Statornicia este-un har
şi fericit e-acel ce-o are,
că-n urma lui pe veci răsar
izvoare şi mărgăritare.

Nu-i suflet mai adevărat,
nu-i soţ mai vrednic de-alipire,
nu-i vestitor mai de urmat
ca cel statornic în iubire.

Nu-i frate mai nedespărţit,
nici prieten mai ales să poarte
un nume mai nepreţuit
ca cel statornic pân-la moarte.

Nu-i credincios adevărat,
părinte mai cu vrednicie,
decât acel ce şi-a păstrat
credinţa cu statornicie.

În el nu-i umbră, nici nu-i fum,
ci-i curăţie şi-umilinţă
nemaiştiind decât de-un drum,
de-o-nvăţătură şi-o credinţă.

În el furtunile-ajung rar,
rămân puţin şi trec grăbite,
dar lasă-un mai puternic jar
şi-aduc noi zări mai strălucite.

Statornic Dumnezeu Ceresc
nu-Ţi cer mai mare avuţie
decât să-Ţi cred şi să-Ţi trăiesc
Cuvântul cu statornicie.

Traian Dorz, Cântări de drum