Traian Dorz

Mai orb ca cel fără vedere e omul cel fără de minte,
mai mut cel fără rugăciune ca mutul cel fără cuvinte.

Dumnezeule, ai milă de-orice om în stare grea,
dăruieşte-Ţi mântuirea celor care-s fără ea!

Mai rob e cel zgârcit şi lacom, ca cel în lanţuri şi zăvoare,
păcatu-n care te-nchizi singur e cea mai crâncenă-nchisoare.

Mai ciung ca cel fără de mână e omul fără dărnicie,
căci lipsa milei pentru alţii e cea mai tristă sărăcie.

Mai chinuit e-acel ce are o conştiinţă-mpovărată,
decât cel slăbănog trupeşte ce se târăşte viaţa toată.

Mai fericit cel ce pe Domnul Mântuitor şi scut îl are,
decât cel ce-ar putea să aibă întregul aur de sub soare.

Ceva despre orbia cea sufletească

Plină de adânci învăţături sufleteşti este Evanghelia din această duminică, dar plină şi de o grozavă mustrare şi judecată cerească.
Mersul acestei Evanghelii este acesta: Eu, Domnul Iisus, am venit într-o lume ce-şi pierduse şi lumina cea sufletească şi vederea cea sufletească. Eu le-am adus pe amândouă. Am adus şi „lumina lumii“ (Ioan 8, 12) şi am adus şi vederea cea sufletească. Le-am adus pe amândouă, pentru că, de aduceam numai „lumina“, cei „orbi“ n-aveau nici un folos de ea. Şi, iarăşi, de vindecam numai orbia cea sufletească, ce era să facă oamenii cu ochii fără lumină?
Iisus Mântuitorul a adus în lume şi lumina vieţii şi „doctoria cu care să ne ungem ochii“ ca să vedem această lumină (Apoc. 3, 18). Toţi câţi L-au primit şi Îl primesc pe Domnul şi doctoria adusă de El (Jertfa şi darurile Crucii) se tămăduiesc îndată de orbia cea sufletească şi de toate bolile cele sufleteşti. Domnul a venit „să dea orbilor vedere“ (cf. Luca 4, 18). Milioane şi milioane de „orbi“ s-au vindecat şi se vindecă prin Evanghelia Lui. Întrebarea este însă: s-au tămăduit oare toţi cei orbi cu sufletul pe timpul Mântuitorului? Ba! Cei mai mulţi au stăruit în orbie sufletească. N-au primit nici lumina vieţii, nici pe Doctorul ce venise să-i tămăduiască de orbie.
Şi, oare, astăzi este mai altcum? Ba! Lucrurile parcă se petrec exact ca pe timpul Mântuitorului. Lumina în lume a venit, dar oamenii stăruie în păcate şi orbie sufletească. E plină lumea de cei orbi cu sufletul, e plină lumea de orbie sufletească. Aceştia nu vor avea răspuns pentru orbia lor. Un fel de „orbi din naştere“ sunt şi cei mai mulţi dintre oamenii de azi. | Continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

1. Credinţa orbului din naştere. Bunătatea lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii fără excepţie.
2. Nevoia credinţei peste tot. Este o pace rea şi un război care este bun.
3. Să fugim de cei răi, să ne lipim de oamenii buni. Să tăiem membrele stricate, să ne separăm de prietenii periculoşi. Depărtîndu-ne adesea de ei îi cîştigăm, sunt făcuţi să intre în sine. Însoţirea cu cei răi este mai periculoasă decât o ciumă. Copiii răi sunt nişte dezmoşteniţi, trebuie să fugim de prietenii care sunt stricaţi. Nu se cercetează viaţa noastră dar suntem judecaţi după cei cu care avem de a face. Însoţirea cu cei răi, periculoasă pentru sine, sminteşte cu privire la alţii.

1. Cei ce vor să aibă ceva rod din învăţătura noastră nu trebuie să lase să treacă nici cel mai mic lucru. Motivul pentru care ni se porunceşte să citim cu grijă Sfintele Scripturi, este că, cea mai mare parte din timp, ceea ce părea mai uşor de înţeles ascunde ceea ce este cu un sens ascuns, care este de o adâncime destul de mare. Remarcaţi în sfârşit, ceea ce ne arată nouă lectura pe care urmează s-o facem: „Aceasta zicând, a scuipat jos“. Pentru ce scuipă Iisus aşa?
Ca să strălucească slava lui Dumnezeu, şi fiindcă el trebuie să facă lucrurile celui ce l-a trimis. În sfîrşit, nu fără motiv a spus evanghelistul toate lucrurile acestea şi a arătat că Iisus a scuipat; ci pentru a arăta că el întărea cuvintele prin faptele sale. Şi pentru ce nu s-a folosit Mîntuitorul de apă pentru a face tină, ci de salivă? El trebuia să-l trimită pe orb la scăldătoarea Siloamului: el a scuipat deci pe pămînt, de teamă ca să nu i se atribuie o parte din vindecare acestei fântâni, adică apei ei, şi la fel pentru a ne învăţa că virtutea care a format şi a deschis ochii acestui orb, a ieşit din gura sa. În acest sens a zis evanghelistul: „Şi a făcut tină din scuipat“. Apoi i-a poruncit orbului să se spele, ca să nu se creadă că pămîntul a lucrat această minune. | Continuare »