Traian Dorz, Semănaţi Cuvântul Sfânt
1. Dacă unde sunt doi puterea creşte – când este vorba de mâini ori de umeri –, atunci acelaşi lucru se petrece şi unde sunt mai multe creiere şi mai multe inimi.
2. Dar în nici un sector al vieţii lumeşti nu s-a putut face niciodată cu adevărat o contopire deplină şi durabilă măcar între doi creatori mari. Ori între doi împăraţi puternici, ori între două forţe uriaşe. Acest lucru numai Hristos îl poate face. Şi numai El îl va şi face, la vremea Lui.
3. Numai Duhul lui Hristos a putut şi va putea face ca acei doi să se contopească într-unul, fiecare căutând mai întâi folosul lui Dumnezeu, apoi folosul celuilalt şi numai în urmă – sau nici în urmă – folosul său personal.
4. Dacă tindem spre frumosul ideal al unităţii în Hristos, nu numai că trebuie să ne realizăm pe noi înşine în fiecare fel şi în fiecare zi, spre a ajunge cât mai curând la acel nivel sfânt – ci trebuie să luptăm cu orice influenţă străină care ar diminua şi ar deteriora elanul nostru frumos.
5. Când ne este trează şi vie conştiinţa specificului nostru biblic, atunci îndată vedem şi cunoaştem nu numai ceea ce este curat şi sănătos al nostru în Hristos, – dar şi ceea ce este îndoielnic şi străin, păgubitor şi chiar primejdios pentru noi.
6. Să ni se formeze tot mai înalt conştiinţa lui Hristos în noi, fără de care nu vom putea crea nimic de valoare şi de durată, cu adevărat folositor lui Dumnezeu şi lumii.
7. Să fiţi! – apoi să faceţi! Aceasta este prima condiţie pusă de Domnul nostru fiecăruia dintre cei ce L-au urmat ori vor vrea să-L urmeze, de la cel dintâi pas…
8. Cei care sunt preocupaţi numai de a face înainte de a fi ajung nişte îngâmfaţi, prefăcuţi şi răufăcători ai Lucrării lui Dumnezeu, cum au fost atât de mulţi de-a lungul istoriei ei.
9. Trebuie mereu să amintim că ni se cer neapărat cele patru condiţii fără de care nu poţi realiza nici unirea cu Hristos, nici unirea cu semenii şi anume: să muncim cel mai mult, să ne rugăm cel mai mult, să iubim cel mai mult şi să suferim cel mai mult.
10. Toţi marii creatori şi toate marile creaţii au cunoscut şi au realizat aceste condiţii – şi pe cele două din urmă, poate că în primul rând.
11. Şi noi, la fel, numai în măsura în care le vom primi pe acestea şi le vom experimenta din plin vom putea crea şi păstra în primul rând unitatea dintre noi; apoi, din părtăşia fierbinte a acestei unităţi, – vom realiza ceva de o frumuseţe încă nevăzută.
12. Oricine fuge de aceste patru condiţii, oricât talent ar avea el, va fi un mic sau un nimic în tot ce doreşte să facă fără ele. Oricât de mare s-ar crede şi oricât de multe cunoştinţe ar avea.
13. Cei ce vor să devină scriitori trebuie să citească mult, să asculte mult, să mediteze mult, mai ales în domeniul în care se simt atraşi. Dar nu pentru a-i imita ori plagia pe alţii, ci pentru a-şi forma idei, vocabular, mijloace de lucru cât mai desăvârşite şi originale.
14. De la marii înaintaşi şi creatori, totdeauna vom avea de învăţat oricare dintre noi, dar în primul rând de la Marele Creator şi de la Minunatele Sale creaţii.
15. Dar singură conştiinţa noastră, formată pe dimensiunile specificului nostru evanghelic, ne dă măsura corectă şi ne înseamnă limita până unde să mergem şi de unde nu mai avem voie…
16. Cântarea sfântă este o trăsătură, o parte importantă a vieţii noastre sufleteşti. Totuşi ea nu este singura. Viaţa cu Hristos mai are o mulţime de cerinţe şi de haruri pentru noi. Toate acestea ni le arată şi ni le alege numai Duhul Sfânt prin conştiinţa noastră luminată de El şi de specificul nostru evanghelic.
17. Întrecerea noastră nu trebuie să fie stimulată de nimic egoist şi individual, ci numai de simţământul fericit că aparţinem unui grup sfânt şi muncim pentru un scop sfânt care este al tuturora în Hristos.
18. Gusturile, atât cele fireşti, cât şi cele duhovniceşti, la fiecare dintre noi, din naştere sunt diferite. Unuia îi place una, altuia îi place alta. Oamenii egoişti şi fireşti nu renunţă şi nu-şi corectează gusturile acestea de dragul nimănui. Unii, nici de dragul familiei lor, trăind în veşnice certuri şi ciocniri din cauza asta.
19. Dar omul duhovnicesc, formându-şi gusturile sale după specificul hranei frăţeşti ori al vieţii de adunare, – ajunge să aibă pe totdeauna şi în totul acelaşi fel de vorbire, de gândire, de umblare şi de simţire care îl face un singur suflet şi un singur efort cu tot grupul său.
20. La această stare trebuie să ajungem cu toţii. Cu cât ajungem mai repede şi mai deplin fiecare, cu atâta vom grăbi venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, care trebuie să ajungă şi pe pământ precum este în cer.
Şi fiecare vom avea un loc acolo potrivit zonei până la care am ajuns în devenirea aceasta.
Cei care nu s-au străduit să devină vor rămâne afară din ea (Mt 11, 12; In 3, 3-5).
Te rugăm, Doamne Iisuse, ajută-ne să ajungem cu toţii în Împărăţia Ta. Amin.