nu numai unul.
Primul compartiment este cel al cuvintelor, este conştientul omului. Partea aceasta mulţi o aduc la Dumnezeu şi în acest compartiment mulţi Îl primesc pe Domnul. Vorbesc despre El şi Îi promit multe, cu vorba.
4. Partea a doua a inimii, compartimentul din mijloc, este cel al gândurilor, este subconştientul omului. Partea aceasta la mulţi oameni este mereu închisă şi ascunsă, spre a nu se vedea ce se face acolo şi ce zace. Mulţi oameni îşi aduc la lumina Domnului vorbele lor, dar nu-şi aduc în faţa şi sub stăpânirea Lui cele mai multe din gândurile lor. În subconştientul multor oameni zac atâtea gânduri pe care omul nu le supune niciodată deplin lui Dumnezeu.

5. Partea a treia şi cea mai adâncă a inimii omului este compartimentul inconştientului său. Sinele cel mai profund, locul simţurilor, al instinctelor, al reflexelor, de unde izbucnesc toate, de unde ies toate, unde este rădăcina tuturor actelor fireşti ale omului.

6. În acest compartiment al inimii lor Îl primesc pe Hristos numai cei puţini, cei în care Hristos face apoi operaţia cea divină, înnoirea cea sfântă, transformarea cea dumnezeiască.

7. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia cea cu două tăişuri care pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, gândurile şi simţirile inimii (Evr 4, 12)…, adică subconştientul şi inconştientul, sinele cel profund al omului, de care a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos că trebuie să ne lepădăm noi neapărat când venim la El (Mt 16, 24).

8. Oricine nu-L primeşte pe Hristos până în compartimentul din fundul inimii sale, acela în zadar zice că este creştin. Rădăcina răului acolo este: în adâncul inimii – şi oricine nu scoate rădăcina, în zadar taie lăstarii.

9. Cei mai mulţi oameni caută să taie numai lăstarii de la suprafaţă, să recunoască şi să mărturisească doar păcatele care se văd de departe şi care izbesc privirile din afară, – dar îşi ascund cu grijă şi nu le scot la vederea şi judecata lui Dumnezeu păcatele cele adânci, cele din care izvorăsc, de fapt, toate cele din afară. În felul acesta omul se înşală toată viaţa pe sine însuşi, crezând că-i poate înşela şi pe alţii, şi pe Dumnezeu.

10. Mântuitorul nostru Iisus Hristos stă întâi la prima uşă a inimii noastre când zice: Iată, stau la uşă şi bat!
Dacă I-am deschis prima uşă, a cuvintelor, El nu Se opreşte la aceasta. Ci dacă nu I s-au deschis de la început toate uşile, El merge mai adânc, la a doua uşă, la cea a gândurilor omului, şi îi spune: Fiule, dă-Mi Mie şi gândurile tale!… După aceea trece şi la uşa din fund şi-i spune: Fiule, dă-Mi Mie şi simţurile tale! Dă-Mi Mie toată inima ta! Lasă-Mă pe Mine să stăpânesc tot sinele tău, toată fiinţa ta! Trupul, sufletul şi duhul tău.

11. Numai după ce Domnul Hristos ajunge să stăpânească toată inima unui om, numai după aceea El îl cheamă, îl primeşte şi îl trimite să lucreze într-o slujbă sfântă pentru Dumnezeu. Pentru că numai atunci omul va fi curat deplin şi va fi statornic pentru orice lucrare bună la care va fi pus…

12. Ce minunată slujbă face pentru Dumnezeu un suflet sfinţit, curăţit şi binecuvântat, plin de Hristos, şi în fiinţa căruia stăpâneşte rodnic Duhul Sfânt! Oriunde este el şi orice slujbă ar împlini, de la cea mai mică până la cea mai mare, el însuşi va sfinţi locul şi îşi va împlini în felul cel mai vrednic datoria.

13. Dar, vai, ce nefericire este să ajungă în slujba lui Dumnezeu un om în a cărui inimă cele două părţi, din mijloc şi din fund, nu sunt predate lui Dumnezeu şi nu sunt stăpânite de Duhul Sfânt! Tot ce nu stăpâneşte Dumnezeu cu sfinţenia Sa, robeşte satan cu păcatul său. Oriunde n-a pătruns Mântuitorul cu lumina Lui, încă domină satana cu întunericul său.

14. …Căci dinlăuntrul adânc al inimii oamenilor ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furturile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hulele, trufiile, nebunia… Toate acestea ies din adâncul lui şi-l spurcă pe om… (Mc 7, 21-23).
Iată subconştientul şi inconştientul, adică sinele pe care trebuie să-l lăsăm fiecare dintre noi ca Hristos să ni-l străpungă cu sabia Cuvântului Său – şi să ni-l opereze, scoţând de acolo tumoarea canceroasă a păcatului. Fără de această operaţie totală şi definitivă, noi suntem pierduţi, iar slujba noastră, lepădată.

15. – Atunci cine va putea fi mântuit? au întrebat odată adânc întristaţi şi descurajaţi apostolii.
– Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu! Şi la cel care crede şi voieşte să poată prin El.

16. Voieşte! – şi vei fi, a înţeles şi Domnul Iisus când a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să-şi lepede sinele său în stăpânirea Mea, să-şi predea în robia Mea, cu supunere totală şi necondiţionată, toate cele trei compartimente ale inimii sale – şi Eu voi face în el transformarea divină şi eternă…

17. Inima mea, tu vrei, vrei tu într-adevăr să faci această lepădare totală de tine şi supunere totală faţă de Iisus? Numai dacă tu vrei cu adevărat acest lucru, atunci, cu bucurie şi cu grabă, îl va face puterea lui Dumnezeu!

18. Orice părticică a inimii mele pe care eu n-o supun cu dragoste şi de bunăvoie Domnului şi Mântuitorului meu Iisus Hristos, rămâne un loc în care stăpâneşte satana şi în care odrăsleşte şi rodeşte răul. Şi partea întinată de păcat va otrăvi şi partea care mi se pare mie că izvorăşte din Harul Sfânt. După cum partea de apă murdară care se revarsă într-un râu curat murdăreşte şi infectează curând şi partea cea care ar izvorî dintr-un loc curat.
Nu puteţi sluji la doi stăpâni! – a zis Domnul.

19. Fiul meu, mai întâi dă-I Domnului inima ta, apoi încearcă să faci pentru El slujba ta. Mai întâi caută să fii cum vrea El, apoi să cauţi să faci ce vrea El.

20. Uită-te cu băgare de seamă înaintea ta şi în jurul tău ce slujbă frumoasă au făcut şi fac pentru Domnul cei ce şi-au predat total viaţa şi inima lor Domnului. Ce roade minunate au rămas şi rămân pe urmele lor şi în ce fel minunat a încununat Duhul Sfânt cu roadele Sale slujba lor. Câte suflete mântuite au rămas după ei… Ferice de ei în veci!
Dar cutremură-te privind ce roade nelegiuite au rămas şi rămân pe urmele celor nepredaţi şi necinstiţi faţă de Hristos. Câte suflete pierdute au rămas şi rămân după ei. Vai de ei pentru veşnicie!
Tu alege bine: întâi inima, apoi slujba!
Amin.

Traian Dorz, Intâi să fim