„Şi l-a adus la Iisus. Iisus l-a pri-vit şi i-a zis: «Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa» (care, tălmăcit, însemnează Petru).»“
Î
ndată ce Simon a venit la Iisus, el a primit un nume nou.
Cum a primit şi Natanael (Mat. 10, 3).
Cum a primit şi Levi (Mat. 9, 9).
Cum a primit şi Saul (F. Ap. 13, 9)…
Un alt nume, pe care nu-l avuseră până atunci!
„Tu te vei chema Petru “ – au fost primele cuvinte pe care i le-a spus Mântuitorul Iisus, lui Simon, îndată ce l-a văzut.
Tu eşti o piatră pe care voi întemeia Biserica Mea – i-a zis ceva mai târziu Iisus iarăşi, atunci când Petru, în numele celor doisprezece, a făcut acea mărturisire revelatoare: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu (Mat. 16, 16). Aceea era Credinţa-Piatră – Credinţa-Temelie.
Domnul a voit să arate prin acest nume şi prin aceste cuvinte că credinţa mărturisită de Sfântul Apostol Petru atunci este piatra de temelie a Bisericii Creştine. Că nu omul-Petru, ci credinţa mărturisită de el în Dumnezeirea Mântuitorului Hristos este temelia Bisericii Sale. Şi atâta vreme cât aceasta va rămâne temelia Bisericii, nici porţile iadului, adică nici cea mai mare putere a răului nu va putea-o doborî.
Nu Petru-omul, ci Petru-credinţa.
Căci omul se schimbă,
omul este slab,
omul este trecător şi neputincios… Dar credinţa lui este o piatră nebiruită!
Omul, în firea lui, uşor se poate schimba. Când pierde credinţa, el poate cădea chiar în stări foarte rele. Iată, acelu-iaşi apostol, îndată după aceea, Mântuitorul i-a spus un cuvânt greu: Înapoia Mea, Satano, – tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine (Mat. 16, 23).
În Matei 16, 18 îi spune o piatră pentru zidirea Bisericii!
Iar în Matei 16, 23 îi spune aceluiaşi apostol Petru că este o piatră de poticnire pentru Domnul.
Nici într-un caz, nici în celălalt, Domnul nu vorbea despre fiinţa apostolului, ci despre cele exprimate de dânsul. În pri-mul caz, credinţa lui. În al doilea caz, necredinţa sa.
Ca din amândouă acestea, noi să învăţăm că dacă Domnul ne-a dat Numele Său cel nou (Apoc. 2, 17),
dacă am ajuns să ne bucurăm de încrederea Sa (1 Tes. 2, 4),
dacă am primit descoperirile Sale minunate (2 Cor. 12, 7)
şi dacă am fost aleşi să fim împreună-lucrători cu Domnul şi stâlpi în Templul Său (1 Petru 2, 5, Apoc. 3, 12), –
atunci noi trebuie să fim cu foarte multă băgare de seamă la gura şi la inima noastră. Ca să nu ne îngâmfăm şi să cădem în osânda diavolului (1 Tim. 3, 6),
să recunoaştem greşelile şi marginile datoriilor noastre, ca să nu ne întindem unde nu se cade să ne amestecăm, –
ci să rămânem mereu la locul nostru, cu smerenie şi cu ascultare. Oricât ni s-ar părea că suntem de aleşi şi de iubiţi înaintea Domnului.
Ca nu cumva să ajungem nişte pietre de poticnire pentru Lucrarea Domnului, pentru Biserica Sa şi pentru copiii Săi.
Apoi aceasta ni s-a păstrat şi pentru ca să ne dăm seama cât de primejdios poate fi pentru noi gândul că la temelia Bisericii Sale sau a Lucrării Sale ar putea fi un om care, ca orice om, totdeauna poate fi slab şi schimbător.
Cât de primejdios este ca cineva să-şi întemeieze credinţa şi mântuirea pe vreun om sau pe vreo învăţătură şi interpre-tare omenească. Singura temelie care a fost pusă şi e de neîn-locuit pe vecii vecilor este şi rămâne numai Hristos (1 Cor. 3, 11).
Dragă suflete, tu ce fel de piatră eşti? (2 Cor. 13, 5).
O piatră vie, sfântă, curată şi preţioasă în zidul şi temelia Bisericii Domnului (1 Petru 2, 5) –
sau o piatră de poticnire pentru Domnul şi pentru ai Săi?
Eşti o piatră frumoasă, dreaptă, sănătoasă şi aşezată, care stă la locul ei, tare şi liniştită, întărind şi înfrumuseţând zidul Bisericii şi al adunării –
sau eşti o piatră colţuroasă, făcând mereu spărturi, tulbu-rare, certuri şi nemulţumiri?
Eşti o piatră ascultătoare şi smerită, aşezată frumos – sau o piatră umflată de mândrie şi de iubire de sine, un neîn-duplecat şi un ambiţios, între ceilalţi?
Eşti o piatră sănătoasă în credinţă şi învăţătură? –
sau o piatră plină de crăpături, de păreri deosebite, de nisip, de nestatornicie, de dungi de păcate ascunse şi de materii străine, de obiceiuri rele şi stricate?
Eşti o piatră tare şi solidă? –
sau una slabă, fricoasă şi uşoară, cu care fiecare poate face ce vrea, o rupe şi o strică oricine şi cu orice învăţătură? Şi orice atingere o doboară. Orice mustrare şi lovitură o sfarmă şi o mişcă? –
Căci dacă nu poate face nimic bun din tine, Marele Meşter Zidar, Hristos, te va arunca în curând din Casa Lui. Şi te va lepăda din Lucrarea Sa.
Vei rămâne apoi pe vecii vecilor cu numele păcatului tău.
Doamne Duhule Sfinte, Tu Care eşti Meşterul cel Sfânt Care zideşti acum Biseri-ca şi ciopleşti mereu pietre vii pentru a le aşeza în Casa Ta, Te rugăm lucrează mereu cu puterea Ta asupra noastră şi ciopleşte-ne mereu până va cădea de pe făptura noastră cea duhovnicească tot ce este rău şi nedesăvârşit şi care împiedică sau face neplăcută la vedere Lucrarea Ta.
Alege, Te rugăm, şi aşază în Biserica Ta numai pietre vii, nu moarte, – numai suflete ascultătoare şi lucrătoare.
Nu lăsa neascultarea şi tulburători în ea, pentru ca Numele Tău să fie slăvit şi Lucrarea Ta să fie împodobită cu frumuseţe şi ajută-ne şi nouă să fim aşa.
Amin.
Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 1)