Sfântul Grigorie Palama

Despre patimi şi virtuţi
1. Luaţi aminte la sărbătoarea noastră şi la dreapta socotinţă cu care Domnul nostru Iisus Hristos, atât la înviere cât şi la înălţare, i-a bucurat pe cei care au crezut în El, precum şi la felul în care i-a smuls din acea întristare. Luaţi aminte la această viaţă, sau, mai curând, la nemurirea Sa, căci ni S-a arătat după moarte. Luaţi aminte la înălţimea cerului la care a ajuns Hristos, înălţându-Se mai presus de toate, şi la preamărirea mai presus de toată mărirea cu care S-a preamărit după trup. Aceasta a fost cu putinţă prin smerenie şi prin îndurarea necinstirii şi a ocării, după cum spune şi Apostolul: smerindu-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. „Şi pentru aceasta Dumnezeu L-a preaînălţat şi i-a dat Lui nume mai presus de tot numele, astfel încât la pomenirea numelui lui Iisus tot genunchiul să se plece în cer şi pe pământ şi în cele de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească faptul că este în slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filip. 2, 8-11).
2. Astfel, dacă Dumnezeu L-a preamărit pe Hristosul Său, tocmai pentru că a fost batjocorit şi ispitit, şi pentru că moarte ruşinoasă pe cruce a răbdat pentru noi, cum ne va mântui, cum ne va preamări şi cum ne va înălţa pe noi dacă nu vom deprinde smerenia, dacă nu ne vom arăta de acelaşi sânge, întru iubirea aproapelui, dacă nu vom zidi sufletele noastre pe stânca răbdării feluritelor ispitiri, şi dacă nu vom intra prin poarta cea strâmtă care duce la viaţa veşnică şi nu vom urma calea celui care ne-a condus, în chip mântuitor, către ea. La aceasta suntem chemaţi, zice corifeul Apostolilor, Petru, „că Hristos a pătimit pentru noi lăsându-ne nouă moştenire ca şi noi să mergem pe urmele Lui” (I Petru 2, 21). | Continuare »

Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuire la Filocalie

Şi pentru ca, nepurtând noi de grijă, să ne răpească fără de veste mintea şi să ne facă iarăşi neatenţi cu cugetul.

Aşadar, primul scop al demonilor este să se ascundă, ca să ne lipsească de folosul pe care l-am aduna din razboi.
Altă capcană a lor este ca, după ce noi am căzut în nepurtare de grijă, din din pricina lipsei războiului, sa ne răpească dintr-o dată mintea, să ne-o fure şi să ne facă iarăşi neatenţi cu cugetul. Adică, de îndată ce văd ca mintea noastra se îndeletniceşte cu lucruri trecătoare, că nu o ţinem sub observaţie, încât singură să se restrângă, ci o lăsăm liberă, ceea ce înseamnă că ne-am pierdut stăpânirea asupra noastră înşine, demonii vin şi ne abat cu totul atenţia de la cugetul nostru. Şi fiindcă vrăjmaşii nu ne deranjează şi nu avem război, credem că toate merg bine şi atunci cădem în nepurtare de grijă şi pierdem trezvia, neîncetata atenţie a inimii. | Continuare »

Divină-i curăţia şi-i unic de frumoasă
a celei ce din toate a fost cea mai aleasă,
a Tatălui plăcere, a Fiului comoară
a Duhului Mireasă: şi Mamă, şi Fecioară…

Profeţii, ca pe-o Taină, o-nvăluie-n lumină,
mijlocitoarea Celui Promis din veci să vină,
imaginea văzută a căii nevăzute
prin care Tatăl Veşnic venea să ne sărute…

… Aşa a fost fiinţa cea binecuvântată
cum n-a mai fost o alta cu-aşa cuvânt chemată;
au ocrotit-o îngeri, cinstindu-i curăţia
de-o unică frumseţe şi-un unic har: – Maria!

Arhanghelu-ţi va spune: – Aplecăciune ţie!
iar sabia-ţi va trece prin inimă, Marie,
de neamuri şi milenii numită fericită,
de gurile-apostate scuipată şi hulită.

Smerenia ta sfântă Hristos ţi-a înălţat-o,
lumina a slăvit-o şi îngerii-au cântat-o,
şi vecii o vor duce mereu încununată –
căci ce-a nălţat sfinţirea nu cade niciodată.

O, voi, Marii de astăzi şi de întotdeauna,
doriţi-i curăţia şi-i împletiţi cununa!
Împărtăşiţi-i plânsul şi-i însoţiţi ocara,
ea a sfinţit pe Mamă şi-a-nfrumseţat Fecioara…  (Traian Dorz, Scumplele noastre surori)