1. Soarta multor suflete este legată de soarta lui Iisus, iar hotărârea care se ia împotriva Lui îi va cuprinde şi pe aceştia.
De aceea, oricine se face vinovat de crimă împotriva credinţei în Hristos se face vinovat şi de crimă împotriva oamenilor nevinovaţi care au această credinţă.
2. Sfântul Ioan nici nu pomeneşte, când vorbeşte despre răstignirea Domnului, cuvântul „tâlhari”.
Dacă nu poate spune nimic bine despre aceşti oameni, nu spune nimic nici rău!
Nu i poate numi nevinovaţi, nu i numeşte nici tâlhari.
Ce mult ne spune nouă acest dumnezeiesc fel de a acoperi cu tăcerea ceea ce umbreşte orice existenţă de om!
3. Respectul pentru suferinţă îi dă dreptul la respect oricărei fiinţe care suferă. Indiferent de trecutul ei.
Dacă cineva a ajuns să sufere alături de Hristos, chiar şi numai în ceasul lui cel din urmă, este vrednic de o iertare totală.
4. Suferinţa este focul care curăţă nespus de mult şi nespus de multe.
Faţă de orice fiinţă care arde în acest foc, trebuie să avem totdeauna o sfântă frică şi reţinere.
Dincolo din focul acesta, orice făptură este altfel de cum a intrat în el.
Blestemat este acela care batjocoreşte pe cine suferă lângă Hristos şi cu El.
5. Iisus a fost la mijloc, între cei doi de pe cruce.
Iisus este totdeauna la mijloc.
Iisus nu este niciodată în extreme.
Iisus este Calea, nu şanţurile acestei căi.
Iisus este Adevărul, şi nu exagerările acestui adevăr.
Iisus este Viaţa frumoasă şi rodnică, sănătoasă şi curată, înţeleaptă şi biruitoare, fericită şi sfântă, dusă în chip obişnuit sfânt, obişnuit bun, obişnuit frumos…
6. Iisus este în mijlocul învăţăturii Sale.
În mijlocul Lucrării Sale.
În mijlocul cumpătat dintre cele două părţi.
Iisus este în mijloc, în inimă. Nu în extreme, în aripi.
Iisus nu este nici în Dreapta, nici în Stânga, ci în mijloc.
Şi ce bine că Iisus este în mijloc!
Dacă Iisus este la mijloc, atunci centrul de greutate este cel bun şi echilibrul este cel fericit.
Atunci Lucrarea merge drept, greutăţile se împart egal, direcţia se menţine bună.
7. Ce este prea într o parte te depărtează de Iisus.
Feriţi vă s o luaţi prea la Dreapta sau prea la Stânga.
Să nu vă abateţi nici la Dreapta, nici la Stânga, spune Cuvântul lui Dumnezeu (Deut 5, 32).
Înţelegeţi voi oare ce vă spune acest adevăr?
Dacă vreţi să mergeţi drept şi să ajungeţi bine, ţi¬neţi vă aşa.
8. Iisus, la mijloc.
Iisus este acum Mijlocul Însuşi.
Mijloc între verticală şi orizontală – Mijlocul Crucii…
Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi oameni.
Mijlocitorul dintre noi şi noi.
Calea dintre Sus şi jos,
ca şi cea dintre dreapta şi stânga
se întâlnesc în Hristos; El este Mijlocul Crucii, Cel de la Centrul ei.
9. Prin Iisus, Dumnezeu vine spre noi până la El
şi prin Iisus, noi mergem spre Dumnezeu până la El – întâlnindu ne astfel.
Prin Iisus, cei de departe vin spre noi până la El – şi tot prin Iisus noi putem să ne ducem spre cei de departe până la El.
Tot ce nu merge până la Iisus nu se va mai putea întâlni niciodată.
10. Până la Iisus vin cei de dincolo spre noi.
În Iisus, noi îi întâlnim pe toţi.
Până la El putem merge noi spre ei şi ne pot întâlni ei pe noi în El.
În Iisus, noi îi întâlnim pe toţi fraţii noştri, oricât de departe sunt ei de noi; şi ei ne pot întâlni pe noi la fel.
La adunarea cu Iisus, la rugăciunea cu Iisus, la suferinţa cu Iisus, la bucuria cu Iisus,
noi ne întâlnim cu toţi ai Lui din lumea întreagă. În El suntem în mijlocul tuturor.
Slavă veşnică Lui…
11. Începând cu Crucea Domnului nostru, ştim că şi noi toţi avem câte o cruce nevăzută, pe care însemnarea ce o va purta ea când va fi înălţată ne o scriem noi.
Tot aşa, după cum am avut un legământ văzut, trebuie să avem şi o cruce văzută,
pe care însemnarea ei ne o vor scrie şi nouă alţii în curând.
Cine ştie cât de curând ne vor pregăti şi nouă alţii crucea cu însemnarea noastră de pe ea!
12. Lemnul din care ne vor face crucea noastră este poate şi tăiat.
Este poate chiar în curtea noastră.
Sau foarte aproape de ea.
Este poate şi cioplit. Trebuie numai să se spună: „Din acesta îi vom face crucea”.
Poate unul din cei foarte aproape de noi va scrie pe crucea noastră cele câteva cuvinte de însemnări.
Şi cele câteva rânduri ale ultimei noastre pomeniri.
Cu aceste ultime pregătiri, ei au terminat cu noi, dar soarta noastră adevărată abia de acolo înainte începe.
13. Însemnarea de pe crucea ta cea nevăzută acum, – aceasta tu ţi o scrii. Şi tu ţi o alegi.
Nevăzuta cruce pe care ne o purtăm fiecare dintre noi
şi pe care ne răstignim omul nostru cel vechi şi do¬rinţele noastre cele fireşti
este plină de însemnări.
14. Prima însemnare pe care o poartă crucea noas¬tră duhovnicească este data naşterii din nou. Pentru viaţa cea cu Hristos.
Şi data morţii noastre totale faţă de lumea aceasta şi de poftele ei.
Aceste date sunt însemnate pe veci.
Însemnate sunt apoi pe totdeauna, cu litere de aur, şi legămintele noastre cu Hristos, pe care le am rostit de fiecare dată, de a fi morţi deplin faţă de lume şi vii faţă de Dumnezeu (Gal 2, 20; Col 3, 5).
15. Încrestate sunt adânc în crucea noastră însem¬nările zilelor şi ceasurilor când am purtat greutăţi sfinte,
lupte sfinte,
biruinţe sfinte.
Săpate adânc, cu litere de foc, în crucea noastră veşnică sunt însemnările anilor răbdării şi ai suferinţelor noastre împreună cu Hristos şi pentru El.
Scrise sunt cu litere de lumină binefacerile noastre şi lacrimile noastre,
rugăciunile noastre şi luptele noastre
şi tot ce am făcut din dragostea noastră pentru Hristos, Domnul nostru,
şi pentru sfânta Lui Lucrare în care El ne a născut şi păstrat prin Harul Său,
pentru dragostea de fraţi
şi pentru iubirea de oameni…
16. Toate, toate aceste însemnări se înscriu când le facem şi cum le facem.
Şi în clipa când la capul nostru va apărea în cimitir crucea văzută de oameni,
ne va apărea în cer şi crucea cealaltă, văzută de îngeri.
17. Crucea noastră din cimitir, oricât de frumoasă ar fi, curând se învecheşte.
Însemnarea ei se va şterge.
Şi apoi va putrezi, aruncată undeva.
Dar cealaltă cruce va rămâne veşnic. Însemnările de pe ea se vor schimba în veşnice podoabe, a căror strălucire va merge mereu crescând,
crescând mereu frumoase şi strălucitoare.
18. Cât de mult se deosebesc crucile dintr un cimitir!
Unele sunt mici, altele sunt mari.
Unele sunt mai frumoase, altele mai simple.
Unele sunt împodobite, altele sunt fără nici o podoabă.
Unele au o înscriere plină de simţire, altele n au nimic.
Nici măcar numele celor care sunt sub ele.
Ce predică zguduitoare ne ţin însemnările de pe aceste cruci, de fiecare dată când trecem pe lângă ele!
Toate însă ne aduc aminte de însemnarea care ne o pregătim noi înşine pentru crucea noastră cea veşnică.
19. Pe Crucea Domnului Iisus, Pilat a aşezat o însemnare.
Însemnarea lui cuprindea un mare adevăr, dar el a spus o în batjocură.
De multe ori oamenii spun adevărul, dar îl spun numai spre batjocură, aşa cum a făcut Pilat.
Deasupra Crucii lui Iisus şi tu, dragul meu, scrii o însemnare. Însemnarea aceasta este atitudinea ta faţă de Patimile Lui, de Jertfa Lui, de Persoana Lui.
20. Caracterizarea pe care I o dai tu lui Iisus te ca¬racterizează pe tine pe totdeauna.
Ce însemnare pui pe Crucea lui Iisus?
Însemnarea buzelor tale recunoscătoare, a lacrimilor tale smerite, a mulţumirilor tale şi a laudelor tale?
Sau însemnările dispreţului şi ale nepăsării?
Vezi că scrisul acesta rămâne veşnic.
Doamne Iisuse, ajută ne să scriem frumos.
Amin.
Traian Dorz, Răsplata ascultării