„Voi mai clătina o dată pământul” (Hag 2, 6), după care „se vor clătina puterile cerului” (Mt 24, 29) şi „vor plânge toate neamurile pământului” (Mt 24, 30)
Hotărât lucru, de la război încoace trăim vremuri biblice, vremuri apocaliptice. Lumea şi omenirea trece prin nemaipomenite schimbări, frământări, crize, pregătiri de războaie etc. Şi totul merge repede, catastrofal. Ceea ce nu aducea mai înainte un veac aduce azi un an. O spaimă şi nesiguranţă stăpâneşte lumea.
Nimeni nu poate şti ce aduce ziua de mâine. Frică de ziua de azi şi teamă de ziua de mâine.
Diplomaţii, învăţaţii, politicienii umblă mereu să pună iar carul lumii la drum. Dar totul e în zadar. Omenirea merge din rău în mai rău.
O, dacă ar citi oamenii Biblia, ar vedea tot anume încotro merge lumea. Ar vedea tot anume cum se împlinesc Scripturile sub ochii noştri. Ar vedea tot anume cum se apropie ziua de apoi.
„Eu am vestit de la început – zice Domnul – ce are să se întâmple. Şi cu mult înainte, ce nu este încă împlinit” (Is 46, 10). Un semn al sfârşitului va fi acesta, că chemarea lui Dumnezeu va răsuna mai tare ca oricând. Strigarea Mântuitorului: „Pocăiţi-vă!”, va răsuna în vremile din urmă mai tare ca oricând.
„Voi mai clătina o dată pământul”, a zis Domnul prin proorocul (Hag 2, 6-7). Înaintea sfârşitului, Domnul va mai clătina o dată neamurile, va mai clătina o dată sufletele oamenilor, pentru ca orice om să se poată mântui. Această „clătinare”, acest cutremur sufletesc îl avem azi. Domnul ne „scutură”; Domnul ne cheamă la mântuire cu fel de fel de urgii şi semne cereşti.
Chemările Domnului răsună azi mai cutremurător ca oricând. Ca un Tată bun şi milostiv, Domnul Dumnezeu Îşi cheamă încă o dată copiii „neascultători”. Îi cheamă „acasă”, pentru cea din urmă oară; de aceea chemarea Lui e mai cutremurătoare ca oricând. Şi în acelaşi timp, mai dulce ca oricând.
„Glasul Domnului peste ape strigă grăind”… Glasul Domnului peste popoare strigă, grăind: „Mântuiţi-vă sufletele, căci vine sfârşitul”.
Niciodată chemările mântuirii n-au fost atât de puternice ca azi. Niciodată nu s-au răspândit şi nu s-au citit atâtea Biblii ca azi. Niciodată n-au fost în lume atâtea chemări, adunări şi mişcări religioase ca azi. Chiar şi la noi în ţară, spre pildă, niciodată n-a fost o mişcare religioasă ca şi cea pe care a făcut-o Oastea Domnului. Pentru cea din urmă oară, Domnul Dumne zeu ne scutură din somnul pierzării.
Iar după această ultimă chemare, vor veni „valurile” cele mari. Va urma încăierarea de mâine a „împăraţilor pământului”, vor urma urgii şi necazuri ce nu au fost de la începutul lumii” (Mc 13, 19).
După ce Domnul Dumnezeu va scutura încă o dată pă mântul, El va clătina şi puterile cerului. „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul” (Evr 12, 26). Atunci „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei şi stelele vor cădea din cer” (Mt 24, 29). „Atunci vor plânge toate neamurile pământului” (Mt 24, 30).
Dar tot Biblia ne spune şi o veste bună. În aceste vremuri din urmă, în vremea înfricoşatelor urgii apocaliptice, mântuirea va fi mai aproape ca oricând. Mântuirea se va putea apuca mai uşor ca oricând.
„Înainte de a veni ziua cea mare şi înfricoşată – zice Domnul –, oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Ioil 2, 31-32).
Ce veste dulce şi scumpă este aceasta! Dragostea lui Dumnezeu ne vesteşte înainte ziua cea mare a sfârşitului şi ne îmbie 15 mântuirea. Pentru că „El doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Ptr 3, 9).
Dar tot Biblia ne spune şi o veste de întristare. Oamenii nu se vor pocăi nici în timpul urgiilor apocaliptice.
Se va umple pământul de moarte şi urgie (Apoc 8, 12). A treia parte din oameni vor pieri în aceste bătăi… dar ceilalţi oameni, care n-au murit de rănile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor… şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” (Apoc 9, 20-21).
Iată o veste apocaliptică, o veste grozavă, care a început să se împlinească sub ochii noştri. Trăim vremuri grele, de nemaipomenite urgii, semne, arătări şi bătăi cereşti. Însă oamenii se închină mai departe dracilor şi idolilor şi „nu se pocăiesc de uciderile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.
Ferice de „pricepuţii” de la Daniel, care îşi caută mântuirea în aceste vremuri. „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi (în vremile din urmă); dar cei răi vor face răul şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege” (Dan 12, 10).
Dragă cititorule! Eu te întreb, cum stai tu cu cele ale mân tuirii sufleteşti în aceste vremuri apocaliptice? O, nu mai sta şi nu mai întârzia. Trezeşte-te, iubitul meu, căci vine sfârşitul. Trezeşte-te îndată şi treci şi tu în ceata celor „pricepuţi”, care îşi mântuiesc sufletul în aceste vremi din urmă.
Pr. Iosif Trifa, Calendarul «Oastea Domnului Isus Biruitorul» 1937, pp. 62-65
Preluare din Scrieri Duhovnicești ale Părintelui Iosif Trifa, vol. 4, Prezentare Ștefan Postică, Iași, 2021