Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 25 iulie:
„Eu am zis: «Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt»“ (Psalmi 82, 6).
O, fraţi oameni, de pe tot pământul alcătuit de Mâna Marelui şi Atotputernicului nostru Dumnezeu şi Tatăl,
voi toţi, noi toţi suntem fiii Lui!
Mâna Lui cea înţeleaptă ne-a alcătuit chipul cel văzut, iar dragostea Lui veşnică ne-a alcătuit chipul cel veşnic şi nevăzut, adică fiinţa noastră spirituală.
Din viaţa Lui s-a desprins suflarea de viaţă care ne-a înviat.
Şi puterea Lui a pus în noi mişcarea.
Din însuşirile Lui nevăzute am primit oricare dintre noi înţelepciunea şi virtuţile, talentul şi geniul.
Din voinţa Lui avem voinţa şi din Inteligenţa Sa este conştiinţa pusă în noi.
Nici o altă fiinţă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat, pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.
Cât ar trebui să ne mândrim şi să ne lăudăm noi cu această nobilă şi dumnezeiască apartenenţă!
Nu numai mărturisind-o ca pe un drept de veşnică cinste, ci, mai ales, comportându-ne permanent într-acel chip demn pe care îl pretinde nivelul superior al neamului Aceluia din Care ne tragem (Fapte 17, 28).
Cât de mare cinste este pentru noi că ne tragem din Dumnezeu!…
Că suntem fiii Perfecţiunii,
adică fiii a tot ce este Înalt, Curat şi Bun, şi Adevărat, şi Vrednic, şi Frumos…
Că suntem direct fiii Aceluia în Care toate acestea sunt desăvârşite.
Şi că aceste însuşiri le avem din El, alcătuind fiinţa noastră, împreună cu voinţa şi puterea de a le realiza în trăirea noastră zilnică şi întreagă a fiecăruia şi a tuturor. Şi o putem face fiecare dintre noi în măsura în care ne dăm silinţele spre aceasta.
Şi ce dovadă mai puternică ar fi că suntem fiii Atotputernicului Creator decât faptul că noi înşine am primit puterea de a crea, asemănându-ne astfel direct cu Tatăl şi Creatorul nostru…
Ce altă creatură a mai primit o astfel de putere?
Prin harul Tatălui nostru şi prin moştenirile dăruite din El, câte minuni am creat şi creăm încă!
Toate într-un chip tot mai înalt,
într-o formă tot mai desăvârşită
şi într-un mod tot mai minunat.
Ca să se vadă tot mai limpede că suntem fiii Celui Preaînalt, Desăvârşit şi Minunat…
O, cât de luminos este gândul acesta!
Dar, vai, ce trist, ce ruşinos, ce înjositor este din partea unora dintre noi că în adins nu vor să-şi recunoască
şi să-şi cinstească această origine dumnezeiască,
ci, în chip nebunesc, aleg mai degrabă să spună că se trag dintr-o altă creatură, nespus de inferioară,
dintr-un animal urât şi lipsit complet de orice raţiune,
de orice însuşire bună,
de orice sâmbure de lumină, prin structura sa, de la originea sa
şi din toată specia sa.
Cine ar putea crede sincer această uriaşă prostie defăimătoare pentru toţi oamenii!
De unde să le fi putut da acest „părinte“ puilor lui însuşiri pe care el niciodată nu le-a avut
şi nici nu le va avea niciodată?
Numai marele mincinos, diavolul, a putut scorni şi crede lucrul acesta de care până şi copiii râd!
O, frate om,
oricine ai fi tu pe pământ, gândeşte-te că tu nu poţi fi puiul unei creaturi josnice şi urâte, inconştiente şi neputincioase,
căci tot ce moştenim prin naştere în fiinţa noastră este înalt şi frumos,
inteligent şi puternic,
superior şi liber…
Noi nu putem avea alt Tată decât pe Dumnezeu, Suprema Frumuseţe, Inteligenţă şi Puternicie.
Privind spre El, simţim îndemnul înălţării spre tot ce este Perfect.
Dar, privind spre maimuţă – spre ce putem fi îndemnaţi?
Luminaţi-vă, fraţi oameni, şi fericiţi-vă pentru acest adevăr că noi toţi suntem fiii Celui Preaînalt!
De aceea, avem obligaţia faţă de originea noastră, să trăim într-un chip vrednic de Tatăl din Care ne tragem.
Să ne avântăm spre tot ce este mai înalt,
nu numai prin tehnică şi prin înălţarea în Cosmos, ci mai ales prin cultura şi morala noastră,
care ar trebui să înainteze cel puţin egal cu tehnica.
De aceea să ne lepădăm de tot ceea ce este josnic, dacă vrem să ajungem cu adevărat până la Cel Preaînalt
şi să nu ne prăbuşim până la cel preajosnic.
Slavă veşnică Ţie, Desăvârşitul nostru Tatăl şi Creatorul nostru!
Din toată inima noastră slăvim Numele Tău iubit şi luminos, din Care ne avem cu toţii fiinţa şi însuşirile,
viaţa şi mişcarea.
Slavă Ţie pentru cinstea pe care ne-ai făcut-o creându-ne şi înzestrându-ne atât de minunat!
Te rugăm, îndepărtează de peste ochii noştri şi de peste minţile noastre amăgirile mincinosului, care caută să ne înjosească şi pe noi şi pe Tine,
prin înlocuirea unui adevăr atât de luminos, că ne tragem din Tine, cu o minciună atât de batjocoritoare, că ne tragem dintr-un animal şi neam josnic.
Fă-ne, Doamne, să lepădăm înţelept orice micime şi să ne înălţăm în toate privinţele,
printr-o trăire vrednică,
până la Tine, Care eşti Capul şi Tatăl nostru Cel Desăvârşit (Efes. 4, 15).
Amin
*
Cuvinte înţelepte:
Muritor în noi e numai ceea ce e pământesc –
noi simţim în noi, adesea, gânduri ce ne dovedesc
că sunt în fiinţa noastră părţi ce nu îmbătrânesc
şi trăiri ce-n lumea asta, cu viaţa, nu sfârşesc…
Cântarea Psalmului 82
Un psalm al lui Asaf.
1. Dumnezeu stă-n adunarea
Lui – şi-n veci în ea va sta;
între dumnezei, puternic,
El în veci va judeca.
2. Până când veţi judeca voi
strâmb, toţi cei ce judecaţi,
până când căutaţi la faţa
celor răi şi blestemaţi?
Oprire
3. Faceţi celui slab dreptate,
la orfan şi la sărac,
daţi dreptate celor care
nedreptate toţi le fac.
4. Izbăviţi-l şi-ajutaţi-l
pe lipsit şi nevoiaş
şi-l scăpaţi din mâna celui
rău la suflet şi vrăjmaş…
5. Dar ei nu voiesc să ştie
de nimic – şi nu-nţeleg,
sunt întunecaţi, de-aceea
a slăbit pământu-ntreg.
6. Eu zic: dumnezei voi sunteţi
şi toţi, fiii Celui Sfânt,
7. Dar muri-veţi ca oricare
oameni slabi de pe pământ.
8. Scoală, judecă pământul,
Preaputernic Dumnezeu,
căci popoarele-s a’ Tale
şi pământu-ntreg e-al Tău!
*
Cuvinte înţelepte:
„O, cum n-am eu glas de trâmbiţă să strig cuvintele Mântuitorului, să le audă şi cei asurziţi în păcate: «Nu puteţi sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona!»! De la începutul şi până la sfârşitul Scripturilor se vorbeşte despre un hotar statornicit pe vecie între bine şi rău, între Domnul şi diavol, începând de când «a despărţit Dumnezeu uscatul de ape şi lumina de întuneric» (Ioan, cap. 1), între «fiii luminii şi fiii întunericului» (Efes. 5, 8), între «fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului» (1 Ioan 3, 10), între «oamenii cei duhovniceşti şi oamenii cei lumeşti» (Rom., cap. 8), între «calea vieţii şi calea morţii» (Mat. 7, 13-14). Toţi cei ce cred că se pot strecura printre aceste două hotare, trăiesc o viaţă creştinească mincinoasă. Toţi cei care cred că între calea vieţii şi calea morţii, între dreapta şi stânga, mai poate fi şi altă cale, apoi calea aceasta îi duce drept în fundul iadului…“ (Preot Iosif Trifa).