Părintele Iosif Trifa

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.
Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.
Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“
Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Biserica noastră învaţă că Maica Domnului mijloceşte şi ea la Fiul său, Mântuitorul nostru, pentru noi, prin rugăciunile ei. Şi noi vedem limpede acest lucru mai ales din mijlocirea de la Nunta din Cana pentru cei ce se găseau atunci în mare strâmtorare… (Ioan 1, 3). Iar Mântuitorul a ascultat-o.
Taina Întrupării Mântuitorului nostru, Fiul lui Dumnezeu, este o taină care trebuie să ne umple de evlavie şi de recunoştinţă faţă de Sfânta Fecioară, Maica Domnului, care a fost aleasă de Însuşi Tatăl Ceresc şi sfinţită de Însuşi Duhul Sfânt pentru această mare şi veşnică lucrare a mântuirii noastre.
Oricine vorbeşte în chip necuviincios despre Sfânta Fecioară şi Maică a Domnului va fi vinovat de un păcat veşnic împotriva Tatălui Care a ales-o, împotriva Fiului Care a sfinţit-o şi împotriva Duhului Sfânt Care a umbrit-o.
Noi, ostaşii Domnului, spunem, potrivit Sfintei Scripturi, şi cântăm cu evlavie: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu…»
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău pentru noi păcătoşii.

«Oastea Domnului», nr. 14/1930 şi «Isus Biruitorul», nr. 20/1935

Sf. Ioan de Kronstadt «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»

Cât de sfântă trebuie să fie, atunci, Stăpâna noastră, Maica Domnului, cu care Dumnezeu-Cuvântul – Lumina veşnică, „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume” (In 1, 9) – s-a unit intim, ea, asupra căreia Duhul Sfânt S-a coborât şi puterea Celui Preaînalt a umbrit-o (cf. Lc 1, 35). Cât de sfântă şi prea sfântă trebuie să fie Stăpâna noastră, Maica Domnului, care a devenit templu (nefăcut de mâna omenească) lui Dumnezeu, şi a fost în întregime pătrunsă, în toate gândurile ei, simţirile ei, cuvintele şi faptele ei, de Duhul Sfânt, ea în care Cuvântul S-a făcut trup! Da, ea este sfântă, ea este tare, neclintită şi aceeaşi pentru veşnicie, în sfinţenia ei cu totul divină, căci Dumnezeul atotdesăvârşirii – Care după umanitatea Sa a devenit fiul ei – a făcut-o întru totul desăvârşită, datorită prea marii ei smerenii, a iubirii ei pentru curăţie şi pentru izvorul curăţiei – Dumnezeu, datorită lepădării ei de lume şi adeziunii totale la împărăţia cerurilor, şi mai ales fiindcă ea a devenit mama Lui, L-a purtat în pântecele ei, apoi în braţele ei, L-a hrănit cu laptele ei preacurat, pe El care hrăneşte toată creatura, a avut grijă de El, L-a mângâiat, a suferit pentru El, a vărsat lacrimi pentru El, a trăit întreaga viaţă pentru El, total absorbită în Duhul Său, având o singură inimă, un singur suflet, o singură sfinţenie cu El. O negrăită unitate de dragoste şi de sfinţenie între Prea Curata Fecioară Maria şi dumnezeiescul ei Fiu, Domnul Iisus Hristos! | Continuare »