Solia mea, mai strânge-ţi centura pe mijloc,
ne-apropiem credinţa de cel din urmă foc!
Aşază-ţi bine coiful pe capul tău de-acum,
de ultima-ncercare ne-apropiem pe drum.
Mai bine ţine-ţi scutul şi platoşa mai drept,
vrăjmaşul cel din urmă să-l birui piept la piept.
Mai strânsă ţine-ţi spada să nu greşeşti cu ea
când va veni-ncleştarea cea crâncenă şi grea.
Mai mută strânge-ţi gura un grai să nu strecori
când mai de preţ tăcerea va fi de mii de ori.
Picioarele ţi-încalţă mai harnice şi iuţi
spre paşii cei din urmă datori la cei pierduţi.
Grăbeşte spre Cuvântul cel încă datorat
şi nu-ţi da untdelemnul din candelă-adunat.
Prin crâncena-ncleştare te ţine de şirag
cu inima-ndreptată spre ţintă şi spre steag.
Primejdia din urmă cu bine dac-o treci,
solia mea, chemarea ţi-ai împlinit pe veci!
Traian Dorz, Cântări de drum