Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 16 iulie:
„Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale! Căci suntem nenorociţi de tot!“ (Psalmi 79, 8).
Ce grea este noaptea aceea în care nu se mai poate zări chiar nici o lumină!
Ce grozavă poate fi închisoarea aceea din care nu mai poţi vedea chiar nici o scăpare.
Ce deznădăjduită e acea prăpastie din care nu mai poţi zări chiar nici o ieşire…
Starea care, ca o lespede de mormânt, te închide,
sau, ca un nemărginit pustiu, te învăluie şi te sugrumă, fără să poţi scăpa…
Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaştină sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare!…
În astfel de stări, sufletul nenorocit de tot nu mai găseşte putere nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde,
ci stă pierdut, copleşit, leşinat – aşteptând să fie înghiţit.
Nici măcar conştiinţa morţii n-o mai are clară, căci sufleteşte el este mort înainte de a muri trupeşte, fiindcă noaptea grozavă şi grea, noaptea desăvârşită a prăbuşirii, îl cuprinde, acoperindu-l şi îngropându-i tot mai adânc întreagă fiinţa sa, şi cea duhovnicească, şi cea trupească.
Rare sunt conştiinţele care se mai pot înălţa în aceste stări, care mai pot nădăjdui din aceste prăbuşiri, care îşi pot recunoaşte nenorocirea în care se află, ca să poată striga către Dumnezeu: „Din fundul adâncului Te chem, Doamne, ai milă de mine, căci sunt nenorocit de tot!…“
Când însă o întreagă lucrare duhovnicească se găseşte în acest leşin, atunci nenorocirea este mult mai mare.
Vlaga ei se pierde din ce în ce, iar vrăjmaşul pune stăpânire de gheaţă peste toate hotarele ei.
Atunci, mintea ei – adică acei îndrumători care trebuie să-i lumineze drumul – se întunecă şi se rătăcesc, ducând totul în întuneric şi rătăcire.
Atunci, puterile ei – adică înflăcărarea, râvna şi dragostea – nu mai pot fi cum erau.
Nenorocirea se întinde şi se adânceşte peste tot.
Cangrena roade ucigător, până când pierzarea nu mai poate fi nici ocolită, nici amânată.
Ce mântuitoare binefacere este atunci o rămăşiţă curată, sănătoasă şi vie în această lucrare!
Atunci singura nădejde de salvare mai poate fi numai în această rămăşiţă binecuvântată şi sfântă.
Rămăşiţa aceasta este conştiinţa acelei lucrări duhovniceşti – şi totul depinde de lupta pe care o dă ea, atât cu răul dinlăuntru, cât şi cu cel din afară, atât cu duhurile vrăjmaşe, cât şi cu vrăjmaşii văzuţi,
care în ceasul cel mai slab dau năvala cea mai tare, din toate părţile, cu gând să nimicească totul.
O, cât de strânsă unitate de duh şi de gând se cere atunci să aibă toţi ai ei, fraţii şi surorile!
Ce stăruinţă trebuie să pună în rugăciune şi cât de limpezi trebuie să fie cererile lor la Dumnezeu!
Cu toată stăruinţa, trebuie să nu tacă, până când Dumnezeu va răspunde, venind în ajutor cu putere.
Binecuvântate să fie acele suflete care atunci nu vor înceta să se roage şi să nădăjduiască până la izbândă, până când va răspunde Dumnezeu.
O Doamne, Dumnezeul nostru Cel nemărginit de bun,
Te rugăm, ai cea mai multă milă de noi când suntem în stări de grea nenorocire
şi când răul ne cuprinde şi ne întunecă de peste tot!
Oricare ar fi cauza nenorocirii noastre, Te rugăm, Doamne Iisuse, nu ne părăsi de tot, ci ajută-ne, căci, chiar atunci, avem cea mai mare nevoie de ajutorul Tău.
Preabunule Doamne, noi ştim că suntem nespus de vinovaţi în faţa Ta,
căci numai din pricina neascultării noastre vine peste noi nenorocirea,
dar vezi, Doamne, starea noastră care este de multe ori atât de grea, încât nu mai avem putere nici să ne mai rugăm ori să mai nădăjduim un ajutor.
Nu ne lăsa, Preabunule Doamne, să ajungem niciodată până la stări deznădăjduite,
pentru ca să nu ne pierdem cu totul şi pe totdeauna,
ci ai milă de noi şi nu lăsa să ne mai afundăm.
Vino puternic în ajutorul nostru,
mântuieşte sufletele căzute,
vindecă pe cele bolnave
şi iartă cu nesfârşită bunătate şi milă toate păcatele noastre,
spre a ne putea trimite din nou lumina revărsării Duhului Sfânt
şi reînviorarea sufletelor noastre.
Numai spre Mila şi Bunătatea Ta nădăjduim, Doamne, şi Ţie ne rugăm: vino degrab în ajutorul nostru
şi ne scapă din toate nenorocirile,
ca să ajungem cu bucurie şi izbândă până în Ziua Ta cea mare şi fericită.
Amin.
*
Cuvinte înţelepte:
„Nădejdea creştină este un dar dumnezeiesc, care se pogoară în inima omului, ca «o iluminare de la Dumnezeu». Duhul lui Dumnezeu ţine trează înlăuntrul nostru încrederea în bunătăţile veşnice; şi, cu cât iluminarea dumnezeiască este mai puternică, cu atât mai desăvârşită este şi nădejdea“ (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă).
*
„Cine îşi pierde nădejdea în Dumnezeu, acela Îi aduce cea mai mare vătămare, tăgăduind că El estre iubire, milă şi putere“ (Fericitul Augustin).
*
Întristarea ofileşte toate florile nădejdii
şi târăşte-ntreaga viaţă spre pierzare şi primejdii.
Fiii mei, voi totdeauna să aveţi nădejde tare:
nu-i mai tare ca nădejdea nici un duşman de sub soare!