b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Sfântul Ioan Botezatorul, a fost, după cum ne spune Însuşi Mântuitorul Iisus, cel mai mare om care s-a născut pe pământ din femeie, dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor.
Strigătul său, ”Pocăiţi-vă!”, a avut un mare efect asupra naţiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor romani, mari mulţimi de oameni urmându-l în pustie.
Părinţii Sfântul Ioan Botezatorul au fost un preot numit Zaharia, din ceata preoţeasca a lui Abia, iar mama sa a fost Elisaveta, din fetele lui Aaron, rudenie a Fecioarei Maria, după cum ne spune Evanghelia după Luca. Amandoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, erau oameni în vârsta, dar Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpă.
In timp ce oficia slujba, la randul cetei lui, lui Zaharia i s-a aratat Arhanghelul Gavril, care îl înştiinţeaza că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil ce va merge „în duhul şi puterea lui Ilie”, ce nu va pune gura pe vin şi pe băutură ameţitoare, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Arhanghelul îi mai spune că numele copilului sau va fi Ioan. Zaharia, mirat de spusele trimisului lui Dumnezeu, are unele îndoieli, motiv pentru care Arhanghelul Gavril îi spune ca va fi mut pana în ziua când se vor implini aceste lucruri.

După ce Elisaveta a născut, i s-a dezlegat şi limba lui Zaharia, care a spus că numele copilului va fi „Ioan”, şi nu „Zaharia”, cum ar fi vrut vecinii şi rudele. Umplându-se de Duhul Sfânt, Zaharia a început să profeţească despre Ioan, cel ce va deschide drum Lucrării Celui Prea Inalt.
Despre părinţii lui Ioan, nu mai avem nicio informaţie în Sfânta Scriptură. In Tradiţie, ni se spune însă că Zaharia ar fi fost ucis în Templu, din porunca lui Irod.
Despre tinereţea Sfântului Ioan Botezatorul avem date destul de puţine. In Sfânta Scriptură, ni se arată că el evita aşezările omeneşti, trăind în pustie şi hrănindu-se cu lăcuste şi miere sălbatică. Pustia în care a locuit se află la apusul Mării Moarte, o regiune foarte sălbatică, de unde putea să vadă Muntele Nebo, de pe ale cărui înalţimi a privit Moise spre Ţara Promisă, râul Iordan, pe care-l traversase Iosua. Vizitase probabil şi râul Cherit, unde Ilie a fost hrănit de corbi. Modul său de viaţă, îmbrăcămintea semănau foarte mult cu cele ale Sfântului Ilie.
La varsta de treizeci de ani, Ioan Botezatorul a primit chemarea. Evanghelistul Luca ne spune că acest eveniment a avut loc „în anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Pilat din Pont era dregator în Iudeea, Irod cârmuitor în Galileea, Filip, fratele lui cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania cârmuitor al Abilenei, în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa”.
Ioan Botezatorul şi-a început predica în ţinutul din împrejurimile râului Iordan, propovăduind botezul pocăinţei, un botez cu apă, pentru iertarea păcatelor. Ioan Botezatorul, era „glasul celui ce striga din pustie”, cel ce trebuia să netezească calea Domnului. Accentul strigătului său era concentrat în cuvântul „Pocăiţi-vă!”. Propovăduirea lui a avut un succes imens. Mulţimi mari de oameni au venit pentru a primi botezul lui, un botez premergător botezului creştin. Istoricul Flavius Iosefus ne spune că predica lui Ioan, a avut o mare influenţă asupra poporului, asupra oamenilor simpli, care păreau gata să facă orice le spunea el. Veştile au ajuns şi la Irod, cârmuitorul Galileei.
Cu toate acestea, predica lui nu era foarte atrăgătoare pentru majoritatea oamenilor. Propovăduieşte postul, pocăinţa, privaţiunile, mărturisirea păcatelor personale. Propune o viaţă complet lipsită de plăceri profane şi cu totul închinată lui Dumnezeu, cerând purificarea sufletului şi a trupului.
Ioan Botezatorul se adresa mulţimilor, care veneau să fie botezate în cuvinte dure, el fiind un prooroc sever. Indemna oamenii să facă fapte bune, să fie cinstiţi, milostivi, morali. Tot istoricul Flavius Iosefus ne spune că Ioan îndemna să se străduiască la atingerea perfecţiunii.
Intrebat fiind de popor şi de farisei dacă el este Hristosul, Ioan le răspunde zicându-le că botezul său este cu apă, dar va veni mai apoi Acela care va boteza cu Duh Sfânt şi foc şi care îi este cu mult superior, el nefiind vrednic nici măcar să deslege cureaua încălţămintelor Sale. Fariseii au vrut să afle astfel mai multe despre Ioan Botezatorul, având în vedere că nici un profet nu a mai apărut de mai bine de 400 de ani. Preoţii erau într-un fel îngrijoraţi de activitatea lui Ioan, crezând că este o ameninţare la stabilimentul religios al poporului evreu.
Mântuitorul Iisus Hristos, fiind la începutul lucrării Sale, a venit din Galileea la râul Iordan, pentru a primi botezul lui Ioan. Ioan Botezătorul, fusese înştiinţat de Dumnezeu că Acela asupra căruia se va pogorî Duhul Sfânt, Acela este Hristosul.
Iisus Hristos a venit deci la Ioan pentru a primi botezul. Ioan I-a spus că nu el trebuie să Il boteze pe Hristos, ci Hristos trebuie să îl boteze pe el. Dar Mântuitorul a insistat să primească botezul lui Ioan, ”pentru a se împlini Scripturile”. In momentul în care Ioan îl boteza pe Iisus Hristos, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorat deasupra lui Iisus în chip de porumbel, iar o voce s-a auzit: ”Tu eşti Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea Mea”. Ioan a avut acum confirmarea că Iisus este Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu. Acum, misiunea lui Ioan era încheiată. El trezise naţiunea, a deschis calea Mântuitorului.
Totusi, Ioan Botezatorul a mai continuat să predice câteva luni, însă mai la nord, în localitatea Aenon. Pe măsură ce Iisus se facea din ce în ce mai remarcat, mulţi dintre ucenicii lui Ioan au devenit ucenici ai lui Iisus, după cum spunea însuşi Ioan: ”Trebuie ca El să crească şi eu să mă micşorez”. Dintre ucenicii lui Ioan, care au devenit ucenici ai lui Hristos, sunt Petru, Andrei , Ioan Evanghelistul şi Iacov.
In vremea lui Ioan Botezatorul, tetrarh al Galileei era Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, autorul uciderii copiilor din Betleem. Nu reuşeşte însă să obţină de la romani titlul de rege al Galileei, titlu pe care l-a avut tatăl său. Işi face cunoscută evlavia, mergând în pelerinaj la Ierusalim, şi apărând iudaismul în faţa procuratorului roman, lucru ce îl ridică în ochii supuşilor săi. Cultivă însă şi relaţiile cu romanii, punând numele noului oraş de pe malul lacului Ghenezaret, Tiberiada. A avut ca nevastă pe fiica regelui Aretas, însă o repudiază pentru a se căsători cu Irodiada, cumnata lui, soţia fratelui sau Filip. Acest lucru scandalizează opinia publică, cât şi pe Ioan Botezătorul.
Irod recunoaşte sfinţenia lui Ioan, dar este deranjat de faptul că Ioan îi reproşează mereu lui şi Irodiadei încestul şi destrăbălarea în care trăiesc. Ioan este opusul lor. Ioan Botezătorul a fost un Sfânt, un ascet, un om al lui Dumnezeu, în timp ce Irod şi Irodiada erau desfrânaţi, trăind numai în plăcerile lumeşti. Conflictul era inevitabil.
Pe lângă diferenţele de comportament şi moralitate, lui Irod îi era teamă oarecum de Ioan, căci Ioan avea numeroşi adepţi, şi Irod considera că aceşti adepţi ar putea creea tulburări. Din aceste motive Ioan Botezatorul a fost întemniţat de Irod.
Nu se ştie exact locul în care a fost întemniţat Ioan, dar se bănuieşte că ar fi vorba de fortăreaţa Machaerus, aflată pe malul răsăritean al Mării Moarte, într-un ţinut sumbru şi izolat. Nici un drum nu leagă acest colţ cu lumea din afară. Poteci înguste duc din valea Iordanului spre munţii dezgoliţi ai Moabului de odinioară. Nu departe de râul Arnon, o culme înaltă se ridică deasupră celorlalţi munţi. Beduinii numesc acest loc „El Masnaka” – palatul suspendat. Aici a fost locul unde a fost închis Ioan Botezatorul.
In timp ce se afla în închisoare, Ioan Botezatorul trimite pe câţiva dintre ucenicii lui la Iisus, ca să Îl întrebe dacă El este cu adevărat Mesia. Ne întrebăm de ce s-a îndoit Ioan? Când el primise o mărturie atât de pozitivă şi încrezătoare că Iisus este Mântuitorul. Se pare însă că Dumnezeu nu ii revelase totul cu privire la Impărăţia Mesianică. Ioan Botezatorul, ca orice evreu din acele vremuri, astepta probabil un Mesia politic. Acest lucru, chiar şi cei 12 ucenici l-au înţeles cu dificultate.
Din familia lui Irod, Irodiada nutrea o ura adâncă împotriva lui Ioan Botezatorul. Irodiada era o femeie mondenă, al cărui unic scop în viaţă era plăcerea, puterea şi orgoliul. Ea ar fi vrut să îl vadă mort pe Ioan, dar lui Irod îi era teamă să-l ucidă din cauza mulţimilor. De aceea, Irodiada se vede nevoită să recurgă la vicleşug.
Când Irod a oferit o petrecere, fiica sa vitregă, Salomea, a dansat pentru Irod, în văzul tuturor curtenilor şi oficialităţilor aflate la petrecere. In Noul Testament, nu este pomenit numele acestei prinţese, iar în istoria vieţii lui Ioan Botezatorul, ea este numita „fata Irodiadei”. Insa istoricul Flavius Iosefus ne oferă informaţii mai amănunţite. Chipul prinţesei Salomea a fost păstrat pe o mică monedă, în care apare alături de soţul ei, Aristobul. Moneda poartă următoarea inscripţie: ”Regele Aristobul-Regina Salomea”. Aceasta este fiica Irodiadei, care ştia să confere curţii tatălui său vitreg acel gust de tinereţe şi erotism, atât de preţuit de suveranii Orientului.
Irod, cu totul subjugat de dansul voluptos al fiicei sale vitrege, îi făgăduieşte în faţa dregătorilor de la curte, a ofiţerilor şi a oamenilor celor mai de seamă din Galileea că îi va da orice îi va cere, până la jumătate din împărăţie, ca şi cum nimic nu ar fi fost mai presus de aceasta plăcere fizică. Salomea, sfătuită de mama ei, Irodiada, cere capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie. Din pricina jurămintului făcut în faţa atâtor oameni de vază, regele este nevoit să îşi ţină promisiunea. Ioan Botezătorul este decapitat.
Presupunând că Ioan Botezătorul şi-a început lucrarea înainte de a-L boteza pe Iisus Hristos, atunci înseamnă că ea a durat un an şi jumătate. Treizeci de ani petrecuţi în pustie şi singurătate, un an şi jumătate de propovăduire publică, un an şi patru luni de temniţă. Apoi, moartea. Cât despre ucenicii lui Ioan, o parte din ei s-au alăturat rebelilor zeloţi, alţii au devenit ucenici ai lui Iisus, iar un numar dintre ei au ramas cu mult după ce el a disparut.

BIBLIOGRAFIE:
– Werner Keller-Arheologia Vechiului şi Noului Testament- Editura Psychomassmedia – 1995
– Fernand Comte-marile figuri ale Bibliei, Editura Humanitas – 1992
– Biblia ortodoxa-Editura Sfântului Sinod
– informatii internet

sursa: http://www.eph.md/news/invatatura_de_credinta/410.html